Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 13 iunie 2015

Un afert de SECOL de la momentele în care Ion Iliescu îşi conserva PUTEREA cu BÂTELE MINERILOR. „Bunicuța” sărbătorește 25 de ani de la Mineriadă. 13-15 iune 1990: represiunea VIOLENTĂ a Pieţei Universităţii - Autor: Mircea Marian | sâmbătă, 13 iunie 2015 - Sursa:EVZ5

 

Un afert de SECOL de la momentele în care Ion Iliescu îşi conserva PUTEREA cu BÂTELE MINERILOR. „Bunicuța” sărbătorește 25 de ani de la Mineriadă. 13-15 iune 1990: represiunea VIOLENTĂ a Pieţei Universităţii

Autor:  

Mircea Marian

  | sâmbătă, 13 iunie 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
EVZ

Politica

Un afert de SECOL de la momentele în care Ion Iliescu îşi conserva PUTEREA cu BÂTELE MINERILOR. „Bunicuța” sărbătorește 25 de ani de la Mineriadă. 13-15 iune 1990: represiunea VIOLENTĂ a Pieţei Universităţii

Autor:  

Mircea Marian

  | sâmbătă, 13 iunie 2015

 
     Iliescu nu pare că are remușcări pentru evenimentele din iunie 1990
 FOTOGRAFII: EVZ
Cel mai longeviv politician post-decembrist, fapt care i-a adus porecla „bunicuța”, Ion Iliescu aniversează evenimentele din 13-15 iunie 1990 fără ca Justiția să-l fi deranjat vreodată. Niciun procuror nu a îndrăznit până acum să-l audieze pe fostul președinte

Am auzit prima oară numele lui Ion Iliescu în 1988, când un coleg de facultate care avea o rudă cu funcție în PCR ne-a spus că acesta este omul pe care secretarul general al PCU, Mihail Gorbaciov, îl pregătește pentru succesiunea lui Ceaușescu.
„Când a fost Gorbaciov la București, a întrebat unde este Ion Iliescu”, era legenda care circula printre studenți. Mai târziu, s-a dovedit că era o poveste fără nici o fărâmă de adevăr: însuși Iliescu a recunoscut că secretarul general al PCUS habar nu avea de existența sa, la acel moment. Însă, în 22 decembrie 1989, când a apărut la TVR, fostul prim-secretar al organizației PCR din județul Iași părea a fi pregătit pentru a prelua conducerea României.

Dizident cu funcție de director

După 1990, Ion Iliescu a încercat în repetate rânduri să se prezinte drept un opozant al regimului Ceaușescu. În realitate, evenimentele din decembrie 1989 l-au prins în frumoasa poziție de director al Editurii Tehnice, cu mașină și șofer la scară, în condițiile în care puținii români care aveau mașină, fie nu aveau voie să o folosească pe timpul iernii, fie nu găseau benzină. El locuia într-o vilă de pe Bulevardul Aviatorilor. Liderii PCR care i s-au opus fățiș lui Ceaușescu erau evacuați din locuințele de protocol și trimiși în clădiri insalubre de la marginea Bucureștiului.





FOTO: Minerii chemați de Ion Iliescu au bătut cu brutalitate studenți și trecători nevinovați din zona Pieței Universității

Minerii au venit să planteze flori la Universitate

Momentul cel mai brutal al carierei sale politice a fost Mineriada din 13-15 iunie 1990. În 13 iunie, Jandarmeria a evacuat în forță puținii manifestanți rămași în Piața Universității. Au urmat ciocniri între cei veniți să-i susțină pe protestatarii din piață și jandarmi. Televiziunea publică și-a întrerupt emisiunea, părând că a fost ocupată, iar Ion Iliescu face apel la „forțele responsabile”: „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste”. Aproape imediat, minerii din Valea Jiului pleacă spre București. Ce a urmat se știe: mineriada din iunie 1990 a lăsat în urmă (oficial) șase morți și 746 de răniți. „Vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”, le mulțumea Iliescu minerilor. Câțiva ani mai târziu, el explica senin faptul că minerii au venit în București pentru a planta flori în rondul de la Piața Universității. În schimb, România devenea, pentru mulți ani, o țară complet izolată în plan internațional. Într-o declarație din 15 iunie, Departamentul de Stat de la Washington aprecia că „acțiunile autorizate de președintele Iliescu și guvernul său au lovit în inima democrației”. Pe 20 iunie, ambasadorul american a refuzat să participe la depunerea jurământului de către președintele Iliescu. Parchetul General nu a reușit însă să finalizeze, în 25 de ani, dosarul acelei mineriade. În 5 februarie 2015, Parchetul General a anunțat redeschiderea dosarului. „E firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, a fost comentariul, rece, al fostului președinte. Din februarie până acum, Iliescu nu a fost audiat de parchetul condus de Tiberiu Nițu.

Colecționar de Dr. Honoris Causa

Fostului șef al statului i-a plăcut întotdeauna să se prezinte drept un cărturar și-și dorea să țină discursuri pompoase în fața mediului academic. „Să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului”, a fost una din declarațiile care au făcut deliciul presei. „Un partid este o structură umană și în orice structură umană, microumană sau macroumană este o unitate în diversitate”, a fost un alt panseu de sorginte marxistă rostit de fostul lider comunist. Pentru eforturile sale intelectuale, mai multe universități din țară i-au acordat titlul onorific de Doctor Honoris Causa. Printre acestea: Universitatea de Științe Agronomice din București.


FOTO: Și fostul președinte al României a dorit să fi e doctor



Tag-uri:  

Sorina Matei, ipoteză teribilă: de ce vrea Ghiţă să se afle că ar trece la UNPR - News - de Valentin Busuioc - 13 Iun, 2015 - PSnews.ro


Sorina Matei, ipoteză teribilă: de ce vrea Ghiţă să se afle că ar trece la UNPR

de

  

-


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Sorina Matei, ipoteză teribilă: de ce vrea Ghiţă să se afle că ar trece la UNPR

de  

 

 -




0 184

Jurnalista Sorina Matei a lansat o ipoteză teribilă privind informaţia apărută în presă „pe surse”, potrivit căreia deputatul Sebastian Ghiţă s-ar înscrie în UNPR.
Într-o postare publicată vineri pe Facebook, intitulată „O intoxicare marca Sebastian Ghiţă” şi având eticheta „#‎DNAPânăLaCapăt, Sorina Matei consideră că Ghiţă „îşi dă informaţii pe surse şi îşi comandă ştiri ca să intoxice pe toată lumea”.
„Sebastian Ghiţă a umplut astăzi presa controlată de el cu o ştire falsă. Şi anume că s-a înscris în UNPR. N-ar fi nici pentru prima şi nici pentru ultima oară când Ghiţă îşi dă informaţii pe surse şi îşi comandă ştiri ca să intoxice pe toată lumea. Realitatea este că Ghiţă nici nu s-a înscris, nici nu a fost primit în UNPR şi nici nu va fi primit”, scrie Matei.
În opinia jurnalistei, fostul social-democrat vrea să demonstreze că este „miezul din dodoaşcă”.
„Aşadar, de ce ar vrea Ghiţă să se afle că el se duce la UNPR când nu este adevărat? Este simplu. Ca să arate că el de fapt controlează şi acest partid, că fără el nu se poate, că el e miezul din dodoaşcă şi că ministerul Justiţiei luat în gestiune de UNPR va fi, în realitate, controlat tot de el şi tot el va gestiona numirile în parchete. La o adică, dacă i se întâmplă ceva, el are Justiţia la mână. Mă mir că nu şi-a dat ştire şi că va prelua direct portofoliul Justiţiei, dar probabil era conştient că ar fi râs toată lumea de el”, detaliază fosta realizatoare de la B1 TV.
Comparându-l pe Sebastian Ghiţă cu fostul senator PSD Cătălin Voicu, Sorina Matei îl acuză pe politician că „a capturat feroce resursele statului” şi „banii cetăţenilor”.
„Acest sinistru Cătălin Voicu al Justiţiei, presei, economiei şi politicii româneşti, care controlează deja trei televiziuni, ziare, media online, devenit cel mai mare pericol la adresa libertăţii de exprimare în România, la adresa liberei concurenţe, la adresa independenţei Justiţiei, care a capturat feroce resursele statului, banii cetăţenilor, partide, politicieni, mercenari de presă, membru în comisia de control a SRI, devenit simbolul corupţiei din România, o Elena Udrea de gen masculin a ţării, deja urmărit penal, sub control judiciar, sprijinind cele mai periculoase grupuri infracţionale organizate, trebuie să sfârşească acolo unde-i este, cu adevărat, locul. Vorba predecesorului său, infractorul puşcăriaş Cătălin Voicu: «În viață, trebuie să știi ce duci…»”, comentează Matei.
Într-o actualizare a statusului de Facebook, Sorina Matei susţine că ştie cine a lansat „dezinformarea cu Ghiţă la UNPR”.
„UPDATE. Mai multe surse independente din presă au confirmat că dezinformarea cu Ghiţă la UNPR a fost lansată în sprijinul lui Ghiţă direct din Guvern de către aceeaşi doamnă, funcţionar public, plătit din bani publici, pe care o ştie toată lumea şi care sună mereu în redacţii. Dacă doamna a trecut cu totul pe statul de plată al lui Ghiţă, atunci de ce mai este plătită din bani publici, nu-şi dă demisia şi prestează servicii la privat? Ce mai caută în Guvern? Sau banii lui Ghiţă fiind tot publici a ajuns să nu mai facă diferenţa, nici în bani, nici în servicii prestate direct din Executivul României? Vorba aceea: aceeaşi mizerie”, conchide jurnalista

vineri, 12 iunie 2015

Thierry de Montbrial, membru al Comitetului Director al Conferinţelor Bilderberg, despre ”Marile strategii” şi ”Planul Global”- Sursa ; Adevarul,ro


Clipul zilei


Thierry de Montbrial, membru al Comitetului Director al Conferinţelor Bilderberg, despre ”Marile strategii” şi ”Planul Global” (

VIDEO Marile Strategii şi Planul Global: riscuri, provocări, previziuni conflictuale 10 iunie 2015, 15:58 de Cristian Unteanu

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

)

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Vezi articolul

Într-un interviu exclusiv acordat „Adevărul”, Thierry de Montbrial, unul dintre cei mai cunoscuţi politologi din lume, fondator al prestigiosului Institut Francez de Relaţii Internaţionale şi membru al puternicului grup Bilderberg, explică un concept nou, cel al „Marilor Strategii”, esenţiale în actualul climat de rearanjare pe harta de putere a lumii.

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

  International 

 

Credeţi că UE reprezintă forma care să garanteze că vom avea pe acest continent al nostru pace şi prosperitate într-un

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

 ...................

Credeţi că UE reprezintă forma care să garanteze că vom avea pe acest continent al nostru pace şi prosperitate într-un

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

context în care pacea este ameninţată din toate părţile şi prosperitatea întârzie să apară? 

Încep răspunsul meu spunându-vă că încă nu am văzut încă proiecte alternative mai seducătoare. Cred că da, trebuie să mizăm pe Uniunea Europeană, fie şi numai pentru că nu avem altceva. Orice altă soluţie e mai puţin bună. Acestea fiind spuse, trebuie să realizăm faptul că o consolidare a UE şi a principiilor sale de bază de pace şi prosperitate, necesită timp. Îmi place foarte tare ce spunea Einstein: luaţi nouă femei fiecare în luna întâi de sarcină dar asta nu este egal un copil. Aceasta înseamnă că nu putem echivala o sarcină de nouă lumi cu 9 sarcini de o lună. Trebuie timp pentru ca lucrurile să se consolideze şi construcţia europeană, extinderile UE (deoarece este vocaţia UE să se extindă) trebuie să urmeze un ritm corect. Îmi place şi imaginea folosită de oameniii muntelui: când urci pe o stâncă, trebuie ca la fiecrae pas să-ţi consolidezi poziţia şi a evita căderea. La fel stau lucrurile şi în cazul construcţiei europene. Nu există o soluţie rapidă, nu există o soluţie miracol care să garanteze, de azi pe mâine, o Mare Europă cu pace şi prosperitate, doar ponind din degete. Din punct de vedere economic, ceea ce ne aduce din nou la zona Euro, vedem bine care e problema, mai ales în ţara mea: pentru ca această zonă Euro să fie consolidată, trebuie făcute nişte referome interne pe care populaţia nu le acceptă neapărat foarte uşor. Dacă priviţi la cealaltă extremă, stuaţia din Grecia, exact despre asta e vorba: Grecia ar fi putut, cu puţină răbdare, să-şi rezolve problema. Numai că, din nefericire, circumstanţele au deci altfel.

 Credeţi că ideea – prezentată drept o alternativă - de a redeschide canalul existent acum câţiva ani cu Federaţia Rusă în vederea stabilirii unei zone de liber-schimb , aşa cum ruşii au produs din nou recent, ar fi una acceptabilă sau este un simplu vis discutat doar pentru a se da un exemplu?

Adesea, marile proiecte economice - şi asta se leagă de noţiunea de “mari strategii” – sunt de fapt cu mult mai mult politice decât economice. Sau sunt cel puţin tot atât de mult politice cât economice. Din punct de vedere comercial, dacă luaţi cazul Parteneriatului Trans-Pacific sau pe cel transatlantic privind investiţiile şi comerţul, toate astea par la prima vedere economice, sunt economice, dar, fundamental, sunt în primul rând acţiuni politice. În cazul Acordului Trans-Pacific, este o acţiune de limitare a Chinei fără ca acest lucru să fie spus, dar e vorba de China, iar în cazul acordului transatlantic este vorba despre consolidarea din punctul de vedere al SUA al legăturilor transatlantice. Cu asemenea sistem de liber-schimb, deoarece SUA deţin forţa necesară şi se află în poziţie dominanhtă, centrele de decizie economică , este evident că centrele decizie urmează se se afle din ce în ce mai mult pe partea americană. În privinţa Rusiei, nu pot răspunde la o întrebare privind zona de liber-schimb în lipsa unui context politic. Pentru ca să se poată dezvolta o zonă de liber-schimb cu Rusia, trebuie să existe un cadrul politic necesar. Dar, cum spuneam mai devreme, acest cadru a putut exista în visurile politice ale anilor ’90, dar acum nu mai există şi asta pe o durată lungă.

 În câteva zile, este posibil să apară decizia de demarare a operaţiunii navale UE în Mediterană contra migraţiei ilegale. Credeţi că asta reprezintă o soluţie, începutul unei soluţii, este oare deschiderea unui front de luptă care va merge cu mult dincolo de frontiera maritimă a Libiei?

 Atunci când vorbim despre ameninţările împotriva Europei, acestea vin cu mult mai mult din sud – în sensul larg al acestui termen – decât din partea estului. Este surprinzător să văd cum colegii şi prietenii mei germani, atunci când abordăm probleme legate de securitate în Europa, vorbesc în primul rând despre Rusia. Dar, din punctul meu de vedere, adevărata primejdie vine dinspre sud. Aceasta datorită unui complex de factori de natură economică, legate de starea de subdezvoltare în care se află cea mai mare parte a ţărilor din Africa şi, din nefericire, şi din Orientul Mijlociu. La asta se adaugă, ca întotdeauna, un amestec de raţiuni economice şi politice, îndeosebi înţelegerea noastră greşită , la nivel european şi al ţărilor occidentale, al fenomenului reprezentat de “Primăvara Arabă” şi a situaţiei haotice care s-a dezvoltat mai apoi aproape peste tot în regiune. În fine, în plus, partea aceea din “marile strategii” care privesc Orientul Mijlociu şi la care am făcut referire mai devreme, fie că vorbim despre Turcia, despre Iran sau despre Israel. Este foarte dificil să găsim un răspuns la întrebarea cum ar trebui să tratăm această situaţie, deoarece am lăsat ca fenomenul migraţiei să se dezvolte într-un mod deloc raţional, am fost de acord să apară legislaţii sau practici curente – adesea în numele sentimentelor nobile, uitând că sentimentele acestea nobile de azi sunt la originea marilor dificultăţi şi drame din viitor. Mă gândesc şi la ce s-a votat în Franţa în perioada Giscard d’Estaing, spre exemplu pachetul de legi privind “regruparea familială”. Am lăsat să se dezvolte un număr de practici comportamentale şi legislative în domeniul imigraţiei, nu am tratat corect problema refugiaţilor...în consecinţă, azi, ne găsim în faţa unor situaţiki extrem de complexe. Deci, sigur, acum ajungem la manevre militare... 

 

Nu numai, e vorba despre o misiune militar- umanitară, mai degrabă militară decât umanitară... 

 ...tocmai, cred că, în momentul în care ajungem în situaţia în care contextul se degradează puternic, atunci, ca în medicină, nu trebuie să sperăm că se va obţine o rezolvarea imediată a situaţiei. Pentru rezolvarea acestei probleme anume, va fi necesară o întreagă panoplie de acţiuni, unele imediate de tipul operaţiunilor de poliţie sau militare, un nivel desigur indispensabil dar care nu va rezolva astfel problemele. Se vor închide poate nişte breşe dar este nevoie de acţiuni politice pe termen lung în zona Orientului Mijlociu sau în alte părţi. Problema este că nu văd născându-se asemenea politici. 

 O “mare strategie” la nivelul UE? 

 

Într-adevăr, mai întăi ar trebui să existe o viziune comună şi cred că la ora asta nu există aşa ceva, nu avem o viziune consensuală la nivel European asupra acestui subiect... 

 

 ...în afara Agendei Europene asupra Migraţiei pe care UE a propus-o şi pe care nimeni nu pare s-o agreeze. 

 

- Este un document privind mai degrabă situaţia refugiaţilor cât despre fenomenul imigraţiei ca atare. Este doar un început al abordării, marea dificultate fiind că mereu avem mai multe părţi disparatre de răspuns dar lipseşte viziunea comună...

 ...Marea Strategie... 

 ...din păcate, la ora actuală, nu există o Mare Strategie. Iată de ce vă mai pot să previzionez încă ceva: va trebui să ne aşteptăm la multe dificultăţi pe o durată, din nou, de aproximativ 20-30 de ani. 

citeste totul despre:
 thierry de montbrial bilderberg institutul francez de relatii internationale noua ordine mondiala mari strategii plan global

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

 

 


Citeste mai mult: adev.ro/npqedl

Citeste mai mult: adev.ro/npqedl
VIDEO Marile Strategii şi Planul Global: riscuri, provocări, previziuni conflictuale 10 iunie 2015, 15:58 de Cristian Unteanu

Conferința de taină a elitelor globale naște teorii ale conspirației - Autor: Simona Stupar | vineri, 12 iunie 2015 - Sursa :EVENIMENTUL ZILEI


International

 

Conferința de taină a elitelor globale naște teorii ale conspirației

Autor: 

 Simona Stupar 

 | vineri, 12 iunie 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 
EVZ

Europa

 
Oamenii de rând pot doar ghici ce se discută la reuniunile grupului Bilderberg, care aduc împreună elita fi nanciară și politică a lumii 
FOTO: WWW.BILDERBERGMEETINGS.ORG
 
Săptămâna aceasta, în cea mai mare discreție, are loc în Austria reuniunea grupului Bilderberg. Este o conferință secretă, diferită de celelalte, din mai multe puncte de vedere.


Nu există un scop declarat al întâlnirii, nu se dau comunicate de presă, nu există stenograme, nu se propun rezoluții, nu se votează nimic și nu se dau publicității niciun fel de declarații politice

Temele dezbătute cuprind securitatea cibernetică, inteligența artificială, terorism, economie, Iran, Rusia


 Cu toate acestea, este, poate, cea mai influentă „adunare” anuală din lume.

Personalități din lume

În jur de 140 de personalități s-au adunat în Telfs-Buchen, un orășel din Alpii Austrieci, în apropiere de Innsbruck. Printre aceștia se numără ofițeri ai serviciilor secrete, lideri militari, bancheri, politicieni și o regină „pensionară”. Anumite persoane participă de fiecare dată, cum sunt președintele Google, Eric Schmidt, cancelarul britanic George Osborne, președintele consiliului consultativ al Goldman Sachs, Robert Zoellick; fostul șef al MI6, John Sawers, și Henry Kissinger, fost secretar de Stat american. Anul acesta sunt și invitați noi: istoricul Niall Ferguson, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, și directorul executiv al companiei Ryanair, Michael O’Leary.

Subiectele discutate includ globalizarea și probleme economice, terorismul, amenințarea armelor nucleare, dar și situația din Grecia, Iran, SUA, Marea Britanie.

Top secret

Alegerile din SUA reprezintă un alt punct pe ordinea de zi, dar și NATO - anul acesta, în premieră fiind invitați politicieni și editorialiști turci, ceea ce demonstrează importanța care se acordă Ankarei, în lupta antiteroristă.
Organizatorii spun că „participanții pot folosi informațiile pe care le primesc, dar nici identitatea, nici afilierea vorbitorului nu pot fi dezvăluite”.
Fondat în 1954, de Prințul Berhnard, tatăl fostei Regine a Olandei, Beatrix, grupul vrea să închege dialogul între Europa și America de Nord, prin circa 150 de experți din politică, industrie, finanțe, mediul academic și mass-media.

 Tag-uri:
 grupul Bilderberg, iran, Telfs-Buchen, Alpii Austrieci, Google, Eric Schmidt, George Osborne, Goldman Sachs, Robert Zoellick, John Sawers, Henry Kissinger, Grecia, Iran, SUA, Marea Britanie, nato

Năstase, ieșire nervoasă către un realizator TV: Bă, jigodie! Bă, gunoiule! - Autor: Radu Pop, - Redactor - Publicat: 11/06/2015


Năstase, ieșire nervoasă către un realizator TV: Bă, jigodie! Bă, gunoiule!

 

Radu Pop, 

Redactor

 

11/06/2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 


Năstase, ieșire nervoasă către un realizator TV: Bă, jigodie! Bă, gunoiule!

 

Radu Pop, 

Redactor

 

11/06/2015

nastase

Fostul premier Adrian Năstase cunoscut pentru diplomația sa în ceea ce privește atacurile la persoană a lăsat la o parte această abordare și a lansat un atac extrem de dur la adresa realizatorului emisiunii ”Lumea lui Banciu” de la postul B1 TV.
Radu Banciu a intrat în tirul atacurilor lui Adrian Năstase pentru mai multe comentarii  făcute în cadrul emisiunilor. Fostul premier a recurs la un întreg arsenal de apelative - jigodie, gunoi, idiot, nemernic - la adresa lui Banciu, despre care spune că este ținut la B1TV pe post de maimuță pentru a colecta mizeria din tabloide.
Vă redăm mai jos comentariul lui Năstase de pe blogul personal:
”Acesta e un pamflet.

Bă, jigodie, de patru ani, mă insulti si imi jignesti familia – sotia, copiii – pentru că ai frustrări cu Ceausescu. Probabil că ai pitici pe creier. Incearcă, bă, si cu medicamente. Ce ai făcut tu, bă, in viată ca să mă judeci pe mine si pe altii. Ai numărat biciclete la un ziar? Si acum te tine Oancea pe post de maimută la televizor in fiecare seară? Strângi, ziua, mizeria din tabloide si o versi apoi, pe sticlă, bă gunoiule? Asta numesti tu jurnalism? Bă, intre tine si Tapălagă, il aleg intotdeauna pe Tapălagă. El, cel putin, o iubeste sincer pe Macovei. Tu, gunoiule, ii urăsti pe toti.

Imi spui tu mie că am vrut, ca premier, să inchid B1Tv? Bă, idiotule, când a fost infiintat B1Tv? In 2001. Cine era premier atunci, bă, gunoiule?  Intreabă-l, bă, pe Păunescu si o să-ti explice. Că, pe urmă, ati trecut la mâncat frunză in Grădina Carpatilor, asta e o altă chestie. Asa se intâmplă cu viermii de mătase…

De patru ani, mă jignesti in fiecare seară, bă, jigodie. Mă acuzi că am furat. Ce-am furat, bă? I-am furat bideul lu’ maică-ta? I-am furat afisele electorale lu’ taică-tu? Să fie sănătosi, că nu am nimic cu ei desi puteau să nu te scoată din incubator. Sigur, nu aveau de unde să stie unde o să ajungi. Bă, gunoiule, am creat peste 20 de muzee, am donat sute de hărti vechi statului si am creat cel mai mare muzeu de genul asta din Europa. Ai fost să-l vezi, bă, jigodie? Nu trebuie să-ti cumperi bilet pentru Burkina Faso ca să ajungi acolo. Chiar nu stii nimic din ce-am făcut pentru tara asta, bă, gunoiule? Dacă poti să mergi să faci turism in toată lumea, asta mi se datorează si mie, redus mintal ce esti. Sigur că am si gresit. Am avut lângă mine tot felul de lichele, ca tine, care nu si-au văzut decât interesul lor.

Am tăcut timp de patru ani si am asteptat să-ti vină mintea la cap (de p…). Tu insă ai ajuns să spui că vrei să joci pe mormântul meu, să iei in batjocură gestul meu de revoltă de acum trei ani, să faci diverse insinuări sexuale? Cu ce drept, bă, gunoiule? Pentru că CNA -ul este plecat cu pluta prin lume si membrii săi nu mai au timp să se uite la televizor? De asta a ajuns tara asta in situatia in care este. Din vina unor nemernici ca tine. Care se hrănesc, precum hienele, din stârvuri.

De fapt, mi-e milă de tine. Trăiesti intr-o hazna si te te hrănesti de acolo. Ai fi vrut să beau o cafea cu tine. Cum as putea să fac lucrul asta, bă, gunoiule, când tu nu m-ai atacat doar pe mine ci i-ai jignit si pe copiii mei  sau pe sotia mea. Chiar nu ai inteles de ce a fost condamnat medicul Brădisteanu, bă, nemernicule?

In lumea in care trăim, pentru Păunescu sau Oancea contează banii. Pentru tine contează să ai rating mai mare decât Prisăcariu. Rămâne cum am vorbit: esti un gunoi”.

joi, 11 iunie 2015

SIMBOLUL NIKE, SVASTICA ŞI RELIGIA CORPORATISTĂ Traducerea si adaptarea: Gabriel Valsan Sursa: Porc-usor


SIMBOLUL NIKE, SVASTICA ŞI RELIGIA CORPORATISTĂ

 

Autor: 

Read Mercer Schuchardt 

 este doctor în Ecologie media și profesor asociat de comunicare la Wheaton College, Illinois, SUA. 

Cea mai recentă carte publicată

Understanding Jacques Ellul, 2012 – împreună cu Jeffrey P. Greenman și Noah J. Tolly

Articolul de mai jos se intitulează, în original:  

SWOOSTHIKA: Icons for Corporate Tribes.


Traducerea si adaptarea:

 Gabriel Valsan

Sursa:

 Porc-usor 

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

gandeste.org - AN ALTERNATIVE MEDIA SELECTION
O Selecție de Perspective Interesante, Importante și Controversate, în Mare Parte Excluse din Mass-Media Convenționale


gandeste.org
(...)"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"

SIMBOLUL NIKE, SVASTICA ŞI RELIGIA CORPORATISTĂ


download 

Începând de astăzi … simbolurile vor înlocui cuvintele” – Jodi Bernstein, director al Federal Trade Commision, Biroul pentru protecția consumatorului – Washington Post, 2 iulie 1997

Anul 157 după Hristos: Primii creștini au creat un simbol – peștele – care să le reprezinte credința și cu ajutorul căruia să poată comunica unii cu alții în vremea persecuției. Peștele a fost o alegere potrivită din mai multe motive: peștele făcea parte din meniul zilnic pentru mulți oameni din apropierea mării; câțiva dintre cei pe care Iisus i-a ales pentru a-L urma aparțineau de industria pescuitului; El făcuse minunea înmulțirii peștilor; El le spusese ucenicilor săi: “Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni”. Binecunoscutul Ichtus, sau “peștele creștin” a fost abstracția care a rezultat: două linii curbate, opuse, care se intersectează la capăt pentru a forma desenul simplu al unui pește și al cozii lui. De asemenea, ori printr-o alegere inteligentă, ori printr-o coincidență fericită, cuvântul “pește” era, în limba greacă, un acronim, după cum urmează:

jesus-fish-image

Litera IOTA = IESOUS = IISUS

Litera CHI = CHRISTOS = HRISTOS

Litera THETA = THEOS = DUMNEZEU

Litera UPSILON = HUIOS = FIU

Litera SIGMA = SOTER  = MÂNTUITOR

Astfel, întru simbol și cuvânt, peștele a oferit creștinilor din primul veac un “pachet media integrat” care putea fi cu ușurință explicat și înțeles de către orice ne-creștin al vremii. Atunci când persecuția romană asupra creștinilor necesita o afișare mai selectivă a vizualului, creștinii au elaborat un mijloc pentru a menține comunicarea, simbolul și credința, fără a ajungă pradă leilor: au abandonat textul. Fără prescurtarea “ichtus” care să definească semnificația simbolică, peștele ar putea însemna orice sau nimic – ceea ce era un avantaj evident într-o cultură ostilă acestei credințe. Dar, pentru creștini, simbolul – chiar lipsit de text – încă semnifica revolta tăcută împotriva autorităților vremii. Când un creștin se întâlnea cu cineva și începea să discute, el putea să vadă în ce ape se scălda interlocutorul pur și simplu desenând nonșalant o linie curbă în nisip. Dacă celălalt era și el creștin, el desena o linie curbă identică, în direcția opusă, intersectând linia originală și astfel formând peștele. Odată stabilită identitatea fiecăruia, cei doi ștergeau repede imaginea, fiind siguri că fiecare dintre ei era în siguranță. Peștele era, astfel, deopotrivă simbolul revoltei împotriva autorității și al siguranței celorlalți credincioși pentru un grup de oameni ai Evangheliei care știau cât de puternică poate fi o idee. În trei secole, credința simbolizată de pește a transformat Roma într-un imperiu creștin.
21pa9BSB+IL

Anul 1997 după Hristos: Într-o cultură accelerată electronic, un simbol poate schimba fața unei societăți de 16 ori mai repede. Să facem cunoștință cu semnul SWOOSH – cea mai răspândită emblemă din America, care a făcut ca nenumărate corporații să se întrebe care este secretul brandingului firmei NIKE. Într-o lume în care tehnologia, divertismentul și design-ul se împletesc, povestea logo-ului SWOOSH este de departe cel mai fascinant studiu de caz al unei formule de filosofie comercială – una sistematică, integrată și de un succes incredibil.

Versiunea simplă a poveștii este că o studentă la grafică din statul Oregon, pe nume Caroline Davidson, a primit 35 de dolari în anul 1971 pentru a crea o emblemă pentru ideea profesorului (la acea vreme) Phil Knight de a importa și vinde pantofi de alergat japonezi de o calitate superioară. Linia de producție a Nike, combinată cu un marketing și o poziționare a branduluiagresive au culminat într-o prezență atât de puternică pe piață, încât legătura mentală dintre emblema Swoosh și cuvântul “Nike” a devenit atât de bine încorporată cultural încât compania și-a permis să renunțe la text, fără a pierde din puterea de asociere. Sau, așa cum spune firma Nike, există atât de multă echitate în brandul lor încât erau siguri că abandonarea cuvântului “Nike” nu îi va cauza nici un rău. Nike a trecut la formatul fără text în SUA la 1 martie 1996 și, la nivel global, în luna august a aceluiași an.

În mod tradițional, e imposibil de gândit o campanie publicitară în care numele companiei nu apare în reclamă. Și atunci când bugetul tău de publicitate se învârte în jurul sumei de 100 de milioane de dolari pe an, credința ta în embleme ar trebui să fie mai mare decât un salt în gol. Pentru panoul din Times Square – un Swoosh roșu pe un fundal alb, imens – Nike plătește cam 50.000 de dolari pe lună. Cum fac asta?

În primul rând să ne gândim la puterea lui Swoosh ca emblemă. Swoosh înseamnă, pur și simplu, două linii curbate, împreunate, între ele fiind un spațiu colorat. Este o formă simplă, poate fi ușor reprodusă la orice dimensiune, cu orice culoare și aproape pe orice suprafață – trei elemente critice pentru un logo de corporație care va fi reprodus la dimensiuni între 0,5 centimetri și 150 de metri. De obicei apare într-una dintre cele mai captivante culori din punct de vedere vizual: negru, roșu sau alb. Deși este o emblemă lipsită de text, “se citește” de la stânga la dreapta, chiar din direcția din care ai citi cuvântul “Nike” – direcția de citire din majoritatea limbilor globale. Să ne gândim, de asemenea, la sunetul atrăgător al cuvântului “Swoosh”. Conform diferitelor reclame Nike, este ultimul sunet pe care-l auzi înainte de auzi, este sunetul unei mingi de baschet care atinge doar plasa coșului și, în plus, este o oglindă onomatopeică a imaginii vizuale a emblemei. Dacă-l citești de la stânga la dreapta, simbolul în sine pare chiar să spună “swoosh”.

Dar, fiind lipsit de text, el depășește limbajul și permite privitorului să-l înțeleagă indiferent dacă este sau nu este vorbitor de engleză (sau greacă). În contextul scăderii nivelului literației, creșterii pluralismului cultural și producției la nivel global a din ce în ce mai multe produse exportate, un mediu de comunicare care depășește limbajul va comunica întotdeauna mai eficient decât unul care a rămas blocat în cuvinte. Ca urmare, o emblemă alcătuită dintr-o singură imagine poate fi „citită” mai ușor decât cuvântul scris, chiar și decât cuvântul scris “Nike”. În epoca telecomenzilor, zapării și navigării pe net, acesta este un aspect critic pentru că permite corporației să imprime mesajul său publicitar în mintea cititorului mai repede decât poate el schimba canalul. Ca urmare, Swoosh este emblema corporatistă perfectă pentru satul global post-literat.

Având o imagine care nu este imediat definită de un cuvânt sau de un set de cuvinte alăturate, emblema fără text oferă în plus un element de mister, atrăgând atenția către sine. Într-o cultură accelerată și hiperstimulată vizual, nu captezi atenția privitorului strigând mai tare – ci șoptind. Acesta este motivul pentru care atât de multe campanii publicitare recente folosesc abordarea misterioasă. Vezi pe un panou publicitar: “Ai văzut asta?” și nu afli decât peste două săptămâni că e vorba despre un nou Nissan. Un altul îți ordonă: “Îndrăznește să faci saltul credinței” și, peste două săptămâni afli că este vorba de cosmetice de la Avon, nu despre Kirkegaard. Dar, în toate cazurile, anunțul original îți captează atenția și garantează că vei privi și în viitor pentru a-i da un răspuns curiozității: Ce e nou? Credință în ce?

Prin puterea lor aluzivă, aceste reclame sugerează că subiectul cărora li se adresează va fi de o importanță vitală, de o extremă gravitate și importanță pentru viața ta. Iar acesta este exact efectul pe care îl are o emblemă fără text: ea șoptește o sugestie, o asociere și un alt set de imagini mentale care sunt provocate de imaginile din jurul emblemei. Nike nu trebuie să emită nici o afirmație cu privire la vreun anumit produs: dacă o imagine face cât o mie de cuvinte, atunci imaginați-vă cât face o emblemă asociată cu sute de imagini. Abandonând textul, Nike și-a arogat dreptul de a umple golul minții tale asociative cu orice imagine consideră potrivită.

După Umberto Eco, odată cu invenția tiparului, alfabetul a triumfat asupra emblemei. Dar, într-o cultură suprastimulată electronic, principala problemă este ceea ce publicitarii numesc “pălăvrăgeală” sau “blabla” – prea multe cuvinte, prea multă redundanță, prea multe mesaje concurând pentru a-ți câștiga atenția ta limitată, în toate momentele zilei. Adăugați la acest amestec numărul tot mai mare de analfabeți funcțional și o lume din ce în ce mai mai multiculturală și veți obține o adevărată problemă de comunicare. O economie globală hiperconectată are nevoie de un mediu de comunicare unic și global, și pur și simplu este mai ușor și mai eficient să predau fiecăruia o serie de simboluri comune decât să predai majorității vorbitorilor ne-anglofoni o limbă cu totul nouă.

Rezultatul necesar, deși nefericit, este că limba în sine se contractă, se contorsionează și, în cele din urmă, se volatilizează pentru a fi înlocuită de embleme. De la “starul rock cunoscut înainte sub numele de Prince” [al cărui nume de scenă a fost, pentru o perioadă, acest simbol grafic

] la “smiley”-urile din e-mailuri și la simbolurile cu privire la spălare hainelor, impuse de NAFTA, lumea și cuvintele pe care le folosim pentru a o descrie se reduc rapid la un set comun de hieroglife universale. Așa cum e de așteptat, cele care au răspunderea pentru acest lucru sunt organizațiile care produc cei mai mulți bani: corporațiile multinaționale. După ce au văzut exemplul dat de Nike, multe companii au decis să renunțe la text, bazându-se pe forța sau vârsta emblemei lor.

Una dintre ele este Mercedes-Benz, a cărui emblemă nu este doar o stea încadrată într-un cerc (o imagine trei-în-unu, din vremuri imemoriale), dar și un simbol care poate fi ușor confundat cu semnul păcii (o asociere care nu face decât să ajute Mercedes). O reclamă tipărită la Mercedes începe prin menționarea celor trei simboluri, începând cu semnul păcii, și explică: “Privește-le pentru o fracțiune de secundă și vei ști cu siguranță ce înseamnă. Pentru că în spatele fiecărei embleme puternice se ascunde o idee puternică”. O privire de o fracțiune de secundă, sens precis, idee puternică: exact definiția unui mediu de comunicare global pentru o cultură accelerată.
1368933800_benz+vs+peace

Campania TV fără text a Mercedes se deschidea cu o serie de imagini reprezentând calitățile de putere, prestigiu, frumusețe, excelență, divertisment, culminând cu imaginea unui simbol atotcurprinzător: logo-ul stelat al Mercedes. “Poate un simbol să reprezinte toate aceste lucruri?” se întreabă vocea din fundal. “Depinde de simbol”. Cu adevărat, depinde.

Noul simbol lipsit de text al Pepsi nu are nevoie de nici o justificare verbală deoarece imită clar simbolul yin-yang. De fapt, o privire atentă dovedește că acesta este aproape identic cu steagul coreean, care este și el în sine un simbol yin-yang stilizat în roșu, alb și albastru.
2drs9yr1

Pe de altă parte, o companie a cărui simbol nu este mai semnificativ decât propria însemnătate declarată trebuie să-și lanseze reclame de educare pentru emblemă, înainte de a lansa o campanie bazată doar pe emblemă. Astfel este o reclamă recentă la Heineken în care steaua lor roșie este descrisă tentant, sperând că vei mușca momeala atunci când ei afirmă: “E o emblemă. Ea reprezintă adevărul, onestitatea, autenticitatea și integritatea. Există multe embleme. Cântăreți, politicieni, chiar și actori. O emblemă te poate răscoli, îți poate da ceva de care să te legi și cu care să te identifici. Deci, în caz că te întrebai, despre asta e vorba. Dar, din nou, ar putea fi doar o stea roșie pe fundal verde”.

Dar nici o companie nu s-a bazat mai mult pe embleme decât Nike. În vreme ce eficacitatea lui Swoosh derivă în mod evident din repetarea ei asociată cu imagini ale unei etici nietzscheene ale autoafirmării, persuasiunea sa este derivată în principal din puterea psihologică intrinsecă a simbolului. Priviți din nou la Swoosh – l-ați mai văzut pe undeva? Numele lui Pavlov vă sună cunoscut? Simbolul Nike nu este, așa cum mi-a mărturisit recent un reprezentant de PR al companiei, “doar un simbol abstract, reprezentând viteza și mișcarea”. Nu este nici măcar, așa cum pretinde site-ul lor, reprezentarea grafică a aripilor lui Nike, zeița greacă a victoriei. Acestea ar putea fi asocieri pretinse sau intenționate, dar ele nu sunt efectul real.

Dacă îi întrebi, cei mai mulți oameni o să spună despre Swoosh că este pur și simplu o chestie la care e plăcut să te uiți; ei nu își pot articula motivele, dar se bucură de traseul organic al liniilor, acel desen creat dintr-o singură mișcare și colorat într-o singură culoare care îi face să se simtă bine.

Mai priviți-l odată: Swoosh este semnul “Văzut” (check) – mare, îngroșat și stilizat. Sau, privit altfel, este alcătuit din două “Văzuturi” unul deasupra altuia, unite la capete, iar golul dintre ele, colorat. Ca semn “Văzut”, Swoosh comunică la nivel subconștient, pentru că am fost cu toții beneficiari ai semnelor “Văzut” pentru 12 ani de școală sau chiar mai mult. Semnul “Văzut” este ceea ce primim ca simbol al unui răspuns corect la un test, un argument bun într-o lucrare sau prezența (opusă absenței) pe o listă a participării la oră. El semnifică succesul, împlinirea, răspunsurile și atitudinile corecte pentru singurul lucru pe care-l facem în fiecare zi din anii noștri de formare. Este o reprezentare imagistică, lipsită de cuvinte, a succesului și afirmării după care tânjim cu toții. Swoosh este echivalentul vizual al mirosului pe care nu l-ai mai simțit din copilărie – îți declanșează amintirile și te duce instantaneu într-o perioadă mai simplă, mai inocentă, când te simţeai mai tânăr, mai sănătos şi invincibil. Până să terminăm şcoala, ochiul minţii noastre este atât de ferm convins de legătura psihică şi emoţională pozitivă dintre împlinire şi semnul “Văzut” încât simbolul Nike este garantat să rezoneze în adâncul nostru şi să ne facă să ne simţim bine cu noi înşine, fie că îl recunoaştem sau nu ca fiind semnul “Văzut”.
pc5brkBgi

Astfel, ceea ce produce de fapt Nike devine arbitrar. Cu adevărat, Nike s-ar putea folosi de Swoosh să vândă orice – de la piane la pizza, dar semnul “Văzut” funcționează cel mai bine în zona sport și fitness pentru că sportul este un domeniu unde cineva poate ajunge la un succes incredibil fără să se fi descurcat prea strălucit la școală. Gândiți-vă la asta: cine este cea mai depărtată de cultura academică în țara noastră? Clasa de jos. Produsele Nike oferă un semn “Văzut” al aprobării și respectului de sine pe care să-l poarte tinerii de la periferie, care au fost crescuți cu violență, în abuzuri și mizerie. Ele oferă o cale atletică de evadare pentru elevii sub medie care caută un bilet către libertate și succes. Nike funcționează pentru că produsul, emblema și publicul lor țintă sunt toate perfect integrate într-o ideologie unică a dorinței consumatorului și recompensei din partea corporației.

Dar Nike se adresează de asemenea unei demografii mult mai ample. Ceea ce vinde Nike de fapt nu sunt pantofii sau hainele de sport, ci mitologia sportului și filosofia învecinată a tinereții, sănătății, fitness-ului și genul de rebeliune „ia-o pe-asta” care se adresează adolescentului din noi. Date fiind vremurile, orice companie ar fi avut succes cu o campanie creată cu sloganul “Just do it” creată imediat după ce Nancy Reagan le-a spus copiilor “Just say no[sloganul unei mari campaniiantidrog declanșate de Nancy Reagan, soția lui Ronald Reagan, în anii ’80 în SUA]. Din nou, luați în considerare aplicabilitatea universală a sloganului – “Just do it” se potrivește la orice: de la prezervative la cereale – ceea ce nu face decât să dovedească faptul că propaganda apare înaintea produsului pentru a deplasa masele către piață. Noi suntem în acord cu opinia de “Just do it” cu mult înainte de a ni se spune cărei opinii îi este ea atașată, cu atât mai puțin cu ce semnifică “ea”. Dar cu sportul funcționează cel mai bine, pentru că sportul este unica religie reală a unei societăți multiculturale. Este singurul lucru în care putem crede cu fanatism, fără teama de a răni sau de a limita libertatea celorlalți. În orice alt context, eticheta de “fanatic” ar fi peiorativă. Harper’s Index atenționează că în SUA există doar 5 zile ale anului în care să nu se desfășoare un eveniment sportiv major. Singura instituție culturală care mai poate face o asemenea afirmație este Biserica Catolică. Dar când a fost ultima oară când ai ratat meciul pentru a participa la slujba de la biserică?
nike-stadium-at-firmament-1-570x356

Puterea combinată a pieței, produsului și strategiei publicitare atât de bine integrate au făcut ca valoarea simbolică a Swoosh să depășească nivelul de identitate de brand. Swoosh este, literalmente, o icoană cu care drept-credinciosul se identifică, un simbol atât de puternic că adepții lui nu îl poartă doar pe pantofi, pe tricouri și pe șepci, dar și în frizuri sau – în instanța supremă a brandingului de produs – tatuat pe piele. Când secta Heaven’s Gate [“Poarta Raiului” – sectă OZN americană, ai cărei membri s-au sinucis în grup în anul 1997, pentru a ajunge într-o navă spațială extraterestră] a trecut pe lumea cealaltă, toți membrii ei au ales, într-o logică splendidă, să poarte în picioare același model de pantofi Nike – numit “Sustain”. În cartea lui Donald Katz din 1994, “Just do it”, un angajat Nike rezumă loialitatea la companie spunând:„E un cult, da, dar e un cult grozav.”

Într-o economie de piață eliberată de crez cultural comun, prima obligație a corporației este să obțină profit marginal din ce în ce mai mare. Ca urmare, corporația trebuie să folosească orice mijloace are la dispoziție pentru a-și crește veniturile. Astfel, vei obține mai puțin din produs pentru același preț, măsurători de volum în loc de măsurători de greutate și un preț de piață decent numai dacă cumperi engros. Astfel, vei obține cele mai multe produse din lumea civilizată, fabricate în țări din lumea a treia, împreună cu poveștile despre abuzurile asupra muncitorilor de dragul ratelor de producție și mai ridicate. Și astfel vei obține, aproape de la orice corporație mare, o filosofie în tandem cu produsul ei – pe care ți le va vinde împreună, fiind inseparabile. Pentru Nike, promovarea filosofiei lor (sau, așa cum spun ei, “a permite clienților să aibă experiența brandului Nike”) a devenit o asemenea necesitate de a crește profiturile, încât acesta, filosofia lor, a fost avansată la nivelul la care folosirea agresivă a istoriei și culturii pentru a le servi propriilor scopuri a devenit o formă de artă. În acest context, Nike pare să fi decis că folosirea tuturor tehnicilor de persuasiune a maselor este corectă.

Aproape tot ce înseamnă publicitate este o formă de propagandă, dar publicitatea Nike este în mod special o propagandă strălucită. „Strălucită” nu înseamnă neapărat originală – în multe privințe, strategiile de marketing ale Nike par să fie inspirate dinrect din tehnicile de propagandă ale Germaniei naziste. Idealurile ariene ale forței, sănătății și tinereții sunt armonizate în cultul spiritului atletic și a mentalității de Ubermensch [germ. “om superior”] promovate de reclama olimpică Nike, al cărei mesaj este: “Nu câștigi medalia de argint. Ci pierzi medalia de aur”. Andrew Levy și echipa de cinici de pe site-ul suck.com [desființat între timp] au remarcat de asemenea că bannerele desfășurate pe lungime din Niketown, schema cromatică de roșu, alb și negru, emblema fără text aplicată pe steaguri și banderole și chiar câteva dintre elementele iconografice – toate aduc aminte, în mod straniu, de Germania nazistă. Revista Fortune l-a pus recent pe managerul general al Nike, Phil Khight, pe copertă, subliniind faptul că el a atins o incredibilă medie a randamentului investiției de 47% în ultimii zece ani. Secretul succesului său, din ceea ce reiese din articol? “Încalcă regulile”. Nazi, Nike; Svastica, Swooshtika.

Comparația este absurdă, dar asemănarea nu se încheie cu coincidența (în mod sigur neintenționată) aliterației acestor cuvinte.

În “Mein Kampf”, Adolf Hitler descrie propaganda ca fiind arta “înțelegerii ideilor emoționale ale marilor mase și găsirii, într-o formă psihologică corectă, căi de acces la atenție și, deci, la sufletul marilor mase”.Comparați aceasta cu principiul nr. 4 din declarația misiunii Nike: “Să alimentăm legăturile emoţionale relevante dintrebrandul Nike şi segmentele de consumatori”. Vă puteţi imagina vreo “formă corectă psihologic” mai splendidă decât Swoosh? Hilter: “Un slogan trebuie să fie prezentat din unghiuri diferite, dar finalul oricăror comentarii trebuie să fie întotdeauna însuşi sloganul”. Aţi văzut vreo reclamă la Nike unde să nu se aplice aceasta?

Puteţi fi siguri că Nike nu apreciază asemenea comparaţii. PR-ul Nike a reacţionat la declaraţiile profesorului Levy în acest mod: “După părerea mea, tipul care a scris articolul are un exces de imaginație. El intelectualizează pentru a susține o teză extremă. Am vorbit cu designerul care a propus acea emblemă. A spus (sublinierea mea – RMS) că urmărea genul de grafică puternică folosită de nemți și elvețieni la începutul și la mijlocul secolului”. Joseph Goebbels, ministrul de propagandă al lui Hilter a avut și el, după toate aparențele, o imaginație excesivă (până la urmă, avea un doctorat în literatura romantică). Reacția lui Goebbels atunci când a fost întrebat despre înfrângerea suferită în al doilea război mondial: “Noi nu am pierdut, ci am insuflat idealurile noastre în inimile și mințile cuceritorilor noștri”.

Puterea simbolurilor nu trebuie subestimată. Fiind lipsite de text, aceste simboluri corporate operează la un nivel aflat dincolo de radarul limbajului rațional, iar puterea pe care o exercită poate fi aceeași putere care corupe. Publicitatea care se folosește metodele de propagandă are puterea de a te răpi și a te duce într-o anumită direcție, indiferent că vrei sau nu – și, într-o lume ca a noastră, contează foarte mult în ce direcție mergi.

Limba este mediatorul dintre mințile noastre și lume, acel lucru esențial care ne definește ca ființe raționale. Abandonând textul, Nike și alte corporații au reușit să opereze lobotomii parțiale pe creierele noastre. Jucându-se cu clopoțelul Swoosh, ei ne-au blocat mințile cu totul, s-au îndreptat direct către inimile noastre și, pe parcurs, ne-au făcut să salivăm precum câinii la vederea produsului lor. Precum clopoțelul lui Pavlov pentru câinii săi, Swoosh este un stimul aflat în mediul nostru, la care reacționăm inconștient, prin reflex condiționat. Nu pantofii de sport sunt problema, problema este că ceea ce ne deosebește în mod esențial de animale este abilitatea noastră de a nu reacționa la stimulii din mediu prin reacții condiționate inconștiente. Neoferindu-ne nici un cuvânt de care să ne agățăm, reclamele fără text nu ne oferă decât varianta de a ne urma sentimentele. Și, în cazul Nike, trebuie să apreciem ironia clopoțelului: semnul “Văzut” este, de fapt, semnul primar care semnifică dobândirea unei minți rationale, capabile din punct de vedere lingvistic.

Dacă sportul este religia epocii moderne, atunci Nike a reușit să devină biserica oficială. Este o biserică a cărei icoană are rolul unei alegorii care formulează mântuirea într-un limbaj simbolic și parabolic special. Swoosh este o fereastră aflată la granița dintre lumea aceasta și lumea cealaltă, dintre eul tău de azi (ești un leneș gras) și eul tău Nike (ești un zeu al fitnessului), unde mântuirea este atingerea idealului atletic nietzschean: fără frică, fără milă, locul 2 nu există. Swoosh este o adevărată icoană religioasă prin faptul că folosește ca o reprezentare a realității și că participă la realitate; totuși, trebuie să porți ceva anume pentru a obține această mântuire specială, așa că de ce nu ai purta ceva care poartă emblema Swoosh?

Cât de puternic este zelul răspândit de cultul Nike? Atât de puternic încât putem ucide pentru el. Din anul 1991, cinci americani au fost împușcați mortal pentru pantofii Nike pe care îi purtau. Locotenentul Thomas Malacek, ofițerul care s-a ocupat de unul dintre aceste cazuri, a spus: “Devine o problemă din ce în ce mai mare, deoarece se pare că aceste obiecte au căpătat o valoare identitară mult mai mare decât în trecut”.

Ei bine, veți spune, copiii din zilele noastre sunt nebuni, și sunt o grămadă de alți factori implicați în aceste crime: sărăcia, rasa… Violența. Divorțul părinților. Desigur, dar tot rămâne valabilă întrebarea: cum de nimeni nu a murit pentru o pereche de pantofi de sport Reebok?

Sau Adidas?

Sau Fila?

Autor: 
Read Mercer Schuchardt 
 este doctor în Ecologie media și profesor asociat de comunicare la Wheaton College, Illinois, SUA. 
Cea mai recentă carte publicată
Understanding Jacques Ellul, 2012 – împreună cu Jeffrey P. Greenman și Noah J. Tolly
Articolul de mai jos se intitulează, în original:  
SWOOSTHIKA: Icons for Corporate Tribes.

Traducerea si adaptarea: Gabriel Valsan

Sursa: Porc-usor 

Caricatura zilei de PSnews.ro - 11 Iun, 2015



Caricatura zilei – 11 iunie

de -

0 53

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima