Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 12 iulie 2020

Cristian Unteanu : ”Noua Ordine Mondială se instalează şi la noi trece neobservată ” - 12 iulie 2020, 10:30 - Sursă : Adevărul.ro

Noua Ordine Mondială se instalează şi la noi trece
neobservată

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Cristian UnteanuCristian Unteanu


Noua Ordine Mondială se instalează şi la noi trece neobservată 



12 iulie 2020, 10:30

Ieri, în nepăsarea obişnuită a politicienilor noştri, a trecut neobservată Ziua Mondială a Populaţiei, ocazie cu care, în principiu, măcar peste câteva statistici să-şi fi aruncat ochii pentru a vedea care este natura bătăliei pentru supravieţuire în care sunt antrenate naţiunile planetei, fiecare, în felul său, confruntată cu consecinţele unui fenomen fascinant, 


Generând Noua Ordine Mondială, cea reală şi nu cea a teoriilor din ce în ce mai ridicole ale conspiraţiei.

Consecinţele sunt deja foarte importante dar, în acest ritm de acum, vor ajunge neaşteptat de rapid să se transforme în schimbări sistemice la nivel global, determinând rupturi în matricele de dezvoltare ale civilizaţiei umane, impunând preponderenţa unor alte culturi, alte moduri de comportament, altor filozofii şi moduri de a concepe existenţa prin raportare la alte religii şi credinţe.


„În 1950 - afirmă realizatorii unui studiu de prezentare difuzat de divizia «Populaţie» a ONU,- la cinci ani după fondarea ONU, populaţia lumii era estimată la aproximativ 2,6 miliarde persoane. În 1987 a ajuns la 5 miliarde, a urcat la 6 miliarde în 1999. În octombrie 2011, populaţia lumii era estimată la 7 milioane, iar proiecţiile arată că în 2030 va putea atinge 8,5  miliarde, apoi 9,7 miliarde în 2050 şi 11,2 miliarde până la orizontul anului 2100”

”When the world's population reached each billion milestone:
One billion - 1804
Two billion - 1927 (took 123 years)
Three billion - 1960 (took 33 years)
Four billion - 1974 (took 14 years)
Five billion - 1987 (took 13 years)
Six billion - 1999 (took 12 years)
Seven billion - 2011 (took 12 years)
Eight billion - 2024* (UN projection) ”


Semnul cel mai clar al următoarei ineluctabile schimbări profunde este diferenţa demografică extrem de importantă şi care se va accentua în deceniile viitoare între spaţiul asiatic unde trăieşte acum 64% din populaţia lumii şi restul continentelor: Africa reprezintă 17% (1,3 miliarde de locuitori), Europa reprezintă 10% (750 de milioane de locuitori), 8% în America Latină şi Caraibe (650 milioane locuitori), 5% în America de Nord (370 milioane) şi Oceania cu 43 milioane de locuitori. Faceţi acum o comparţie cu ponderea Chinei şi a Indiei, statele cele mai populate ale planetei, reprezentând procentual 19 şi, respectiv, 18% din populaţia globală. După datele existente la nivelul anului trecut, China avea a o populaţie de 1.439.324.000 de oameni, iar India de 1.380.000.000 de locuitori.

În principiu, ne-am fi aşteptat ca această creştere de până acum să constituie şi trendul pentru viitorul previzibil. Surprinza este că experţii ONU spun că Africa va fi continentul cu cea mai rapidă creştere demografică, cu o adevărată explozie demografică în zona Africii subsaharieene care chiar se dubla la orizontul anului 2050. Importantă mi se pare şi observaţia lor este că acest fenomen se va produce oricum „chiar în condiţiile în care s-ar putea observa o reducere importantă a nivelului de fertilitate în următorii ani. Indiferent de incertitudinea privind viitorul trend al fertilităţii în Africa, numărul foarte mare de tineri care vor ajunge la perioada de maturitate în anii următori şi vor avea proprii lor copii, ne fac să afirmăm că regiunea respectivă va juca un rol central în definirea modului în care va arăta distribuţia populaţiei globale în următoarele decade”.


Dar ceea ce mi se pare a fi o predicţie foarte gravă, cu consecinţe care mi se par a fi chiar înspăimântoare este cea privind viitorul demografic al Europei, ponderea sa între celelalte naţiuni ale lumii şi, implicit, puterea sa viitoare de a influenţa dezvoltări globale şi, ca atare, de a conta ca valoare civilizaţională activă. „...dintre cele 55 de populaţii sau zone ale lumii pentru care ne aşteptăm să constatăm o descreştere până în 2050, 26 dintre aceste urmând să sufere o contracţie cu cel puţin 10%. Ne aşteptăm să vedem cum populaţia unora dintre aceste ţări să scadă cu peste 15% pânnă în anul 2050, incluzând pe listă Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Letonia, Lituania, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, România, Serbia şi Ucraina. Fertilitatea în toate ţările europene este acum sub nivelul minimal necesar pentru înlocuirea naturală a populaţiei (aproximativ 2,1 copii pentru fiecare femeie), iar în majoritatea cazurilor acesta este un fenomen caracteristic ultimelor decenii”.

Europa este îmbătrânită şi urmează în acest sens spaţiul rus şi mai ales modelul nord-american: creşterea populaţiei vârstnince se combină cu modificarea echilibrului deomgrafic istoric între grupa majoritară a populaţiei autohtone (dacă vreţi, în SUA ei consideră a fi grupa WASP drept reprezentativă pentru acest tip de populaţie).



  Totul se dezechilibrează masiv, vizibil, şi datorită unei migraţii continue venite din surse externe şi, în UE, combinată cu migraţia internă a săracilor şi disperaţilor din est, în principal din România, prima ţară de export de forţă de muncă necalificată din Europa. 

  Sunt acum mai multe teorii privind modul în care statele care contează în ecuaţia dezvoltării planetare îşi construiesc raţionamentul de supravieţuire. În general - şi vom vedea dacă va fi suficient - idee generală este că evoluţiile negative demografice pot fi compensate printr-o relevanţă din ce în ce mai puternică a capacităţilor naţionale de producţie de înaltă tehnologie. Sigur că da, numai că acest tip de gândire se bazează pe luarea în calcul a unui model de dezvoltare socială care să meargă pe modelul ultimelor decenii.

   Numai că schimbările anunţate de experţii ONU se vor produce de acum înainte într-un nou tip de realitate socială, absolut necunoscută şi în consecinţă cu evoluţii sectoriale imprevizibile, cel al „noii normalităţi” post-pandemie. Vedem că, deja, modele culturale de dezvoltare tradiţionale sunt puse sub semnul întrebării, chiar violent, apar în prim plan noi grupuri de contestatari cu agende ale unei revolte care este la fel de globală precum pandemia.

   În acest sens, poate ar fi util să fie vreodată declanşate şi în România dezbateri despre modul în care societatea în schimbare profundă va genera noi modele în care se va dezvolta, şi va impune noi tipare socio-culturale.  

Citeste mai mult: /adevarul.ro/international/in-lume/noua-ordine-mondiala-instaleaza-treceneobservata-1_5f0ab9da5163ec4271e73069/index.html


citeste totul despre: populatie lume ziua mondiala a populatiei


P.S

Bill Gates vrea sa reduca cu 10-15% populatia planetei, prin vaccinuri

Postat la 04 martie 2010
  
Miliardarul american, Bill Gates, a sustinut in cadrul conferintei anuale in domeniul tehnologiei TED, ca factorul principal pentru incalzirea globala este dioxidul de carbon, CO2, pe care noi, oamenii il expiram. Acesta a explicat, printr-o ecuatie ingenioasa, ca metoda de a reduce cantitatea de CO2, este, reducerea populatiei cu 10-15%. Cum are de gand miliardarul sa faca acest lucru? Prin vaccinuri de sterilizare.
"Populatia globala este acum de 6,8 miliarde de oameni si vom ajunge la 9 miliarde de oameni in curand. Daca vom face o treaba foarte buna cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale de reproducere, com putea sa scadem cifra asta cu 10-15%", a spus acesta intr-o prezentare din cadrul TED.
https://www.facebook.com/watch/?v=192272561395523

Financial Times: „Lumea se năruie pe măsură ce SUA se retrag“ - 12 iulie 2020, 09:28 - de Viorica Marin - Sursă: Adevărul.ro

Financial Times: „Lumea se năruie pe măsură ce SUA se retrag“


http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Financial Times: „Lumea se năruie pe măsură ce SUA se retrag“

 12 iulie 2020, 09:28

de

Viorica Marin

Ordinea mondială dominată de Occident e în criză. Dacă SUA îl vor realege pe Donald Trump, vorbim de un caz terminal, scrie într-o analiză „Financial Times“.

China e tot mai îndrăzneaţă. Nu acordă nici un respect devoţiunii occidentale pentru drepturile omului, după cum o dovedeşte tratamentul brutal aplicat uigurilor şi noua lege de securitate din Hong Kong. Însă Beijingul trebuie să fie concomitent şi partener la gestionarea fiecărei probleme globale. Occidentul are încă active preţioase în orice competiţie cu China pentru influenţă. Influenţa culturală şi intelectuală occidentală rămâne una cu mult mai mare decât a Chinei.



SUA au fost capabile să creeze şi să întreţină alianţe longevive cu ţări cu mentalitate similară. Dacă punem la un loc ţările care se raliază natural politicii externe americane, inclusiv cele din Europa, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi insulele învecinate şi, din ce în ce mai mult, India, greutatea lor economică şi politică rămâne una enormă. Însă lucrurile s-au dus de râpă, scrie publicaţia „Financial Times“. 


America lui Trump


SUA au sucombat în faţa unor clivaje interne cumplite care au dus în cele din urmă la un naţionalism distructiv de sumă zero. Preşedintele Trump este întruchiparea acestor clivaje, după cum a spus-o fostul secretar american al apărării Jim Mattis. Este totodată principalul protagonist al respingerii de către ţara sa a rolului ei istoric de model global de democraţie liberală şi de lider al unei alianţe de ţări cu înclinaţii similare. America lui Trump este una a post-valorilor.

Este şi una a post-competenţei. Chiar şi atunci când unor oameni de oriunde din lume nu le plăcea ce făceau SUA, ei se gândeau că ştiu ele ce fac. Succesul înspăimântător al administraţiei Trump în ce priveşte destructurarea guvernului a transformat acest tip de viziune în era coronavirusului. Preşedintele şi administraţia nici nu vor să guverneze şi nici nu ştiu cum să guverneze. Contrastul cu China, în ciuda eşecurilor ei iniţiale în gestiunea pandemiei, e izbitor. Şi lumea a sesizat. 



Prestigiul şi credibilitatea SUA, grav afectate 


Prestigiul şi credibilitatea Americii au fost afectate extrem de grav. Faptul că UE, care a obţinut un control real, chiar dacă incomplet, asupra pandemiei, nu plănuieşte încă să le permită americanilor accesul pe teritoriul ei este ilustrativ pentru colapsul relaţiilor în nucleul alianţei, subliniază publicaţia britanică. 

Într-un articol din revista Foreign Affairs, Francis Fukuyama argumentează că fundamentul oricărei ordini politice - şi cu atât mai mult în cazul unei pandemii - este eficienţa guvernului. El susţine că ideile de stat de drept şi de răspundere faţă de cetăţeni prin intermediul proceselor politice democratice se bazează pe următorul lucru: dacă statul nu funcţionează, nimic nu funcţionează. Administraţia Trump pare decisă să valideze această ipoteză.



China modernă are fundaţii slabe


Totuşi, şi China modernă are fundaţii slabe. Statul ei este fără nici o îndoială eficient, iar populaţia ei e muncitoare şi are spirit antreprenorial. Însă absenţa statului de drept şi a răspunderii democratice face ca statul să fie prea puternic şi societatea civilă prea slabă. China s-a descurcat bine atunci când s-a deschis către lume, şi tot bine a evoluat şi în ultimele patru decenii. Dar, dacă acum lumea se va închide, ei îi va fi mai dificil să progreseze atât de rapid.
  SUA rămân în continuare puterea indispensabilă. Problema nu o constituie într-atât preşedintele Trump, cât faptul că atât de mulţi americani vor să fie conduşi de el. Criza occidentală este o criză a valorilor. O putem depăşi. Dar va fi greu, concluzionează FT. 

cuvinte cheie:sua occident izolare china ordine mondiala donald trump xi jinping

Citeste mai mult: adev.ro/qdceld

Nicușor Constantinescu acuză din închisoare: „Condamnarea mea, răzbunarea lui Arafat”- Autor: Feri Predescu- 11 iulie 2020 - Sursă: Evenimntul Zilei

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
Știri de ultimă oră din business, economie și bani
Nicuşor Constantinescu, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare

Nicușor Constantinescu acuză din închisoare: „Condamnarea mea, răzbunarea lui Arafat”

sâmbătă, 11 iulie 2020

Fugara Alina Bica, fosta șefă DIICOT, a fost arestată în Italia laolaltă cu Ioan Bene, alt fugar - Laurentiu Gheorghe | 10.07.2020- Sursă : Revista22

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Fugara Alina Bica, fosta șefă DIICOT, a fost arestată în Italia laolaltă cu Ioan Bene, alt fugar


Laurentiu Gheorghe | 10.07.2020

Fosta șefă DIICOT, urmărită internațional, condamnată pentru favorizarea infractorului și Ioan Bene, condamnat pentru dare de mită și evaziune, au fost arestați în Italia.

Anunțul prinderii celor doi și arestarea acestora de către poliția italiană a fost făcut vineri seară de șeful IGPR, Liviu Vasilescu.
„Alina Bica Mihaela, urmărită internațional, cu mandat european, pentru infracțiunea de favorizarea infractorilor, fiind condamnată la 4 ani, și Bene Ioan, urmărit internațional cu mandat de arestare, fiind condamnat 6 ani și 2 luni pentru fals în înscrisuri și uz de fals, sunt în custodia colegilor din Italia. Vor fi prezentați unei instanțe care va dispune demersurile de a-i aduce în țară. Au fost descoperiți în aceeași zonă”, a anunțat vineri seara inspectorul-șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu.
inchide
„In urma cooperarii politienesti internationale, precum si a bunei relatii instiutionale intre ministrul afacerilor interne din Romania si ministrul de interne Italian, in aceasta seara, colegii din Italia au identificat si retinut doi urmariti internationali:
1. BICA Alina Mihaela, urmarita international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru favorizarea faptuitorului. Aceasta are de executat 4 ani închisoare.
2. BENE Ioan, urmarit international in baza Mandatului European de Arestare emis de catre Tribunalul Bucuresti, pentru fals sub inscrisuri sub semnatura privata, dare de mita, evaziune fiscala. Acesta are de executat 6 ani si 2 luni inchisoare.
Cei 2 urmăriți internațional sunt în custodia autorităților din Italia, urmând a fi prezentați unei instanțe pentru a dispune asupra executării Mandatelor Europene de Arestare și asupra predarii către Romania.
Alte detalii, cu privire la operatiunea din aceasta seara, nu pot fi facute publice, in acest moment, procedurile judiciare fiind inca in derulare”, se arată în comunicatul Poliției.
Poliția Română a dat-o în urmărire pe fosta șefă DIICOT Alina Bica la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, după ce instanța supremă i-a respins apelul, iar aceasta a rămas cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. Alina Bica, judecată în mai multe dosare, a plecat din țară în 2018, înainte ca procesele sale să se încheie. Ea a mers mai întâi în Costa Rica, unde, la un moment dat a fost fotografiată în compania Elenei Udrea. Alina Bica a fost reținută la un moment dat în Costa Rica, dar ulterior a fost eliberată.
În cauză, Alina Bica a fost condamnată pentru favorizarea făptuitorului, după ce i-a ridicat sechestrul asigurator asupra acţiunilor lui Adriean Videanu. Sechestrul asupra acţiunilor fusese dispus în dosarul Romgaz-Interagro.
În privința revenirii în țară a Alinei Bica, potrivit Elenei Udrea, fosta șefă DIICOT nu se mai întoarce: „Din câte știu eu, Alina Bica nu mai calcă în România. Nu mai vine în România”.
În ceea ce-l privește pe omul de afaceri Ioan Bene, acesta a fost dat în urmărire la data de 31 ianuarie 2018 după ce s-a sustras încarcerării. Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe acesta la 3 ani şi 8 luni închisoare în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi trebuia să fie încarcerat la Penitenciarul Gherla.
TAGS:

Încă o condamnare pentru Nicușor Constantinescu. Patru ani de închisoare pentru achiziția unui elicopter care s-a prăbușit - 10-07-2020 15:08 - Autor: Stirileprotv.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Încă o condamnare pentru Nicușor Constantinescu. Patru ani de închisoare pentru achiziția unui elicopter care s-a prăbușit

Încă o condamnare pentru Nicușor Constantinescu. Patru ani de închisoare pentru achiziția unui elicopter care s-a prăbușit
Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, printr-o sentinţă definitivă, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter care ulterior a fost preluat de SMURD, iar în decembrie 2014 s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins ca nefondat apelul formulat de Nicuşor Constantinescu împotriva sentinţei de 4 ani de închisoare ce fusese dată anul trecut, în primă instanţă, de Tribunalul Constanţa, pentru abuz în serviciu în formă continuată.
Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa, în anul 2015, după ce în anul 2011, prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Nicuşor Constantinescu, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă - judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.

Fostul lider PSD are mai multe condamnări

Pe 15 decembrie 2014, elicopterul SMURD, cu patru persoane la bord - pilotul, copilotul şi două cadre medicale - s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol, toţi membrii echipajului pierzându-şi viaţa.
Nicuşor Constantinescu a fost condamnat definitiv, în iulie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la zece ani de închisoare, fiind acuzat că a plătit 30 de milioane de lei din bugetul CJ pentru proiecte care nu s-au realizat, printre care plantarea de perdele forestiere.
El execută o pedeapsă de şapte ani şi patru luni de închisoare după contopirea altor două condamnări definitive primite, de cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal şi de alţi cinci ani, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Constantinescu mai este judecat pe fond în alte dosare penale şi are şi alte condamnări, în prima instanţă.
Sursa: Agerpres

10-07-2020 15:08


Nicușor Constantinescu, CONDAMNAT cu EXECUTARE, în dosarul ELICOPTERULUI PRĂBUȘIT - Autor : M.P.- vineri, 10 iulie 2020 - Sursă : Replicaonline- C-ța

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
logo

Nicușor Constantinescu, CONDAMNAT cu EXECUTARE, în dosarul ELICOPTERULUI PRĂBUȘIT

Încă o condamnare definitivă, cu executare, pentru fostul șef al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu. Curtea de Apel Constanța l-a condamnat vineri, 10 iulie, la 4 ani de închisoare în dosarul elicopterului prăbușit.
Curtea de Apel a menținut decizia Tribunalului, instanță care l-a condamnat, anul trecut, la 4 ani de închisoare.
Magistrații l-au mai condamnat pe fostul șef al CJ la plata, către partile civile Județul Constanța şi Consiliul Judetean Constanta, a sumei de 1.082.031,62 lei, despăgubiri civile. In baza art. 397 alin.4 C.p.p. in referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatului, până la concurenta sumei de 1.082.031,62 lei, retinută prin prezenta, drept prejudiciu.
Amintim că, din ordonanţa de punerea în mişcare a acţiunii penale, procurorii au precizat că, în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Judeţean Constanţa, prin el, a achiziţionat un elicopter în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă, din judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.
Conform anchetatorilor, la data de 29 martie 2013, Constantinescu a atribuit unei societăţi comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă şi în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită şi conform scopurilor programului (salvare de vieţi şi intervenţii de urgenţă) a elicopterului respectiv. La data de 01 iulie 2013, Constantinescu ar fi pus elicopterul achiziţionat din fonduri publice la dispoziţia persoanei juridice respective, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi achiziţionat elicopterul, schimbând astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, mai arată procurorii, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului.

Patru oameni au murit!

Un elicopter SMURD cu patru persoane la bord – doi piloţi de la Inspectoratul General de Aviaţie şi două cadre medicale ale SMURD Constanţa – s-a prăbuşit pe 15 decembrie 2014 în lacul Siutghiol. Toţi membrii echipajului au murit în urma accidentului.
În momentul producerii accidentului, elicopterul se întorcea dintr-o misiune aeromedicală, după ce transportase un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa.
M.P.
vineri, 10 iulie 20203558

Fostul presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, condamnat definitiv la 4 ani in dosarul elicopterului SMURD prabusit in lacul Siutghiol - Vineri, 10 Iulie 2020, ora 14:24 - Sursa:Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Fostul presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, condamnat definitiv la 4 ani in dosarul elicopterului SMURD prabusit in lacul Siutghiol

Fostul presedinte al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, condamnat definitiv la 4 ani in dosarul elicopterului SMURD prabusit in lacul Siutghiol
Foto: Facebook/Nicusor Constantinescu
Curtea de Apel Constanta l-a condamnat vineri, 10 iulie, la patru ani de inchisoare pe Nicusor Constantinescu, in dosarul elicopterului prabusit in lacul Siutghiol.

Conform procurorilor, in 2011, Nicusor Constantinescu a achizitionat un elicopter prin Consiliul Judetean Constanta, in cadrul unui proiect finantat de Programul Operational de Cooperare Transfrontaliera Romania, in scopul eficientizarii activitatii de salvare in cazul situatiilor de urgenta din zona de granita, din judetul Constanta, Romania si Districtul Dobrich, Bulgaria, scrie replicaonline.ro

La data de 29 martie 2013, Constantinescu a atribuit unei societati comerciale, in mod nelegal, un contract de achizitie publica avand ca obiect "Servicii de operare elicopter multifunctional, medicalizat", "Servicii de transport ocazional" si "Servicii de reparare si intretinere a elicopterelor".
Atsfel, fostul presedinte al CJ Constanta a incalcat prevederile din caietul de sarcini in care se prevedea ca aparatul de zbor trebuia folosit in caz de urgenta.

La data de 01 iulie 2013, Constantinescu ar fi pus elicopterul achizitionat din fonduri publice la dispozitia persoanei juridice respective, care nu a fost niciodata parte semnatara a Acordului de parteneriat in baza caruia a fost obtinuta finantarea nerambursabila si achizitionat elicopterul, schimband astfel beneficiarii directi ai investitiei, precum si destinatia aparatului de zbor respectiv. Pe aceasta cale, mai arata procurorii, inculpatul a angajat, lichidat, ordonantat si platit, in mod nelegal, in perioada 05.07.2013 - 30.10.2014, din fondurile publice ale Judetului Constanta, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentand cheltuieli cu serviciile de intretinere si operare a elicopterului.
In data de 15 decembrie 2014, elicopterul cu patru persoane la bord - doi piloti de la Inspectoratul General de Aviatie si doua cadre medicale ale SMURD Constanta - s-a prabusit in lacul Siutghiol. Toti membrii echipajului au murit in urma accidentului.

In momentul producerii accidentului, elicopterul se intorcea dintr-o misiune aeromedicala, dupa ce transportase un pacient la Spitalul Judetean Constanta
 Vineri, 10 Iulie 2020, ora 14:24
 Sursa:Ziare.com

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima