" La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu " Autor: Ion Cristoiu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

" La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu "

Autor:

Ion Cristoiu

    Ca şi momentul 22 decembrie 1989, de la Bucureşti, momentul 25 decembrie 1989, de la Târgovişte, cunoaşte, în cei 22 de ani care s-au scurs de atunci, o Istorie a receptării şi a fixării în posteritate.

Pasionantă ca şi momentul propriu-zis, această Istorie are cel puţin două planuri:

1) Primul: stabilirea exactă, fără zorzoane stilistice, dar mai ales fără note tendenţioase, a ceea ce s-a întâmplat în prima parte a teribilei zile de Crăciun.

2) Al doilea: definirea a ceea ce a fost la Târgovişte în 25 decembrie 1989.

În primul plan, cele două decenii postdecembriste au însemnat apariţia unor documente şi mărturii în stare să contracareze formidabila manipulare prin media şi prin zvonistică a momentului 25 decembrie 1989. Pe măsura depărtării de eveniment, dar şi pe măsura înaintării în democraţia autentică, opusă „democraţiei originale“ cultivate de regimul Iliescu, opinia publică a devenit tot mai interesată de Adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Răspunzând acestei nevoi, numeroşi istorici şi publicişti au căutat noi documente şi mărturii, au supus verificării critice pe cele propuse şi impuse de autorii Loviturii de stat din decembrie 1989, au convocat pe cei implicaţi în momentul Târgovişte pentru a-i face să spună adevărul acolo unde au minţit în primii ani postdecembrişti sau să dezvăluie amănunte pe care le-au trecut sub tăcere.

Mai citeşte

Stănculescu: Cum l-am condamnat pe Ceauşescu la moarte

S-au stabilit, astfel, în conflict cu versiunea din 1990, câteva lucruri precise: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost retezaţi nu de militarii garnizoanei Târgovişte, revoltaţi de regimul dictatorial, ci de paraşutiştii aduşi de Victor Stănculescu în cadrul misiunii sale; Decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Extraordinar, iscălit de Ion Iliescu, e nul şi neavenit; arestarea Ceauşeştilor era ştiută la Bucureşti încă din seara lui 22 decembrie 1989.

Călăilor le e frică!

      În al doilea plan – cel al definirii exacte a momentului –, pe parcursul a două decenii, formulei Procesul Ceauşeştilor i-au luat locul formulele: Mascarada de Proces al Ceauşeştilor, Parodia de Proces al Ceauşeştilor. Apariţia şi afirmarea noilor formule au corespuns unei mutaţii spectaculoase în receptarea momentului de către opinia publică. Dacă în primele luni după 25 decembrie 1989, ca urmare a incredibilei manipulări practicate de presa regimului FSN-ist, s-au mai găsit români dispuşi să creadă că la Târgovişte a avut loc un act justiţiar sau cel puţin măcar necesar, pe măsura trecerii timpului, numărul naivilor s-a redus până la zero. Azi, nu cred să existe cetăţean al României – cu excepţia celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, fireşte – care să nu urmărească şocaţi secvenţele de la Proces, ori de câte ori ele sunt difuzate pe posturile TV. Semnificativ pentru această stare de spirit rămâne următorul fapt: în timp ce vorbeam cu Victor Stănculescu, în direct, pe micul ecran se difuzau secvenţe de la Proces. Numeroşi telespectatori au sunat cerându-ne să nu mai difuzăm secvenţele respective. Erau atât de şocante în violenţa lor, încât dialogul propriu-zis nu mai putea fi receptat cum se cuvine.

      Secvenţa din emisiunea din 11 octombrie 2011 în care Victor Athanasie Stănculescu se străduieşte să facă în direct un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Târgovişte, va rămâne – sunt singur – în antologia televiziunilor nu numai româneşti, ci şi europene. L-am întrebat pe general de ce s-a apucat să facă avionul în timpul Procesului. Mi-a răspuns – aşa cum se vede din Stenograma emisiunii – că voia să-şi risipească tensiunea. Dezvăluirile făcute de Victor Stănculescu sunt menite a răsturna tot ce s-a ştiut până acum despre atmosfera din încăperea de cazarmă.

     Toţi cei prezenţi acolo sunt devastaţi de emoţie. Membrii Completului, de emoţia că nu vor reuşi să reziste presiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu prin strădania de a le reaminti că sunt, totuşi, slujitori ai Justiţiei şi nu ai Crimei comandate. Generalul Victor Stănculescu e dominat de teama că membrii Completului ar putea claca. Ştabii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, dau telefoane peste telefoane la Târgovişte, neliniştiţi la gândul că Nicolae Ceauşescu ar putea să scape. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.

   El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni.

        Stenograma emisiunii din 11 octombrie 2011 apare astfel drept un moment major în istoria apropierii de Adevăr în cazul 25 decembrie 1989. E întâia oară în ultimii 22 de ani când regizorul şi supervizorul momentului relatează cu lux de amănunte cele întâmplate la Târgovişte. Dezvăluirile sale sunt astfel o contribuţie decisivă la stabilirea o dată pentru totdeauna a Adevărului despre momentul judecării şi asasinării fostului conducător. Dintre aceste dezvăluiri, importante mi se par cele referitoare la prestaţia lui Nicolae Ceauşescu. Întâia oară după 25 decembrie 1989, avem dovada – excepţională, dacă ne gândim că o oferă cel care nici azi nu regretă ce a făcut la Târgovişte – că Nicolae Ceauşescu şi-a păstrat luciditatea, de la debutul Procesului şi până în clipa Execuţiei, în încăperea sordidă a cazărmii.

      De la început – recunoaşte Victor Athanasie Stănculescu – Nicolae Ceauşescu şi-a propus să conteste Procesul din punct de vedere juridic şi nu politic. Avem astfel explicaţia corectă a referirilor sale la Constituţie şi a negării Completului de judecată. Dar, mai ales, avem astfel explicaţia gesturilor de a o linişti pe Elena Ceauşescu. Ele nu exprimau atât tandreţea unui soţ, cât efortul unui bărbat politic de a contracara pe Elena Ceauşescu în deraierile acesteia de la planul asumat de Nicolae Ceauşescu.

O şedinţă de demascare

    Mărturiile lui Victor Stănculescu din Stenograma tipărită de noi în acest număr constituie însă o contribuţie spectaculoasă şi la definirea a ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte. Pe parcursul întregii emisiuni, generalul n-a obosit a susţine că s-a deplasat la Târgovişte cu misiunea primită de la Ion Iliescu şi asumată de el de bună voie de a-i lichida pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Că aşa şedeau lucrurile ne-o dovedeşte şi mărturisirea despre telefoanele pe care le primea generalul de la Bucureşti, toate exprimând nerăbdarea de a vedea „problema rezolvată“. În aceste condiţii, nu mai putem considera, ca până acum, momentul Târgovişte drept un Proces, fie el şi trucat până la nivelul Mascaradei.

 Elena şi Nicolae Ceauşescu în timpul procesului de la Târgovişte

     La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală. De ce mai era nevoie de o asemenea şedinţă, dacă oricum victima era exclusă deja din partid, anticamera trimiterii la puşcărie sau la plutonul de execuţie? Pentru ca auditoriul – colegii victimei – să afle ce erori şi crime comisese condamnatul. Momentului Târgovişte i s-a zis Proces. În realitate, a fost o şedinţă de demascare a lui Nicolae Ceauşescu, în faţa asistenţei, mai întâi şi, prin intermediul casetei video, a întregii ţări, mai apoi.

       Rechizitoriul Procurorului nu s-a ocupat de stabilirea infracţiunilor comise de cetăţeanul Nicolae Ceauşescu, ci de denunţarea regimului Ceauşescu. Judecătorul s-a lansat, la rându-i, într-un discurs propagandistic. Înregistrat pe bandă, momentul avea să fie difuzat la TVR pentru ca oamenii muncii să se convingă că regimul Ceauşescu trebuia răsturnat. Studiile dedicate lui Ceauşescu din ultimii ani de domnie au insistat pe pierderea lucidităţii de către fostul Conducător. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să-şi fi pierdut luciditatea în condiţiile zidului de linguşiri care-l înconjura şi a valului de dezinformări care-l lua cu asalt. Când a scăpat de condiţia de Conducător, când a devenit, în fine, Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic.

     Momentul de la Târgovişte, sfârşit cu moartea fizică, a fost pentru Nicolae Ceauşescu momentul crucial de destin, cel prin care ne-a convins pe noi, spectatorii filmului cu Procesul, că a fost un mare bărbat de stat. Unul care nu face compromisuri nici măcar în faţa morţii.

Comparându-l pe Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte cu Ion Iliescu din fruntea României – un om gata la orice compromis pentru a rămâne la Putere – avem explicaţia celor peste zece ani de orbecăire a României prin mlaştina tranziţiei sub mandatul lui Ion Iliescu.

O crimă comisă cu sânge rece

      Asasinarea lui Muammar Gaddafi într-o pretinsă bulibăşeală a făcut pe unii comentatori români să afirme că momentul Târgovişte a fost superior celui din Libia. Nimic mai fals. Momentul Târgovişte, care putea fi rezolvat prin împuşcarea lui Ceauşescu fără şedinţa de demascare, a dat o lovitură cumplită Justiţiei române, prin constrângerea de a fi sălbatică. Din acest punct de vedere, noi, românii, am fost mult mai primitivi decât libienii. Pe Muhamar Gaddafi l-au asasinat nişte analfabeţi, membri ai lumpenului. Pe Nicolae Ceauşescu l-au asasinat nişte intelectuali, membri ai elitei româneşti: un activist PCR – Ion Iliescu, un ziarist – Silviu Brucan, un procuror – Dan Voinea, un judecător – Gică Popa şi un general al Armatei Române – Victor Athanasie Stănculescu. Asasinii liderului libian au acţionat într-un moment de pierdere a lucidităţii. Asasinii lui Nicolae Ceauşescu au acţionat pe deplin conştienţi de ceea ce făceau. De aceea, spre deosebire de asasinarea lui Muammar Gaddafi, asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece.

Mai citeşte:

Stănculescu: Cum l-am condamnat pe Ceauşescu la moarte

Închisoarea Ceauşeştilor – Cazarma părăsită de istorie

Comandoul care l-a împuşcat pe Ceauşescu

Destinul principalilor participanţi la procesul soţilor Ceauşescu

Sursă :
Adevărul.ro

Cuvinte cheie : La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu , -, Autor:, Cristoiu, Ion

Cultură-Educaţie : A murit scriitorul constănţean Arthur Porumboiu - Stire publicata in ziarul Cuget Liber de Constanta Online.

A murit scriitorul constănţean Arthur Porumboiu -
Stire publicata in ziarul Cuget Liber de Constanta Online.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

A murit scriitorul constănţean Arthur Porumboiu

de

  Simona ANGHEL

       Născut la 8 martie 1935, în comuna Beceni, satul Dimiana, judeţul Buzău, Arthur Porumboiu
a absolvit Şcoala Medie Tehnică de Protecţie a Plantelor, Buzău (1954), şi o şcoală de ofiţeri de la Zalău.
        A debutat în revista „Luceafărul”, în anul 1965, după care a colaborat cu numeroase reviste naţionale de literatură.
Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, aromână, tătară.

  De la debutul editorial în 1974, cu volumul „Domnule copil”, şi până în prezent, cărţile lui Arthur Porumboiu s-au aflat în atenţia permanentă a criticii literare, iar în anul 2005, istoricul şi criticul literar Ion Roşioru i-a dedicat monografia „Scrisul ca pavăză împotriva morţii”, sinteză critică primită contradictoriu de critica literară.
     Cu o activitate prolifică, fiind autor a circa 20 de volume de versuri, dar şi de altă factură, Arthur Porumboiu se numără printre fondatorii filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

  De-a lungul carierei a primit

Premiul pentru poezie al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor şi al Revistei „Tomis” pe anul 1995
pentru antologia de autor „Calea jertfei”,

Marele premiu „Ovidius” pe anul 1996 pentru întreaga activitate literară,

Premiul pentru poezie al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pe anul 2003 pentru cartea „Lebăda nu vrea să cânte”

şi

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate literară, acordat de
Uniunea Scriitorilor, Filiala „Dobrogea” în anul 2005.

Despre însemnătatea scriiturii sale în peisajul dobrogean a vorbit cu vădită tristeţe
Cristina Tamaş, preşedintele filialei Dobrogea a USR:

        „Arthur Porumboiu a fost o voce distinctă a poeziei româneşti, nu numai a poeziei din acest spaţiu.Fără să fi avut pregătire pedagogică deosebită, poate fi considerat un mentor pentru că a îndemnat şi a stimulat creaţia multor poeţi tineri, care-l considerau un fel de învăţător, în sens mesianic,  al transmiterii cuvântului scris. Pentru noi, cei din filiala Dobrogea, rămâne unul dintre fondatorii  filialei, pentru că în momentul înfiinţării era membru al Uniunii Scriitorilor şi totuşi a fost de acord ca împreună cu binecunoscuţii Constantin Novac şi Nicolae Motoc să fie şi în acest spaţiu o filială. 
    Poate fi considerat unul dintre cei mai riguroşi poeţi, care îşi urmărea cărţile de la tipar până la difuzare şi întâlniri cu cititorii. Poezia lui nu numai că plăcea, dar era şi un amestec între poezia
care cucereşte publicul şi care zideşte.
Dumnezeu să-l odihnească!”.


  Ultima lansare de carte semnată Arthur Porumboiu - „Relieful ţipătului”, s-a petrecut la Mangalia, la finele lunii mai a acestui an,când Clubul Artelor „Solteris”, condus de Emilia Dabu,
i-a organizat un emoţionant moment.

Înmormântarea va avea loc cel mai probabil în pământurile natale de la Buzău.

„Despre Cazino a scris şi Eminescu“ - criticul de artă Doina Păuleanu a lansat prima monografie a edificiului de la malul mării

„Despre Cazino a scris şi Eminescu“ - criticul de artă Doina Păuleanu a lansat prima monografie a edificiului de la malul mării

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

3 decembrie 2011, 06:00

Autor:

Alina Enache
Cuvinte cheie: cazino, monografie, eminescu, doina pauleanu,

Constanţa

Criticul de artă Doina Păuleanu;

   La 30 noiembrie criticul de artă Doina Păuleanu a lansat prima monografie dedicată clădirii-simbol a Constanţei, în care dezvăluie amănunte legate de monumentul de arhitectură construit în stil Art Nouveau.

Când începe povestea Cazinoului, aşa cum este ea prezentată în scrierile vremii?

Am găsit nenumărate surse necunoscute despre Cazino. Despre Cazino vorbeşte chiar şi Eminescu, în 1882, când a fost în Constanţa. El vorbeşte despre o „terasă înaltă deasupra mării“, care nu era alta decât terasa Cazinoului.


Există şi alte referinţe literare?

Sigur. Romanul „Întunecare“, al lui Cezar Petrescu, începe pe scena Cazinoului şi eu chiar reproduc acea scenă care demonstrează la ce nivel de high-life, de elită ajunsese Cazinoul în acea perioadă.

Cum este structurată cartea dumneavoastră?

Am un capitol special dedicat primei clădiri a Cazinoului, apoi bulevardului şi modului în care se structura în legătură cu bulevardul toată zona aceea. Faleza a fost special cumva gândită în raport cu aşezarea Cazinoului. Apoi este clădirea începută în 1904, care se termină în 1910.

 
Click pe poze pentru galerie foto!

Cât a costat ridicarea Cazinoului?

1.200.000 de lei, în 1910. Erau bani pe vremea aceea! Ca să putem face o comparaţie, vă pot spune că faleza a costat 370.000 de lei.


Dar Cazinoul de ce a costat atât de mult?

În primul rând pentru că terenul a fost extras din mare ca şi bulevard. A trecut prin multe transformări. Daniel Renard îi dă această formă de la fundaţie. Apoi vin conservatorii, care decid că se va face un alt cazino, arhitectul Petre Antonescu face un alt proiect şi concepe al doilea rând de fundaţie. Apoi vin din nou liberalii, iar Daniel Renard spune: „Mi s-au stricat fundaţiile“ şi face al treilea rând. Clădirea are trei rânduri de fundaţii, care au costat cam 70.000 de lei fiecare. Iniţial au vrut doar cazino de vară, dar apoi a fost nevoie de electricitate, încălzire. Daniel Renard a folosit stâlpi de beton armat, care au costat imens. Mobilierul cazinoului, cu care s-a deschis în 1910, a costat 90.000 de lei. A costat mult pentru că a fost o lucrare de excepţie.





Revenind la povestea acestui minunat edificiu. Ce soluţii vedeţi pentru Cazino?

Trebuie să rămână ceea ce a fost. A fost conceput ca un spaţiu de loisir, adică de distracţie, voie-bună. Am certitudinea că asta va rămâne, să fie, de ce nu, un loc unde să se desfăşoare jocuri de noroc. Din parcurgerea celor 100 de ani acest cazino a fost rentabil când a fost concesionat pentru jocuri de noroc. Este o clădire care poate aduce bani.

Ar putea deveni muzeu?

Oamenii nu dau bani să viziteze un simbol, ci să se simtă bine. Niciun muzeu nu este vizitat. Eu vreau, ca prin această monografie, să-şi amintească lumea ce a fost.

