Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Joi, 11 martie 2021, 23:23. Ultimul update Vineri, 12 martie 2021, 13:34
După ce Mircea Dinescu a lansat un atac la adresa poetei și scriitoarei Ana Blandiana, iritat de câteva pasaje dintr-o carte publicată recent de aceasta, filosoful, dar și patronul editurii la care a apărut volumul, Gabriel Liiceanu, îl pune la zid pe Dinescu.
.
„
„Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” – sunt câteva din cuvintele în care îl descrie Gabriel Liiceanu pe Mircea Dinescu, într-un text publicat joi pe platforma de opinii Contributors.
„Judecând după nivelul nostru de civilizație, la capătul celor treizeci de ani istorici de «tranziție» pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte. Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic «Sudul») printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”, scrie Liiceanu.
Fondatorul Editurii Humanitas își continuă tirul la adresa lui Dinescu: „Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de «simbol al revoluției» dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca «jumătatea funestă» a lumii să scape mai voioasă de sub control”.
Liiceanu face trimitere și la perioada de disidență a lui Dinescu de dinainte de Revoluție și taxează transformarea acestuia după 1990.
„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul transformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”.
Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis.Gabriel Liiceanu, pe Contributors
„La lansările de carte apărea golănește”
Iar șirul reproșurilor și caracterizărilor lansate de Liiceanu la adresa lui Dinescu nu se oprește:
„Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării”.
„Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost «un impostor în strai virtuos». Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator”, concluzionează Liiceanu.
Ce l-a făcut pe Liiceanu să reacționeze
Reacția filosofului vine la puțin timp după ce Ana Blandiana a scris în cartea „Soră lume”, publicată recent de Editura Humanitas (a lui Gabriel Liiceanu), că poetul Mircea Dinescu i-ar fi numit„Hitlerjungend”(„Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi în fața Hotelului Intercontinental în zilele Revoluţiei, iar Dinescu i-a răspuns poetei susținând că aceasta „suferă de amnezie” şi „continuă să-şi reşapeze trecutul”, potrivit Hotnews. Ana Blandiana nu e singura figură publică cu care Mircea Dinescu a avut un schimb dur de replici. Acesta s-a certat public și cu fostul său prieten, scriitorul Stelian Tănase. Și atunci, de-o parte și de cealaltă, s-au lansat cuvinte grele.
Secretele „Proiectului Lincoln”, fondat de republicani „Niciodată Trump”şi aruncat în aer de un scandal sexual
10 martie 2021, 11:11
de
Cristina Ene
Proiectul Lincoln, un comitet de acţiune politică înfiinţat în 2019 de republicani anti-Trump, a avut un imens succes în campania sa de opoziţie faţă de preşedinţia lui Trump şi a aliaţilor săi din Partidul Republican, reuşind să obţină donaţii în valoare de circa 90 de milioane de dolari americani. Dar asta până când un scandal de hărţuire sexuală implicând unul de fondatori l-a zguduit din temelii.
„Proiectul Lincoln” a fost fondat de Steve Schmidt (strateg pentru campaniile politice republicane - George W. Bush, guvernatorul Californiei Arnold Schwarzenegger, John Weaver (consultant politic pentru campaniile prezidenţiale ale senatorului John McCain), George Conway (avocat) şi Rick Wilson (strateg politic, consultant media şi fost membru al Partidului Republican, specializat în publicitate politică) pentru a crea o campanie media potrivit sloganului „Niciodată Trump”.
Printre co-fondatori se află Jennifer Horn, fostă preşedinte a sucursalei din New Hampshire şi Reed Galen, consilier politic al senatorului defunct John McCain.
Înainte de scrutinul prezidenţial din noiembrie, Schmidt prezenta colegilor săi un nou proiect ambiţios, şi anume o companie media, TLP, o întreprindere asupra căreia să aibă un control financiar mai mare decât proiectul lor politic original, relatează New York Times.
Viitorul aparţine companiilor media de miliarde dolari, arăta Schmidt.
De fapt, o parte din fondatori deja pregătiseră documentele - iar asta nu a fost singurul aranjament secret dintre ei. Încă de când au creat Proiectul Lincoln, Schmidt, Weaver, Galen şi Wilson s-au înţeles în privat să-şi aloce pentru ei milioane de dolari în onorarii de management, spun surse familiare cu acordul dintre ei.Ei ar fi făcut un contract pe care însă nu l-au semnat formal. Reprezentanţii Proiectului au negat informaţia.
Dincolo de obiectivele lor politice, cei patru fondatori au făcut mutări care să le aducă bani, arată New York Times. Aproape o treime din donaţii, circa 27 de milioane de dolari americani, a fost direcţionată către firma de consultanţă a lui Glen - iar ceilalţi din grupul lor de patru şi-ar fi luat partea din această sumă.
Proiectul Lincoln a fost conceput ca o maşină de atac continuu la adresa lui Trump - pe cât de creativ, pe atât de nemilos -iar anul trecut profilul său public a crescut puternic, ca şi reputaţia sa reunind oameni ce căutau să împiedice realegerea lui Trump şi controlul acestuia asupra Partidului Republican.
În acelaşi timp, un grup de fondatori şi-a dat seama cât de profitabile sunt aceste atacuri în lumea slab reglementată a colectării de fonduri pentru campanii politice.
Război intern
Apoi toată această maşinărie a început să se destrame - un război a pornit între lideri, şi anume între cei ce manevrau iţele pentru câştig, având un acord secret în acest sens, şi ceilalţi care abia aflau ce se întâmplă în culise şi despre ce sume de bani era vorba.
Între timp, relatări de hărţuire sexuală vizând unul din membrii de vază ai organizaţiei ieşeau la iveală pregătind un scandal ce avea să arunce în aer Proiectul cu totul. Publicaţii conservatoare scriau despre comportamentul lui Weaver, care trimitea mesaje sexuale provocatoare tinerilor bărbaţi pe Twitter - în final s-a aflat şi că doi interni ai Proiectului au fost vizaţi. In ianuarie, New York Times,a publicat acuzaţii ale unor tineri hărţuiţi de Weaver de-a lungul anilor.Unul dintre ei avea 14 ani când a primit primele mesaje. Nu există însă acuzaţii de contact sexual. Weaver promitea mentorat şi slujbe în schimbul relaţiilor sexuale.
Ulterior, acesta şi-a recunoscut vinovăţia şi a prezentat discuţiile drept consensuale, potrivit AP.
Organizaţia a demarat o anchetă internă şi a angajat o firmă de avocatură pentru a o conduce, la câteva luni după ce a primit primele înştiinţări despre Weaver.
În iunie trecut, un angajat al unei companii contractate de Proiectul Lincoln a avertizat într-un email că plângerile de hărţuire la adresa unuia dintre fondatori ar putea fi „fatale” pentru imaginea organizaţiei.
Acţiunile lui Weaver deja dăunau relaţiilor cu unii furnizori, se arăta în emailul trimis unui membru al administraţiei şi care a circulat printre ceilalţi lideri. New York Times a intervievat fondatori, foşti şi actuali contractori, persoane din conducere, interni şi bărbaţi hărţuiţi de Weaver, iar unii au vorbit anonim de teama unor represalii din partea organizaţiei.
Criza declanşată de Weaver s-a desfăşurat în paralel şi a fost acutizată de un „război civil”, care a izbucnit la câteva săptămâni după ce Schmidt propunea o nouă viziune asupra viitorului Proiectului - miza era consiliul de administraţie. Au existat ameninţări cu procese şi părăsirea grupului, în timp ce chiar unii dintre fondatori, precum George T. Conway III, au cerut disoluţia organizaţiei.
Facţiunea lui Schmidt, care a demisionat din consiliu după scandalul cu Weaver, are însă planuri de a merge înainte cu compania media îndreptată către forţele autoritare, dar care să şi monetizeze mişcarea de opoziţie.
Înainte de scandal, Proiectul Lincoln avea un număr de 500.000 de donatori- o sumă impresionantă, de 30 de milioane de dolari, fiind strânsă doar din donaţii de sub 200 de dolari.
„Schmidt spune că nu este momentul ca proiectul să dispară:„Vreau ca Proiectul Lincoln să fie una din organizaţiile pro-democraţie de primă mărime. ”
Suntem de părere că există o adevărată mişcare autocratică ce ameninţă democraţia şi are o margine de 40 de procente în viitorul scrutin. Iar tabăra pro-democraţie nu se poate situa de partea blândă a dezbaterii”.
O ascensiune neaşteptat de rapidă
Nimeni nu se aştepta iniţial la un succes fulminant al proiectului, dar el a explodat anul trecut în mai, când a difuzat clipul „Doliu în America” (despre răspunsul cu privire la pandemie al lui Donald Trump) - bazat pe o reclamă de pe timpul lui Reagan.
Donald Trump a reacţionat furios pe Twitter luându-i în batjocură pe aceşti „republicani doar cu numele” care au pierdut lamentabil cu ani în urmă şi care au fost „bătuţi rău de mine”. „Nişte rataţi cu toţii”, a scris Trump cu majuscule.
Izbucnirea publică a lui Trump a revărsat atenţia publică asupra Proiectului Lincoln, stârnind un val de donaţii, unele foarte consistente deodată- 1 milion de dolari de la miliardarul unui fond de investiţii, Stephen Mandel - altele, în mai multe tranşe, de exemplu de la Fundaţia David Geffen din Los Angeles (persoane cu HIV/SIDA, drepturi civile, sănătate).
Atunci organizaţia a început să angajeze oameni şi să-şi întindă aripile - creând o divizie de comunicare, una politică, podcasturi şi show-uri politice pe site-ul său. De la 10 angajaţi, în mai, a ajuns la peste 60 în iulie.
Iniţial, organizaţia a operat ca un vas de piraţi, fiind lipsită de o structură internă de conducere. Apoi, doi dintre cei mai mari contractori au primit locuri în consiliul director format din trei membri, o încălcare a practicii obişnuite de management.
Structura executivă era una flexibilă - cei doi contractori, Ron Steslow şi Mike Madrid, responsabili de publicitate digitală şi colectare de date despre votanţi, au fost numiţi co-fondatori. La fel, şi Conway şi Jennifer Horn, care s-a implicat pentru a ajunge la votanţi independenţi şi republicani pentru susţinerea lui Joe Biden. Conway, un consilier neremunerat şi care nu a avut vreun rol operaţional important, el demisionând ulterior, a dezvăluit: „Toată treaba era ca o tarabă. Organizaţia a crescut extrem de rapid şi au venit mult mai mulţi bani decât şi-a închipuit cineva că e posibil”.
Cei care exercitau controlul erau grupul de fondatori originali, conduşi de Schmidt. Ceilalţi, chiar şi în calitate de directori executivi, nu aveau niciun cuvânt de spus şi nu ştiau ce se întâmplă în culise, spune Sarah Lenti,, un consultant politic republican, care a lucrat la mai multe companii prezidenţiale. Misiunea văzută de liberali ca nobilă avea în frunte patru republicani căliţi, care jucau fără menajamente. Wilson, un strateg republican experimentat, e cunoscut pentru atacurile sale politice - el i-a putut spune unui democrat, care şi-a pierdut ambele picioare şi o mână în războiul din Vietnam ,că nu are curajul să apere America de terorişti.
Ceilalţi trei şi-au făcut iniţierea în campaniile prezidenţiale ale senatorului republican McCain. Cunoscut drept Sunny, cum îi zicea senatorul defunct, Weaver a căzut în dizgraţia familiei acestuia. El este şi unul dintre fondatorii cu mari probleme financiare înainte de implicarea în proiect. Fost locotenent al lui Schmidt şi acum partenerul său egal, Galen spunea despre campaniile prezidenţiale:„Nu sunt şcoli Montessori”.
Oficialii şi angajaţii Proiectului Lincoln aveau să fie şocaţi de ce onorarii de management curgeau către firma de consultanţă a lui Galen, Summit Strategic Communications - registrele federale arătau o sumă de aproape 27 de milioane de dolari. Oficialii seniori ai organizaţiei nu aveau idee cum erau plăţile împărţite între cei patru sau valoarea lor.
Horn spune că nu fost plătită nici pe departe la fel de generos ca alţii şi nici pe aproape cât colegii ei bărbaţi. Schmidt a dezvăluit în presă, după izbucnirea scandalului, că aceasta a cerut un contract de consultanţă de 40.000 de dolari pe lună, scrie AP.
Nu este clar dacă grupul a încălcat legislaţia în materie de finanţare a campaniilor folosind firme intermediare. Purtătoarea de cuvânt a organizaţiei a explicat că firma Summit a fost unul din contractorii principali care a manageriat şi s-a ocupat de proiectele de publicitate, plasând reclame şi ţintind votanţi.
„Toţi contractorii principali şi subcontractorii au fost remuneraţi conform standardelor industriei”, a spus aceasta. Jan Baran, un avocat în materie de finanţare a campaniilor republicane, a spus că se negociază onorarii în Comitele de Acţiune Politică, însă cazul Proiectului Lincolne diferit întrucât „consultanţii sunt propriul lor client, aşa că bănuiesc că negocierile n-au fost prea riguroase”.
Plângeri ignorate
Vara trecută, chiar în mijlocul succesul răsunător al campaniei, Ron Steslow, contractor şi membru în administraţie, primea un email de la un angajat despre „comportamentul îngrijorător” al lui Weaver de care s-au plâns mai multe persoane şi care e „potenţial fatal imaginii noastre publice”.Cele mai vechi acuzaţii datau din 2014 - Weaver a încercat să momească un tânăr în camera de hotel după ce l-a invitat să discute despre o ofertă de muncă.
Acesta ar fi făcut comentarii cu subînţeles în faţa unor angajaţi ce se ocupau de marketingul pentru noua companie media. Steslow mai primise un email şi în ianuarie. Nu este clar cine ce ştia şi când a aflat despre aceste acuzaţii.
Schmidt a declarat că era la curent doar cu zvonuri despre faptul că partenerul său ar fi gay, dar nu şi că ar fi avut un comportament nepotrivit.
O anchetă internă a fost demarată de avocatul organizaţiei fără a merge în profunzime -s-a discutat doar cu doi dintre bărbaţii care s-au plâns de hărţuire.
În mesajele văzute de New York Times, Weaver propunea mentorat în schimbul sexului sau întreba despre înălţime şi greutate şi invita tineri în călătorii sau la un pahar. Weaver şi-a luat concediu medical în august. Dar n-a fost lăsat pe bară şi a fost făcut partener egal în compania media ce prindea contur prin propuneri din partea televiziunilor, reţelelor de podcasting şi publicişti.
Vestea a luat prin surprindere stârnind noi tensiuni între fondatori şi co-fondatori precum Horn care oricum erau pe muchie - totuşi ei au fost prezenţi când Schmidt le-a făcut cunoscut noul proiect. Ei nu aveau să fie parteneri egali şi oricum cei patru semnaseră deja între ei un contract pentru TLP Media.
După alegeri, relaţiile în grup s-au tensionat şi mai mult după ce Schmidt şi Wilson au vrut să ia controlul asupra consiliului director al Proiectului Lincoln, în locul celorlalţi.
Cum n-a avut succes, grupul coalizat în secret şi-au creat propriul Proiect Lincoln 2024 - dar n-au făcut-o oricum, ci transferând milioane de dolari către companiile lor şi ameninţând, în acelaşi timp, cu un proces. Ceilalţi au cerut atunci o examinare a registrelor contabile.
Conway a încercat să-i împace spunând că riscă să distrugă organizaţia. Abia atunci s-a aflat despre Weaver şi despre faptul că acesta nu păţise nimic, fiind încă plătit din fondurile organizaţiei.
În final, banii transferaţi au ajuns înapoi la Proiectul Lincoln, Schmidt şi Wilson şi-au ocupat locurile în consiliul director, iar doi dintre principalii oponenţi au plecat după ce s-a ajuns la o înţelegere. Restul a părăsit organizaţia după ce scandalul cu Weaver a ajuns public.
Organizaţia a fost zguduită din nou când postările pe Twitter ale lui Horn au fost şterse, iar Schmidt a demisionat din consiliul director după ce au ieşit detalii despre istoricul lui Weaver.
În prezent, compania încearcă să se reabiliteze, pentru a-şi continua misiunea.
Potrivit analizei declaraţiilor financiare efectuată de firma Kantar/CMAG doar circa o treime din cei 90 de milioane de dolari donaţi Proiectului au fost investiţi în reclame la televiziune şi online în timpul campaniei din 2020, relatează Associated Press.
Restul de bani au acoperit cheltuieli de producţie şi onorarii exorbitante de consultanţă pentru firmele membrilor grupului. Potrivit documentelor financiare ale campaniei, 27 de milioane de dolari au fost plătiţi firmei lui Galen şi alţi 21 de milioane au ajuns la firma fostului membru Ron Steslow.
Proiectul Lincoln a adoptat aceeaşi strategie cu a campaniei Trump, pe care au criticat-o, şi anume de a nu dezvălui sumele cu care sunt plătiţi..
Stuart Stevens, un consultant de presă experimentat care a preluat un rol din ce în ce mai proeminent în proiect, a plâns în timpul unui interviu vorbind despre angajamentul său faţă de cauză.
„Am ajutat la crearea acestui monstru care este actualul partid republican”, a scris Stevens într-un e-mail. El a numit recentul tumult de la Lincoln Project „câteva săptămâni mai grele”, adăugând: „Acest lucru nu ar trebui să fie uşoare. Suntem oameni. Greşim. Există stres la cel mai înalt nivel. Tot ce putem face este să recunoaştem dificultăţile, să ne asumăm responsabilitatea şi să mergem mai departe. ”
citeste totul despre: proiectul lincoln partidul republican scandal hartuire sexuala steve schmidt john weaver republicani niciodata trump Citeste mai mult:adev.ro/qpqwcz
Niciun text afisat pe acest blog nu poate fi preluat permisiunea expresa a autorului. Ignorarea acestei solicitari constituie incalcarea Legii nr 8/1996 cu prire la dreptul de autor şi drepturile conexe, care afirma la art. 7. — “Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor”
Nota: Initial am socotit ca o asemenea antentionare este inutila, dat fiind simtul etic acut al evanghelicilor. Insa surpriza de a gasi, inclusiv recent, pe alte pagini web, texte de pe acest blog fara permisiunea mea m-au convins ca este mai bine sa-i previi pe oameni ca sa-i feresti de pacat. Sugestia cu privire la copyright de pe blogul lui Manu Contac m-a inspirat si de aceea ii multumesc.
Aş dori, de asemenea, ca prin această notă să-i previn pe cei care doresc să intervină cu comentarii că acesta este un blog moderat şi că nu voi permite afişarea nici unui mesaj care, după părerea mea, depăşeşte limitele bunei cuviinţe sau este în orice alt fel jignitor, profan sau pur şi simplu nefolositor. Există deja prea multe dejecţii pe piaţa blogurilor ca să mai adauge şi blogul meu la ele. Pe amatorii de astfel de “sporturi” îi rog să mă ignore, căci, oricum, asta voi face şi eu cu ei.
Propun comentatorilor următoarele reguli de conduită, inspirate de site-ul revistei Sojourners:
1. Mă voi exprima în mod civilizat, politicos şi cu respect faţă de toţi cei care scriu pe acest blog, mai ales faţă de cei cu care nu sunt de acord, chiar şi atunci când nu mă simt respectat de ei – Romani 12:17-21)
2. Atunci cînd imi voi exprima dezacordul faţă de cele exprimate de cei care scriu pe acest blog, o voi face fără insulte, batjocură sau atacuri la persoană – Matei 5:22
3. Nu voi prezenta în mod intenţionat deformat poziţiile şi convingerile altora, folosindu-mă de etichetări facile, de categorisiri forţate şi de stereotipuri ieftine. Voi acorda întotdeauna preopinenţilor mei prezumţia de nevinovăţie – Efeseni 4:29
4. Voi semnala întotdeauna când observ derapaje de la regulile dialogului civilizat în spaţiul acestui blog – 2 Tesaloniceni 3:13-15
5. Accept faptul că textele şi comentariile care nu se supun acestor reguli vor fi eliminate de pe blog şi că celor care repetă aceste încălcări li se va interzice postarea de comentarii – Proverbe 18:7
Dacă un anume comentariu, din diverse motive, nu se pretează pentru afişare, dar este corect, sincer şi se referă la ceva important, voi încerca, în măsura posibilităţilor, să răspund personal.
Vă doresc tuturor bloguri curate, că de murdării ne-am cam săturat.
Revista 22 publica un extraordinar de interesant interviu cu Germina Nagat, sefa Serviciului de investigatii din cadrul CNSAS. Ar trebui citit neaparat de cei interesati in intelegerea dificultatilor, legale (o lege strimba), umane (calitatea adesea discutabila a membrilor Consiliului) si administrative (supraincarcare), cu care se confrunta aceasta institutie, la modul ideal extrem de importanta pentru intelegerea trecutului nostru comunist.
Iata inceputul acestui interviu:
Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este acuzat de politizare, lipsă de transparenţă, prost management, costuri prea ridicate. Fac referire la un raport semnat de mai mulţi istorici. Pe scurt, se clamează inutilitatea şi se cere desfiinţarea lui. Ca să vă răspund la întrebare, vă spun ce se întâmplă în cele două instituţii cu care ne comparăm, fiindcă legile sunt oarecum similare, iar arhiva noastră e a treia ca mărime, după arhivele lor. Vorbesc de Institutul Gauck din Germania şi de Institutul Memoriei Naţionale din Polonia. Institutul Gauck are un board compus din 17 membri, 9 numiţi de landuri şi 8 de Bundestag. Separat, există un consiliu ştiinţific, un grup de profesori sau academicieni care fac acreditarea cercetătorilor. În Polonia, un board de 10 membri conduce IPN-ul, numiţi după aceleaşi două principii ca şi la noi: reprezentativitatea şi controlul parlamentar. Dacă cineva spune că asta e o soluţie imperfectă, să ne amintim cum stau lucrurile cu democraţia: e plină de inconveniente, dar altă formă de guvernare mai bună nu s-a inventat încă. În orice caz, dacă o instituţie de tipul ăsta ar fi fost condusă mai bine într-o formulă de 3 sau chiar de un singur om la vârf, sunt convinsă că nemţii ar fi aplicat-o primii. Nu cred că o singură persoană sau 3 directori generali, cum s-a propus, ar fi mai credibili şi ar rezista mai uşor la presiuni, într-o ţară ca România. 3 sunt mai uşor de corupt decât 11…
Dar trebuie să admitem că în România acest sistem, care nu e valabil doar pentru CNSAS, şi-a dovedit limitele, ca să nu spun altfel. Sunt limitele umane. Vreau să facem o diferenţă între formula de conducere şi persoanele care ocupă funcţiile respective.
Deci ar trebui schimbate criteriile de alegere a acestor persoane? Şi care ar trebui să fie ele? Şira spinării ar fi un criteriu! Din păcate, criteriile care îmi vin în minte sunt toate abstracte şi evanescente, nicio lege nu poate să le prevadă, dar în schimb poate să depindă de ele! Nicio lege nu poate să reglementeze bunul simţ şi raţiunea. Etic, nu te poate defini un act normativ. Partidele ar trebui să trateze lucrurile cu seriozitate şi cu mai mult respect faţă de lege şi faţă de ideea ei. Pentru că, dacă îţi pasă de scopul legii, eşti atent la fiinţele care te reprezintă şi pe care le trimiţi să o aplice. Deci, nu doar principiul e fundamental, ci şi oamenii. Slavă Domnului, au fost şi figuri luminoase în Colegiu. De asta a şi rezistat instituţia. Pentru că, dacă ar fi fost doar nişte fiinţe indezirabile cu totul, am fi făcut implozie, pur şi simplu, lucrurile ar fi scăpat de sub control şi societatea ar fi renuţat la noi. Au fost şi sunt în Colegiu şi oameni onorabili, oameni dedicaţi, oameni care au răbdat foarte multe aici, pentru ca lucrurile să meargă.
Dar sunt şi oameni care acţionează în virtutea altor interese, eventual interese politice, care acţionează sub dicteul partidelor? Sunt convinsă că există dicteul partidelor. Nu fac o deducţie când spun asta. Am trăit momente de mare presiune, nu neapărat în ultima perioadă, pentru că, de când s-a schimbat legea, presiunea a fost mult mai mică, dar când funcţionam pe vechea lege au fost momente foarte complicate şi foarte dure. Unul dintre ele e bine cunoscut public – mă refer la ruperea Colegiului în 2002, când, fiindcă nu s-a putut vota nicio procedură de verificare a ofiţerilor, instituţia a fost pe punctul să dispară. Să ne amintim de Comisia Predescu şi de lanţul uman din jurul parlamentului. Însă, exact punctul cel mai criticat şi cel mai vulnerabil din existenţa instituţiei, şi anume numirea politică a conducerii, este şi salvarea. Reprezentanţii partidelor se observă atent unii pe alţii. Când legea e bine făcută devine imposibil să mai faci trocuri, să-ţi mai iasă manevre politice cu rezultatele muncii CNSAS, fără ca asta să se afle. Legea pe care lucrăm acum e mult mai bună decât cea veche. Ordinea de zi a Colegiului e publică, tot ce se discută în şedinţe, după ce se adoptă o concluzie, devine public şi fie merge la tribunal, cu toate anexele, fie ajunge pe site sub forma adeverinţei. Asta înseamnă că oricine poate vedea ordinea de zi, documentele emise de corpul tehnic, Direcţia Juridică şi Direcţia Investigaţii. Nu poţi să faci „spălări“, pentru că totul e public sau ajunge public, mai devreme sau mai târziu. Formula asta de grup, 11 persoane numite politic, e greoaie şi aparent suspectă, pentru că la mijloc e cuvântul „politic“, dar se întâmplă că, în parlament, îşi monitorizează reciproc activitatea şi în felul acesta lucrurile nu pot scăpa de sub control.
Citit interviul in integralitatea lui la linkul de mai sus.
Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International View all posts by DanutM
