http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Continuarea bombardării pozițiilor kurzilor sirieni riscă să
acrediteze ideea potrivit căreia participarea Turciei la coaliția
împotriva Statului Islamic nu este decât un alibi pentru a împiedica
emergența unui kurdistan sirian autonom.
Succesele militare ale regimului de la Damasc, susținut de Moscova, și avansul forțelor kurde în guvernoratul Azaz (la nord de Alep) riscă să scoată Turcia de pe terenul sirian. Bombardamentele efectuate de armata turcă asupra pozițiilor kurde, găzduirea unor aeronave militare saudite la baza de la Incirlik și închiderea punctelor de frontieră în fața celor câtorva zeci de mii de refugiați din Alep reprezintă încercările disperate ale Ankarei de a nu rămâne simplu spectator la jocurile din Siria.
Condamnarea bombardamentelor turce atât de către Departamentul de Stat, cât și de Ministerul francez al Afacerilor Externe arată că Ankara este izolată și de propriii aliați occidentali. Mai mult, strategia Ankarei riscă să adâncească și mai mult clivajele din interiorul țării, cu consecințe asupra climatului politic, dar și a economiei turce. Să amintim și că prezența Siriei și relațiile cu așa-numita „opoziție siriană“ au determinat (potrivit unui studiu OCDE dat publicității în ianuarie a.c.) o creștere a economiei informale în Turcia (30% din PIB). Este uimitor cum premierul Ahmet Davutoğlu, bun cunoscător al geopoliticii, nu aduce niciun fel de nuanțe în strategia domnului Recep Tayyp Erdoğan! În acest moment, singurul aliat al Turciei pe dosarul sirian este Arabia Saudită și singurul element de presiune față de Uniunea Europeană este reprezentat de cele câteva milioane de refugiați.
Pentru a-l parafraza pe marele Talleyrand, uciderea unor militari kurzi este mai mult decât o crimă, este o greșeală care va fi plătită scump de Turcia. Continuarea bombardării pozițiilor kurzilor sirieni riscă să acrediteze ideea potrivit căreia participarea Turciei la coaliția împotriva Statului Islamic nu este decât un alibi pentru a împiedica emergența unui kurdistan sirian autonom.
Din nefericire, însă, pentru strategii de la Ankara, kurzii sirieni (între 2 și 2,5 milioane; 15% din teritoriul sirian; kurzii controlează 70-80% din zona frontalieră cu Turcia) au devenit aliați atât ai Washingtonului, cât și ai Moscovei și un element de bază în orice strategie postconflict în Orientul Mijlociu. Încă din decembrie 2014, Statele Unite aprovizionează milițiile kurde siriene cu armament și muniție. La începutul lunii, emisarul special american pentru lupta împotriva Statului Islamic, Brett McGurk, s-a aflat alături de diplomați francezi și britanici la Kobané pentru a purta discuții cu reprezentanții kurzilor sirieni. A fost prima vizită a unui reprezentant al guvernului american de la declanșarea războiului civil, în primăvara lui 2011.
Deschiderea unei reprezentanțe diplomatice permanente a kurzilor sirieni la Moscova și declarațiile SUA în favoarea participării kurde la negocierile de la Geneva arată că emergența unei entități kurde autonome, pe modelul celei existente în Irak, este o doar o chestiune de timp. Turcia se va afla atunci în cel mai dificil context strategic de după proclamarea republicii: între o Rusie ostilă în Nord și în Siria (un diplomat al unei țări arabe învecinate cu Siria îmi spunea recent că Rusia este acum considerată „țară vecină“), un kurdistan sirian aflat de-a lungul frontierei, beneficiind de o largă autonomie, aflat în strânse relații cu PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistanul turc) și susținut de comunitatea internațională, în relații reci cu Israelul (pe 26 ianuarie a.c., aflat în vizită în Grecia, ministrul israelian al Apărării a acuzat Turcia că achiziționează în continuare petrol de la Statul Islamic) și cu un Iran curtat de marile capitaluri occidentale și sponsor al regimului de la Damasc.
2016-02-16
1
Succesele militare ale regimului de la Damasc, susținut de Moscova, și avansul forțelor kurde în guvernoratul Azaz (la nord de Alep) riscă să scoată Turcia de pe terenul sirian. Bombardamentele efectuate de armata turcă asupra pozițiilor kurde, găzduirea unor aeronave militare saudite la baza de la Incirlik și închiderea punctelor de frontieră în fața celor câtorva zeci de mii de refugiați din Alep reprezintă încercările disperate ale Ankarei de a nu rămâne simplu spectator la jocurile din Siria.
Condamnarea bombardamentelor turce atât de către Departamentul de Stat, cât și de Ministerul francez al Afacerilor Externe arată că Ankara este izolată și de propriii aliați occidentali. Mai mult, strategia Ankarei riscă să adâncească și mai mult clivajele din interiorul țării, cu consecințe asupra climatului politic, dar și a economiei turce. Să amintim și că prezența Siriei și relațiile cu așa-numita „opoziție siriană“ au determinat (potrivit unui studiu OCDE dat publicității în ianuarie a.c.) o creștere a economiei informale în Turcia (30% din PIB). Este uimitor cum premierul Ahmet Davutoğlu, bun cunoscător al geopoliticii, nu aduce niciun fel de nuanțe în strategia domnului Recep Tayyp Erdoğan! În acest moment, singurul aliat al Turciei pe dosarul sirian este Arabia Saudită și singurul element de presiune față de Uniunea Europeană este reprezentat de cele câteva milioane de refugiați.
Pentru a-l parafraza pe marele Talleyrand, uciderea unor militari kurzi este mai mult decât o crimă, este o greșeală care va fi plătită scump de Turcia. Continuarea bombardării pozițiilor kurzilor sirieni riscă să acrediteze ideea potrivit căreia participarea Turciei la coaliția împotriva Statului Islamic nu este decât un alibi pentru a împiedica emergența unui kurdistan sirian autonom.
Din nefericire, însă, pentru strategii de la Ankara, kurzii sirieni (între 2 și 2,5 milioane; 15% din teritoriul sirian; kurzii controlează 70-80% din zona frontalieră cu Turcia) au devenit aliați atât ai Washingtonului, cât și ai Moscovei și un element de bază în orice strategie postconflict în Orientul Mijlociu. Încă din decembrie 2014, Statele Unite aprovizionează milițiile kurde siriene cu armament și muniție. La începutul lunii, emisarul special american pentru lupta împotriva Statului Islamic, Brett McGurk, s-a aflat alături de diplomați francezi și britanici la Kobané pentru a purta discuții cu reprezentanții kurzilor sirieni. A fost prima vizită a unui reprezentant al guvernului american de la declanșarea războiului civil, în primăvara lui 2011.
Deschiderea unei reprezentanțe diplomatice permanente a kurzilor sirieni la Moscova și declarațiile SUA în favoarea participării kurde la negocierile de la Geneva arată că emergența unei entități kurde autonome, pe modelul celei existente în Irak, este o doar o chestiune de timp. Turcia se va afla atunci în cel mai dificil context strategic de după proclamarea republicii: între o Rusie ostilă în Nord și în Siria (un diplomat al unei țări arabe învecinate cu Siria îmi spunea recent că Rusia este acum considerată „țară vecină“), un kurdistan sirian aflat de-a lungul frontierei, beneficiind de o largă autonomie, aflat în strânse relații cu PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistanul turc) și susținut de comunitatea internațională, în relații reci cu Israelul (pe 26 ianuarie a.c., aflat în vizită în Grecia, ministrul israelian al Apărării a acuzat Turcia că achiziționează în continuare petrol de la Statul Islamic) și cu un Iran curtat de marile capitaluri occidentale și sponsor al regimului de la Damasc.
TAGS :
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu