Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Mandru posesor, in 2013, al locului doi in topul Forbes al
celor mai bogati romani, Dan Grigore Adamescu se afla azi in situatia
de a mai pune cruce inca unei afaceri emblematice a imperiul sau cladit
din contractele babane cu statul, relatează National. Mult
laudatul imperiu al lui Dan Adamescu, ridicat cu ajutorul contractelor
de sute de milioane de euro primite de la statul roman, trage sa moara.
“Perla” Astra Asigurari, o companie care la un moment dat a detinut
recordul de persoane asigurate din tara noastra, a ramas fara
autorizatie de functionare. ASF a decis, ieri, intrarea in faliment a
Astra, aflata in administrare speciala, dupa ce compania nu a reusit sa
atraga 425 milioane lei la capital. Totodata, ASF a anuntat ca
despagubirile urmeaza sa fie acordate de Fondul de Garantare, deci tot
de la stat.Decizia ASF de a baga Astra Asigurari in faliment ii smulge
“taticului consignatiilor” principala parghie de a face bani cu
nemiluita fara remuscarile datoriilor de zeci de milioane de euro la
stat. Si asta nu este totul, pentru familia Adamescu vin zile dintre
cele mai negre.
Lacomia a bagat Astra in faliment
Astra
Asigurari – una dintre cele mai profitabile afaceri ale familiei, a
ajuns, in doar cativa ani, un business falimentar. In cele 18 luni de
administrate speciala, Astra nu a putut fi resuscitata, planul de
redresare propus de Adamescu esuand saptamana trecuta. Principalul
motiv? Lacomia! Dar nu i se poate plange de mila lui Adamescu, pentru ca
si-a facut averea pe spatele statului, fiind abonat la contractele din
bani publici, iar acum imperiul sau moare tot pe banii statului. Dezastrul
financiar in care a fost adusa compania Astra de familia Adamescu va fi
suportat tot de stat, prin Fondul de Garantare. Presedintele ASF, Misu
Negritoiu, a declarat ca valoarea rezervelor de despagubire la Astra
Asigurari este de 650 milioane lei, impactul calculat de ASF
ridicandu-se la 700 milioane lei, in timp ce Fondul de Garantare a
Asiguratilor are disponibilitati de un miliard de lei, acoperind
necesarul Astra. Totodata, Negritoiu considera ca Astra a ajuns in
situatia falimentului din cauza lacomiei actionarilor, care au tinut
prea mult la “zestre” si nu au reusit sa atraga astfel un investitor,
dar a refuzat sa spuna suma ceruta pentru Astra. Intrebat de ce in urma
cu o luna se discuta despre o “nunta” a Astra Asigurari, iar in prezent
s-a decis “inmormantarea”, Negritoiu a raspuns: “Lacomia!”.
“Gaina cu oua de aur” Unirea Shopping, sub ghilotina ANAF
Primul
semn a fost arestarea sa in dosarul judecatorilor spagari de la
Tribunalul Bucuresti, ocazie cu care s-a descoperit ca insolventele erau
“specialitatea” casei Adamescu. Chiar si in aceasta situatie, Dan
Adamescu a afisat o atitudine de jemanfisist, acceptand in arest doar
hrana de la cateringul hotelului Intercontinental pe care il
detine.Avand in vedere ca Astra a insemnat pentru Adamescu principala
parghie prin intermediul careia a “sifonat” zeci de milioane de euro, se
poate spune ca patronul ziarului “Romania Libera” a pierdut si puterea. Cu
toate acestea, increderea si puterea de odinioara continua sa-i fuga de
sub picioare intrucat nici celelalalte afaceri nu se simt prea bine. In
urma cu doua zile, ANAF a anuntat ca Unirea Shopping Center, o alta
afacere a familiei Adamescu aducatoare de sume halucinante de bani, este
in atentia inspectorilor antifrauda. Situat in inima Capitalei,
magazinul este condus de fosta nevasta a milionarului, Carmen Palade. Si
dupa cum spun gurile rele, ANAF va ramane masca la ce nereguli o sa
gaseasca la Unirea Shopping, avand in vedere ca businussul functioneaza
“jumatate cash, jumatate pe factura”.
Rex Mamaia, ucis pentru bani
Tot
spre faliment se indreapta si Rex Mamaia, cea mai frumoasa poveste
regala a Romaniei. Preluat de la familia Paunescu, hotelul a fost scos
din circuitul turistic in 2011, cand, chipurile, a fost mistuit de un
“puternic” incendiu izbucnit la ultimul etaj in cateva camere. Incident
care i-a adus lui Adamescu sume importante de bani din despagubiri.O
alta proprietate emblematica a familiei Adamescu este Hotelul
Intercontinental, cumparat nu demult si care intregeste sirul de
hoteluri, care include Rex Mamaia sau Pullman Bucuresti. La momentul
arestarii lui Adamescu, Intercontinental a fost scena unor perchezitii
de amploare si n-ar fi de mirare ca si aceasta afacere sa intre pe mana
inspectorilor ANAF. Asadar, viitorul nu suna prea bine pentru
Dan Adamescu. Desi este cunoscut drept un mare jucator de poker, se pare
ca in ultima vreme cartile necastigatoare ii vin una dupa alta. Poate
ca e momentul sa se intoarca la jocurile mai simple de la care a plecat:
consignatiile.Si probabil ca Dan Adamescu va mai inregistra astfel de
“succese” in continuare, chiar daca, odata cu anchetarea sa, s-a retras
in conacul din inima verde a Bucurestiului si si-a lasat mare parte din
afaceri pe mainile celor doi baieti si al fostei sotii. Fiul vitreg,
Rani Palade Adamescu , zburda pe Coasta de Azur ca si cum imperiul
financiar e inca in picioare, iar Alexander Adamescu este nevoit, la
sfatul tatalui, sa stea departe de Romania din cauza unor anchete aflate
in curs de finalizare.
24 august 2015 – într-un târziu, un alt început. În 2010 am cumpărat domeniul constantanoastra.ro. Eram
pe drum, la intrarea în Constanţa dinspre Valu lui Traian, când am
văzut plăcuţa de la intrarea în oraş. Şi am realizat că aveam o senzaţie
de scârbă când intram în oraşul meu. Mă întorceam într-o cloacă despre
care scrisesem deja sute de articole şi care era într-un proces de
infecţie de neoprit. Un oraş care a a fost la un moment dat confiscat de
o grupare dubioasă şi pe care nu-l mai simţeam al meu, ci sub un fel de
ocupaţie paşnică, dar devastatoare. Pentru că nu sunt o pesimistă
depresivă, mi-am imaginat că la un moment dat vom reuşi să-l luăm
înapoi. În perspectiva acelui moment, am cumpărat domeniul şi m-am
întors peste câteva zile să fotografiez plăcuţa, ca să-i dau lui Cătălin
modelul fontului pentru titlul ziarului online pe care, la un moment
dat, urma să-l facem. Proiectul a rămas în adormire, eu am ales, temporar probabil (încă nu
ştiu), învăţământul universitar de profil jurnalistic şi mi-am păstrat
în câmpul jurnalismului doar o colaborare sporadică la Hotnews, după
mine, cel mai respectabil portal mass media. Mi-a plăcut interacţiunea
cu studenţii, aşa cum îmi plăcea şi să-i sfătuiesc, să-i cert, să-i
încurajez pe tinerii jurnalişti, din poziţia de redactor şef. Atunci mai
dură, mai vulcanică, mai înjurată, mai de temut, acum mai calmă, mai
înţeleaptă, mai vârstnică, mai simpatică :)… Mulţi dintre colegii mei de presă mi-au păstrat o amintire frumoasă,
câţiva mi-au rămas prieteni (dintre ei, unii încă îmi spun “şefa”, cu o
nuanţă afectuoasă, ca şi cum mi-ar spune pe nume). Cu
aceşti prieteni mi-am dorit să realizez un proiect mass media curat şi
ferit de influenţe din partea patronilor sau din partea mediului politic
şi de afaceri. Astăzi (23 august), vorbeam la telefon cu unul dintre
ei, surescitată în perspectiva publicării online a ziarului la care
bibilim de câteva săptămâni. “Şef, am mai făcut un ziar…”, mi-a spus cu
un zâmbet în voce. Şi am realizat importanţa momentului pentru
NOI. Momentul în care domeniul CONSTANTANOASTRA.RO
se deşteaptă în sfârşit la viaţă. Nu o să avem o echipă redacţională
tipică, ci un colegiu de redacţie în care fiecare va avea un vot, deci
voi rămâne “şef” doar aşa cum am fost şi până acum. Şi mă opresc acum,
căci nu vreau ca acest text să devină în mod penibil lacrimogen. Doar un
ultim (pentru moment) MULŢUMESC! lui Cătălin Siclitarupentru realizarea site-ului, la care îmi va răspunde “Nu ţipa!”, pentru că nu-i plac majusculele. Ca jurnalist foarte bine informat în privinţa mediului în care ne vom
desfăşura activitatea, nu pot să spun că debordez de optimism, dar ca
om obişnuit şi hotărât să gândească pozitiv, cred în acest proiect şi
sper să aibă viaţă lungă. Avantajul nostru este că nu ne propunem să
facem averi din ziar, ci doar să supravieţuim şi să ne facem meseria. Nu
ne propunem să facem audienţe imense, ci doar să ajungem la publicul
inteligent, să oferim conţinut de calitate şi să avem satisfacţia unui
feed-back care să ne arate că am fost înţeleşi. Să arătăm şi restului
ţării că nu tot constănţeanul e un fel de vietate ciudată care la patru
ani se duce şi votează măscărici. .............................................................................................................
