Autor . Iulian Chifu - Titlul articolului : ”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei Data:globale” -Data: 15 martie 2019, 11:16 - Sursa : Asevărul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com2019youtube-broadcast-yourself.html

Autor

Iulian Chifu

Titlul articolului :

”Cum se porneşte o criză globală: războiul comercial SUA-China, în faza shimbărilor structurale ale economiei globale”

Data:
15 martie 2019, 11:16

   Războiul comercial SUA – China nu a făcut altceva decât să ducă la prăbuşirea reciprocă a economiilor, la creşterea dramatică a deficitului american şi la scăderea încrederii globale în acordurile comerciale şi în predictibilitatea relaţiilor cu SUA. Adică a avut exact efectul opus aşteptat de Donald Trump, împingând şi economia globală – care dădea deja semne că intră într-o perioadă de recesiune – spre frânare a creşterii economic

  Totul a început chiar din campania electorală, când bussinessmanul Trump a realizat că are în faţă un deficit enorm în comerţul SUA cu terţe pieţe, în primul rând cu China – dar în subsidiar şi cu UE, Japonia sau Coreea de Sud. Rezultatul a fost un război comercial în care SUA a introdus tarife suplimentare de 10% la oţel şi aluminiu, apoi a vizat produse în valoare de 200 miliarde dolari din China, aşa cum a vizat automobile şi piese de schimb europene. Cu ultima confruntare, a ajuns la un acord cu UE. Japonia pare a fi viitoarea ţintă.

  Dar calculele de acasă nu au ţinut. Se vede că astăzi comerţul global înseamnă mult mai mult, un element mult mai complex ce vizează economii întregi, politici monetare şi de schimb, fluxuri financiare internaţionale şi, mai ales, încrederea populaţiei, de unde efectele asupra economiei globale. Asta aviz amatorilor de simplificări în varianta Trump. Iar efectele intervenţiei cu creşterea de tarife au fost diferite de cele scontate.

   Mai întâi, un rol important l-a jucat chiar politica fiscală internă a lui Trump. Preşedintele SUA şi experţii săi au redus impozitele şi taxele pentru a stimula consumul şi creşterea economică. Rezultatul a fost un apetit crescut la investiţii, care nu a putut fi blocat de către creşterea taxelor la importurile de mărfuri chinezeşti. Iar cum preţurile au crescut, şi deficitul a crescut în egală măsură. 

   Astfel, azi cifrele arată astfel: Deficitul comercial a fost, în luna decembrie, de 12,4%, iar per total, în 2018, de 891,2 miliarde dolari. Numai tarifele cu China au atins un record de 405 miliarde de dolari anul trecut. E motivul pentru care o înţelegere programată până la sfârşitul lui martie poate începe cu reducerea la jumătate a tarifelor suplimentare pentru mărfurile chineze, mai ales că Donald Trump are nevoie de o victorie aici, după efectul Kim după Vietnam. Negociatorul şi reprezentantul pentru comerţ al SUA, Robert Lighthizer, ar putea plăti cu slujba.

    Din contra, o escaladare a tarifelor, cum fusese promisă pentru 1 martie şi reiterată înainte de prorogarea termenului de ultimatum, de la 10 la 25% pentru mărfurile chineze, ar duce la prăbuşirea burselor chineze. E adevărat că China poate lesne umbla la moneda remnibi şi să compenseze taxele cu valoarea sa, dar până acum nu a făcut-o. Deficitul comercial este un record în ultimii 10 ani, de 621 miliarde dolari, şi el marchează politic un eşec pentru Donald Trump. Dacă exporturile americane au crescut cu 148,9 miliarde, importurile au sărit cu 217,7 miliarde dolari - cel mai mare ecart şi deficit din 2008, din timpul crizei economice, când SUA a intrat în recesiune. Şi dacă exporturile în restul lumii au scăzut cu 1,9%, la 205,1 mld USD, importurile au crescut cu 2,1%, adică 264,9 mld dolari.

   Pe de altă parte, China a văzut exporturile sale prăbuşindu-se cu 20,7% în 2018 şi importurile cu 5,2%, de unde şi reacţiile pieţelor asiatice. Şi dacă tarifele fac rău atât Chinei cât şi Statelor Unite, ele afectează şi comerţul global, şi creşterea economică. Deja China a avut în 2018 cea mai joasă creştere din 1990, 6,6%, iar anul acesta e anunţată continuarea frânării, la 6%. E motivul pentru care guvernul chinez a luat măsuri de reducere drastică a taxelor la un nivel de 298 miliarde, pentru a injecta bani în economie şi a încuraja, cumva, creşterea. Reducerea de taxe – şi de venituri bugetare – se traduce în scăderea taxei pe valoare adăugate la transporturi şi construcţii, de la 10% la 9% şi cea la produsele manufacturiere, de la 16 la 13%. În plus, China a anunţat că va deschide şi mai mult piaţa pentru străini şi a inaugurat chiar şi un Tribunal Special pentru drepturi intelectuale şi de autor, în decembrie.

     Între cele două state, problemele sunt mult mai complexe. Ele cuprind economia, comerţul, rata de schimb a monedei naţionale, diferenţe ideologice şi contradicţii militare. China, în ciuda anunţurilor repetate că depăşeşte SUA, a rămas a doua economie a lumii, în timp ce problemele militare din Marea Chinei de Sud se reflectă nu numai în evaluarea riscurilor globale de către Comunitatea de Intelligence a SUA, ci şi în bugetul militar, care creşte anul acesta cu 7,5% la 1,2 trilioane de yuani, după ce anul trecut crescuse cu 8,1%. 

   Tensiunile, la nivel economic, au devenit structurale şi pe termen lung, iar pe dimensiune economică, dacă la nivelul comerţului şi manipulării monedei lucrurile sunt cât de cât puse pe masă, în zona avansului tehnologic al Chinei, confruntarea pare să se acutizeze, cu componente de nerespectarea drepturilor de autor, hacking şi atacuri de spionaj cibernetic, cu furturi de patente şi proprietate intelectuală a firmelor americane şi chiar cu acţiuni americane de limitare a accesului la tehnologie de vârf pentru China. Cum China are nevoie de microprocesoare americane, microcipuri şi semiconductori, va încerca să şi le fabrice singură în proiectul Greater Bay Area, o zonă tip Silicon Valley în trei oraşe din China. 

   Bătălia actuală e inegală şi jocurile sunt distincte şi complexe. China are economie centralizată şi planificată de stat, fapt ce o face mai rigidă şi incapabilă să reacţioneze rapid, dar şi foarte solidă, spre deosebire de economia de piaţă americană. Presiunea asupra sistemului global de către administraţia Trump riscă să ducă la prăbuşirea economică reciprocă a Chinei şi SUA şi a tractării întregii economii globale în recesiune. 

  În rest e obligatorie respectarea regulilor jocului şi fie îmbrăţişarea unei, variante de globalizare economică totală, cu piaţă liberă fie o retragere autarhică şi izolaţionistă din comerţul global, spre economii auto-suficiente. Dar cum producţia nu mai este astăzi localizată într-o singură ţară iar dependenţele globale sunt prezente, izolarea nu mai e o soluţie. O descoperă astăzi şi Donald Trump, în forma cea mai dură posibil. Iar perseverarea în ideile sale de campanie riscă să-i aducă o criză economică globală de toată frumuseţea.

(Sublinnierile nu aparțin autorului ci celui care a redactat blogul)