De Dragoste
Scrisori de dragoste - Corespondenta Veronica Micle - Mihai Eminescu
Scrisori de dragoste - Corespondenta Veronica Micle - Mihai Eminescu
Miţule Băet iubit si drăgălas,
Azi ti-am mai scris o scrisoare, nestiind că voi primi un raspuns de la tine, tu iară incepi cu gelozia ta traditionala si de trista amintire. Bine Miţule, nu recunosti tu că hachiţele cochetariei mele e o consecvenţă naturală si e mai mult o compensaţie si mai bine zicand un cer mai senin dupa o lungă suferintă fizică si sufletească care am avut-o toată iarna si iti spun drept mai umplu pustiul vietii care-l (text lipsa) dar o niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atat de innăscut in mine si care nu e deloc afectat.
Cu aceasta te sărut, te pup Miguel, Miguel si te rog să-mi scrii că de nu e poznă mare, mă fac si mai cochetă par desespoir, Miţule sunt adevărat putin cam veselă, imi pare că am născut din nou! Te pup, te sărut dulcele meu amant si fiitor bărbătel
Veronica
15 Martie 1880
***
Eminul meu iubit,
Mă grăbesc a răspunde seninei si amoroasei tale scrisori din 16 Martie; după cum vei fi văzut desigur din a doua scrisoare a mea din 15, am primit scrisoarea ta plină de gelozie la care am si răspuns.
Pe la Iasi, scumpul meu Tropoţel, am avut cateva zile de toata frumuseţa, zile senine si calde si cu miros de primăvară. Am fost la discursul lui Maiorescu, a vorbit foarte bine – numai după mine a dezvoltat foarte putin “Dezvoltarea pasiunilor”. Discursul lui s-a invartit mai mult asupra consecvenţelor lor decat asupra lor insile. Si mi-am zis: de-ar fi el măcar un sfert consecvent spuselor sale, ce bine ar fi. A fost un public nebun la prelegerea lui.
Miţicule mai vorbeste te rog cu Conta si cu alţi deputaţi, doar, doar, vor face să vină in cameră si petiţiunea mea, să-mi ieu o grijă, să stiu cum stau, să stiu ce drum s-apuc, căci cel pe care merg e foarte greu.
Eminule, cand vii să te revăd, să te mai pup, să te mai cănăjesc si apoi să te mai mangai, si să-ti cer iertare frumusel si apoi intr-o lungă si dulce sărutare să se uite toate relele. Cand? Miţule cand ai putea să vii la Iasi să fim impreună ce bine ar fi! Dar tu nicand nu te gandesti la asa ceva, vălmăsagul Bucurestilor iti răpeste dorul de mine, viata ta e plină si nu simte trebuinţa prezenţei mele, totusi te pup si te răspup si te imbrăţisez doucement et gentilement. Toute a toi Veronica
19 Martie 1880 Iasi
***
Domnul Eminescu,
Nu sunt in stare să-mi măsor nenorocirea pe care mi-a pricinuit-o cunostinţa si relaţiunea D-tale, rusinea, despreţul oamenilor, (rand sters), desperarea, toate, toate m-au cuprins astfel incat nici nu stiu pe ce lume mă aflu. Pe D-ta să te calific – regret că esti sub orice critică – dacă prin o fericita intamplare ai perde inteligenţa care o ai, te las să judeci la ce valoare ar fi redusă persoana D-tale. D-le Eminescu, să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai cand gandesc, la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intenţiunea bine meditată si bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzand de increderea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără rusine să afisez relatia mea cu D-ta si multe alte pe care de mai ai puţină constiinţă trebuie să te ingrozesti cand iţi vei aduce aminte de ele, si care iţi mai repet nu le-ai făcut decat cu scopul să-ţi baţi joc de mine si din cat eram de nenorocită să mă faci astfel incat să-mi vie nebuneală.
D-le Eminescu, n-as voi sa-ti rapesc asa mult timp cu scrisoarea mea, insa trebuie sa-ti spun că o datorie de onoare, daca mai stii D-ta intelesul măcar al acestui cuvant, o datorie de onoare, zic, iţi impun si ce e mai mult eu o reclam: este să-mi inapoieşti toate scrisorile mele dimpreună cu fotografia mea, si eu la rândul meu vă voi inapoia tot bagajul D-Voastră de scrisori care nu cuprinde decât minciuni pe care ai talentul de-a le scrie in mod foarte frumos.
D-le Eminescu, inca de la sfarsitul lui Dechembrie am inteles si planul, si tactica si purtarea care ai tinut-o faţă cu mine, pentru ca să obţii rezultatul pe care astăzi desi târziu totusi ţi-l trimit. Nu am nevoie să te declar liber de orice angajament faţă cu mine, căci tu ai fost si atunci si esti si acum, vorbele acele au zburat, si să nu crezi că mă voi acaţa ca scaiul de D-ta si imi pare rău că m-ai împins cu purtarea D-tale până la atâta încât să-ţi spun că: fie Princesă sau proletară, ţ-o jur că nu voi invidia fericirea pe care o vei pricinui nici unei femei!
Rămâi dar cum ai fost si in trecut si continuă tot cu atât succes fizic si moral viata de holtei de până acum, si să-ţi dispară din cap acel nour care-ţi ingreuia mintea si-ţi incurca intrucâtva deprinderile de mai-nainte.
D-le Eminescu, nici un cuvânt n-ai la adresa mea, eu am fost atât de sinceră cu D-ta încât nici un cuvant al meu n-a fost minciună.
Zdrobită de amar si de desperare încă odata te mai rog să-mi trimiţi in plic toate scrisorile mele, eu imediat la rândul meu le voi trimite pe-ale dumitale.
V.Micle 19/20 Februarie [1881] Iasi
***
Domnule Eminescu,
Presupun că multiplele si variile (ca să mă servesc de expresiile D.Voastră) ocupatii, ba poate chiar ati uitat, e cauza că până acum nu ati dat curs cererii mele, adică a-mi inapoia corespondenta si fotografia, si fiincă nu mai e vorba ca altădată să vă intreb câte parale e oca de orez in bucuresti, pentru ca să puteti motiva un răspuns la adresa mea, ci dimpotrivă e tocmai ocasiunea de a vă scotorosi de un bagaj de scrisori de nici o valoare si insemnătate cred dar ca acuma când vă reamintesc, veti fi atât de bun si de gentil si le veti face plic frumusel si mi le-ţi trimite.
Dacă voiti, pot chiar să vă spun cauza pentru care, după cum v-am spus in scrisoarea trecută, voiesc să ramanem in toata forma ceea ce in faptă suntem de mult. Eu voi să vin in Bucuresti, as fi venit chiar asta iarna daca n-as fi fost slabă si mică la suflet, dar am să vin acum in curând, si vreau ca, chiar de ne vom intâlni să ni se pară ca nu ne-am mai vazut nicicând, să fiu intocmai ca acel batran dintr-o poveste, pe care mi-ai povestit-o, si din care ai facut chiar un articol de fond in jurnalul […] Timpul […], care intors inderept, nu mai stia nimic, nu mai cunostea nici oamenii, nici locurile si nu-si mai aducea aminte că el făcuse atâtea fapte mari pentru care i se si ridicase monument.
De astă dată, Domnule Eminescu, sunt sigură căveti avea cavalerismul a-mi răspunde. Apropo, ce bine stii să descrii cavalerii si pe castelane, ce pacat că n-au inteles cine trebuia să inteleagă! Si V-au lăsat să degerati afară de frig. Petit bebe! Si-ti era frig tare, cu tot amorul care-ti frigea inima, au moins ça valait la peine! Îmi veti ierta aceasta mică glumă, c’est la seule que je me suis permise et même l’unique!
Mai repet inca odata speranta ce am că-mi veti raspunde dupa cum doresc. Cu distisă stimă si consideratie
Veronica Micle
14 Septembrie 1881 Iasi
NB. In puterea unei prietenii trecute vă rog să nu vă suparati de gluma mea.
Scrisori de dragoste
| | Category: Scrisori de dragoste | Added by: dedragoste (18/January/2008) |
|
Un comentariu:
Eminescu şi Veronica la malul MĂRII NEGRE
Trimiteți un comentariu