Acum câţiva ani, când am luat acest domeniu, scriam textul de mai jos: O sa pun si un cv pe-aici, e relevant intrucitva, zice ca sint un
om de litere, o persoana educata (doctorand in filologie) si cu o
experienta profesionala de aproape 13 ani in jurnalism. In rest, sint mama, am o fetita de aproape 6 ani care este cea
mai importanta fiinta din lume, dar sint workaholica si am mari
remuscari ca nu-mi petrec mai mult timp cu ea, cu fetita mea. Sint nemultumita de statutul meu uman, am marea neimplinire de a
nu fi facut nimic cu adevarat important si cuantificabil pentru semenii
mei. Sint nemultumita de statutul meu profesional, am senzatia ca ma
irosesc intr-o meserie care s-a deteriorat ca semnificatie si ca am
tradat literatura, de fapt metaliteratura, unde as fi avut, poate, un
cuvint de spus. Sint multumita ca sint nemultumita, asa mai am o sansa de a
repara greselile, de a incerca sa-mi realizez valentele si de a intra pe
drumul corect. Acum ceva timp, când mă enervasem din cauza comentariilor de
pe Cuget liber, în care cititorii îmi reproşau că îndrăznesc să critic
gaşca mazăre, deşi lucrasem la TV Neptun o vreme, am scris textul
următor: Curriculum vitae pe larg
Am răspuns de prea multe ori în pripă la acuzaţia care îmi este
adusă frecvent, aceea de a fi lucrat la TV Neptun, aşa că m-am gândit că
ar trebui să zic o dată totul şi să am un link pe care să-l postez ca
răspuns pentru acele comentarii recurente la multe dintre materialele
mele, mai precis la acelea care deranjează familia la putere în
Constanţa. Întâi este important să se ştie că niciodată nu am scris sau spus
vreun cuvânt de laudă la adresa clanului Mazăre, nici măcar atunci când
am lucrat la televiziunea lor. Chestie verificabilă. Şi, pentru că sunt
corectă, recunosc că nici nu mi s-a cerut, de aceea zic că jurnaliştii
care într-adevăr se respectă pot rămâne nepătaţi. Nimeni nu-i sileşte să
scrie contrar convingerilor personale, dar întotdeauna se găsesc lingăi
care să se bucure atunci când li se propune compromisul. Ceea ce îi
face vinovaţi în egală măsură cu aceia care îi corup. Mi-am început cariera de ziarist la „Cuget Liber”, în 1995, când
am terminat Facultatea de Litere de la „Ovidius”. În paralel cu
serviciul la „Cuget Liber”, am absolvit şi masteratul în Literatură
Română Contemporană. În 1997, directorul şi redactorul şef ai Cugetului au înfiinţat
un nou ziar, „Observator de Constanţa”, Arcadie Strahilevici
propunându-mi postul de şef departament Cultură. Mai târziu, am preluat
şi Departamentul Politic. Până în 2001, am avansat la postul de redactor
şef adjunct, apoi la acela de redactor şef. În 2000, am fost dată în
judecată de Radu Mazăre pentru două editoriale, primarul solicitându-mi
daune morale de câte 200 milioane lei, dar, după mai multe înfăţişări şi
audieri, a renunţat la cele două procese de calomnie. Din momentul în care patronii ziarului au schimbat politica
editorială, transformând „Observatorul de Constanţa”, din ziar anti-, în
ziar pro-Mazăre, am căzut în dizgraţie şi am încetat să mai scriu,
urmând perioada în care am fost în concediu de creştere a copilului,
timp de un an şi jumătate. În toamna 2001, am fost admisă ca doctorand
al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti (până în prezent am
absolvit examenele şi prezentările de referate, aflându-mă în stadiul de
redactare a tezei, pe tema balcanismului literar românesc). Când m-am hotărât să mă întorc la muncă, în toamna anului 2003,
am dat curs propunerii lui Eliade Bălan, redactor şef adjunct la România
Liberă, de a coordona Ediţia de Dobrogea a cotidianului naţional. După ce şi ediţia locală a ziarului România Liberă a schimbat
macazul, devenind pro-Mazăre (din raţiuni financiare şi legate de
difuzare), am acceptat propunerea, venită prin reprezentanţi ai PD
Constanţa, de a face echipă cu ziaristul Dan Mihăescu la conducerea MTC
TV (el – director general, eu – director general adjunct), o decizie
nefericită, singura alegere pe care o regret. Era martie 2005. A urmat
cea mai neagră perioadă din viaţa mea profesională. Am găsit o
televiziune devalizată (DNA Constanţa încă cercetează cum) de fosta
conducere pesedistă, fără venituri, fără aparatură, dar cu personal
numeros, sindicalizat şi protejat de convenţii încheiate cu foştii
directori. Am scris zeci de memorii către Ministerul Transporturilor –
proprietarul televiziunii, am făcut zeci de drumuri la Bucureşti, am
propus soluţii, am încercat o grămadă de subterfugii pentru a ţine în
viaţă televiziunea. Nu am primit nici un răspuns, iar reprezentanţii PD
Constanţa s-au „tirat”, treptat, din problemă, luând distanţă faţă de
MTC. Constataseră că era un subiect care nu plăcea ministrului Dobre
(personaj odios pentru mine). La un moment dat, Dan Mihăescu s-a retras
din poziţia de director general, întorcându-se la Rompres (Agerpres),
unde lucrează şi acum, eu am mai rămas câteva luni, continuând să scriu
memorii disperate, inclusiv către preşedinţia României, de unde mi se
răspundea… că solicitările mele au fost trimise la Ministerul
Transporturilor(!!!) Când am fost nevoiţi să oprim emisia şi CNA a
retras licenţa, mi-a fost clar că se apropie sfârşitul şi mi-am dat
demisia, aşteptând ca ministerul să numească pe altcineva. Nu a venit
nicio reacţie, era ca şi cum televiziunea nu ar fi existat. M-am uitat în jur, era timpul ca, după luni de zile de rezistenţă
fără salariu, să caut o slujbă care să fie plătită. Să stau pe banii
bărbatului nu era o situaţie pe care să fi putut să o tolerez. Era primăvara anului 2006 şi am primit două oferte: una de la
cuplul Felix Stroe – Ion Dumitrache, pentru a prelua, în calitate de
director general, „Observatorul de Constanţa”, alta de la Cristi
Zgabercea, directorul general al TV Neptun, un om cu care aveam o
relaţie amicală şi care, oricât de paradoxal ar părea, ne ajutase când
eram la MTC TV cu ce îi stătuse în putere (aparatură împrumut de la
Consiliul Judeţean şi chiar un contract de realizare a unui film
promoţional pentru Muzeul de Istorie şi Arheologie). El mi-a propus
postul de redactor şef al Departamentului Emisiuni Social – Politice la
TV Neptun. Nu puteam să mă întorc la „Observator”: pe lângă politica
pro-Mazăre a patronilor, nu reuşeam să trec peste resentimentele pentru
modul în care se purtaseră cu mine în 2001, atunci când eram şi
însărcinată, cu toate că mi s-au prezentat scuze şi păreri de rău. Nu mă
trăgea inima nici la TV Neptun, din motive lesne de înţeles. Am studiat piaţa media din Constanţa şi am decis că singura
publicaţie respectabilă a cărei orientare generală coincidea cu a mea
era „Cuget Liber”. L-am sunat pe Gheorghe Bosînceanu, pe care îl văzusem
o singură dată, cu mulţi ani în urmă. A acceptat să mă primească, i-am
înfăţişat un curriculum vitae şi câteva idei ale mele pentru relansarea
ziarului. Mi-a spus că trece printr-o perioadă în care concentrarea sa
se îndreaptă spre alte domenii decât ziarul şi nu plănuieşte să facă
vreo schimbare în redacţie. Aşa că m-am văzut nevoită să accept propunerea venită dinspre TV
Neptun. Am lucrat acolo jumătate de an – realizând emisiunea „Minute
cardinale”, o retrospectivă social-politică a săptămânii -, până în
iarna lui 2006, când Dumitriţa Bosînceanu m-a contactat pentru a-mi
propune postul de director media la „Cuget Liber”. Am plecat de la TV
Neptun fără resentimente, pentru că am fost tratată corect şi nu mi s-a
cerut să trec peste convingerile mele personale. Am regrete pentru că s-a întâmplat să fiu angajată la TV Neptun, o
televiziune deţinută de oameni pe care nu i-am respectat niciodată, dar
am conştiinţa împăcată pentru că am încercat să evit această
întâmplare. Conjunctura social-profesională m-a obligat să accept slujba
respectivă şi am convingerea că, în calitate de jurnalist, nu poţi fi
judecat decât după ce scrii şi ce spui, nu după patronii pe care îi ai
la un moment dat. De asemenea, nu consider că răstimpul în care am fost angajată la
TV Neptun mă obligă la tăcere cu privire la patronii respectivei
televiziuni. Nu mi-au dat bani de pomană, ca să le port recunoştinţă, ci
am muncit pentru un salariu. Nu mi-au făcut o favoare angajându-mă,
căci am o valoare profesională pe care nu mi-a contestat-o nimeni
niciodată. A fost un schimb cinstit şi nu ne datorăm nimic unii altora,
deci nu trebuie să-mi înghit cuvintele şi să-mi reţin opiniile. Sunt
constănţean şi deciziile lor mă afectează deoarece ei sunt puterea din
acest oraş. Dacă aş tăcea, nu mi-aş face meseria. Acum am plecat de la Cuget Liber, predau un curs la Jurnalism, la Andrei Şaguna şi mai scriu din când în când la Hotnews.ro. Astea ar fi noutăţile. O să updatez pe măsură ce mai apar. Căci vor apărea…
Despre mine
Acum câţiva ani, când am luat acest domeniu, scriam textul de mai jos: O
sa pun si un cv pe-aici, e relevant intrucitva, zice ca sint un om de
litere, o persoana educata (doctorand in filologie) si cu o
experienta profesionala de aproape 13 ani in jurnalism. Afla mai multe despre mine
Deustche Welle: Asediul Europei şi inadecvarea elitelor ei
Deustche Welle: Asediul Europei şi inadecvarea elitelor ei
COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE PETRE M IANCU:
Confruntată cu invazia milioanelor de refugiaţi
din răsărit şi sud, Europa nu se arată în stare să reacţioneze adecvat,
organizat şi concertat. Problema continentului nu e, însă, doar absenţa
solidarităţii statelor UE.
Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania
Nu numai elitele româneşti sunt uneori alăturea cu drumul. La invazia
milioanelor de refugiaţi din răsărit şi sud, Europa, cea scindată de-a
lungul fostei Cortine de Fier din cauza clivajului memoriilor ei, în
speţă de ponderea diferită acordată traumei naziste ori comuniste, nu se
arată în stare să reacţioneze adecvat, solidar, organizat şi concertat. Elitele politice din vest dau din colţ în colţ, părând fie să nu
înţeleagă sursele acestei subite noi migraţii a popoarelor şi dinamica
ei, nu în ultimul rând demografică, fie să dea înspăimântate înapoi,
ferindu-se ca dracul de tămâie de adoptarea măsurilor necesare spre a o
opri. În vest se deplânge, fireşte, barbaria respingătoare a gloatei
extremiste care, în răsăritul Germaniei bunăoară, atacă şi incendiază
cămine de azilanţi saxone. La stânga spectrului politic se tună şi se
fulgeră în ecou la tentativele timide ale conservatorilor nemţi de a
lansa semnale de alarmă, interpretate ca incitatoare. Ideologii
corectitudinii politice le consideră invariabil de natură să-i
încurajeze pe extremiştii de dreapta să declanşeze noi atacuri asupra
solicitanţilor de azil, ceea ce pune beţe în roate oricărei dezbateri
oneste a complexelor chestiuni pendinte. Discuţia s-a concentrat obsesiv asupra unui număr limitat de
subiecte. La Berlin de pildă, se reiterează frecvent truismul potrivit
căruia ţări ca Germania şi Suedia sunt incapabile să absoarbă de unele
singure întreaga masă de refugiaţi. Or, e evident că nu pot. Se insistă
că e mare nevoie de solidaritate europeană care să determine şi statele
est şi centraleuropene să pună umărul la absorbţia de nou veniţi. Şi în
această privinţă se stăruie asupra unei evidenţe. Totodată se pune mare preţ, în vest, pe constatarea că izolarea
xenofobă şi islamofobă a fostei Europe comuniste nu e în regulă de loc.
Ceea ce nu pare să işte cine ştie ce emoţii în estul continentului. În
fine, se opinează că ar fi nevoie să se trimită înapoi o parte din
refugiaţi în sudestul continentului, în ţări care, fie sunt sigure
pentru solictanţii de azil, fie ar trebui urgent declarate ca atare,
astfel încât să li se poată repasa cartoful fierbinte. Or, cartoful cu pricina se pasează într-o veselie şi între ţările din
Schengen. Spaţiu care-şi pierde, iată, noima, de vreme ce masele de
imigranţi traversează toate frontierele posibile, inclusiv cea
italo-austriacă, ori italo-germană. Grecia, ţară a UE, îi refulează pe
disperaţi spre Macedonia, iar sârbii, situaţi, caşi macedonenii, în
afara Comunităţii, îi trimit spre Ungaria, ţară UE care încearcă în
zadar să se apere de refugiaţi ridicând un gard cât mai înalt. Dar ce
garduri şi ce ziduri vor fi oare în stare, vreodată, să stăvilească
masele de deznădăjduiţi? Totuşi, conducerile politice ale puterilor occidentale s-au ferit cu
grijă, până acum, să pună degetul pe rană. Să releve de pildă că, în
timp ce societăţile occidentale se modifică ele însele, în ritm alert,
scăparea de sub control a terorismului islamist în vaste zone ale
Siriei, Irakului, Maghrebului şi Africii negre va mai alimenta, masiv,
ceea ce a părut să fie doar un aflux vremelnic, iscat de decalaje
economice. Or, ar trebui să fie absolut vădit pericolul ca, sub impactul
escaladării previzibile a acestei crize a refugiaţilor, de o amploare
fără precedent pentru Bătrânul Continent, tendinţele centrifugale din
sânul Uniunii Europene să ia proporţii incontrolabile. Ceea ce face
ineluctabilă adoptarea de politici europene în stare să rezolve
problemele apărute. Dar cum ar putea fi identificate aceste politici, dacă nici măcar
elitele culturale apusene nu par s-o nimerească prea bine? Filosoful
german Peter Sloterdijk admite, ce-i drept, că „societăţile asistenţiale
occidentale n-au reuşit să descopere instrumentele apte să le apere
adecvat de afluxul de refugiaţi”. La rădăcina răului s-ar afla, potrivit
lui, „eronata politică externă a europenilor în epoca Primăverii
Arabe”. Ar fi fost, crede filosoful, o greşeală să se acţioneze atunci
dintr-un prezumtiv ”impuls moral de scurtă respiraţie” şi să se provoace
(prin bombardarea trupelor guvernamentale) debarcarea unui Gaddafi.
Căci Libia ar fi devenit astfel, în opinia sa, ţara de tranzit
traversată în drum spre Europa de cei mai mulţi refugiaţi”. Ce propune Sloterdijk? Ca Europa să nu-şi mai subestimeze capacitatea
de a atrage refugiaţi şi să înceapă să se adapteze, preluând varii
modele eficiente, bunăoară pe cel elveţian sau canadian. Gânditorul
german îi recomandă continentului dezvoltarea „unui sistem defensiv”, a
cărui edificare ar necesita „o cruzime bine temperată”. Or, tocmai aici
ar fi buba, întrucât dificultatea ar rezida, conform gânditorului
german, în faptul că europenii s-ar defini pe ei înşişi ca „oameni
benigni”, incapabili de cruzime. Gândirea lui Sloterdijk se dovedeşte, în acest punct, în mod fatal,
contradictorie, carentă şi reducţionistă. În Siria n-a acţionat vreun
impuls moral european, fie el şi de scurtă respiraţie. Ar fi fost cu
siguranţă mai bine dacă ar fi intrat în acţiune rezolvând problema
statului islamic. Apoi a bombarda forţele unei tiranii nu e o mostră de
exces de bunătate. În fine, nu toţi europenii se definesc aşa cum crede
germanul. Marcaţi de o interpretare disjunctă a scandalului suprem al
civilizaţiei creştine, care a fost catastrofa nazistă, şi deci de o
conştiinţă istorică funciar diferită de a germanilor, mulţi esteuropeni
văd lucrurile altfel decât elita germană. Pe de altă parte, mentalitatea de paradis asediat, îndiguirea şi
izolarea prin edificarea de fortificaţii nu prea par a putea rezolva
problemele unui teritoriu luat cu asalt. Nu astfel se temperează elanul
emigraţionist. Zăgăzuirea valurilor de refugiaţi se va putea face doar
prin abordarea onestă, curajoasă şi frontală a rădăcinii chestiunii,
prin combatarea activă, coordonată şi sistematică a tiraniilor, a
corupţiei şi terorismului dezlănţuit, de care fug acum oamenii, pe
capete.
DOCUMENT BOMBĂ/ Un agent filo rus, reinventat după intrarea
României în NATO să monitorizeze sindicatele/ MIRCEA DOGARU, RECRUTAT DE
SERVICIILE SECRETE MILITARE ÎN ACȚIUNEA „SINDICATUL: În scopul
realizării controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale care
urmează a se inființa în România
DOCUMENT
BOMBĂ/ Un agent filo rus, reinventat după intrarea României în NATO să
monitorizeze sindicatele/ MIRCEA DOGARU, RECRUTAT DE SERVICIILE SECRETE
MILITARE ÎN ACȚIUNEA „SINDICATUL: În scopul realizării controlului
operativ al viitoarelor structuri sindicale care urmează a se inființa
în România
Intr-o notă din data de 4 noiembrie 2004 a
serviciilor secrete militare se precizează că Mircea Dogaru, actualul
președinte al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă
și în Retragere, a fost recrutat in luna mai anului 2000 pentru
incadrarea in cadrul Direcției de Siguranță Militară pentru a controla acțiunea de inființare a sindicatelor care urmează să fie organizate în România, după NOIEMBRIE 2004. Anterior, Dogaru a fost agent al Securității și al SRI, conform documentului.
Este
unul din primele documente care atestă că Poliția Politică a existat în
România și după anul 2000, cu scopul de infiltrare a sindicatelor,
lucru care s-a și întâmplat de altfel. Documentul a fost publicat de ziuanews.ro. Mai mult, documentul este datat după intrarea României în
NATO, noiembrie 2004, ceea ce pune mari semne de întrebare, mai ales că
Mircea Dogaru a apărut în multe acțiuni ca propagandist al Rusiei.
Mai mult, acțiunea era controlată de Directia de Siguranta Militară, așa cum reiese din document. CITIȚI ȘI:Robert Turcescu: Troc mizerabil Gabriel Oprea-PNL si omul lui Putin/ MRU contra pensii pentru tovarasii lui Dogaru, omul Rusiei Din
document reiese că Dogaru a fost agent al Securității, mai apoi al SRI,
care l-a predat în 1999 serviciului secret al Armatei.
In finalul acelei note se subliniaza ca „In baza datelor din
dosarul de agent al acestuia, propunem supunerea spre aprobare sefului
DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru in indeplinirea masurilor din
Actiunea „SINDICATUL", in scopul realizarii controlului operativ al
viitoarelor structuri sindicale care urmeaza a se infiinta in Romania". Ulterior, prin anul 2010,
colonelul in rezerva Mircea Dogaru infiinteaza Sindicatul Cadrelor
Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, structura
sindicala unde el este presedinte si la ora actuala.
In
aceea nota se precizeaza ca despre col. Mircea Dogaru, sef birou in
cadrul Sectiei Contracararea Dezinformarii si Protectiei Imaginii
Armatei/ Directia Siguranta Militara, se cunosc o serie de aspecte de
interes. Printre aceste se numara faptul ca „In cursul anului
1989, cand activa ca militar in cadrul Centrului de Cercetari de Istorie
si Teorie Militara, a fost recrutat de catre fostele organe de
securitate ale Directiei a IV-a Contrainformati si dirijat pe langa
atasatul militar al fostei Ambasade URSS la Bucuresti (la aceea data),
lt.col Serghei Cernomaz".
CITIȚI ȘI:Hackerii au spart e-mailul ideologului Kremlinului: NUMELE DIN ROMÂNIA Tot in acea nota se mentioneaza ca „In cursul lunii mai a
anului 2000, la ordinul sefului D.S.M. (Directia Siguranta Militara), la
acea data, gl.bg Nicolescu Gheorghe, au fost initiate demersurile
specifice pentru incadrarea col. Mircea Dogaru in cadrul DSM. Pe toata
perioada cat a activat in cadrul DSM, col. Mircea Dogaru s-a remarcat in
mod deosebit prin informatiile furnizate cu privire la actiuni ostile
intreprinse de fostii colegi ai acestuia, cunoscuti sau semnalati cu
contacte neoficiale cu cetateni straini ori care denigrau institutia
militara".
Bursele
europene au deschis luni în scădere, fragilizate de degringolada
burselor chineze, de şi noul marasm de pe pieţele bursiere asiatice şi
de îngrijorarea crescândă privind starea sănătăţii economice a Chinei. O
„lunea neagră” potrivit experţilor. Bursa
din Shanghai a terminat luni şedinţa cu o cădere de 8,5%, cea mai mare
scădere zilnică de peste opt ani, într-o piaţă mereu afectată de
morozitatea economiei chineze în pofida eforturilor autorităţilor pentru
a asigura investitorii. Beijingul anunţa duminică autorizarea
gigantului fond naţional de pensii (3.500 miliarde yuani, echivalentul a
476,4 miliarde euro) de a investi până la 30% din activele sale în
acţiuni. Pentru stoparea căderii burselor, un organism public, CSF, a
realizat deja achiziţii masive de acţiuni în iulie. Pentru
moment, acţiunile de forţă ale Beijingului par incapabile să asigure
investitorii, care rămân preocupaţi de încetinirea creşterii economice a
ţării, dar şi de apariţia bulelor speculative, în special de
supraevaluarea excesivă a pieţelor, deconectate de economia reală.
Pentru oprirea spectaculoasei căderi a burselor chineze, Beijingul a
intervenit în forţă după sfârşitul lunii iunie prin organisme publice
care au realizat achiziţii masive de acţiuni, fără să poată întrerupe
corecţia pieţelor pe termen lung. Devalorizarea-surpriză
a yuanului la 11 august – percepută ca un efort disperat al
autorităţilor chineze pentru relansarea exporturilor şi a activităţii
economice – nu a făcut decât să accentueze îngrijorarea generală,
provocând o undă de şoc pe pieţele financiare. Potrivit analiştilor,
Bursa din Shanghai pare condamnată să cadă sub 3.000 puncte. „Este un
adevărat dezastru şi pare că nimic nu îl poate opri”, declara Chen Gang,
analist la Heqitongyi Asset Management.
Undă de şoc
Dacă
ar fi nevoie de o dovadă în plus a dependenţei de China la nivel
mondial, furtuna monetară din ultimele zile este un exemplu în acest
sens. Scăzând consecutiv în trei zile valoarea monedei sale, yuanul, în
raport cu dolarul, Beijingul a declanşat o undă de şoc, un debut de
panică pe pieţele mondiale. Din Frankfurt la Seul, toate bursele au fost
afectate şi cursul materiilor prime, în frunte cu petrolul, a căzut la
niveluri nemaiîntâlnite în ultimul deceniu. Toate pieţele
internaţionale au interesul găsirii unei soluţii rapide, locomotiva
chineză fiind indispensabilă creşterii mondiale. Dar hipercreşterea
ţării aparţine trecutului şi se speră că puterea de la Beijing încearcă
prin toate mijloacele să oprească prăbuşirea. Îngrijorarea
investitorilor privind încetinirea economiei chineze şi impactul
negativ asupra economiilor emergente a zguduit pieţele financiare din
întreaga lume în ultimele zile şi nu sunt semne de încetinire.
Pesimismul este prezent în întreaga Asie şi toate pieţele sunt în
scădere la scară mondială.
Spre un război monetar?
Devalorizarea
actuală, cea mai importantă din 1993, pare o măsură pentru susţinerea
exporturilor milioanelor de întreprinderi, mai ales din sudul Chinei, şi
prezintă toate atributele unei declaraţii de război monetar. Însă
trebuie considerată ca o evoluţie dorită spre liberalizarea yuanului,
prealabilă intrării sale în ansamblul marilor devize mondiale, alături
de dolar, de euro sau de lira sterlină. O strategie avută în vedere de
multă vreme la Beijing. În spatele acestei normalizări în
curs se află în discuţie viabilitatea modelului economic chinez.
Puterea zdrobitoare a marilor grupuri de stat sufocă iniţiativa privată.
Restricţia intrării capitalurilor şi controlul strict al sectorului
bancar orientează investitorii în direcţia proiectelor guvernamentale,
lăsând pe margine întreprinzătorii. În palatul
Zhongnanhai, inima puterii chineze, se simte ezitarea, estimează
experţii. În parte de teama instabilităţii, dar mai ales pentru că în
opacitatea sistemului creat de partidul unic se ascund grupurile de
interese care multă vreme au profitat de acest statu-quo. » Acum, când China s-a impus printre primele puteri, întreaga planetă este dependentă de capacitatea sa de a se reforma.
Acum câţiva ani, când am luat acest domeniu, scriam textul de mai jos: O
sa pun si un cv pe-aici, e relevant intrucitva, zice ca sint un om de
litere, o persoana educata (doctorand in filologie) si cu o
experienta profesionala de aproape 13 ani in jurnalism. Afla mai multe despre mine
Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania
