http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

O Americă sub asediu

America pare tot mai dezbinată, fragmentată și mai tribalizată. Totul, spre avantajul vocilor extreme.

Octavian Manea02.06.2020

America ultimelor zile arată de parcă ar fi trecut printr-un veritabil război. Orașe devastate, mașini și clădiri incendiate, lupte de stradă, magazine jefuite, spații urbane ocupate de mulțimi furioase, forțe militare în toată regula mobilizate și pregătite să intervină. Minneapolis, Atlanta, New York, Dallas, Oakland, Washington au devenit peste weekend scenele unor confruntări violente între protestatari și autorități. Fitilul a fost reprezentat de uciderea lui George Floyd, un afro-american devenit victima brutalității poliției.

Presa americană vorbește de un nou moment 1968 – când asasinarea reverendului Martin Luther King Jr. avea să devină scânteia unor ample revolte urbane, „iconice” pentru istoria drepturilor civile din Statele Unite și care, ulterior, a aprins lumea studențească generând ocuparea unor campusuri celebre. De la distanță totul pare un butoi cu pulbere. Componenta rasială aflată în prim-planul ultimelor zile arată o națiune cu răni încă adânci. Un sondaj YouGov realizat la sfârșitul lunii trecute expune faptul că o majoritate de 57% dintre americani consideră că relațiile rasiale sunt în general rele. Iar 45% dintre americani cred că acestea s-au deteriorat în ultimul deceniu. Cam tot pe atunci a mai început o tendință care ne ajută să înțelegem în parte atmosfera de astăzi – momentul în care în ambele partide au început să se dezvolte curente sectare, de sumă zero, unde puritatea ideologică era lege, iar compromisul cu cealaltă parte devenise un deviaționism. Pe scurt, „o mentalitate tribală în care tot ceea ce se poate realiza este drastic limitat de logica Tutsi versus Hutu. Se comportă asemenea triburilor etnice, unde onoarea este dată de apartenența la trib și orice compromis devine un semn al rușinii și al dezonoarei” (în cuvintele lui David Brooks). Acum totul se suprapune peste o societate traumatizată, în suferință, serios zguduită de efectele COVID-19, unde bilanțul pandemiei ajunge la 100.000 de victime, iar consecințele după câteva luni de înghețare a activității economice se ridică la aproape 40 de milioane de șomeri – cifre comparabile cu America interbelică și Marea Recesiune. O astfel de atmosferă resentimentară, predispusă oricând la explozii de violență, nu este de obicei momentul moderaților. Dimpotrivă, avantajează segmentele extreme și pe antreprenorii care știu să inflameze fricile identitare.

Marketizarea evenimentelor din ultimele zile nu se va lasă prea mult așteptată. Și foarte probabil va influența stilistica electorală, precum și narativele celor doi principali candidați. E poate previzibil ca un Donald Trump marțial să mizeze pe un discurs care va maximiza restaurarea „legii și ordinii”. Este un registru cu care este confortabil, ideal pentru mobilizarea mentalității de „cetate asediată” în care operează nucleul dur al bazei sale electorale și care vrea să știe cine e „inamicul”. A fost oarecum și rețeta folosită de Richard Nixon pentru a câștiga alegerile în tumultuosul an 1968. De altfel, imaginea „carnajului american” (atât de utilizată în primele luni ale administrației Trump) este mult mai potrivită finalului de mandat. De cealaltă parte, prin natura sa, Joe Biden ar putea să-și asume rolul celui care încearcă să unifice națiunea, să mizeze pe empatie, nu pe dezbinare, proiectând un discurs care să-i atragă pe moderați și independenți. Asta dacă nu abdică în fața aripii de tip Bernie Sanders.

Un spirit uitat: „E pluribus unum”

În final, poate ar trebui să ne reamintim cuvintele generalului Jim Mattis, un tehnocrat apolitic, cu un respect aproape religios pentru părinții fondatori, format într-o cultură instituțională unde alianțele sunt piatră de temelie a Pax Americana; el a ținut să-și încheie memoriile cu un avertisment profund pentru America: cel mai important aliat al Americii rămâne ea însăși. Mattis vede democrația americană că pe un experiment, iar tribalismul care inundă și reașază spațiul public drept cel mai mare pericol. Tribalismul și logicile de sumă zero pe care le încurajează slăbesc din interior consensul națiunii americane, în definitiv centrul gravitațional al Vestului. „Ca militar, provenind dintr-o cultură diversă și totuși unificată, ceea ce mă îngrijorează nu sunt adversarii externi; dimpotrivă, este dezbinarea noastră internă. În loc să redescoperim un teren comun și să găsim soluții, ne împărțim în triburi ostile care urlă unul împotriva celuilalt, alimentate de emoție și dispreț reciproc.” Este o atmosferă „care ne pune în pericol viitorul”.

Și toate acestea, într-un moment în care competiția geopolitică este tot mai intensă, sistemul internațional se polarizează pe coordonatele unui nou Război Rece, iar bătălia pentru influență se dă tot mai mult în interiorul societăților. Oricum, pentru adversarii lumii libere astfel de crize interne sunt o mană cerească. Propaganda digitală se mulează exact pe temele tabu ale unei societăți și pe care le amplifică la magnitudini industriale. Este marea lecție a precedentului din 2016, probată de Raportul Mueller și succint formulată de fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Donald Trump, H.R. McMaster – „Este o nouă formă de război. O campanie prelungită de subversiune prin care Rusia vrea să ne polarizeze societatea și să ne întoarcă unul împotriva celuilalt. De asta vedem sprijinul dat acestor site-uri nebune de dreapta sau de stânga. 80% din mesajele trollilor au fost pe chestiuni de rasă, imigrație, controlul armelor. Le-au selectat pentru că sunt subiectele cu cel mai mare potențial de polarizare. Ceea ce este trist pentru mine este că am făcut jocul Rusiei prin aceste narațiuni partizane, vitriolice și polarizante”. Istoria pare pregătită să se repete și în noiembrie.

Revenind la Mattis, el își încheie reflecțiile prin îndemnul către fiecare american de a-și reaminti logica fondatoare a Statelor Unite esențializată în mottoul care a ghidat Uniunea până în 1956: „E pluribus unum” („Din mai mulți, unul”). „A fost mottoul pe care strămoșii noștri l-au adoptat pentru a evita să devină o națiune de imigranți divizată în triburi.” //

Planul von der Leyen și prioritățile României - Stefan Popescu - 02.06.2020 - Sursă : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Planul von der Leyen și prioritățile României

Flexibilitatea pe care noi ne-o dorim pentru a ne ocupa de șantierele neterminate ale secolului XX atrage riscul major al unui decalaj tehnologic între România și restul UE, imposibil de recuperat.

Stefan Popescu02.06.2020

Foarte multe comentarii au apărut în presa noastră privind suma alocată României prin planul de relansare economică propus de Comisia Europeană. Toate exprimă satisfacția pentru situarea țării noastre între primele state potențial beneficiare. Dacă adăugăm și cele peste 20 de miliarde care cu siguranță ne vor fi alocate prin cadrul financiar multianual, putem spune că România are toate șansele pentru ca într-un timp foarte scurt să se schimbe în mod radical, să facă un salt calitativ din punct de vedere economic. Există însă și un „dar”, care se referă la alocarea acestor bani în funcție de programe, iar aceasta nu este la libera noastră alegere, astfel încât să umplem țara de autostrăzi și irigații, cu alte cuvinte nu sunt programe pentru rezolvarea problemelor de modernitate pe care le-am tratat superficial în cele două precedente cadre financiare multianuale. Noile programe ale Uniunii Europene sunt pentru «next generation», deci pentru viitor și nu pentru nevoile acute ale României care exprimă modernitatea secolului XX și nicidecum a viitorului. Sigur că este neplăcut să amintim că țara noastră a irosit șansele de a-și construi o infrastructură modernă - rutieră, feroviară, energetică și de irigații - în cele două exerciții financiare 2007-2013 și 2014-2020. Acum suntem obligați să ne ocupăm de aceste proiecte «din mers», alături de înscrierea în marile priorități europene: tranziția energetică, cu alte cuvinte asimilarea unor tehnologii neutre din punctul de vedere al emisiilor de CO2, digitalizarea, 5G, inteligența artificială, nanotehnologiile și cercetarea medicală de vârf. Cu alte cuvinte, proiecte care să asigure Uniunii Europene un loc în competiția tehnologică a secolului XXI, dar și o dezvoltare competitivă în acord cu megatendinţa reprezentată de cea de-a patra revoluție industrială. Latura importantă cercetare-dezvoltare și prioritatea acordată aplicațiilor industriale au în vedere crearea unor ecosisteme de competitivitate. Flexibilitatea pe care noi ne-o dorim, pentru a ne ocupa în principal de șantierele neterminate ale secolului XX, atrage riscul major al unui decalaj tehnologic între România și restul UE, imposibil de recuperat.

La citirea priorităților de investiții cuprinse în comunicările Uniunii Europene referitoare la planul de relansare, la cadrul financiar multianual și la strategia industrială ne putem întreba și de ce nu regăsim și prioritățile României, astfel încât să nu mai fim obligați să găsim soluții proprii pentru a rezolva problema infrastructurii rutiere. Altfel spus, apare chestiunea naționalității autorilor acestor priorități, a influenței unor state care au știut să își promoveze cu succes interesele, a celor care au compus comitetele ce au oferit expertiză decidenților europeni. Și aici constatăm o altă problemă expusă în cei peste 13 ani de prezență în Uniunea Europeană – lipsa unei politici de personal astfel încât să existe și experți români care să alimenteze cu idei unitățile din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei Europene. Iată că nu atât suma de accesat contează, cât capacitatea de accesare, iar acest lucru l-am experimentat în anii precedenți. Ce capacitate de absorbție avem, ce efect multiplicator în economia locală au proiectele pentru care accesăm banii europeni, avem capacitatea de a avea obiective de investiții multianuale care să nu fie influențate de schimbările politice? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem și care cred că ar trebui să ne mai tempereze entuziasmul. Cei, grosso modo, 50 de miliarde de euro, cât am avea prin toate programele UE în perioada 2021-2027, reprezintă numai o sumă potențială. Atât am putea accesa dacă…

Un gânditor americano-indian, Parag Khanna, a enunțat la un moment dat o expresie foarte potrivită pentru contextul european: „alianța infrastructurilor”. Uniunea Europeană este o alianță a infrastructurilor, o alianță a proiectelor care determină sinergii politice și nu invers. Asta este așa-numita metodă Monnet: punem în comun siderurgia și cărbunele pentru a ajunge la integrare politică. Acum în loc de cărbune și siderurgie avem tehnologiile spațiale, avem hidrogenul, avem Alianța Bateriilor – proiectul franco-german la care au aderat și țări din Est, precum Polonia și Cehia. Prin urmare, din citirea priorităților de investiții ale Uniunii Europene mai reiese o idee de bază: cooperarea între statele membre. Anul următor va fi dominat de rescrierea regulilor în materie de concurență și piață internă tocmai pentru a se stimula apariția unor «campioni europeni» în domeniile de vârf amintite, capabili să ocupe segmente importante ale pieței mondiale, alături de cei chinezi și americani. Miza acestor priorități de investiții este și politică, iar expresia folosită de liderii europeni – suveranitate tehnologică europeană – ne arată că acestea vor duce și la un alt tip de integrare europeană cu mai multă armonizare a politicilor externe și autonomie strategică pentru statele care vor constitui nucleul-dur al comunității europene.

Încă un aspect important de care ar trebui să ținem seama atunci când în «laboratoarele de strategii» ale instituțiilor noastre reflectăm la cum să folosim mai bine banii europeni: revoluțiile industriale nu mai durează 100 de ani, așa cum a fost cea începută în secolul al XVI-lea în Țările de Jos, ci maximum 30 de ani. Uniunea Europeană și-a fixat drept obiectiv al transformării energetice și tehnologice anul 2050. Nu ne vom mai putea permite să acumulăm întârzieri, așa cum am acumulat în ultimii 30 de ani. Iată de ce trebuie să ieșim din faza de euforie atunci când ne uităm la sumele potențiale de bani europeni alocate României și să le privim mai degrabă cu responsabilitate și gravitate având în vedere provocarea imensă ce stă în fața noastră. //

Marea relansare

Prezentat la data de 27 mai de către președinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, planul de relansare economică al UE prevede fonduri care cumulează 1.850 de miliarde de euro împărțiți în două mari instrumente financiare. Planul Next Generation (750 de miliarde de euro, din care 500 de miliarde granturi și 250 de miliarde obținute prin împrumuturi comunitare ce vor trebui rambursate începând cu 2027) reprezintă planul propriu-zis de relansare economică post-COVID-19. Al doilea plan (1.100 de miliarde) este reprezentat de cadrul financiar multianual 2021-2027. Comisia Europeană a evocat și posibilitatea obținerii altor fonduri prin instituirea unor taxe suplimentare precum o taxă CO2 pe importurile UE sau o taxă care ar trebui plătită de marile companii sau de industria digitală. De asemenea, un fond special de tranziție energetică, pentru o economie «mai verde», ar trebui să aibă o acoperire financiară de 32,5 miliarde de euro.

Italia și Spania sunt principalele beneficiare ale planului de relansare post-COVID 19: din 750 de miliarde de euro, către Roma vor merge 173, iar către Madrid 140. România este a șasea țară beneficiară: 33 de miliarde de euro, din care 19,6 granturi, iar restul, împrumuturi avantajoase, garantate de triplul A de care se bucură zona euro pe piețele financiare internaționale.

Cele două mari planuri financiare europene sunt complementare și se înscriu în prioritățile de investiții ale Uniunii, așa cum au fost definite în linii mari în mandatul Comisiei von der Leyen. Rolul cel mai important în definirea programelor pe baza cărora vor fi accesați banii îl are Thierry Breton, comisar pentru piața internă, strategie industrială, economie digitală, industrie spațială și de apărare.

Planul Comisiei Europene trebuie să fie însă aprobat de viitorul Consiliu European ce va avea loc pe 18 și 19 iunie. Cât despre Cadrul Financiar Multianual, acesta ar trebui să facă obiectul unui acord politic până în luna iulie, urmând să fie aprobat abia la începutul toamnei. Până atunci, discutăm numai de sume potențiale.

Piața Victoriei: Criza sanitară, la final. Cine achită nota de plată

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

LUMEA LUI BANCIU, 1 IUNIE 2020, P1/3

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

Alexandru Grumaz : ”Europa, între SUA şi China: concursul Eurovision – între învăţarea limbajului puterii şi dispariţie geopolitică?”- 1 iunie 2020, 08:55 - Bloguri: Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
adevarul.robloguri

Alexandru Grumaz : ”Europa, între SUA şi China: concursul Eurovision – între învăţarea limbajului puterii şi dispariţie geopolitică?”

 Întalnirea istorică dintre presedintele Macron şi Cancelarul Merkel pentru crearea Fondului de sprijin european. 


„Cancelarul federal îi mulţumeşte preşedintelui Trump pentru invitaţia sa la Summitul G7 de la sfârşitul lunii iunie de la Washington. Având în vedere situaţia pandemică generală, nu poate fi de acord cu participarea personală, într-o călătorie la Washington... Ea va continua, desigur, să monitorizeze dezvoltarea pandemiei“, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert.

 G7 sau refuzul Europei  

Refuzul lui Merkel de a accepta invitaţia lui Trump este cel mai recent dintr-un lung şir de exemple despre relaţia dificilă dintre cei doi lideri. Relaţia dintre ei afectează în special legătura transatlantică şi notifică poziţia unora dintre elitele de la Bruxelles faţă de Administraţia Trump nu faţă de America. Şicanele au început odată cu venirea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump care a criticat în repetate rânduri Germania, şi pe Cancelarul Merkel în mod special, în legătură cu chestiuni care variază de la excedentul comercial al Berlinului la cheltuielile sale de apărare[1] şi la angajamentul faţă de implicarea militară/logistică în NATO. Merkel a pus problema public cu privire la abordarea unilaterală a administraţiei Trump a unei serii de probleme de politică externă, de la schimbările climatice până la acordul nuclear din Iran. Oficialii europeni conştienţi de discuţiile transatlantice recente au declarat că Merkel a exprimat o opoziţie similară în discuţiile cu liderii UE care doreau să se întâlnească într-un summit european la Bruxelles pe 19 iunie şi a declarat că discuţiile faţă în faţă nu ar trebui să reia până în iulie. 

În aceste condiţii, un G7 fără discuţii detaliate despre ordinea de zi şi de multe ori negocieri intense cu privire la redactarea concluziilor oficiale nu este posibil. De ce spun acest lucru? Pentru ca preşedintele Donald Trump are divergente cu ceilalţi membrii pe problemele de comerţ şi mediu. În SUA este an electoral şi o poză cu lideri G7 ar fi o notă propagandistică bună dar elita Europei nu vrea s-o acorde. Aici Europa Nouă nu poate face nimic pentru simplu motiv că depinde economic de Europa Veche[2]. O analiză a posibililor participanţi la G7 relevă faptul că singurul “valid“ care deja a avut virusul şi a răspuns pozitiv este liderul de 55 de ani al Marii Britanii Boris Johnson cu care preşedintele Trump s-a întreţinut telefonic cei doi agreând o întâlnire a liderilor G7 la Washington.  

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a manifestat dorinţa de a participa probabil datorită situaţiei complicate economice şi politice din Franţa dar a renunţat sprijinind poziţia lui Merkel. Primul Ministru Abe al Japoniei şi-a manifestat şi el dorinţa de a participa dar va fi nevoit să stea conform regulilor japoneze 14 zile în carantină, el şi stafful lui, la întoarcerea în Japonia. Premierul Conte şi Premierul Trudeau vor să participe la Summit la fel ca şi Preşedintele Consiliului European Charles Michel, cu condiţia ca măsurile de protecţie să fie luate. Părerea mea este că liderii europeni o vor sprijini pe Merkel iar declaraţiile de participare vor fi notate ca un element de curtoazie diplomatică. Războiul dintre elitele europene şi preşedintele Trump continuă pe fiecare temă colaterală care apare pe arena politicii internaţionale. 

Preşedintele Trump s-a decis în cele din urmă să amâne Summitul G7 pentru luna septembrie şi cere ca ţări precum Rusia, India, Coreea de Sud şi Australia să participe ca invitate. „Nu cred că G-7 reprezintă în mod corect ceea ce se întâmplă în lume“ a spus preşedintele Trump - „Este o structură învechită“. Ţările G7 - Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite - organizează întrunirea, la început în diferite formate, anual, începând din 1973 odată cu criza petrolului. În 2019 a fost Franţa. Spre deosebire de G7, G-20 este deja programată să-şi desfăşoare reuniunea anuală în noiembrie la Riad, Arabia Saudită. 

FOTO 123RF 

Europa: concursul Eurovision – între învăţarea limbajului puterii şi dispariţie geopolitică? 

Dezbaterea privind direcţia strategică a Europei a „prins viteză“ în 2019. Pe fondul creşterii competiţiei între marile puteri şi a riscului tot mai mare de a fi prinşi în acest foc, europenii dezbat asiduu despre cum Europa se poate afirma ca un jucător global în sine. Odată cu Pandemia la discuţie s-au adăugat stimulentele pentru evitarea unei crize economice dramatice de tipul Marii Recesiuni din 1929.  De la “războiul comercial“ dintre SUA şi China şi utilizarea de sancţiuni secundare de către Washington, la implicarea Chinei în infrastructura critică europeană, capacitatea Europei de a-şi proteja securitatea şi prosperitatea şi de a configura o politică externă independentă cu mijloacele necesare este deja contestată pe diverse fronturi. 

Jean-Claude Juncker propunea, pe vremea când era preşedintele Comisie Europene ca Europa, să se „vorbească cu o singură voce, nu numai să facem comerţ, dar să facem şi o politică externă comună“ iar preşedintele Macron susţinea acum trei ani ca UE trebuie transformată dintr-o „Uniune care reglementează întruna care protejează de ameninţări militare, terorism şi crimă organizată“. De asemenea pe acest  fundal, preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat insistent că, dacă Europa nu va învăţa limbajul puterii, „va dispărea geopolitic“ sau îi va determina pe ceilalţi să-i decidă soarta. Toate acestea vin într-un moment în care Regatul Unit, una dintre “puţinele puteri mari economice, diplomatice şi militare ale Uniunii Europene“, şi-a înfăptuit durerosul rămas bun de la Uniune, iar actualul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a intitulat echipa drept „Comisia geopolitică“. 

Ştim foarte bine cum această echipă care s-a născut din spuma contradicţiilor politice ale diferitelor formaţiuni parlamentare de la Strasbourg. O comise dată de un mare compromis. Veţi spune da dar ne-a avantajat la distribuirea celor 33 de miliarde de euro ca fond de sprijin. Ne-a avantajat pentru că românii, cei prezenţi în structurile parlamentare împreună cu preşedintele României, au deschis uşile cancelariilor europene. În spatele „cortinei politice europene“ sunt extrem de multe interese şi dacă nu eşti prezent acolo nu eşti în cărţi. Dar despre acestea vom discuta în alt articol. Corect că am obţinut fonduri importante de care chiar avem nevoie, dar va trebui să avem în vedere că geopolitica s-a schimbat, ordinea strategică s-a schimbat iar Noua Europă este în primul plan al politicii de la Washington. Europa este sub presiune  extremă pentru a ajunge la un acord pe noul său buget de şapte ani, care urmează să înceapă la 1 ianuarie şi include acum un pachet imens de salvare şi recuperare care să ajute la soluţionarea şocului economic al pandemiei. 

Cei mai mulţi lideri consideră că un acord poate fi atins doar prin reunirea tuturor în aceeaşi cameră fie ea şi virtuală. Propunerea franco-germană pentru un fond de sprijin după pandemia de coronavirus ar putea fi un prim pas către o integrare mai profundă, care transformă UE într-o putere globală în materie de politică externă şi probleme de securitate, potrivit Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen. Ischinger a spus că speră ca propunerea să dea un impuls la modificările ulterioare care ar putea fi urmărite în timpul preşedinţiei Germaniei la Consiliul UE, care începe la 1 iulie. Aceste modificări ar oferi, o soluţie berlineză, preşedintelui francez pentru satisfacerea ambiţiilor sale de revizuire a modului de funcţionare a UE. 

De asemenea preşedintele PPE, Manfred Weber, i-a cerut filozofului şi eurodeputatul francez François Xavier Bellamy „să realizeze o cercetare de fond pentru redefinirea identităţii Dreptei în Europa“. Dreapta trebuie să-şi găsească propriu loc, printre „partidele contestatare, care concentrează o mânie neputincioasă împotriva actualei clase care conduce Europa“ şi „ascensiunea unei mişcări „verzi“, care adesea pare să servească o ideologie revanşardă“. Rezultatul cercetării trebuie discutat şi adoptat la reuniunea partidului din noiembrie, cu ambiţia de a contribui la un nou start şi de a se adresa marelui public din Europa. Potrivit lui Bellamy „Uniunea Europeană este încă prizoniera unei viziuni idealiste şi naive asupra globalizării... Conducătorii europeni întârzie să descopere că istoria s-a întors şi că trebuie să ne pregătim pentru a nu suferi de pe urma crizelor viitoare şi a puterii crescânde a celorlalţi concurenţi. Epidemia actuală este un avertisment clar: viitorul Europei depinde de lecţiile pe care le va trage din ea“. 

La fel ca Weber, Ischinger s-a declarat în favoarea unor schimbări şi a afirmat că fiind pozitivă preocuparea Cancelarului Merkel care a sugerat posibilitatea, sau perspectiva, unor schimbări în Tratatul de la Lisabona. Merkel a declarat: cu sau fără schimbări de tratat - trebuie să transformăm, să reprioritizăm Uniunea Europeană - a comentat declaraţia lui Merkel Ischinger. UE trebuie să se îndrepte către votul majorităţii pe probleme de politică externă în cadrul Consiliului, astfel încât să poată apărea ca o adevărată putere globală. 

„Trebuie să putem vorbi cu o singură voce, nu numai despre comerţ şi agricultură, ci şi despre politica externă şi politica de securitate şi, în mod inevitabil, va fi necesar ca Consiliul European să înceapă o discuţie despre introducerea votului majorităţii pentru politica externă“, a spus Ischinger, adăugând: „Asta este într-adevăr revoluţionar“. 

Proteste la Hong Kong FOTO EPA-EFE 

De ce este Hong Kong important pentru Europa? 

Profitând de situaţia pandemiei globale China a transformat Hong Kong “dintr-un stat două sisteme“ într-un singur sistem, înainte de termenul stabilit prin-un tratat, odată cu preluarea insulei de la Marea Britanie, şi anume anul de 2047. Congresul Naţional al Poporului, organul legislativ din China, a adoptat Legea Securităţii Naţionale pentru Hong Kong. Prin această lege, China preia practic controlul total asupra teritoriului. Reglementarea a declanşat noi proteste în Hong Kong şi a provocat reacţii dure din partea preşedintelui Donald Trump care a dat dispoziţie ca membrii guvernului de la Washington să aplice sancţiuni atât pentru Hong Kong, deoarece legea afectează statutul de centru financiar internaţional al fostei colonii britanice, cât şi unor oficiali chinezi pentru implicarea în elaborarea legislaţiei. De fapt, se pare că este vorba de aplicarea Legii Magnitski, o lege bipartizană aprobată de Congresul SUA şi promulgată de către preşedintele Barack Obama în decembrie 2012, vizând pedepsirea oficialilor ruşi responsabili de moartea contabilului fiscal rus Serghei Magnitski într-o închisoare din Moscova în 2009. 

Secretarul de stat american Mike Pompeo a transmis Congresului SUA o scrisoare în care spune că „nicio persoană rezonabilă nu mai poate spune astăzi că Hong Kong are o relaţie de autonomie faţă de China, având în vedere faptele de acolo“. El a adăugat că noua lege „este ultima dintr-o serie de acţiuni care subminează autonomia şi libertăţile insulei Hong Kong“. „China modelează Hong Kong după bunul plac, acum este clar“, a adăugat oficialul american.

 Reacţia UE a fost una destul de ambiguă. Miniştrii de externe ai Uniunii Europene (UE) s-au reunit într-o videoconferinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, relaţiile UE-China şi impactul pandemiei de COVID-19 în regiunea Asia-Pacific. Vă las pe dumneavoastră să judecaţi declaraţi şefului diplomaţiei europene Josep Borrell: „Credem că există riscul de a submina sistemul care funcţiona până acum - o singură ţară, două sisteme“, a spus Borrell, referindu-se la autonomia Hong Kong-ului. „Relaţia noastră cu China se bazează pe respect reciproc şi încredere, dar această decizie ar putea schimba acest lucru“, a mai spus diplomatul UE. Cum? Vom vedea. Europa nu are o strategie coerentă faţă de China are 27 de strategii bilaterale. 

La Summitul UE-China din 9 aprilie 2019, cele două părţi şi-au luat angajamentul să aprofundeze parteneriatul strategic şi să adopte, până la următorul summit, o nouă agendă de cooperare pentru perioada de după 2020. Tot atunci, UE şi China s-au angajat să-şi consolideze relaţia economică în ceea ce priveşte deschiderea, nediscriminarea şi concurenţa loială şi să respecte dreptul internaţional şi normele fundamentale care guvernează relaţiile internaţionale. Dar a venit Pandemia iar UE a emis cu “bâlbâieli“ un raport despre virusul Wuhan şi manipulările din media ale Beijingului. Sursele de la Bruxelles au spus că raportul a fost întârziat însă o comparaţie a versiunii interne, obţinută de Agenţia Reuters, cu cea finală, publicată, arată câteva diferenţe. Spre exemplu, în prima pagină a raportului iniţial oferit guvernelor din cadrul UE pe 20 aprilie, Serviciul de Politică Externă a UE a spus: „China a continuat să ducă o campanie globală de dezinformare pentru a abate vina pentru izbucnirea pandemiei şi pentru a-şi îmbunătăţi imaginea internaţională. Au fost observate atât tactici evidente, cât şi ascunse“.  

Rezumatul făcut public pe portalul euvsdisinfo.eu, afirmă că dezinformarea este atribuită „surselor susţinute de stat din mai multe guverne, inclusiv Rusia şi - într-o măsură mai mică - China“. Dezinformarea legată de coronavirus este un subiect arzător între SUA şi China, iar oficiali de ambele părţi au schimbat acuzaţii. Disputele au prins europenii la mijloc.  

FOTO Shutterstock 

În loc de concluzii 

Cu majoritatea ţărilor europene încrezătoare că au trecut momentele grele ale pandemiei, atenţia lor se îndreaptă către şansa revenirii societăţilor lor la o viaţă normală. Însă dincolo de provocările epidemiologice se află o ameninţare ascunsă, care nu este de natură patologică, ci economică, politică şi militară. Acesta este cel de-al doilea val geopolitic, iar puterea sa începe deja să-i îngrijoreze pe liderii occidentali.

 Imaginaţi-vă acest scenariu: Acum când Europa şi SUA cred ca ţin sub control virusul acesta de fapt încă controlează lumea dezvoltată. Epuizaţi, îndatoraţi şi disperaţi pentru ca economiile proprii să-şi revină în viteză ţările mai bogate sunt prea lente pentru a se ajuta. Aşa rezultă panica. Migranţi din sudul Europei, mai bine spus din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu, se chinuie să se extragă dintr-o depresie indusă de războiul civil şi accentuată de coronavirus . Satele eşuate depind de instituţiile financiare internaţionale. În acest haos, o barcă/barcaz care traversează Mediterana este o ocazie pentru o viaţă nouă. Statele Unite care nu doresc să ia conducerea situaţiei internaţionale şi lasă China să păşească în gol. Acesta este doar un scenariu (inventat) care stârneşte îngrijorări în capitalele occidentale şi care mi-a fost prezenta în conversaţii cu o serie de experţi în domeniul securităţii în ultimele săptămâni. Dintre cei cu care am vorbit, puţini se îndoiau că nu va veni un al doilea val. Adevărata preocupare era unde va ateriza! 

Zig-zagurile istoriei sunt ciudate. Marile schimbări au declanşat reacţiile în lanţ: Crahul de pe Wall Street din 1929 a însoţit era New Deal iar Victoria aliată în 1945 a creat condiţiile pentru Războiul Rece. Fiecare eveniment creează schimbări şi tendinţe politice pe care le putem vedea clar doar după aceea. În deceniul care a urmat crizei financiare din 2008, zona euro a fost la un pas de colaps, Marea Britanie a votat pentru a părăsi Uniunea Europeană, iar Donald Trump a fost ales preşedinte, democraţii pierzând alegerile după 8 ani de supremaţie politică. Astăzi, economia globală a suferit o altă criză bruscă, schimbând geopolitica pe măsură ce tensiunile SUA-China au crescut, comerţul s-a încetinit semnificativ şi diviziunile structurale dintre nordul şi sudul Europei s-au extins. Deci întrebarea este: ce s-ar putea întâmpla în deceniul de după această criză? Pandemia a creat o stare de depresie, foarte periculoasă, care a dus în final la ample mişcări de stradă generate de comportamentul uneori brutal al forţelor de ordine.

 Pericolul vine de la faptul ca aceste mişcări sunt contagioase la fel ca pandemia. Decuplarea de China, competiţia marilor puteri, o Nouă Ordine Mondială cu o arhitectura instituţională diferită, reîmpărţirea sferelor de influenţă? „Istoricii adoră pauzele dintre capitolele istoriei“, a spus Robert Kaplan, un expert american în politică externă şi fost membru al Consiliului de Politică al Apărării din SUA, care în această lună a informat oficialii din Downing Street 10 cu privire la efectele potenţiale, de ordinul al doilea, ale crizei coronavirusului. „COVID-19 va fi văzut ca o pauză de capitol“ - Kaplan. Printre preocupările lui Kaplan se numără modul în care va acţiona Rusia şi liderul său, Vladimir Putin. Rusia a slăbit economic, lovită de prăbuşirea recentă în preţurile petrolului şi reprezintă un pericol mai mare pentru interesele de securitate occidentale. „Oportunismul agresiv al lui Putin se va agrava“, a spus un alt politolog Michael Clarke[3]. „Natura conducerii lui Putin este că el nu poate sta nemişcat. El trebuie să continue să înainteze. Acest lucru îl face mai imprevizibi.“ Ce se întâmplă dacă liderul rus, înspăimântat de economia care se prăbuşeşte, se foloseşte de această oportunitate pentru a testa soliditatea NATO? Alţii, cum ar fi Bruno Macaes, fost Secretar de Stat pentru Afacerile Europene în Portugalia spune că “s-ar putea ca criza să nu încurajeze Rusia, ci să o strice, lăsând-o mai dependentă de China şi aducând sfera de influenţă a Beijingului la graniţele Europei continentale“. „Crizele“, a menţionat Kaplan, „au pus istoria pe repede înainte“. 

O serie de consecinţe posibile din a doua undă sunt ameţitoare: perspectiva bolii să pună stăpânire într-o ţară G20 în curs de dezvoltare - gândiţi-vă India, apoi  impactul incert al progreselor tehnologice în domenii precum inteligenţa artificială, deoarece sunt folosite pentru a ajuta la combaterea răspândirii bolii, o recesiune care atrage legăturile dintre sudul sărac şi nordul bogat al Uniunii Europene. Avem un arc de instabilitatea din Africa de Vest prin Orientul Mijlociu şi până în Asia, unde conflictele au forţat o migraţie fără precedent. Pentru Marea Britanie, Germania, Franţa şi alte economii europene majore, care se bazează pe umbrela americană de securitate, dar care doresc să menţină legături economice puternice cu China, dificultatea de a gestiona retorica anti-China a administraţiei Trump poate acum doar să crească. După mai mult de un deceniu de reduceri ale cheltuielilor publice pentru reducerea deficitelor armata britanică - capabilă să ajute Statele Unite să invadeze Irak şi Afganistan în urmă cu mai puţin de 20 de ani - s-a transformat într-o forţă care nu este în măsură să se susţină pentru mai mult de şase luni în afara Europei.

 Cum va arăta capacitatea sa după un alt set de reduceri? Marea Britanie şi Franţa au necesitat sprijin american pentru a interveni în Libia în 2011. Ar putea o forţă comună europeană s-o facă din nou oriunde ar fi desfăşurată pe “malul continentului“ nord-african? Ar putea fi folosită chiar într-o situaţie pur medicală, aşa cum a fost focarul de Ebola din 2014? Din ştirile venite din Downing Street, pe mai multe canale, îngrijorarea pentru al doilea val geopolitic al COVID-19 este reală, cu lucrări în curs pentru a înţelege potenţialele ameninţări şi a se pregăti pentru ele. Guvernul britanic se aşteaptă ca protecţionismul să crească, lanţurile de aprovizionare să fie readuse sub control naţional, statele naţiune să fie consolidate, iar relaţia SUA-China să devină din ce în ce mai antagonică – Război Rece 1.5 Indiferent dacă pandemia provoacă schimbări revoluţionare sau accelerează pur şi simplu “curenţii de la suprafaţa relaţiilor internaţionale“, cert este că al doilea val epidemiologic nu este singurul care trebuie să ne îngrijoreze. Suntem într-o perioadă geopolitică similară anilor 1930!

(Note)

 [1] Germania îşi va mări contribuţia la bugetul NATO cu 33 de milioane de euro (36 de milioane de dolari) pentru a se potrivi cu contribuţia SUA, au anunţat oficiali de la Berlin.  Cu o săptămână înainte de summit-ul de 70 de ani de la Londra, cele 29 de state membre ale NATO au fost de acord cu modificările modului în care costurile alianţei militare sunt acoperite. Începând cu 2021, cota din bugetul NATO acoperit de Germania va creşte de la 14,8% la 16,35%, în timp ce cota acoperită de SUA va scădea de la 22,1% la 16,35%. Bugetul alianţei va fi utilizat pentru a investi în infrastructură şi pentru a finanţa sediul NATO de la Bruxelles, printre alte proiecte.

 [2] În 2003 Secretarul Apărării al SUA, Donald Rumsfeld a împărţit simbolic Europa în Europa de Vest şi Europa de Est datorită axei Berlin Paris, Moscova care a refuzat participarea la Coaliţia anti-Saddam.

 [3] Michael Clarke, profesor de studii în domeniul apărării la King's College London şi fost consilier special al Comitetului Naţional pentru Strategia de Securitate al Marii Britanii


Citeste mai mult: adev.ro/qb8ftj
citeste totul despre: europa statele unite china
1 iunie 2020, 08:55

”COVID-19 și „Chinezărirea” digitală a Occidentului: Exportul „despotismului blând” al Blajinului Xi în Europa (I)” - ”COVID-19 și „Chinezărirea” digitală a Occidentului (II): Oamenii îl iubesc pe Big Brother” Autor: Adrian PătrușcăAutor: Adrian Pătrușcă - 30 mai 2020

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

COVID-19 și „Chinezărirea” digitală a Occidentului: Exportul „despotismului blând” al Blajinului Xi în Europa

Autor: 

Adrian Pătrușcă30 mai 2020

Societățile occidentale sunt tot mai mult tentate de modelul de dezvoltare chinez și de mecanismele sale de control asupra populației.

O analiză a lui Laurent Gayard pentru Le Figaro

„Majoritatea dintre noi au crescut odată cu Internetul, prin intermediul aplicației sale cele mai comune, WorldWideWeb, în ultimul sfert de secol. A devenit ceva la fel de obișnuit ca electricitatea sau apa curentă.”

Pentru informaticiana britanică Wendy Hall, această evidență ar putea fi pusă sub semnul întrebării de confruntarea – cu deznodământ incert – între diferitele concepții antagoniste: cea a Internetului deschis, utopie aproape îngropată de monopolurile tehnologice; cea a Internetului cuminte și reglementat, la care visează Bruxelles-ul; cea a unui Internet „comercial” sau a „neutralității netului”, care nu mai este decât o amintire îndepărtată și, în fine, cea a unui Internet sever controlat, pe care și l-ar dori regimurile mai autoritare.

Dacă unii sunt îngrijorați de apariția unui „splitinternet”, adică un internet fragmentat și balcanizat, în realitate, riscul este mai mare de a vedea Internetul devenind mai uniform și de a-i vedea pe democrații noștri căutând să adapteze modelele de control și supraveghere digitală împrumutate de la regimurile autoritare.

În China, la fel ca în Occident, criza coronavirusului nu a făcut decât să accelereze dinamicile evoluțiilor amorsate de multă vreme. Prin breșele deschise de comercializarea iPhone în 2007 sau de cercetările legate de Inteligența Artificială ale IBM, Google, sau ale Facebook Artificial Intelligence Research (FAIR) conduse de Yann Le Cun, putem vedea cum se desenează contururile unei societăți a controlului, a cărei aparență seamănă mai puțin cu autoritarismul glacial și dezumanizat al lui Orwell și mai mult cu paternalismul binevoitor al „despotismului blând” al lui Alexis de Tocqueville. „Nu zdrobește voințele, dar le înmoaie, le pliază și le dirijează; rareori te forțează să acționezi, dar se opune neîncetat oricărei acțiuni; nu distruge, împiedică să se nască; nu tiranizează, jenează, comprimă, enervează, stinge, plictisește”, scria un Tocqueville vizionar în 1835.

După breșa deschisă de Silicon Valley, China pare astăzi că preia ștafeta.

Așa cum subliniază sinologul Jean-François Billeter, în ciuda unui clișeu adesea vehiculat și întreținut de anumiți intelectuali, China nu este un univers „radical altfel”, străină Occidentului. Acest stereotip ne împiedică să sesizăm realitatea dialogului constant stabilit între cele două civilizații și tentativele lor comune de a defini modernitatea contemporană.

Nu trebuie să ne lăsăm înșelați nici de contextul actual și de emergența unui nou război rece între un Occident obosit și o Chină considerată prea periculoasă și arogantă. Societatea de control chineză inspiră și seduce. Mai mult, ea deschide piețe noi.

Și aici, în răspăr cu clișeul care descrie un soi de sistem unificat și tehno-totalitar, China a construit o variantă high-tech a „despotismului blând” tocquevillian, „absolut, amănunțit, ordonat, precaut și blând”, care mizează mai puțin pe constrângere cât pe incitarea consumeristă.

Când Internetul a început să pătrundă în China, în anii 1990, Beijingul a ales calea constrângerii cu Marele Zid de Foc național, instituit în 1999, care era menit să-i protejeze pe chinezi de „influențele străine”.

Dar în loc să se mulțumească cu stabilirea unei izolări totale însoțite de un sistem represiv costisitor, guvernul chinez a optat pentru stimulare și a propus internauților chinezi alternative dezvoltate pe baza unui sector privat dinamic, devenit, mai mult decât o copie, ci un rival eficient și inovativ al soluțiilor tehnologice occidentale până acolo încât, dacă la început le imita, acum le inspiră.

Guvernul chinez a înaintat prin tatonări pe această cale, acest „tao” al dezvoltării tehnologice, ținând cont de necesitățile controlului social și de exigențele consumerismului, care se dezvoltă în China la fel cum s-a înrădăcinat în societățile noastre.

În 2009, compania Jinhui Computer System Engineering a dezvoltat pentru Republica Populară Chineză softul „Green Dam Youth Escort”, care trebuia instalat preventiv pe computerele și smartphone-urile vândute în China, cu scopul de a controla accesul pe site-urile pornografice și pe toate site-urile cu conținut apreciat ca „disfemistic”, pentru a folosi neologismul folosit de Jonathan Fildes pentru BBC News în iunie 2009.

Calificativ interesant, care, prin opoziție cu „eufemistic”, desemnează o manieră degradantă de reprezentare a realității, terminologie care lasă o marjă vastă de apreciere.

Termenul s-ar potrivi de minune și actualei legi Avia, definitv adoptate de Adunarea Națională a Franței, pe 13 mai 2020, care, în preambului ei, afirmă că dorește să-i combată pe „haters” și să lupte împotriva „respingerii, apoi atacului asupra altcuiva” care „cunoaște o recrudescență amintind de ceasurile cele mai sumbre ale istoriei noastre”.

În spatele sintaxei șchioape se ascunde o ideologizare a principiului precauției, care, extins la domeniul limbajului, conține potențialități distopice și „disfemistice” îngrijorătoare.

COVID-19 și „Chinezărirea” digitală a Occidentului (II): Oamenii îl iubesc pe Big Brother

Autor: Adrian Pătrușcă30 mai 2020

Primii „muguri” ai dictaturii „blânde” au apărut deja în mai multe țări. Europa este râvnită și pândită din două părți, de GAFA și BATX.

O analiză a lui Laurent Gayard pentru Le Figaro.

Partea I AICI

Paradoxal, invers decât legislatorul francez, guvernul chinez a înțeles că stimularea economică funcționează mai bine decât constrângerea. „Green Dam Youth Escort” a fost abandonat în beneficiul altui proiect, „Sistemul de Credit Social (SCS), lansat în 2014.

Acesta se bazează pe stăpânirea tehnologiei Big Data și a recunoașterii faciale pentru a evalua „gradul de civism” al cetățenilor chinezi.

Nu este vorba de un sistem centralizat și guvernamental, ci de o varietate de aplicații propuse utilizatorilor de computere și smartphone-uri de către opt firme private, printre care giganții Tencent și Alibaba.

Există desigur dispozitive guvernamentale, impuse cetățenilor în anumite municipalități pilot, dar instrumentele cele mai folosite, precum Sesame Credit sau Tencent Credit, sunt dezvoltate de firmele private Alibaba și Tencent.

Departe de a fi considerate avataruri digitale ale lui „1984”, aceste instrumente de evaluare „civică” sunt mai degrabă percepute, în special de clasele urbane și înstărite, ca niște servicii care oferă, în schimbul unei forme de control – una peste alta, apreciate ca moderată – anumite avantaje, mergând de la facilități de creditare la accesul la servicii sociale și culturale, trecând printr-o întreagă gamă de reduceri la produse de consum și alte servicii.

Situația inedită creată de pandemia de COVID-19 ar putea aduce țările occidentale să asume adaptat, într-o măsură și mai mare, experiența chineză.

Principiul precauției sanitare justifică instituirea unei urmăriri digitale ambițioase cu aplicația StopCovid, propusă de guvern în parlamentul francez pe 27 mai 2020.

Într-un raport parlamentar din 6 aprilie, deputatul LREM (formațiunea lui Macron – n.r.) Mounir Mahjoubi făcea apel la „folosirea tuturor mijloacelor la dispoziție, fără totuși a compromite valorile și libertățile noastre”, inspirându-ne din experimentele făcute la Hong Kong și Taiwan, care permit operarea, prin intermediul aplicațiilor instalate pe smartphone-uri, adunării datelor la scară mare, pentru controlul deplasărilor populației. „În joc este încrederea în instituțiile noastre.”

Problema este că tocmai această încredere este compromisă, așa cum a arătat-o mișcarea Vestelor Galbene, și că există marele risc de a se instala, în numele principiului precauției, o variantă liberală a ceea ce se practică în China, unde numeroase aplicații și o sumă de algoritmi permit deja controlarea stării de sănătate a cetățenilor, accesul la anumite perimetre în funcțiune unde se ia temperatură, de către o bornă electronică sau un telefon, ori decizia carantinării cutărui sau cutărui individ.

În prima linie a companiilor care dezvoltă aceste aplicații găsim din nou gigantul Alibaba și constatăm încă o dată că Beijingul, mai degrabă decât să recurgă la mijloace coercitive și la agenții publice, se bazează de preferință pe „tech companies”, așa-zisele BATX (Baidu, Alibaba, Tencent, Xiaomi, varianta chineză a GAFA – Google, Apple, Facebook, Amazon – n.r.), pentru a propune o ofertă de management sanitar.

Aceasta, prin intermediul captării datelor în ciber-spațiu, video-supraveghere, tehnologii de recunoaștere facială și stimulări comerciale, constituie un sistem de control social mult mai eficient și cu atât mai ușor acceptat de populație cu cât este mai viabil economic și se poate folosi de pretextul necesității sanitare.

În ciuda tensiunilor care pot exista între China și țările occidentale, modelul chinez de control sanitar și social este un model care se exportă nu doar în Asia, ci și în Europa și Statele Unite, unde ne-am inspirat din modelul asiatic pentru StopCovid și unde Apple și Google au avansat de asemenea, pe 10 aprilie 2020, o aplicație comună pentru depistarea bolnavilor, care poate fi propusă guvernelor americane și europene.

De altfel, guvernul britanic pare să prefere această variantă celei franceze de urmărire și depistare a bolnavilor.

Supravegherea și managementul social sunt totuși piețe lucrative, care nu au așteptat COVID-19 pentru a se dezvolta, la fel cum companiile chineze nu au așteptat pandemia pentru a exporta know-how-ul dobândit în materie.

În domeniul supravegherii video, China a făcut din Xinjiang, provincie deșertică, teritoriul separatiștilor uiguri, cu o suprafață triplă față de cea a Franței, un veritabil laborator al video-supravegherii, iar Beijingul exportă de multă vreme know-how-ul în materie, de vreme ce camerele de supraveghere ale companiei chineze HikVision echipează Londra de 20 de ani.

Ambițiile chineze merg mult mai departe cu Digital Silk Road, „drumul digital al mătăsii”, care dublează „noul drum al mătăsii” pe care China în finanțează cu miliarde de yuani din anii 2010.

Cu acest proiect faraonic, ambiția Beijingului este, nici mai mult, nici mai puțin, decât de a face din companiile sale tehnologice liderele universului digital, exportând masiv know-how-ul în materie de Big Data, de control al datelor și, prin acestea, al populațiilor.

Pandemia de COVID-19 a creat enorme necesități în acest domeniu, și prezența asiduă și activă a reprezentării chineze, în afară de Organizația Mondială a Sănătății sau de Organizația Mondială a Comerțului, în Uniunea Telecomunicațiilor Internaționale (UTI), în sânul ONU, arată dorința Beijingului de a fi lider în elaborarea normelor internaționale în materie de comunicații și tehnologii informatice (ITC).

Cu ocazia Zilei Internaționale a Telecomunicațiilor, pe 17 mai, Houlin Zhao, secretar general UTI, a subliniat ambițiile programului „Connect 2030” al dezvoltării mondiale de „noi tehnologii precum 5G, transporturile inteligente, Internetul obiectelor, inteligența artificială și lanțul blocurilor”, program de dezvoltare la care China este unul dintre principalii artizani.

Iar amenințările americane la adresa firmelor chineze nu descurajează determinarea Beijingului. Trebuie să amintim aici că Huawei este lider incontestabil în infrastructuri telecom de generația a cincea, și, pe de altă parte, că americanii sunt cvasi-absenți de pe această piață.

În februarie trecut, voci din interiorul administrației Trump sugerau achiziția de participațiuni la Nokia sau Ericsson cu scopul de a recupera întârzierea în domeniul 5G și de a profita de dorința UE de a-și susține propriii jucători de pe această piață.

Căci, dacă piața americană se închide companiilor chineze, în Europa, în schimb, telefoanele mobile ale Xiaomi și Huawei concurează cu tot mai multă forță Samsung și Apple.

Iată așadar bătrâna Europă, prinsă într-o ideologie de securitate și sanitară din ce în ce mai puțin democratică și din ce în ce mai puțin liberală. Și pândită cu mare poftă de deținătorii americani ai unui Internet deja revopsit în culorile războiului comercial și de artizanii chinezi ai totalitarismului de consum.