http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Radu Paraschivescu: Opera de arta. Instructiuni de folosire
Radu Paraschivescu este scriitor si traducator
Foto: arhivă personală Radu Paraschivescu
Radu Paraschivescu: Opera de arta. Instructiuni de folosire
Unii cred si azi ca decizia HBO Max de-a retrage temporar Pe aripile vantului nu are legatura cu uciderea prin sufocare a lui George Floyd la Minneapolis. Legatura exista. Are grija s-o lamureasca Frank Pallotta de la CNN Business pe data de 10 iunie 2020. Domnul Pallotta il citeaza pe purtatorul de cuvant al HBO Max, care confirma legatura si adauga doua lucruri menite sa deschida Cutia Pandorei polemice: "1. Filmul va reaparea insotit de rediscutarea contextului istoric si de denuntarea manifestarilor rasiste. 2. Daca vrem sa cream un viitor mai bun, un viitor echitabil, in care sa avem loc cu totii, trebuie sa ne cunoastem si sa ne intelegem istoria."
La randul lui, scenaristul John Ridley publica un material in Los Angeles Times si cere scoaterea din circuitul public a filmului 12 ani de sclavie. Mai mult, el solicita ca Pe aripile vantului sa fie suspendat temporar - taken down for a respectful amount of time. Cam ca la hochei sau la handbal, unde actul de indisciplina pe teren se pedepseste cu doua minute de stat pe banca. Intr-o ingrijoratoare pana de memorie, domnul Ridley pare sa uite ca a scris cu mana lui filmul pe care-l doreste evacuat acum din spatiul public si chiar a luat un Oscar pentru scenariu. El nu uita sa adauge, cu un umor de esenta mai degraba engleza, ca nu crede in cenzura. Impreuna, purtatorul de cuvant al HBO Max si scenaristul laureat - ambii citati de Frank Pallotta in materialul scris pentru CNN Business - propun ca filmele cu o tematica delicata si care scapa totusi retragerii in depourile cinematografice sa fie insotite, chiar prefatate, de discutii centrate pe acele aspecte ale filmului care pot leza diverse tipuri de sensibilitate.
Cu cateva decenii inaintea cazului George Floyd, Umberto Eco scrie "Opera deschisa" si conchide, intr-o demonstratie de eruditie si stiinta a argumentarii, ca opera de arta isi ajunge siesi. Altfel spus, ca nu are nevoie de contextualizari - cu atat mai putin de cele ideologizante. Nefiind mobilier de bucatarie sau televizor de ultima generatie, opera de arta nu vine la pachet cu instructiunile de folosire. Cartea, filmul, piesa de teatru si tabloul sunt livrate simturilor, creierului, sensibilitatii si discernamantului nostru. Fiecare dintre noi formuleaza o judecata de valoare - fie ea estetica sau de alta natura. Fireste ca receptorul faptului de arta poate gresi. Numai ca opera de arta e frumoasa si prin faptul ca zece perechi de ochi pot vedea zece lucruri diferite, in functie de unghiul de privire, de zestrea culturala, de capacitatea de a face asocieri, de apetenta pentru simboluri si decodari culturale etc. In schimb, instituirea unei grile ideologice de lectura e periculoasa prin insasi capacitatea ei deformatoare.
Citirea ideologizanta deformeaza si mistifica. Romania anilor 1960-1970 se poate mandri cu veritabile parade de rea-intentie desfasurate sub umbrela fratelui mai mare de la Rasarit. Cine va rasfoi o istorie a literaturii engleze a tovarasului A. Anixt sau a tovarasului Belinski, traduse la noi in anii 1960, va descoperi ca literatura din Anglia a fost inca din epoca medievala o trambulina de lupta impotriva capitalismului. Poemul alegoric Pierce Plugarul (Pierce the Ploughman) al lui William Langland este vazut, intr-o asemenea citire, drept o revolta a asupritilor impotriva unor asupritori care vin, cu totul straniu, dintr-un capitalism care mai avea cateva secole pana sa se nasca. Nu de alta, dar Pierce the Ploughman e scris in perioada 1393-1401. Mai mult, autori ca Joyce, Huxley si Lawrence sunt considerati de A. Anixt "produse ale atmosferei de descompunere a culturii burgheze din epoca imperialismului". Cu o vorba des intalnita in anii 1990 (si lansata, cred, de grupul Divertis), sunt destui oameni care isi respecta meseria, cu toate ca n-o cunosc.
Exista - si a fost deja formulat - reprosul ca si prefata unei carti e tot o forma de contextualizare. Asa este. Si comporta la randul ei acelasi risc: montarea unei lentile ideologizante, prin care cititorul citeste asa cum i se spune. Prefetele utile, care asigura o punere in context in general credibila, sunt cele ale autorilor insisi, nicidecum cele ale unor purtatori de agenda de multe ori suspecti sau discreditati de ispravi anterioare. Ca sa nu mai spun ca prefata era pe vremuri (sper ca a decazut din aceasta calitate) scurtatura pe care o folosea elevul ca sa citeasca patru pagini, cate avea prefata, in loc de 250, cate avea cartea. Folosul unui asemenea siretlic, dincolo de nota salvatoare, straluceste prin absenta.
Cine simte nevoia unei proteze critice are la ce si la cine sa apeleze. Cronicarii si criticii literari, studiile de specialitate, volumele si dictionarele de arta, exegeza, hermeneutica si alte variante insotitoare stau la dispozitia celui care simte nevoia unei puneri in context nepervertite de crampe ideologice si de stampila corectitudinii politice. Pe langa asta, ce s-ar intampla daca fiecare artist si-ar explica opera? Si daca fiecare custode sau sala de proiectii ar recurge la procedeul invocat de purtatorul de cuvant al HBO Max? Cum ar fi sa contextualizam tot ce s-a scris, s-a pictat si s-a regizat, incepand gospodareste cu Biblia? E absurd si, din fericire, imposibil. Trebuie sa ne cunoastem istoria, categoric. Si s-o intelegem, bineinteles. Dar nu s-o rescriem. Asta in niciun caz. Nu foloseste nimanui o istorie samponata si stropita cu parfum de levantica. Raul facut nu va disparea. Suferinta victimelor nu va avea cum sa fie atenuata. Decapitarea statuii lui Columb nu va ramane altceva decat un act de huliganism. Urinatul pe statuia lui Churchill, la fel.
Daca istoria nu trebuie rescrisa si acomodata exigentelor corectitudinii politice, cu atat mai putin ar trebui sa se intample asta in literatura. Si totusi, de un deceniu incoace, demersurile de acest tip se inmultesc. Alan Gribben, profesor la Auburn University din Montgomery, publica in 2011 o editie revizuita a romanelor lui Twain, Tom Sawyer si The Adventures of Huckleberry Finn. Gribben face acest lucru dupa ce fiica lui ii declara ca a plans cand a citit cele doua romane si ca s-a simtit umilita. Sub impactul acestei impunatoare instante critice, profesorul Gribben rescrie textul (ceea ce este un scandal) si-l invata minte pe Twain. El inlocuieste nigger cu slave, pe Indian Joe cu Injun Joe si half-breed cu half-blood.
Schimbarile sunt finute: nigger e inlocuit doar de 219 ori, conform numaratorilor recente. Ce nu stie Gribben - iar asta e o nota proasta - e ca, departe de a fi rasist, Mark Twain a donat sume importante organizatiilor de lupta impotriva rasismului. E de mirare ca statuia lui inca n-a fost lasata fara cap de fanaticii zilei, dar nu-i timpul trecut. Alan Gribben devine astfel un falsificator de literatura si calca in picioare adevarul simplu ca schimbarea limbajului unei carti e totuna cu schimbarea cartii. Mai mult, el raspunde valului de critici printr-un contraargument siderant: Twain insusi ar fi multumit dac-ar putea sa vada ce serviciu i-a facut universitarul de la Auburn si cat de multi cititori i-a adus prin acest artificiu. Cei care inca n-au citit Robinson Crusoe, Negutatorul din Venetia sau In cautarea timpului pierdut ar face bine sa se grabeasca. In minunata lume noua imaginata de Huxley, riscam sa apara oricand cineva dornic sa lipeasca frunze pe nuduri. Si sa puna la pastrare, indiferent cat de mult, un film facut in 1939 dupa o carte scrisa in 1936.
Cat timp vom crede ca exista criminali rai si criminali buni, vom gresi. Cat timp vom infiera sclavia neagra (absolut oribila, de acord) si vom ignora sclavia alba (a existat, nu stiati?), vom avea ce sa ne reprosam la oglinda. Cat timp vom respinge o forma de totalitarism si vom justifica o alta, constiinta si judecata noastra vor fi impure. Cat timp vom incerca sa impunem corsete unei opere de arta, unei cascade si in general oricarei forme de libertate, ne vom face de ras. Cat timp vom fi contabili ai rasei si pigmentului, vom pierde o multime de frumuseti ale vietii.
Radu Paraschivescu este scriitor si traducator.
Cu cateva decenii inaintea cazului George Floyd, Umberto Eco scrie "Opera deschisa" si conchide, intr-o demonstratie de eruditie si stiinta a argumentarii, ca opera de arta isi ajunge siesi. Altfel spus, ca nu are nevoie de contextualizari - cu atat mai putin de cele ideologizante. Nefiind mobilier de bucatarie sau televizor de ultima generatie, opera de arta nu vine la pachet cu instructiunile de folosire. Cartea, filmul, piesa de teatru si tabloul sunt livrate simturilor, creierului, sensibilitatii si discernamantului nostru. Fiecare dintre noi formuleaza o judecata de valoare - fie ea estetica sau de alta natura. Fireste ca receptorul faptului de arta poate gresi. Numai ca opera de arta e frumoasa si prin faptul ca zece perechi de ochi pot vedea zece lucruri diferite, in functie de unghiul de privire, de zestrea culturala, de capacitatea de a face asocieri, de apetenta pentru simboluri si decodari culturale etc. In schimb, instituirea unei grile ideologice de lectura e periculoasa prin insasi capacitatea ei deformatoare.
Citirea ideologizanta deformeaza si mistifica. Romania anilor 1960-1970 se poate mandri cu veritabile parade de rea-intentie desfasurate sub umbrela fratelui mai mare de la Rasarit. Cine va rasfoi o istorie a literaturii engleze a tovarasului A. Anixt sau a tovarasului Belinski, traduse la noi in anii 1960, va descoperi ca literatura din Anglia a fost inca din epoca medievala o trambulina de lupta impotriva capitalismului. Poemul alegoric Pierce Plugarul (Pierce the Ploughman) al lui William Langland este vazut, intr-o asemenea citire, drept o revolta a asupritilor impotriva unor asupritori care vin, cu totul straniu, dintr-un capitalism care mai avea cateva secole pana sa se nasca. Nu de alta, dar Pierce the Ploughman e scris in perioada 1393-1401. Mai mult, autori ca Joyce, Huxley si Lawrence sunt considerati de A. Anixt "produse ale atmosferei de descompunere a culturii burgheze din epoca imperialismului". Cu o vorba des intalnita in anii 1990 (si lansata, cred, de grupul Divertis), sunt destui oameni care isi respecta meseria, cu toate ca n-o cunosc.
Exista - si a fost deja formulat - reprosul ca si prefata unei carti e tot o forma de contextualizare. Asa este. Si comporta la randul ei acelasi risc: montarea unei lentile ideologizante, prin care cititorul citeste asa cum i se spune. Prefetele utile, care asigura o punere in context in general credibila, sunt cele ale autorilor insisi, nicidecum cele ale unor purtatori de agenda de multe ori suspecti sau discreditati de ispravi anterioare. Ca sa nu mai spun ca prefata era pe vremuri (sper ca a decazut din aceasta calitate) scurtatura pe care o folosea elevul ca sa citeasca patru pagini, cate avea prefata, in loc de 250, cate avea cartea. Folosul unui asemenea siretlic, dincolo de nota salvatoare, straluceste prin absenta.
Cine simte nevoia unei proteze critice are la ce si la cine sa apeleze. Cronicarii si criticii literari, studiile de specialitate, volumele si dictionarele de arta, exegeza, hermeneutica si alte variante insotitoare stau la dispozitia celui care simte nevoia unei puneri in context nepervertite de crampe ideologice si de stampila corectitudinii politice. Pe langa asta, ce s-ar intampla daca fiecare artist si-ar explica opera? Si daca fiecare custode sau sala de proiectii ar recurge la procedeul invocat de purtatorul de cuvant al HBO Max? Cum ar fi sa contextualizam tot ce s-a scris, s-a pictat si s-a regizat, incepand gospodareste cu Biblia? E absurd si, din fericire, imposibil. Trebuie sa ne cunoastem istoria, categoric. Si s-o intelegem, bineinteles. Dar nu s-o rescriem. Asta in niciun caz. Nu foloseste nimanui o istorie samponata si stropita cu parfum de levantica. Raul facut nu va disparea. Suferinta victimelor nu va avea cum sa fie atenuata. Decapitarea statuii lui Columb nu va ramane altceva decat un act de huliganism. Urinatul pe statuia lui Churchill, la fel.
Daca istoria nu trebuie rescrisa si acomodata exigentelor corectitudinii politice, cu atat mai putin ar trebui sa se intample asta in literatura. Si totusi, de un deceniu incoace, demersurile de acest tip se inmultesc. Alan Gribben, profesor la Auburn University din Montgomery, publica in 2011 o editie revizuita a romanelor lui Twain, Tom Sawyer si The Adventures of Huckleberry Finn. Gribben face acest lucru dupa ce fiica lui ii declara ca a plans cand a citit cele doua romane si ca s-a simtit umilita. Sub impactul acestei impunatoare instante critice, profesorul Gribben rescrie textul (ceea ce este un scandal) si-l invata minte pe Twain. El inlocuieste nigger cu slave, pe Indian Joe cu Injun Joe si half-breed cu half-blood.
Schimbarile sunt finute: nigger e inlocuit doar de 219 ori, conform numaratorilor recente. Ce nu stie Gribben - iar asta e o nota proasta - e ca, departe de a fi rasist, Mark Twain a donat sume importante organizatiilor de lupta impotriva rasismului. E de mirare ca statuia lui inca n-a fost lasata fara cap de fanaticii zilei, dar nu-i timpul trecut. Alan Gribben devine astfel un falsificator de literatura si calca in picioare adevarul simplu ca schimbarea limbajului unei carti e totuna cu schimbarea cartii. Mai mult, el raspunde valului de critici printr-un contraargument siderant: Twain insusi ar fi multumit dac-ar putea sa vada ce serviciu i-a facut universitarul de la Auburn si cat de multi cititori i-a adus prin acest artificiu. Cei care inca n-au citit Robinson Crusoe, Negutatorul din Venetia sau In cautarea timpului pierdut ar face bine sa se grabeasca. In minunata lume noua imaginata de Huxley, riscam sa apara oricand cineva dornic sa lipeasca frunze pe nuduri. Si sa puna la pastrare, indiferent cat de mult, un film facut in 1939 dupa o carte scrisa in 1936.
Cat timp vom crede ca exista criminali rai si criminali buni, vom gresi. Cat timp vom infiera sclavia neagra (absolut oribila, de acord) si vom ignora sclavia alba (a existat, nu stiati?), vom avea ce sa ne reprosam la oglinda. Cat timp vom respinge o forma de totalitarism si vom justifica o alta, constiinta si judecata noastra vor fi impure. Cat timp vom incerca sa impunem corsete unei opere de arta, unei cascade si in general oricarei forme de libertate, ne vom face de ras. Cat timp vom fi contabili ai rasei si pigmentului, vom pierde o multime de frumuseti ale vietii.
Radu Paraschivescu este scriitor si traducator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu