Sursa foto: Faceboo/Mircea Dinescu
Replica lui Dinescu, după ce a fost criticat de Liiceanu: În ’89 am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit: „Dragul meu, am ascultat vorbele tale și am plâns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntâlnesc după un an, purtând cu dezinvoltură în cârcă Editura Partidului Comunist
E rândul lui Mircea Dinescu să-i dea replica lui Gabriel Liiceanu, după ce acesta, într-un articol publicat pe platforma Contributors l-a catalogat ca fiind „un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”.
Pe contul său de Facebook, Dinescu subliniază că nu-și închipuia că la bătrânețe, Liiceanu va ajunge asemeni vechiului lider PRM-ist, Tudor Vadim, „să regurgiteze perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului”. Numai că Liiceanu nici nu are „talentul grobianism al Tribunului”, nefiind decât un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care Dumnezeu l-a pedepsit pe Dinescu.
Dinescu mai evidențiază un episod din 18 martie, 1989, reamintind totodată cum vechea Editură a Partidului Comunist, astăzi celebra Humanitas, a ajuns în proprietatea lui Liiceanu.
„(…) La o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare și am plîns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași…, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist”.
Pe larg, postarea lui Mircea Dinescu:
„Numai dracul și-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleșu am ciordit la revoluție sculele de bărbierit și capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrânețe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conțopist al abjecției, un filosof cu mînecuțe de contabil care-și scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice și al deșertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.
O singură dată în viață l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă și văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront.
În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat și cu figura ușor răvășită, mi-a șoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare și am plîns în hohote. Suntem niște lași, suntem niște lași…”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist.
În Cartea albă a Securității există înregistrarea unei gărgărițe plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile cîtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidențial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea și frigul din România. Împreună cu Andrei Pleșu eram gata să plasăm bomba la Ambasada Olandei, unde amicul nostru Coen Stork aștepta să o detoneze în întreaga lume. Nici n-am apucat să-mi termin bine recitalul, că Octavian Paler a sărit ca ars zicînd că el îl știe bine pe Ceaușescu și că stilul meu pamfletar o să-l scoată din minți. „Gîndiți-vă că aveți copii la școală!” a exclamat Paler. „Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de rușinea de a tăcea ca lașii!”, i-a întors-o Alexandru Paleologu. Cel mai îngrozit dintre toți s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiștii copilul, lăsîndu-i doar pe copilașii mei în ghearele lor. Pînă la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea s-a amînat pentru altădată. Astfel și-a mîncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat și sfoiegit, a încercat să și-l tragă pe cap după căderea comunismului.
Mult mai tîrziu, Andrei Pleșu mi-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care, destul de opărit, i-a reproșat gafa de a se fi solidarizat cu mine: „Andrei, imaginează-ți că noi doi ședeam liniștiți la tine în curte și convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă lași baltă și fugi după golanul de Dinescu care strigă ca un țigan prin fața casei tale spoitingiri!”
Trecut-au anii și golanul de atunci s-a metamorfozat într-un soi de Rasputin altoit pe Mărgelatu, un monstru al societății de consum, cu o mînă pe volan și cu o alta pe sticla de palincă, scuipînd cojile bomboanelor agricole în ochii trecătorilor de pe Calea Victoriei.
Făcînd o comparație între noi doi, sigur că în vreme ce subsemnatul clămpănea din limba de lemn a Facultății de Ziaristică de la Ștefan Gheorghiu, Liiceanu trăgea cu nesaț pe nări iarba idealismului. Că nu oricine își putea permite, în epoca lui Pericle, cum frumos a denumit-o mătușa domnului Liiceanu, Zoe Dumitrescu Bușulenga, să-și plimbe cu atîta candoare cămila ființei prin oaza de libertate a Facultății de Filosofie, unde Karl Marx era adus în lanțuri la cursuri. Și în timp ce Constantin Noica îl imobiliza pe bărbos, ca junele Liiceanu să-l lovească cu vergeaua peste degetele cu care scrisese Manifestul Partidului Comunist, domnul Hegel, cu picioarele pe catedră, le vorbea studenților despre civilizația untului care l-a marcat atît de mult pe patronul Editurii Humanitas, încît i-a lăsat dîre adînci de alifie pe trupu-i de efeb.
Stau și mă întreb ce copită de măgar l-a lovit în falcă pe Gabriel Liiceanu, de a revărsat asupra poetului atîtea zoaie?! Poate copita mea de acum un an, cînd am descoperit că în dosul cremelor unsuroase se ascunde un criminal în serie care s-a deconspirat inainte de a-mi deschide un barber shop, pe Facebook, unde i-am luat scalpul lui CTP, l-am bărbierit pe Stelică și i-am pus părul pe moațe Anei Blandiana, adică mușteriilor care au tăbărît pe mine din senin.
𝐒𝐞𝐜𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐚𝐜𝐡𝐮𝐬, 𝐜𝐮 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐋𝐢𝐢𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮 𝐢̂𝐧 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥
După o lamentabilă carieră de criminal în serie, Gabriel Liiceanu se desparte de membrii Grupului pentru Dialog Social cu aerul preotului indignat că păcătoșii cărora le-a servit ultima împărtășanie se simt din ce în ce mai bine în lazaretul cu leproși.
În șiragul strălucitor al despărțirilor post-goetheene, mărgica vineție pe care Liiceanu o poartă ca găina babei în cioc e adumbrită de complexul actului ratat al asasinului ce nu mai suportă să-și vadă victimele rămase în viață.
Aidoma unui Fidel Castro cu ideologia întoarsă pe dos, antimarxistul de operetă se visează a fi ținta unor nesfîrșite atentate puse la cale de garda pretoriană a lui Ion Iliescu, pe care le dezvăluie într-o teribilă confesiune de martir al comunismului care a sărit pîrleazul spre capitalism cu pielea iepurelui încă nedezlipită de spinare.
Tîrît de Andrei Pleșu în bîrlogul lui Virgil Măgureanu imediat după mineriada din ’90, Gabriel Liiceanu retrăiește parcă în fața unui pahar cu Coca-Cola angoasa episcopilor nevoiți să sărute inelul otrăvitor al Papei Borgia. Ca la o ruletă rusească, are flerul de-a învîrti cu dibăcie paharele și de a-l sorbi pe cel din fața lui Măgureanu, dejucînd astfel intenția malefică a directorului SRI.
La cîteva zile după atentatul eșuat se trezește la ușă cu mesagerul diavolului, care îi pune în brațe drept plocon o lădiță cu șase sticle de catran învechit în beciurile instituției.
Așa cum vitriolul Miței Baston se preschimbă pînă la urmă în cerneală violetă, licoarea primită cadou de la alunecosul generalisim, pe care n-a îndrăznit a o bea, ajunge pe masa Grupului pentru Dialog Social, unde Gabriel Liiceanu, ca un savant ce se joacă cu viețile oamenilor de dragul unui experiment științific, așteaptă să vadă efectul devastator al Saricăi Niculițel asupra șoriceilor dalbi din laboratorul societății civile.
Numai că, în loc să strige „Evrica!”, filosoful e nevoit să exclame iohannicește „Ghinion!”. Căci, plini de recunoștință, cobaii chercheliți păreau a-i cerși din priviri încă o butelcuță.
Dacă membrii Grupului ar fi căzut lați în ziua aceea, România și-ar fi sporit zestrea de eroi ai neamului, care n-ar mai fi apucat să-și fractureze conștiința cu ocazia premierii unui procuror abject pe care însuși domnul Liiceanu l-a pupat acolo unde-i temelia mai moale fără teama de-a colecta un stafilococ.
În locul cartofului străpuns de-o țepușă am fi avut astăzi în Piața Revoluției un grup statuar în care Gabriel Liiceanu, desfigurat de durere aidoma Țarului Ivan cel Groaznic din tabloul lui Ilia Repin, își strînge la piept pisoiașii pe care el însuși i-a omorît.
Dacă pare de necrezut, iată mărturia originală a lui Gabriel Liiceanu:
Și totuși, starea de alertă în privința directorului proaspăt înființatului SRI nu mi-a dispărut. La cîteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la ușa apartamentului meu din Intrarea Lucaci și îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiță cu șase sticle de vin alb. M-am tot învîrtit în jurul lădiței cîteva zile și am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întîlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînțeles, n-am deconspirat proveniența. Au fost primite – și băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă privește, învățasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din fața mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele și am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat ușurat. Pleșu avusese dreptate: eram paranoic.
Gabriel Liiceanu a lansat, într-un articol publicat pe platforma Contributors, o critică dură la adresa lui Mircea Dinescu, despre care a spus, fără a-i pronunța măcar o dată numele, că reprezintă un ”model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini”.
„Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii. Debutează în noul timp al istoriei imaginându-și că totul îi e permis. Prima lui grijă este să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu. S-a mutat într-o villa damnata, fără să-i pese de „ce va zice lumea” și fără să-i fie silă de aerul pe care urma să-l repire acolo. Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii”, a mai scris Liiceanu.
„Senzația pe care ți-o lasă această „silabă imprimată pe dos” din cartea umanității e că s-a născut ca să demonstreze cât de calpă și răstălmăcitoare poate fi gesticulația unui individ pe scena publică”, a mai continuat el în articolul intitulat ”Un pedagog valah”.
Citește articolul integral pe contributors.ro
61 COMENTARII
Sursa foto: Faceboo/Mircea Dinescu
Croncănitoare nenorocită.
pacat ca a lasat pixul pentru polonicul de ciorba, mare pacat.
macar am avut si noi parte de balacareala „de calitate”, filosofica, neologisme, arhaisme, referiri la Pericle bine condimentat cu copita de magar
Un golan acest Dinescu, dar nu din aia din Piata. Din aia ca Iliescu.
Dinescu = caca in ploaie
Exact. S-a umplut de bani mancand cu polonicul.
Cu tot respectul, ce varsta aveti domnule Nedelcu? Un raspuns sincer va rog,?
Ne cumpărăm floricele, bere și hai la spectacol. Gratis. Bai băieți, nu vedeți ca cineva va imbarligat, bine de tot. Intelectualii lui peste. Hai sictir amândoi. Așteptăm episodul 3. Dumnezeu să-i ierte pe cei care au murit la asa zisa revoluție, ca să deveniți, voi doi, niște îmbuibați.
Nu e vorba de Delta Dunării. Dacă nu era marea poetă Ana Blandiana, România publiciştilor miştocari, a Corupţiei şi Incompetenţei n-avea azi nici măcar Memorialul de la Sighet, exact aşa cum tot stă în reparaţii din 2002 Muzeul Naţional de Istorie fără să plângă nimeni. Mircea Dinescu de la Caţavencu a scris insultător şi despre Ana Blandiana, încât filosoful Gabriel Liiceanu de la prestigioasa editură Humanitas, fiind ultimul bărbat de modă veche din Bucureşti, a replicat cavalereşte. Alţii au fugit pe Netflix sau pe Antena Star, s-au făcut că plouă şi acuma n-au treabă.
Plai cu boi, catavencii(ce teapa am luat cu bucsu si sinescu..), telefoane si- mprumuturi de la coane’ vantu, sefut peste uniunea scriitorilor, carciumi, lautari, jmangleala la cetatea de pe malul Dunarii( din bani publici teribil de multi), asa zisele proiecte culturale, .., betii si golaneli, stransuri ca la bodega in televiziunea platita de noi..tvr.., ce mai, trai pe vatrai nenicule…vorba ta lunga…moarte sigura!!!
La ce publicati asemenea dejectii?
„Poete!!!”,lasă vrajeala ,ai pupat în K.U.R. CIUMA ROȘIE și ai profitat la modul indecent de avantajele pe care ți le-a adus acest fapt fără tăgadă! Nu putem să nu te înjurăm la cât kkt ai mâncat ,la greu, la TVR (!),când Dragnea și borfașii lui au siluit legile justiției! Ești un golan ROȘU!
„Poete!!!”,lasă vrajeala ,ai pupat în K.U.R. CIUMA ROȘIE și ai profitat la modul indecent de avantajele pe care ți le-a adus acest fapt fără tăgadă! Nu putem să nu te înjurăm la cât k.k.t. ai mâncat ,la greu, la TVR (!),când Dragnea și borfașii lui au siluit legile justiției! Ești un golan ROȘU!
Dupa Ceausescu a fost cel mai mare critic literar.
Nu te mai face ca lucrezi. Esti lamentabil.
Te crezi mare revolutionar? Ce ai facut de fapt?
L-ai primit cu bratele deschise pe Iliescu la TVR si bolsevicului atat ia trebuit.
Pentru mine si multi prieteni din Timisoara care am indurat o saptamana de groaza pana s-au trezit si bucurestenii, predarea puterii in mana lui Ilescu a fost un act de inconstienta, ca sa nu spun tradare. Nu esti decat un profitor.
Era stabilit de ruși, iar Dinescu a făcut o dizidențâ aranjată, incomparabilă cu umilințele pe care le- au îndurat Doina Cornea, Paul Goma
Dinescu trebuie lasat sa fiarba in suc propriu😏
Dacă vă întrebaţi de ce România e în 💩 de 31 de ani, aveţi aici un răspuns: pentru că de 31 de ani suntem obligaţi să citim în presă tot despre aceiaşi criptosecurişti sovietici.
Aşa „personalităţi”, aşa ţară.
De 💩
Dinescu este un politruc infect. Are totuși unele calități, un soi de nebunie, nu se ferește sa meargă pana la capăt. Liiceanu în schimb este un un Soros, un fricos, un informator al securității, un om profund imoral. Categoric dintre cei doi Dinescu e o
clasa peste Liiceanu. Acestisi neobolsevici, din păcate, au fost modele pt mulți. Inclusiv eu luând contact cu scriitura lui Liiceanu l_am apreciat.
Corect. Pertinent comentariu. Felicitări!!!
Asta cu ‘informator al Securității’ n-o știam. Dezvoltați, vă rog.
Mircea , fa te ca lucrezi …
Cultură, politica și ” finețuri”! Made în RO.
Ca orice ‘telectualu’ lu pește, cântători ai ” epocii de aur”! Unu mai dizident ca altul.
O bășină într-un lighean cu lături! Ambii 2!!
Dicsit.
Avem amintiri neplacute si despre domnul Dinescu. Bun baiat, a conlucrat frumos cu Securitatea, avea interes. Asta pana a venit ordin de la Moscova ca trebuie sa intre in rezistenta. Si a intrat. Cam in acelasi moment in care a intrat si Iliescu. Nici o coincidenta aici, nimic intamplator. Frecvent plimbator prin ambasade, pe vremea raposatului, a vut grija sa isi rezolve protectia si la est si la vest. Cum ar veni, cand nu a mai facut fata, a facut spate. Ca orice panarama de Dumbovita.
Dupa 89 si-a rezolvat toate poftele. Toate.
Ce v-am spus acum doua zile: abia astept replica Dinescului ca sa le dau dreptate amindurora.
Azi a venit si replica asa ca: bravo ba neispravitilor, amindoi aveti dreptate!
Pentru cei care nu pot face diferența și văd doar o bălăcăreală între intelectuali, eu zic să încercați să vă raportați la fapte, nu doar la vorbe. În plus, mai contează și stilul. Ce observ la Dinescu este că, atunci când cineva îl zugrăvește – necruțător, dar adevărat –, el răspunde josnic, jignind, legându-se inclusiv de infirmități fizice (v. Ana Blandiana ‘fudulă de-o ureche’) ori de presupuse lașități, aparente sau reale compromisuri din trecutul îndepărtat, pe care nu-l dezgroapă decât pentru a face rost de muniție pentru contraatac. Dacă te uiți la fapte, însă, la cele de după ’89, ceea ce a făcut Dinescu în România este bine ilustrat de Liiceanu în portretul pe care i-l face, în timp ce ceea ce a făcut Liiceanu este ilustrat nu numai de Editura Humanitas – o instituție care a luminat conștiințele multora, cu urmări sociale -, ci și de aparițiile lui publice, prin care a dat o bună direcție celor care l-au recunoscut drept lider.
Mult talent, ce-i drept – Liiceanu – excelent portretist; Dinescu abundă în metafore originale -, însă trecând dincolo de aparențe, contează substanța. Care la cel din urmă nu este.
Dinescu este un provocator ordinar. Cu spatele asigurat de KGB ii impingea pe fraieri sa faca pasul inainte. Un jegos, stalp de baza al bolshevismului oligarhic si mafiot.
Tupeist ordinar
Deosebirea intre Liiceanul din 1990 si cel de azi a fost facuta in 2016, cand Oistenii si Alexandrestii l-au debarcat de la GDS. Ia Oisteni, Liicene, fmm. Sper sa vedem si DNA-ul la usa ta, zburatoare cu avionul prezidential care esti!
Trăiesc cu impresia că domnul ” Gabriel” nu a aflat încă cine este câștigătorul ” ursului de aur”.
Sunt chiar doua personalități!!! Pentru mine un poet f. bun și un filosof cu care am crescut, impreună cu Editura Humanitas. Sunt cel mai mare cititor al acestetei editura și trebuie să-i mulțumesc Domnului Liiceanu pentru ca titlurile din biblioteca sa sunt și în biblioteca mea. Ce ma oripilează este cloaca care a ajuns G4. Cu câte amănunte, suculente, mai alesdin partea lui Dinescu, prezintă situația. Nea dane de când te-ai raspopit corect poltic pe bani buni ai uitat unde ai publicat cărțile dumitale, recunosc, f bune.
Cum cloaca fraiere, favoritii tai sint aici si tu zici cloaca?
„Fiecare pentru sine, croitor de paine.”
Dacă nu te-ai limita la a aduna cărțile respective în bibliotecă, ai putea dobndi cu ajutorul lor mai mult discernământ, nemulțumindu-te cu ceea ce găsești la suprafață. Dinescu nu este primul mare talent literar altoit pe un caracter găunos.
Domnul Dinescu, un smecher care a reușit sa inducă multe persoane în eroare, și-a spulberat numeroase prietenii, iar cei mai buni prieteni i-au devenit dusmani. Notati: Caramitru, Pleșu, Patapievici, Liiceanu, Stelian Tănase. O fi având și Blandiana păcatele ei dar persoanele mai în vârstă o considera o adevărată icoana pentru Memorialul Sighet, care reamintește suferințele inimaginabile pe care le-au suferit intelectualii care s-au opus instaurării regimului comunist. Totuși, Blandiana i-a dus copilul la altar. Noii prieteni ai lui Dinescu sunt Dragnea, Valcov, Buscu și Cristache, bineînțeles tot din interes, ca și celelalte prietenii eșuate. Pana acum, Dinescu e de admirat a căzut tot în picioare, dar avenit vremea sa i se înfunde acestui ipocrit fără scrupule.
Alaltaieri am citit ca Gica Floyd cel drogat a adus familiei lui zeci de milioane despagubire pentru … supradoza. Ieri am vazut protestarzi jeluind-o pe traficanta Breonna. Dar romanii au transformat o puscarie in monument, inca de acum 30 de ani. Ce e, ba, cultul asta al infractorului, sunteti cu totii bolnavi?
Domnilor, va invit sa le citiți cărțile celor 2 și o sa vedeți cât de minunați sunt! Mai ales Domnul Liiceanu. Doar cărțile, nu altceva(sic!)
Domnule Wer.
Din cauza și datorită dvs. am trecut prin supliciul de a citi integral ” răspunsul” ilustrului trubadur al ” fineturilor”!
Și m-am cutremurat…
Este exact concluzia pe care am tras-o inițial, citind doar titlul: ambii 2 sunt decât niște măscărici!
Dacă acești doi domni, foști nomenclaturiști, sunt etalonul ” culturii” românești, va urez noapte buna!
Adăugați la somnic ușor toată ACADEMIA ROMÂNĂ!
Cultură, politică și „finețuri” made în RO!
PS. Nu am înțeles invectivele adresate redacției G4media și dlui DT în legătură cu expunerea subiectului? (de maxim interes național și public, desigur 😱)
Cred ca trebuia sa cititi cărțile celor doi domni.
Mulțumesc pentru sugestii de lectură!
Am spus ce aveam de spus!
Revin totuși la ce a generat revolta dvs asupra gazetei? Că nu înțeleg…
PS Oare de ce toți cei care îl apară și îl susțin sunt admiratori ai PSD?
Dar nu era nevoie. Se putea rezolva si altfel.
Nici nu am citit, ca nu ma intereseaza si oricum nu pricep ce scrie poetul. Domnul Liiceanu a avut un motiv intemeiat sa scrie articolul de pe contributors si cu asta basta.
Dinescule, o fi fost ceva de capul tau in tinerete, dar in ultimii 10-15 ani ai decazut, te-ai facut de ras… pacat…
Uimeste-ne! Ce a vrut sa zică autorul pe Contributors!?
” Nu am citit poetul, că oricum nu îl înțeleg….”
!!!!
Dar tovarășu’ Liiceanu, ce a vrut sa zică?
Wer concluzionează foarte bine la de ăștia…
Citeste comentariile de pe contributors!
Mai sunt si alte emoticoane.
Cum am zis:
„Eu cred ca Mircea i-a promis lui Gabriel o invitatie la o …zeama de portocala, televizata, iar intalnirea nu a mai avut loc…
…si uite-asa s-au strepezit la mațe !”
Acum stim de ce :
de frica portocalelor, posibil injectate, Gabriel a invocat o posibila alergie…
Si-a declinat invitatia, rugandu-l pe Mircea sa-i trimita la pachet sucul de portocala pentru a-l trata pe bunul sau „amic” Victor (Roncea), drept multumire pentru meritul de a-l fi supranumit (pe Gabriel) „profitorul tuturor regimurilor”.
Astept cu interes urmatorul episod :
„Dimineata, dupa răsbel. Zeama de varza.”
Dacă vă uitați în Wikipedia la istoric o să vedeți că cineva a încercat să scrie la pagina lui liiceanu c prim în mare jaf de după revoluție a fost acordarea editurii politice de către Pleșu printr o simplă semnătură și fără nicio datorie.
apariția în Wikipedia a acordării editurii politice a fost blocată sub formă de vandalism
dinescu – un gunoi.
Se cearta pentru ca li se pare ca unul a castigat mai mult!!!
RUSINE!
Dovediti ca nu meritati stima noastra.
A iesit dizzy dent-ul de pe vremea lui Ceasca la contraatac! O jigodie care cica se opunea regimului, dar care a dus-o obscen de bine si sub aia si sub ailalti! Un securici! Toti aia care au aparul la „televiziunea libera” dupa lovilutie au fost CONVOCATI acolo!
„Mircea, fa-te ca lucrezi!”
Dinescu,a trecut vremea cand lumea „punea botul”la metaforele tale.Cel putin atunci ele treceau razant pe langa realitate,astazi sunt razante doar cu campul geomagnetic generat de interesele tale salbatice.Ele sunt niste inflorituri covrigaresti(sic),care se zbat sa supravietuiasca literar,fiind mai de graba un sir de tinichele pe o ata,care da sa se rupa la gatul prostituatei,de pe centura,cand e trasa de client in cabina.Pamfletul tau arata,in ciuda imaginatiei debordante,ca un papagal cu ciocul rupt.Nu-i asa baroane?
Opusul din aceasta disputa a preluat o afacere comunista,cum s-a putut la vremea aia,si a transformat-o intr-o afacere capitalista de succes,s-a tinut numai de ea si a dovedit ca se poate.Cand l-a sustinut pe Basescu,de fapt a sustinut anticoruptia de la acea vreme,timp in care tu il sustinea-i pe Patriciu.Restul este mingicareala.
Daca numai un sfert din privatizarile economiei socialiste ar fi avut succesul celei pe care tu o hulesti,Romania chiar ca ar fi ajuns pe culmile capitalismului „multilateral”dezvoltat.Na, ca ai inceput sa ma influentezi.Piu,bata-te Dumnezeu!
Si eu n-am facut Stefan Gheorghiu.
Textul în sine, amuza. Am ras copios.
Dar faptul ca doi intelectuali, oameni de litere, ma rog, doua talente (fiecare cu stilul său) se înfrunta și se jignesc reciproc, este trist.
Este trist ca se întâmplă în România.
Nu era nevoie de asa ceva.
În plus, Dinescu și-a pierdut soția nu de mult.
Orice om cu suflet nu ar ataca un bărbat care lupta din răsputeri sa supraviețuiască psihic și de ce nu, financiar, după asa o pierdere.
Sa ma iertati dar elucubrațiile Dlui Dinescu au de a face și cu mediul in care se complace de mai bine de 30 ani. Vina absolvirii securiștilor și activiștilor PCR inaintea alegerilor din 1990 și afilierea sinceră, muncitorească cu Iliescu (un fel de muza sinistra pentru Poet) le-a înecat in vin și zgomot de țambal. Domnul Liiceanu a încercat sa îl trezească din iluzia beata de sine însă Bardul s-a mâniat si a zgariat cu furculița pe friptura mediu făcută: “Ba a m….ii”
Nea Mircea, spune-ne si noua ceva. Cat ai incasat matale din 90 incoace de la statul asta care te-a tinut in casa pana in 90? Ai facut-o din razbunare?
Am apreciat ambele articole, si al lui liiceanu, si al lui dinescu, m.am amuzat, ambii sunt niste intelectuali de calibru, mari profitori au tuturor regimurilor care s-au succedat in romania. Imi pare rau ca ziaristul de la g4 nu are o cultura generala care sa ii permita sa scrie. Bunaoara, editura partidului comunist despre care scrie el este de fapt editura politica. O sa spuneti ca asa a scris dinescu, da, dar dinescu a scris asa ca sa explice despre ce editura e vorba. Un ziarist trebuia sa scrie: fosta editura politica, a partidului comunist.
Liiceanu și Dinescu, sunt doi profitori abjecți ai perioadei postdecembriste, dar Liiceanu este o scursură multe mai toxică.
Suntem tentați să credem că un scriitor, om de știință – în general, un intelectual de marcă – posedă, din toate punctele de vedere, niște calități remarcabile și ca om. Presupunem că excepționalul dovedit prin cunoștințe, specializare sau opere, certifică și caracterul persoanei în cauză. Sunt nenumărate exemplele care infirmă aceste așteptări, oameni renumiți din cele mai diferite domenii ale creației excepționalului , se manifestă uneori ca având toate defectele omenești posibile, asemenea unui om ”de rând”. În asemenea cazuri ne simțim înșelați în așteptări. Păstrând proporțiile ca impact și renume, ca ”prezență” în lume, cazul celor doi este un exemplu elocvent. Personal mă bucur că, editura politică a PCR a devenit editura Humanitas, mă gândesc cu plăcere la sclipirile de mai demult ale lui Dinescu și caut să fac abstracție de cât de jigodii au putut și pot fi amândoi, în cotidian. Este disgrațios și nu mă amuză, dar lumea e plină cu exemple asemănătoare.
Cum a ajuns Dinescu ,,dizident”:
Din ce am aflat Dinescu a fost dat afara din servici si a inceput sa fie urmarit de Securitate dupa ce a fost la o cina la socrul sau (om foarte cunoscut in Occident – imi scapa numele), si de al carui relatii Dinescu s-a folosit masiv la inceputul carierei.
La socrul asta erau veniti in vizita cativa straini jurnalisti etc., si care straini l- au auzit vorbind pe Dinescu contra lui Ceasescu si, fara sa-l intrebe pe Dinescu daca e de acord, au publicat in ziarele din Franta / Europa Libera etc. cuvintele lui Dinescu (transformate in ,,interviu”) contra lui Ceausescu.
Deci Dinescu seamana in privinta cazului sau cu Gherghe Ursu al carui jurnal a fost inmanat Securitatii de catre un coleg de servici turnator, iar Ghorghe Ursu fiind ulterior omorat in bataie de Securitate. Adica Dinescu, ca si Ghorghe Ursu, nu au devenit dizidenti in mod voluntar….ci din neglijenta !.
Unii au ştiut să stea lipiţi bine de ilici&co şi de banul public. Liiceanu probabil s-a lipit şi el de editura conducătorului iubit de proşti, dar nu e clar că a făcut o mare afacere din ceea ce a „preluat”. Comparând mere cu pere, spre deosebire de revoluţionarii care se fac şi în ziua de azi că muncesc, cei în fundul cărora statul român îndeasă în continuare o parte din spitalele şi şcolile noastre -totul pentru a justifica revoluţia comuniştilor cu faţă umană şi pentru a avea în continuare masa critică pentru votat urmaşii pcr-ului, unii au construit cel mai mare brand din zona editorială şi, cel mai important, au publicat şi promovat, după lovitura de stat din ’89, cele mai importante titluri şi cei mai importanţi scriitori din România.
Poetul Mircea Dinescu are mult har, oricând îl citesc cu plăcere,plus că e de-o umanitate rar întâlnită. Să citim mai mult și apoi să l jignim. Să ne facem că citim…….
Briefly, cu calm si condescendenta:
1.Dinescu a dat vreodata vreun examen de admitere la vreo institutie, facultate ,scoala? Stie ce e ala? Nu. A depus dosarul la St.Gheorghiu si atat.
2. Daca e poet, are ceva de spus in poezia ro.? Are o strofa de retinut? Are un vers demn de poezia ro.? Care sa ramana?!…Are?
3.Stie sa gateasca? Crede ca portocala e ca elementul Carbon ,fara de care nu se poate gati orice mancare. Gresit. In primul rand nu cunoaste fiziologia digestiei, cronologia proceselor enzimatice implocate in fenomenul digestiv. La el e ca la porc: mananci orice, oricand si mestecat cu mainile.
4. Liiceanu are editura. Faptul ca are, nu ii confera statut de scriitor. Inseamna ca si tanti Gabi Firea e scriitoare…Daca intru in amanunte fac ce a facut Schopenhauer cu chibritul.
5. Ana Blandiana e poeta.
Daca ma poate contrazice cineva ,il rog s-o faca pastrand acelasi registru.