EXCLUSIV. Plângere penală împotriva Patrulei lui Vlad Țepeș
Publicistul și universitarul Dumitru Cornel Vîlcu a anunțat că va depune astăzi o plângere penală în vederea desființării Partidului România Unită din cauza înființării Patrulei lui Vlad Țepeș, inițiativă care a făcut valuri ieri în media din România. Vîlcu a lansat și o petiție online în acest sens:
”Dizolvarea pe cale judecătorească a Partidului România Unită
În atenţia MINISTERULUI PUBLIC / a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Semnatarii prezentei petiţii solicită, în temeiul Art. 45, 1) a) al Legii partidelor politice din România nr. 14/2003, republicată la 10 iunie 2015, autosesizarea Ministerului Public în vederea iniţierii demersului legal de dizolvare pe cale judecătorească a Partidului România Unită. În data de 24 ianuarie 2016, cu ocazia primului său congres, această formaţiune politică a înfiinţat o grupare paramilitară numită "Patrula lui Vlad Ţepeş", sub conducerea campionului de K1, Daniel Ghiţă. Cu ocazia înfiinţării numitei organizaţii, preşedintele PRU, Bogdan Diaconu, a declarat: "Dacă statul român nu ne apără, ne vom apăra singuri."
Acest demers contravine art. 3, alin. 4 din Legea partidelor politice, care stipulează următoarele: "Partidele politice nu pot organiza activităţi militare sau paramilitare şi nici alte activităţi interzise de lege." Conform aceleiaşi legi, încălcarea articolului menţionat se pedepseşte prin dizolvarea pe cale judecătorească a partidului, acţiune care trebuie iniţiată de către Ministerul Public, conform art. 46, alin. 2 din legea menţionată.
Considerăm că înfiinţarea acestei miliţii cetăţeneşti constituie un atentat la adresa democraţiei din România. Astfel de demersuri trebuie stopate neîntârziat, înainte ca spiritul vindicativ şi violenţa să devină, dincolo de demagogia oricum inadmisibilîă a politicienilor noştri, instrumente concrete ale luptei politice.
Cerem, în consecinţă, autorităţilor să constate faptele şi să aplice prevederile legale cuvenite”.
La comentariile petiției care a adunat numai 108 semnături, dar multe comentarii împotriva inițiativei, Vîlcu le răspunde celor care îl critică anunțând că ”Acest ungur nu numai că a făcut petiția, dar va depune necesara sesizare penală pentru desființarea PRU. Cu stimă, al Dvs. Dumitru Cornel Vîlcu”.
Liderul PRU, deputatul Bogdan Diaconu, a reacționat dur pe pagina sa de Facebook împotriva desființării partidului: ”Dumitru Cornel Vâlcu, colaborator al lui Active Watch (ONG-ul susținut de Soros pentru întinarea valorilor românești), amenință că depune astăzi sesizare penală împotriva Partidului România Unită în vederea desființării noastre pe motiv că am înființat Patrula lui Vlad Țepeș. Ce credeți, s-au speriat Soros și vânzătorii de țară că România e de partea noastră și au dat comanda să fim scoși din competiția electorală? Ei nu-și dau seama că dacă se desființează Partidul România Unită la cererea slugilor lui Soros va fi revoluție în România?”
Dacă publicistul se ține de cuvânt și depune astăzi sesizarea penală, așa cum a promis public, vom asista la un război în toată regula prin tribunale, mai ales că Diaconu promite revoluție dacă va fi desființat PRU!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu