Schengen, festivalul ipocriziei și indignarea patriotică. Oglinda - Autor : Ioana Ene Dogioiu - 20.11.2022, ora 10:50 -Sursă : spotmedia.ro

 

 

Ioana Ene Dogioiu

20.11.2022, ora 10:50

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

”

Festivalul de înjurături în chestiunea Schengen s-a mutat de la Olanda – cu drogurile ei și insațiabilă ei poftă de Portul Constanța, să-i lăsăm nevândute florile și legumele, huo!, de la Suedia – să-i retragem votul pentru intrarea în NATO! (ciudat, nimeni n-a zis că ar trebui să dam afara Ikea), la Austria – dacă nu mai putem să-i mâncam lebedele (fapt consumat în 1990, când a fost singura țară UE care ne-a primit fără viză) măcar să-i luam la tăvăleală OMV-ul.

Amintindu-ne, desigur cu patriotică indignare, ce profit record a făcut Petrom anul acesta cu vânzări de trei ori mai mari, știut fiind că fiecare șofer a fost dus cu forța la pompă și pus să alimenteze cu pistolul la tâmplă de trei ori mai mult.

După cum e de notorietate că lungile șiruri de mașini care se târăsc precum imense râme pe străzile din orașe mari și mici, pe DN1 sau A2 sunt conduse de șoferi care au fost mânați cu biciul de austrieci să se suie la volan și de aici vânzările record de benzină și motorină. Indignarea patriotică ignoră desigur taxele și impozitele pe care vânzările și profitul record ale OMV Petrom le-au adus statului român. 

Văd emisiuni la TV în care se vorbește ca la taraba provincială despre ce le-am dat și ce ar trebui să le mai dăm ca să ne cumpăram intrarea, adică despre șpaga de stat, în termeni care nu fac decât să confirme toate suspiciunile că avem mentalitatea corupției parte din ADN deja.

Numai „dușmanii neamului” au minima obiectivitate să ia o oglindă imensă și să o pună în fața noastră înainte de a apăra cu furci și topoare obiectivul național și de a văicări ca bocitoarele la îngropăciuni demnitatea noastră de tărișoara pe care „toți o bate și-o înjură, toți îi dă cu pumnu-n gură”.

Care e problema acelor oameni de nu ne vor? Nu au încredere în capacitatea noastră de a gestiona serios cea mai grea granița a spațiului de liberă circulație și de a acorda vize pentru tot Schengen doar cu aplicarea strictă a regulilor.

Și Suedia, și Austria, și Olanda se confruntă cu fenomene migraționiste importante. Acest fenomen este acolo o temă centrală de politică internă. Cetățenii din acele state cer politicienilor lor să rezolve problema sau măcar să nu o agraveze. De altfel, Austria se opune si Croaţiei, nu doar necăjitei noastre tărișoare.

Noi argumentăm cu dotările tehnice. Da, le avem. Doar că ele sunt în mâna unor oameni. Am tot dat exemplul sofisticatului sistem SCOMAR care s-a stricat taman în noaptea când în România intrau tone de cocaină despe care autoritățile au aflat când au dat peste o parte din droguri eșuate pe plajă.

La ce a folosit SCOMAR în noaptea aceea? Dar cel mai rău este că nimeni nu a fost găsit vinovat pentru inactivarea sistemului. Mai rău, pentru că asta arată nu doar neregulă, neglijență, poate corupție, ci și că nu există reacție la neregulă, neglijență, poate corupție.

În filme produse în diverse țări UE româncele sunt sistematic asociate cu rețele de  prostituție. Un stereotip, da, dar nu plecat din nimic. Suntem campioni ai traficului de carne vie pentru care facem simpozioane și dezbateri, și planuri, și proiecte.

Despre avioanele cu țigări care treceau din Ucraina în România că din Ilfov în Giurgiu s-a tot scris în presă.

Iar când cineva e totuși trimis în judecată vine o decizie CCR și scapă toți. Tocmai când ne luptăm noi cu laleaua olandeză și profitul Petrom, a fost achitat un mare lot de vameși pentru că dosarele au fost curățate de probe în urma unor decizii CCR.

Și pe cine trimitem noi să spună că nu va mai fi așa? Cei care jelesc demnitatea națională au încredere în poliția română, în vameșii români, în ceea ce zice ministrul Bode.

Crede cineva că înainte de întâlniri cu omologi străini, demnitarii occidentali nu au la mapă tot ce important de știut despre viitorul interlocutor, de la sforăitul pe bancheta din spate a mașinii, la halul în care arată Poliția și Jandarmeria romană? Cât de credibil e un ministru care pretinde că e nevoie de un BMW 8+1 pentru fiecare 3 km de autostradă din România?

Cât de credibil să fie dl Iohannis care și-a anunțat public disponibilitatea de a lăsa mandatul și țara în plata Domnului ca să se cațere pe craca mai înaltă a unei funcții externe pentru care nici măcar nu era în cărți?

Uitați-vă la cum arată aplicarea legii în România, la cât de extinsă e corupția, la cât de zdrențuite au ajuns legile, la ce demnitari ne conduc și ne reprezintă și spuneți cu mâna pe inimă că străinii ar trebui să dea acestei țări siguranța graniței sale de est și acordarea de vize pentru tot Spațiul Schengen.

Că vrei să ajungi la Atena sau la Paris oprindu-te doar în benzinarii, că ești conștient de avantajele economice imense ale intrării în Spațiul Schengen, nu înseamnă să nu admiți motivele de neîncredere ale străinilor în noi și în conducătorii noștri.

Mai urlă câte un politician român  exaltat că mulți dintre medicii care lucrează în UE sunt școliți în România deci, cum ar veni, occidentalii ne sunt datori. Dar de ce au plecat medicii? Salariile nu mai sunt azi chiar atât de disproporționate. Nu cumva fix din motivele care justifică neîncrederea: corupție, minciună, spoială?

Drumul spre Schengen ar trebui să înceapă cu lepădarea de ipocrizie. Iar dacă ne va ieși exclusiv pentru că și americanii fac presiuni pentru asta pe filiera NATO sau dacă nu ne va ieși cu tot contextul favorabil, măcar să nu mai dăm lebede și să privim adevărul în ochi.     ”

 

 

De ce se opune Austria lărgirii Schengen pe ultima sută de metri? Revin "frugalii"? - Autor Magda Grădinaru - 20.11.2022, ora 10:52 - Sursă: spotmedia.ro

 

Autor: Magda Grădinaru

Magda Grădinaru

Senior Editor

Jurnalist deopotrivă preocupat de cultură și politică. Cea mai bună îndeletnicire a Magdei e întrebarea, iar printre dialogurile despre locul omului în istorie se numără cele cu Amos Oz, Ismail Kadare, Ludmila Ulitkaia, Andrew Solomon, Lucian Boia și Yuval Noah Harari.

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

 

De ce se opune Austria lărgirii Schengen pe ultima sută de metri? Revin "frugalii"?

Magda Grădinaru

20.11.2022, ora 10:52 

 

 

”Cu toate că sunt câteva săptămâni de când Țările de Jos s-au poziționat împotriva intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen, Austria nu li s-a alăturat din capul locului. O face acum, cu doar 20 de zile înaintea Consiliului JAI în care era așteptat votul pentru extinderea Schegen. A fost Mark Rutte mai bun decât Nicolae Ciucă, în ceea ce privește găsirea de aliați sau e în joc altceva?

Să revedem mai întâi contextul:

• La începutul lunii octombrie, europarlamentarii români anunță că lucrează la un proiect de Rezoluție pentru aderarea României la Schengen. În acest context, eurodeputata olandeză Sophia In ‘t Veld (Democraten 66, partid din coaliția de guvernare din Olanda/ Renew Europe) afirmă, în plenul PE, că țara sa se opune acceptării României și Bulgariei în Schengen, în mod nedrept. Aceasta declară, într-un interviu pentru spotmedia.ro, că Bulgaria și România au întrunit criteriile pentru Schengen cu mult timp în urmă și că, în orice altă situație, odată ce asta se întâmplă, atunci trebuie să închei înțelegerea. Olanda e unul dintre puținele state care nu pare a vrea să facă asta, iar premierul Mark Rutte ar trebui să ia o decizie impopulară pentru Parlamentul național și să nu blocheze extinderea Schengen, spunea Sophia In ‘t Veld.

„Trebuie să înțelegeți că avem în Olanda multe partide extremiste, unele sunt eurosceptice, dacă nu chiar anti-UE, așa că atmosfera nu e chiar favorabilă. De aceea, am și făcut acel apel din Parlamentul European către domnul Rutte: lidership-ul nu e despre a spune oamenilor ce vor ei să audă, ci despre a lua decizii grele și impopulare, în situații dificile și să fii consecvent în privința lor, să le aperi și să-i convingi pe oameni că așa e corect”.

• În 18 octombrie, Parlamentul European a adoptat Rezoluția privind aderarea României și a Bulgariei la Spațiul Schengen. Pentru a patra oară, Parlamentul a reiterat faptul că aceste țări îndeplinesc criteriile tehnice cerute de intrarea în Schengen.

• Două zile mai târziu, în 20 octombrie, Parlamentul de la Haga votează o Rezoluție proprie, în care afirmă că România și Bulgaria nu pot fi primite în Schengen, fără verificări și garanții suplimentare.

Expunerea de motive a acestei Rezoluții readuce pe agendă problema corupției de la București, cu toate că, pe hârtie, între aceasta și criteriile de intrare în Schengen nu există o cauzalitate directă. Totuși, parlamentarul olandez care a propus Rezoluția și care face parte chiar din partidul premierului Mark Rutte, arată că între corupție și criminalitate organizată există legături directe și acestea din urmă pot crea probleme de siguranță la frontiere.

Nu e deloc irelevant faptul că Parlamentul de la Haga este complicat, pragul electoral este atât de jos, încât sunt 17 formațiuni parlamentare, foarte multe dintre ele definite prin platforme populiste și discurs cu tente extremiste.

• Surse europene explică pentru spotmedia.ro că Mark Rutte, premier aflat la cel de-al patrulea mandat, își caută măcar un aliat, care să-i susțină un eventual vot negativ în Consiliul JAI, prevăzut pentru 8 – 9 decembrie. Nu e confortabil să fie singurul stat care sparge solidaritatea UE, în contextul agresiunii militare la scară largă a Rusiei în Ucraina.

• Imaginea României în Olanda este viciată de știrile care vin dinspre politica românească. Ele au fost fie în registrul nedemocratic – regimul Dragnea și abuzurile din Justiție – fie în cel mediocru, răspunsul public al președintelui Klaus Iohannis că ar putea lua în calcul șefia NATO, dacă i se va propune, asta însemnând, dacă ne uităm la calendar, să accepte să-şi termine mandatul înainte de termen, adică să bage România în criză politică, într-un context marcat de crize mult mai serioase – de securitate, energetică, economică și socială.

• Între timp, în cercurile politice de la Bruxelles sunt puse în circulație câteva scenarii alternative: 1) Fie o aderare condiționată a României și Bulgariei, cu un mecanism de supraveghere pe Shengen de tipul MCV; 2) fie o aderare etapizată, mai întâi aeroporturile; 3) fie temporizare a aderării celor două state, o amânare a votului până la un eventual JAI la finalul lunii decembrie, 20 decembrie este data avansată.

Tonul este însă unul optimist: într-o discuție informală la Bruxelles, părea că Olanda a ratat să-și găsească aliați pentru un vot contra României și Bulgariei.

• Câteva zile mai târziu, la începutul lui noiembrie, apare știrea că propunerea Guvernului de la Stockholm pentru un vot pozitiv dat extinderii Schengen a fost votată negativ de Opoziție. Dar cum partidul de la guvernare în Suedia este minoritar, acest vot preliminar, dat în comisia juridică deocamdată, are relevanță, mai ales că el a fost susținut și de SD, partidul socialist care sprijină Guvernul. Iarăși o remarcă importantă: se opun tocmai socialiștii, adică familia politică a partidului de la guvernare la București, PSD.

„Când vine vorba de Bulgaria și România, Suedia se confruntă în prezent cu probleme cu cetățeni din aceste țări care abuzează de directiva de mobilitate existentă, ceea ce este o provocare pentru ordinea publică din Suedia”, a explicat Adam Marttinen, membru SD al Comisiei pentru justiție.

• În 10 noiembrie, Parlamentul European adoptă și Rezoluția privind aderarea Croației la Spațiul Schengen. Tonul e de data asta mult mai optimist, la Bruxelles se vorbește practic despre o formalitate, Croația e o țară mică, nu pune probleme UE. De fapt însă, tocmai Croația va schimba datele problemele și va introduce pe agendă o temă presantă pentru Vest: migrația ilegală.

• Câteva zile mai târziu, Colegiul Comisarilor adoptă un raport al Comisiei Europene, prin care se cere admiterea fără amânare a României, Bulgariei și Croației în Schengen. Raportul este salutat la București, România este prezentată exclusiv în tonalități pozitive.

• La două zile de la comunicarea Comisiei Europene, ministrul de Interne al Austriei dă un interviu în care spune clar că nu va aproba extinderea Schengen, în condițiile în care filtrele Schengen privind imigrația ilegală și așa nu funcționează. Amintește că în Austria au intrat imigranți care nu fuseseră înregistrați în alte state UE, ca argument. Este primul stat care pune pe masa celor respinși și Croația, asupra căreia nu plana niciun dubiu că va intra în Schengen, cu vot chiar la primul JAI, din 8 – 9 decembrie.

Revin "frugalii"?

În discuții informale cu surse europene, a reieșit că migrația ilegală este o temă presantă pentru Vest, iar așa-numita rută balcanică ridică îngrijorări. Așadar, nu ar mai fi vorba doar despre corupția din România și nedreptatea ca aceasta să devină criteriu pentru refuzul de a intra în Schengen, ci despre funcționarea Schengen.

Totuși, atitudinea atât de fermă a Austriei, pentru că aici și-a asumat mesajul chiar ministrul de Interne, nu, ca în Suedia, un membru al Opoziției, arată o confruntare care mocnește între state membre ale UE și instituțiile Uniunii Europene. Poziționarea Austriei confruntă fățiș Comisia Europeană, care a cerut extinderea Schengen cu cele trei state și încă fără amânare.

Este o contestare a autorității UE, într-un context în care tocmai solidaritatea în interiorul Uniunii este cartea de aur pe care aceasta o joacă. Să ne amintim că, atunci când UE vorbea despre planul de relansare, "frugalii" Olanda și Austria erau iarăși umăr la umăr, contra viziunii pe care o aveau puterile tradiționale ale UE, Franța și Germania.

 ”

 

Propaganda de război a Digi24 și Antena3 - Autor : Costi Rogozanu - Sursă:LIBERTATEA

 

„E război lângă noi. Propaganda e peste tot, e și normal. Presa independentă are o responsabilitate în plus, să slalomeze printre predicatele propagandei și să pună întrebări care fac aerul public respirabil. Problema e că e o propagandă atât de ineficientă, încât îți vine să te întrebi: cui mai folosește?  

 

 Doi cetățeni polonezi au murit după ce o rachetă, foarte probabil venită dinspre partea ucraineană, a trecut granița NATO accidental. Momentul a fost cum nu se poate mai nepotrivit. Prin culise plutea un aer de speranță pentru un armistițiu. Șefii serviciilor americane și ruse aveau întâlniri confirmate de marile ziare vestice. Scenarii despre pace apăreau în locuri din presă, unde până în acel moment se discuta doar despre război. 

 

Ce a urmat a fost mai mult decât interesant. Când apar astfel de știri pline de ceață de război, cel mai bine e să aștepți. Când țevile de gaz dinspre Rusia spre Europa au fost sabotate, s-a speculat un pic, s-au aruncat niște scenarii neverosimile, iar apoi totul s-a topit în anchete netransparente și lipsă de răspunsuri. Însă, de data asta, răspunsul e diferit. Pentru că se depășea intenția SUA de a ține un focar aprins în estul Europei, dar doar atât, fără escaladare NATO.

 Acest tip de politică externă le distruge nervii oportuniștilor și însărcinaților cu propaganda de război, mai ales de pe la periferiile NATO.

 În România a fost derută. Nici nu picaseră bine rachetele și armatele de infanteriști mediatici de la Digi24 și Antena 3 începuseră să fluture articolul 5. Am crezut că vor veni cu tot cu muniție prin studiouri. 

 Faptul că în ultimele trei-patru săptămâni tonul diplomatic s-a schimbat simțitor, iar trupele de analiști plătiți greu prin servicii militarizate, guvern, think-tank-uri au rămas într-un ofsaid ridicol, abia asta ar trebui să ne îngrijoreze! Că avem propagandă, nu e o surpriză. E peste tot. Că avem o propagandă atât de proastă, abia asta ar trebui să ne pună pe gânduri. 

 

 Flancurile isterice  

La câți bani publici curg în ele (plăți de partid, plăți guvernamentale), multe televiziuni, cu Digi24 și Antena 3 în frunte, sunt deja un soi de flancuri isterice ale poziției oficiale. Însă în cazul incidentului polonez s-au auzit foarte strident pozițiile ultrarăzboinice. Până a doua zi dimineață, deja Biden calma spiritele amintind că foarte probabil defensiva Ucrainei a tras rachetele. Numai că nu i-a anunțat nimeni, nici pe Radu Tudor, nici pe Cosmin Prelipceanu. 

 

 O analiză serioasă din „surse deschise”, cum le place secrețeilor să le spună, le-ar fi indicat deja că poziția americană e una de „proxy war” – implicarea directă în conflict nu interesează. SUA au nevoie de un conflict cu Rusia ca de o mutare de șah în ansamblul mare cu doar două mari forțe prinse în conflict semirece (SUA-China). Mai mult, strategia americană din ultima vreme pare să încurajeze o răcire a conflictului, după o prea mare inflamare în prima jumătatea a anului. 

  Radu Tudor urla că asta se poate întâmpla și în România. Da, se poate întâmpla. Dar întrebarea corectă e: ce faci atunci, te arunci în război fără aliați, dacă ei nu sunt de acord? 

 Poziții precum cea a lui Radu Tudor ne arată, de fapt, o întreagă școală naționalist-nevricoasă prezentă la nivel de servicii în destul sectoare – e un naționalism izvorât din lipsă de luciditate și iresponsabilitate, selecție proastă de cadre – poate și doctoratele alea multe și false susținute de SRI și MApN au ajutat la crearea unor așa cavaleri ai tristei figurații.  

 

Astfel de observații n-au ajuns la cei care dau pe trâmbiță mesajele strategice. Pentru că, pentru ei, „strategic” a rămas un americanism difuz și isteric, militarism ridicol și fără limite și cam atât.  

 

În loc să se observe deci că americanii păstrează un ton calm, deși, acum două luni, la un incident asemănător ar fi reacționat altfel, multe televiziuni și mulți „vectori de opinie” cărora li se văd sarcinile „strategice” de la o poștă i-au dat înainte cu isteria, nevoia de reacție, apărarea Poloniei și alte prostii. Oportuniștii nepricepuți sunt mai periculoși decât oportuniștii pricepuți.  

 

Ceva e stricat rău în mașinăria de propagandă românească, dacă mărețele servicii ale Armatei, ale SRI și SIE nu știu să calmeze oameni care evident sunt indirect susținuți de ei. 

 

 SUA au schimbat puțin discursul, dau semnale contradictorii, iar oportunismul românesc a luat-o razna. În curând îl vor acuza pe Biden de putinism. Tot de pe la noi se mai aud și singurele voci care îl mai iau în serios pe Zelenski atunci când spune că racheta e rusească. Șeful Statului-Major american, generalul Mark Milley, declara recent că e greu de crezut că mai pot fi dați afară rușii din toate teritoriile ocupate – tonul e clar unul de reducere a conflictului. Casa Albă spune clar că nu susține varianta cu racheta rusească.       Și atunci, cum de au rămas analiștii români și Zelenski singurii care mai susțin o teză dezmințită de restul lumii?                                                     

Problema României e gravă, arată lipsă de rațiune și luciditate în evaluare situației externe, reacțiile în ce privește războiul sunt extrem de volatile, sunt isterice, invers proporționale cu greutatea cuvântului României în acest conflict.

 „Expert” român înseamnă să dai din gură până crezi că Putin e canceros nebun, iar noi trebuie să-l gonim la Vladivostok. Este o isterie care, în mod pervers, amplifică propaganda rusească de război. Și mai amplifică ceva important: diferența dintre poziția oficială a României și o nemulțumire surdă, populară, în fața oricărei implicări mai mult decât e necesar a țării în vreun conflict armat (vezi acest sondaj recent).

 

„Qatar, secretul nostru murdar”. Campionatul Mondial de Fotbal începe astăzi cu mai multe controverse ca niciodată 08:30 Opinii „Qatar, secretul nostru murdar”. Campionatul Mondial începe astăzi cu mai multe controverse ca niciodată - Autor Costi Rogozanu - Sursă:LBERTATEA

 

 

Costi Rogozanu

Costi Rogozanu (n. 1977) lucrează în presă de 21 de ani. Este critic literar și eseist. A publicat ”Agresiuni, digresiuni” (Polirom, 2006), ”Carte de muncă” și ”Epoca de mijloc” (Editura Tact, 2013, 2019) și fost coautor al unor antologii precum ”Epoca Traian Băsescu” (Tact, 2014) sau ”Iluzia anticomunismului” (Cartier, 2008). Din 2021 este și profesor de limba română în Ciorăști, județul Vrancea.

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

 

Duminică, 20 noiembrie 2022, 08:30 . Ultimul update Duminică, 20 noiembrie 2022, 09:31 Salvează articol Articol salvat Începe Cupa Mondială și, mai mult ca niciodată, avem o contradicție cât casa între realități și principiile „lumii de bine” (SUA, UE, Australia etc.). Mii de muncitori morți pe șantiere, drepturile omului nerespectate, alături de lux, glam și voluptatea fotbalului. 

 

 6.751 de muncitori morți pe șantiere, decese documentate de mai multe ziare importante ale lumii (numărul e estimat de The Guardian), dar doar câteva zeci recunoscute oficial de FIFA și Qatar. Ziariști serioși care și-au petrecut ani intervievând incognito muncitori, Sebastian Castelier și Quentin Muller ne spun că sunt mult mai multe victime. În primul rând, avem o slabă evidență a victimelor care provin din Africa. În al doilea rând, spun ziariștii, știm foarte puține despre cei care au murit acasă după ce au lucrat într-un adevărat infern, în condiții de sclavie. 

 

 Am ascultat cu mare interes un interviu cu cei doi ziariști despre ce au descoperit în Qatar. Documente confiscate, patroni care îi iau practic pe muncitori ca pe niște vite, îi țin în condiții insalubre, îi plătesc cum vor ei, totul pentru a construi minunățiile cu care se va lăuda Qatarul la Cupa Mondială. Ne vom uita la meciuri sau nu, rămâne uimitoare cantitatea de corupție și de impostură atinsă de conducătorii FIFA, în dorința lor de expansiune.

 

  Munca unor astfel de ziariști sau mărturiile extraordinare ale unor activiști precum Macolm Bidali (lucrător în serviciul de pază care a dezvăluit multe despre abuzurile din Qatar) n-ar trebui să fie un condiment presărat asupra sentimentului de superioritate al lumii bune a globului.   

 

 Deja vu 

 

Citind problema muncitorilor din Qatar, mi-am amintit de sute, mii de articole, de povești auzite la prima mână sau citite despre aventurile muncitorilor români în Vest. Și acesta este adevăratul gust amar. Că multe situații seamănă. Că am strâns povești asemănătoare despre exploatare și în UE, și cu cetățeni europeni (români, bulgari), și cu imigranți veniți din Africa sau Asia. 

 

Sigur, vor începe unii să spună că nu e sclavie ca-n Qatar, că acolo a fost mai dur. Și nu contest, sclaviile sunt diferite, sunt și semisclavii, sunt și exploatare de secol XIX etc. Așa că la cules de sparanghel sau de căpșuni o fi fiind mai ușor decât în construcții în Qatar. Pe mine mă interesează tiparul, care se reproduce: armate de muncitori ținute bine ascunse, fără drepturi, fără voce, care apar doar când mai face presa mainstrem câte o „crizuță sufletească”. 

 

 Europenii sunt maeștri la băgat gunoiul sub preș. Milioane de lucrători exploatați nu sunt corect recunoscuți de UE, sunt văzuți doar ca efecte normale ale deschiderii granițelor. Oricum, în România era mai rău, ăsta e singurul argument. E un argument bun. Nici nepalezii sau pakistanezii din Doha n-au fugit de bine de acasă. E suficient? 

 

Dacă tot o să privim meciuri cu un nod în gât, e bine totuși să medităm la faptul că acest tip de abuz și aceste feluri de mușamalizări au fost mult mai răspândite și sunt mult mai specifice inclusiv lumii bune vestice decât vrem să recunoaștem. Qatar e doar o formă și mai brutală a rețetei noastre secrete de prosperitate.

 

 Uber-ipocrizia 

 Deci, da, reținerea actelor, șantajul cu salariile neplătite, ture fără pauză, săptămâni fără zi liberă, am mai auzit din astea și în însoritul nostru continent. Evident că în Qatar, oroarea s-a dublat, s-a triplat. Și, evident că nu au exercițiul democratic al ignorării inocente a evidențelor. Ei nu recunosc că și-au construit lux cu exploatare inadmisibilă așa cum un cetățean vestic nu va recunoaște că are multe sectoare sociale sau agricole funcționale datorită spinărilor est-europene sau africane. În Qatar n-au chef de mușamalizare finuță, bagă pumnul în gură așa cum o făcea acel paznic cu un reporter danez zilele trecute.

 

 Dacă înțelegem asta, înțelegem și de ce se întâmplă în ultima vreme, înainte de fiecare mare competiție care nu se întâmplă la noi, în lumea bună, o revoltă mediatică uriașă, mai mult de formă, care nu schimbă nimic. Că doar meciurile vor fi acolo, sponsorii tot acolo. Lumea noastră, europeană, americană, lumea de prim-rang și sateliții ei, oferă de fapt un soi de show de deschidere moralist în care ni se amintește în ce lume bună trăim și ce infern e dincolo de granițele teritoriilor de prima mână.

 

  Campionatul Mondial de Fotbal începe astăzi cu mai multe controverse ca niciodată Muncitori imigranți la Stadionul Lusail, unul dintre stadioanele Cupei Mondiale din 2022. 

 

Foto: Profimedia

 

 Jocurile Olimpice din Brazilia, Cupa Mondială din Rusia, Jocurile Olimpice din China, toate au debutat cu scandaluri, mai ales în ce privește drepturile omului. (În cazul Braziliei, aveam revolte de stradă pornite de la scandaluri de corupție. Ce-a urmat? Bolsonaro! O soluție mult mai proastă decât orice regim corupt, adică un regim și corupt și fascistoid.).  

 

 De data asta, în centru stau nu doar drepturile minorităților, nu doar corupția, ci și drepturile muncitorilor. Foarte frumos, e clar că trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, numai că avem crize de luciditate cam demonstrative. Nu e ca-n Qatar, dar oare să fie așa bine? 

 

Supremația europeană 

 

Cheia în care putem citi această criză de morală și bune intenții ale presei vestice ne-o oferea acum câteva săptămâni Joseph Borell, responsabilul Uniunii cu politica externă, care declara: „Europa e o grădină. Este cea mai bună combinație de libertate politică, prosperitate economică și coeziune socială pe care umanitatea a fost capabilă să o construiască. Restul lumii nu este tocmai o grădină. Cea mai mare parte a restului lumii este o junglă, iar jungla ar putea invada grădina. Grădinarii ar trebui să aibă grijă de asta”.  

 

 Nu e o declarație de iubire a Europei, cum pare. E o declarație ignorantă și arogantă a supremației europene, băgând sub preș o istorie sângeroasă care a construit grădina. Însă depistez în unele critici la adresa Qatarului același mesaj subliminal tipic: „Ziceți mersi că trăiți într-o lume așa bună!”. Nu găsesc dorință politică suplimentară de a elimina orice urmă de „qatar” din grădina noastră perfectă.  

 

Îi facem de râs ca să ne mai ridicăm o dată în slăvi și atât. La asta se rezumă critica problemelor uriașe din Qatar. Uităm că problema a pornit tot de la europeni corupți de prin FIFA, uităm că sclipiciul și glamourul s-a mai construit și pe la noi cu armate de rezervă cazate prin containere, uităm că serviciile sociale minunate vestice stau uneori pe umerii unei armate de badante. 

 Deci, cumva, dacă tot e să avem un gust sălciu de la amestecul de arhitectură, trilioane cheltuite, sânge de muncitor asiatic și african, lux de prin Doha, eu zic să adăugăm niște amăreală și observând acest reflex al nostru, al cetățenilor de rang pământesc superior, de a ne umfla în pene plângând pe umerii lucrătorilor. E bine că se întâmplă, însă această criză subită de moralitate are în spate un reflex moral și politic puțin dubios. 

 

 Foto: Profimedia concurs libertatea Citeşte şi:

Istoria Mistica A Pamantului, O Altfel De Istorie

De ce tace România după ce a aflat că austriecii că se opun intrării ei ...Pastila rusofilului COROIU

Programul Terra – Un Atentat Extraterestru Asupra Omenirii *Suntem Creat...