Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Cea mai
frumoasă ruină a României este Cazinoul din Constanța. Clădirea
emblematică pentru Constanța de peste 100 de ani își arată lumii cea mai
hâdă față, din cauza unor administratori incompetenți, care de peste
zece ani nu reușesc să găsească soluții pentru reabilitarea sa.
Săptămâna trecută am avut ocazia să intru din nou în cazinou. Interiorul
rece al clădirii este neprimitor, iar imaginile sunt dure pentru cei
care au petrecut altădată aici, în saloanele luxoase, clipe plăcute.
Pereții sunt scorojiți, multe dintre ferestre și uși sunt acoperite cu
lemne, iar la intrarea altădată somptuoasă stau câțiva saci cu nisip,
pentru ca apa să nu intre și să facă mai mult rău decât a făcut deja.
Deși probabil nu ați crede, cazinoul nu este în totalitate părăsit. Ca
și anii trecuți, mai mulți porumbei și-au făcut cuiburi în ungherele cel
mai greu de atins de mâna omului. Mochetele au dispărut, fiind
înlocuite de pene și găinați. Candelabrele fastuoase și geamurile făcute
la comandă, în Europa, sunt încă mărturii ale unor vremuri mult mai
bune, dar care par să nu se mai întoarcă prea curând.
Licitație în coadă de pește
Autoritățile
centrale și locale au promis de atât de multe ori că se va reabilita
Cazinou – și de tot atâtea ori s-a dovedit că nu s-a întâmplat nimic –
încât este greu de crezut că cea mai recentă promisiune va fi dusă la
îndeplinire. Este vorba despre cea din octombrie 2014, când consilierii
locali din Constanța au predate clădirea Companiei Naționale de
Investiții (CNI) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și
Administrației Publice. La scurt timp s-a organizat o licitație la care
au participat cinci firme. Toate însă au fost descalificate de către
CNI. Una a contestat decizia. ”Una este o dorință sinceră de restaurarea
a Cazinoului și alta este să te circumscrii tuturor cerințelor legale.
Au trebuit elaborate toate aceste studii, au trebuit întocmite o mulțime
de documente, am alcătuit o documentație, a fost transferată către
Compania Națională de Investiții, a fost avizată în Consiliul
Tehnico-Economic Interministerial în luna februarie. După avizare și
bugetare a fost organizată o licitație la care au participat cinci
companii. (...) Compania Națională de Investiții, întrucât ei au
organizat licitație, au analizat documentația, i-au descalificat pe toți
întrucât nu îndeplineau condițiile.Una dintre companii a contestat
descalificarea”, a afirmat primarul Constanței Decebal Făgădău, după ce a
aflat vestea. Acesta a precizat că este vorba despre o procedură
laborioasă, pentru că ”vorbim de metri cubi de documente și zeci spre
sute de cerințe pe care trebuie să le îndeplinești pentru a participa la
licitație”. Hotărârea de Consiliu Local din octombrie 2014
prevede că, dacă lucrările nu încep în doi ani, Cazinoul revine la
municipalitate. Autoritățile locale au declarat în mai multe rânduri că
nu au bani pentru reparații și că nici nu pot atrage fonduri europene.
Cum deja a început numărătoarea inversă, soarta Cazinoului pare
pecetluită.
Aproape 10 milioane de euro
Lucrările
de reabilitare a Cazinoului au fost estimate la aproape 10 milioane de
euro. Primarul interimar afirmă că banii nu se pot pierde, pentru că
investiția este prinsă în bugetul CNI. Bugetul CNI este însă unul anual
și se aprobă prin Hotărâre de Guvern. Dacă în octombrie 2014 vorbeam de
Guvernul PSD Victor Ponta și de primarul PSD al Constanței Radu Mazăre,
acum avem un guvern tehnocrat și un alt primar în Constanța, interimar,
dar tot PSD. Până la apariția bugetului, nimeni nu poate garanta că se
vor mai aloca fonduri pentru Cazinou.
- stire actualizata la ora 10:42, 12 ianuarie 2016
Sistemul informatic de citire al cardurilor de sănătate, blocat din cauza unei erori de sistem
Sistemul
informatic care permite citirea cardurilor de sănătate a picat, marţi
dimineaţa, din cauza unei erori de sistem, informează Digi24.
Potrivit
preşedinteluiCasei Naţionale de Sănătate, Vasile Ciuchea, serverele au
fost restartate, astfel că în maximum 45 de minute sistemul ar trebui
să funcţioneze din nou.
Ciurcea a
mai subliniat că sistemul nu este perfect, astfel că funcţionarea lui
este îngreunată de numărul mare de accesări pe secundă. Totodată, el a
declarat că până la remedierea problemei, doctorii de familie pot lucra
"offline",
"Nu am spus niciodată că
sistemul este perfect. E un sistem informatic care are 60 000 de
utilizatori. Este accesat de 15 000 de ori pe secundă", a adăugat
preşedintele CNAS.
Scena politică poloneză de după 25 octombrie 2015 este martora
unor regrese greu de imaginat pentru un stat care până mai ieri era un
model de succes politic, economic și instituțional. În contrast cu campaniile pe undeva surprinzător de plictisitoare
din primăvara și toamna lui 2015, viața politică poloneză a fost
bulversată de o criză în cascadă care, iată, nu a întârziat să afecteze
și relațiile cu UE, și, mai ales, cu Germania, unul dintre cei
mai importanți vecini ai Poloniei. Dacă aceeași logică a confruntării
verbale și normative va prevala, e posibil să asistăm la
transformarea Poloniei într-un antimodel similar Ungariei, cu efecte
greu de prevăzut asupra politicii interne și chiar externe a UE. Aparent, noua guvernare PiS nu ar fi trebuit să-și impună
schimbările într-un stil atât de vehement. Preluarea puterii cu o
majoritate absolută în Sejm, fără precedent în istoria postcomunistă a
Poloniei, ar fi trebuit să-i confere suficientă încredere pentru a-și
pune în practică viziunea despre guvernare într-un mod calm, sobru și
fără excese. Teoretic, PiS dispune de toată legitimitatea și timpul
necesar pentru a-și realiza promisiunile din campania electorală.
Practic, însă, orice calcul rațional este dat peste cap de
personalitățile celor numiți în poziții-cheie în stat, mișcare
generată de teama pierderii puterii (după precedentul din 2007 și chiar
2010) de către fondatorul partidului Lege și Justiție – Jarosław
Kaczyński. La două luni de la preluarea efectivă a puterii, guvernul condus de
Beata Szydło s-a aflat la originea a trei sau patru crize politice și
de imagine, care au început să se răsfrângă deja asupra relațiilor
externe ale Poloniei. Tot mai multe voci se întreabă până unde va merge
PiS în perioada imediat următoare, în mediile analitice devenind
dominantă opinia că, după modelul Orbán, Kaczyński ar vrea să atingă
performanțele celui dintâi (aflat la putere din 2010) în maximum șase
luni. De altfel, schimbările normativ-structurale înfăptuite în două
luni par a fi copiate la indigo după Orbán și FIDESZ, cu rezerva că în
Ungaria aceste schimbări s-au produs pe parcursul a doi-trei ani.
Guvernarea prin interpuși
Așadar, Polonia pare a fi noul coșmar politic al UE.
Preluarea puterii prin nominalizarea unor persoane care ar servi cu
loialitate partidul de guvernare, precum și modul uneori scandalos de
a-și implementa viziunea despre ce este bine pentru Polonia produc
deja izolarea pe plan extern. Existau puține indicii despre
schimbările atât de radicale produse pe scena politică internă a
Poloniei. Unicul factor clar care anunța, totuși, vag potențiale
probleme era personalitatea președintelui onorific al PiS, care însă a
trecut treptat în umbră, încercând să împingă în față personalități noi,
cu un profil impecabil.
În mod surprinzător, primul ministru polonez nu și-a pus propriu-zis
semnătura pe crizele politice-instituționale din ultimele luni.
Kaczyński nu are o calitate oficială alta decât parlamentar de rând.
Cu alte cuvinte, nu putem să vorbim de o copie a lui Orbán. În
contrast cu alţi foști prim-miniștri, Beatei Szydło i-a fost rezervat
un rol politic redus, aceasta concentrându-se pe dosarul social promis
în campania electorală și care până acum a generat doar o
controversată politică privind acordarea unor indemnizații pentru copii
în valoare de aproximativ 120 de euro. Este o politică socială fără
finalitate clară, menită a servi drept mită postelectorală și cu impact
pe termen lung asupra balanței bugetare. Până în prezent, nici primul
ministru Szydło nu a fost în centrul scandalurilor, ci mai degrabă a
jucat rolul unui tehnocrat, adevărata politică desfășurându-se la
nivelul liderilor din cercul de confidenți ai lui Kaczyński. Astfel,
personalizarea prin interpuși este poate prima caracteristică a noii
puteri de la Varșovia.
Coruperea funcțională a instituției primului ministru
Schimbările structurale se petrec departe de controlul primului
ministru, care, deși este persoana de încredere a liderului din umbră,
nu face parte din cercul restrâns de confidenți. În mod cutumiar deja,
începând cu plecarea lui Donald Tusk la Bruxelles, în Polonia s-a
produs o corupere funcțională a instituției primului ministru, unde
liderii partidelor de guvernământ au promovat premieri slabi politic
pentru a-și menține influența din umbră și a promova politicile
percepute ca importante. Nici precedenta guvernare nu excela în politica
de personal, spre exemplu, în instituțiile media de stat sau în
administrația unor agenții de stat. Însă, sub guvernul PiS,
administrația multora dintre instituții a fost supusă unei politizări
fără precedent, după adoptarea pachetului de legi pe media. Același
lucru s-a întâmplat și cu instituția prezidențială, care, în ultimele
luni, a devenit un apendice cu ștampila partidului condus din umbră de
Kaczyński. Până în prezent, niciun act legislativ adoptat în Sejm, de
obicei masiv criticat nu numai pe plan intern, dar și în plan extern, nu
a fost supus vreunei critici din partea președinției.
Personalități radicale
Nu putem să ignorăm poate cel mai important factor în politica la
cel mai înalt nivel: rolul personalităților. În cazul Poloniei
reînnoite politic în 25 octombrie 2015, rolul individului ca lider
contează mai mult ca niciodată. Ar putea părea derizorie o asemenea
analiză, însă ieșirile publice ale apropiaților lui Jarosław
Kaczyński au demonstrat în repetate rânduri că o asemenea
interpretare își are rostul său, deoarece aceștia acționează ca
principalii generatori ai agendei politice. La o sumară analiză a
declarațiilor făcute până în prezent de personalitățile-cheie din
cercul lui Kaczyński, vom observa că cea mai mare parte a retoricii
nu a servit decât la crearea unor percepții conservatoare,
eurosceptice și personalizate despre rolul Poloniei în UE.
În mod esențial, noua politică a guvernului polonez lasă impresia că
vine să corecteze anumite greșeli și nedreptăți comise în trecut
la adresa inițiatorilor. În prezent, nucleul problemei este Jarosław Kaczyński. În
comparație cu regretatul său frate Lech, Jarosław a fost întotdeauna
ceva mai dificil în relațiile umane. Realizările sale par a fi fost
întotdeauna rodul unor conjuncturi în care s-a simțit cel mai în largul
său doar în tandem cu fratele său geamăn. După pierderea tragică a
acestuia în accidentul aviatic de la Smolensk, în aprilie 2010,
Jarosław a trăit un adevarat șoc personal, iar cel mai grav a fost
faptul că teoria conspirației a început să-i domine imaginarul
politic. Tema conspirației a atins cote grotești atunci când unii membri
PiS au pretins chiar că Lech ar fi fost asasinat de o cabală între Tusk
și Putin. În această logică a complotului care explică practic orice,
un loc de confident i-a fost rezervat actualului ministru al
Apărării, Antoni Macierewicz, căruia i se mai spune în medii „Black Hawk“,
pentru stilul său radical și viziunile uneori extreme despre rolul unor
instituții. Macierewicz ar fi absolut convins de existența
conspirației de la Smolensk împotriva elitelor poloneze, iar în
discursul său public acest filon poate fi observat chiar și în timpul
unor emisiuni banale pe teme culinare din perioada sărbătorilor de
iarnă. În egală măsură, ministrul de Externe Witold Waszczykowski a fost supranumit de influentul ziar de dreapa Rzeczpospolita ca fiind un „cowboy scandalos“.
Într-adevăr, ministrul nu este cunoscut pentru calitățile sale
diplomatice, ci mai degrabă pentru potențialul de scandal, acesta
afirmând chiar că nu posedă calitățile necesare pentru a fi un
adevărat diplomat. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a carierei
sale, diplomația a stat în capul fișei sale de post. În primele patru
zile ale lui 2016, Waszczykowski a ieșit la rampă cu interviuri și
comentarii menite a îmbunătăți imaginea deja șifonată a noii
guvernări. Efectul a fost exact opus, după ce afirmațiile
ministrului în presa europeană s-au dovedit a fi mai degrabă demne de
idealuri ce ar fi precedat instituționalizarea valorilor
liberalismului și libertăților fundamentale ale omului. Isterizarea
discursului public a continuat prin răspunsurile formale și/sau
publice date președintelui Comisiei Europene, Juncker, și
comisarilor Timmermans și Oettinger, care au amenințat Polonia
cu inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe
motive de încălcare a statului de drept. Escaladarea prin scrisori
publice nu a întârziat, miniștrii polonezi acuzând UEși
Germania de încălcarea drepturilor suverane ale Poloniei.
Varșovia a lăsat impresia că ar fi devenit brusc ucenicul Moscovei
în materie de retorică contondentă și propagandă anti-UE.
Un viitor tot mai sumbru
În iulie 2016, Varșovia va fi gazda Summit-ului NATO unde,
ca de obicei, vor fi luate importate decizii în privința noii posturi
militare a Alianței în Europa Centrală și de Est. Există riscul ca, pe
fondul derapajului democratic din ultimele luni, summit-ul să fie
unul de vitrină, iar importanți lideri europeni să evite participarea
la un eveniment de importanță majoră pentru continent. Motivul este
unul simplu: liderii de la Varșovia încep să devină nefrecventabili,
după modelul Orbán. Între timp, în lunile care vor urma, cel mai probabil vom asista la
formarea unui tandem Orbán-Kaczyński, atât la nivel de percepție
mediatică, dar și la nivel de poziții publice. Tandemul polono-ungar nu
va fi unul instituțional, fiindcă deocamdată Kaczyński nu are vreo
funcție executivă în Polonia. Însă la nivel de percepții, valori și
stil de guvernare, tandemul va prinde probabil contur. Pe acest fundal convulsiv, o serie de potențiale proiecte lansate
pe piața regională de idei riscă să devină „nefrecventabile“ sau să fie
suspendate. Una dintre aceste idei este conceptul de Intermarium,
prin care Varșovia își dorește consolidarea Europei Centrale și de
Est pe linia Tallinn–Trieste și Tallinn-Salonic. Chiar dacă este o
idee agreată în unele dintre capitalele vizate, modul în care corifeii
lui Kaczyński au început să relaționeze cu Berlinul și Bruxellesul
respinge de la bun început aproape orice posibilitate ca Polonia să
rămână un lider al Europei Centrale și de Est.
* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.
În mitologia greacă, Atena, zeița războiului, se opunea lui Ares,
zeul morții violente și al urii. Atena era bucuroasă atunci când un
conflict sângeros putea fi evitat. Dimpotrivă, Ares caută mereu ocazia
de a provoca războiul prin înveninarea inimilor cu ură. Începutul anului
2016 ne găsește sub semnul lui Ares și parcă această rivalitate dintre
zeul violenței și al urii și zeița înțeleaptă a războiului nu își putea
găsi o ilustrare mai bună decât în escaladarea conflictului dintre
Arabia Saudita și Iran. Lunga cronică a rivalității dintre cele două puteri regionale ale
Orientului Mijlociu și Apropiat stă în însăși rivalitatea dintre cele
două curente majore ale Islamului, cel de tip sunnit și cel de tip șiit.
Însă elementul religios nu acoperă decât parțial lupta pentru poziția
de stat-far al lumii musulmane din Orientul Mijlociu și Apropiat și de
putere dominantă a regiunii. Aparent, Arabia Saudită are prima șansă.
Statele cu majoritate sunnită sau în care puterea este deținută de
sunniți (Bahrein, 70% șiiți, 30% sunniți) îi sunt aliate în mod natural:
acest lucru s-a văzut în rapiditatea cu care Bahreinul și Sudanul au
urmat exemplul Riadului, întrerupând relațiile diplomatice cu Teheranul,
în timp ce Qatarul și Emiratele Arabe Unite și-au redus nivelul
reprezentării diplomatice la Teheran, iar Turcia a condamnat
comportamentul Iranului; totodată, Liga Arabă și-a declarat susținerea
fără rezerve față de Arabia Saudită. Alte elemente care „joacă“ în
favoarea Riadului sunt forța sa economică și militară, alianța
strategică cu Statele Unite ale Americii (acordul de pe Quincy, din
februarie 1945, a fost reînnoit pentru încă 60 de ani în timpul
ultimului mandat al președintelui George W. Bush) și, nu în ultimul
rând, importanța simbolică pentru lumea islamică (Islamul s-a născut pe
teritoriul saudit și tot aici se găsesc cele mai importante locuri de
pelerinaj, Mecca și Medina). Și totuși, în ciuda acestor avantaje evidente, Iranul câștigă teren:
instalarea unei puteri șiite în Irak, în urma intervenției americane din
2003 și a organizării țării pe criterii comunitare (Constituția Bremer);
emergența Hezbollahului ca actor inconturnabil al vieții politice
libaneze și aliat al regimului de la Damasc; faptul că Teheranul a
devenit principalul sponsor al mișcării palestiniene Hamas; acordul
semnat în iulie 2015 de marile puteri cu Iranul, pe dosarul nuclear
militar; în sfârșit, parteneriatul cu Moscova și intervenția militară
directă a Rusiei de partea lui Bachar Al-Assad. Să adăugăm și faptul că
intervenția militară saudită din Yemen, împotriva rebelilor șiiți
Houthi, susținuți de Teheran, s-a împotmolit. De la începutul mandatului
său (2013), președintele iranian Hassan Rohani a căutat să
îmbunătățească relațiile cu țările sunnite, în special cu cele din zona
Golfului Persic. După întoarcerea în sicrie a celor 464 de pelerini
iranieni, în urma busculadei de la Mecca, din septembrie 2015, în ciuda
șocului produs, Teheranul nu a rupt relațiile diplomatice cu Riadul.
Acest lucru a confortat poziția favorabilă a marilor puteri față de
Teheran, dar și a multinaționalelor occidentale care vor să profite de
pe urma unei piețe de 81 de milioane de consumatori. Decapitarea
liderului șiit Nimr Al-Nimr a fost o provocare din partea Riadului prin
care încearcă să oprească ascensiunea Iranului și transformarea lui în
interlocutor privilegiat al lumii occidentale. Conflictul are și o evidentă dimensiune economică: saudiții s-au
arătat dispuși să provoace o diminuare a prețului petrolului, pentru a
lovi principalul produs de export al Teheranului. Însă pariul este
riscant, în condițiile în care și economia saudită depinde aproape
exclusiv de exporturile de hidrocarburi. În ciuda unei prosperități
sensibil mai reduse, Iranul dispune de o economie mult mai
diversificată, cu o industrie bine dezvoltată. Această diversificare a
salvat Iranul de la colaps în timpul sancțiunilor internaționale.
Decizia de a cota la bursă compania petrolieră Aramco, a carei
valoare este estimată la circa 1.000 de miliarde de dolari, reprezintă o
provocare suplimentară, adresată, de această dată, lumii occidentale
puse în fața unei alegeri: ori Riad, ori Teheran. Ce va rămâne în urma
acestei „furtuni perfecte“ care traversează în acest moment Orientul
Mijlociu și Apropiat este greu de prevăzut. Înfrângerea Statului
Islamic, amorsarea unui proces de tranziție și reconstrucție în Siria,
diminuarea fluxurilor migratorii spre Uniunea Europeană par mai departe ca oricând.
Mihai Răzvan Ungureanu
este din nou şeful SIE, numit şi susţinut de Klaus Iohannis. Declaraţia
lui de avere depusă pe site-ul SIE pur şi simplu ne închide tuturor
gura
Ion Spânuhttp://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Viata unui scriitor cu viata dubla povestita in romanul "Moartea la Deptford"
Romanul „Moartea la Deptford”, o poveste despre viaţa
tumultuoasă a poetului şi dramaturgului elisabetan Christopher Marlowe, o
bijuterie literară semnată de Anthony Burgess, faimosul autor al
„Portocalei mecanice”, va fi lansat joi, 14 ianuarie, ora 19.00 la
Librăria Humanitas de la Cişmigiu.
Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viaţă,
1993, romanul „Moartea la Deptford” este un pandant la „Ochii doamnei
mele” (dedicat Marelui Will şi publicat de Humanitas Fiction în martie
2015) şi reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viaţa
tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet şi traducător
adulat de Shakespeare şi de mulţi dintre contemporanii săi, dar şi agent
secret al Coroanei.
Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin
(Christopher Marlowe) ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat
ca agent secret al Coroanei şi duce o existentă dublă, pendulând între
lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe
care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei
Şcoli a Nopţii, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de
rafinaţi intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu
descoperirile ştiintei), suspectat de ateism şi homosexualitate, de
practici oculte şi satanism şi, în ultimă instantă, de trădare, Kit se
trezeşte prins în menghina forțelor politice antagoniste ale epocii
elisabetane, sfârşind în împrejurări dubioase.
În egală măsură roman istoric şi palpitant thriller în tradiţia
romanului de spionaj, acest veritabil testament literar al lui Burgess
readuce la viaţă figura uimitoare, marcată de un nonconformism
exarcebat, a lui Christopher Marlowe, şi argumentează convingător de ce
Shakespeare l-a eclipsat în timp, fără a-l depăşi însă niciodată.
Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25
februarie 1917-22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze.
Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi
critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Cea mai cunoscută
carte a sa, Portocala mecanică (“A Clockwork Orange”, 1962, 2012;
Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult, despre violenţa dusă la
paroxism, consecinţele reprimării tuturor instinctelor agresive şi
anularea posibilităţii de a alege. Pe lângă cele peste 30 de romane,
Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi
un libret de operă. La evenimentul de joi, vor vorbi despre carte
George Volceanov, traducătorul romanului, şi criticii literari Bedros
Horasangian şi Cosmin Ciotloş. Actorul István Téglás va citi câteva
fragmente. Gazda întâlnirii este Denisa Comănescu, director general
Humanitas Fiction.
Fragment din roman:
„Trebuie să-ţi închipui şi ai să-ţi închipui (bunule sau răule
cititor, dar mai contează diferenţa?) că-mi închipui un noian de
întâmplări pe care n-am avut cum să le văd cu ochii sau care să fie
treaba mea. Ceea ce-şi închipuie omul adesea (deseori, dacă-ţi sună mai
bine aşa) ţine de chiar substanţa văzului său. Un filozof vorbea despre
mâţa care miaună să i se dea drumul afară şi apoi miaună să fie lăsată
înăuntru. Între timp, mai există, oare? Cu toţii avem tendinţa
solipsistă, care este un simulacru al capacităţii Atotputernicului de-a
susţine lumea, de-a considera că există doar lucrurile pe care le
cuprindem cu ochii, iar dacă îndepărtăm ochii sau îi lăsăm să fie
îndepărtaţi, există doar o dezintegrare totală, dacă nu cumva una
vremelnică. Totuşi, omul poate presupune, pe bună dreptate, că şi pe
durata absenţei sale, pisica se află pe deplin, în chip material, pe
lumea asta, până la ultimul fir de mustaţă. Aşa să fie şi cu pisica mea
sau cu Kit al meu. Trebuie să-mi închipui că ceea ce-mi închipui despre
faptele lui din afara câmpului meu vizual este aidoma unei verigi ferme
din lanţul existenţei sale, care scapă vederii mele, pe care n-o pot
pipăi, dar, în mod necesar, există”. Tag-uri:
Anthony Burgess, Marelui Will, Humanitas Fiction, Christopher Marlowe, Kit Marlin, Sir Walter, Clockwork Orange, George Volceanov, Bedros Horasangian, Cosmin Ciotlo, Actorul Istv, Denisa Comănescu
