Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regele Mihai I
(1624)
”
Români,
Pentru câteva minute, vă spun bun găsit din liniştea căminului nostru de la Săvârşin. Am trecut cu toţii printr-un an greu, cu destule suferinţe şi nemulţumiri. Dar în viaţa multora dintre noi au existat şi motive de bucurie şi speranţă.
Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură, care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional.
Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă.
România are nevoie de infrastructură şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii.
Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, am mers în oraşele şi comunele ţării, încurajând profesii, iniţiative, organizaţii şi instituţii. Am făcut în anul care se încheie multe vizite internaţionale, în care am susţinut interesele fundamentale ale României.
Suntem cu gândul la militarii români din teatrele de operaţii. Sunt mândru de sutele de mii de români aflaţi la lucru în străinătate pentru o viaţă mai bună şi mai demnă. Ei ajută mult familiile lor şi România.
Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare.
Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată.
Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
”
Mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Regele Mihai I
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu