Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Demisia lui Ponta ar servi tuturor. Inclusiv PSD și UNPR
La nivelul
discursului public, avem „cel mai bun prim-ministru de la revoluție
încoace“ și „cea mai bună guvernare“ pe care a avut-o România vreodată.
Cu toate acestea, membrii partidelor la putere se întrec în discuțiile
informale, cu o satisfacție nedisimulată, în prognozarea momentului când
Victor Ponta își va prezenta demisia. „Cum
se întoarce din concediu“, „marți“ sau „cel târziu înainte de sesiunea
extraordinară“ sunt variantele cel mai des avansate. Sfârșitul politic
al lui Ponta este grăbit, în opinia colegilor de partid și de coaliție,
pe de o parte, de mai vechile probleme ale acestuia cu DNA, probleme
care ar fi pe cale să ia o turnură total defavorabilă premierului. Tot
pe surse, pe piață au fost aruncate, în ultimele zile, mai multe
informații cum că Ponta ar urma să fie trimis în judecată la scurt timp
după ce va fi audiat din nou și îi vor fi prezentate rezultatele
expertizei financiar-contabile dispuse de procurorul de caz. Pe
de altă parte, mulți văd în recentele luări de poziție ale lui Liviu
Dragnea și Gabriel Oprea semnalul clar că aceștia vor să-l vadă pe Ponta
semnându-și cât mai curând demisia. Cum altfel s-ar explica plăcerea
și perseverența cu care cei doi creează situații în care să-l umilească
public pe premier? Ultima situație de acest fel: consultările pe noul
Cod Fiscal. În timp ce premierul și-a răpit, zilnic, clipe prețioase din
vacanța de lux prin Caraibe pentru a-i persifla pe „flămânzii de la
PNL/PDL“ care vorbesc de consultări și nu au înțeles geniul din spatele
măsurilor cuprinse în noul Cod Fiscal, Oprea a rupt, iar, rândurile,
vorbind de dialog și negocieri în numele „interesului național“. La
rândul său, Liviu Dragnea nu doar că nu s-a repezit să cânte pe aceeași
voce cu premierul PSD, dar a subliniat că are „toată disponibilitatea“
pentru mai multe runde de discuții. Unele tehnice – unde
îl trimite pe ministrul Eugen Teodorovici cu misiunea „refundamentării“
Codului Fiscal, plecând de la observațiile președintelui Klaus Iohannis
și ale specialiștilor în economie -, altele politice, care să aibă loc
înaintea sesiunii extraordinare. Evident, de ochii lumii măcar și în
virtutea solidarității cu premierul, Dragnea putea să apere și el Codul
Fiscal, așa cum a făcut-o Călin Popescu Tăriceanu. A preferat, însă, să
nu spună nici un cuvânt despre cât de minunată și vizionară ar fi noua
lege fiscală. Cum a preferat să îngroașe public tușele și când a fost
vorba despre instituirea controlului total asupra Guvernului. Să fim
serioși, miniștrii și chiar premierul puteau fi chemați în Kiseleff să
dea explicații și să-și ia notițe și fără ca această schimbare de reguli
să fie comunicată și subliniată public, în mod repetat. De
ce și-ar dori social-democrații și progresiștii ca Victor Ponta să
plece? Să-i luăm pe rând. Primii beneficiază mai mult ca oricând de
avantajele puterii, de banii și influența care vin la pachet cu
guvernarea. Totuși, sunt destui cei care realizează că Ponta a devenit
pentru PSD și, implicit, pentru ei o piatră de moară. Este inculpat deja
într-un dosar de corupție, ar putea fi oricând trimis în judecată și,
ca atare, suspendat din funcție, potrivit Constituției. În plus, există
temerea că i-ar putea apărea oricând un alt dosar, fie pe filiera
prietenului Sebastian Ghiță, fie în legătură cu unele decizii
guvernamentale controversate luate de la instalarea la Palatul Victoria.
Iar atunci, oricâte explicații ar fabrica premierul și oricât de mult
s-ar victimiza prin studiourile televiziunilor prietene, nimic nu l-ar
mai putea salva. Oricum, imaginea sa în afara țării este deja
dezastruoasă, iar în plan intern, în sondajele de opinie, șeful
Executivului este în picaj (de la 38,7% cotă de încredere în octombrie
2014, a ajuns la 21,7% în iulie 2015, potrivit Inscop). Dacă partidul a
reușit până acum să se mențină la un scor surprinzător chiar și pentru
strategii social-democrați, o agravare a problemei Ponta ar putea avea
efecte incalculabile și iremediabile asupra PSD. Prin urmare, o intrare
acum în opoziție a social-democraților și atacarea anului electoral 2016
din această postură s-ar putea dovedi mai puțin periculoase pentru
partid decât o rămânere la putere cu bomba cu ceas numită Victor Ponta. La
rândul lor, Oprea și ai lui ar dori să rămână liberi de contract,
astfel încât să se poată asocia cu PNL fără a putea fi acuzați de
trădare. Progresiștii încearcă de luni bune să-i convingă pe
social-democrați să realizeze o alianță în perspectiva alegerilor locale
și parlamentare din 2016. Adică să obțină locuri sigure (deloc puține
la număr) pe listele electorale. Negocierile par să fi eșuat însă, dacă
ne uităm că oamenii lui Oprea recită încă refrenul „PSD este prima
opțiune, dar suntem deschiși și la alte colaborări“ (vezi declarația de
acum câteva zile a lui Șerban Mihăilescu), iar UNPR continuă politica
agresivă de racolări. A înghițit o mare parte din oamenii lui Dan
Diaconescu și acum a trecut la cei ai lui Daniel Constantin și Călin
Popescu Tăriceanu. Dacă Ponta ar demisiona și ar începe consultările
pentru formarea unui nou Guvern, progresiștii ar avea un atu important
în negocierea cu PNL, fie că s-ar merge pe cooptarea lor în noua echipă
guvernamentală, în numele interesului național, fie că s-ar opta pentru
susținerea în Parlament a unui Guvern liberal minoritar.
„Corupţia la toate nivelurile este alimentată atunci când persoane
corupte care deţin anumite pârghii de putere au sentimentul că sunt
deasupra legii, că sunt intangibile și că societatea nu dispune de
mijloace suficient de eficace pentru a le dovedi activităţile
infracţionale și a le trage la răspundere. Pentru a combate eficient
acest tip de criminalitate, care face parte din categoria criminalităţii
«gulerelor albe», este nevoie de o instituţie specializată,
independentă și dotată cu resurse corespunzătoare“
Direcţia Naţională Anticorupţie organizează, la data de 1 octombrie,
interviu pentru ocuparea a peste 50 de posturi de procurori în cadrul
DNA. La nivelul Serviciului Teritorial Constanţa, concursul este
organizat pentru patru posturi de procurori. Selecţia este deschisă
tuturor magistraţilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 87
alin. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cei care doresc
să lucreze în DNA sunt invitaţi să depună CV care să includă traseul
profesional și un număr de 3 - 5 lucrări reprezentative din activitatea
anterioară. Concret, la nivelul structurii centrale a Direcţiei Naţionale
Anticorupţie se va organiza un interviu pentru ocuparea a 21 de posturi.
Cât priveşte structura teritorială, DNA caută trei procurori pentru
Serviciul Teritorial Alba Iulia, doi pentru Serviciul Teritorial Bacău,
doi pentru Serviciul Teritorial Brașov şi unul pentru Serviciul
Teritorial Cluj - Biroul Teritorial Baia Mare. Mai departe, pentru
Serviciul Teritorial Constanţa se caută patru procurori, unul pentru
Serviciul Teritorial Craiova, trei pentru Serviciul Teritorial Galaţi,
doi pentru Serviciul Teritorial Iași, trei pentru Serviciul Teritorial
Oradea, cinci pentru Serviciul Teritorial Pitești, doi pentru Serviciul
Teritorial Ploiești, trei pentru Serviciul Teritorial Suceava, doi
pentru Serviciul Teritorial Târgu Mureș şi tot doi pentru Serviciul
Teritorial Timișoara.
Traseu profesional
Interviul va avea loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Selecţia este deschisă tuturor procurorilor care îndeplinesc condiţiile
prevăzute de art. 87 alin. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările
ulterioare. Aceștia sunt invitaţi să depună CV care să includă traseul
profesional și un număr de 3 - 5 lucrări reprezentative din activitatea
anterioară. Cererea, CV-ul și lucrările vor fi depuse la Serviciul
Resurse umane, perfecţionare profesională și documentare, registratură,
grefă, arhivă și relaţii cu publicul - Compartimentul resurse umane,
perfecţionare profesională și documentare din cadrul Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, structura centrală.
„DNA nu este un om. DNA este o instituţie“
Amintim că, în luna februarie, cu ocazia prezentării raportului de
activitate al DNA pe anul 2014, Laura Codruta Kövesi, procurorul-şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a anunţat că a făcut „cerere pentru 50
de noi posturi de procurori“.„DNA nu este un om. DNA este o instituţie. Pentru că anchetele noastre
au vizat oameni ce păreau de neatins, am fost atacaţi. Nu contează banii
din conturi ori poziţia socială. Obiectivul nostru este să avem o
Românie fără corupţie, în care lucrurile funcţionează aşa cum trebuie, o
ţară în care nu trebuie să dai mită“, a mai spus Kövesi.
Statul român a devenit complicele celor care au omorât oameni în
Decembrie 1989 și Iunie 1990. De la Ion Iliescu la Traian Băsescu, până
în epoca lui Klaus Iohannis.
Vorbim adeseori despre interese oculte de putere. De
încrengături de interese, de corupție și manipulare. Nu cred că există
exemplu mai bun decât modul în care două dosare importante: Decembrie
1989 și Iunie 1990 sunt împinse la marginea timpului. Aici este
adevăratul test al rezistenței Sistemului. Soarta lui Ion Iliescu,
personaj-cheie în ambele momente istorice, reprezintă pentru Sistem mult
mai mult decât ne putem închipui. Dovada: am schimbat patru președinți
ai României și câțiva procurori-generali, dar nu a contat!
În urmă cu câteva luni, am avut o discuție de câteva ore cu generalul
Dan Voinea, fostul procuror militar care s-a ocupat de cele mai
fierbinți dosare ale ultimilor 25 de ani: Dosarul Revoluției din 1989 și
al Mineriadei din Iunie 1990. O a doua întâlnire a fost cea de sâmbătă
cu Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie. Un om care a
demonstrat că există momente în Istorie când un om, fără galoane și
fireturi, poate schimba cursul evenimentelor. A dus o luptă solitară,
fără sprijinul ONG-urilor din România, în bătaia de joc a autorităților,
sub supravegherea serviciilor de informații și în ciuda încetinelii
Parchetului General sau a deciziilor contradictorii ale Curții
Constituționale. S-a luptat cu Timpul și Uitarea și a câștigat. A reușit să obțină de la CEDO rezultatul maxim: crimele din Decembrie
1989 și Iunie 1990 nu mai au termen de prescripție. Pentru cei care
încă-i plâng pe cei peste 1.000 de morți, pentru miile de răniți și
reținuți va veni mopmentul în care vor afla, cândva, cine este vinovat.
Nu vreau să mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, pentru că editorialul ar trebui să se
termine aici. După cum povestea generalul Dan Voinea și Teodor Mărieș în
cele două dosare penale nu s-a lucrat nimic timp de 7 ani. Între
2007-2014! Aduceți-vă aminte de strigătul disperat al Președintelui
României din septembrie 2009. Degeaba. Sistemul era mult mai
puternic. Este adevărat că vorbim de două cauze complexe prin numele
implicate în desfășurarea evenimentelor, dar destul de simple prin
logica faptelor penale. Există documente, mărturii, expertize care pot
demonstra cu certitudine cine a tras, cine a dat ordinul, cum s-au
planificat operațiunile, cine a arestat, cine a încălcat legea. Și cu
toate astea, nu se întâmplă nimic de 25 de ani.
Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Petre Roman sunt doar trei nume
importante care se regăsesc în toate operațiunile (para)militare duse
împotriva românilor. Alături de ei apar SRI, Procuratura Generală,
Ministerul de Interne, generali de poliție și de armată. Sunt zeci de
persoanlități implicate, oameni activi, se manifestă în spațiul public
și adeseori par în conflict. Dar îi unește o încrengătură aparent de
neînțeles, ce ascunde un adevăr greu de recunoscut pentru cei care
împiedică aflarea adevărului. Așa cum am înțeles eu, iar interlocutorii mi-au confirmat, Puterea a
fost cucerită printr-o lovitură de stat în 1989 și a fost consolidată
(definitiv, își închipuiau ei) în Iunie 1990. Așa au creat primul sistem
de putere din România. Dacă vreți, vorbim despre Păcatul Originar. O
culpă care permis democrației din România să ia naștere. Fără Ion
Iliescu nu ar fi existat un Emil Constantinescu și lupta societății
civile, fără PSD-ul anilor 2000, marcat tot de umbrele de la Cotroceni,
nu ar fi apărut Traian Băsescu. Și tot așa, exemplele pot continua.
În Decembrie 1989 și Iunie 1990 am fost martori la nașterea unui
sistem de putere care a avut mână liberă, în ultimii 25 de ani, să
numească procurori, să recruteze ca “acoperiți” magistrați, să dea legi
și să facă guverne, să asculte telefoane și să se joace cu dosare. Cu
alte cuvinte, să conducă o țară, așa cum își închipuiau Ei că trebuie
condusă. Unele lucruri au fost bune, altele nu, dar dacă o să le luați
biografiile la puricat veți găsi puncte comune, ceea ce explică unitatea
de acțiune în afara intereselor politice de moment. O să vă întrebați de ce rediscutăm acest subiect. De ce mai poate fi interesant ceea ce s-a întâmplat acum 25 de ani? Iar
răspunsul este simplu: pentru că uneori, oameni ca Teodor Mărieș și Dan
Voinea, merită ascultați, sprijiniți în lupta lor cu Timpul și Uitarea.
Așa îi vom sili pe cei care lasă colbul să zacă peste dosare să pună
mâna pe cârpă și să-și facă treaba. Dacă tot vrem să se facă curățenie
în societatea românească, atunci ar fi bine să începem cu Începutul! Nu
să ne prefacem că-l uităm… Tag-uri: editorial dan andronic, ion iliescu, decembrie 1989, iunie 1990, mineriada, mineriada iunie 1990, dan voinea, procuror militar, teodor marier, asociatia 21 decembrie, presedinte asociatia 21 decembrie, cedo, ccr, curtea constitutionala, parchetul general, virgil magureanu, petre roman
Ce se ascunde in spatele dezbaterilor despre Comitetul National condus de BNR
Luni, 10 August 2015, ora 07:49
Foto:Adrian Benta
Existenta
Comitetului de Supraveghere Macroprudentiala nu este o idee venita
peste noapte guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei sau Guvernului. Inca
din data de 30 noiembrie 2014 exista supus dezbaterii publice un
proiect de lege care are ca scop tocmai infiintarea unei astfel de
structuri, ca urmare a recomandarilor Comisiei Europene, ce pare inca
ingrijorata de prevenirea unor crize financiare.
Politicienii
nostri au speculat abia acum acest moment, dandu-i o alta conotatie,
neplacuta atat din perspectiva intentiei corecte de a respecta o
recomandare a Comunitatii Europene, cat si din perspectiva transformarii
acestui Comitet intr-un for cu puteri absolute.
Toate
aceste "fumigene" aruncate in ultimul timp reprezinta o consecinta a
"razboiului" verbal pe care il duc persoanele care sustin adoptarea
Codului fiscal in forma aprobata de Parlament si cei care nu agreeaza
efectele acestei legi. Romania va avea un supra-guvern sef peste guvern?
De fapt, acest
Comitet Macroprudential vrea sa vina ca o justificare a opiniei ca
efectele negative ale Codului fiscal sunt mai pregnante decat efectele
pozitive si atunci incercam sa gasim o cale de a aduce finantele publice
in parametrii agreati.
In
fond, nu Comitetul Macroprudential este problema, ci faptul ca fiecare
dintre partile combatante dezvolta argumente sa arate ca detine mai
multa obiectivitate in dorinta de a fi aplicat Codul fiscal sau nu. In
acest sens, discursul adevarat ar fi punctarea avantajelor si
dezavantajelor aduse de acesta.
Lucruri pozitive ale Codului fiscal
Pe
termen scurt, populatia ce inca duce greul crizei beneficiaza de o
scadere de preturi, ca urmare a unei cote de TVA redusa la 19% si, mai
ales, observam si dorinta de a stimula cultura prin reducerea TVA la 5%
pentru vanzarea de carti sau la accesul la evenimente.
Se elimina
zgomotoasa taxa pe stalp, impozitul pe dividend se reduce la 5%, iar
supraacciza la carburant nu va mai exista. Toate aceste lucruri sunt
minunate, daca au un fundament real al economiei.
Celelalte
parti vin si afirma ca, in realitate, nu prea este chiar o reducere
atat de spectaculoasa de fiscalitate, ci se muta impozitarea de la
societate catre persoana fizica, iar unele categorii de persoane fizice,
in special cele ce desfasoara activitati independente si profesii
libere, vor fi aspru impozitate.
Luand un caz concret, de
exemplu, o persoana fizica autorizata ce doreste sa beneficieze de
pensie intreaga, cu venituri medii de pana in 2.500euro
pe luna, este taxata cu o cota de aproximativ 48%, iar daca aceasta mai
este si platitoare de TVA, taxarea ajunge la 65%, chiar daca acest PFA
desfasoara aceleasi activitati ca si activitatea unei societati.
In
acelasi context, dezvoltarea pe deficit a tarii este buna, dar doar
daca acesta este directionat pentru realizarea de investitii corecte in
economie.
Fiecare roman va plati cu varf si indesat multi ani de acum incolo
Daca
Guvernul va folosi acest deficit cum l-a folosit in ultimii ani -
pentru licitatii supraevaluate sau pentru mai multe categorii de
persoane asistate social cand acestea erau apte de munca, ori pentru
periodicele pomeni electorale, respectiv pentru cresteri de salarii
guvernamentale in structuri in care doar o parte dintre acesti salariati
muncesc, iar ceilalti nu cunosc preacinstita munca - acest deficit este
unul inacceptabil si se adauga la datoriile pe care le are deja
Romania.
Ne place, nu ne place, la sfarsitul lunii mai 2015, conform unei analize aBNR,
datoria pe termen lung si pe termen scurt a Romaniei este de circa 90
miliarde euro. Suma va creste prin noile deficite, estimate anual la
circa 17 miliarde de lei, astfel incat fiecare cetatean roman va plati
cu varf si indesat multi ani de acum incolo.
Iar faptul ca Romania are o rata de datorie externa mai buna decat alte tari nu e nici pe departe o scuza justificabila.
Poate
ar fi cazul ca acest deficit, cumva, sa fie investit in structuri
economice productive si nu doar in institutii care sa taxeze excesiv
contribuabilul pentru a face rost de acesti bani.
Asteptam
dovezi concrete ca acest deficit este folosit corect pentru o
dezvoltare sanatoasa si poate daca ar fi impusa prin lege aceasta
situatie, iar in cazul in care Consiliul de Supraveghere
Macroprudentiala ar fi un for decizional in acest sens, atunci este
binevenit.
Insist asupra faptului ca o fiscalitate redusa
dezvolta economia, insa toate aceste scaderi de taxe trebuie sa se faca
pe o baza sanatoasa, cu perspectiva pentru generatiile ce vin.
O întreagă ramură a poporului român se stinge sub ochii noștri
Vlahii, despre
care George Murnu credea că au întemeiat Imperiul Asăneștilor, au ajuns
azi o comunitate care mai numără doar câteva mii de personae. Câți
meglenoromâni mai trăiesc în lume? Este vorba de acea ramură care,
potrivit unor istorici precum Gustav Weigand sau George Murnu, ar fi
contribuit la crearea celei mai mărețe alcătuiri statale medievale a
românilor, Imperiul Asăneștilor, care mai este cunoscut în istoriografie
drept Imperiul Româno-Bulgar, Țaratul Româno-Bulgar sau, potrivit
istoricilor bulgari, Cel de-al Doilea Țarat Bulgar. Meglenoromânii se
pierd, încetul cu încetul, în mijlocul populațiilor balcanice. Procesul
de asimilare a început în secolul al XIX-lea, iar specialiștii în
etnografie se tem că această populație va pieri curând. Cele mai
optimiste estimări arată că în lume ar mai exista 20.000 de vorbitori ai
dialectului meglenoromân al limbii române. Însă realitatea ar putea fi
mult mai tragică. În Grecia, mai există doar aproximativ 4.000 de
meglenoromâni, grupați în nord, la granița cu Macedonia. Arealul lor
include micul oraș Nânta și șapte sate din jurul său. În Turcia, acolo
unde au fost expulzați forțat la finalul ultimului război turco-grecesc,
mai trăiesc 3.700 de meglenoromâni, grupați în două sate din Tracia
turcească. În Macedonia, doar vreo 200 de personae mai vorbesc
meglenoromâna, iar în România au existat, la ultimul recensământ, 850 de
familii vorbitoare ale acestui dialect. Cele mai multe sunt grupate în
satul Cerna din județul Tulcea.
O istorie neguroasă
Originile
meglenoromânilor se pierd în negurile epocii migrațiilor. După unii
istorici, precum Konstantin Jiricek, meglenoromânii ar fi urmașii unui
amestec de pecenegi și români, așezați la vest de Vardar, în anul 1091,
de către împăratul bizantin Alexios Comnenul. Ipoteza lor este bazată pe
anumite particularități lingvistice și pe trăsăturile vag asiatice ale
multor meglenoromâni. Alți istorici, precum George Murnu și Gustav
Weigand, sunt de părere că meglenoromânii ar fi, de fapt, urmașii acelor
vlahi care în Evul Mediu ar fi întemeiat Imperiul Româno-Bulgar și
care, sub presiunea bulgarilor slavizați care au preluat puterea în
statul întemeiat de Asănești, s-ar fi retras spre sud, până pe
teritoriul din jurul orașului Nânta. O a treia ipoteză, avansată de
savantul Pericle Papahagi, arată că meglenoromânii ar fi, de fapt,
urmașii românilor sud-dunăreni care, în Evul Mediu, au rămas mai mult în
contact direct cu românii nord-dunăreni, apoi au migrat spre Sud. Există
și părerea că, de fapt, toate cele trei ipoteze ar putea fi adevărate,
în parte. Iar meglenoromânii să fi fost de fapt un amestec de pecenegi
și de români, o populație care locuia pe ambele maluri ale Dunării, și
care i-ar fi dat atât pe întemeietorii Imperiului Asăneștilor, cât și
pe cei ai românilor megleniți de azi. Dialectul meglenoromân nu are
decât foarte puține influențe slave, comparativ cu dialectul vorbit de
românii nord-dunăreni sau dacoromâni. În schimb, influența grecească
asupra acestui dialect este foarte importantă. Meglenoromâna
are o serie de particularități care o diferențiază net de
dialectual aromân. Cercetările etnologilor confirmă faptul că
meglenoromânii au venit dinspre nord. Una dintre tradițiile lor de
Crăciun poate fi întâlnită și la alte populații din zona Dunării, cum ar
fi sârbii. Este vorba de bondic, un butuc de stejar pe care capul
familiei meglenoromâne îl aduce în gospodărie cu puțin timp înainte de
Crăciun, apoi îi dă foc de Bobotează. Această tradiție s-ar fi născut
într-o zonă montană, spun etnologii, care cred că, în lunga lor migrație
spre sud, meglenoromânii ar fi poposit în Munții Rodopi. Tradiția
bondicului se regăsește în comunitățile sârbești sub numele de bandjak.
În Evul Mediu,
meglenoromânii erau renumiți pentru vitejia lor, în special cei din
satul Oșani. Aceștia au fost ultimii care au fost supuși de otomani în
înaintarea lor spre nord. Meglenoromânii erau organizați autonomi și
fiecare din satele lor se afla sub conducerea unui căpitan. Titlul
reflecta rosturile militare pe care meglenoromânii le-au avut de-a
lungul istoriei. Ei s-au amestecat puțin cu aromânii, de care îi
despărțeau numeroase aspecte culturale. În timp ce meglenoromânii erau
agricultori sedentari, aromânii erau păstori care practicau
transhumanța.
Românii care au devenit musulmani
Un
eveniment important pentru istoria meglenoromânilor s-a produs în
secolul al XVII-lea, când locuitorii din Nânta s-au convertit în bloc la
Islam, în timp ce ceilalți meglenoromâni au rămas creștini ortodocși.
În secolul al XIX-lea, fiecare stat balcanic a încercat să îi asimileze
pe românii sud-dunăreni, cu excepția temporară a Imperiului Otoman, care
a fost, până în momentul ascensiunii Junilor Turci, mult mai tolerant
decât statele creștine. Meglenoromânii din Bulgaria de azi au dispărut
cu totul. În Macedonia, ei mai sunt doar o mână de oameni, iar populația
meglenoromână din Grecia a cunoscut un declin tot mai sever. Grecia
nu recunoaște nici azi în mod oficial existența meglenorormânilor. Un
episod dramatic a avut loc în anul 1923, după războiul greco-turc, în
urma căruia Grecia a fost înfrântă și a pierdut pentru totdeauna șansa
de a recuceri Constantinopole, precum și regiunea Smirna din Asia Mică,
ce îi revenise, în conformitate cu tratatele de la finalul primului
război mondial. Meglenoromânii musulmani au fost explulzați cu totul în
Turcia, în cadrul unui schimb de populații între cele două state.
500.000 de musulmani au fost alungați din Grecia, iar un număr
aproximativ egal de greci din Turcia. În satele de meglenoromâni și de
aromâni au fost colonizați greci originari din Asia Mică. Presiunea
autorităților grecești a crescut semnificativ și față de meglenoromânii
creștini. Drept
urmare, în anul 1926, 450 de familii de meglenoromâni au migrat spre
nord, în România, unde au fost așezați în câteva sate din jurul
Durostorului. Iar în anul 1940, când Bulgaria a ocupat Cadrilaterul, ei
au fost alungați din nou. Cei mai mulți s-au stabilit în județul Tulcea,
de unde comuniștii i-au mai alungat o dată, în Banat, pe fruntașii
meglenoromânilor. Cu toate acestea, 1.200 dintre ei își păstrează și azi
dialectul și tradițiile, iar România este țara care încurajează cel mai
mult păstrarea acestei comunități.
A primit Premiul Naţional de Poezie
Numele: Basaraba-Angela Marcovici,
pseudonim literar Angela Marinescu
Data şi locul naşterii: 8 iulie 1941, Arad
Studiile şi cariera:
A absolvit Liceul „Moise Nicoară“ din Arad.
A studiat vreme de patru ani la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca.
S-a licenţiat în psihologie, în cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii din Bucureşti.
A debutat publicistic în 1965, cu poeme în revista „Tribuna“ din Cluj-Napoca.
În 1969 publică primul volum de poezii, „Sânge albastru“.
A publicat 15 volume de versuri, un volum de eseuri şi un „Jurnal scris în a treia parte a zilei“.
În 1989 a emigrat în Franţa şi a transmis un memoriu la postul de radio Europa Liberă.
Din 1990 până în 1996 a lucrat ca redactor corespondent la revista „Vatra“.
În 2003 a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnia.
Locuieşte în: Bucureşti.
Citeste mai mult: adev.ro/nsrr6z