Şi ce a fost?

Cazinoul a fost concesionat unui baron – Edgar de Marcay. Aici venea lume din toată Europa să joace. Era un spaţiu de elită. Edgar de Marcay a făcut publicitate în toată Europa cazinoului.
Este unul dintre edificiile care prezintă cel mai mare interes din ţara noastră pentru că toată lumea are amintiri legate de Cazino. În plus, aşezarea lui este foarte poetică. Această clădire a fost făcută de un arhitect de 32 de ani şi a fost opera vieţii lui!


Cum se încheie această istorie a Cazinoului? Aduceţi povestea la zi?

Nu, nu-l aduc la zi.

Îl lăsaţi în glorie...

În las în glorie în primul rând pentru că vreau să-l extrag din perioada comunistă, când  a fost pur şi simplu un restaurant. Sigur c-o să spun că s-a transformat, că din funcţia de strălucire, loisir, de bucurie, divertisment a fost făcut un banal restaurant, că s-au făcut nişte reparaţii capitale, dar nu mă refer la istoria actuală, ci la ceea ce a fost şi trebuie să redevină. Şi închei cu o evocare inedită într-un roman franţuzesc. Un scriitor francez scrie despre Cazino în 1938.

Arhitectul unui simbol

Criticul de artă Doina Păuleanu vorbeşte şi despre arhitectul după planurile căruia a fost ridicat edificiul arhitectonic. Renard părea să fie un arhitect venit de nicăieri, arhitectul unei singure opere. Dar sunt şi alte clădiri realizate de el. „Este vorba despre cele trei palate – Palatul Administrativ – Prefectura, care este acum Centrul Militar, tribunalul vechi şi clădirea din mijloc, care era reşedinţa regală. Apoi, o clădire în Piaţa Ovidiu, frontul estic, care a fost dărâmată, hotelul Intim şi restaurantul de vizavi de Cazino, adică Acvariul de astăzi“, a declarat Doina Păuleanu.

Cum ne-a schimbat Google viaţa

Cum ne-a schimbat Google viaţa

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cum ne-a schimbat Google viaţa

3 decembrie 2011, 07:28
Autor:

Vlad Andriescu
Cuvinte cheie: google, schimbare, Weekend Adevărul, weekend viata & stil,

Cum ne schimbă Google memoria

     Apariţia motorului de căutare, în 1998, a schimbat felul în care stocăm informaţiile de care avem nevoie. Cu o bază de date imensă la doar un click distanţă, Google a devenit parte a activităţilor zilnice obligatorii.

      Acum câteva săptămâni o colegă îmi spune: „Vlad, caută-mi şi mie, te rog, cine a fost copilul cu numărul şase miliarde de pe planetă". În câteva secunde, printr-o singură căutare inspirată pe Google, am ajuns la bosniacul Adnan. Am primit replica: „Băi, dar deştept mai eşti!".

Dar oare sunt?

  Înainte de căutare nici nu ştiam că există un copil înregistrat de Organizaţia Naţiunilor Unite care să fie în mod convenţional pământeanul cu numărul „şase miliarde". Sunt inteligent pentru că ştiu să caut pe Google sau pur şi simplu sunt un computer uman care ştie să scrie nişte cuvinte cheie potrivite? Aparent, sunt o maşină umană de SEO („Search Engine Optimization" - trad. Optimizarea interogărilor pe motorul de căutare ).

La 4 septembrie 1998, Larry

Page şi Sergey Brin, doi studenţi la Universitatea Standford din SUA, au lansat proiectul ce urma să se numească Google. Iniţial doar o temă pentru facultate, site-ul a devenit, până la ascensiunea Facebook, cea mai vizitată pagină de internet din lume. Anul acesta s-a atins cota istorică de un miliard de căutări într-o singură zi. Influenţa sa asupra minţii umane a fost recunoscută şi de specialişti. Psihologul american Betsy Sparrow a realizat un experiment şi a concluzionat că „ne amintim mai puţin informaţia pură, ci mai degrabă locul unde o putem găsi". Astfel, spun cercetătorii, internetul a devenit forma primară a memoriei tranzacţionale, unde informaţia este stocată în afara minţii umane.
Înainte şi după Google

În cei peste 10 ani de Google, viaţa celor care au luat contact cu motorul de căutare s-a schimbat radical. Acum, oricine are acces la internet trăieşte în epoca Google. „Cu riscul să fiu blasfemios, aş împărţi epoca modernă în Î.G. - înainte de Google - şi D.G. - după Google, pentru că nimic nu a mai fost la fel în viaţa noastră după apariţia motorului de căutare. Ca experiment, dacă am încerca să trăim o săptămână fără Google, am realiza cât de mult ne-a schimbat viaţa", spune Cristian China Birta, specialist în social media.
Cosmin Gavrilă (23 de ani), din Bucureşti, a fost mereu o persoană curioasă. „Când eram copil habar n-aveam ce‑i acela un calculator. Ca să aflu ceva citeam o enciclopedie la modă pe atunci, «Arborele Lumii». De acolo mi-am luat toată cultura generală, prin memorare", susţine tânărul. El spune că, în urmă cu 10 ani, cea mai mare distracţie a sa era să reţină capitale şi iubea competiţiile. „Ştii în ce ţară e N'djamena? E în Ciad. De atunci ţin minte lucrurile astea. Aveam o memorie mai bună înainte să caut totul pe internet", spune râzând tânărul.

Situaţia s-a schimbat odată cu vârsta, iar obiceiul de a-şi aminti lucruri a dispărut. „Totul s-a cam fragmentat în capul meu. De când am descoperit internetul, au început schimbările, pentru că la şcoală nu mă mai duceam la bibliotecă şi nu mai căutam cuvinte prin dicţionar. Dacă spunea Google, noi ascultam. Voiam un referat, ne duceam toată clasa cu primul document găsit la o simplă interogare.Era Dumnezeu pentru noi", povesteşte Cosmin. 

 Cu toate acestea, părţile pozitive există mereu, iar tânărul consideră site-ul un fel de vocea poporului. „Ştii ce au căutat şi alţii înaintea ta, care au avut dilemele tale, şi, dacă pui cap la cap toate informaţiile adunate, ajungi la cel mai potrivit răspuns", explică el. 

  Această comoditate este confirmată şi de psihologul Keren Rosner, din Bucureşti, care susţine că nu mai ştim să învăţăm ca în urmă cu câţiva ani: „Nu mai depunem la fel de mult efort pentru a păstra informaţia în memorie pentru că ne gândim că dăm un search pe Google şi aflăm totul".

Click pentru a mări

Companie devenită verb

 Google a pornit la drum în 1998, ca un proiect al studenţilor la Standford, Larry Page şi Sergey Brin. Iniţial numit „BackRub", proiectul şi-a schimbat numele în Google, care se trage de la cuvântul „googol", adică 1 urmat de 100 de milioane de zerouri. În iulie 2006 verbul „to google" a fost inclus în dicţionarele limbii engleze.

O zi pe Google

         Influenţa motorului de căutare în viaţa fiecăruia poate fi cuantificată doar gândindu-ne la ultimele 24 de ore. „Pot să enumăr lucrurile făcute pe Google în ultima zi? E-mailul meu este pe Google, aşa că, de fiecare dată când l-am verificat, am folosit serviciile lui Brin şi Page. Am folosit Google Maps ca să găsesc restaurante în München şi ca să mă orientez. Am folosit căutarea de pe Google pentru a găsi filme, am urmărit clipuri pe YouTube. Blogul meu este pe Blogger, deţinut tot de gigantul IT", exemplifică americanul Jeff Jarvis, autorul cărţii „Ce ar face Google?". În definitiv, revenim la prima folosire a verbului „to google", pe 8 iulie 1998, de către Larry Page: „Have fun and keep googleing!" - „Distraţi-vă şi google-iţi!".

„Acuzăm cărţile că ne-au ucis memoria?"

  Avansul tehnologiei şi al motoarelor de căutare în viaţa noastră afectează însă şi calitatea muncii pe care o depunem. De pildă, Cosmin spune că, de multe ori, la facultate nu s-a mai chinuit să documenteze personal proiectele din cauza celor care apelează la „colaje" luate de pe motorul de căutare. „Munca nu se mai vede la fel. Degeaba te-ai chinuit pentru un proiect trei zile la bibliotecă. Un coleg îţi găseşte informaţiile pe Wikipedia şi ia aceeaşi notă. Google diluează valoarea informaţiei şi a efortului, iar asta-i frustrant", consideră el.

  Totuşi, diluarea valorii informaţiei nu trebuie tratată ca o problemă gravă, consideră specialiştii. „Este ca şi cum am acuza cărţile că au omorât puterea noastră de memorare. Căci, înainte de apariţia lor, informaţiile erau stocate în memorie, prin viu grai. Mai acuză cineva cărţile de o astfel de vină? Evident că nu. Aşa se va întâmpla şi cu Google. Ba mai mult, aş spune că ne face un bine. Adică în loc să ne chinuim să memorăm ceva, folosim neuronii pentru a crea conexiuni între lucruri, de a crea plusvaloare", susţine Cristian China Birta.

"Aş împărţi epoca modernă în Î.G. şi D.G., înainte şi după Google, pentru că nimic nu a mai fost la fel în viaţa noastră după apariţia acestuia.''
Cristian China Birta specialist social media

Umorul gigantului IT&C

- Google închiriază regulat 200 de capre pentru a „tunde" gazonul din curtea sediului companiei.
- Angajaţii Google pot veni cu câini la muncă, dar pisicile sunt interzise.
- În interiorul campusului din California există o replică în mărime naturală a unui dinozaur T-Rex.
- Primul server Google avea 40 GB şi era găzduit de un dulap din Lego.

Motoarele de căutare au schimbat felul în care abordăm problemele

  Un studiu recent spune că motoarele de căutare au modificat felul în care acţionează memoria, întărind ideea potrivit căreia creierul uman se transformă în timp. Oamenii nu mai reţin lucruri, ci pur şi simplu îşi amintesc doar locul unde pot fi găsite. Americanca Betsy Sparrow, coordonatoarea studiului, a demonstrat că, „atunci când sunt confruntaţi cu dileme grele, oamenii tind să apeleze la calculatoare sau se gândesc că vor avea acces în viitor la aceste informaţii".

  În plus, arată cercetarea, simbioza om-computer este aproape de realizare, deoarece trăim în medii permanent interconectate. „Contăm pe motoarele de căutare aşa cum ne bazăm pe prieteni sau pe colegi de muncă. Dacă nu mai sunt în jurul nostru, uităm tot", a adăugat Sparrow.

   Experţii români din domeniu consideră că apelarea la internet pentru a găsi răspuns la orice problemă nu este neapărat un lucru rău. Pentru specialistul în social media Cristian China Birta, Google este „util". „Nu intrăm pe pagina aceasta de internet pentru că ne place cum arată. O accesăm să găsim ceva, activăm funcţia sa utilitară". Cu toate acestea, motorul de căutare nu poate fi tras la răspundere pentru răspunsurile eronate.

Unghiul gândirii, modificat

„Nu Google e de vină pentru ce scriem şi căutăm noi pe internet. El doar ne arată aşa cum suntem când căutăm să înţelegem ceea ce suntem", susţine China Birta. Nici diferenţele faţă de generaţiile trecute nu sunt definitorii. Chiar dacă nu mai ţinem minte atât de multe lucruri, nu ar trebui să ne simţim mai puţin inteligenţi. Specialiştii români sunt de părere că Google nu ne face mai proşti, ci pur şi simplu ne-a schimbat unghiul de abordare, drumul pe care îl parcurgem pentru a ajunge la aceeaşi informaţie.

„Persoanele care sunt interesate de un anumit domeniu pot aprofunda nişa respectivă mult mai bine. Totuşi, unele activităţi care erau pasionante în trecut nu mai sunt la fel de interesante acum pentru unele persoane, din cauza rapidităţii informaţiilor la zi care sunt efemere. Oamenii citesc mai puţine cărţi, iar cei care o fac nu mai sunt admiraţi ca altădată", spune psihologul Keren Rosner.

Cei mai căutaţi termeni

Facebook este cel mai căutat cuvânt în ultimul an, în timp ce pasiunea oamenilor pentru pornografie se poate vedea din numărul mare de interogări făcute pe motorul de căutare. În schimb, în lumea online, Justin Bieber stârneşte mai mult interes decât Dumnezeu.

- Facebook - Două miliarde.
- YouTube - Un miliard.
- Video - 338 de milioane.
- Porno - 277 de milioane.
- Justin Bieber - 30,4 milioane.

Justin Drew Bieber

- Dumnezeu - 20,4 milioane.

Justin Bieber

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Justin Bieber (n. 1 martie 1994)^[5][6] e un cântăreț si compozitor canadian de muzică pop/R&B.

Dupa ce Scooter Braun, manager de talente, l-a descoperit pe YouTube in 2007, Bieber si-a lansat primul EP intitulat My World in 2009. Acesta a fost certificat cu platina in S.U.A. Bieber este primul artist cu 7 melodii de pe albumul de debut in topul Billboard Hot 100. Bieber si-a lansat primul album oficial My World 2.0 in 2010. Acesta a debutat pe primul loc in mai multe tari si a fost certificat cu triplu platina in S.U.A. La vârsta de 16 ani, Bieber a devenit cel mai tânăr artist solo din istorie care are un album pe locul 1 în Billboard 200, după albumul lui Stevie Wonder din 1963.

In urma lasarii albumului de debut, Bieber a pornit in primul sau turneu mondial, My World Tour, a lansat My Worlds Acoustic si Never Say Never - The Remixes, precum si filmul Justin Bieber: Never Say Never. Justin si-a lansat al doilea album de studio Under the Mistletoe, in noiembrie 2011, si a debutat pe locul intai in Billboard 200. Justin si-a lansat al treilea album de studio, Believe, in 2012. Primul single, Boyfriend, a fost pe primul loc in Canada. Al patrulea album de studio, Purpose, a fost lansat in 2015, inregistrand trei single-uri care au ajuns #1 in topuri. What Do You Mean?, Sorry si Love Yourself, precum si recorduri mondiale in vanzari. In urma succesului cu albumul Purpose, Bieber a lansat colaborari precum Cold Water, Let Me Love You, Despacito (Remix) si I'm The One. Vanzarile lui Bieber de albume si single-luri in S.U.A depasesc 44.7 milioane. Bieber a vandut aproximativ 140 de milioane inregistrari in intreaga lume, facandu-l unul dintre cei mai bine vanduti artisti. De asemenea, el a devenit a doua persoana cu 100 de milioane de urmaritori pe Twitter (prima fiind Katy Perry).

Bieber a castigat numeroase premii muzicale, inclusiv premiul Artistul Anului din cadrul American Music Awards in 2010 si in 2012. In cariera sa, Bieber a castigat un Grammy Awardpentru melodia Where Are U Now la categoria Best Dance Recording, si un premiu Latin Grammy pentru remix-ul melodiei Despacito. Justin a fost inclus in top 10 cele mai puternice celebritati din lume de catre Forbes in 2011, 2012 si 2013. Bieber este de asemenea primul artist care a depasit pragul de 10 miliarde de vizualizari pe Vevo.

Copilărie

Bieber s-a nascut pe 1 Martie 1994 in London, Ontario, si a fost crescut in Stratford, Ontario. El este singurul fiu al lui Jeremy Jack Bieber si al Patriciei "Pattie" Mallette. Parintii lui Justin nu au fost niciodata casatoriti. Pattie l-a crescut pe Justin cu ajutorul parintilor sai, Diane si Bruce.

Din partea lui Jeremy, Justin are doi frati vitregi, Jaxon si Jazmyn.

Justin a invatat intr-o scoala primara franceza in Stratford. In copilarie, a invatat sa cante la pian, tobe, chitara si trompeta. A absolvit liceul in 2012 cu un GPA de 4,0.

La inceputul lui 2007, Bieber a cantat melodia lui Ne-Yo "So sick" intr-o competitie locala de talente si a castigat locul 2. Mama sa a inceput sa posteze video-uri de la competitie pe YouTube pentru ca familia lor si prietenii sa le vada. Ea a continuat sa incarce video-uri cu Bieber cantand melodii R&B iar popularitatea lui Justin a crescut.

2007 - 2009: Inceputul carierei

Justin Bieber in 2009

Cautand videoclipuri ale unui artist diferit, Scooter Braun, un fost director de marketing al So So Def Recordings, a accesat unul din video-urile lui Bieber din 2007. Impresionat, Braun a aflat numele teatrului in care Justin canta, precum si scoala lui, si intr-un final a contactat-o pe mama sa, Pattie, care a fost reticenta din cauza faptului ca Braun este evreu. La varsta de 13 ani, Justin a plecat in Atlanta, Georgia pentru a inregistra demo-uri, iar cu o saptamana mai tarziu a cantat pentru Usher.

Bieber a semnat in scurt timp cu Raymond Braun Media Group (RBMG). Justin Timberlake a vrut si el sa il semneze pe Bieber, dar Usher a castigat. In octombrie 2008, L.A Reid de la The Island Def Jam Music Group l-a semnat pe Bieber, acesta mutandu-se definitiv in Atlanta pentru a-si incepe cariera.

Primul single, One Time, a fost lansat la radio in timp ce Bieber inca isi inregistra primul album EP. Piesa a ajuns pe locul 12 in Canadian Hot 100 in prima saptamana de la lansare in iulie 2009, iar mai tarziu a atins numarul 17 in Billboard Hot 100. In toamna, piesa One Time a fost certificata cu platina in Canada si S.U.A, si cu aur in Australia si Noua Zeelanda. Primul album al lui Bieber, My World, a fost un EP lansat pe 17 noiembrie 2009. Al doilea single, One Less Lonely Girl, precum si doua piese promotionale Love Me si Favorite Girl au atins topul 40 al Billboard Hot 100.

Mai tarziu, One Less Lonely Girl a fost lansata la radio si a atins top 20 in Canada si S.U.A si a fost certificata cu aur. My World a fost certificat cu platina in S.U.A si dublu-platina in Canada si U.K. Pentru a promova albumul, Bieber a cantat in mai multe emisiuni live, precum MTV VMA, The Dome, YTV's Next Star, The Today Show, The Wendy Williams Show, Lopez Tonight, The Ellen Degeneres Show, It's On With Alexa Chung, Good Morning America, Chelsea Lately, BET's 106, Park. Bieber a fost invitat special intr-un episod din True Jackson,VP in 2009.

Bieber a interpretat piesa "Someday at Christmas" pentru Presedintele S.U.A Barack Obama si Prima Doamna Michelle Obama la ceremonia White House for Christmas in Washington, D.C in 2009. Bieber a fost unul dintre interpretii la Dick Clark's New Year's Rocking Eve with Ryan Secreast in 31 decembrie 2009. Bieber a fost prezentator la Premiile Grammy din 31 ianuarie 2010 si a fost invitat sa fie unul dintre vocalisti la remake-ul piesei "We Are The World" (piesa compusa de catre Michael Jackson si Lionel Richie). Bieber interpreteaza primul vers al melodiei, care a fost cantat de Lionel Richie in varianta originala.

2010 - 2011: My World 2.0 si Never Say Never

In Ianuarie 2010, "Baby" a fost primul single lansat de pe albumul de debut, My World 2.0. Piesa, in colaborare cu Ludacris, a devenit un hit international urcand pe locul 5 in US Billboard HOT 100, locul 3 in Canadian Hot 100 si top 10 in mai multe piete internationale. Doua piese promotionale, "Never Let You Go" si "U Smile" au ajuns in top 30 in US Hot 100 si in top 20 in Canada. Potrivit Metacritic, albumul a primit recenzii in general favorabile. Albumul a debutat pe locul 1 in US Billboard 200 facandu-l pe Bieber cel mai tanar artist care a reusit aceasta performanta, dupa Stevie Wonder in 1963. My World 2.0 a debutat pe locul 1 si in Canada, Irlanda, Australia, Noua Zeelanda.

Pentru a promova albumul, Bieber a aparut in mai multe programe de televiziune, incluzand The View, Premiile Kids' Choice Awards, Nightline, Late Show with David Letterman, The Dome, 106&Park. Sean Kingston a colaborat pentru urmatorul single "Eenie Meenie". Piesa a urcat in top 10 in U.K si Australia. Pe 10 Aprilie 2010, Bieber a fost oaspete muzical la Saturday Night Live. Pe 4 Iulie 2010, Bieber a cantat la Macy's Fourth of July Fireworks Spectacular in New York City. Urmatorul single de pe album a fost "Somebody To Love". colaborare cu Usher. Pe 23 Iunie 2010, Bieber a pornit in primul sau turneu mondial My World Tour. In Iulie 2010, Bieber a fost cea mai cautata celebritate pe internet. In aceeasi luna, videoclipul pentru "Baby" a devenit cel mai vizionat video de pe YouTube. Conform unui angajat Twitter, in Septembrie 2010, Bieber si fanii sai reprezentau 3% din tot traficul de pe Twitter.

In Septembrie 2010, Bieber a interpretat trei piese la MTV Video Music Awards, "U Smile", "Baby", "Somebody To Love" si a cantat la tobe. In aceeasi luna, a jucat in serialul CSI: Crime Scene Investigation. Ultimul episod in care a aparut a fost in Februarie 2011. In Octombrie 2010, Bieber a anuntat ca urmeaza sa lanseze un album remix acustic, intitulat My Worlds Acoustic. Acesta a fost lansat luna urmatoare in S.U.A.

Un film biografic 3D intitulat Justin Bieber: Never Say Never a fost lansat in Februarie 2011. Filmul a incasat $12.4 milioane in prima zi de rulare. In total filmul a incasat $98,441,954 in intreaga lume. Filmul este insotit de al doilea album remix al lui Bieber, Never Say Never - The Remixes. In iunie 2011, Bieber a fost numit de Forbes al doilea cea mai bine platita celebritate sub 30 de ani. In Noiembrie 2011, Bieber a lansat albumul Under The Mistletoe, cu tematica de Craciun, ce a debutat pe locul 1 in Billboard 200 si a vandut peste 210,000 copii in prima saptamana.

Frecvența Cititor de Proză: Claudiu Pintican recitand EMINESCU

Frecvența Cititor de Proză: Claudiu Pintican recitand EMINESCU

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Dumitru Sin | Blog Talk Radio

Dumitru Sin | Blog Talk Radio

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Corectitudine, onoare și alte fleacuri

Corectitudine, onoare și alte fleacuri

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Corectitudine, onoare și alte fleacuri

Brindusa Armanca 

noiembrie 16, 2011

Editorial,
Media
Tech

       La 100 de ani de la nașterea filosofului canadian Marchall McLuhan, cel care a prezis apariția World Wide Web cu trei decenii înainte și a descris lumea viitorului ca pe un imens ”sat global”, presa de pretutindeni este confruntată cu mutații de profunzime care pun sub semnul întrebării rostul, funcționarea și bazele ei conceptuale. Având o convingere aproape religioasă că mass-media influențează decisiv viața oamenilor și viziunea lor despre lume, preocupat să descifreze care va fi natura mesajului mediatic în viitor, precum și cum va funcționa lumea determinată de noile tehnologii, McLuhan nu și-a bătut capul cu problemele de etică jurnalistică. Totuși, prin forța exploratorie a teoriilor sale, McLuhan a observat că se conturează o prăpastie între noul rol al mass-media și abordările eticiste tradiționale. Profeția unei prese participative, extinse dincolo de comunitatea profesioniștilor, așa cum spunea într-o lucrare publicată în 1967, s-a împlinit sub ochii noștri o dată cu Internetul, Facebook, bloggosfera etc. S-a schimbat oare, împreună cu noile platforme și morala mesajului mediatic?
Jean Baudrillard oferă, în contrast cu optimistul McLuhan, care vedea în schimbarea mass-media o cale de armonizare culturală a societății, un răspuns pesimist: mass-media, televiziunea în special, sunt instrumente de dominație, manipulare și control social, menite să inducă confuzie prin ștergerea frontierei dintre realitate și show, între public și privat etc., punând în pericol libertatea de expresie însăși. ”Puritanul” Baudrillard vede în dispariția ”Galaxiei Gutenberg” profețite de McLuhan disoluția lumii moderne pentru a face loc consumerismului postmodern, culturii faptului divers unde tot ce nu înseamnă nimic este glorificat, unde simularea și reciclarea reprezintă noua etică. Pseudo-știri despre pseudo-evenimente, pseudo-obiectele publicității, difuzate industrial, dizolvă suportul simbolic al culturii înlocuindu-l cu surogate tehnologice strălucitoare. ”Comunicarea de masă exclude cultura și cunoașterea”, conchide radical filosoful francez în lucrarea Societatea de consum. Mituri și structuri.

        Dezbaterea subiectului dacă vechea etică (să nu minți, să nu furi etc.) mai poate fi reper pentru presa de azi rămâne actuală. Celei de-a ”patra puteri” i s-a adăugat o a ”cincea putere” instituită de bloggosferă, Facebook, Twitter, YouTube, chiar Wikileaks și alcătuită din contribuțiile tuturor celor care nu fac parte din comunitatea profesioniștilor presei. Ce principii modelează aceste mesaje, cine veghează asupra lor, cât din deontologia și responsabilitățile presei profesioniste sunt preluate de ”social media”, cum spun americanii? Ward și Wasserman propun înlocuirea ”eticii închise”, a eticii normative a comunității mediatice, cu o ”etică deschisă”, un sistem de reguli pe care mass-media și alternativele ei civice să îl adopte ca pe un ghid general de conduită, având în centru diversitatea, ospitaliatea, virtutea sincerității și participarea liberă. Cei doi cercetători americani răspund negativ la întrebarea dacă acest sistem poate fi respectat unanim. Soluția este calculul utilitar al majorității și convingerea ei că fără etică orice comunicare regresează într-un alt Turn Babel.
Înapoi la realitatea imediată. Compărut zilele acestea din nou în fața Parlamentului Britanic, James Murdoch, ca și tatăl său, atotputernicul Rupert Murdoch, a susținut ca n-a știut nimic despre ascultarea ilegală a telefoanelor, urmărirea și încălcarea vieții private, făptuite de redacțiile News.Corp., un scanadal mediatic imens cu 16 arestați și unele suspiciuni de crimă. Cu alte cuvinte, marile corporații și conducătorii ei care au dus mass-media spre culmi ale corupției nu își asumă nicio responsabilitate.

      Prea puțin s-a sinchisit la noi lumea de fărădelegile care au distorsionat rolul presei timp de mai mulți ani prin jocurile politico-financiare care ies la iveală încet, prea încet, în cazurile Vântu-Luca-OTV, sau în alte cazuri știute, dar încă neanchetate. Dar poate responsabilitatea individuală a jurnaliștilor și comunicatorilor, a formatorilor de opinie încă există. Sunt dovezi în presa autohtonă. 

        Totuși convorbirea purtată la telefon de Mircea Dinescu, poetul, fostul disident, jurnalist post-decembrist cu patronul sau, Sorin Ovidiu Vântu, oferă un raspuns descurajant:

”MD: Să trăieşti, coane, ce faci, bă?
SOV: Bine, tati, felicitări pentru emisiune!
MD: Mersi, bă, da’ ai văzut că ăsta (n.r. – Tănase) tot nu dă, nu vrea să dea. De atâtea emisiuni şi n-a dat.
SOV: Da…
MD: Nu vrea el!
SOV: Lasă… a fost foarte bine, nu? Ascultă ce îţi spun eu, tati. E un pas făcut spre normalizare. Realitatea TV e o instituţie patronală, tati. Deci, răspunde intereselor patronului.
MD: Da, da, aşa e, bă! Dar, băăăi, ştii ce mi-a zis?
SOV: Ă?
MD: Mi-a zis: „Mircea, eu nu dau aşa în Putere fără motiv. Chiar dacă faultează, nu dau!”.
SOV: Nu, nu cred. Bine, trebuie să-l înţelegi şi pe el, că nu poate chiar aşa. Stelică e tare la simulări, înţelege şi tu. Oricum, ai văzut că în partea a doua te-a lăsat pe tine…
MD: Da, bă, da..
SOV: Te-a lăsat non-stop şi el era moderator…
SOV: Deci, câte-ţi trebuie? Zi!
MD: Câte poţi tu, coane…
SOV: Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei…
MD: Cât?
SOV: O sută, cât îţi trebuie? Ce să faci cu cincizeci… cât…
MD: Bă, adu-mi cât poţi tu. Dar cât mai repede, te rog!

articol aparut si Revista 22

Ai informatii despre tema de mai sus? 

Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? 

Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro