Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Economistul Nouriel Roubini: ”Deceniul 2020 va fi marcat de prăpăd și distrugere”
Autor: Maria Dima
15 iunie 2020 Cunoscutul economist american Nouriel Roubini nu crede că economia globală se va redresa rapid. El consideră că actuala situație gravă va duce la o vară de proteste în SUA și la ani de dificultăți în Europa, într-un interviu acordat Der Spiegel (Germania).
DER SPIEGEL: Dle Roubini, pandemia a pus economia globală în genunchi și milioane de oameni și-au pierdut slujbele. Este criza la fel de gravă ca Marea Recesiune din anii ’30?
Roubini: Colapsul e chiar mai mare decât a fost atunci. A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Acum economia mondială s-a prăbușit în numai câteva săptămâni și, numai în SUA, peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri. Mulți cred că economia își va reveni la loc la fel de repede, dar aceasta e o eroare.
Roubini: Sigur, vom vedea o relansare în a doua jumătate a anului. Dar nu va fi una reală, ci o iluzie. Economia s-a prăbușit atât de grav încât e practic inevitabil ca la un moment dat să înceapă să crească din nou. Dar acest lucru nu va compensa colapsul în niciun fel. Chiar și la finalul lui 2021, economia americană se va afla tot sub nivelul de la începutul lui 2020; sunt prea multe avarii. Iar șomajul se va stabiliza undeva pe la 16 sau 17% – în cursul crizei financiare a fost doar 10%. Slujbele create în mai au fost numai 2,4 milioane, după ce 42 de milioane și-au pierdut locurile de muncă în ultimele câteva luni. Iar rata reală a șomajului e de fapt mult mai mare decât o dau măsurătorile oficiale.DER SPIEGEL: Nu crezi într-o redresare în formă de „V”, în ciuda enormelor pachete de stimuli economici? În definitiv, în mai au fost create la loc 2,5 milioane de slujbe noi.
Roubini: Colapsul e chiar mai mare decât a fost atunci. A fost nevoie să treacă ani după 1929 pentru ca întreaga amploare a crizei să devină vizibilă. Comparativ cu astăzi, a fost ca un accident feroviar văzut cu încetinitorul. Acum economia mondială s-a prăbușit în numai câteva săptămâni și, numai în SUA, peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri. Mulți cred că economia își va reveni la loc la fel de repede, dar aceasta e o eroare.DER SPIEGEL: Dle Roubini, pandemia a pus economia globală în genunchi și milioane de oameni și-au pierdut slujbele. Este criza la fel de gravă ca Marea Recesiune din anii ’30?
Roubini: Sigur, vom vedea o relansare în a doua jumătate a anului. Dar nu va fi una reală, ci o iluzie. Economia s-a prăbușit atât de grav încât e practic inevitabil ca la un moment dat să înceapă să crească din nou. Dar acest lucru nu va compensa colapsul în niciun fel. Chiar și la finalul lui 2021, economia americană se va afla tot sub nivelul de la începutul lui 2020; sunt prea multe avarii. Iar șomajul se va stabiliza undeva pe la 16 sau 17% – în cursul crizei financiare a fost doar 10%. Slujbele create în mai au fost numai 2,4 milioane, după ce 42 de milioane și-au pierdut locurile de muncă în ultimele câteva luni. Iar rata reală a șomajului e de fapt mult mai mare decât o dau măsurătorile oficiale.DER SPIEGEL: Nu crezi într-o redresare în formă de „V”, în ciuda enormelor pachete de stimuli economici? În definitiv, în mai au fost create la loc 2,5 milioane de slujbe noi.
DER SPIEGEL: Acest lucru nu-i va reduce considerabil lui Donald Trump șansele de a fi reales?
Roubini: Ai dreptate. Dar Joe Biden va trebui să câștige cu o marjă foarte mare pentru ca Donald Trump să plece de bunăvoie de la Washington. Însă eu prezic că nu așa se va întâmpla. Fie Trump își va păstra la limită funcția, chiar dacă susținerea lui se disipează în rândurile clasei muncitoare albe care l-a așezat în funcție. Fie va pierde cu o marjă foarte mică, dar nu va accepta rezultatul.
Roubini: Firește. Trump nu se duce la Curtea Supremă, ca Al Gore, să ceară o renumărare a voturilor dacă rezultatele vor fi strânse în unele circumscripții. El va da vina pe China, Rusia, pe negri sau pe imigranți și se va comporta precum un dictator de republică bananieră. Își va chema adepții să se ridice la arme – sunt destui fasciști albi înarmați mișunând pe acolo. El le reamintește suficient de des despre Al Doilea Amendament, care le permite americanilor să dețină arme.DER SPIEGEL: Chiar crezi la modul serios că atunci s-ar baricada în Casa Albă?
DER SPIEGEL: Un scenariu sumbru. Trump va da probabil vina și pe Fed pentru evoluțiile economice. El vrea ca Fed să reducă rata dobânzii chiar și mai mult.
Roubini: Fed a făcut deja tot felul de lucruri pe care nu era obligată să le facă. A salvat bănci, investitori financiari, fonduri speculative și administratori de active inundând piețele cu lichidități. Era lucrul corect de făcut pe termen scurt pentru a evita deflația. Dar datoria publică e atât de mare încât guvernele și companiile nu se pot refinanța dacă rata dobânzii rămâne extrem de scăzută. Fed trebuie să se asigure de acest lucru prin cumpărarea de obligațiuni, mărindu-le astfel prețul și diminuând rata dobânzii. Pe termen lung, nu va ieși din acest comportament. Fed e în aceeași situație în care sunt toate marile bănci centrale din lume.
DER SPIEGEL: Vrei să spui că băncile centrale și-au pierdut independența?
Roubini: Absolut. Uite: în decembrie 2018 președintele Fed Jerome Powell a anunțat că va mări rata dobânzii și va reduce bilanțul băncii centrale prin încetarea cumpărării de obligațiuni. Drept urmare, piața bursieră a căzut cu 20%. Powell a bătut rapid în retragere, și bilanțul Fed de astăzi e dublu față de cât era atunci. Pe termen lung acest lucru va duce la inflație.
DER SPIEGEL: Cum se poate întâmpla așa ceva cu atât de mulți șomeri și cu economia nepregătită pentru o relansare?
Roubini: Pentru că vom avea un șoc negativ de partea ofertei. Poate sună tehnic, dar se poate explica ușor.
DER SPIEGEL: Te rog.
Roubini: Globalizarea a menținut costurile cu mâna de lucru și producția la un nivel scăzut vreme de ani, fie și numai din cauza celor 2,5 miliarde de muncitori ieftini din India și China. Dar globalizarea a trecut deja de vârful [„peak”, punct după care nu mai poate exista creștere din nou – n.trad.] ei după criza financiară, iar pandemia a intensificat această tendință. Suntem martori la renaționalizare, la dezintegrarea lanțurilor de aprovizionare, la un conflict comercial între China și SUA.
DER SPIEGEL: Deci te aștepți ca prețurile să crească pe toată linia?
Roubini: Să luăm ca exemplu tehnologia 5G: Nokia și Ericsson sunt cu 30% mai scumpe și cu 20% mai puțin eficiente decât Huawei. Deci, dacă o țară decide să nu apeleze la Huawei pentru expansiunea 5G, și există motive întemeiate de securitate pentru a proceda astfel, prețurile a tot felul de produse finale, de la servicii 5G până la prăjitoare de pâine și cuptoare cu microunde cu cipuri 5G, vor crește automat. Iar acest lucru duce în cele din urmă la inflație.
DER SPIEGEL: Dar atunci rata dobânzii ar trebui să crească.
Roubini: Conform manualului, da, dar nu se va întâmpla așa. Altfel statele și firmele și-ar face praf și pulbere bugetele și bilanțurile.
DER SPIEGEL: Ești surprins de cât de mulți bani s-au apucat brusc europenii să mobilizeze pentru a-și stabiliza economiile?
Roubini: Nu chiar. În definitiv, ce contează cu adevărat e integritatea zonei euro. Fără un act de solidaritate, Italia, în special, ar intra în colaps și ar ieși din uniunea monetară. Și atunci totul s-ar termina.
Roubini: Evident, exagerează. Pachetul e cât se poate de în regulă, dar lipsesc două precondiții esențiale pentru un stat federal european: în primul rând punerea în comun a pasivelor – datoria Italiei tot datoria Italiei rămâne. Și, în al doilea rând, un buget comun de dimensiuni semnificative, de exemplu 20 sau 30% din PIB, iar nu doar 2%, cum stau lucrurile acum.DER SPIEGEL: În ce privește pachetul de subvenții de 500 miliarde de euro pe care speră să-l strângă Germania și Franța, ministrul german de finanțe Olaf Scholz a vorbit despre un moment Hamilton al Europei, o referire la primul secretar al trezoreriei americane Alexander Hamilton, cel care a turnat fundația financiară a statului american. Exagerează Scholz?
DER SPIEGEL: După standardele germane, deciziile guvernului german sunt revoluționare.
Roubini: Nu poți să spui mereu „nu” la orice! Berlinul nu poate să fie împotriva faptului că bugetul UE crește și că Banca Centrală Europeană joacă un rol mai important, și în același timp să mai fie și surprins când totul începe să se ducă de râpă. Atunci Europa ar fi moartă! Din fericire, cancelarul Angela Merkel a realizat la timp care este miza. Și ea este atât de populară pe moment încât își permite să ia asemenea măsuri. Mă îndoiesc că așa ceva va mai fi posibil sub succesorul ei, indiferent cine va veni la conducerea partidului ei și a guvernului.
DER SPIEGEL: Dar următoarea criză deja pândește după colț: Brexit. Vor cere din britanicii o prelungire a perioadei de tranziție?
Roubini: Eu vorbesc regulat cu reprezentanți ai guvernului britanic și am impresia că ei se îndreaptă în mod clar spre un Brexit dur. Londra nu vrea un acord de liber-schimb precum cel dintre UE și Canada, guvernul chiar vrea o separare deplină. Ceea ce e, bineînțeles, o nebunie. Camioanele se vor strânge claie peste grămadă la vămile de la graniță, piețele bursiere ale Europei vor cădea drastic, și economia britanică la fel, iar economia europeană va cădea și ea, deși nu la fel de mult.
DER SPIEGEL: Există ceva care îți dă speranță?
Roubini: Speranță? Trebuie să mă gândesc. A fost bine că guvernul a reacționat atât de rapid și de masiv la pandemie și consecințele ei. Dar altfel? Mă tem că deceniul 2020 va fi marcat de prăpăd și distrugere. Poate că economia globală va deveni mai sustenabilă după aceea. Dar deocamdată perspectivele sunt sumbre. (Rador)
Radu Paraschivescu: Opera de arta. Instructiuni de folosire
Radu Paraschivescu este scriitor si traducator
Foto: arhivă personală Radu Paraschivescu
Radu Paraschivescu: Opera de arta. Instructiuni de folosire
Unii cred si azi ca decizia HBO Max de-a retrage temporar Pe aripile vantului nu are legatura cu uciderea prin sufocare a lui George Floyd la Minneapolis. Legatura exista. Are grija s-o lamureasca Frank Pallotta de la CNN Business pe data de 10 iunie 2020. Domnul Pallotta il citeaza pe purtatorul de cuvant al HBO Max, care confirma legatura si adauga doua lucruri menite sa deschida Cutia Pandorei polemice: "1. Filmul va reaparea insotit de rediscutarea contextului istoric si de denuntarea manifestarilor rasiste. 2. Daca vrem sa cream un viitor mai bun, un viitor echitabil, in care sa avem loc cu totii, trebuie sa ne cunoastem si sa ne intelegem istoria."
La randul lui, scenaristul John Ridley publica un material in Los Angeles Times si cere scoaterea din circuitul public a filmului 12 ani de sclavie. Mai mult, el solicita ca Pe aripile vantului sa fie suspendat temporar - taken down for a respectful amount of time. Cam ca la hochei sau la handbal, unde actul de indisciplina pe teren se pedepseste cu doua minute de stat pe banca. Intr-o ingrijoratoare pana de memorie, domnul Ridley pare sa uite ca a scris cu mana lui filmul pe care-l doreste evacuat acum din spatiul public si chiar a luat un Oscar pentru scenariu. El nu uita sa adauge, cu un umor de esenta mai degraba engleza, ca nu crede in cenzura. Impreuna, purtatorul de cuvant al HBO Max si scenaristul laureat - ambii citati de Frank Pallotta in materialul scris pentru CNN Business - propun ca filmele cu o tematica delicata si care scapa totusi retragerii in depourile cinematografice sa fie insotite, chiar prefatate, de discutii centrate pe acele aspecte ale filmului care pot leza diverse tipuri de sensibilitate.
Cu cateva decenii inaintea cazului George Floyd, Umberto Eco scrie "Opera deschisa" si conchide, intr-o demonstratie de eruditie si stiinta a argumentarii, ca opera de arta isi ajunge siesi. Altfel spus, ca nu are nevoie de contextualizari - cu atat mai putin de cele ideologizante. Nefiind mobilier de bucatarie sau televizor de ultima generatie, opera de arta nu vine la pachet cu instructiunile de folosire. Cartea, filmul, piesa de teatru si tabloul sunt livrate simturilor, creierului, sensibilitatii si discernamantului nostru. Fiecare dintre noi formuleaza o judecata de valoare - fie ea estetica sau de alta natura. Fireste ca receptorul faptului de arta poate gresi. Numai ca opera de arta e frumoasa si prin faptul ca zece perechi de ochi pot vedea zece lucruri diferite, in functie de unghiul de privire, de zestrea culturala, de capacitatea de a face asocieri, de apetenta pentru simboluri si decodari culturale etc. In schimb, instituirea unei grile ideologice de lectura e periculoasa prin insasi capacitatea ei deformatoare.
Citirea ideologizanta deformeaza si mistifica. Romania anilor 1960-1970 se poate mandri cu veritabile parade de rea-intentie desfasurate sub umbrela fratelui mai mare de la Rasarit. Cine va rasfoi o istorie a literaturii engleze a tovarasului A. Anixt sau a tovarasului Belinski, traduse la noi in anii 1960, va descoperi ca literatura din Anglia a fost inca din epoca medievala o trambulina de lupta impotriva capitalismului. Poemul alegoric Pierce Plugarul (Pierce the Ploughman) al lui William Langland este vazut, intr-o asemenea citire, drept o revolta a asupritilor impotriva unor asupritori care vin, cu totul straniu, dintr-un capitalism care mai avea cateva secole pana sa se nasca. Nu de alta, dar Pierce the Ploughman e scris in perioada 1393-1401. Mai mult, autori ca Joyce, Huxley si Lawrence sunt considerati de A. Anixt "produse ale atmosferei de descompunere a culturii burgheze din epoca imperialismului". Cu o vorba des intalnita in anii 1990 (si lansata, cred, de grupul Divertis), sunt destui oameni care isi respecta meseria, cu toate ca n-o cunosc.
Exista - si a fost deja formulat - reprosul ca si prefata unei carti e tot o forma de contextualizare. Asa este. Si comporta la randul ei acelasi risc: montarea unei lentile ideologizante, prin care cititorul citeste asa cum i se spune. Prefetele utile, care asigura o punere in context in general credibila, sunt cele ale autorilor insisi, nicidecum cele ale unor purtatori de agenda de multe ori suspecti sau discreditati de ispravi anterioare. Ca sa nu mai spun ca prefata era pe vremuri (sper ca a decazut din aceasta calitate) scurtatura pe care o folosea elevul ca sa citeasca patru pagini, cate avea prefata, in loc de 250, cate avea cartea. Folosul unui asemenea siretlic, dincolo de nota salvatoare, straluceste prin absenta.
Cine simte nevoia unei proteze critice are la ce si la cine sa apeleze. Cronicarii si criticii literari, studiile de specialitate, volumele si dictionarele de arta, exegeza, hermeneutica si alte variante insotitoare stau la dispozitia celui care simte nevoia unei puneri in context nepervertite de crampe ideologice si de stampila corectitudinii politice. Pe langa asta, ce s-ar intampla daca fiecare artist si-ar explica opera? Si daca fiecare custode sau sala de proiectii ar recurge la procedeul invocat de purtatorul de cuvant al HBO Max? Cum ar fi sa contextualizam tot ce s-a scris, s-a pictat si s-a regizat, incepand gospodareste cu Biblia? E absurd si, din fericire, imposibil. Trebuie sa ne cunoastem istoria, categoric. Si s-o intelegem, bineinteles. Dar nu s-o rescriem. Asta in niciun caz. Nu foloseste nimanui o istorie samponata si stropita cu parfum de levantica. Raul facut nu va disparea. Suferinta victimelor nu va avea cum sa fie atenuata. Decapitarea statuii lui Columb nu va ramane altceva decat un act de huliganism. Urinatul pe statuia lui Churchill, la fel.
Daca istoria nu trebuie rescrisa si acomodata exigentelor corectitudinii politice, cu atat mai putin ar trebui sa se intample asta in literatura. Si totusi, de un deceniu incoace, demersurile de acest tip se inmultesc. Alan Gribben, profesor la Auburn University din Montgomery, publica in 2011 o editie revizuita a romanelor lui Twain, Tom Sawyer si The Adventures of Huckleberry Finn. Gribben face acest lucru dupa ce fiica lui ii declara ca a plans cand a citit cele doua romane si ca s-a simtit umilita. Sub impactul acestei impunatoare instante critice, profesorul Gribben rescrie textul (ceea ce este un scandal) si-l invata minte pe Twain. El inlocuieste nigger cu slave, pe Indian Joe cu Injun Joe si half-breed cu half-blood.
Schimbarile sunt finute: nigger e inlocuit doar de 219 ori, conform numaratorilor recente. Ce nu stie Gribben - iar asta e o nota proasta - e ca, departe de a fi rasist, Mark Twain a donat sume importante organizatiilor de lupta impotriva rasismului. E de mirare ca statuia lui inca n-a fost lasata fara cap de fanaticii zilei, dar nu-i timpul trecut. Alan Gribben devine astfel un falsificator de literatura si calca in picioare adevarul simplu ca schimbarea limbajului unei carti e totuna cu schimbarea cartii. Mai mult, el raspunde valului de critici printr-un contraargument siderant: Twain insusi ar fi multumit dac-ar putea sa vada ce serviciu i-a facut universitarul de la Auburn si cat de multi cititori i-a adus prin acest artificiu. Cei care inca n-au citit Robinson Crusoe, Negutatorul din Venetia sau In cautarea timpului pierdut ar face bine sa se grabeasca. In minunata lume noua imaginata de Huxley, riscam sa apara oricand cineva dornic sa lipeasca frunze pe nuduri. Si sa puna la pastrare, indiferent cat de mult, un film facut in 1939 dupa o carte scrisa in 1936.
Cat timp vom crede ca exista criminali rai si criminali buni, vom gresi. Cat timp vom infiera sclavia neagra (absolut oribila, de acord) si vom ignora sclavia alba (a existat, nu stiati?), vom avea ce sa ne reprosam la oglinda. Cat timp vom respinge o forma de totalitarism si vom justifica o alta, constiinta si judecata noastra vor fi impure. Cat timp vom incerca sa impunem corsete unei opere de arta, unei cascade si in general oricarei forme de libertate, ne vom face de ras. Cat timp vom fi contabili ai rasei si pigmentului, vom pierde o multime de frumuseti ale vietii.
In paralel pandemiei Corona, se extinde PANDEMIA SALBATACIEI, nebuniei, isteriei, aprinsa de manifestatiile anti-rasiale din America si cateva tari europene.Se lupta contra cartilor, filmelor si statuilor, contra artei .O statuie a lui Cristofor Colomb a fost decapitata la Boston, alta aruncata intr-un lac din Virginia.PANA CAND ?
SOȚUL REGINEI ELISABETA A DOUA, PRINȚUL PHILIP, A ÎMPLINIT 99 DE ANI. FOTOGRAFIA PUBLICATĂ DE PALATUL BUCKINGHAM
Foto: Profimedia Palatul Buckingham a publicat o nouă fotografie a reginei Elisabeta a doua și a ducelui de Edinburgh, pentru a marca cei 99 de ani împliniți de acesta, relateazăBBC. Prințul Philip, care își sărbătorește ziua de naștere miercuri, se află la Castelul Windsor, alături de regină, pe durata restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus. Este prima fotografie publică a ducelui, de când acesta a fost văzut părăsind un spital din Londra, în 24 decembrie anul trecut, unde fusese internat pentru o „afecțiune preexistentă”. Prințul Philip, căsătorit cu regina de 72 de ani, apare foarte rar în public de când s-a retras de la îndatoririle regale, în 2017. Prințul este cel mai longeviv consort din istoria britanică și cel mai în vârstă partener al unui monarh în funcție. Ducele a trimis, în aprilie, un mesaj prin care a mulțumit angajaților din domeniile-cheie care au păstrat în funcție serviciile esențiale pe durata pandemiei. Mesajul a venit imediat după discursul televizat al suveranei, urmărit de aproximativ 24 de milioane de telespectatori.
:quality(65):format(jpeg)/evz.ro/wp-content/uploads/2012/05/nouriel-roubini-e-timpul-sa-taxam-biserica-e-cel-mai-mare-evazio.jpg)
