Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

luni, 15 martie 2021

Replica lui Dinescu, după ce a fost criticat de Liiceanu: În ’89 am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit: „Dragul meu, am ascultat vorbele tale și am plâns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntâlnesc după un an, purtând cu dezinvoltură în cârcă Editura Partidului Comunist -ANALIZE • 14 MARTIE 2021 • COSMINA FERNOAGĂ • 13.397 VIZUALIZĂRI • 61 COMENTARII- Sursă: 2003 - 2021 G4Media.ro


                                           Sursa foto: Faceboo/Mircea Dinescu
http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Replica lui Dinescu, după ce a fost criticat de Liiceanu: În ’89 am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit: „Dragul meu, am ascultat vorbele tale și am plâns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntâlnesc după un an, purtând cu dezinvoltură în cârcă Editura Partidului Comunist

ANALIZE •  • • 13.397 VIZUALIZĂRI • 

E rândul lui Mircea Dinescu să-i dea replica lui Gabriel Liiceanu, după ce acesta, într-un articol publicat pe platforma Contributors l-a catalogat ca fiind „un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”.

Pe contul său de Facebook, Dinescu subliniază că nu-și închipuia că la bătrânețe, Liiceanu va ajunge asemeni vechiului lider PRM-ist, Tudor Vadim, „să regurgiteze perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului”.  Numai că Liiceanu nici nu are „talentul grobianism al Tribunului”, nefiind decât un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care Dumnezeu l-a pedepsit pe Dinescu.

Dinescu mai evidențiază un episod din 18 martie, 1989, reamintind totodată cum vechea Editură a Partidului Comunist, astăzi celebra Humanitas, a ajuns în proprietatea lui Liiceanu.

(…) La o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare și am plîns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași…, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist.

Pe larg, postarea lui Mircea Dinescu:

„Numai dracul și-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleșu am ciordit la revoluție sculele de bărbierit și capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrânețe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.

O singură dată în viață l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă și văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront.

În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare și am plîns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași…”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist.

În Cartea albă a Securității există înregistrarea unei gărgărițe plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile cîtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidențial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea și frigul din România. Împreună cu Andrei Pleșu eram gata să plasăm bomba la Ambasada Olandei, unde amicul nostru Coen Stork aștepta să o detoneze în întreaga lume. Nici n-am apucat să-mi termin bine recitalul, că Octavian Paler a sărit ca ars zicînd că el îl știe bine pe Ceaușescu și că stilul meu pamfletar o să-l scoată din minți. „Gîndiți-vă că aveți copii la școală!” a exclamat Paler. „Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de rușinea de a tăcea ca lașii!”, i-a întors-o Alexandru Paleologu. Cel mai îngrozit dintre toți s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiștii copilul, lăsîndu-i doar pe copilașii mei în ghearele lor. Pînă la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea s-a amînat pentru altădată. Astfel și-a mîncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat și sfoiegit, a încercat să și-l tragă pe cap după căderea comunismului.

Mult mai tîrziu, Andrei Pleșu mi-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care, destul de opărit, i-a reproșat gafa de a se fi solidarizat cu mine: „Andrei, imaginează-ți că noi doi ședeam liniștiți la tine în curte și convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă lași baltă și fugi după golanul de Dinescu care strigă ca un țigan prin fața casei tale spoitingiri!”

Trecut-au anii și golanul de atunci s-a metamorfozat într-un soi de Rasputin altoit pe Mărgelatu, un monstru al societății de consum, cu o mînă pe volan și cu o alta pe sticla de palincă, scuipînd cojile bomboanelor agricole în ochii trecătorilor de pe Calea Victoriei.

Făcînd o comparație între noi doi, sigur că în vreme ce subsemnatul clămpănea din limba de lemn a Facultății de Ziaristică de la Ștefan Gheorghiu, Liiceanu trăgea cu nesaț pe nări iarba idealismului. Că nu oricine își putea permite, în epoca lui Pericle, cum frumos a denumit-o mătușa domnului Liiceanu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, să-și plimbe cu atîta candoare cămila ființei prin oaza de libertate a Facultății de Filosofie, unde Karl Marx era adus în lanțuri la cursuri. Și în timp ce Constantin Noica îl imobiliza pe bărbos, ca junele Liiceanu să-l lovească cu vergeaua peste degetele cu care scrisese Manifestul Partidului Comunist, domnul Hegel, cu picioarele pe catedră, le vorbea studenților despre civilizația untului care l-a marcat atît de mult pe patronul Editurii Humanitas, încît i-a lăsat dîre adînci de alifie pe trupu-i de efeb.

Stau și mă întreb ce copită de măgar l-a lovit în falcă pe Gabriel Liiceanu, de a revărsat asupra poetului atîtea zoaie?! Poate copita mea de acum un an, cînd am descoperit că în dosul cremelor unsuroase se ascunde un criminal în serie care s-a deconspirat inainte de a-mi deschide un barber shop, pe Facebook, unde i-am luat scalpul lui CTP, l-am bărbierit pe Stelică și i-am pus părul pe moațe Anei Blandiana, adică mușteriilor care au tăbărît pe mine din senin.

𝐒𝐞𝐜𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐚𝐜𝐡𝐮𝐬𝐜𝐮 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐋𝐢𝐢𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥

După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din ce în ce mai bine în lazaretul cu leproși.

În șiragul strălucitor al despărțirilor post-goetheene, mărgica vineție pe care Liiceanu o poartă ca găina babei în cioc e adumbrită de complexul actului ratat al asasinului ce nu mai suportă să-și vadă victimele rămase în viață.

Aidoma unui Fidel Castro cu ideologia întoarsă pe dos, antimarxistul de operetă se visează a fi ținta unor nesfîrșite atentate puse la cale de garda pretoriană a lui Ion Iliescu, pe care le dezvăluie într-o teribilă confesiune de martir al comunismului care a sărit pîrleazul spre capitalism cu pielea iepurelui încă nedezlipită de spinare.

Tîrît de Andrei Pleșu în bîrlogul lui Virgil Măgureanu imediat după mineriada din ’90, Gabriel Liiceanu retrăiește parcă în fața unui pahar cu Coca-Cola angoasa episcopilor nevoiți să sărute inelul otrăvitor al Papei Borgia. Ca la o ruletă rusească, are flerul de-a învîrti cu dibăcie paharele și de a-l sorbi pe cel din fața lui Măgureanu, dejucînd astfel intenția malefică a directorului SRI.

La cîteva zile după atentatul eșuat se trezește la ușă cu mesagerul diavolului, care îi pune în brațe drept plocon o lădiță cu șase sticle de catran învechit în beciurile instituției.

Așa cum vitriolul Miței Baston se preschimbă pînă la urmă în cerneală violetă, licoarea primită cadou de la alunecosul generalisim, pe care n-a îndrăznit a o bea, ajunge pe masa Grupului pentru Dialog Social, unde Gabriel Liiceanu, ca un savant ce se joacă cu viețile oamenilor de dragul unui experiment științific, așteaptă să vadă efectul devastator al Saricăi Niculițel asupra șoriceilor dalbi din laboratorul societății civile.

Numai că, în loc să strige „Evrica!”, filosoful e nevoit să exclame iohannicește „Ghinion!”. Căci, plini de recunoștință, cobaii chercheliți păreau a-i cerși din priviri încă o butelcuță.

Dacă membrii Grupului ar fi căzut lați în ziua aceea, România și-ar fi sporit zestrea de eroi ai neamului, care n-ar mai fi apucat să-și fractureze conștiința cu ocazia premierii unui procuror abject pe care însuși domnul Liiceanu l-a pupat acolo unde-i temelia mai moale fără teama de-a colecta un stafilococ.

În locul cartofului străpuns de-o țepușă am fi avut astăzi în Piața Revoluției un grup statuar în care Gabriel Liiceanu, desfigurat de durere aidoma Țarului Ivan cel Groaznic din tabloul lui Ilia Repin, își strînge la piept pisoiașii pe care el însuși i-a omorît.                                                                                                                                                                                          

Dacă pare de necrezut, iată mărturia originală a lui Gabriel Liiceanu:

Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La cîteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învîrtit în jurul lădiței cîteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întîlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic.

Gabriel Liiceanu a lansat, într-un articol publicat pe platforma Contributors, o critică dură la adresa lui Mircea Dinescu, despre care a spus, fără a-i pronunța măcar o dată numele, că reprezintă un ”model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”.

„Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” și fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l repire acolo. Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat  deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii”, a mai scris Liiceanu.

„Senzația pe care ți-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică”, a mai continuat el în articolul intitulat ”Un pedagog valah”.

Citește articolul integral pe contributors.ro

 

61 COMENTARII

  1. Croncănitoare nenorocită.

    • pacat ca a lasat pixul pentru polonicul de ciorba, mare pacat.
      macar am avut si noi parte de balacareala „de calitate”, filosofica, neologisme, arhaisme, referiri la Pericle bine condimentat cu copita de magar

    • Un golan acest Dinescu, dar nu din aia din Piata. Din aia ca Iliescu.

  2. Dinescu = caca in ploaie

  3. Ne cumpărăm floricele, bere și hai la spectacol. Gratis. Bai băieți, nu vedeți ca cineva va imbarligat, bine de tot. Intelectualii lui peste. Hai sictir amândoi. Așteptăm episodul 3. Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit la asa zisa revoluție, ca să deveniți, voi doi, niște îmbuibați.

    • Nu e vorba de Delta Dunării. Dacă nu era marea poetă Ana Blandiana, România publiciştilor miştocari, a Corupţiei şi Incompetenţei n-avea azi nici măcar Memorialul de la Sighet, exact aşa cum tot stă în reparaţii din 2002 Muzeul Naţional de Istorie fără să plângă nimeni. Mircea Dinescu de la Caţavencu a scris insultător şi despre Ana Blandiana, încât filosoful Gabriel Liiceanu de la prestigioasa editură Humanitas, fiind ultimul bărbat de modă veche din Bucureşti, a replicat cavalereşte. Alţii au fugit pe Netflix sau pe Antena Star, s-au făcut că plouă şi acuma n-au treabă.

  4. Plai cu boi, catavencii(ce teapa am luat cu bucsu si sinescu..), telefoane si- mprumuturi de la coane’ vantu, sefut peste uniunea scriitorilor, carciumi, lautari, jmangleala la cetatea de pe malul Dunarii( din bani publici teribil de multi), asa zisele proiecte culturale, .., betii si golaneli, stransuri ca la bodega in televiziunea platita de noi..tvr.., ce mai, trai pe vatrai nenicule…vorba ta lunga…moarte sigura!!!

  5. „Poete!!!”,lasă vrajeala ,ai pupat în K.U.R. CIUMA ROȘIE și ai profitat la modul indecent de avantajele pe care ți le-a adus acest fapt fără tăgadă! Nu putem să nu te înjurăm la cât kkt ai mâncat ,la greu, la TVR (!),când Dragnea și borfașii lui au siluit legile justiției! Ești un golan ROȘU!

  6. „Poete!!!”,lasă vrajeala ,ai pupat în K.U.R. CIUMA ROȘIE și ai profitat la modul indecent de avantajele pe care ți le-a adus acest fapt fără tăgadă! Nu putem să nu te înjurăm la cât k.k.t. ai mâncat ,la greu, la TVR (!),când Dragnea și borfașii lui au siluit legile justiției! Ești un golan ROȘU!

  7. Dupa Ceausescu a fost cel mai mare critic literar.

  8. Nu te mai face ca lucrezi. Esti lamentabil.
    Te crezi mare revolutionar? Ce ai facut de fapt?
    L-ai primit cu bratele deschise pe Iliescu la TVR si bolsevicului atat ia trebuit.
    Pentru mine si multi prieteni din Timisoara care am indurat o saptamana de groaza pana s-au trezit si bucurestenii, predarea puterii in mana lui Ilescu a fost un act de inconstienta, ca sa nu spun tradare. Nu esti decat un profitor.

    • Era stabilit de ruși, iar Dinescu a făcut o dizidențâ aranjată, incomparabilă cu umilințele pe care le- au îndurat Doina Cornea, Paul Goma

  9. Dinescu trebuie lasat sa fiarba in suc propriu😏

  10. Dacă vă întrebaţi de ce România e în 💩 de 31 de ani, aveţi aici un răspuns: pentru că de 31 de ani suntem obligaţi să citim în presă tot despre aceiaşi criptosecurişti sovietici.

    Aşa „personalităţi”, aşa ţară.

    De 💩

  11. Dinescu este un politruc infect. Are totuși unele calități, un soi de nebunie, nu se ferește sa meargă pana la capăt. Liiceanu în schimb este un un Soros, un fricos, un informator al securității, un om profund imoral. Categoric dintre cei doi Dinescu e o
    clasa peste Liiceanu. Acestisi neobolsevici, din păcate, au fost modele pt mulți. Inclusiv eu luând contact cu scriitura lui Liiceanu l_am apreciat.

  12. Mircea , fa te ca lucrezi …

  13. Cultură, politica și ” finețuri”! Made în RO.
    Ca orice ‘telectualu’ lu pește, cântători ai ” epocii de aur”! Unu mai dizident ca altul.
    O bășină într-un lighean cu lături! Ambii 2!!
    Dicsit.

  14. Avem amintiri neplacute si despre domnul Dinescu. Bun baiat, a conlucrat frumos cu Securitatea, avea interes. Asta pana a venit ordin de la Moscova ca trebuie sa intre in rezistenta. Si a intrat. Cam in acelasi moment in care a intrat si Iliescu. Nici o coincidenta aici, nimic intamplator. Frecvent plimbator prin ambasade, pe vremea raposatului, a vut grija sa isi rezolve protectia si la est si la vest. Cum ar veni, cand nu a mai facut fata, a facut spate. Ca orice panarama de Dumbovita.
    Dupa 89 si-a rezolvat toate poftele. Toate.

  15. Ce v-am spus acum doua zile: abia astept replica Dinescului ca sa le dau dreptate amindurora.
    Azi a venit si replica asa ca: bravo ba neispravitilor, amindoi aveti dreptate!

    • Pentru cei care nu pot face diferența și văd doar o bălăcăreală între intelectuali, eu zic să încercați să vă raportați la fapte, nu doar la vorbe. În plus, mai contează și stilul. Ce observ la Dinescu este că, atunci când cineva îl zugrăvește – necruțător, dar adevărat –, el răspunde josnic, jignind, legându-se inclusiv de infirmități fizice (v. Ana Blandiana ‘fudulă de-o ureche’) ori de presupuse lașități, aparente sau reale compromisuri din trecutul îndepărtat, pe care nu-l dezgroapă decât pentru a face rost de muniție pentru contraatac. Dacă te uiți la fapte, însă, la cele de după ’89, ceea ce a făcut Dinescu în România este bine ilustrat de Liiceanu în portretul pe care i-l face, în timp ce ceea ce a făcut Liiceanu este ilustrat nu numai de Editura Humanitas – o instituție care a luminat conștiințele multora, cu urmări sociale -, ci și de aparițiile lui publice, prin care a dat o bună direcție celor care l-au recunoscut drept lider.

    • Mult talent, ce-i drept – Liiceanu – excelent portretist; Dinescu abundă în metafore originale -, însă trecând dincolo de aparențe, contează substanța. Care la cel din urmă nu este.

  16. Dinescu este un provocator ordinar. Cu spatele asigurat de KGB ii impingea pe fraieri sa faca pasul inainte. Un jegos, stalp de baza al bolshevismului oligarhic si mafiot.

  17. Deosebirea intre Liiceanul din 1990 si cel de azi a fost facuta in 2016, cand Oistenii si Alexandrestii l-au debarcat de la GDS. Ia Oisteni, Liicene, fmm. Sper sa vedem si DNA-ul la usa ta, zburatoare cu avionul prezidential care esti!

  18. Trăiesc cu impresia că domnul ” Gabriel” nu a aflat încă cine este câștigătorul ” ursului de aur”.

  19. Sunt chiar doua personalități!!! Pentru mine un poet f. bun și un filosof cu care am crescut, impreună cu Editura Humanitas. Sunt cel mai mare cititor al acestetei editura și trebuie să-i mulțumesc Domnului Liiceanu pentru ca titlurile din biblioteca sa sunt și în biblioteca mea. Ce ma oripilează este cloaca care a ajuns G4. Cu câte amănunte, suculente, mai alesdin partea lui Dinescu, prezintă situația. Nea dane de când te-ai raspopit corect poltic pe bani buni ai uitat unde ai publicat cărțile dumitale, recunosc, f bune.

    • Cum cloaca fraiere, favoritii tai sint aici si tu zici cloaca?

    • „Fiecare pentru sine, croitor de paine.”

    • Dacă nu te-ai limita la a aduna cărțile respective în bibliotecă, ai putea dobndi cu ajutorul lor mai mult discernământ, nemulțumindu-te cu ceea ce găsești la suprafață. Dinescu nu este primul mare talent literar altoit pe un caracter găunos.

  20. Domnul Dinescu, un smecher care a reușit sa inducă multe persoane în eroare, și-a spulberat numeroase prietenii, iar cei mai buni prieteni i-au devenit dusmani. Notati: Caramitru, Pleșu, Patapievici, Liiceanu, Stelian Tănase. O fi având și Blandiana păcatele ei dar persoanele mai în vârstă o considera o adevărată icoana pentru Memorialul Sighet, care reamintește suferințele inimaginabile pe care le-au suferit intelectualii care s-au opus instaurării regimului comunist. Totuși, Blandiana i-a dus copilul la altar. Noii prieteni ai lui Dinescu sunt Dragnea, Valcov, Buscu și Cristache, bineînțeles tot din interes, ca și celelalte prietenii eșuate. Pana acum, Dinescu e de admirat a căzut tot în picioare, dar avenit vremea sa i se înfunde acestui ipocrit fără scrupule.

    • Alaltaieri am citit ca Gica Floyd cel drogat a adus familiei lui zeci de milioane despagubire pentru … supradoza. Ieri am vazut protestarzi jeluind-o pe traficanta Breonna. Dar romanii au transformat o puscarie in monument, inca de acum 30 de ani. Ce e, ba, cultul asta al infractorului, sunteti cu totii bolnavi?

  21. Domnilor, va invit sa le citiți cărțile celor 2 și o sa vedeți cât de minunați sunt! Mai ales Domnul Liiceanu. Doar cărțile, nu altceva(sic!)

    • Domnule Wer.
      Din cauza și datorită dvs. am trecut prin supliciul de a citi integral ” răspunsul” ilustrului trubadur al ” fineturilor”!
      Și m-am cutremurat…
      Este exact concluzia pe care am tras-o inițial, citind doar titlul: ambii 2 sunt decât niște măscărici!
      Dacă acești doi domni, foști nomenclaturiști, sunt etalonul ” culturii” românești, va urez noapte buna!
      Adăugați la somnic ușor toată ACADEMIA ROMÂNĂ!
      Cultură, politică și „finețuri” made în RO!
      PS. Nu am înțeles invectivele adresate redacției G4media și dlui DT în legătură cu expunerea subiectului? (de maxim interes național și public, desigur 😱)

    • Cred ca trebuia sa cititi cărțile celor doi domni.

    • Mulțumesc pentru sugestii de lectură!
      Am spus ce aveam de spus!
      Revin totuși la ce a generat revolta dvs asupra gazetei? Că nu înțeleg…

  22. PS Oare de ce toți cei care îl apară și îl susțin sunt admiratori ai PSD?

  23. Dar nu era nevoie. Se putea rezolva si altfel.
    Nici nu am citit, ca nu ma intereseaza si oricum nu pricep ce scrie poetul. Domnul Liiceanu a avut un motiv intemeiat sa scrie articolul de pe contributors si cu asta basta.

  24. Dinescule, o fi fost ceva de capul tau in tinerete, dar in ultimii 10-15 ani ai decazut, te-ai facut de ras… pacat…

  25. Uimeste-ne! Ce a vrut sa zică autorul pe Contributors!?
    ” Nu am citit poetul, că oricum nu îl înțeleg….”
    !!!!
    Dar tovarășu’ Liiceanu, ce a vrut sa zică?
    Wer concluzionează foarte bine la de ăștia…

  26. Cum am zis:
    „Eu cred ca Mircea i-a promis lui Gabriel o invitatie la o …zeama de portocala, televizata, iar intalnirea nu a mai avut loc…
    …si uite-asa s-au strepezit la mațe !”
    Acum stim de ce :
    de frica portocalelor, posibil injectate, Gabriel a invocat o posibila alergie…
    Si-a declinat invitatia, rugandu-l pe Mircea sa-i trimita la pachet sucul de portocala pentru a-l trata pe bunul sau „amic” Victor (Roncea), drept multumire pentru meritul de a-l fi supranumit (pe Gabriel) „profitorul tuturor regimurilor”.

    Astept cu interes urmatorul episod :
    „Dimineata, dupa răsbel. Zeama de varza.”

  27. Dacă vă uitați în Wikipedia la istoric o să vedeți că cineva a încercat să scrie la pagina lui liiceanu c prim în mare jaf de după revoluție a fost acordarea editurii politice de către Pleșu printr o simplă semnătură și fără nicio datorie.

    apariția în Wikipedia a acordării editurii politice a fost blocată sub formă de vandalism

  28. dinescu – un gunoi.

  29. Se cearta pentru ca li se pare ca unul a castigat mai mult!!!
    RUSINE!
    Dovediti ca nu meritati stima noastra.

  30. A iesit dizzy dent-ul de pe vremea lui Ceasca la contraatac! O jigodie care cica se opunea regimului, dar care a dus-o obscen de bine si sub aia si sub ailalti! Un securici! Toti aia care au aparul la „televiziunea libera” dupa lovilutie au fost CONVOCATI acolo!
    „Mircea, fa-te ca lucrezi!”

  31. Dinescu,a trecut vremea cand lumea „punea botul”la metaforele tale.Cel putin atunci ele treceau razant pe langa realitate,astazi sunt razante doar cu campul geomagnetic generat de interesele tale salbatice.Ele sunt niste inflorituri covrigaresti(sic),care se zbat sa supravietuiasca literar,fiind mai de graba un sir de tinichele pe o ata,care da sa se rupa la gatul prostituatei,de pe centura,cand e trasa de client in cabina.Pamfletul tau arata,in ciuda imaginatiei debordante,ca un papagal cu ciocul rupt.Nu-i asa baroane?
    Opusul din aceasta disputa a preluat o afacere comunista,cum s-a putut la vremea aia,si a transformat-o intr-o afacere capitalista de succes,s-a tinut numai de ea si a dovedit ca se poate.Cand l-a sustinut pe Basescu,de fapt a sustinut anticoruptia de la acea vreme,timp in care tu il sustinea-i pe Patriciu.Restul este mingicareala.
    Daca numai un sfert din privatizarile economiei socialiste ar fi avut succesul celei pe care tu o hulesti,Romania chiar ca ar fi ajuns pe culmile capitalismului „multilateral”dezvoltat.Na, ca ai inceput sa ma influentezi.Piu,bata-te Dumnezeu!
    Si eu n-am facut Stefan Gheorghiu.

  32. Textul în sine, amuza. Am ras copios.
    Dar faptul ca doi intelectuali, oameni de litere, ma rog, doua talente (fiecare cu stilul său) se înfrunta și se jignesc reciproc, este trist.
    Este trist ca se întâmplă în România.
    Nu era nevoie de asa ceva.
    În plus, Dinescu și-a pierdut soția nu de mult.
    Orice om cu suflet nu ar ataca un bărbat care lupta din răsputeri sa supraviețuiască psihic și de ce nu, financiar, după asa o pierdere.

  33. Sa ma iertati dar elucubrațiile Dlui Dinescu au de a face și cu mediul in care se complace de mai bine de 30 ani. Vina absolvirii securiștilor și activiștilor PCR inaintea alegerilor din 1990 și afilierea sinceră, muncitorească cu Iliescu (un fel de muza sinistra pentru Poet) le-a înecat in vin și zgomot de țambal. Domnul Liiceanu a încercat sa îl trezească din iluzia beata de sine însă Bardul s-a mâniat si a zgariat cu furculița pe friptura mediu făcută: “Ba a m….ii”

  34. Nea Mircea, spune-ne si noua ceva. Cat ai incasat matale din 90 incoace de la statul asta care te-a tinut in casa pana in 90? Ai facut-o din razbunare?

  35. Am apreciat ambele articole, si al lui liiceanu, si al lui dinescu, m.am amuzat, ambii sunt niste intelectuali de calibru, mari profitori au tuturor regimurilor care s-au succedat in romania. Imi pare rau ca ziaristul de la g4 nu are o cultura generala care sa ii permita sa scrie. Bunaoara, editura partidului comunist despre care scrie el este de fapt editura politica. O sa spuneti ca asa a scris dinescu, da, dar dinescu a scris asa ca sa explice despre ce editura e vorba. Un ziarist trebuia sa scrie: fosta editura politica, a partidului comunist.

  36. Liiceanu și Dinescu, sunt doi profitori abjecți ai perioadei postdecembriste, dar Liiceanu este o scursură multe mai toxică.

  37. Suntem tentați să credem că un scriitor, om de știință – în general, un intelectual de marcă – posedă, din toate punctele de vedere, niște calități remarcabile și ca om. Presupunem că excepționalul dovedit prin cunoștințe, specializare sau opere, certifică și caracterul persoanei în cauză. Sunt nenumărate exemplele care infirmă aceste așteptări, oameni renumiți din cele mai diferite domenii ale creației excepționalului , se manifestă uneori ca având toate defectele omenești posibile, asemenea unui om ”de rând”. În asemenea cazuri ne simțim înșelați în așteptări. Păstrând proporțiile ca impact și renume, ca ”prezență” în lume, cazul celor doi este un exemplu elocvent. Personal mă bucur că, editura politică a PCR a devenit editura Humanitas, mă gândesc cu plăcere la sclipirile de mai demult ale lui Dinescu și caut să fac abstracție de cât de jigodii au putut și pot fi amândoi, în cotidian. Este disgrațios și nu mă amuză, dar lumea e plină cu exemple asemănătoare.

  38. Cum a ajuns Dinescu ,,dizident”:
    Din ce am aflat Dinescu a fost dat afara din servici si a inceput sa fie urmarit de Securitate dupa ce a fost la o cina la socrul sau (om foarte cunoscut in Occident – imi scapa numele), si de al carui relatii Dinescu s-a folosit masiv la inceputul carierei.
    La socrul asta erau veniti in vizita cativa straini jurnalisti etc., si care straini l- au auzit vorbind pe Dinescu contra lui Ceasescu si, fara sa-l intrebe pe Dinescu daca e de acord, au publicat in ziarele din Franta / Europa Libera etc. cuvintele lui Dinescu (transformate in ,,interviu”) contra lui Ceausescu.
    Deci Dinescu seamana in privinta cazului sau cu Gherghe Ursu al carui jurnal a fost inmanat Securitatii de catre un coleg de servici turnator, iar Ghorghe Ursu fiind ulterior omorat in bataie de Securitate. Adica Dinescu, ca si Ghorghe Ursu, nu au devenit dizidenti in mod voluntar….ci din neglijenta !.

  39. Unii au ştiut să stea lipiţi bine de ilici&co şi de banul public. Liiceanu probabil s-a lipit şi el de editura conducătorului iubit de proşti, dar nu e clar că a făcut o mare afacere din ceea ce a „preluat”. Comparând mere cu pere, spre deosebire de revoluţionarii care se fac şi în ziua de azi că muncesc, cei în fundul cărora statul român îndeasă în continuare o parte din spitalele şi şcolile noastre -totul pentru a justifica revoluţia comuniştilor cu faţă umană şi pentru a avea în continuare masa critică pentru votat urmaşii pcr-ului, unii au construit cel mai mare brand din zona editorială şi, cel mai important, au publicat şi promovat, după lovitura de stat din ’89, cele mai importante titluri şi cei mai importanţi scriitori din România.

  40. Poetul Mircea Dinescu are mult har, oricând îl citesc cu plăcere,plus că e de-o umanitate rar întâlnită. Să citim mai mult și apoi să l jignim. Să ne facem că citim…….

  41. Briefly, cu calm si condescendenta:
    1.Dinescu a dat vreodata vreun examen de admitere la vreo institutie, facultate ,scoala? Stie ce e ala? Nu. A depus dosarul la St.Gheorghiu si atat.
    2. Daca e poet, are ceva de spus in poezia ro.? Are o strofa de retinut? Are un vers demn de poezia ro.? Care sa ramana?!…Are?
    3.Stie sa gateasca? Crede ca portocala e ca elementul Carbon ,fara de care nu se poate gati orice mancare. Gresit. In primul rand nu cunoaste fiziologia digestiei, cronologia proceselor enzimatice implocate in fenomenul digestiv. La el e ca la porc: mananci orice, oricand si mestecat cu mainile.
    4. Liiceanu are editura. Faptul ca are, nu ii confera statut de scriitor. Inseamna ca si tanti Gabi Firea e scriitoare…Daca intru in amanunte fac ce a facut Schopenhauer cu chibritul.
    5. Ana Blandiana e poeta.

    Daca ma poate contrazice cineva ,il rog s-o faca pastrand acelasi registru.

Sursa foto: Faceboo/Mircea Dinescu

 

sâmbătă, 13 martie 2021

Gabriel Liiceanu, atac dur la adresa lui Mircea Dinescu: „Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric” - de George -Andrei Cristescu - 12 martie 2021, 12:00- Sursă: Adevărul.ro



http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Gabriel Liiceanu, atac dur la adresa lui Mircea Dinescu: „Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric”

12 martie 2021, 12:00

de

George-Andrei Cristescu


„Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”, scrie filosoful Gabriel Liceanu pe platforma Contributors.ro, într-un text-replică la atacul lui Mircea Dinescu la adresa poetei Ana Blandiana.

„Judecând după nivelul nostru de civilizaţie la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziţie” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinereţe scria versuri involte.

Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populaţia românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă”scălâmbi.fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi 

În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (şi mai ales cum face) în zilele revoluţiei din decembrie şi în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuţi nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de puşlama ordinară?

Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-şi că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piaţa Dorobanţi pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceauşescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” şi fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l respire acolo. Apoi, ca proaspăt şef al Uniunii Scriitorilor, a încercat  deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluţie de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii”, scrie filosoful, pe Contributors.ro.  


Acesta continuă: „Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golăneşte în compania tarafului de lăutari pe disonanţele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeaşi dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea preşedintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze şi un popas al grupurilor de vizitatori străini la moşia lui de pe malul Dunării.   

Senzaţia pe care ţi-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanităţii e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă şi răstălmăcitoare poate fi gesticulaţia unui individ pe scena publică. În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocăniţe şi sfeclă în cârnaţi ţărăneşti.

Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Şi-a asumat pe faţă postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-şi brelocul cheii de la maşină pe policar, împroşcând calomnii şi sărind cu gura la oricine, dispreţuind pe faţă reguli şi legi, conducând maşina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă şi aşternând un covor de seminţe scuipate din mers între ambreiaj şi accelerator.  

În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har şi vervă, bădărănia, transformând estetica şi morala mahalalei în stil de viaţă comunitar”, concluzionează directorul editurii Humanitas.  

Ana Blandiana relatează în cartea sa un dejun diplomatic din 1990, în prezenţa ministrului francez de Externe Roland Dumas, alături de Doina Cornea, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. Dumas a întrebat "dacă se ştie cine erau tinerii morţi la Intercontinental", iar Mircea Dinescu ar fi răspuns ironic: "Hitlerjungend/ Tineretul lui Hitler". 

„Într-una dintre dimineţile acelui început, greu de înţeles de lume, care a fost luna ianuarie a anului 1990, am participat la primul şi, de altfel, ultimul mic dejun diplomatic din viaţa mea. 
Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Rland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu”, scrie în volumul de amintiri Ana Blandiana.

 În replică, Mircea Dinescu a publicat pe Facebook că Ana Blandiana "ticluieşte" în carte "imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii care i-ar face dincolo de mormânt o concurenţă neloială". El afirmă că "hobby-ul  Anei Blandiana de a se juca una-două de-a interzisa" este un "obicei de pe urma căruia a reuşit să publice o roabă de cărţi până în ultimul an de viaţă al Motanului Arpagic", subliniind în final că scriitoarea "s-a gândit abia acum să-şi recupereze conştiinţa opărită şi să-l dea pe răzătoare pe tatăl lui Andrei". El încheie relatarea cu formula: "Sărumîna, năşică!", Ana Blandiana fiind naşa fiului lui Mircea Dinescu. 

citeste totul despre: gabriel liiceanu mircea dinescu ana blandiana ceausescu
Citeste mai mult: adev.ro/qpunyq
PS.

Replica lui Mircea Dinescu, după ce Gabriel Liiceanu l-a numit “scandalagiu, mitocan, pușlama ordinară”. Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
MAGDA ANGHEL  
ÎNHOTNEWS
12/03/2021, 13:28
Replica lui Mircea Dinescu, după ce Gabriel Liiceanu l-a numit “scandalagiu, mitocan, pușlama ordinară”. Exclusiv
Mircea Dinescu îi răspunde lui Gabriel Liiceanu, duppă ce l-a numit "scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară". Sursă foto: Facebook/Digi24

Mircea Dinescu îi răspunde filosofului Gabriel Liiceanu, după apariția articolului “Un pedagog valah”, în care este numit “scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară”.

Poetul Mircea Dinescu l-a iritat pe Gabriel Liiceanu, cu comentariile acide făcute la adresa scriitoarei Ana Blandiana, după ce, într-un pasaj din “Soră lume”, carte publicată recent de aceasta, se precizează că Dinescu i-a numit “Hitlerjungend” (n.r. “Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi în fața Hotelului Intercontinental în timpul Revoluției din 1989.

Cartea Anei Blandiana a fost publicată de Editura Humanitas, a lui Gabriel Liiceanu, și, după ce a citit-o, Mircea Dinescu a spus despre poetă că “și-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă și astăzi să-și reșapeze trecutul”.


În replică, fondatorul Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu, îl atacă pe Mircea Dinescu, despre care spune că este un  “claun isteric locuit de patima căpătuielii”.

Gabriel Liiceanu dă de pământ cu Mircea Dinescu: “Un mitocan, un poftangiu!”

“Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populaţia românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi.

În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (şi mai ales cum face) în zilele revoluţiei din decembrie şi în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuţi nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de puşlama ordinară? Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. (…)

Mircea Dinescu, pamflet pentru Gabriel Liiceanu: “Am văzut fanaticul”

Contactat de FANATIK.ROMircea Dinescu ne-a mărturisit că lucrează la un pamflet dedicat “fanaticului” Gabriel Liiceanu, pe care îl va face public în scurt timp.

“Am văzut fanaticul de care vreți să mă întrebați. Acum lucrez la pamfletul meu dedicat lui. Nu pot să spun mai mult, de data aceasta, îmi pare rău, dar stați cu ochii pe pagina mea de Facebook. O să îl public acolo curând”, ne-a spus, râzând, Mircea Dinescu, făcând și o glumă, în stilul caracteristic. “Nu mai fiți fanatici, că nu-i bine, în lumea asta nevrozată”.

Cartea Anei Blandiana
Cartea Anei Blandiana – Soră lume – de la care a pornit scandalul dintre Gabriel Liiceanu și Mircea Dinescu

 

 


Societatea Națională Tutunul Românesc, „arsă” de stat. Cum au ajuns fabricile de țigarete în paragină -AUTOR: Andrei Zbîrnea - VINERI, 12 MARTIE 2021, 19:16 -SURSĂ: Realitatea PLUS

Societatea Națională Tutunul Românesc, „arsă” de stat. Cum au ajuns fabricile de țigarete în paragină

Ioan Niculae/foto: George Calin, INQUAM
Ioan Niculae/foto: George Calin, INQUAM

După încheierea celui de-al treilea proces de privatizare, Ioan Niculae a adus în Societatea Nationala a Tutunului Românesc un teren în valoare de aproape 5 milioane de dolari, al societății Dragon Medical Compex SA. Firma Dragon Medical, cu capital majoritar de stat, a fost înfiinţată în 1991, la iniţiativa fostului medic al echipei naţionale de fotbal, Florin Brătilă.


Societatea Națională Tutunul Românesc, „arsă” de stat - vineri, ora 18: Secretele privatizării tutunului românesc - AUTOR: REALITATEA.NET - vineri, ora 18: Secretele privatizării tutunului românesc- Sursă : Realitatea PLUS


Culisele statului paralel, vineri, ora 18: Secretele privatizării tutunului românesc

Privatizarea tutunului românesc, o afacere înecată în fum
Privatizarea tutunului românesc, o afacere înecată în fum

Privatizarea tutunului românesc, o afacere înecată în fum, care nu a fost niciodată cercetată penal! 

vineri, 12 martie 2021

Dinescu, criticat dur de Gabriel Liiceanu: „Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice”- De Alexandra Popescu -12 martie 2021 - Sursă: Universul.net



http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Dinescu, criticat dur de Gabriel Liiceanu: „Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice”



Scriitorul Gabriel Liiceanu îi aduce o critică acidă poetului Mircea Dinescu, într-un articol de opinie publicat pe platforma Contributors.

„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă”,


Articolul integral:

🔹 Judecând după nivelul nostru de civilizație la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziție” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinerețe scria versuri involte.

Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei. Rar îți e dat să vezi categoriile vieții mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puțini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, ființa morală a românilor, sădind în ei credința că sunt condamnați să trăiască într-un univers pocit și populat cu oameni scălâmbi.

În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?

Odată ajuns „simbol”, surpă tot ce putea deveni reper în noua societate, tot ce se contura public ca valoare, caracter și ținută umană. E drept, disidentul de dinainte nu studiase Calvarul și Golgota, pregătirea obligatorie de care vorbește N. Steinhard pentru cei care vor să învețe „meseria de om în lume”, ci doar Academia de Studii Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central, ai cărei absolvenți, sub Ceaușescu, au umplut rândurile DIE, iar după ʼ90, au dat miniștrii, prim-miniștrii și afaceriștii de top ai României.

Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” și fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l repire acolo. Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat  deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii.

Intrat cu panaș pe scena lumii prin poarta revoluției, a început să împroaște continuu și tenace – găsindu-și discipoli în rândul inteligenților ușor de prostit – figurile celor două doamne (Doina Cornea și Ana Blandiana) care, în februarie 1990, au părăsit Consiliul FSN când a devenit limpede încotro voia acesta să împingă carul istoriei. Ni s-a fixat apoi definitiv în memorie prin felul în care s-a detașat de manifestanții din Piața Universității, sfătuindu-l pe Iliescu să pună tunurile cu apă pe ei și să-i lase „să fiarbă în suc propriu”.
Nu avea pudori. La lansările de carte apărea golănește în compania tarafului de lăutari pe disonanțele căruia chefuise până-n zori. Cu aceeași dezinvoltură, la Cotroceni, îi cerea președintelui să intervină „unde trebuie” pentru ca, pe harta turismului autohton, să figureze și un popas al grupurilor de vizitatori străini la moșia lui de pe malul Dunării.

Senzația pe care ți-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică. În timp ce o colegă de breaslă făcea „Memorialul Sighet”, el reinventa bucătăria românească, propunându-le oamenilor la televizor să pună suc de portocale în tocănițe și sfeclă în cârnați țărănești.

Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură.

Are un singur merit: după ʼ90, nu s-a dat niciodată mai mult decât era. Nu a fost „un impostor în strai virtuos”. Și-a asumat pe față postura de derbedeu haios, s-a îmbrăcat ca atare, a vorbit ca atare, s-a purtat ca atare, învârtindu-și brelocul cheii de la mașină pe policar, împroșcând calomnii și sărind cu gura la oricine, disprețuind pe față reguli și legi, conducând mașina cu mâna dreaptă pe sticla de palincă și așternând un covor de semințe scuipate din mers între ambreiaj și accelerator.

În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har și vervă, bădărănia, transformând estetica și morala mahalalei în stil de viață comunitar.”

Apariția lui Ion Iliescu ne-a salvat pe noi de la moarte, de fapt, pentru că România nu era pregătită, ”noi nu putem spune că am avut o echipă care să preia puterea după Ceausescu,” a declarat Mircea Dinescu, pentru B1 TV, în aprilie 2019, când procurorii militari au trimis în instanță Dosarul Revoluției. Procurorii îi acuză pe Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalul Nicolae Militaru de trădare, pentru că au solicitat intervenția militară din partea Uniunii Sovietice. Aceștia precizează, însă, că faptele de trădare s-au prescris. Dinescu și-a continuat discursul de apărare a lui Ion Iliescu printr-o declarație în care combate cu vehemență ideea că URSS a avut vreun amestec în Revoluția din decembrie 1989:

”Nu-i adevărat! Nu-i adevărat! Un jurnalist a luat interviuri și în Rusia, și aici. Noi uităm un lucru: la ora aia, Uniunea Sovietică se dezmembra. Nu mai poți să spui că KGB-ul stătea cu ochii pe România. Să rezolve ce? Să aducă capitalismul în România? Pentru că dacă e adevărat… ”La Revoluție nu românii s-au revoltat că e întuneric, foame, frig, teroare, nu puteai să călătorești în străinătate, ci a trebuit să vină niște ruși să construiască capitalismul în România” – asta vrem noi să recunoaștem? Au fost niște jurnaliști, niște papagali, care au lansat chestia asta că au venit niște domni de la Moscova și i-au înțepat cu niște steaguri în cur și atunci au țipat și s-a declanșat revoluția prin acaeastă înțepătură de steag în partea posterioară. Este o prostie! Păi la ditamai Securitatea, un singur rus trebuia să ne arate: ”uite, domnule, l-am prins pe Ivan, ăștia sunt teroriștii!”. Aveau tot interesul, dacă erau ruși, să ni-i arate. Păi erau între ei. Cine avea arme?”, a declarat Dinescu.

 scrie Liiceanu.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima