Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

duminică, 9 februarie 2020

PLANUL KALERGI. în 2019! De ce nu renunță ELITELE la ÎNLOCUIREA POPOARELOR EUROPENE cu IMIGRANȚI? Autor: Ovidiu Drugă23 ianuarie 2019 - Distrugerea Popoarelor Europene * Planul Kalergi


  Sursă : YOUTUBE.COM
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html















Planul Kalergi: genocidul popoarelor 

europene are loc ACUM!



Imigrarea în masă e un fenomen ale cărui cauze sunt abil create de Sistem şi pe care propaganda multietnică se chinuie să îl reprezinte ca fiind inevitabil. Cu acest articol încerc să demonstrez o dată pentru totdeauna că nu este vorba de un fenomen spontan. Ceea ce se încearcă să se afişeze ca fiind fructul ineluctabil al istoriei, în realitate este un plan studiat în jurul mesei şi pregătit de decenii pentru a distruge complet chipul Vechiului Continent.
Puţini ştiu că unul dintre principalii ideatori ai procesului de intregrare europeană a fost cel care a planificat genocidul programat al popoarelor europene. Este vorba de un personaj obscur a cărui existenţă este ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. Numele său e Richard Coudenhove Kalergi.
În 1922, la Viena, pune bazele mişcării „Paneuropa” care are ca scop instaurarea unei Noi Ordini Mondiale bazată pe o Federaţie a Naţiunilor condusă de Statele Unite. Unificarea europeană ar fi constituit primul pas spre un unic Guvern Mondial.
În cartea sa „Praktischer Idealismus”, Kalergi declară că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă fără jumătăţi de măsură că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat de către elita la putere.
Kalergi, în „Praktischer Idealismus”: „Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi.”
Gerd Honsik descrie astfel esenţa Planului Kalergi: “Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei.”
Deşi nicio carte de istorie nu vorbeşte despre Kalergi, ideile sale au rămas principalele surse de inspiraţie ale actualei Uniuni Europene. Convingerea că popoarele Europei trebuiesc amestecate cu negrii şi asiatici pentru a distruge identitatea şi pentru a crea o singură rasă metisă, se află la baza tuturor politicilor comunitare adresate integrării şi apărării minorităţilor. Nu este vorba de principii umanitare, ci de directive emise cu o determinare nemiloasă pentru realizarea celui mai mare genocid din istorie.
În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care la fiecare doi ani premiază europeiştii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului criminal Kalergi. Printre aceştia găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau lui Herman Van Rompuy.

Merkel-premiul-Kalergi

Merkel primind premiul Kalergi


Pe scurt, teza Planului Kalergi a constituit şi constituie şi astăzi fundamentul politicilor oficiale ale guvernelor menite să promoveze genocidul popoarelor europene prin imigrarea în masă. G.Brock Chisholm, fostul director al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), demonstrează că a învăţat bine lecţia lui Kalergi când afirmă: „Ceea ce oriunde in lume trebuie să se aplice e să se practice limitarea naşterilor şi căsătoriile mixte, şi asta cu scopul de a crea o singură rasă într-o lume unică ce depinde de o autoritate centrală” („USA Magazine” 12 august 1955)
Nota mea (Daniel Roxin): În spiritul perversității bruxeliene a politicii europene, liderii comunitari cer astăzi ca valul uriaș de imigranți din aceste zile să fie preluat proporțional de toate statele europene… Păi, cum?!? Consecințele Primăverii Arabe, care a generat toate nenorocirile și care știm că a fost opera SUA, a Israelului și a câtorva state europene, trebuie suportate de noi, ceilalți?!? Ei bine, așa ar vrea cei care se cred stăpânii noștri!

Știri de ultimă oră din business, economie și bani

Planul Kalergi, CEI 5 STĂPÂNI AI LUMII şi efectele din zilele noastre. CONSPIRAŢII, MASONI, nume grele şi o legătură cu Hitler

Mulți dintre cei care cred că o conspirație uriașă încearcă să obțină puterea pe întreaga planetă se referă la așa-numitul Plan Kalergi. Și nu e vorba deloc de un fals, precum Protocoalele Înțelepților Sionului. Kalergi a existat cu adevărat, iar ideile sale stau la baza Uniunii Europene de astăzi. Numai că multe dintre transformările uriașe la care visa Kalergi abia acum se înfăptuiesc, fără ca vreun politician european să și le asume.
Iată, de pildă, ce scria contele Richard von Coudenhove-Kalergi despre ce se va întâmpla în Europa: Omul viitorului va fi de rasă metisă, Rasele din zilele noastre și clasele vor dispărea (…) Rasa Eropo-Negroidă a viitorului va fi similară ca înfățișare cu egiptenii antici, va fi înlocuită diversitatea popoarelor cu diversitatea indivizilor”.
Richard von Coudenhove- Kalergi s-a născut pe 16 noiembrie 1894 la Tokyo. Tatăl său era reprezentantul diplomatic al Imperiului Austro-Ungar, iar mama sa fiica unui foarte bogat negustor din Japonia. În decembrie 1921, după dezintegrarea monarhiei bicefale, s-a alăturat unei loji masonice din Viena numită „Humanitas”. În 1922 a fost printre cofondatorii Uniunii Pan Europene alături de arhiducele Otto von Habsburg, pretendentul la coroana austriacă. 
În 1923, publică un manifest intitulat Pan Europa în care se pronunță pentru social-democrație ca o îmbunătățire a „feudalei aristocrații militare”, Dar visul său era să înlocuiască democrația cu „o nobilime socială a spiritului”. Mai multe loji masonice îi sprijină mișcarea, Manifestul lui e publicat în mai multe limbi. În 1924, după cum povestește Kalergi în autobiografia sa, un prieten extrem de bogat, baronul Louis de Rotschild, l-a prezentat altui bancher – Max Wartburg. Acesta i-a oferit 60 de mii de mărci în aur pentru a-și finanța mișcarea Pan-Europeană, ba mai mult, l-a pus în legătură și cu alți doi bogați bancheri din Statele Unite. 
În aprilie 1924, Kalergi pune bazele publicației Paneuropa, în care începe să-și expună pe larg ideile, În 1925, primul congres al Uniunii Pan Europene îl alege președinte al Comitetului Central, poziție pe care o va deține până la moartea sa, în 1972.

În prima fază, Kalergi a militat pentru împărțirea lumii în numai cinci state. Statele Unite ale Europei, care ar fi trebuit să includă și posesiunile franceze și italiene din Africa, o Uniune Pan Americană, în care să se găsească atât America de Nord, cât și cea de Sud, Commonwealthul Britanic, URSS și o Uniune Pan Asiatică, în care China și Japonia ar fi înglobat și Oceania. 

Pentru a-și atinge obiectivele, Kalergi a încercat să coopteze în mișcarea sa numeroși politieni de frunte. A atras însă și ura unor adversari periculoși. Adolf Hitler l-a atacat încă din primii ani. De altfel, după izbucnirea războiului, Kalergi este nevoit să fugă de armatele germane, mai întâi din Cehoslovacia, apoi din Franța. Ca o paranteză, această fugă a fost cea care a dat naștere celebrului film Casablanca, personajul Viktor Laszlo fiind inspirat de contele Kalergi.

Din Statele Unite, Kalergi a continuat pe toată durata celui de al doilea război mondial, să lupte pentru ideile sale. Dar abia după marea conflagrație a reușit să vadă primele rezultate. Tezele sale i-au inspirat pe fondatorii primelor construcții europene. De altfel, Kalergi este cel care a propus Oda Bucuriei de Beethoven drept imn european încă din 1955. 
Viziunile sale radicale, care vizau o nouă ordine a lumii, l-au transformat pe Kalergi într-o temă predilectă a teoriilor conspiraționiste. De altfel, extrema dreaptă din zilele noastre încearcă adesea să pună deciziile actuale ale politicienilor europeni sau nord-americani pe seamă urmăririi acestui plan, care ar avea ca finalitate un stat universal, controlat total decâteva familii de o bogăție fabuloasă. 
Și mai e ceva care dă foarte tare de gândit nu numai radicalilor de dreapta, ci și celor care văd democrația și drepturile cetățenești ca pe valorile fundamentale ale umanității. În esență, planul Kalergi nu are niciun loc pentru alegeri libere și  voința popoarelor, Scopul său este să încredințeze puterea unui aparat birocratic inamovibil, animat de idealuri înalte. Cine a trăit experiența comunistă, știe care sunt pericolele unei astfel de utopii.


Poate România să evite planul Kalergi?








Postat la: 04.01.2016 09:48 | 
Scris de: ZIUA NEWS
Poate România să evite planul Kalergi?
Anul care abia a început va fi unul extrem de agitat pentru România, dacă ţinem cont că vom avea alegeri locale şi parlamentare. Însă, marea provocare pentru ţara noastră rămâne imigraţia musulmană, mai ales că anul trecut aproape întreaga Europa a fost zguduită de aceste migraţii. Dar ceea ce se ştie mai puţin este faptul că acest fenomen al imigraţiei musulmane nu a apărut aşa din senin şi este rodul unor acţiuni concertate şi bine organizate denumite Planul Kalergi.
Puţină lume ştie că unul dintre principalii artizani ai procesului de intregrare europeană a fost şi cel care a pus bazele imigraţiei musulmane către Europa. Este vorba de contele Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi, un personaj obscur a cărui existenţa a fost ignorată de mase, dar pe care cei puternici îl consideră ca fiind tatăl fondator al Uniunii Europene. El este de origine austriacă, dar s-a născut la 16 noiembrie 1894, la Tokio-Japonia. Insă a decedat la 27 iulie 1972 la Schruns- Austria. De a lungul vieții s-a remarcat discret ca publicist, politician şi militant federalist european.
În cartea sa „Praktischer Idealismus", Kalergi menționa că locuitorii viitoarelor State Unite ale Europei nu vor fi popoare originale ale Bătrânului Continent, ci o subumanitate bestializată de amestecul rasial. El afirmă, fără jumătăţi de măsură, că e necesar ca popoarele europene să se amestece cu rase asiatice şi de culoare, pentru a crea o turmă multietnică fără calitate şi uşor de dominat, de către elita aflată la putere. „Omul viitorului e de sânge mixt. Rasa viitorului eurasiatică-negroidă, extrem de asemănătoare cu anticii egipteni, va înlocui multiplicitatea popoarelor cu o multiplicitate de personalităţi."
Esenţa Planului Kalergi este descrisă cel mai bine de către Gerd Honsik: "Kalergi proclamă desfiinţarea dreptului de autodeterminare al popoarelor şi, succesiv, eliminarea naţiunilor prin intermediul mişcărilor etnice separatiste sau imigrării în masă. Pentru ca Europa să fie dominabilă de către elită, pretinde transformarea popoarelor omogene într-o rasă amestecată de albi, negri şi asiatici. Acestor metişi el le atribuie cruzimea, infidelitatea şi alte caracteristici care, după părerea sa, trebuiesc create conştient deoarece sunt indispensabile pentru a genera superioritatea elitei. Eliminând mai întâi democraţia, adică guvernul poporului, apoi însuşi poporul prin amestecarea raselor, rasa albă trebuie înlocuită cu o rasă metisă uşor de dominat. Eliminând principiul egalităţii tuturor în faţa legii şi evitând orice critică la adresa minorităţilor prin intermediul legilor extraordinare care să le protejeze, se va reuşi reprimarea maselor".
Însă Kalergi este necunoscut opiniei publice, dar în clasele istorice şi printre deputaţii europeni este considerat tatăl Maastrichtului şi multiculturalismului. Tot contele Coudenhove-Kalergi a fost cel care a lansat, în 1923, ideea unei uniuni economice franco-germane, bazată pe cărbune şi pe mineru de fier. Această idee a stat la baza înfiinţării CECO (Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului), un sfert de secol mai târziu, soluţie pentru a scapa Europa de un nou conflict franco-german, dar care a iniţiat procesul de integrare europeană.
Acelaşi Coudenhove-Kalergi a fost cel care a propus Oda Bucuriei, din Simfonia a IX-a a lui Beethoven, imn al Europei unite şi tot el a fost sursa de inspiraţie a lui Churchill în apelul său la unitate europeană, cuvântat la Zurich, în septembrie 1946. În onoarea sa a fost constituit premiul european Coudenhove-Kalergi care, la fiecare doi ani, premiază europeiștii care au ieşit în evidenţă prin punerea în practică a planului Kalergi. Printre laureați iî găsim şi nume de calibrul Angelei Merkel sau al lui Herman Van Rompuy.
O dovadă că planul Kalergi este o problema extreme de bine pusă la punct o demostrează documentele oficiale emise de a lungul vremii. Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, mai exact ianuarie 2000, pe nume „Population division" al Naţiunilor Unite la New York, intitulat: „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi. Rămâne un mare semn de întrebare: Cum e posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei?! Practic, anul acesta, România trebuie să primească numărul de imigranţi musulmani impuşi de către Uniunea Europeană, dar nu se ştie dacă ţara noastră poate face faţă unui asemenea fenomen. Este oare, România pregătită să facă faţă planului Kalergi sau măcar să-l evite?
Ion Teleanu
loading...ZiuaNews © 2012
Știri de ultimă oră din business, economie și bani

PLANUL KALERGI. în 2019! De ce nu renunță ELITELE la ÎNLOCUIREA POPOARELOR EUROPENE cu IMIGRANȚI?

PLANUL KALERGI. în 2019! De ce nu renunță ELITELE la ÎNLOCUIREA POPOARELOR EUROPENE cu IMIGRANȚI?

Oricât s-ar strădui trompetele „progresiste” să ne convingă că situația e sub control, ceva e putred în Uniunea Europeană. Uriașul val de populism și naționalism amenință să transforme în praf și pulbere toate „realizările” democrației liberale de pe bătrânul continent și să-i trimită la pensie pe liderii care fac jocurile la Bruxelles. Și totuși, planul globalist de a aduce cât mai mulți imigranți în Europa merge mai departe, cu motoarele turate la maximum! Date fiind aceste fapte greu de contestat, o întrebare se ridică de la sine. Ce-i face pe liderii progresiști ai Uniunii să-și învingă instinctul firesc de conservare și să-și pună slujbele plătite regește și statutul de prinți ai democrației în primejdie pentru o cauză cel puțin controversată?

Să fie umanismul care îi face sensibili la drama imigranților mai mult decât la cea a propriilor popoare? Evident, nu! Sunt multe alte motive pentru care establishmentul european încearcă să anihileze complet orice reacție de apărare din partea popoarelor europene. Să identificăm pe rând toate mizele Marii Înlocuiri la care
visează progresiștii.
Reprezentanții dreptei naționaliste și populiste vorbesc de ani de zile despre un adevărat complot al unor forțe care și-au însușit ideile contelui Kalergi și vor ca Europa să fie populată în câteva decenii de o rasă metisă. La începutul anului 2014, înainte de criza imigranților, Nick Griffin, liderul Partidului Național
Britanic (naționalist), denunța în Parlamentului European existența unei adevărate "industrii de modificare genetică umană" care va avea ca rezultat "etnocidul în Europa".
În opinia lui Griffin, încurajarea migrației este elementul cheie în acest complot. Globaliștii se străduiesc „să promoveze imigrația și metisajul cu scopul de a ne elimina din țările noastre. Pentru că rezistența nativilor europeni la această industrie de modificare genetică crește, elita criminală caută noi modalități de camuflare a proiectului. Acum câteva decenii, imigranții erau lucrători temporari; apoi a fost un experiment multirasial; au fost refugiați și răspunsul la o populație în scădere.
Diferite scuze, minciuni diferite. Acum este azilul. Dar scopul real rămâne același: cel mai mare genocid din istoria omenirii, soluția finală la problema creștină europeană. Această infracțiune necesită un nou șir de procese din Nurenberg”. Evident, discursul lui Griffin poate fi tratat ca o „teorie a conspirației” care nu merită un răspuns. Mult mai greu este pentru apărătorii umanismului progresist să explice ce a vrut să spună Nicolas Sarkozy în speech-ul său din 2008. „Care este obiectivul (imigrației n.r.)?
Va fi controversat ce spun. Scopul este de a îndeplini provocarea metisajului rasial. Provocarea pe care ne-o lansează secolul 21. Nu este o alegere, este o obligație. E imperativ. Nu putem face altfel. Alrfel riscăm să ne confruntăm cu probleme majore. Trebuie să ne schimbăm; prin urmare, ne vom schimba. Vom schimba totul în același timp; în afaceri, în administrație, în educație, în partidele politice. Și ne obligăm să obținem rezultate. Dacă voluntar nu obținem rezultatele necesare pentru Republica, atunci
statul va trece la măsuri de constrângere.”.
Chiar și dacă eliminăm, ca nefondată, teoria complotului, tot rămân o sumedenie de motive pentru care establishmentul dorește o imigrație necontenită. Din punct de vedere politic, imigranții și descendenții
lor vor vota preponderent împotriva populiștilor, deci vor ajuta actuala putere europeană să se conserve. Și din punct de vedere economic, imigranții sunt o binecuvântare pentru marile afaceri și politicienii „de casă” ai marii finanțe.
Nu e vorba de noile afaceri pe care le vor dezvolta dând de lucru bieților europeni, nici măcar de
problematica integrare a nou veniților pe piața muncii. Imigranții au însă nevoie, chiar dacă pot contribui sau nu prin taxe la prosperitatea societății, de mâncare și un loc în care să stea. Cererea crește, marea finanță devine și mai bogată. E un sistem simplu de a sifona banii statului către multinaționale, pentru că dacă
imigranții nu pot plăti, plătesc asigurările sociale din banii contribuabilului. Nici amenințarea teroristă nu-i de lepădat, atâta vreme cât oferă o mulțime de locuri de muncă, dar mai ales profituri grase nu numai producătorilor de armament, ci și firmelor de securitate și producătorilor de echipamente de autoapărare.
Și să nu credeți că aici mai poate fi vorba de teoria conspirației. E vorba de fapte. După ce s-a retras din viața politică, fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit manager global de investiții la Banca Rothschild, un loc de muncă asemănător celui ocupat de Macron înainte de a deveni președinte. Un alt exemplu îl oferă fostul președinte al Comisiei Europene José Manuel Durão Barroso, care în iulie 2016 s-a angajat la Goldman Sachs International. Și acestea nu sunt singurele dovezi că Uniunea Europeană devine pe an ce trece o
plutocrație de pe urma căreia numai cei foarte bogați au de profitat.



sâmbătă, 8 februarie 2020

Sanremo 2020 - Rita Pavone canta "Niente (Resilienza 74)"

Sanremo 2020 - Rita Pavone canta "Niente (Resilienza 74)" http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html
https://youtu.be/KcG2-wq6lTw

Maestrul TUDOR GHEORGHE și atacurile la adresa sa. "De aia sunt un națio...

http://silethismillennium.blogspot.com2017youtube-broadcast-yourself.html

VIDEO. Minciuna colosală a finului Tudor Gheorghe despre odele ceaușiste ale nașului Adrian Păunescu By Cristian Hubali sâmbătă, 8 februarie 2020

http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

VIDEO. Minciuna colosală a finului Tudor Gheorghe despre odele ceaușiste ale nașului Adrian Păunescu
By Cristian Hubali


În emisiunea lui Mihai Gâdea, de la Antena 3 (luni, 3 februarie), Tudor Gheorghe a spus câteva minciuni descalificante. Una dintre ele este colosală. Bardul PSD-ist a afirmat răspicat că nașul său, Adrian Păunescu, n-a scris nicio poezie dedicată lui Nicolae și Elenei Ceaușescu. O minciună pe care o demontăm cu probe zdrobitoare.

Tudor Gheorghe a mințit și că el n-a recitat poezii-odă, închinate lui Ceaușescu. S-a contrazis imediat, într-un efort penibil de a minimiza contribuția sa la cultul personalității dictatorului comunist.

Îndoctrinat de nașul Păunescu

A zis-o chiar el. În ultima emisiune a lustragiului Mihai Gâdea, în care a fost „invitat de onoare”, Tudor Gheorghe a recunoscut, poticnit, că a recitat „o dată” niște versuri omagiale la adresa lui Ceaușescu.
Cine l-a îndoctrinat? Chiar nașul său de cununie, Adrian Păunescu, poetul de casă al fostului dictator. Dezvăluirea bardului PSD-ist frizează ridicolul.

Dialogul Gâdea – Tudor Gheorghe

Mihai Gâdea: (…) Poate și ăsta este unul dintre motivele avalanșei de mizerii, de dejecții, de minciuni. Haideți să luăm câteva dintre ele. În perioada epocii comuniste, ați spus vreo poezie omagială tovarășului sau tovarășei, le-ați adus vreo odă în vreun fel, în versuri sau în muzică?
Tudor Gheorghe: Doamne ferește! Doamne ferește!
Mihai Gâdea: Dar asta se spune zilele astea pe Facebook.
Tudor Gheorghe: Nu, nu, nu! Am… la ideile… Adrian, săracu’… Adrian Păunescu. El mi-a spus. Zice: «Finuțule, te rog – era senzațional -, îți dau o idee. Tu crezi că eu – o chestie formidabilă, v-o spun acum – tu crezi că eu nu realizez ce scriu? Dar eu, ca să pot să țin Cenaclul Flacăra, să pot să-mi public cărțile mele de poezie reală și adevărată, eu trebuie să scriu și poeziile astea». Căutați în cărțile lui Păunescu. Nu veți găsi nicio poezie dedicată lui Ceaușescu sau ei. (Dă din cap în stânga și-n dreapta) Nu există asta! Asta… numai din presă sunt. Mi-a spus: «Învață o poezie frumoasă cu Ceaușescu și te vei elibera, te vor lăsa în pace definitiv». Și am făcut asta. Am învățat. Dar n-am apucat. (Ridică mâinile). Am cântat-o o dată, mi se pare, și atât a fost. (Ridică din nou mâinile, gesticulând). Dar pe scenă, niciodată, niciodată!”.
După ce, în primă fază, neagă recitalurile pentru Ceaușescu, Tudor Gheorghe recunoaște în cea de-a doua că l-a „uns” pe dictator, dar încearcă să minimizeze grotescul – ia, a fost acolo… un fleac!

VIDEO: Minciunile sfruntate ale lui Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe, 5 noiembrie 2010 (după moartea lui Adrian Păunescu): „Adrian Păunescu m-a cununat. A fost şi va rămâne naşul meu. De atunci, din momentul în care preotul mi-a spus în biserică să ascult de părintele meu spiritual, pot spune că relaţia mea cu Adrian Păunescu a fost alta decât a celorlalţi cu el”.

Ce zici, bardule mincinos? Astea tot „din presă” sunt?

La Gâdea, Tudor Gheorghe a mințit de-au înghețat apele. Că a simțit nevoia să-l perie pe nașul său Adrian Păunescu, să fie sănătos! Dar de ce o fi rostit el frazele acelea de mitoman amoral? Iată-le: „Căutați în cărțile lui Păunescu. Nu veți găsi nicio poezie dedicată lui Ceaușescu sau ei. Nu există asta! Asta… numai din presă sunt”.
Ia de-aici, bardule! Sau crezi că pe astea tot presa le-a scris?

Poezie omagială a lui Păunescu la adresa lui Ceaușescu: „Vă mulţumesc”

„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.
————————————–
Parcă trăiam exilul himeric în pustiu
Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine
Efectul formidabil al unui trăznet viu
Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.
————————————–
Sunteţi atât de tânăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,
V-au dat strălimpezime durerile de jos
Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască.
————————————–
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!».”

„Trăiască-n sănătate cârmaciul ţării noastre!”

„Celui drept, viteaz şi bun,
Ce la ţară ţine,
Azi, la Ziua Dumnealui,
La mulţi ani şi bine.
———————
Celui care pentru om
Face tot ce face
În contrastul planetar,
La mulţi ani şi pace.
———————
Celui simţitor la tot
Şi pe care-l doare
Tot ce-i om şi omenesc,
La mulţi ani şi soare.
———————
Celui ce iubeşte mult
Mintea îndrăzneaţă,
Pentr-un şi mai viu curaj,
La mulţi ani şi viaţă.
———————
Celui care e garant
Pentru libertate,
Întru sfântul drept la ea,
La mulţi ani şi toate.”

„Bocet pentru ăl bătrân”

O altă poezie omagială, scrisă după execuția celor doi Ceaușești, e de fapt o doină de jale. Mesajul poetic e conține minciuni istorice, revoltătoare. De exemplu: „Şi el s-a dovedit de neînfrânt / Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sânge”.
Poezia are 12 strofe. Vi le prezentăm pe primele patru și pe ultima.
„Ce tragic timp păgân,
Se-mparte ţara noastră în partide,
De când l-am omorît pe ăl bătrân,
Mormântul lui nici nu se mai închide.
————————————–
Am tras în el ca-n malul de pământ,
Nu l-am putut în timpul vieţii frânge,
Şi el s-a dovedit de neînfrânt,
Că nu ne-a dat nici lacrimi şi nici sânge.
————————————–
Cu el am omorât-o şi pe ea,
Într-un concurs fanatic de păcate,
Şi-atunci păcatul nostru devenea,
Mai greu ca ale lor, împreunate.
————————————–
Aşa puţine vorbe mai rămân,
Într-o tăcere plină de rafale,
Şi vai!, l-am omorît pe ăl bătrân,
Erori peste eroarea vieţii sale.
————————————–
Şi totuşi, într-un tragic timp păgân,
I-am încărcat cu întuneric pasul,
De ce l-am omorât pe ăl bătrân
Și nici măcar nu-i facem părăstasul?”

VIDEO: Minciunile lui Gâdea, în apărarea odelor lui Tudor Gheorghe

vineri, 7 februarie 2020

joi, 6 februarie 2020

Generalul Dan Voinea a rupt tăcerea: Tudor Gheorghe arunca cu grenade la Revoluție să plece mulțimea Irina Dediu - 10:42, 6 februarie 2020 - Sursă : Curentul

curentul_logo
http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Generalul Dan Voinea a rupt tăcerea: Tudor Gheorghe arunca cu grenade la Revoluție să plece mulțimea


 

Viața privată sub asediu Codrut Constantinescu | 04.02.2020- Sursă : Revista 22



http://silethismillennium.blogspot.com2020youtube-broadcast-yourself.html

Viața privată sub asediu


Codrut Constantinescu | 04.02.2020

Masivul volum scris de Orlando Figes poate fi considerat și o istorie a mentalităților din Uniunea Sovietică în timpul lui Stalin.

Impresionantul volum „Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin”1, scris de neobositul și inspiratul istoric britanic Orlando Figes, publicat pentru prima oară în limba engleză în anul 2007, se concentrează asupra terorii comuniste din perioada de apogeu a represiunii staliniste, care a afectat zeci de milioane de oameni, fiind descrisă din prisma a sute de martori obișnuiți, în fapt o imensă plasă cu sute de ochiuri aruncate asupra unei perioade teribile din istoria Rusiei, extinsă, după 1945, și asupra unor părți importante din lume. Argumentul autorului este clar încă de la început „Nu este o carte despre Stalin – deşi prezența lui se face simțită pe fiecare pagină – și nici în mod direct, despre politica regimului său; ea cercetează modul în care stalinismul a pătruns în mințile și sufletul oamenilor, afectând valorile în care credeau și relațiile dintre ei. Nu-și propune să dezlege enigma originilor Marii Terori sau să traseze evoluția și decăderea Gulagului, ci să explice cum statul polițienesc a putut să prindă rădăcini în societatea sovietică și să atragă în sistemul său terorist milioane de oameni obișnuiți, ca martori tăcuți și colaboratori”. În timpul Marii Terori staliniste au fost și categorii de oameni care s-au bucurat puțin atunci când nomenklatura bolșevică a fost asasinată, aparent fără noimă, de NKVD. Inevitabil, au apărut și glume, iar Orlando Figes menționează una. Agenții poliției secrete bat cu pumnul în ușa unui apartament în toiul nopții. „Cine e?”, întreabă omul dinăuntru. „NKVD, deschide!”. Bărbatul e ușurat. „Nu, nu”, le spune el, „ați greșit apartamentul, comuniștii locuiesc deasupra!”. Pe de altă parte, este de înțeles de ce uciderea nomenklaturii comuniste nu a suscitat cine știe ce simpatii în rândul țăranilor care fuseseră colectivizați cu forța, deportați în nordul Siberiei, sau în cel al rămășițelor țariste, care deja suferiseră valurile represiunii.
Orlando Figes oferă numeroase exemple de comuniști care nu puteau face distincția între viața privată și viața publică/politică, pentru că „bolșevicii respingeau în mod explicit orice distincție între viața publică și cea privată (...) Întreaga viață personală a membrilor de partid era socială și politică; tot ce făceau ei avea urmări directe asupra intereselor partidului. Acesta era înțelesul expresiei unitatea de partid – fuziunea completă a individului cu viața publică a partidului”. Din această perspectivă complexă, chestiunile aparent banale căpătau o cu totul altă dimensiune. „Să vorbești era primejdios în această societate. Discuțiile din familie, repetate în afara casei, puteau atrage după sine arestul și închisoarea. Copiii reprezentau principalul pericol, pentru că, în mod natural, erau predispuși să vorbească și prea mici ca să înțeleagă semnificația politică a ceea ce auziseră din întâmplare”.
Anii 1930 au fost, într-un fel pervers, anii de glorie ai Uniunii Sovietice, sub Iosif Stalin, căci sistemul sovietic a revenit la tradiția familiei clasice, devenită acum familie sovietică exemplară, după excesele de la începutul anilor 1920, familie destul de pudică, după chipul și asemănarea lui Stalin, care și-a întors fața și către industriile de consum, care permiteau un mai mare aflux de produse de strictă necesitate. Toate acestea și-au pus amprenta pe confortul și pe nivelul de viață al cetățenilor sovietici. Însă situația era departe de a fi roz. „Pentru cea mai mare parte a populației din URSS, anii 1930 au fost o perioadă de lipsuri materiale, și chiar pentru noua birocrație, care avea acces la magazine speciale, cu greu s-ar fi putut spune că mărfurile se găseau în cantități îndestulătoare. Unele estimări afirmă că, în prima jumătate a deceniului al patrulea, numărul de familii care primeau resurse speciale era de 55.000, din care 45.000 locuiau la Moscova. Bunurile oferite suplimentar le permiteau acestor familii să ducă o viață mai confortabilă decât a vastei majorități a cetățenilor, dar, după standardele occidentale, ele trăiau încă foarte modest”. Nomenklatura stalinistă primea în plus față de restul de populație 4 kilograme de carne, 4 kilograme de cârnați, 1,5 kilograme de unt, 6 kilograme de pește proaspăt, 20 de ouă sau un kilogram de icre negre. Ne dăm seama cât de prost se hrănea marea majoritate a populației, iar cozile la care se stătea sunt descrise de câțiva călători occidentali mai curajoși (precum A. Gide) în URSS.
Trauma Marii Terori staliniste, care a afectat atât establishment-ul sovietic, cât și minorităţile naționale (prin operațiunile naționale), a fost uriașă, căci afecta în mod direct raporturile din interiorul familiei. „Dispariția unui soț și tată punea familiile într-o situație extrem de dificilă. Soțiile îi repudiau pe soții care fuseseră arestați, nu neapărat pentru că îi credeau dușmani ai poporului, deși uneori posibilitatea aceasta li se părea reală, ci pentru că așa le era mai ușor să supraviețuiască și să-și protejeze familia (din acest motiv, mulți soți își sfătuiau chiar ei soțiile să-i renege). Statul exercita presiuni asupra lor să se dezică public de soți (…) Femeile trebuiau să dea dovadă de tărie de caracter și de mult curaj pentru a rezista presiunilor și a rămâne alături de soții lor”. Orlando Figes oferă numeroase informații despre evoluția Gulagului sovietic (colateral, ampla sa lucrare este și o istorie a Gulagului sovietic) având în vedere că viața privată din Uniunea Sovietică din timpul lui Stalin comunica în mod direct cu sistemul de represiune (Gulagul fiind ultima verigă). Discuții care astăzi ne par de-a dreptul banale, între prieteni, rude, în interiorul familiei, puteau duce direct la condamnări de 10 sau 15 ani de muncă în Gulag (condamnări pentru agitație contrarevoluționară, răspândirea de zvonuri alarmiste, mai ales în prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial). În perioada acestuia, 15% din totalul armamentului folosit de Armata Roșie, o mare parte din uniformele militarilor și multe alimente au fost produse de forța de muncă sclavagistă din Gulag. Orlando Figes oferă exemplul regiunii penitenciare Norilsk, situată lângă Cercul Polar, unde se aflau mari rezerve de nichel, platină, cupru, dar și de cărbuni. Toate aceste bogății ale subsolului fuseseră descoperite încă din anii 1920, însă nu aveau cum să fie exploatate, căci muncitorii și tehnicienii liberi erau deosebit de refractari în a se muta într-o regiune cu condiţii meteo extreme (temperaturile ajungeau și până la -50 de grade Celsius, tot timpul se stârneau furtuni, șase luni pe an era întuneric, iar atunci când venea primăvara, prin mai, solul se topea brusc, transformându-se în mlaștină, oferind condiții excelente pentru apariția roiurilor de țânțari).
După dispariția lui Stalin în 1953, situația vieții private în URSS nu s-a schimbat radical, imensa frică din societate neavând cum să dispară dintr-odată. Chiar dacă reușeau să se întoarcă din Gulag, după mulți ani de calvar, supraviețuind unor experiențe traumatice teribile, oamenii aveau dificultăți mari în a se readapta la viața normală (cât putea fi aceasta de normală în vremea Uniunii Sovietice). Traumele i-au însoțit toată viața pe supraviețuitori. Nici eliberarea deținuților din Gulag nu a fost un proces ușor sau rapid, căci conducerea sovietică a tărăgănat procesul mai mulți ani, fiindu-i frică de revenirea în societate a milioane de oameni supraviețuitori, aflați în căutarea reabilitării, a căror apariție afecta alte milioane, care contribuiseră la trimiterea lor în Gulag și care i-au considerat stafii. Un milion de oameni au fost eliberați din închisori și lagăre prin amnistia din 27 martie 1953, cam 40% din populația totală a Arhipelagului, însă marea majoritate era formată din deţinuți de drept comun care aveau condamnări mici, de sub 5 ani, femei cu copii mici sau deţinuți ce atinseseră vârsta de pensionare (fiind lăsați, în mod generos, să moară mai degrabă acasă decât în lagăr).
Deținuții politic au fost excluși de la eliberare, iar cazurile lor trebuiau revizuite unul după altul, individual, de Procuratura sovietică. Până în aprilie 1955, fuseseră reanalizate 237.412 cereri de apel din partea deținuților, dar numai 44 au dus la eliberarea lor. Se știe acum că Hrușciov s-a folosit de acest dezgheț pentru a-și înlătura contracandidații la conducerea colosului sovietic, chiar dacă și el era mânjit de sângele vărsat în timpul represiunii staliniste, când fusese direct răspunzător de arestarea unui sfert de milion de oameni din Ucraina (el fiind de origine ucraineană), unde exercita funcția de secretar de partid, iar mai apoi, epurând organizația PCUS din Moscova.
Istoricul britanic se referă pe larg la traumele supraviețuitorilor, care nu i-au părăsit tot restul vieții. „Celor care se întorceau din lagărele de muncă forțată le era adesea foarte greu să restabilească relațiile cu rudele. După ani în Gulag, ce fel de viață normală de familie puteau ei spera să ducă? Nu aveau parte de consiliere psihologică sau de psihanaliză, nu au primit niciun fel de ajutor pentru afecțiunile lor fizice sau comportamentale, nici măcar o recunoaștere a traumelor pe care le-au trăit. Adesea, cei care s-au întors nu prea înțelegeau tensiunea în care trăiseră familiile lor sau grozăviile pe care le înduraseră în anii scurși de la despărțirea de ei. Indivizii din ambele tabere – cei reveniți din lagăre și cei rămași acasă – se simțeau respinși și înstrăinați”. Greu de înțeles pentru noi, acum, rămâne necesitatea unor foști membri de partid, care au fost condamnați la mulți ani de Gulag și care în mod miraculos i-au supraviețuit, de a fi reprimiți în rândurile Partidului, odată întorși acasă, după 1956. Era vorba de dorința lor de a continua să creadă în idealurile leniniste, care ar fi fost întinate de dictatura lui Stalin, în ciuda suferințelor atroce îndurate. Un savant de la Institutul Agricol „Lenin” declara în anii 1970 că „reprimirea în rândurile Partidului Comunist a fost cea mai mare fericire din toată viața mea”.
Masivul volum scris de Orlando Figes poate fi considerat și o istorie a mentalităților din Uniunea Sovietică în timpul lui Stalin, însă efectele stalinismului în viața privată a cetățenilor sovietici aveau să dureze cu strășnicie până la implozia sistemului, în 1991, și chiar după aceea, pentru că mentalitatea forjată în anii regimului totalitar stalinist era bazată pe o frică irațională. //
1. Editura Polirom, Iași, 2019.
// Orlando Figes
// Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin
// Traducere: Justina Bandol și Mihaela Negrilă
// Ed. Polirom, 2019, 600 pag.

COMENTARII

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima