Drept la replică. Neantul ca argument - de Matei Cazacu , 02 septembrie 201 - Sursa : Romania Libera

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
http://www.romanialibera.ro/img/logo/rl_big.png

Drept la replică. Neantul ca argument

de  

   Matei  Cazacu , 

02 septembrie 2015

 - stire actualizata la ora 21:55, 02 septembrie 2015

Foto: radioromaniacultural.ro

Interviul pe care William Totok îl acordă ziarului România liberă din 31 august 2015 ridică mai multe întrebări și nedumeriri care îi pun în chestiune valoarea științifică și seriozitatea intelectuală.
Pe scurt, W. T., membru în Consiliul științific IICCMER din anul 2013, se desolidarizează cu politica „unilaterală“ dusă de președintele Radu Preda, căruia îi aduce acuzații grave, ba chiar foarte grave, de genul celor care se rezolvă pe calea justiţiei.
Vom vorbi şi despre ele, dar mai întâi punem o întrebare de principiu: ce au făcut W. T. şi Consiliul ştiinţific IICCMER vreme de ani de zile pentru a-l împiedica pe preşedinte să apuce pe căi greşite, să ignore crime importante ale comunismului, ba chiar să facă „propagandă legionară“? Sau au fost complici cu toţii şi acum, când afacerea a devenit publică, se „autosuspendă“ din Consiliul ştiinţific (cum e cazul şi cu Zoe Petre, Dennis Deletant și Cristian Pârvulescu) pentru a nu fi traşi la răspundere alături de Radu Preda, adevăratul „şef de lot“ în procesul de intenţie cu iz comunist care i se face?
Cu acestea, seriozitatea intelectuală a lui W. T. şi a grupului care se solidarizează cu el mi se pare grav compromisă, ca să nu spun că e egală cu zero.
Trecem acum la valoarea ştiinţifică a acuzaţiilor pe care W. T. le face preşedintelui IICCMER, citez: „Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară […] e regretabil că în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare, dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi «sfânt al închisorilor».“
Urmează o prezentare a activităţilor criminale ale lui Alexandru Ghica atât înainte, cât şi în anii de detenţie sub comunişti.
O verificare sumară a acestor afirmaţii ne permite să constatăm că e vorba în realitate de monseniorul Vladimir Ghika (Ghica, Ghyka), om al Bisericii care n-a avut nimic de-a face cu poliţia legionară (doar în „Scrinul negru“ a lui G. Călinescu, sub numele Hangerly), deşi era rudă cu Alexandru Ghica.
Cum poate W. T. să afirme asemenea aberaţii? Îi amintim că aceasta este o tehnică comunistă: calomnierea şi împroşcarea cu noroi a unor oameni care nu se pot apăra, cum a fost cazul istoricului Gheorghe I. Brătianu, mort în 1953 în închisoare la Sighet, care era spurcat în fel și chip de culturnicii comuniști înainte și după 1960!
Iar povestea cu Alexandru Ghica este și ea cu tâlc: într-una din „demascările“ din 1959 conduse de Leonte Răutu şi zbirii săi a fost „înfierat“ de la tribună legionarul Alex. Ghica, fost etc., etc.
Or, în sală fusese invitat un omonim al legionarului (pe vremea aceea în închisoare), şi anume generalul Alexandru (Bubi) Ghica, ofiţer de cavalerie însurat cu fata fizicianului Dragomir Hurmuzescu, un om paşnic care nu pricepea de ce fusese invitat pentru a fi insultat în public de Răutu, care striga la el: „Stai jos!“ ori de câte ori se ridica să protesteze!
În concluzie, toate elucubraţiile lui W. T. cad de la sine, deoarece subiectul lor a căzut.  Observăm că W. T. pare a se fi specializat în descifrarea mesajelor cifrate – el le zice voalate –, unii promovează „în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului comunist“, „fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident“. Iar în cazul de faţă, efortul a fost şi mai mare, deoarece, scrie W. T., „Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară…“
Valoarea ştiinţifică a acestei acuzaţii – zero!
Specialist, așadar, în descifrarea mesajelor „voalate“ şi „semi-voalate“, W. T. devine de-a dreptul ridicol când afirmă: „IICCMER ignoră crimele comise în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării, unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere“.
Ne întrebăm: de ce n-a propus William Totok înscrierea acestei teme de cercetare majore în planul ştiinţific al IICCMER, câtă vreme a fost membru nesuspendat în Consiliul ştiinţific? Doar era o temă binecunoscută lui, care este originar tocmai din acele locuri, Banat, şi pentru care ar fi putut face publicitate în şedinţele Consiliului ştiinţific, în conversaţiile cu cercetătorii, cu succesivii preşedinţi IICCMER, în presă, la televiziune, la congrese etc.
Şi această acuzaţie este o dovadă de orbire, o mărturisire a propriei neputinţe şi/sau lipsă de iniţiativă a lui W. T. ca membru în Consiliul Ştiinţific al
IICCMER.
În sfârşit, pericolul verde (fascist şi legionar) care ameninţă România de astăzi: W. T. aminteşte că la alegerile din decembrie 1937 „aproape un sfert din electoratul român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti“ [recte 15,59% legionari  şi 9,15% cuzişti]. Dar nu aminteşte cifrele-record ale PCR din 1946 până în 1989, când aproape  100% din electoratul român i-a votat pe comuniști. Prin urmare, care pericol este mai mare? După această aberație mai întâlnim una și mai revoltătoare: inegalitatea victimelor după sistemul care le-a condamnat (deși ambele sisteme sunt considerate criminale): „Este, deci, regretabil că în toată această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbrite de figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi seculară, antinaţionalistă şi multiculturală.“
În concluzie, așa-zisa argumentație a lui W. T. este o mostră de retorică goală și de seriozitate intelectuală echivalentă cu neantul.   

Matei Cazacu este membru al Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)