Mircea Morariu
O bucurie tristă
5 iulie 2020, 09:52
Marea majoritate a site-urilor de ştiri, principalele televiziuni şi posturi de radio au publicat vineri dimineaţă o ştire referitoare la un fapt pe care doamna Germina Nagâţ, membră a Consiliului Naţional al CNSAS, îl consideră motiv de sărbătoare.
Un anume domn pe nume Bivolaru Ştefan, până mai zilele trecute consilier local şi membru al PMP, a socotit inutile pierderea de timp pe care o presupune un proces, aşa cum ar fi fost cel ce i-a fost intentat de CNSAS, şi a recunoscut că a făcut poliţie politică din poziţia de cadru activ al Securităţii, avută până în decembrie 1989. Nu ştiu dacă dl. Bivolaru a făcut parte, începând din martie 1990, şi dintre cadrele mai mult sau mai puţin spălate sau scoase la vopsea, ale nou creatului SRI. Informaţia nu mi s-ar părea chiar nelipsită de importanţă.
Marea majoritate a site-urilor de ştiri, principalele televiziuni şi posturi de radio au publicat vineri dimineaţă o ştire referitoare la un fapt pe care doamna Germina Nagâţ, membră a Consiliului Naţional al CNSAS, îl consideră motiv de sărbătoare.
Un anume domn pe nume Bivolaru Ştefan, până mai zilele trecute consilier local şi membru al PMP, a socotit inutile pierderea de timp pe care o presupune un proces, aşa cum ar fi fost cel ce i-a fost intentat de CNSAS, şi a recunoscut că a făcut poliţie politică din poziţia de cadru activ al Securităţii, avută până în decembrie 1989. Nu ştiu dacă dl. Bivolaru a făcut parte, începând din martie 1990, şi dintre cadrele mai mult sau mai puţin spălate sau scoase la vopsea, ale nou creatului SRI. Informaţia nu mi s-ar părea chiar nelipsită de importanţă.
Doamna Germina Nagât este perfect îndreptăţită să se bucure. Este totuşi, după părerea mea, o bucurie tristă. O bucurie doar pe jumătate. Vreme de 30 de ani, câţi au trecut de la Revoluţia din Decembrie 1989, am tot auzit că X sau Y, cei mai mulţi persoane publice, a fost dovedit de CNSAS că a fost colaborator, informator plătit sau voluntar, al Securităţii. E adevărat, foarte puţini dintre aceştia au păţit ceva de pe urma verdictelor în cauză. Două-trei luni de retragere strategică – nimic mai fragil şi mai lipsit de importanţă în cazul românilor decât memoria- urmate de o revenire în trombă. Aceasta în pofida faptului că, atunci când au candidat pentru o funcţie publică, foştii colaboratori ai Secu au semnat o declaraţie pe proprie răspundere, asumându-şi răspunderea penală pentru ceea ce înseamnă falsul în declaraţii.
Alţii nu au făcut nici măcar asta. Iată, de pildă, academicianul Bălăceanu-Stolnici, desenator de mare fineţe, în beneficiul Securităţii, al planurilor casei fostului director al Europei Libere, Vlad Georgescu, este pe mai departe membru al Academiei Române. Dl. Stolnici încasează bani buni pentru asta, dar este şi membru al aşa-numitei Academii a Oamenilor de Ştiinţă şi, asemenea celorlaltor membri, dintre care mulţi tot foşti colaboratori ai odioasei instituţii, vrea să ia şi de aici niscaiva parale. Bani plătiţi din fonduri publice.
Jurnalistul Ion Cristoiu, dovedit şi el informator al Secu, cu numele de cod Coroiu, e membru de onoare al aceleiaşi Academii. Apare inflaţionist pe ecranele mai multor televiziuni, chiar şi pe acela al TVR, iar acum propovăduieşte singur sau în duet cu noul expert în teatru Marius Tucă, cam tot aceleaşi lucruri, care ies pe guriţa noii Scufiţe roşii, gazeta putinistă Sputnik. Aceea care îl elogiază şi pe el, şi pe dânsa care semnează Avocat al Poporului.
De-a lungul celor 30 de ani, trecuţi de la numita Revoluţie, nimeni nu i-a deranjat pe cei care au făcut parte dintre cadrele active ale Securităţii. În schimb, acestea ne-au tot servit poveşti cu Securitatea bună, omenoasă, cea care ar fi luat locul celei torţionare din 1965 încoace, despre legile din acea vreme, legi care trebuiau respectate şi apărate, despre patriotismul instituţiei în cauză, chiar despre rolul ei benefic în decembrie 1989. Fostului ei şef, generalul Iulian Vlad, i-au fost înălţate adevărate ode, şi nu doar de generalul Aurel Rogojan, autorul unei cărţi cu caracter hagiografic, o încropeală de tipul corb la corb nu-şi scoate ochii, ci şi de oameni sau chiar moguli de presă. De la Dan Andronic şi Mirel Curea, stâlpii fiţuicii de doi bani Evenimentul zilei, la Octavian Hoandră şi Cozmin Guşă. Ca să nu mai vorbim despre versatilul Rareş Bogdan azi, ce să vezi?, mare prim-vicepreşedinte al PNL. Asta după ce, cu câţiva ani înainte, era omul de casă al generalului Gabriel Oprea. Alt mizerabil.
În 2006, fostul preşedinte al României, a condamnat de la tribuna Parlamentului, comunismul. Nu cred că a făcut-o din proprie convingere. A înţeles într-un târziu că dă bine să o facă. Că îi întăreşte puterea. Condamnarea cu pricina nu a avut nici cea mai mică urmă palpabilă. Vechii activişti de partid şi fostele cadre ale Securităţii şi-au încasat pe mai departe pensiile în cuantumurile lor considerabile. Asta după ce mai înainte au făcut parte- precum odioşii Ristea Priboi şi Ilie Merce- dintre parlamentarii României.
Tare mă tem că nici după mărturisirea d-lui Bivolaru nu se va întâmpla, de fapt, nimic. De aceea, scriam mai sus că e vorba despre o bucurie tristă. Ca o coincidenţă. Tot vineri, presa a publicat o ştire referitoare la probele ignorate de judecătorul care a pronunţat neruşinatul verdict în cazul inginerului Gheorghe Ursu. Judecător care nu am nici o îndoială că îşi va molfăi, fără nici o mustrare de conştiinţă, pensia specială.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro
citeste totul despre: cnsas germina nagat proces ofiter securitate stefan bivolaru bucurie recunoastere
Citeste mai mult: adev.ro/qczh1i
PS.
Citeste mai mult: adev.ro/qczh1i
PS.
„DESPRE MIRCEA MORARIU
Mircea Morariu a absolvit Facultatea de filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Limba şi literatura franceză-limba şi literatura română.
Doctor în filologie din octombrie 1994 cu teza L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco (conducător ştiinţific: prof.univ.dr. Maria Vodă Căpuşan). Profesor universitar de Literatură franceză la Departamenul de limba şi literatura franceză şi germană a Facultăţii de Litere -Universitatea din Oradea.
Membru al UNITER şi al A.I.C.T. -Secţia română. Redactor asociat la revista Familia. Titularul rubricilor de cronică teatrală şi de carte de teatru ale revistei Familia din Oradea, colaborator permanent al revistei bucureştene Teatrul azi,colaborator permanent al revistei Cronica veche (Iaşi).
Nominalizat în două rânduri la premiul de critică teatrală la Gala premiilor UNITER. Premiul UNITER pentru critică teatrală în anul 2009. Diplomă de onoare acordată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural (2010). Premii acordate de revistele Tribuna şi Familia.
Membru în jurii UNITER şi ale unor festivaluri şi concursuri de artă teatrală.
Este autorul următoarelor cărţi:
- Sur l’effet de spectacle (2002);
- L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco (2003);
- Le discours littéraire dans la France du XVII-e siècle (2003);
- Signe visuel chez Mallarmé (2005);
- Le théâtre français au XVII- e siècle (2005);
- Mihai Măniuţiu- ipostaze esenţiale (2008);
- Carte cu Gina Patrichi (ediţia I- 2008; ediţia a II- a- 2009);
- Teatrul şi cărţile lui (2009);
- Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe (2009); 2009-
- Un an teatral aşa cum l-am văzut (2010),
- Spectator cu bilet de favoare. 2010
- Un an teatral aşa cum l-am văzut, Spectator cu bilet de favoare- 2010
- Un an teatral aşa cum l-am văzut (2011),
- Cu şi despre Mariana Mihuţ (2011),
- Geografii teatrale.
2012-Un an teatral așa cum l-am vazut.
A colaborat la elaborarea cărţilor:
Teatrul românesc la Oradea (2000);
Teatrul de artă,o tradiţie modernă (2010);
Das rumäniche Theater nach 1990 (2010)„
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu