Proteste în Serbia. Manifestanții au intrat în sediul televiziunii publice Redactia | 17.03.2019 - Upad u zgradu RTS, reagovala Žandarmerija 16.03.19.

Upad u zgradu RTS, reagovala Žandarmerija 16.03.19.

2.112 vizionări

PjerMedia Info

Publicat pe 16 mar. 2019

K

Beograd, 17.03.19. - Pripadnici Žandarmerije su nakon više sati iz zgrade Radio-televizije Srbije potisnuli učesnike protesta "Jedan od pet miliona" i predstavnike opozicije. Demonstranti su oko 20 časova upali u zgradu RTS-a zahtevajući uživo uključenje u program. Izvor: PJERMEDIA Zabranjeno svako kopiranje video i/ili audio snimaka i postavljanje na druge kanale!

AFIȘEAZĂ MAI MULT

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Proteste în Serbia. Manifestanții au intrat în sediul televiziunii publice

Redactia | 17.03.2019

Un grup de manifestanţi a pătruns sâmbătă în sediul postului de televiziune RTS din Belgrad, cerând încetarea controlului exercitat de preşedintele Aleksandăr Vucici asupra mass-media.

Zeci de mii de persoane, potrivit mass-media locale, au manifestat sâmbătă, din nou, la Belgrad împotriva preşedintelui Vucici.

Potrivit informaţiilor transmise de televiziunea regională N1, un grup de protestatari sub conducerea liderului partidului de extremă-dreapta Dveri, Boșko Obradovici, aa pătruns în clădire, unul din punctele unde manifestanţii sârbi se adună în fiecare sâmbătă începând din 8 decembrie pentru a denunţa obediența instituţiei media faţă de autorităţi, transmit Reuters și EFE, preluate de Agerpres.

Într-o transmisiune live pe Facebook, făcută publică de organizatori, se poate vedea un hol al clădirii RTS plin de oameni, mulţi dintre aceştia strigând. Un protestatar cu un megafon încerca să menţină ordinea, asigurând în acelaşi timp că oamenii vor rămâne până când „RTS este eliberată”.

Mai mulţi agenţi ai poliţiei au sosit la faţa locului, iar un bărbat care s-a prezentat drept ofiţer de poliţie de rang înalt a solicitat celor doi politicieni din opoziţie, fostul primar al Belgradului, Dragan Djilas, şi naţionalistul de extremă-dreapta Boșko Obradovici să evacueze holul, dar cei doi au refuzat.

TAGS:

SERBIAALEKSANDAR VUCICIPROTESTECONTROL MASS-MEDIA

Autorul; Cristian Unteanu - Titlul articolului : ”După Brexit, scandalul UE-Turcia va fi a doua mare temă a europarlamentarelor” - Data: 15 martie 2019, 12:36 - Sursa : Adevărul .ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Autorul

Cristian Unteanu 

Titlul articolului :

”După Brexit, scandalul UE-Turcia va fi a doua mare temă a europarlamentarelor”

FOTO EPA/TOLGA BOZOGLU

Data:

 15 martie 2019, 12:36

   Indiferent de deciziile care, din nou, au fost amânate la Londra pentru a se reuşi o presiune maximă asupra reuniunii de joi a Consiliului European, problema Brexit va fi una dintre marile teme de atac în campania pentru europarlamentare.

  

    Cine ştie dacă circul ăsta umilitor va continua atât de mult încât să vedem campanie pentru europarlamentare în Marea Britanie, dacă amânarea cerută aseară va fi aprobată în variantă nelimitată. Oricum însă, tema va fi generatoare de scandal şi va aduce nenumărate întrebări, unele perfect justificate, privind modul în care instituţiile europene au ştiut să negocieze cu UK în poziţia normală de forţă pe care le-o confereau Tratatele, dar şi alte chestiuni mult mai neplăcute legate de nehotărârea liderilor europeni în faţa jocurilor Marii Britanii, admiţând ca, în ultimii ani de zile, întreaga agendă europeană să fie ocupată de pretenţiile negociatorilor britanici.

  Iată însă că, în termeni duri, reapare o temă recurentă a dezbaterilor politice contradictorii la nivel înalt: relaţia posibil/imposibilă între Uniunea Europeană şi Turcia. Niciodată acceptate ca fiind totalmente binevenite, negocierile pentru aderarea Turciei la UE au fost deschise şi continuate, cu hopuri prin toate hârtoapele istorice doar din două motive simple şi care ţin de oportunitatea raţionamentelor electorale sau de calcule strategice. Pe de o parte, bazinul electoral reprezentat de comunităţile turce din diverse ţări din vestul european este într-atât de important încât nimeni nu şi-a permis să-l ignore, cu atât mai puţin să-l provoace în mod direct. Pe de altă parte, argumentul geostrategic reprezentat de o Turcia cel puţin vag prietenoasă faţă de una de-a dreptul ostilă este un factor care, cel puţin până acum, a ponderat tentaţiile unor lideri europeni de a „asculta vocea democratică a poporului“.

   Spun asta deoarece, în ultimii ani, Parlamentul European a votat mai multe rezoluţii prin care se cerea îngheţarea negocierilor de aderare cu Turcia, chemând Comisia şi Consiliul să ia măsurile în consecinţă. Evident că nu s-a întâmplat nimic, liderii europeni fiind realmente terorizaţi (şi pe bună dreptate!) de ameninţările mai mult decât viguroase formulate de Preşedintele Erdogan care aşteaptă, cum a declarat în mai multe rânduri, să se umple paharul umilinţelor încasate de Turcia şi, în consecinţă, să aibă justificarea morală de a ridica restricţiile la frontiera vestică pentru cele aproximativ 4 milioane de migranţi, cu sau fără acte, aflaţi acum în taberele de refugiaţi de pe teritoriul ţării sale. Sigur că va pierde miliardele de Euro alocaţi şi plătiţi de UE în scopul umanitar de a-şi proteja propriile graniţe, dar s-ar putea ca puţin să-i pese dacă, aşa cum se aude, s-ar putea să încheie contracte favorabile cu China, acum extrem de interesată de o pătrundere masivă în Mediterana..

   Drept care, văzând în fine cum stau lucrurile (plus că intră şi în campanie electorală). politicienii europeni au mai făcut o încercare. Săptămâna aceasta a fost votată în Parlamentul European (370 voturi „pentru“, 109 „împotrivă“ şi 143 de abţineri) recomandarea privind suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia pe aceleaşi motive binecunoscute: încălcarea drepturilor omului şi prevederilor statului de drept şi a libertăţilor presei, rezultatele slabe în lupta împotriva corupţiei precum şi caracteristicile nedemocratice ale sistemului prezidenţial condus cu mână de fier de Erdogan. Un text care vine să completeze câteva luări de poziţie cu mult mai dure şi mai precise venind din partea unor înalţi responsabili europeni. Astfel, Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, denunţa „întârzierile sistematice, trimiteri la închisoare fără probe suficiente şi declanşarea unor urmăriri penale împotriva unor persoane care-şi exercită dreptul fundamental la libertatea de expresie şi de reuniune, ceea ce ridică serioase semne de întrebare în ce priveşte respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la un proces echitabil în cadrul procesului judiciar din Turcia“. Şi Nathalie Loiseau, ministrul francez al afacerilor europene a afirmat că intrarea Turciei în UE nu este „un subiect de actualitate“ deoarece „Ankara a ales să se îndepărteze de valorile europene“ , ceea ce face ca, în acest moment, „perspectiva de a negocia cu Erdogan să fie în afara oricărei discuţii“.

    Dar cel mai clar semnal că acesta este un subiect cu care intră în campania pentru europarlamentare este modul neobişnuit de sever în care şi-a formulat opţinuile Manfred Weber, candidatul PPE pentru postul de Preşedinte al Comisiei Europene: „Trebuie să fie absolut clar: Turcia nu poate deveni membră a Uniunii Europene... Dacă voi deveni Preşedinte al Comisiei Europene voi da instrucţiunile necesare serviciilor de la Bruxelles să pună capăt negocierilor de aderare cu Turcia pentru intrarea în UE“.

    Este un anunţ cum nu se poate mai limpede dar şi un angajament politic care vine, cu siguranţă, în sensul a ceea ce observatorii politici consideră începutul unei radicalizări a dreptei tradiţionale europene. Posibil, deoarece începe să reia în forţă teme ca aceasta, în trecut arondate – ca violenţă a tonului şi duritate a propunerilor – discursului partidelor eurosceptice care acuzau tocmai un laxism al politicienilor faţă de comportamente dictatoriale, Erdogan fiind unul dintre cei mereu invocaţi.

  Care va fi reversul medaliei? Dacă se va respecta regula jocurilor de până acum, declaraţiile şi contra-declaraţiile, chiar războinice, vor rămâne doar la nivel verbal. Dar este posibil, după mult timp, să fie depăşit acest stadiu în momentul în care viitoarea Comisie Europeană ar lua decizia de a propune Consiliului încheierea formală a negocierilor de aderare cu Turcia începute în 2005. Ar fi o lovitură imensă deoarece, la fel de formal, ar trimite direct Turcia spre alte alianţe, fiind momentul să reamintesc că are mai de multişor semnalul că este binevenită în Organizaţia de Cooperare de la Şanhai, 

    Pe noi ne interesează asta? Poate ar trebui dacă ne amintim de promisiunea făcută Ankarei de Traian Băsescu, pe atunci preşedintele României, care povestea cum ne vom face noi poartă de intrare pentru Turcia în UE: „Vă spun că puteţi conta pe sprijinul României în dificilul proces de aderare la UE... nu va putea exista stabilitate integrală în regiunea noastră, atâta timp cât Turcia nu va fi membră a UE“. Au trecut anii, s-a dus până şi amintirea vorbelor, cine să mai dea doi bani pe ele? În consecinţă, trecând la zona serioasă a declaraţiilor politice responsabile, e de văzut cum vor evolua discursurile europene pe această temă şi cum se vor poziţiona şi politicienii noştri căci este evident că tematica ar trebui să fie mai urgentă pentru ai noştri decât pentru alţii, fiind vorba, în esenţă, despre securitatea la Marea Neagră.

   Cu Brexit şi Turcia se termină lista subiectelor controversate de pe lista europarlamentarelor din mai? Deloc, vorbim mâine despre un altul, spectaculos şi dureros în acelaşi timp.  

(Sublinnierile nu aparțin autorului ci celui care a redactat blogul)

Autor . Iulian Chifu - Titlul articolului : ”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei Data:globale” -Data: 15 martie 2019, 11:16 - Sursa : Asevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Autor

Iulian Chifu

Titlul articolului :

”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei globale”

Data:
15 martie 2019, 11:16

   Războiul comercial SUA – China nu a făcut altceva decât să ducă la prăbuşirea reciprocă a economiilor, la creşterea dramatică a deficitului american şi la scăderea încrederii globale în acordurile comerciale şi în predictibilitatea relaţiilor cu SUA. Adică a avut exact efectul opus aşteptat de Donald Trump, împingând şi economia globală – care dădea deja semne că intră într-o perioadă de recesiune – spre frânare a creşterii economic

  Totul a început chiar din campania electorală, când bussinessmanul Trump a realizat că are în faţă un deficit enorm în comerţul SUA cu terţe pieţe, în primul rând cu China – dar în subsidiar şi cu UE, Japonia sau Coreea de Sud. Rezultatul a fost un război comercial în care SUA a introdus tarife suplimentare de 10% la oţel şi aluminiu, apoi a vizat produse în valoare de 200 miliarde dolari din China, aşa cum a vizat automobile şi piese de schimb europene. Cu ultima confruntare, a ajuns la un acord cu UE. Japonia pare a fi viitoarea ţintă.

  Dar calculele de acasă nu au ţinut. Se vede că astăzi comerţul global înseamnă mult mai mult, un element mult mai complex ce vizează economii întregi, politici monetare şi de schimb, fluxuri financiare internaţionale şi, mai ales, încrederea populaţiei, de unde efectele asupra economiei globale. Asta aviz amatorilor de simplificări în varianta Trump. Iar efectele intervenţiei cu creşterea de tarife au fost diferite de cele scontate.

   Mai întâi, un rol important l-a jucat chiar politica fiscală internă a lui Trump. Preşedintele SUA şi experţii săi au redus impozitele şi taxele pentru a stimula consumul şi creşterea economică. Rezultatul a fost un apetit crescut la investiţii, care nu a putut fi blocat de către creşterea taxelor la importurile de mărfuri chinezeşti. Iar cum preţurile au crescut, şi deficitul a crescut în egală măsură. 

   Astfel, azi cifrele arată astfel: Deficitul comercial a fost, în luna decembrie, de 12,4%, iar per total, în 2018, de 891,2 miliarde dolari. Numai tarifele cu China au atins un record de 405 miliarde de dolari anul trecut. E motivul pentru care o înţelegere programată până la sfârşitul lui martie poate începe cu reducerea la jumătate a tarifelor suplimentare pentru mărfurile chineze, mai ales că Donald Trump are nevoie de o victorie aici, după efectul Kim după Vietnam. Negociatorul şi reprezentantul pentru comerţ al SUA, Robert Lighthizer, ar putea plăti cu slujba.

    Din contra, o escaladare a tarifelor, cum fusese promisă pentru 1 martie şi reiterată înainte de prorogarea termenului de ultimatum, de la 10 la 25% pentru mărfurile chineze, ar duce la prăbuşirea burselor chineze. E adevărat că China poate lesne umbla la moneda remnibi şi să compenseze taxele cu valoarea sa, dar până acum nu a făcut-o. Deficitul comercial este un record în ultimii 10 ani, de 621 miliarde dolari, şi el marchează politic un eşec pentru Donald Trump. Dacă exporturile americane au crescut cu 148,9 miliarde, importurile au sărit cu 217,7 miliarde dolari - cel mai mare ecart şi deficit din 2008, din timpul crizei economice, când SUA a intrat în recesiune. Şi dacă exporturile în restul lumii au scăzut cu 1,9%, la 205,1 mld USD, importurile au crescut cu 2,1%, adică 264,9 mld dolari.

   Pe de altă parte, China a văzut exporturile sale prăbuşindu-se cu 20,7% în 2018 şi importurile cu 5,2%, de unde şi reacţiile pieţelor asiatice. Şi dacă tarifele fac rău atât Chinei cât şi Statelor Unite, ele afectează şi comerţul global, şi creşterea economică. Deja China a avut în 2018 cea mai joasă creştere din 1990, 6,6%, iar anul acesta e anunţată continuarea frânării, la 6%. E motivul pentru care guvernul chinez a luat măsuri de reducere drastică a taxelor la un nivel de 298 miliarde, pentru a injecta bani în economie şi a încuraja, cumva, creşterea. Reducerea de taxe – şi de venituri bugetare – se traduce în scăderea taxei pe valoare adăugate la transporturi şi construcţii, de la 10% la 9% şi cea la produsele manufacturiere, de la 16 la 13%. În plus, China a anunţat că va deschide şi mai mult piaţa pentru străini şi a inaugurat chiar şi un Tribunal Special pentru drepturi intelectuale şi de autor, în decembrie.

     Între cele două state, problemele sunt mult mai complexe. Ele cuprind economia, comerţul, rata de schimb a monedei naţionale, diferenţe ideologice şi contradicţii militare. China, în ciuda anunţurilor repetate că depăşeşte SUA, a rămas a doua economie a lumii, în timp ce problemele militare din Marea Chinei de Sud se reflectă nu numai în evaluarea riscurilor globale de către Comunitatea de Intelligence a SUA, ci şi în bugetul militar, care creşte anul acesta cu 7,5% la 1,2 trilioane de yuani, după ce anul trecut crescuse cu 8,1%. 

   Tensiunile, la nivel economic, au devenit structurale şi pe termen lung, iar pe dimensiune economică, dacă la nivelul comerţului şi manipulării monedei lucrurile sunt cât de cât puse pe masă, în zona avansului tehnologic al Chinei, confruntarea pare să se acutizeze, cu componente de nerespectarea drepturilor de autor, hacking şi atacuri de spionaj cibernetic, cu furturi de patente şi proprietate intelectuală a firmelor americane şi chiar cu acţiuni americane de limitare a accesului la tehnologie de vârf pentru China. Cum China are nevoie de microprocesoare americane, microcipuri şi semiconductori, va încerca să şi le fabrice singură în proiectul Greater Bay Area, o zonă tip Silicon Valley în trei oraşe din China. 

   Bătălia actuală e inegală şi jocurile sunt distincte şi complexe. China are economie centralizată şi planificată de stat, fapt ce o face mai rigidă şi incapabilă să reacţioneze rapid, dar şi foarte solidă, spre deosebire de economia de piaţă americană. Presiunea asupra sistemului global de către administraţia Trump riscă să ducă la prăbuşirea economică reciprocă a Chinei şi SUA şi a tractării întregii economii globale în recesiune. 

  În rest e obligatorie respectarea regulilor jocului şi fie îmbrăţişarea unei, variante de globalizare economică totală, cu piaţă liberă fie o retragere autarhică şi izolaţionistă din comerţul global, spre economii auto-suficiente. Dar cum producţia nu mai este astăzi localizată într-o singură ţară iar dependenţele globale sunt prezente, izolarea nu mai e o soluţie. O descoperă astăzi şi Donald Trump, în forma cea mai dură posibil. Iar perseverarea în ideile sale de campanie riscă să-i aducă o criză economică globală de toată frumuseţea.

(Sublinnierile nu aparțin autorului ci celui care a redactat blogul)

Autor : Iulian Chifu: - Articol :- Bătălia pentru controlul puterii în Rusia lui Putin: rolul preeminent al Armatei - Data: 13 martie 2019, 11:07 - Sursa.- Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html
Autor:

Iulian Chifu:

Articol :

 Bătălia pentru controlul puterii în Rusia lui Putin: rolul preeminent al Armatei 

EPA-EFE/ALEXEY NIKOLSKY/SPUTNIK / POOL
Citeste mai mult: adev.ro/poarb6

Data:

13 martie 2019, 11:07

  Ultimele ieşiri ciudate ale generalului Valerii Gherasimov, şeful Statului Major al Armatei Ruse, într-o conferinţă despre noile tactici, strategii, abordări ale Armatei Ruse – calificată drept o ajustare a unei doctrine Gherasimov 2 - dezvăluie presiunea crescândă pe care organismul militar rus o are spre componenta de putere şi decizie din Rusia.

   Într-adevăr, deja Gherasimov însuşi e considerat omul forte al sistemului, dar şi autorul doctrine războiului hibrid – identificat în subtextul unui articol şi discurs din 2013, chiar dacă teoria este una pur occidentală. Pe de altă parte, Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării, este cel de-al doilea personaj cu influenţă majoră în deciziile Kremlinului. 

   Susţinerile din 2 martie făcute de către Gherasimov, inclusiv în faţa unor ataşaţi militari şi invitaţi occidentali, au subliniat foarte clar plasarea Rusiei în poziţii de duşman cu Occidentul, cu Statele Unite în primul rând, o postură nenegociabilă. În plus, acuzaţiile la adresa tacticilor pe care le-ar utiliza „duşmanul“ occidental sau american ar fi o combinaţie de soft power, revoluţii colorate, utilizarea nemulţumirilor şi protestatarilor interni şi lovituri aeriene precise peste tot în lume. 

    Dacă prima parte e o obsesie a lui Gherasimov (foto dreapta) şi a lui Putin - care a criticat puterea soft şi revoluţiile colorate, ulterior Primăvara Arabă, ca să nu mai vorbim despre pretenţia că Hillary Clinton, ca secretar de stat, ar fi dat semnalul manifestaţiilor masive anti-Putin din 2011 - reluarea temei azi nu este decât o reflectare a fricii de cetăţeanul rus, care protestează non stop pentru îngrădirea drepturilor sale, duminica aceasta împotriva legii internetului care începe să separe Rusia de internetul global, obligând ca totul să fie păstrat doar pe servere aflate în Rusia, sub controlul cenzurii politice, concomitent cu legi de sancţionare a produsului subversiv şi anti-guvernamental.

    Referirea şi reluarea temei reflectă frica de cetăţeni în contextul complicat în care Vladimir Putin a reuşit să scadă la cel mai jos nivel în sondajele oficiale de opinie, la 32%, deşi nu are nici un contracandidat şi a avut grijă să nu existe opoziţie nici formală, nici informală. Referirea la colaborarea cu Coloana a Cincea, ba dând şi un nume inventat prezumatei operaţiuni occidentale în derulare - „Calul Troian“ - este şi un avertisment către protestatarii proprii că riscă să fie taxaţi drept trădători de ţară şi unelte ale duşmanului. Scăderea dramatică de încredere în Vladimir Putin nu prea respectă îndemnul său din discursul despre starea naţiunii, care cere unitatea poporului şi susţinerea autorităţilor.

   Nici cea de a doua parte nu e nouă. De la demonstraţiile animate de anul trecut, la conferinţa dinaintea alegerilor prezidenţiale, Vladimir Putin a tot vorbit despre capabilităţi hipersonice proprii, despre super-rachete nucleare, punându-şi demult în doctrină utilizarea armei nucleare într-un conflict convenţional regional în care sunt ameninţate interesele vitale ruse. Că nivelul pregătirii, dotării şi dezvoltării tehnologice în domeniu este încă de domeniul dorinţei şi aspiraţiilor, acest lucru e dovedit de majoritatea experţilor şi de numărul testelor ratate cu racheta hipersonică. Dar pe de altă parte, preocuparea pentru aceste elemente e inedită tocmai prin combinarea loviturilor de precizie cu manifestaţiile interne de protest, care nu a mai avut loc până acum, temele fiind tratate separat.

   Rusia are obiceiul clasic de a „întoarce oglinda“. Adică reproşează celor consideraţi duşmani lucrurile pe care le planifică ea însăşi. Şi în cazul de faţă, combinaţia şi planificarea atacului are la bază aceeaşi ambiţie de a dezvolta ea însăşi asemenea capabilităţi. Pe de altă parte, referirea la proiectul american de a avea o armă hipersonică capabilă să lovească într-o oră orice loc din lume este un deziderat formulat în SUA încă din 2011, când a fost evaluat un caz în care Bin Laden a putut pleca de la locul unde a fost identificat înainte ca lovitura de rachetă trimisă de pe un vas din Golf să ajungă să-l ucidă. De unde chinuiala ulterioară cu regăsirea lui lângă o unitate militară din Pakistan şi operaţiunea de eliminare care a urmat. Vorbim în continuare de un deziderat, de o aspiraţie şi nivel de ambiţie, pe direcţia în care s-au făcut cercetări şi dezvoltări tehnologice, dar nici SUA nu a ajuns acolo pe deplin, China este în curs de dezvoltare a propriilor soluţii, iar Rusia nu vrea să piardă locul de prim plan şi postura prin dispariţia din această cursă a înarmărilor, anunţând realizări cu caracteristici şi mai importante, ba chiar şi dirijabilitatea rachetelor, capabile să ocolească şi scutul American anti-rachetă. 

   Că tot vorbeam despre cursa înarmărilor, Valerii Gherasimov a rostit explicit şi recunoaşterea faptului că Rusia s-a lansat în această cursă. Potrivit publicaţiei Steaua Roşie a Armatei ruse, Gherasimov a declarat: 

„Armele moderne şi high tech sunt complexe şi e imposibil să fie produse în serie, pe scară largă, în timp de război, când ostilităţile au început. De aceea este necesar ca tot ceea ce e necesar într-un război să fi fost produs şi livrat trupelor în timp de pace.“ 

    Mai mult, Gherasimov formulează şi nivelul de ambiţie: trebuie, cu orice eforturi, ca Rusia să atingă supremaţia tehnică, tehnologică şi organizaţională în faţa oricărui potenţial adversar. Dacă adăugăm aici că în documentele militare ale SUA formularea e de aceeaşi factură, SUA propunându-şi să atingă superioritatea militară faţă de toţi adversarii, iar documentul e public, putem realiza foarte lesne că o cursă a înarmărilor a fost deja lansată, iar în ciuda dificultăţilor economice, Rusia doreşte să se menţină şi ea în această cursă, alături de SUA şi China.

       Mai putem decela aici o valoare de întrebuinţare a acestei situaţii, ca şi a stării perpetue de război în timp de pace şi preeminenţa armatei asupra zonei de putere, cu dorinţa de a controla şi mai mult şi a acapara decizia politică, sau măcar de a o influenţa şi mai mult: recursul la resurse - finanţele pentru continuarea modernizării şi dotării armatei - dar şi libertatea de a utiliza şi mai mult GRU, serviciul de informaţii militare rus şi de operaţiuni speciale, împotriva altor state, chiar şi după eşecurile recente cu cazul Skripal, cu hackingul la centrele antidoping sau la laboratoarele de analiză a gazelor de luptă/arme chimice interzise, care au costat viaţa fostului şef al GRU, dispărut brusc „după o boală grea“. Armata rusă vrea să continue să-şi utilizeze resursele în exterior, dar să joace şi un rol tot mai important în interior, împotriva spionilor, agenţilor străini, „coloanei a cincea“ şi a opoziţiei care, nu-i aşa, sunt parte a instrumentelor duşmanului occidental/american. 

Autor : Cristian Unteanu - Articol : Marea Britanie începe navigaţia fără busolă - Data: 13 martie 2019, 10:46 - Sursa : Adevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html
Autor

Cristian Unteanu

Articol:

 Marea Britanie începe navigaţia fără busolă 

 Theresa May 
FOTO EPA-EFE 

Data:

13 martie 2019, 10:46

    A fost ziua doamnei May în Camera Comunelor. S-a sfârşit iarăşi prost, amorsând un dezastru de asemenea amploare încât, deloc simbolic, ar fi pe deplin justificată trimiterea unui semnal universal de urgenţă (mayday).

       Scenariul cel mai negru se poate petrece însă azi, adică o decizie (totuşi, sper, foarte improbabilă) în favoarea ieşirii fără acord din UE, aşa-numitul NO DEAL BREXIT, iniţierea sa însemnând că de pe 29 martie, orele 23, se vor rupe absolut toate legăturile, înţelegerile, tratatele între UK şi UE, eventualitate în care pierderile vor fi importante de partea europeană şi cel puţin deosebit de importante pentru Marea Britanie. Se poate ca în seara asta votul deputaţilor britanici să fie covârşitor împotriva unui asemenea scenariu. Drept care, mâine, urmează o altă sesiune de vot în care va trebui să se decidă dacă guvernul britanic va fi mandatat să redacteze o scrisoare către UE în care, pe bază de motive credibile, să ceară o perioadă de extindere a BREXIT-ului, una de „două-trei luni“ cum zicea doamna May sau, după cum promit alte surse, una care să meargă până la finele acestui an. Umilinţă uriaşă şi fără precedent, dar asta e situaţia, şi ea fără precedent.
  
    Sigur, au răspuns responsabilii de la Bruxelles, trimiteţi cererea, dar cu condiţia să fie bine explicat motivul amânării, într-atât de bine încât să se poată obţine acordul tuturor şefilor de state şi guverne care se reunesc săptămâna viitoare în capitala europeană. Şi, într-adevăr, aici este marea întrebare: în ce scop poate fi cerută o asemenea amânare şi ce valoare practică ar putea avea dacă, din punctul de vedere oficial exprimat de liderii europeni, Acordul de retragere (de două ori respins de Parlamentul britanic) nu va putea fi renegociat şi este oferta definitivă şi la care, împreună cu reprezentanţii Londrei, s-a lucrat timp de peste 18 luni, cheltuindu-se aiurea banii contribuabilului european şi ai celui britanic?

  Circul este total. Pe de o parte, avem un Tratat de funcţionare al UE cu regulile sale, printre care şi prevederile art. 50, cel scris de un britanic, cel activat prin decizia unilaterală a Marii Britanii pentru a părăsi UE, părţile acceptând în comun data de exit, 29 martie, orele 23. Până ieri, termenul respectiv era indiscutabil şi, ca atare, nesupus niciodată negocierii. Tehnica britanică de băgare în ceaţă a partenerilor a funcţionat însă ireproşabil, astfel încât cei de la Bruxelles sunt nevoiţi acum să intre într-un posibil joc secund deosebit de complicat şi primejdios, deoarece s-ar putea să existe subiecte implicite explozive. Unul dintre acestea îl reprezintă alegerile europene. Dacă, de facto, Marea Britanie mai este încă membră UE la data alegerilor europene (chiar în condiţiile invocării art. 50, dar cu Acord de Retragere respins de propriul Parlament) atunci, cel puţin teoretic, nu ar trebui oare să participe la alegerile europarlamentare? Nu este o presupunere total fantezistă deoarece, mâine, deputaţii britanici ar putea să transmită la Bruxelles că ar putea deschide cale spre un al doilea referendum sau ar pune pe masă varianta mixtă propusă de laburişti, un Brexit soft păstrând legăturile esenţiale cu UE. Şi atunci, pardon de expresue. iarăşi punct şi de la capăt cu totul?

   De partea cealaltă, europenii par să fi înţeles că nu sunt participanţi la casa britanică de pariuri şi că, în definitiv, dacă Theresa May a ales să facă praf prestigiul şi credibilitatea angajamentelor ţării sale, UE are extrem de mult de pierdut în a se angaja într-un joc similar. Ştiind foarte bine că s-a văzut că degeaba se bazează pe o promisiune negociată şi semnată cu Londra, atâta timp cât acolo, în moid stupefiant, sursele de decizie nu numai că sunt multiple, dar nu este lămurită bine nici chestiunea fundamentală a domeniilor de competenţă exclusivă, interschimbate după cum cer interesele de moment, primul semn al pierderii busolei şi navigaţiei la întâmplare.

  Dar, dincolo de asta, semnele de primejdie au devenit, în fine, într-atât de vizibile încât autorităţile europene au accelerat la maximum ritmul pregătirilor legislative, tehnice şi administrative pentru scenariul NO DEAL, solicitarea fiind ca Statele Membre să facă exact acelaşi lucru, cât mai rapid, aşteptându-se totodată şi reacţiile miniştrilor de Externe şi ai Afacerilor Europene. Cei mai importanţi au transmis deja mesaje în acord cu poziţia exprimată aseară de şefii instituţiilor europene. În caz de NO DEAL consecinţele vor fi uriaşe, pe fiecare nivel al activităţii sociale, economice, politice, implicând modificări brutale şi imediate de proceduri şi sisteme în sectoare vitale, inclusiv în ceea ce sunt acum cooperările în cadrul sistemelor de infrastructuri critice europene. Exemple imediate? Sectorul transportului aviatic (dispare Acordul Cer Deschis), transportul feroviar (reintroduse controalele clasice vamale), nevoia renegocierii sistemului de recunoaşteri de diplome, a pensiilor şi subvenţiilor etc.

  Poate nu ajungem aici. Poate decizia parlamentarilor britanici va întoarce toate jocurile şi le va spune europenilor că va urma un al doilea referendum. Poate, nu mai că vă reamintesc că, după momentul votului negativ din ianuarie, a căzut şi o moţiune de cenzură la adresa Guvernului May. Aşa s-ar putea juca şi acum, prelungindu-se la nesfârşit starea de confuzie. Dar, cine ştie, poate se schimbă totuşi ceva. Iată, spre exemplu, Sadiq Khan, primarul Londrei, pledează chiar acum pe un post TV pentru un nou referendum...

  Timp în care, fără prea mult zgomot, în Scoţia şi în Irlanda de Nord se pregătesc cu multă grijă cele două posibile referendumuri care, în caz de NO DEAL BREXIT, să proclame dorinţa Scoţie de a se desprinde de UK şi de a rămâne în UE şi a Irlandei de Nord de a se alătura ţării-mamă, tot pentru a beneficia în continuare de privilegiile europene. Deocamdată este o variantă de lucru, va fi greu de realizat, costurile imediate s-ar putea să fie dificil de suportat şi desprinderile să se facă într-o manieră mai mult sau mai puţin violentă. Adăugând costuri enorme la situaţia de ansamblu. Dar este o perspectivă ce nu poate fi ignorată.

  Deocamdată, tot ce avem de făcut este să stăm suspendaţi de decizii de azi pe mâine. Acesta este singurul rezultat tangibil la care s-a ajuns, este semnul că UK şi-a început o foarte periculoasă sesiune de navigaţie fără busolă, uitându-se doar dacă se mai vad stâncile albe de la Dover.

 

      A învăţat cineva ceva? Vrea cineva să înveţe ceva un politician din Europa de azi despre ce-a lăsat în urmă un mecanism populist şi naţionalist-extremist ca cel care a generat fenomenul Brexit, conceput ca un experiment profesionist pentru a provoca implozia uneia dintre ţările pilon de forţă din Europa? Nu cred. Şi mai sunt atâtea nave care să fie lansate fără busolă pe timp de furtună.

   

Macron și viziunea lui despre Europa Pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite și China.- Autor : Stefan Popescu - 12.03.2019 - Sursa : Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Macron și viziunea lui despre Europa

Pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite și China.

Stefan Popescu12.03.2019

La optsprezece luni de la discursul ținut în Marele Amfiteatru al Sorbonei cu privire la viitorul Uniunii Europene, președintele Emmanuel Macron a luat calea scrisului, adresând o scrisoare tuturor cetatenilor europeni, în 24 de limbi. Este un gest ce trebuie fără îndoială așezat în contextul campaniei electorale pentru alegerile europene, după ce lideri precum Viktor Orban și Matteo Salvini au transmis mesaje prin care doreau să încarneze în fața cetățenilor uniunii o altă Europa.

Prezența pe continent a fostului strateg al lui Donald Trump, Steve Bannon, cu scopul declarat de a uni forțele antisistem și populiste și desemnându-l pe Emmanuel Macron drept inamic, impunea o replică din partea acestuia din urmă. Cu atât mai mult cu cât, unii reprezentanți ai curentului populist nu au ezitat să interpeleze direct cetățenii francezi ieșiți în stradă pentru a manifesta împotriva reformelor președintelui Macron precum liderul Mișcării 5 Stele, Luigi Di Maio. Din punctul de vedere al formei, inițiativa lui Emmanuel Macron este într-adevăr inedită și, venită din partea președintelui Frantei înseamnă mai mult decât un act al campaniei electorale europene. Este încă un semn că Europa post-Brexit va fi fundamental diferită de uniunea la care noi am aderat în 2007.

Competiția cu Statele Unite și China

Alături de criticarea deciziei britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, de bilanțul pozitiv al politicilor europene de până acum care “au schimbat înfățișarea teritoriilor noastre, cu licee renovate, cu drumuri construite, cu acces rapid la Internet”, câteva declarații arată clar că pentru Franța și acele țări care i se vor alătura, competitorii secolului XXI sunt Statele Unite si China care dau dovadă în opinia președintelui francez de “strategii agresive”. În fața lor, în fața strategiilor lor geopolitice dar și concurenței lor în materie de tehnologii, statele europene trebuie să fie unite și să își promoveze propriile interese, inclusiv prin susținerea monedei comune euro ca instrument de protecție a economiilor europene dar și de contestare a hegemoniei financiare a dolarului și a influentei crescânde a yuanului. Apărarea comună europeană care trebuie să fie “în sintonie cu NATO” înseamnă totuși autonomie strategică, Emmanuel Macron pledând pentru un tratat european de apărare și securitate care să conțină și o clauză de apărare mutuală (pe modelul articolului 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice) și crearea unui Consiliu european de securitate care să asocieze și Marea Britanie. Cu acest organism politico-militar ce are menirea de a “pregăti deciziile colective” se consacră practic decuplarea față de tutela americană mai ales că avem și alte elemente care ne ajută să mergem cu interpretarea mai departe: fondul european de apărare și programele militaro-industriale comune franco-germane (avion multirol de generația a 5-a comun și tanc comun). Statele care vor face parte din aceasta structură politico-militară vor fi beneficiare ale industriei europene de apărare.

Pentru Emmanuel Macron “trebuie să ne asumam, în ceea ce privește industriile strategice și politicile publice o preferință europeană așa cum fac concurenții nostri americani sau chinezi”. Președintele francez propune și măsuri severe precum “sancționarea și interzicerea în Europa a companiilor care aduc atingere intereselor noastre strategice și valorilor noastre esențiale, precum normele în materie de protecție a mediului, protecția datelor și plata rezonabila a impozitelor” – o declarație tăioasă la adresa companiilor chineze, dar și a giganților americani din IT (Google, Amazon, Facebook, Apple).

Reformarea spațiului Schengen

Protecția mediului reprezintă o altă idee-cheie din scrisoarea președintelui francez. Și aici diferența cu Washingtonul care s-a retras din Acordul Climatic este net marcată. Instrumentele propuse sunt ambițioase și cu bătaie lungă: Banca europeana pentru climat pentru finanțarea tranziției ecologice, forță sanitară europeană și autoritate europeană pentru evaluarea tuturor produselor alimentare și a fertilizanților independentă de lobby-uri. Totodată, președintele francez se declară adeptul unor programe comune europene în materie de tehnologii de vârf precum inteligența artificială pentru ca Europa să nu fie dependentă și mai puțin competitivă, decât concurenții săi.

Spatiul Schengen, evocat în scrisoarea președintelui Macron, a atras fără îndoială atenția la Bucuresti si la Sofia, doua capitale care au cerut în van integrarea. Liderul de la Elysée dorește o reformă completă, practic un nou tratat al liberei circulații care să însemne control strict al frontierelor, dar și politică de azil comună, instrumente de protecție comune precum o poliție europeană a frontierelor, totul pus sub autoritatea supranațională a unui Consiliu european de securitate internă.

Implicații pentru România

Câteva concluzii și întrebari raportate la Romania se impun. Dacă propunerile președintelui francez se vor materializa, atunci și pentru România, numai o Europă cu mai multe viteze instituționalizate reprezintă soluția pentru un oarecare echilibru între parteneriatul strategic cu Washingtonul și Europa nucleului-dur. De asemenea, având în vedere că UE a anunțat că cetățenii SUA vor intra cu vize în spațiul Schengen începând cu 2021, integrarea în acest spațiu va mai reprezenta o prioritate pentru diplomatia română? Ținta zero carbon în 2050, avansată de președintele Macron, înseamnă o transformare profundă a strategiei energetice, a planului național de mediu și a mai ales a actorilor economici, fiind necesare mari investiții pe termen lung. Toate aceste elemente ar trebui gândite foarte serios de establishmentul de la București pentru a nu ne face perdanții procesului de reformă al UE.

TAGS:
MACRONEUROPACHINASTATELE UNITETRUMP