Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție
au respins vineri, ca inadmisibilă, plângerea depusă de Asociația 21
Decembrie 1989 împotriva deciziei procurorilor militari de clasare a
dosarului Revoluției, transmite Agerpres.
"Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta
Asociația 21 Decembrie 1989 București, prin reprezentant legal Teodor
Mărieș, împotriva ordonanței din data de 14 octombrie 2015, emisă în
dosarul nr.11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție — Secția Parchetelor Militare. Obligă petenta la plata sumei
de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în decizia instanței. De asemenea, magistrații au respins o cerere de sesizare a
Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea
dispozițiilor art.70 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, instanța a respins cererea de reunire la
plângerea depusă de Asociația 21 decembrie a 44 de plângeri cu aceleași
obiect formulate de revoluționari, urmând ca acestea să fie soluționate
separat de alte complete de judecată de la instanța supremă. Prezent vineri la proces, președintele Asociației 21 Decembrie,
Teodor Mărieș, a declarat că există un interes din partea structurilor
care au tras la Revoluție de a se închide acest dosar, respectiv
"Miliție, Armată și Securitate", dar și o "comandă politică" din partea
structurilor de astăzi, MAI, MApN și SRI. Președintele Asociației s-a arătat nemulțumit și de faptul că
procurorul de ședință, care reprezintă Parchetul Militar, a refuzat să
primească la dosar deciziile CEDO, prin care s-a dispus reluarea
anchetei în dosarul Revoluției. "CEDO a reglementat foarte clar că în acest dosar ancheta
trebuie făcută de procurori independenți, care să nu fi avut niciun grad
de subordonare în 1989. Procurorul militar, care este astăzi delegat în
dosar, este un colonel în subordinea Ministerului Apărării, minister
care în decembrie 1989 a tras în populație", a mai declarat Teodor Mărieș. Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind
evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709
persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împușcare, rănirea a 343 de
persoane în alte împrejurări și reținerea a 924 de persoane. Ulterior, aproximativ 150 de revoluționari au depus la Înalta Curte
de Casație și Justiție plângeri împotriva deciziei procurorilor. Un
proces separat a deschis și Asociația 21 Decembrie. În plângerea depusă în instanță, Asociația 21 Decembrie arată că CEDO
a pronunțat mai multe hotărâri în legătură cu dosarul Revoluției, prin
care a reținut încălcarea art. 2 din Convenție, constatându-se lipsa
unei anchete efective care să corespundă exigențelor jurisprudenței
CEDO. De asemenea, CEDO a reținut: "Curtea consideră, cu toate
acestea, că miza politică și socială invocată de către Guvern nu ar
putea justifica singură nici durata anchetei, nici modul în care aceasta
a fost condusă o perioadă prea lungă de timp, fără ca cei interesați și
publicul să fie informați de progresele făcute. Dimpotrivă, importanța
sa pentru societatea românească, care constă în dreptul numeroaselor
victime de a ști ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o anchetă
judiciară efectivă și eventual drept la reparație, ar fi trebuit să
incite autoritățile naționale să se ocupe de dosar imediat și fără
întârzieri inutile pentru a preveni orice aspect cum că anumite acte se
bucură de impunitate". Parchetul Militar a dispus clasarea dosarului sub aspectul
infracțiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase,
infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi, respectiv
infracțiuni contra umanității, reținându-se că faptele cercetate nu sunt
prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în
raport cu normele legale incriminatoare. Totodată, s-a dispus clasarea sub aspectul infracțiunii de omor,
tentativă de omor și instigare la infracțiunea de omor, reținându-se,
după caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau
existența autorității de lucru judecat, dar și faptul că decesul nu s-a
datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există. Tot în dosarul Revoluției, procurorii au dispus: clasarea sub
aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, reținându-se că faptele nu
sunt prevăzute de legea penală; clasarea sub aspectul infracțiunii de
lovire sau alte violențe și instigare la infracțiunea de lovire sau alte
violențe, reținându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este
prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de
prescripție a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de
vătămare corporală și instigare la infracțiunea de vătămare corporală,
reținându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii
penale. În plus, procurorii au decis clasarea dosarului sub aspectul
infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și instigare la
infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reținându-se, după
caz, împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale sau
existența autorității de lucru judecat, dar și existența unei cauze de
neimputabilitate, respectiv eroarea; clasarea sub aspectul infracțiunii
de furt și distrugere, reținându-se împlinirea termenului de prescripție
a răspunderii penale; clasarea sub aspectul infracțiunii de ultraj,
reținându-se împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale;
clasare sub aspectul infracțiunii de purtare abuzivă și instigare la
infracțiunea de purtare abuzivă, reținându-se că a intervenit amnistia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu