Din punct de vedere etimologic, denumirea "copt“ provine din Gypt (sau kypt), ca preluare si deformare de catre greci a cuvantului Egyptos (Aivgupto), si care, initial, insemna egiptean. In prezent, cuvantul desemneaza crestinul care apartine Bisericii Copte (Egiptene). Incepand cu secolul al V-lea, Biserica Copta isi afirma specificitatea, proclamandu-si completa autonomie in raport cu Biserica “Imperiala” (melkita) – considerata ca subordonata Imperiului Bizantin – prin hotararile promulgate de Sinodul Ecumenic de la Calcedon.
Desi astazi este o tara predominant musulmana, Egiptul a fost, vreme de secole, taramul unui crestinism infloritor si leaganul monahismului. Dupa cucerirea araba (641 d. Hr.), crestinii copti nu de putine ori si-au marturisit credinta cu pretul vietii. In prezent, Biserica Copta numara 6.000.000 de credinciosi, intr-o tara cu o populatie de peste 74.000.000 de persoane.
Comunitatea crestina din Alexandria
Potrivit unei traditii transmise dupa inceputul secolului al IV-lea, Evanghelia lui Hristos a fost propovaduita in Alexandria de catre Sfantul Marcu. Alexandria, “perla Egiptului”, dupa expresia geografului Strabon, era un oras cosmopolit de cultura greaca, creat in ultimele decenii ale secolului al IV-lea i. Hr. de catre imparatul macedonean Alexandru cel Mare. Alexandria a fost, printre altele, si timp indelungat, o importanta comunitate iudaica elenizata. Orasul este unul dintre cele mai stralucitoare focare ale elenismului, in special in domeniul filosofiei de curent neoplatonician. Orasul devine in aceasta perioada un centru remarcabil de gandire teologica crestina. Cateva personalitati au jucat un rol foarte important in dezvolatarea gandirii crestin ortodoxe. O mare parte din invatatura lui Clement Alexandrinul ne-a parvenit, insa nu cunoastem aproape nimic despre Panten, considerat ca unul din initiatorii Scolii din Alexandria.
Apoi, Origen, chiar daca a fost mult timp suspect in materie de "pareri teologice indraznete", el nu a incetat niciodata a se impune ca unul din marii interpreti ai Sfintei Scripturi, si, in mod special, ai Evangheliei dupa Ioan, scriere foarte privilegiata in traditia alexandrina. Lucrarea sa “Despre principii”, reprezinta una din primele care prezinta o sinteza a teologiei crestine. Mai tarziu, in secolele IV-V, Alexandria a adus contributii de prima importanta, in formularea dogmei crestine, mai intai prin Sfantul Atanasie cel Mare, iar mai apoi, prin Sfantul Chiril.
Monahismul, o noua forma de viata crestina
Monahismul a aparut in Egipt in prima jumatate a sec. al IV-lea, si, fara indoiala, chiar la sfarsitul sec. al III-lea, in timpul persecutiilor provocate de imparatii Diocletian si Galeriu. In limba greaca, cuvantul “monachos” inseamna “singur” sau "in unitate”. In Egipt acesta forma de viata care s-a manifestat prin monahism a insemnat “singuratatea desertului”.
Pesonalitatea lui Antonie cel Mare s-a impus ca reprezentativa pentru monahismul egiptean. El mai este numit si "parintele monahilor". “Viata” sa, consemnata de catre Sfantul Atanasie cel Mare, la putina vreme dupa moartea lui Antonie (357), a travesat intreaga lume crestina de limba greaca, latina sau armeana. La varsta de 35 de ani, acesta se aseaza intr-o fortareata parasita situata pe malul drept al Nilului, la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde ramane timp de 20 de ani, pana in 306, cand ucenicii lui il obliga sa paraseasca acest loc de asceza, in urma atacurilor diabolice ce l-au lasat aproape mort. In acest moment devine parintele spiritual al multor calugari din diferitele "colonii monastice" din deserturile Egiptului. Acest nucleu reprezinta originea Manastirii Sfantul Antonie, care nu a incetat sa existe pana astazi, cand cunoaste o mare inflorire.
Alaturi de Antonie, este important sa amintim alti doi parinti imbunatatiti: Sfantul Pahomie cel Mare, contemporan cu Sfantul Antonie, considerat ca initiator al vietii comunitare (cenobitice) in Egiptul de Sus (Tebaida), si Sfantul Macarie, cel care a fost ucenicul lui Antonie, inainte de a aseza in desertul Sketic, aproape de Nitia, la jumatatea drumului dintre Cairo si Alexandria. Pe mormantul sau a fost ridicata Manastirea Sfantul Macarie cel Mare (Abu Makar) care, timp de mai multe secole, a fost resedinta patriarhilor copti si a ramas pana in prezent cea mai cunoscuta dintre manastirile copte.
Secolele de controverse teologice
Incepand cu infiintarea manastirilor, si, mai ales, datorita raspandirii influentei lor, masele de “fellahs” (locuitori bastinasi care se ocupau cu pastoritul si agricultura) au fost increstinate. Ancorati in obiceiurile si traditiile Egiptului Antic, ei au ramas fideli, limbii traditionale dar care a adoptat alfabetul grec, devenind copta. Sub aspectul doctrinei, influenta alexandrina nu a incetata se face simtita. Sfantul Atanasie cel Mare, s-a facut remarcat in timpul Primului Sinod Ecumenuic de la Niceea (325), cand a aparat cu indarjire dreapta credionta in fata ereziei ariene. Un secol mai tarziu, succesorul sau, Sfantul Chiril al Alexandriei, protagonistul principal al controverselor hristologice din secolele al IV-lea si al V-lea, a fost figura centrala a Sinodului de la Efes din 431 care a culminat cu indepartarea lui Nestorie din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. El a aparat formula “o singura natura intrupata” a lui Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, marturisind-o pe Fecioara Maria ca Nascatoare de Dumnezeu - Maica a Domnului.
Egiptul, provincie importanta a Imperiului Bizantin, a resimtit din plin, permanenta tensiune dintre acesta si Imperiul Persan. Astfel, a trebuit sa suporte presiunea unor masuri ce priveau, fiscalalitatea din ce in ce mai ridicata, precum si obligativitatea serviciului militar in randul tinerilor. Incercarea imperiala de a impune la Sinodul de la Calcedon din anul 451 formula hristologica – elaborata la sinodul roman pentru a fi promulgata ca lege imperiala si ca expresie a adevaratei credinte ortodoxe“, ea a fost considerata in Egipt – si pentru o parte dintre sirieni – ca incompatibila cu formularea pe care Sfantul Chiril a facut-o in cadrul Sinodului de la Efes. Acesta reactie s-a manifestat in apropierea marilor manastiri, si in special a celei a Sfantului Macarie cel Mare care a devenit, de altfel, resedinta Patriarhului.
Biserica Copta considera ca niciodata nu a adoptat monofizismul in forma in care este combatut de Sinodul de la Calcedon, fiind in schimb adepta miafizismului. In acel sinod, monofizismul a fost definit ca fiind credinta intr-o singura fire (natura) a lui Iisus Hristos. Coptii marturisesc ca Domnul este perfect in divinitatea Sa si ca este perfect in umanitatea Sa, dar divinitatea si umanitatea Sa erau erau unite intr-o singura fire (natura) numita "firea Cuvantului intrupat," definitie data, dupa cum intele ei, de catre Sfatul Chiril de Alexandria ("o singura fire intrupata"). Astfel, coptii marturisesc doua firi "umana" si "divina" care sunt unite intr-una singura "fara amestecare, fara confuzie si fara stricaciune".
Biserica Copta si Islamul
Cucerirea Egiptului de catre arabi din anul 641 a condus la islamizarea lui. Chiar daca arabii au recunoscut Egiptului o relative autonomie conferindu-i statutul de “dhmmi” (de protejat), situatia optilor nu a fost deloc usoara. Multe biserici au fost daramate sau transformate in moschei in aceeasi perioada in care, dupa opinia unor cercetatori, ar fi avut loc a patra (si ultima) distrugere a Bibliotecii din Alexandria, de catre Amr ibn al aAas, la ordinul Califului Omar. Totusi, existenta Bisericii Copte a fost in parte usurata in timpul dinastiei fatimide, de confesiune siita (969-1171) si in timpul celei ayyubide inaugurata de catre Saladin (1169 - 1250), timp in care aceasta a putut de asemenea sa-si definitiveze organizarea si oficiul liturgic, in stansa legatura cu Biserica Siriana “iacobita”. I
In aceste conditii au vazut lumina zilei, nu numai textele liturgice folosite pana in prezent, dar, de asemenea, mari enciclopedii teologico-liturgice si o “Istorie a Patriarhilor”. Invatatura traditiei si a spiritualitatii monastice au capatat forma definitiva; intrucat de aici se hraneste si intareste credinta si rugaciunea crestinatatii copte. Puterea lor oligarhica este sparta de expeditia lui Bonaparte in ultimii ani ai secolului al VIII-lea, si, in special, icepand cu 1811, prin opera reformatoare a lui Mehmet Ali. Gratie lui si succesorilor sai, un regim liberal s-a stabilit in Egipt. Incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, influenta occidentala s-a impus din ce in ce mai mult, castigand si Biserica Copta. Daca in secolul al VII-lea, populatia Egiptului crestin atingea aproximativ 9.000.000 de persoane., presiunile cuceritorilor arabi si turci, au dus la convertiri masive la mahomedanism, ajungandu-se, la inceputul secolului al XX-lea, la aproximativ 700.000 de crestini copti. La inceputul secolului al XX-lea, un copt, Boutros Ghali, a devenit primul ministrual Egiptului. Gratie interventilor sale a fost creat in anul 1895 un patriarhat copt-catolic, grupand o mica comunitate de egipteni copti care au reinnoit legaturile cu Biserica Romano-Catolica.
O Biserca Copta Evanghelica a luat nastere in jurul unui colegiu infiintat de catre presbiterieni. Insa, aceste evenimente au avut loc dupa numirea Patriarhului Kyril al IV-lea (1959-1971) si apoi a succesorului sau Patriarhului (Papei) Shenouda III (din 1971), prin care comunitatea copta cunoaste o reinnoirede exceptie, nu doar sub aspect catehetic, ci si in ceaa ce priveste viata monahala. Biserica Ortodoxa Romana intretine relatii fratesti cu Biserica Copta, iar PF Shenouda a fost oaspetele PFP Patriarh Teoctist.
