http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Ieșirea Turciei din marele joc sirian
Continuarea bombardării pozițiilor kurzilor sirieni riscă să
acrediteze ideea potrivit căreia participarea Turciei la coaliția
împotriva Statului Islamic nu este decât un alibi pentru a împiedica
emergența unui kurdistan sirian autonom.
Succesele militare ale regimului de la Damasc, susținut de Moscova,
și avansul forțelor kurde în guvernoratul Azaz (la nord de Alep) riscă
să scoată Turcia de pe terenul sirian. Bombardamentele efectuate de
armata turcă asupra pozițiilor kurde, găzduirea unor aeronave
militare saudite la baza de la Incirlik și închiderea punctelor de
frontieră în fața celor câtorva zeci de mii de refugiați din Alep
reprezintă încercările disperate ale Ankarei de a nu rămâne simplu
spectator la jocurile din Siria.
Condamnarea bombardamentelor turce atât de către Departamentul de
Stat, cât și de Ministerul francez al Afacerilor Externe arată că
Ankara este izolată și de propriii aliați occidentali. Mai mult,
strategia Ankarei riscă să adâncească și mai mult clivajele din
interiorul țării, cu consecințe asupra climatului politic, dar și a
economiei turce. Să amintim și că prezența Siriei și relațiile cu
așa-numita „opoziție siriană“ au determinat (potrivit unui studiu OCDE
dat publicității în ianuarie a.c.) o creștere a economiei informale în
Turcia (30% din PIB). Este uimitor cum premierul Ahmet Davutoğlu, bun
cunoscător al geopoliticii, nu aduce niciun fel de nuanțe în strategia
domnului Recep Tayyp Erdoğan! În acest moment, singurul aliat al
Turciei pe dosarul sirian este Arabia Saudită și singurul element de
presiune față de Uniunea Europeană este reprezentat de cele câteva milioane de refugiați.
Pentru a-l parafraza pe marele Talleyrand, uciderea unor militari
kurzi este mai mult decât o crimă, este o greșeală care va fi plătită
scump de Turcia. Continuarea bombardării pozițiilor kurzilor sirieni
riscă să acrediteze ideea potrivit căreia participarea Turciei la
coaliția împotriva Statului Islamic nu este decât un alibi pentru a
împiedica emergența unui kurdistan sirian autonom.
Din nefericire, însă, pentru strategii de la Ankara, kurzii sirieni
(între 2 și 2,5 milioane; 15% din teritoriul sirian; kurzii controlează
70-80% din zona frontalieră cu Turcia) au devenit aliați atât ai
Washingtonului, cât și ai Moscovei și un element de bază în orice
strategie postconflict în Orientul Mijlociu. Încă din decembrie 2014,
Statele Unite aprovizionează milițiile kurde siriene cu armament și
muniție. La începutul lunii, emisarul special american pentru lupta
împotriva Statului Islamic, Brett McGurk, s-a aflat alături de diplomați
francezi și britanici la Kobané pentru a purta discuții cu
reprezentanții kurzilor sirieni. A fost prima vizită a unui reprezentant
al guvernului american de la declanșarea războiului civil, în
primăvara lui 2011.
Deschiderea unei reprezentanțe diplomatice permanente a kurzilor
sirieni la Moscova și declarațiile SUA în favoarea participării kurde
la negocierile de la Geneva arată că emergența unei entități kurde
autonome, pe modelul celei existente în Irak, este o doar o chestiune
de timp. Turcia se va afla atunci în cel mai dificil context strategic
de după proclamarea republicii: între o Rusie ostilă în Nord și în
Siria (un diplomat al unei țări arabe învecinate cu Siria îmi spunea
recent că Rusia este acum considerată „țară vecină“), un
kurdistan sirian aflat de-a lungul frontierei, beneficiind de o largă
autonomie, aflat în strânse relații cu PKK (Partidul Muncitorilor din
Kurdistanul turc) și susținut de comunitatea internațională, în
relații reci cu Israelul (pe 26 ianuarie a.c., aflat în vizită în
Grecia, ministrul israelian al Apărării a acuzat Turcia că
achiziționează în continuare petrol de la Statul Islamic) și cu un
Iran curtat de marile capitaluri occidentale și sponsor al regimului
de la Damasc.