Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
joi, 3 septembrie 2015
Drept la replică. Neantul ca argument - de Matei Cazacu , 02 septembrie 201 - Sursa : Romania Libera
- stire actualizata la ora 21:55, 02 septembrie 2015
Foto: radioromaniacultural.ro
Interviul
pe care William Totok îl acordă ziarului România liberă din 31 august
2015 ridică mai multe întrebări și nedumeriri care îi pun în chestiune
valoarea științifică și seriozitatea intelectuală. Pe
scurt, W. T., membru în Consiliul științific IICCMER din anul 2013, se
desolidarizează cu politica „unilaterală“ dusă de președintele Radu
Preda, căruia îi aduce acuzații grave, ba chiar foarte grave, de genul
celor care se rezolvă pe calea justiţiei. Vom vorbi şi
despre ele, dar mai întâi punem o întrebare de principiu: ce au făcut W.
T. şi Consiliul ştiinţific IICCMER vreme de ani de zile pentru a-l
împiedica pe preşedinte să apuce pe căi greşite, să ignore crime
importante ale comunismului, ba chiar să facă „propagandă legionară“?
Sau au fost complici cu toţii şi acum, când afacerea a devenit publică,
se „autosuspendă“ din Consiliul ştiinţific (cum e cazul şi cu Zoe Petre,
Dennis Deletant și Cristian Pârvulescu) pentru a nu fi traşi la
răspundere alături de Radu Preda, adevăratul „şef de lot“ în procesul de
intenţie cu iz comunist care i se face? Cu acestea,
seriozitatea intelectuală a lui W. T. şi a grupului care se
solidarizează cu el mi se pare grav compromisă, ca să nu spun că e egală
cu zero. Trecem acum la valoarea ştiinţifică a
acuzaţiilor pe care W. T. le face preşedintelui IICCMER, citez: „Radu
Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai
închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară […] e regretabil că
în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare,
dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar
altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim
dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a
cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica
(Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi «sfânt al
închisorilor».“ Urmează o prezentare a activităţilor criminale ale lui Alexandru Ghica atât înainte, cât şi în anii de detenţie sub comunişti. O
verificare sumară a acestor afirmaţii ne permite să constatăm că e
vorba în realitate de monseniorul Vladimir Ghika (Ghica, Ghyka), om al
Bisericii care n-a avut nimic de-a face cu poliţia legionară (doar în
„Scrinul negru“ a lui G. Călinescu, sub numele Hangerly), deşi era rudă
cu Alexandru Ghica. Cum poate W. T. să afirme asemenea
aberaţii? Îi amintim că aceasta este o tehnică comunistă: calomnierea şi
împroşcarea cu noroi a unor oameni care nu se pot apăra, cum a fost
cazul istoricului Gheorghe I. Brătianu, mort în 1953 în închisoare la
Sighet, care era spurcat în fel și chip de culturnicii comuniști înainte
și după 1960! Iar povestea cu Alexandru Ghica este și ea
cu tâlc: într-una din „demascările“ din 1959 conduse de Leonte Răutu şi
zbirii săi a fost „înfierat“ de la tribună legionarul Alex. Ghica, fost
etc., etc. Or, în sală fusese invitat un omonim al
legionarului (pe vremea aceea în închisoare), şi anume generalul
Alexandru (Bubi) Ghica, ofiţer de cavalerie însurat cu fata fizicianului
Dragomir Hurmuzescu, un om paşnic care nu pricepea de ce fusese invitat
pentru a fi insultat în public de Răutu, care striga la el: „Stai jos!“
ori de câte ori se ridica să protesteze! În concluzie,
toate elucubraţiile lui W. T. cad de la sine, deoarece subiectul lor a
căzut. Observăm că W. T. pare a se fi specializat în descifrarea
mesajelor cifrate – el le zice voalate –, unii promovează „în mod voalat
imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului comunist“,
„fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident“. Iar în
cazul de faţă, efortul a fost şi mai mare, deoarece, scrie W. T., „Radu
Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor «sfinţi ai
închisorilor», o semi-voalată propagandă legionară…“ Valoarea ştiinţifică a acestei acuzaţii – zero! Specialist,
așadar, în descifrarea mesajelor „voalate“ şi „semi-voalate“, W. T.
devine de-a dreptul ridicol când afirmă: „IICCMER ignoră crimele comise
în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării,
unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către
militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere“. Ne
întrebăm: de ce n-a propus William Totok înscrierea acestei teme de
cercetare majore în planul ştiinţific al IICCMER, câtă vreme a fost
membru nesuspendat în Consiliul ştiinţific? Doar era o temă
binecunoscută lui, care este originar tocmai din acele locuri, Banat, şi
pentru care ar fi putut face publicitate în şedinţele Consiliului
ştiinţific, în conversaţiile cu cercetătorii, cu succesivii preşedinţi
IICCMER, în presă, la televiziune, la congrese etc. Şi
această acuzaţie este o dovadă de orbire, o mărturisire a propriei
neputinţe şi/sau lipsă de iniţiativă a lui W. T. ca membru în Consiliul
Ştiinţific al IICCMER. În sfârşit, pericolul verde
(fascist şi legionar) care ameninţă România de astăzi: W. T. aminteşte
că la alegerile din decembrie 1937 „aproape un sfert din electoratul
român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti“
[recte 15,59% legionari şi 9,15% cuzişti]. Dar nu aminteşte
cifrele-record ale PCR din 1946 până în 1989, când aproape 100% din
electoratul român i-a votat pe comuniști. Prin urmare, care pericol este
mai mare? După această aberație mai întâlnim una și mai revoltătoare:
inegalitatea victimelor după sistemul care le-a condamnat (deși ambele
sisteme sunt considerate criminale): „Este, deci, regretabil că în toată
această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie
democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbrite de
figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile
şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi
seculară, antinaţionalistă şi multiculturală.“ În
concluzie, așa-zisa argumentație a lui W. T. este o mostră de retorică
goală și de seriozitate intelectuală echivalentă cu neantul.
Matei Cazacu este membru al Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu