Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Preşedintele rus Vladimir Putin îl acuză pe liderul bolşevic
Vladimir Lenin că este autorul ideilor care au condus la căderea fostei
Uniuni Sovietice, relatează ziarul rus MoscowTimes în pagina
electronică, potrivit Mediafax. "Să-ţi
laşi conducerea să fie ghidată de idei este corect, dar numai atunci
când acele idei conduc la rezultatele corecte, nu ca în cazul lui
Vladimir Ilici", a spus Putin. "Până la urmă această idee a condus la
căderea Uniunii Sovietice", a adăugat liderul de la Kremlin.
"Existau
multe asemenea idei, ca de exemplu să le fie acordată autonomie
regiunilor şi aşa mai departe. Au pus o bombă nucleară sub clădirea pe
care o numim Rusia, care mai târziu a explodat. Nu aveam nevoie de o
revoluţie globală", a subliniat Putin. În opinia şefului statului
rus, implozia fostei Uniuni Sovietice reprezintă "cea mai mare
catastrofă geopolitică din secolul al XX-lea".
Șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache, încasează
2.700 lei pe lună de la o instituție fondată de Gabriel Oprea și aflată sub coordonarea SRI, MAI si MapN. Academia
de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale nu are, la trei ani de la
înființare, un site cu membrii și activitățile derulate, așa cum prevede
legea. Vicepremierul Vasile Dâncu este membru-fondator
al ASSN, la fel și fostul vicepremier Gabriel Oprea, care este unul din
personajele-cheie din spatele Academiei. Fostul director SRI George
Maior a fost președinte al ASSN, iar în prezent Academia este condusă de
fostul ministru PSD al Educației, Remus Pricopie. Din ASSN face parte
si ministrul Educației, Adrian Curaj. Președintele Klaus Iohannis a spus
despre ASSN ca "face din țara noastră un actor în dezbaterea globale de
securitate". Denumită inițial Academia de Științe
Militare, actuala ASSN este definita in lege drept "instituţie publică
de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, de consacrare academică,
aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii”. Instituția
s-a înființat prin lege în 2012 la inițiativa deputaților Marian
Săniuță, Eugen Bădălan, Ion Mocioalcă, George Scutaru, Niculae
Mircovici, Doru Frunzulica, Eugen Nicolicea, Gabriel Oprea si senatorul
Teodor Meleșcanu. Majoritatea au avut legături cu domeniul siguranței
naționale. ASSN a intrat în linie dreaptă odată cu adoptarea de către
Guvernul Victor Ponta a Hotărârii nr. 1122/2013 pentru aprobarea
Structurii organizatorice şi a Statutului Academiei de Ştiinţe Militare,
în vigoare de la 07.01.2014. Sediul instituției se află în
municipiul Bucureşti, şos. Panduri nr. 68-72, sectorul 5, adresa fiind
identica cu a Colegiului National de Aparare din subordinea MApN. „ASM
reuneşte personalităţi de o deosebită valoare ştiinţifică şi
profesională din domeniile cercetării ştiinţifice din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională”, spune legea
56/2012. ASM are în componenţa sa membri titulari, membri corespondenţi,
membri de onoare şi membri asociaţi. Numărul maxim al membrilor
titulari şi al membrilor corespondenţi este 100, din care 50 membri
titulari. Numărul membrilor de onoare şi numărul membrilor asociaţi se
stabilesc prin statut. Potrivit Statutului ASSN, Academia are în
structură un număr de 3 secţii ştiinţifice, Secţia de ştiinţe militare,
Secţia de ordine publică si Secţia de informaţii şi securitate
naţională. Cele trei secții trebuie să contribuie la activitatea de
cercetare ştiinţifică din domeniul lor de activitate, să dezbată
probleme ştiinţifice care interesează ASM și să organizeze manifestări
ştiinţifice. Membrii titulari şi membrii corespondenţi sunt aleşi
pe viaţă, iar membrii de onoare sunt aleşi pentru o perioadă de 4 ani,
cu posibilitatea de a fi realeşi încă un mandat. Membrii asociaţi sunt
selectaţi pe perioadele şi în condiţiile stabilite prin contractele de
asociere. Membrii ASM trebuie să contribuie la fundamentarea
necesarului de resurse de finanţare a activităţilor de
cercetare-dezvoltare pe termen mediu şi lung din sistemul de apărare,
ordine publică şi securitate naţională și să să se implice în asigurarea
de fonduri necesare funcţionării ASM. KLAUS IOHANNIS: Rolul vostru e esențial La
Palatul Cercului militar Naţional a avut loc la 27 august 2015 în
prezența lui Klaus Iohannis, Gabriel Oprea și George Maior, conferința
de prezentare a elementelor conceptuale pentru fundamentarea Noii
Strategii Naționale de Apărare a Țării, organizată de ASSN. Gabriel
Oprea a declarat l-a asigurat pe Iohannis că va găsi în membrii ASSN
oameni pregătiți să sprijine necondiționat orice demers pentru
consolidarea siguranței și securității românilor și a României. În
discursul său, Președintele României a subliniat importanţa Academiei
de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, în actualul context de securitate: ”Într-o
lume fără granițe, în care securitatea internă şi cea externă nu mai
pot fi disociate, iar provocările sunt tot mai complexe, rolul și
contribuția dumneavoastră devin esențiale. România are nevoie de
instituții care să producă gândire strategică. Prin existența sa,
Academia nu doar suplinește acest rol ci face din țara noastră un actor
în dezbaterea globale de securitate. Am spus mereu că România nu dorește
să fie doar un beneficiar de securitate ci și un furnizor. Vin în fața
dumneavoastră și vă spun de această dată că România nu trebuie să fie
doar un furnizor de securitate, ci și de idei despre securitate, de
viziune despre cum trebuie organizată securitatea în secolul XXI…..
România a intrat într-o nouă etapă și în ceea ce privește politica sa de
securitate, o etapă care întărește, consacră și extinde angajamente
deja asumate, dar în același timp adaugă noi direcții de preocupare și
acțiune. Odată cu aprobarea de către Parlament a Strategiei Naționale de
Apărare a Țării, România și-a definit direcţia și viitorul, nu doar în
raport cu partenerii externi ci și cu proprii cetățeni. Astăzi nu privim
securitatea națională ca pe o chestiune abstractă și îndepărtată, ci ca
pe una cu impact asupra vieții de zi cu zi a fiecăruia dintre noi”. DECLARATIILE DE INTERESE Dan Mihalache:
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție
au respins vineri, ca inadmisibilă, plângerea depusă de Asociația 21
Decembrie 1989 împotriva deciziei procurorilor militari de clasare a
dosarului Revoluției, transmite Agerpres.
"Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta
Asociația 21 Decembrie 1989 București, prin reprezentant legal Teodor
Mărieș, împotriva ordonanței din data de 14 octombrie 2015, emisă în
dosarul nr.11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție — Secția Parchetelor Militare. Obligă petenta la plata sumei
de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în decizia instanței. De asemenea, magistrații au respins o cerere de sesizare a
Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea
dispozițiilor art.70 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, instanța a respins cererea de reunire la
plângerea depusă de Asociația 21 decembrie a 44 de plângeri cu aceleași
obiect formulate de revoluționari, urmând ca acestea să fie soluționate
separat de alte complete de judecată de la instanța supremă. Prezent vineri la proces, președintele Asociației 21 Decembrie,
Teodor Mărieș, a declarat că există un interes din partea structurilor
care au tras la Revoluție de a se închide acest dosar, respectiv
"Miliție, Armată și Securitate", dar și o "comandă politică" din partea
structurilor de astăzi, MAI, MApN și SRI. Președintele Asociației s-a arătat nemulțumit și de faptul că
procurorul de ședință, care reprezintă Parchetul Militar, a refuzat să
primească la dosar deciziile CEDO, prin care s-a dispus reluarea
anchetei în dosarul Revoluției. "CEDO a reglementat foarte clar că în acest dosar ancheta
trebuie făcută de procurori independenți, care să nu fi avut niciun grad
de subordonare în 1989. Procurorul militar, care este astăzi delegat în
dosar, este un colonel în subordinea Ministerului Apărării, minister
care în decembrie 1989 a tras în populație", a mai declarat Teodor Mărieș. Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind
evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709
persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 de
persoane în alte împrejurări și reținerea a 924 de persoane. Ulterior, aproximativ 150 de revoluționari au depus la Înalta Curte
de Casație și Justiție plângeri împotriva deciziei procurorilor. Un
proces separat a deschis și Asociația 21 Decembrie. În plângerea depusă în instanță, Asociația 21 Decembrie arată că CEDO
a pronunțat mai multe hotărâri în legătură cu dosarul Revoluției, prin
care a reținut încălcarea art. 2 din Convenție, constatându-se lipsa
unei anchete efective care să corespundă exigențelor jurisprudenței
CEDO. De asemenea, CEDO a reținut: "Curtea consideră, cu toate
acestea, că miza politică și socială invocată de către Guvern nu ar
putea justifica singură nici durata anchetei, nici modul în care aceasta
a fost condusă o perioadă prea lungă de timp, fără ca cei interesați și
publicul să fie informați de progresele făcute. Dimpotrivă, importanța
sa pentru societatea românească, care constă în dreptul numeroaselor
victime de a ști ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o anchetă
judiciară efectivă și eventual drept la reparație, ar fi trebuit să
incite autoritățile naționale să se ocupe de dosar imediat și fără
întârzieri inutile pentru a preveni orice aspect cum că anumite acte se
bucură de impunitate". Parchetul Militar a dispus clasarea dosarului sub aspectul
infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase,
infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv
infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt
prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în
raport cu normele legale incriminatoare. Totodată, s-a dispus clasarea sub aspectul infracțiunii de omor,
tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se,
după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau
existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a
datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există. Tot în dosarul Revoluției, procurorii au dispus: clasarea sub
aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, reținându-se că faptele nu
sunt prevăzute de legea penală; clasarea sub aspectul infracțiunii de
lovire sau alte violențe și instigare la infracțiunea de lovire sau alte
violențe, reținându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este
prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de
prescripție a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de
vătămare corporală și instigare la infracțiunea de vătămare corporală,
reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii
penale. În plus, procurorii au decis clasarea dosarului sub aspectul
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la
infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținându-se, după
caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau
existența autorității de lucru judecat, dar și existența unei cauze de
neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea sub aspectul infracțiunii
de furt și distrugere, reținându-se împlinirea termenului de prescripție
a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de ultraj,
reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale;
clasare sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă și instigare la
infracțiunea de purtare abuzivă, reținându-se că a intervenit amnistia.
Guvernul a stabilit, la începutul acestei
săptămâni, ce sume se vor aloca fiecarui refugiat care va ajunge în
România. Pe baza datelor comunicate de Institutul de Cercetare a
Calității Vieții (ICCV), a fost stabilit un set de valori necesare
pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un
solicitant de azil, adult. Astfel solicitantul de azil beneficiază, la
cerere, de hrană în limita sumei de 10 lei/persoană/zi, de îmbrăcăminte
în limita sumei de 67 lei/persoană/sezon vară și de 100
lei/persoană/sezon iarnă, la care se adaugă 6 lei/persoană/zi
reprezentând cheltuieli cu transport local, servicii culturale, presa,
servicii de reparații și cheltuieli pentru igiena personală, transmite
b1.ro. În plus, solicitanții de azil cărora Inspectoratul General
pentru Imigrări (IGI) nu le poate asigura cazarea în centrele de primire
din subordine pot beneficia de asistență materială pentru închirierea
unei locuințe, în valoare de 450 lei/persoană/lună, și asistență
materială pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere, în valoare de
120 lei/lună/persoană pentru sezonul cald și 155 lei/lună/persoană
pentru sezonul rece, potrivit unui comunicat de presă al Executivului. Suma acordată lunar pentru chirie scade cu 30% în cazul familiilor cu doi membri și cu 40% în cazul familiilor cu trei membri. Inspectoratul General pentru Imigrări poate suspenda acordarea
acestor sume și poate impune rambursarea sau suportarea pe viitor a
costurilor respective în cazul în care constată că solicitantul de
protecție internaţională deține mijloacele necesare unui nivel de trai
adecvat și poate contribui la suportarea costurilor aferente condițiilor
material de primire și îngrijirilor medicale. Făcând un calcul simplu, reiese că imigranții vor primi peste
1.000 de lei pe lună, sumă pe care mii de români pensionari nu o
încasează de la stat după o viață de muncă.
Transgaz,
compania naţională de transport al gazelor naturale, a primit o
finanţare semnificativă de 179 mil. euro de la UE pentru un proiect prin
care se va putea exporta gazul din Marea Neagră până în Austria. Deşi
pentru Transgaz conducta va genera venituri suplimentare, în absenţa
oricărui plan de utilizare a noilor resurse pe plan intern Marea Neagră
riscă să
- stire actualizata la ora 23:00, 21 ianuarie 2016
Cunoscutul om
de afaceri american George Soros afirmă în partea a doua a interviului
acordat lui Gregor Peter Schmitz că premierul ungar Victor Orban atacă
valorile Uniunii Europene din interior, în vreme ce Putin le atacă din
exterior. Mai mult, afirmă că marii lideri ai Europei au fost gestionat
greșit cazul Grecia încă de la început și avertizează că UE fără Regatul
Unit ar duce la o uniune și mai slăbită. La precizarea că viziunea
asupra viitorului este sumbră, miliardarul răspunde prin faptul că “este
mult mai bine să privim realitatea dură drept în față decât să ne
prefacem că nu o vedem”. Doar așa pot fi rezolvate problemele grave cu
care se confruntă UE, crede George Soros. Acest
interviu acordat de George Soros lui Gregor Peter Schmitz a fost
publicat inițial în New York Review of Books. România liberă are drept
exclusiv de publicare în limba română. Prima parte a fost publicată în
ediția noastră din 21 ianuarie 2016.
Gregor Peter Schmitz: De ce planul dumneavoastră ar împiedica refugiații să inunde Europa? George Soros:
Noi susținem o politică europeană comună în domeniul azilului, care ar
reafirma controlul asupra granițelor europene, mai degrabă decât asupra
celor naționale, și le-ar permite solicitanților de azil să ajungă în
Europa într-un mod sigur și ordonat și într-un ritm care să reflecte
capacitatea UE de a-i primi. Orbán susține utilizarea granițelor
naționale pentru a împiedica intrarea migranților. G.P.S.: Și cine iese câștigător din acest conflict? G.S.:
În Ungaria, Orbán a avut câștig total. Ceea ce este mai preocupant este
că începe să câștige și în Europa. Se va lupta cu Merkel pentru
conducerea Europei. Și-a lansat campania la conferința din septembrie
2015 a partidului Uniunea Creștin-Socială din Bavaria (partidul-soră al
Uniunii Creștin-Democrate a lui Merkel) și a făcut acest lucru mână în
mână cu Horst Seehofer, președintele german al partidului. Iar această
luptă este una reală. Sunt atacate valorile și principiile pe care a
fost fondată Uniunea Europeană. Orbán le atacă din interior, Putin din
exterior. Amândoi încearcă să determine renunțarea la subordonarea
suveranității naționale în fața unei ordini supranaționale, europene. Putin
merge chiar mai departe: el vrea înlocuirea statului de drept cu statul
de forță. Amândoi vor întoarcerea la o epocă demult apusă. Din
fericire, Merkel a luat această provocare în serios. Ripostează, iar eu o
sprijin nu doar prin vorbe, ci și prin fapte. Fundațiile mele nu se
implică doar în activități de susținere a unor cauze, ci încearcă să
aibă o contribuție pozitivă concretă. În 2013 am înființat o fundație în
Grecia, Solidarity Now. Am văzut clar că Grecia, în situația sa de
sărăcire, urma să aibă dificultăți în îngrijirea numărului mare de
refugiați blocați acolo. G.P.S.: De unde vin banii pentru planul dumneavoastră? G.S.: Ar
fi imposibil pentru UE să finanțeze aceste cheltuieli din bugetul
actual. Ar putea, însă, să strângă aceste fonduri prin emiterea de
obligațiuni pe termen lung, făcând uz de ratingul său de împrumutare
AAA, în cea mai mare parte nevalorificat. Sarcina rambursării ar putea
fi distribuită în mod echitabil între statele membre care acceptă
refugiați și cele care refuză să facă acest lucru sau care impun
restricții speciale. Nu mai trebuie să menționez că aici eu și doamna
cancelar Merkel ne situăm pe poziții diferite. G.P.S.:
V-ați retras de la conducerea fondului dumneavoastră de hedging și vă
dedicați în prezent în totalitate fundației. Care sunt principalele
dumneavoastră proiecte? G.S.: Sunt prea
multe ca să le pot enumera. Se pare că suntem implicați în majoritatea
chestiunilor politice și sociale arzătoare din întreaga lume. Însă aș
dori să menționez în mod special Institutul pentru o Nouă Gândire
Economică (INET) și Universitatea Central Europeană (CEU), deoarece s-a
declanșat o revoluție a științelor sociale, iar eu sunt profund implicat
atât personal, cât și prin intermediul fundațiilor mele. Cu ajutorul
științelor naturii, omenirea a preluat controlul asupra forțelor
naturii, însă capacitatea noastră de autoguvernare nu a menținut ritmul
realizărilor din domeniul științelor naturii. Avem capacitatea de a ne
distruge propria civilizație și suntem chiar pe cale să facem acest
lucru. G.P.S.: Imaginea dumneavoastră despre viitorul nostru este sumbră. G.S.:
Dar este o opinie părtinitoare și este așa în mod deliberat.
Recunoașterea unei probleme este o invitație la a face ceva pentru a o
rezolva. Aceasta este principala lecție pe care am învățat-o în perioada
de formare a vieții mele, în 1944, când naziștii au ocupat Ungaria.
Probabil nu aș fi supraviețuit dacă tatăl meu nu ar fi făcut rost de
acte de identitate false pentru familia lui (și pentru mulți alții). El
m-a învățat că este mult mai bine să privim realitatea dură drept în
față decât să ne prefacem că nu o vedem. Odată ce suntem conștienți de
pericole, șansele de supraviețuire sunt mult mai mari dacă ne asumăm
anumite riscuri decât dacă ne amestecăm cu teamă în mulțime. De aceea,
eu m-am educat în așa fel încât să mă uit întotdeauna la partea
întunecată. Acest lucru mi-a fost de folos pe piețele financiare și mă
ghidează și acum în acțiunile mele de filantropie politică. Atât timp
cât pot găsi o strategie câștigătoare, indiferent cât este de greu, nu
mă dau bătut. Pericolul dă naștere oportunităților. Întotdeauna cel mai
adânc întuneric este înainte de zorii zilei. G.P.S.: Care este strategia dumneavoastră câștigătoare pentru Grecia? G.S.: Ei
bine, nu am una. Cazul Greciei a fost gestionat greșit încă de la
început. Atunci când criza din Grecia s-a manifestat pentru prima dată,
către sfârșitul anului 2009, UE, condusă de Germania, a sărit în ajutor,
însă a perceput dobânzi punitive pentru împrumuturile oferite. Din
acest motiv datoria națională a Greciei a devenit nesustenabilă. Și
aceeași greșeală a fost repetată în cursul negocierilor recente. UE a
vrut să-l pedepsească pe prim-ministrul grec Alexis Tsipras și în
special pe fostul lui ministru al finanțelor, Yanis Varoufakis, neavând
totodată altă opțiune decât să evite intrarea în incapacitate a Greciei.
În consecință, UE a impus condiții care vor împinge Grecia către o și
mai mare depresiune. G.P.S.: Este Grecia o țară interesantă pentru investitorii privați? G.S.:
Nu atât timp cât face parte din zona euro. Cu euro ca monedă, este
puțin probabil ca această țară să prospere, deoarece rata de schimb este
mult prea ridicată pentru a fi competitivă. G.P.S.: Cât
de mult vă îngrijorează faptul că în mijlocul tuturor acestor crize, un
stat membru important, cum este Regatul Unit, ia în considerare ieșirea
din Uniunea Europeană? G.S.: Foarte
îngrijorat. Sunt ferm de părere că Regatul Unit ar trebui să rămână în
Europa nu doar din motive economice, ci mai întâi din motive politice.
UE fără Regatul Unit ar fi o uniune mult slăbită. G.P.S.: Sondajele arată totuși că majoritatea britanicilor sunt în favoarea unui Brexit, adică în favoarea ieșirii din UE. G.S.: Campania
pentru Brexit a indus cu bună știință publicul în eroare. În prezent,
Regatul Unit se bucură de cea mai favorabilă înțelegere cu Europa. Are
acces la o piață comună spre care se îndreaptă aproape jumătate din
exporturile țării, fără să se confrunte în același timp cu povara
aderării la zona euro. G.P.S.: De ce nu este comunitatea britanică de afaceri mai vocală în privința dezavantajelor Brexitului? G.S.:
Conducerile corporațiilor multinaționale care și-au consolidat
capacitățile de producție în Regatul Unit ca o platformă de lansare
către piața comună sunt reticente să afirme public că se opun
Brexitului, deoarece nu vor să se amestece într-o dezbatere politică în
care clienții lor au puncte de vedere diferite. Dar dacă le adresați
această întrebare în privat, așa cum am făcut eu, veți vedea că vor
confirma această opoziție. Campania pro Brexit a încercat să
convingă publicul britanic că este mai ușor ca țara să stea în afara
pieței comune decât să facă parte din ea. Campania s-a putut desfășura
în voie deoarece guvernul a dorit să lase impresia că așteaptă un moment
mai bun. G.P.S.: Mult timp, Europa – și lumea în general – au putut conta pe China ca un motor de creștere și de creditare. G.S.: Istoric vorbind, China este încă cea mai importantă țară. Încă are acumulate rezerve foarte mari de valută. G.P.S.: Și aceste rezerve vor ține țara la adăpost? G.S.: China
își epuizează foarte rapid rezervele. De asemenea, se bucură și de un
imens depozit de încredere din partea populației chineze: mulți poate nu
înțeleg cum funcționează cu adevărat regimul chinez, dar cred că un
regim care a reușit să depășească atâtea probleme știe ce face. Totuși,
acest depozit de încredere se epuizează și el într-un ritm deosebit de
rapid, deoarece conducerea a făcut numeroase greșeli. Președintele Xi
Jinping poate continua politicile actuale aproximativ încă trei ani, dar
în acest timp China va exercita o influență negativă asupra restului
lumii prin consolidarea tendințelor deflaționiste care sunt deja
predominante. China este responsabilă pentru o mai mare parte din
economia mondială decât oricând în trecut, iar problemele cu care se
confruntă nu au fost niciodată mai dificil de controlat. G.P.S.: Poate președintele Xi să se ridice la înălțimea așteptărilor? G.S.: Abordarea
lui Xi are un viciu fundamental. El a preluat controlul direct al
economiei și al securității. Dacă ar reuși să implementeze o soluție
orientată către piață ar fi mult mai bine pentru lumea întreagă și
pentru China. Dar o soluție de piață nu este posibilă în absența unor
modificări politice. Corupția nu poate fi combătută fără o presă
independentă. Și tocmai o presă independentă Xi nu este dispus să
permită. În această privință, el se apropie de Rusia lui Putin mai mult
decât de idealul nostru de societate deschisă. G.P.S.: Cum evaluați dumneavoastră situația din Ucraina? G.S.:
Ucraina a realizat un lucru aproape incredibil supraviețuind doi ani în
fața atât de multor dușmani. Însă are nevoie de mult mai mult sprijin
din afară, deoarece și-a epuizat forțele. Ținând Ucraina din scurt din
punct de vedere financiar, Europa repetă greșeala pe care a făcut-o în
Grecia. Vechea Ucraină avea multe în comun cu vechea Grecie – era
dominată de oligarhi și serviciul public era exploatat de persoane care
își foloseau funcțiile pentru propriul profit, în loc să stea în slujba
cetățeanului. Dar acum există o nouă Ucraină care dorește să fie opusul
celei vechi. Rada a adoptat recent un buget pentru 2016 care
îndeplinește condițiile impuse de FMI. Acum este momentul să fie oferită
perspectiva asistenței financiare suplimentare de care noua Ucraină are
nevoie pentru a realiza reforme radicale. Astfel, țării i s-ar permite
nu doar să supraviețuiască, ci și să prospere și să devină o destinație
atractivă pentru investiții. Reîntoarcerea noii Ucraine la vechea
Ucraină ar fi o greșeală fatală deoarece noua Ucraină este unul dintre
cele mai valoroase active ale Europei atât în vederea rezistenței în
fața agresiunii ruse, cât și pentru restabilirea spiritului de
solidaritate care a caracterizat Uniunea Europeană la începuturile sale. G.P.S.: Mulți îl critică pe Președintele SUA, Barack Obama, pe motiv că ar fi prea slab în legătură cu Rusia. G.S.: Și
au dreptate. Putin este tacticianul suprem care a intrat în conflictul
din Siria deoarece a sesizat o oportunitate de a îmbunătăți imaginea
Rusiei în fața lumii. Era gata să insiste până în momentul în care
întâlnea o rezistență serioasă. Președintele Obama ar fi trebuit să-l
contracareze mai devreme. Dacă Obama ar fi declarat închis spațiul
aerian al Siriei atunci când Rusia a început să furnizeze echipamente
militare la scară largă, Rusia ar fi fost obligată să respecte această
măsură. Tot ce a dorit Obama însă a fost să evite orice posibilitate de
confruntare militară directă cu Rusia. Prin urmare, Rusia a instalat
rachete antiaeriene, iar Statele Unite au fost nevoite să împartă
controlul spațiului aerian de deasupra Siriei cu Rusia. Aproape că am
putea spune că prin doborârea avionului rusesc de luptă, președintele
turc Recep Tayyip Erdoğan i-a făcut o favoare lui Obama. Putin a fost
nevoit să admită că aventura lui militară s-a lovit de o opoziție
puternică, iar acum pare gata să accepte o soluție politică. Acesta este
un lucru promițător Mai există și ISIS, și atacurile teroriste
care amenință să compromită valorile și principiile civilizației
noastre. Teroriștii vor să-i convingă pe tinerii musulmani că nu există
nicio alternativă la terorism și că dacă vor asculta de cei precum
Donald Trump, vor reuși. G.P.S.: Nu pot să nu să întreb. Îl cunoașteți pe Trump? G.S.: Acum
mulți ani, Donald Trump a vrut la un moment dat ca eu să fiu
principalul locatar al uneia dintre primele lui clădiri. Mi-a zis:
„Vreau să vii în această clădire. Prețul poți să-l stabilești tu”.
Răspunsul meu a fost „Mă tem că nu-mi pot permite”. Și l-am refuzat.