Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 8 decembrie 2020

Demisie din AUR, la două zile după surpriza de la alegeri: „A venit momentul să mă retrag” - FLAVIU POPA - ÎN HOTNEWS - 08/12/2020, 13:17

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Demisie din AUR, la două zile după surpriza de la alegeri: „A venit momentul să mă retrag”


                                  Cîrligeanu a decis să se retragă din AUR. Foto: Facebook


FLAVIU POPA
  
ÎNHOTNEWS
08/12/2020, 13:17


Secretarul general al Organizației de Tineret a AUR, Ariadna Cîrligeanu, a anunțat că demisionează, la doar două zile după ce AUR a obținut un rezultat foarte bun la alegerile parlamentare.


„A venit momentul să mă retrag, pentru a-mi dedica timpul și energia în viața civică pentru românii din Basarabia, din Nordul Bucovinei, pentru unire, pentru idealul României Mari”, a transmis femeia.

Cîrligeanu a anunțat că nu va regreta niciodată că a făcut parte din AUR, un proiect în care a depus mult suflet.

Secretarul general al Organizației de Tineret a AUR s-a retras

A sosit momentul să mă retrag din AUR* Uneori în viaţă Dumnezeu ţi le așază prea bine sau pur și simplu întâlnești oameni care îţi dau o anumita direcție, oameni care contribuie la dezvoltarea ta.

Aveam 14 ani când mai in glumă, mai în serios mi-am stabilit visul : ca peste câțiva ani să formez o organizație care să lupte pentru românii din Basarabia și Nordul Bucovinei. Era un ţel care a părut nebunesc în tot acest timp chiar si pentru idealista de mine.La 16 ani m-am înscris ca voluntar în Acțiunea 2012 pentru ca am simtit din prima clipa ca acolo imi este locul.

Ce a urmat, o stiti și voi, 3 ani memorabili in care am crescut alaturi de niste oameni ce mi-au devenit a doua familie.
Deși nu imi place politica, nu am stat pe gânduri când am avut ocazia să ajut la formarea AUR, alături de aceiași oameni dragi cu care obișnuiam să flutur tricolorul”, a scris Ariadna pe Facebook.


Ariadna Cîrligeanu va lupta pentru Unirea cu Basarabia

Tânăra spune că își va dedica următoarea perioadă pentru a-și vedea visul împlinit: unirea României cu Republica Moldova.

„AUR este un proiect in care am depus suflet, sacrificiu și nu voi regreta niciodată ca am ales sa fac parte din această echipă.
Ce am invatat de la George in tot acest timp este ca oricât de nebunesc pare ţelul pe care ţi l-ai ales, lupți până la capăt, iar intr-o zi, imposibilul devine posibil.

Și uite ca vin momente in viata cand ajungi la o răscruce de drum si trebuie să iei o decizie. Stiu ca pare prea devreme, dar a venit timpul sa ma retrag din AUR și a venit timpul ca o noua generatie sa preia Acțiunea 2012.

Ma retrag din viata politică pentru a-mi dedica timpul si energia in viata civică pentru românii din Basarabia, din Nordul Bucovinei, pentru unire, pentru idealul României Mari. Și plec împăcată că am reușit să simt cum AUR a devenit un fenomen și că am avut ocazia să-i cunosc pe toti cei care s-au implicat la clădirea acestei mișcări.

Nu îmi este ușor să iau aceasta decizie, dar este necesar. Plec să pun în aplicare tot ce am învățat de la voi, cu voi, acolo unde este cea mai mare nevoie de mine  Se încheie un capitol și începe altul, o nouă provocare prin care-mi voi trăi nebunia. Basarabia e România și toti romanii de pe ambele maluri de Prut trebuie să afle că doar Unirea face Puterea!”, a scris Cîrligeanu pe Facebook.

 

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima