http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până
acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că
interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului Cioloș de majoritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos deja cornițele. La început mai timorate și nesigure, au prins repede glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de propagandă și linșaj. Guvernul Cioloș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt luați pe rând la refec, declarațiile sunt răstălmăcite, scornelile pure și dure țin breaking news-urile și crawl-urile, conspiraționita bate recordul. Era de așteptat? Desigur. E prima oară în 25 de ani când partidele sunt obligate să susțină nu un premier tehnocrat, ci un guvern de neafiliați politic, cu doar două excepții notabile: Dâncu și Tobă. Umilința e maximă, iar răzbunarea va fi pe măsură. Motivul e unul simplu: dacă acest cabinet reușește, partidele, așa cum sunt ele acum, vor fi terminate. Opinia publică va recepta corect semnalul și va fi confirmată în așteptările și idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț împiedicat să reușească, fie și punctual! Pentru că, altfel, partidele vor fi forțate să iasă pe scenă în alegeri cu figuri noi, de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului sistem de găști. Or, asta ar însemna destructurarea partidelor, abdicarea de la principiile și sistemul în virtutea cărora funcționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, demonstrația este făcută, iar partidele se vor simți eliberate de orice presiune. Își vor râde satisfăcute în barbă.
Vedem deja că, pentru decredibilizarea echipei Cioloș, mai corect spus, a ideii de independent politic, se folosește un întreg arsenal. Trecând peste minciunile și manipulările grosolane intrate deja în repertoriu, două mi se par periculoase. 1) Ideea că se urmărește distrugerea întregii clase politice, a parlamentarismului, deci a esenței democrației, când, de fapt, este vorba de renunțarea la practicile de clientelism, corupție, de plasare deasupra legii și a cetățeanului de rând și de îndepărtarea figurilor - multe, e drept -, compromise, inclusiv la nivel de lideri. Scopul este acoperirea evidenței: democrația a fost viciată profund chiar de politicieni. 2) Utilizarea străzii și a societății civile împotriva noului cabinet, prin răstălmăcirea solicitărilor și a dezideratelor. Ni se explică, de exemplu, cum „poporul“ (pentru asta se iau câteva babe de la sat, niscaiva pensionari de la cozi și societate civilă arondată politic) este speriat că Cioloș nu va mări salariile cu 10%, așa cum s-a votat în parlament. Nu-mi aduc aminte de vreo revendicare salarială la proteste, ba din contră. Tot în această strategie se înscrie și plasarea ștachetei așteptărilor aceluiași „popor“ la cote de neatins, undeva pe vârful Everestului. I se cere lui Cioloș să facă într-un an cât n-au făcut Feții Frumoși din partide în 26, de la autostrăzi la reforma clasei politice și electorală, până la un nivel de trai ca în Occident. Scopul: demonstrarea eșecului (anticipat cu voluptate) al tehnocrației și independenței politice.
Teama de reușita lui Cioloș este cu atât mai mare, cu cât acesta și-a fixat printre priorități reforma administrației în sensul depolitizării, integrității și selecției pe criterii de performanță, la care se adaugă și avertismentul că „guvernul are instrumente directe să facă schimbările pe care nu le vrea clasa politică“. Frisonul care a cuprins partidele e de înțeles, doar așa li se poate jugula conducta către banii publici și sinecuri. Mi se pare cel mai important demers la care s-a angajat Cioloș și pe care a pedalat în mai toate intervențiile publice de până acum. Oricum, e evident că nu poate duce războaie pe toate fronturile pe care ar fi necesar, dar acesta este cu adevărat unul extrem de dur, pe care nu l-a mai purtat de facto nimeni până acum.
Neașteptat de bun comunicator, spre supărarea politicienilor care sperau într-un Iohannis doi, Cioloș a înțeles deja că va avea un parlament ostil, care va încerca să-i boicoteze proiectele și că va fi mitraliat de „Brigada Portofel“ din media până și în acțiunile cu evident beneficiu public. Premierul nu poate miza pe sprijinul PSD, poate nici chiar al PNL, e adevărat, poate însă miza pe faptul că niciunul dintre aceste două partide nu vor cuteza să-l pice la o moțiune de cenzură în an electoral. E un risc pe care nu și-l vor asuma. Mai mult, nu se vor aventura nici să joace prea pe față, să depășească limitele gherilei, în chestiunile sensibile, de apărare a corupților sau depolitizare a unor zone-cheie. Cred, de exemplu, că PSD va vota pentru arestarea lui Dan Șova. Înțeleg și ele totuși că Guvernul Cioloș are o legitimitate morală conferită de „Stradă“ și de o majoritate a populației, dacă ne luăm după sondaje, care vrea reformarea statului. Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
2015-11-24
1
În săptămâna care a trecut de la votul de învestitură dat Cabinetului Cioloș de majoritatea conjuncturală creată în parlament sub presiunea străzii, partidele și „Brigada Portofel“ din media televizate au scos deja cornițele. La început mai timorate și nesigure, au prins repede glas și acum îndeasă din greu cărbuni în mașinăria de propagandă și linșaj. Guvernul Cioloș este mărunțit zi și noapte, miniștrii sunt luați pe rând la refec, declarațiile sunt răstălmăcite, scornelile pure și dure țin breaking news-urile și crawl-urile, conspiraționita bate recordul. Era de așteptat? Desigur. E prima oară în 25 de ani când partidele sunt obligate să susțină nu un premier tehnocrat, ci un guvern de neafiliați politic, cu doar două excepții notabile: Dâncu și Tobă. Umilința e maximă, iar răzbunarea va fi pe măsură. Motivul e unul simplu: dacă acest cabinet reușește, partidele, așa cum sunt ele acum, vor fi terminate. Opinia publică va recepta corect semnalul și va fi confirmată în așteptările și idiosincraziile ei. Deci, Guvernul Cioloș trebuie cu orice preț împiedicat să reușească, fie și punctual! Pentru că, altfel, partidele vor fi forțate să iasă pe scenă în alegeri cu figuri noi, de calibru profesional și de integritate, extrase din afara propriului sistem de găști. Or, asta ar însemna destructurarea partidelor, abdicarea de la principiile și sistemul în virtutea cărora funcționează și există de peste 25 de ani. Înseamnă reformă, cuvântul acela hulit, aruncat în derizoriu și tocit de prea multă folosire ipocrită. Dacă Cioloș eșuează, demonstrația este făcută, iar partidele se vor simți eliberate de orice presiune. Își vor râde satisfăcute în barbă.
Vedem deja că, pentru decredibilizarea echipei Cioloș, mai corect spus, a ideii de independent politic, se folosește un întreg arsenal. Trecând peste minciunile și manipulările grosolane intrate deja în repertoriu, două mi se par periculoase. 1) Ideea că se urmărește distrugerea întregii clase politice, a parlamentarismului, deci a esenței democrației, când, de fapt, este vorba de renunțarea la practicile de clientelism, corupție, de plasare deasupra legii și a cetățeanului de rând și de îndepărtarea figurilor - multe, e drept -, compromise, inclusiv la nivel de lideri. Scopul este acoperirea evidenței: democrația a fost viciată profund chiar de politicieni. 2) Utilizarea străzii și a societății civile împotriva noului cabinet, prin răstălmăcirea solicitărilor și a dezideratelor. Ni se explică, de exemplu, cum „poporul“ (pentru asta se iau câteva babe de la sat, niscaiva pensionari de la cozi și societate civilă arondată politic) este speriat că Cioloș nu va mări salariile cu 10%, așa cum s-a votat în parlament. Nu-mi aduc aminte de vreo revendicare salarială la proteste, ba din contră. Tot în această strategie se înscrie și plasarea ștachetei așteptărilor aceluiași „popor“ la cote de neatins, undeva pe vârful Everestului. I se cere lui Cioloș să facă într-un an cât n-au făcut Feții Frumoși din partide în 26, de la autostrăzi la reforma clasei politice și electorală, până la un nivel de trai ca în Occident. Scopul: demonstrarea eșecului (anticipat cu voluptate) al tehnocrației și independenței politice.
Teama de reușita lui Cioloș este cu atât mai mare, cu cât acesta și-a fixat printre priorități reforma administrației în sensul depolitizării, integrității și selecției pe criterii de performanță, la care se adaugă și avertismentul că „guvernul are instrumente directe să facă schimbările pe care nu le vrea clasa politică“. Frisonul care a cuprins partidele e de înțeles, doar așa li se poate jugula conducta către banii publici și sinecuri. Mi se pare cel mai important demers la care s-a angajat Cioloș și pe care a pedalat în mai toate intervențiile publice de până acum. Oricum, e evident că nu poate duce războaie pe toate fronturile pe care ar fi necesar, dar acesta este cu adevărat unul extrem de dur, pe care nu l-a mai purtat de facto nimeni până acum.
Neașteptat de bun comunicator, spre supărarea politicienilor care sperau într-un Iohannis doi, Cioloș a înțeles deja că va avea un parlament ostil, care va încerca să-i boicoteze proiectele și că va fi mitraliat de „Brigada Portofel“ din media până și în acțiunile cu evident beneficiu public. Premierul nu poate miza pe sprijinul PSD, poate nici chiar al PNL, e adevărat, poate însă miza pe faptul că niciunul dintre aceste două partide nu vor cuteza să-l pice la o moțiune de cenzură în an electoral. E un risc pe care nu și-l vor asuma. Mai mult, nu se vor aventura nici să joace prea pe față, să depășească limitele gherilei, în chestiunile sensibile, de apărare a corupților sau depolitizare a unor zone-cheie. Cred, de exemplu, că PSD va vota pentru arestarea lui Dan Șova. Înțeleg și ele totuși că Guvernul Cioloș are o legitimitate morală conferită de „Stradă“ și de o majoritate a populației, dacă ne luăm după sondaje, care vrea reformarea statului. Cioloș are o fereastră de oportunitate cum puține au fost până acum, pe care trebuie să o speculeze cât mai rapid, tocmai pentru că interesul major al clasei politice este ca el să eșueze.
TAGS :
Un comentariu:
Felicitări Andreea Pora pentru consecvență și moralitate politică !
Trimiteți un comentariu