Scrisoarea unui fizician de la CERN: ” Am facut ceva ce nu trebuia sa facem” – Umbre si siluete au aparut in Accelerator - Sursă : Descopera.ro

Scrisoarea unui fizician de la CERN: ” Am facut ceva ce nu trebuia sa facem” – Umbre si siluete...

Va rog sa luati aminte la urmatoarele: 1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii. 2 – Nu am sa va…

www.efemeride.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Descopera

Scrisoarea unui fizician de la CERN: ” Am facut ceva ce nu trebuia sa facem” – Umbre si siluete au aparut in Accelerator

 

Va rog sa luati aminte la urmatoarele:
1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii.
2 – Nu am sa va divulg locatia mea intrucat stiu ca orice incercare sa dovedesc ceea ce am vazut sau la ce am luat parte va rezulta in exterminarea mea imediata si definitiva.

„   Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt) fizician la CERN, situat in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere interactiuni de tip quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care interactioneaza intre ele la viteze foarte mari. Pana Joi 15 Ianuarie 2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in campusul de la CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de cercetare ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies foarte rar, doar ca sa mai socializeze si ocazional sa-si viziteze familiile.

Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu siguranta ati auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un diametru de peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si Franta). Opinia publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu costul a zeci de miliarde de Euro in scopul de a studia cum a luat nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul acceleratorului ne permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un anume fenomen, care poate fi observat doar atunci cand particulele intercationeaza intre ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu aceasta masinarie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN cand a construit acceleratorul a fost sa, ei bine sa deschida un portal. Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960.

Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o scara larga de interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte de asta, guvernele Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele in speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte neidentificate. Ideile erau impartite. Sunt oare OZN rile de pe alta planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si deziluzie in masa cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor care erau facuti pe ei de frica de comunisti si tehnologiile lor? Nu nu erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decat o pagina dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa: vedeti fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de spatele dintre cele doua coperti. Universul nostru este doar un pagina într-o vasta si atotcuprinzatoare carte. Si pagina noastra nu este nici pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare pagina din carte reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de diferentiere de celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una cu cealalta la fel cum nici cearneala nu se scirge de pe o pagina pe cealalta intr-o carte normala. Fiecare pagina, un Univers de sine statator.

Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de stiinta care lucrau sub amenintarea exterminarii daca divulgau informatii despre munca lor, ideea de carte a luat nastere. Desi multi nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu cealalta. Asta pana in ani 1980. Dupa miliarde de dolari investiti in cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca daca am folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic (de marimea unei impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina si am putea trage cu ochiul la pagina vecina. Am putea deschide o usa din universul lor spre al nostru. Cand FAMILIA (numele de cod al grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui departament de cercetare de la CERN) a vazut prezentarea initiala in Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus ingrijorari grave in ceea ce priveste ramificatiile deschideri unui astfel de portal. Insa in numele stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu guvernul care le finanta constant cercetarile. La o intrunire ce a avut loc in Luxemburg, sefi de state ale noii formate Uniuni Europene, impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru construirea unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un portal pe care l-am putea inchide la discretie apoi. Portalul s-ar deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis – Inchis, simplu si atat.

Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile catre FAMILIE si catre CERN in speranta de a intelege ce fel de putere se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati, surse de energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar putea sterge distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru putere erau de-a dreptul coplesitoare. Asa ca publicului i s-a servit o poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta totala despre adevar, la urma urmei acceleratorul isi indeplinea functiunile normale si interactiona particule pentru vanatorii de finate dornici sa profite de asta. Insa teste pentru atingerea scopului ascuns erau facute numai in prezen ta Familiei si cativa fizicieni seletati. Eu sunt membrul Familie in divizia mea. Logic Familia initiala s-au pensionat sau am mai si murit din ei, dar exista exista acum o generatie noua, mai tineri si mai dornici de afirmare, si consecintele acestui fapt au fost si sunt in continuare dezastruoase. Si acum ca v-am facut aceasta mica prezentare, permiteti0-mi sa va explic ce s-a intamplat joia trecuta. Era o zi normala cu acceleratorul programat sa xecute 2 coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni itregi si grupul general al cercetatorilor au fost foarte multimiti de munca lor.

In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja camera de observare, si acceleratorul fusese pus on modul stand-by. In timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe care il aveam la brau a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca. M-am uitat cu coada ochiului si am zarit pe Dr. Celine D’Accord, un al membru al Familiei si sef al departamentului de fizica plasmei. Si ea se uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living Room”. Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat. „Living room” (Sufrageria) era o camera mare din incinta situata in Sectorul A. Camera nu iesea in evidenta cu absolut nimic, parea perfect normala. Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi intalnit in vreo camera secreta pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de fiecare data cand am fi mers sa facem un experiment. In time ce Celine si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul rece al Elvetiei mi-a atins fata si m-a inviorat in timp ce traversam campusul. Noaptea era extrem de senina, si acest factor imi marea si mai mult suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in nopti senine ca aceasta. Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea principala. Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul spre lifturi pe întinderea larga a holului cu tavane boltite.

Semnalul transmis de dispozitivele noastre de identificare a facut ca usile liftului sa se deschida automat inainte ca sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si liftul a plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al cladirii. Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea stia asta, asa ca toate luminile se aprindeau pe unde era si usile se deschidea ca sa ne aratre calea. Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi usa s-a inchis in spatele nostru si inauntru era adunata toata „Familia”. In capul mesei era „Father” (Tatal), o tanara si ambitioasa fiziciana pe nume Sandra O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine „Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera in camera nu era niciodata una tensionata, ba mai degraba una de entuziasm controlat. Familia incercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. Avusesem mai multi „Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la mai putin cunoscutul, si mereu baut Dr. Yao, toti au esuat sa indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliarde au fost cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.
” In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.
Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la altul, unii entuziasmati, altii foarte ingrijorati, insa toti cu o senzatie generala de neincredere. ” Ultimele 4 incercari au fost intre 10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere atat de mare! nu stim daca masinaria poate suporta un test de o astfel de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful Matematica Fizica si al Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta. ” Am analizat toate consecintele posibile, si desi va trebui sa folosim dublul de energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost de acord sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat ajuta mult la detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in tot acest timp a tot scris niste calcule pe o bucata de hartie, dupa care s-a ridicat de pe scaun si a spus ” Tata, chiar daca am incerca sa atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este posibil! Asa poutem sa dam acceleratorul la maxim pur si simplu si sa speram la ce e mai bine!”. ” Mai ai si alte obiectiuni pe care doresti sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal, ignorand complet incercarile disperate ale lui Celine. Apoi Tatal s-a uitat la troti sa se asigure ca nu cumva sa mai aibe careva obiectiuni. ” Excellent, atunci vomproceda la efectuarea experimentului, toti sa fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si toata Familia s-a ridicat de la masa si a parasit „Sufrageria”.

Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am indreptat spre lift, si am iesit din cladire in racoarea aerului elvetian.
Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea deveni instabila si sa se distruga, dar fiind ingropata in pamant ar fi evitata o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti, insa Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in finantari ar fi pierdute. De cealalta parte, daca experimentul ar fi un succes si am deschide un portal, am putea apoi oare sa inchidem ceva care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre sustineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba hai sa zice si 30 TeV, dar nimeni nici nu a indraznit macar sa treaca vreodata peste. Oricum, aioci rolul nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem DA. La orele 22.00, impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN care stiau despre adevarata natura a experimentului, am inceput marele nostru experiment.

„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii Familiei s-au pus la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si astfel fatidicul experiment a inceput.

” Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde dupa, sunetul gazului intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului castigand din ce in ce mai multa viteza. ” Eliberati a doua proba de particule” si un alt sunet de gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia opusa fata de primul. Ambele castingand viteza, circuland din ce in ce mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori alergand pe o pista circulara din directii opuse., netingandu-se unul pe celalalt. ” Tata, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri. „Excelent, mariti energia la 35 de TeV in urmatoarele 3 minute”, s-a auzit comanda Tatalui dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample ceva acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe systemul intercom.

Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea noastra crescand din ce in ce mai mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunt s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofala, nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat, nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celalalt uimiti. Am reusit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie impingea acum particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand doi nori de particule au trecut unul pe langa celalalt razand, am realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit. Dintr-o data temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise dintr-o data, si prima reactie a fost de panica. ” OPRITI ACCELERATORUL” s-a auzit o exclamatie de la un membru al Familiei. „Masinaria se incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati” a spus Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei „uitati-va la indicatorii de temperatura, nu este nici o schimbare, totul pare normal!”

Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate aratau ca totul este in regula, cu exceptia faptului ca termostatul din camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem erau 20 de grade, ce sa insemne asta?
„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in microfon. „Coliziune in 4…3…2…” vocea automatizata de la intercom s-a auzit. „1…” si o lumina orbitoare a umplut camera, nu se mai intamplase niciodata asa ceva. Temperatura a cazut iar la 20 de grade, si lumina ne orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o data s-a auzit un tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi intuneric bezna. „Este toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, „Sunt bine!” am raspuns eu.

“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? “Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si strige numele si codurile aferente in timp ce ochii nostrii incepeeau sa se adapteze la intunericul care se lasase in camera.

Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze camera intermitent. Puteam sa vedem umbre in accelerator dar nimic cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de cand intunericul cuprinsese camera si nici unul din noi nu auzise pe Tatal sa-si fi strigat numele si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang. Cu totii ne-am intors spre scaunul unde statea Tatal si puteam vedea o umflatura pe scaun da dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine). Am reusit sa ajung la panoul de control si sa deschid iesirea de urgenta si am iesit pe coridorul de urgenta pana la lumina de siguranta si am aprins lumina si din nou camera de control s-a luminat. Ma luase panica ca nu stiam ce s-a intamplat cu Tatal si am fugit repede inapoi in camera.

Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era modificat, toate erau la locul lor, si temperatura revenise la normal. Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatal era doar o gramada de haine si efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun si a inceput sa ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. A disparut pur si simplu. „

wakeupworldro.co

(Video) Rusia catre americani: Spuneti omenirii adevarul despre extraterestri daca nu, o vom face noi February 5, 2015 Diverse 4.9k Share pe Facebook Pe agenda de lucru a Rusiei la World Economic Forum a fost trecut și îndemnul adresat președintelui SUA, Barack Obama, că a venit timpul pentru ca omenirea să afle adevarul despre existența extratereștrilor. În această inițiativa a Rusiei se precizează că, dacă SUA nu vor lua în considerare acest anunț, atunci Kremlinul își va asuma unilateral această sarcină. Subiectul nu este nou. Rusia a mai făcut astfel de afirmații și în urmă cu aproximativ 2 ani. Dimitri Medvedev a fost atunci protagonistul unui eveniment aparent neprogramat, din data de 7 decembrie 2012, când după filmarea unui interviu, el a continuat să răspundă la unele întrebari sensibile legate de extratereștri, crezând că microfonul său a fost inchis, anunta b1.ro În realitate, acesta rămăsese cuplat la rețea, astfel încât întregul dialog cu reporterul a fost înregistrat. Medvedev a fost intrebat atunci dacă „președintelui îi este înmânat, odată cu valiza nucleara, și un dosar secret ce cuprinde informații despre extratereștri”. Medvedev a răspuns fără să ezite: „Odată cu valiza ce conține și codurile de lansare a focoaselor nucleare, președintele primește de asemenea și un dosar ultra-secret, care conține informații despre ființele extraterestre care ne-au vizitat planeta (…) Nu vă voi spune câți extratereștri se află în prezent printre noi, pe Pământ, deoarece acest lucru ar cauza panică. (…) Ce putem spune destul de sigur este că, din semnalele care apar până în prezent, Kremlinul va face singur acest pas, fără ezitare, în curand.”, a spus Medvedev.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

(Video) 

Rusia catre americani: Spuneti omenirii adevarul despre extraterestri daca nu, o vom face noi

February 5, 2015 Diverse

• 4.9k
• Share pe Facebook

Pe agenda de lucru a Rusiei la World Economic Forum a fost trecut și îndemnul adresat președintelui SUA, Barack Obama, că a venit timpul pentru ca omenirea să afle adevarul despre existența extratereștrilor.
În această inițiativa a Rusiei se precizează că, dacă SUA nu vor lua în considerare acest anunț, atunci Kremlinul își va asuma unilateral această sarcină.

Subiectul nu este nou. Rusia a mai făcut astfel de afirmații și în urmă cu aproximativ 2 ani. Dimitri Medvedev a fost atunci protagonistul unui eveniment aparent neprogramat, din data de 7 decembrie 2012, când după filmarea unui interviu, el a continuat să răspundă la unele întrebari sensibile legate de extratereștri, crezând că microfonul său a fost inchis, anunta b1.ro
În realitate, acesta rămăsese cuplat la rețea, astfel încât întregul dialog cu reporterul a fost înregistrat. Medvedev a fost intrebat atunci dacă „președintelui îi este înmânat, odată cu valiza nucleara, și un dosar secret ce cuprinde informații despre extratereștri”.
Medvedev a răspuns fără să ezite: „Odată cu valiza ce conține și codurile de lansare a focoaselor nucleare, președintele primește de asemenea și un dosar ultra-secret, care conține informații despre ființele extraterestre care ne-au vizitat planeta (…) Nu vă voi spune câți extratereștri se află în prezent printre noi, pe Pământ, deoarece acest lucru ar cauza panică. (…) Ce putem spune destul de sigur este că, din semnalele care apar până în prezent, Kremlinul va face singur acest pas, fără ezitare, în curand.”, a spus Medvedev.

D. C. Dulcan, neurolog: 5 minute de mânie face ca 5-6 ore organismul nostru să fie lipsit de apărare. Ce se întâmplă cu sistemul imunitar? Posted on 7 aprilie 2016 by Daniel Roxin in Dezvăluiri, Enigme si mistere, Sănătate și nutriție, Spiritual, Știați că, Știință și cunoaștere // 21 Comments “Gândul, cea mai puternică forţă din univers” – În “Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi? – Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre. – Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim? – Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie. Legea binelui – Care e aceea? – Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta. – Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele? – Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5 – 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala. – Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare? – Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala. – Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja? – Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre. Relaxare şi respiraţie – Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent. – Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare. – Ne puteţi da şi nouă un exemplu? – Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare. – Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare. – Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării. “Rugăciunea – o realitate fizică” – Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine? – Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinţa ta te-a vindecat” ? – Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea? – Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte. – Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână. – Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie. Un interviu de Dia Radu Sursa: http://www.formula-as.ro/2015/1153/stil-de-viata-100/dr-constantin-dulcan-avem-nevoie-de-bucurie-ca-de-painea-cea-zilnica-18800 Urmărește emisiunea „UNIVERSUL, între inteligență și întâmplare”, care l-a avut ca invitat pe Dumitru Constantin Dulcan:- Sursă ; Nașul

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

“Gândul, cea mai puternică forţă din univers”

– În “Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.

Legea binelui

– Care e aceea?

– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5 – 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

– Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Relaxare şi respiraţie

– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

“Rugăciunea – o realitate fizică”

– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinţa ta te-a vindecat” ?

– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginaţie.

Un interviu de Dia Radu
Sursa:
 http://www.formula-as.ro/2015/1153/stil-de-viata-100/dr-constantin-dulcan-avem-nevoie-de-bucurie-ca-de-painea-cea-zilnica-18800
Urmărește emisiunea „UNIVERSUL, între inteligență și întâmplare”, care l-a avut ca invitat pe Dumitru Constantin Dulcan:

UNIVERSUL, intre inteligenta si intamplare... (cu prof. dr. Constantin D...

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştrii - Ştiinţă by KronPress - Iun 17, 2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Acasa Ştiinţă Omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştrii

Omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştrii

• Ştiinţă

by  

 

KronPress - Iun 17, 2016

Teoria cercetătorului suedez face referire la o aşa-numită specie ,,postumană”.

Potrivit unei teorii care începe să devină din ce în ce mai populară, omenirea este doar o simulare avansată organizată de extratereştri. Numeroase personalităţi, printre care se numără şi antreprenorul american Elon Musk, susţin că Universul nu este altceva decât un joc de Sims, iar existenţa oamenilor este manipulată de extratereştri sau de oameni de ştiinţă foarte inteligenţi.

 

 

Teoria nu este de dată recentă. Ea este bazată pe o idee formulată de  Rene Descartes în secolul al 16-lea . Desigur, ştiinţa nu a fost foarte avansată la acea vreme, motiv pentru care filosoful francez susţinea atunci că întreaga lui realitate este manipulată, de fapt, de un demon.

Astăzi, personalităţile care activează în domeniile ştiinţifice, cum este cazul lui Elon Musk, au mai multă influenţă decât filosofii francezi care au trăit în urmă cu peste 200-300 de ani. CEO-ul Tesla Motors şi SpaceX nu a preluat însă ideea simulării de la marii gânditori ai Iluminismului sau de la precursorii acestora, ci a aflat de această ipoteză studiind scrierile lui Nick Bostrom, profesor de filosofie în cadrul Universităţii Oxford.

În anul 2003, Bostrom şi-a publicat teoria, ce se baza pe următoarele trei argumente principale :

 – Este foarte probabil ca specia umană să dispară înainte de a evolua în aşa-numita specie ,,postumană”;

 – Este improbabil ca orice civilizaţie ,,postumană” să poată simula de un număr de ori propria evoluţie istorică;

 – Este aproape sigur că trăim într-o simulare computerizată.

Al doilea argument pare să fie cel mai convingător. Deşi este adevărat că cel puţin o parte a speciei noastre este interesată de simulări computerizate (putem lua ca exmplu succesul jocurilor Sims), evenimentele care s-au petrecut în urmă cu câteva miliarde de ani nu par a fi atât de fascinante pentru cei care petrec ore în şir în faţa computerului explorând lumea virtuală.

Deocamdată, oamenii de ştiinţă nu pot demonstra dacă Universul în care trăim este o doar o simulare computerizată sau, din contră, el există în starea cunoscută în momentul de faţă. Cu toate acestea, tot mai mulţi cercetători atrag atenţia asupra pericolului pe care îl poate provoca în viitor inteligenţa artificială.

 

Sursa: councilchronicle.com

 

HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie - Publicat in 7 iulie 2016

 
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie

Publicat in 7 iulie 2016

in Stiinta

Conform unor foarte vechi traditii sanscrite, primul continent locuit ar fi aparut in vecinatatea Polului Nord. El s-a scufundat, lasand vestigii importante in regiunile situate la periferia Oceanului Inghetat Arctic, la inceputul erei tertiare. Totusi, in epoca in care exista aceasta masa continentala, actuala zona arctica terestra avea un climat cu totul diferit de cel pe care il are astazi, era o zona tropicala. Eruditii, ca si savantii, au cazut de accord asupra acestui lucru, nu s-au descoperit pe insulele Spitzberg si Groenlanda resturi fosilizate de magnolia, ficusi, palmieri, ferigi arborescente (tipic tropicale), de animale din regiunile calde. In schimb, savantii neaga in continuare ca omul a putut trai in aceste regiuni la acea vreme. Aceasta brutala inversiune a climatului s-ar explica printr-o deplasare a axei terestre care, la randul ei, ar fi provocat schimbarea de pozitie a celor doi poli. Ne putem imagina ca o asemenea bulversare a provocat un urias val maritim. Alt cataclism ale carui legaturi directe cu primul ar merita, de altfel, niste cercetari stiintifice aprofundate: cel al glaciatiunii sau mai curand al glaciatiunilor, deoarece pe planeta noastra s-au succedat mai multe, ultima, cea denumita Wurm-III, care se situeaza la inceputul mileniului X i.e.n, lovind Europa si America Latina aproape in totalitatea lor. Este evident ca topirea enormelor mase lichide inghetate de la poli, ca si anumitor ghetari (mamutii siberieni au fost literalmente inghetati de vii), a fost un fenomen foarte rapid. Aceasta topire a atras dupa sine scufundarea unor teritorii considerabile. Hiperboreea initiala nu a fost inghitita total. Diverse regiuni circumpolare, Siberia, Alaska, Groenlanda, Spitzberg, insula Jan Mayen, Islanda etc., pot fi considerate cu certitudine vestigiile sale. Dupa astronomul francez Bailly, care a fost primarul Parisului, ghilotinat in timpul Terorii, atlantii sunt cei care au populat odinioara Spitzbergul, care se bucura pe atunci (inaintea ultimei glaciatiuni) de un climat idilic. In miturile antice, regiunea extremului Nord este considerata primul centru civilizator al omenirii. In legatura cu acest subiect, Rene Guenon observa: “Este vorba intotdeauna de o regiune care, precum paradisul terestru, a devenit inaccesibila omenirii oisnuite si care e situata dincolo de raza de actiune a tuturor cataclismelor care au devastate lumea omeneasca la sfarsitul anumitor perioade ciclice. Aceasta regiune este realmente “tinutul suprem”; de altfel, dupa unele texte veridice si avestice, situarea sa ar fi putut fi initial polara, chiar in sensul literal al cuvantului si, oricare ar putea fi localizarea ei de-a lungul diiferitelor faze ale istoriei omenirii, ea ramane intotdeauna polara in sensul simbolic, deoarece reprezinta esentialmente axa fixa in jurul careia se indeplineste revolutia tuturor lucrurilor.” Un filozof hindus contemporan, B.G. Tilak, a publicat o carte ciudata in care se straduia sa adune toate dovezile unei origini arctice a arienilor civilizatori ai Indiei. Chiar si dupa ultima glaciatiune, perioada Antichitatii clasice, grecii vor mai fi in relatii constante cu oamenii de rasa alba extrem de evoluati, care locuiau in regiuni arctice. Pitagora nu avusese oare ca maestro un intelept venit, detaliu revelator, dintr-un tinut unde ziua reintrerupta domnea jumatate din an? Sa recitim Odiseea lui Homer (1.13): “Dar el (Ulise), care dorea atat de mult sa se intoarca in patria sa si sa-si revada sotia, era retinut de nimfa Calypso, divina intre divine, in cavernele ei scobite, vrand sa-l faca sotul ei.” E intru totul legitim sa consideram insula nimfei Calypso ca fiind Irlanda. Cat despre insula vrajitoarei Circe, nu cumva e Irlanda sau insula Jan Mayen? Pe vremea Imperiului Roman, gasim ciudata marturie a istoricului Plutarh, in al sau tratat Despre fat ace se vede pe Luna. El descrie succesiv insula Ogivia (deja cunoscuta de Homer) si insula nimfei Calypso, situata la vest de Europa, la cinci zile de navigatie, interval care este intru totul verosimil, cu corabiile de pe atunci, pentru a ajunge din Mediterana apuseana in Iranda, daca se beneficia de vanturi favorabile. Plutarh mai vorbeste de trei insule, mai la vest, unde in timpul unei luni de vara noptile dureaza abia o ora. Una dintre aceste mari insule, cea a lui Cronos (Saturn), ca si insula Ogivia, e cea pe care locuiau alti oameni foarte civilizati si de vita ariana ca elenii; Plutarh avea aceste informatii precise de la ginerele lui, Lamprias, care le obtinuse la randul lui de la un strain intalnit la Cartagina. Acest personaj tocmai sosise din misterioasa insula a lui Saturn unde, fiind preot al acesstui zeu, statuse treizeci de ani; acolo cunoscuse celebritatea dat fiint ca descoperise un grup de pergamente sacre, scoase la lumina de un cutremur care distrusese cetatea. Nu putem sa nu le recunoastem navigatorilor antici meritul de-a fi explorat profound marile septentrionale si chiar arctice, asa cum nu putem nega existenta unor schimburi comerciale intre eleni si apoi romani si niste popoare misterioase, dat tot de rasa ariana, cimerienii, hiperboreeni care ocupau inca regiuni septentrionale indepartate, invecinate cu cercul polar sau situate chiar acolo. Irlanda celtilor, care, pentru greci, parea un tinut deja foarte septentrional, era impartita, in Antichitate, in patru regate, imprejmuind la randul lor un regat central. Din acest motiv i s-a dat numele de insula celor Patru Stapani. Rene Guenon (Le Roi du Monde) remarca: “Dar aceasta administratie, de altfel la fel ca si cea a insulei verzi (Erin), se aplica anterior unui alt tinut mult mai septentrional, astazi ncunoscut, disparut poate. Ogivia sau mai degraba Thule, care a fost unul dintre principalele centre spirituale, daca nu chiar centrul suprem al unei anumite perioade.” Alta marturie despre aceasta insula, un text chinezsc, mai exect, al filozofului Ciuang-Tseu: “Imparatul Yao si-a dat multa osteneala si si-a inchipuit ca a domnit ideal de bine. Dupa ce i-a vizitat pe cei Patru Stapani, pe indepartata insula Tiu-Cee (locuita de “oameni adevarati” chen-jen), a recunoscut ca stricase totul. Idealul este indiferenta supraomului care lasa roata cosmica sa se invarta” In mitologia hindusa, se vorbeste de “insula alba”, situata in indepartatele regiuni boreale si considerata “tinutul celor Vii”, “asezarea Preafericitilor”. Numele de Tula, insemnand insula alba, era si el cunoscut de vechii mexicani. In ceea ce priveste insula Thule pare sa fie vorba de o desemnare ce se atesteaza cand vechii vechii Hiperboree in ansamblul ei, cand unei insule destul de importante si care ar fi supravietuit scufundarii continentului primitiv. Insula celor Patru Stapani a putut fi localizata in diverse regiuni septentrionale. Rene Gunon, tot in Le Roi du Monde, crede ca, “fiecare dintre aceste regiuni a fost, intr-o epoca mai mult sau mai putin indepartata, sediul unei puteri spirituale care era ca o emanatie a celei din Tula primordiala”. Localizarea geografica a insulei Thule ca fiind Islanda pare totusi cea mai probabila. La fel ca in Groenlanda si in Spitzberg, arheologii nu au scos inca la iveala obiecte care ar putea fi atribuite misteriosilor si prestigiosilor hiperboreeni. Totusi, in aceasta mare insula arctica exista si astazi o imensa activitate vulcanica si seismica; ne-am putea deci foarte bine inchipui producerea in aceste regiuni, la sfarsitul Antichitatii, a unor cutremure de pamant si a unor eruptii vulcanice care ar fi distrus cele cateva centre civilizate situate pe circumferinta Islandei, ca si a Groenlandei, deaorece, dupa marturisirile antice, era vorba de colonii foarte slab populate si ale caror locuitori se adunau cu totii in cateva centre importante. Nu este insa exclus, ba chiar dimpotriva, ca niste extraordinare descoperiri arheologice sa poata fi facute intr-un viitor apropiat in Islanda, in Spitzberg sau in alte vestigii ale Hiperboreei, inclusiv in marele Nord american si in Siberia. Aceste terifiante cataclisme htoniene ar fi putut provoca scufundarea uni insule sau chiar a doua, chiar acelea pe care Saint Brandan si alti navigatori irlandezi au crezut totusi ca le-au regasit si pe care anumiti marinari au crezut si ei, ulterior, ca le-au revazut, pana in plina perioada moderna. Se pare ca o reminescenta secreta a Hiperboreei i-a inspirit mai putin pe scriitori decat scufundarea Atlantidei. Cu toare acestea, ea reprezinta tema fascinanta a doua carti: La porte sous les eaux, de John Flanders (pseudonimul lui Jean Ray si Michel Jansen) si una dintre capodoperele, din pacate inedited, ale marelui autor american de science-fiction Abraham Merritt: Dwellers in the Miraje (Locuitorii mirajului). Ca si in cazul celorlalte romane si nuvele, Merritt isi lasase imaginatia luxurianta sa zburde. El isi concepuse totusi cartea pornind de la niste fapte reale care ii ajunsesera la cunostiinta, intr-o regiune nexplorata din Alaska, pe care activitatea vulcanica o ferise in chip miraculous de consecintele glaciatiunii, antica civilizatie a Hiperboreei se mentinuse. Or, in 1964, un american, doctorul Raymond Bernard, publica o carte intitulata The Hollow Earth (Pamantul gaunos), in care punea capat consemnelor de tacere care invaluisera una din Antarctica, precum majoritatea explorarilor sale ulterioare, ci in “Marele Nord” american. Byrd a descoperit, in Alaska, o deschidere in scoarta terestra, care dadea acces la o vasta regiune subterana ce se bucura de un climat tropical. Asa s-ar explica prezenta ocazionala in aceasta regiune a trunchiurilor de copaci exotici si vii, prinse sub gheturi, fiindca aici nu este vorba de vegetatii fosile, asa cum se gasesc uneori in aisberguri. Instructiuni imperative de la Departamentul de Stat american interzisesera divulgarea acestei descoperiri si, cu exceptia catorva indiscretii, printre care sic ea care avea sa se afle la originea romanului lui Merritt, secretul a ramas bine pazit pana in 1964. De ce un asemenea consemn? Ne putem gandi la diverse explicatii, printre care un motiv strategic: daca sub Marea Behring exista o cale de comunicre subterana naturala intre Siberia rasariteana si Alaska, e lesne de inchipuit ca Departamentul de Stat (mai ales in perioada in care relatiile cu URSS erau mai curand incordate) s-a alarmat.

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/hiperboreea-primul-continent-locuit-care-existat-pe-pamant-si-inexplicabila-lui-disparitie/ .

Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California - Publicat in 8 iulie 2016

 
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Mu, continentul din Pacific, disparitii misterioase in Oceania si mistere in California

Publicat in

8 iulie 2016

in Curiozitati

Colonelul si marele calator de la inceputul secolului, James Churchward, e cel care care a avut privilegiul de a fi primul occidental care a luat cunostiinta de extraordinarele documente asupra carora veghea un preot budist din Birmania. Churchward a aflat din ele despre existenta si intreaga istorie a legendarului continent Mu care ocupase odinioara, cu peste zece milenii inaintea erei noastre, o mare parte a imensului Ocean Pacific. Cu siguranta ca nu era vorba de o mistificare sau de falsuri delirante, deoarece faptele au putut fi confirmate prin comparatii metodice intre documentele studiate de Churchward si arhivele pastrate la San Jose, in California, ale sediului international al ordinului rozicrucian AMORC. Ceea ce complica problema este frecventa utilizare in aceste documente a numelui Lemuria pentru a desemna continental Mu (in 1935, ordinal Roza-Crucii AMORC a facut un film documentar intitulat “Lemuria, continent pierdut”). Exista vestigii arheologice impunatoare care atesta existenta unui vast continent pacific scufundat: printre altele, statuile din Insula Pastelui, ruinele ciclopice de la Ponape, din Insulele Caroline. Exista totusi o varianta a disparitiei vastului continent Mu, conform careia un cataclism astronomic antediluvian ar fi smuls cea mai mare parte a imensei mase continentale ce se gasea pe intinderea ocupata astazi de Oceanul Pacific. Masa violent smulsa s-ar fi adunat la loc in spatiu intr-o masa circulara si ar fi format atunci pe cer Luna. Pe 3 octombrie 1955, micul iaht Jovita parasea portul Appia din Insulele Samoa, indreptandu-se spre o insula situate la doaa zile de navigatie. Pe 6 noiembrie, el avea sa fie descoperit, abandonat de cei douazeci si noua de ocupanti ai sai, din care nu s-a mai gasit vreo urma, dar complet intact: nimic nu lipsea de la bord, totul era in ordine, nu era nicio urma de lupta, de panica sau incendiu; pe masa eau resturi de mancare, datand de peste doua zile. Nicio furtuna, niciun taifun nu fusese localizat in regiune si, de alrfel, iahtul era nevatamat, fara nici cea mai mica avarie. Nu era singurul caz de disparitie stranie in aceste ape oceanice, mai exact din anumite zone ale acestora. Or, scriitorul Abraham Merritt avusese ocazia sa stranga marturiile unor indigeni polinezieni care urmau sa provoace zambete autoritatilor. Acestia afirmau ca au vazut cum niste oameni de pe o nava sunt rapiti brusc de “demonul scateietor”. California actuala constituie un vestigiu geologic al Vechiului Continent al Pacificului. Or, California are o serie intreaga de enigma care, chiar si astazi, au de ce san e provoace perpexitatea. Acolo s-au gasit tot felul de inscriptii care nu corespundeau cu nicio scriere cunoscuta. Ele reprezinta totusi asemanari de netagaduit, care nu pot fi in niciun caz rodul unei coincidente, cu ideogramele de pe tablitele de lemn gasite pe Insula Pastelui. E cazul nu numai al Californiei, ci si al statului american situat la nord de aceasta, Oregon (inscriptiile misterioase de la cascada Klamath). Nu trebuie dsa uitam ca insorita Californie, pe langa regiunile urbane foarte populate si atat de bine illustrate cu diverse titluri de presa, cinema si televiziune, are in schimb tritorii a caror populatie e foarte rarefiata si chiar districte muntoase inca incomplete explorate din pricina ca sunt greu accesibile. Asa stau lucrurile cu impunatorul Mont Shasta, unde un sir intreg de marturii demne de crezare atesta supravietuirea unei populatii foarte evaluate, pasnice, evitand sistematic orice contact cu calatorii care se aventureaza in district. Acesti oameni misteriosi sunt de un tip fizic diferit de cel al triburilor indiene cunoscute, asa cum exista cateva in California. Ei par veniti dintr-o asezare necunoscuta, ascunsa chiar in interiorul craterului de pe Mont Shasta, care este un Vulcan stins, unde ajung prin pasaje subterane cunoscute numai de ei. Acesti oameni poseda o tehnica foarte dezvoltata: in regiune, automobilistii au putut constata felul in care o lumina orbitoare le imobiliza deodata masina, fara a o avaria. Efect ciudat de asemanator cu cel semnalat de numerosi observatori ai “farfuriilor zburatoare”.

...Copyright (C) http://exhttp://extranews.ro/mu-continentul-din-pacific-disparitii-misterioase-oceania-si-mistere-california/ .tranews.ro . Read more at