Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 8 decembrie 2020

Comuna în care AUR a învins partidul primarului aflat la al patrulea mandat: „Clar au fost învăţaţi” - de Daniel Dancea - 8 decembrie 2020, 16:26 - Sursă : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
                                                Oraşul tău / Timişoara

               Secţie de votare din Lenauheim, acolo unde AUR a câştigat alegerile parlamentare


Comuna în care AUR a învins partidul primarului aflat la al patrulea mandat: „Clar au fost învăţaţi” 

8 decembrie 2020, 16:26
de
Daniel Dancea


Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), formaţiune care a produs surpriza alegerilor parlamentare, a provocat un şoc în comuna timişeană Lenauheim, câştigând alegerile în faţa PNL, partidul primarului, aflat la al patrulea mandat.

La Lenauheim, fostă comună germană, în care au mai rămas doar câţiva nemţi, are peste 5.000 de alegători înscrişi pe listele de vot. La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020 s-au prezentat doar 690 de alegători, iar cele mai multe voturi, la Camera Deputaţilor şi Senat au fost obţinute de AUR, care a luat cu opt voturi mai mult decât PNL. Primarul Ilie Suciu, reales la alegerile din 27 septembrie 2020 pentru a patra oară, nu îşi explică succesul AUR de la Lenauheim, mai ales că Alianţa pentru Unirea Românilor nu are filială în comună şi nu şi-a făcut campanie în teren. „Nu am nicio explicaţie. O singură dată cred că au împărţit ceva flyere în poştă. Nu au avut adunări, nu s-au întâlnit, nu au avut vreo campanie măcar să le simţim prezenţa. Nici pe Facebook nu am băgat în seamă. Unde vedeam AUR treceam mai departe”, a declarat primarul Ilie Suciu, potrivit căruia o parte din campania AUR de la Lenauheim s-ar fi făcut la birtul din sat. 

„Au extras din tot ce a fost pandemie” 

Primarul din Lenauheim crede că AUR a câştigat exploatând pandemia. „Foarte mult au avut de câştigat de pe Facebook. Au extras din tot ce a fost pandemie, închideri de biserici, pieţe. Au marjat pe acele informaţii şi le-au susţinut. Cred că acolo au reuşit. Nu îl putem compara cu PRM-ul. E ceva nou. Vine şi spune fără nicio jenă. Face gălăgie. Nu am crescut mult de 30 de ani. Ne întoarcem înapoi, la un discurs populist la maxim. Din orice facem o chestie negativă”, a declarat primarul din Lenauheim, potrivit căruia AUR a câştigat şi pe fondul unui absenteism apărut pe fondul slăbiciunile politicienilor din partidele vechi.

 „Aici suntem toţi de vină. Cel care vine la televizor nu are ce să ofere. E acelaşi discurs, unii contra celorlalţi. Nu reuşim să ne înţelegem, să trecem mai departe chiar dacă am fost adversari în campanie electorală. În primul rând clasa politică e de vină”, a mai declarat primarul Ilie Suciu.

„Clar au fost învăţaţi”

Pentru primarul din Lenauheim e greu de înţeles cum au reuşit alegătorii AUR din Lenauheim să fie consecvenţi, votând formaţiunea atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor, fără să greşească chenarul în care trebuie pusă ştampila. „Mi-au venit de la Bulgăruş cu 114 voturi. Au fost 114 voturi la Camera Deputaţilor, 114 la Senat. Le-au făcut ceva. Oamenii au fost învăţaţi. Clar. Nu a greşit unul. La fiecare partid mai sunt diferenţe între Camera Deputaţilor şi Senat. Nu poate să fie pe muchie. Au fost învăţaţi cum să voteze. Adică votezi şi pe un buletin şi pe celălalt. Au fost învăţaţi şi pesemne că au fost şi instruiţi. La Grabaţ a fost diferenţă de două voturi. Foarte strâns. Acolo trebuie şcoală, nu merge altfel”, a mai declarat primarul din Lenauheim. 


Viitor deputat AUR: „Cu un ochi râd şi cu unul plâng. Ciuma roşie ne-a învins şi de data asta”
cuvinte cheie:timis timisoara aur alegeri parlamentare 2020 lenauheim primar pnl
Citeste mai multadev.ro/ql0xsk


Citeste mai mult: adev.ro/ql0xsk

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima