http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
2016-01-12
Scena politică poloneză de după 25 octombrie 2015 este martora
unor regrese greu de imaginat pentru un stat care până mai ieri era un
model de succes politic, economic și instituțional.
În contrast cu campaniile pe undeva surprinzător de plictisitoare din primăvara și toamna lui 2015, viața politică poloneză a fost bulversată de o criză în cascadă care, iată, nu a întârziat să afecteze și relațiile cu UE, și, mai ales, cu Germania, unul dintre cei mai importanți vecini ai Poloniei. Dacă aceeași logică a confruntării verbale și normative va prevala, e posibil să asistăm la transformarea Poloniei într-un antimodel similar Ungariei, cu efecte greu de prevăzut asupra politicii interne și chiar externe a UE.
Aparent, noua guvernare PiS nu ar fi trebuit să-și impună schimbările într-un stil atât de vehement. Preluarea puterii cu o majoritate absolută în Sejm, fără precedent în istoria postcomunistă a Poloniei, ar fi trebuit să-i confere suficientă încredere pentru a-și pune în practică viziunea despre guvernare într-un mod calm, sobru și fără excese. Teoretic, PiS dispune de toată legitimitatea și timpul necesar pentru a-și realiza promisiunile din campania electorală. Practic, însă, orice calcul rațional este dat peste cap de personalitățile celor numiți în poziții-cheie în stat, mișcare generată de teama pierderii puterii (după precedentul din 2007 și chiar 2010) de către fondatorul partidului Lege și Justiție – Jarosław Kaczyński.
La două luni de la preluarea efectivă a puterii, guvernul condus de Beata Szydło s-a aflat la originea a trei sau patru crize politice și de imagine, care au început să se răsfrângă deja asupra relațiilor externe ale Poloniei. Tot mai multe voci se întreabă până unde va merge PiS în perioada imediat următoare, în mediile analitice devenind dominantă opinia că, după modelul Orbán, Kaczyński ar vrea să atingă performanțele celui dintâi (aflat la putere din 2010) în maximum șase luni. De altfel, schimbările normativ-structurale înfăptuite în două luni par a fi copiate la indigo după Orbán și FIDESZ, cu rezerva că în Ungaria aceste schimbări s-au produs pe parcursul a doi-trei ani.
Așadar, Polonia pare a fi noul coșmar politic al UE. Preluarea puterii prin nominalizarea unor persoane care ar servi cu loialitate partidul de guvernare, precum și modul uneori scandalos de a-și implementa viziunea despre ce este bine pentru Polonia produc deja izolarea pe plan extern. Existau puține indicii despre schimbările atât de radicale produse pe scena politică internă a Poloniei. Unicul factor clar care anunța, totuși, vag potențiale probleme era personalitatea președintelui onorific al PiS, care însă a trecut treptat în umbră, încercând să împingă în față personalități noi, cu un profil impecabil.
În mod surprinzător, primul ministru polonez nu și-a pus propriu-zis semnătura pe crizele politice-instituționale din ultimele luni. Kaczyński nu are o calitate oficială alta decât parlamentar de rând. Cu alte cuvinte, nu putem să vorbim de o copie a lui Orbán. În contrast cu alţi foști prim-miniștri, Beatei Szydło i-a fost rezervat un rol politic redus, aceasta concentrându-se pe dosarul social promis în campania electorală și care până acum a generat doar o controversată politică privind acordarea unor indemnizații pentru copii în valoare de aproximativ 120 de euro. Este o politică socială fără finalitate clară, menită a servi drept mită postelectorală și cu impact pe termen lung asupra balanței bugetare. Până în prezent, nici primul ministru Szydło nu a fost în centrul scandalurilor, ci mai degrabă a jucat rolul unui tehnocrat, adevărata politică desfășurându-se la nivelul liderilor din cercul de confidenți ai lui Kaczyński. Astfel, personalizarea prin interpuși este poate prima caracteristică a noii puteri de la Varșovia.
Schimbările structurale se petrec departe de controlul primului ministru, care, deși este persoana de încredere a liderului din umbră, nu face parte din cercul restrâns de confidenți. În mod cutumiar deja, începând cu plecarea lui Donald Tusk la Bruxelles, în Polonia s-a produs o corupere funcțională a instituției primului ministru, unde liderii partidelor de guvernământ au promovat premieri slabi politic pentru a-și menține influența din umbră și a promova politicile percepute ca importante. Nici precedenta guvernare nu excela în politica de personal, spre exemplu, în instituțiile media de stat sau în administrația unor agenții de stat. Însă, sub guvernul PiS, administrația multora dintre instituții a fost supusă unei politizări fără precedent, după adoptarea pachetului de legi pe media. Același lucru s-a întâmplat și cu instituția prezidențială, care, în ultimele luni, a devenit un apendice cu ștampila partidului condus din umbră de Kaczyński. Până în prezent, niciun act legislativ adoptat în Sejm, de obicei masiv criticat nu numai pe plan intern, dar și în plan extern, nu a fost supus vreunei critici din partea președinției.
Nu putem să ignorăm poate cel mai important factor în politica la cel mai înalt nivel: rolul personalităților. În cazul Poloniei reînnoite politic în 25 octombrie 2015, rolul individului ca lider contează mai mult ca niciodată. Ar putea părea derizorie o asemenea analiză, însă ieșirile publice ale apropiaților lui Jarosław Kaczyński au demonstrat în repetate rânduri că o asemenea interpretare își are rostul său, deoarece aceștia acționează ca principalii generatori ai agendei politice. La o sumară analiză a declarațiilor făcute până în prezent de personalitățile-cheie din cercul lui Kaczyński, vom observa că cea mai mare parte a retoricii nu a servit decât la crearea unor percepții conservatoare, eurosceptice și personalizate despre rolul Poloniei în UE. În mod esențial, noua politică a guvernului polonez lasă impresia că vine să corecteze anumite greșeli și nedreptăți comise în trecut la adresa inițiatorilor.
În prezent, nucleul problemei este Jarosław Kaczyński. În comparație cu regretatul său frate Lech, Jarosław a fost întotdeauna ceva mai dificil în relațiile umane. Realizările sale par a fi fost întotdeauna rodul unor conjuncturi în care s-a simțit cel mai în largul său doar în tandem cu fratele său geamăn. După pierderea tragică a acestuia în accidentul aviatic de la Smolensk, în aprilie 2010, Jarosław a trăit un adevarat șoc personal, iar cel mai grav a fost faptul că teoria conspirației a început să-i domine imaginarul politic. Tema conspirației a atins cote grotești atunci când unii membri PiS au pretins chiar că Lech ar fi fost asasinat de o cabală între Tusk și Putin. În această logică a complotului care explică practic orice, un loc de confident i-a fost rezervat actualului ministru al Apărării, Antoni Macierewicz, căruia i se mai spune în medii „Black Hawk“, pentru stilul său radical și viziunile uneori extreme despre rolul unor instituții. Macierewicz ar fi absolut convins de existența conspirației de la Smolensk împotriva elitelor poloneze, iar în discursul său public acest filon poate fi observat chiar și în timpul unor emisiuni banale pe teme culinare din perioada sărbătorilor de iarnă.
În egală măsură, ministrul de Externe Witold Waszczykowski a fost supranumit de influentul ziar de dreapa Rzeczpospolita ca fiind un „cowboy scandalos“. Într-adevăr, ministrul nu este cunoscut pentru calitățile sale diplomatice, ci mai degrabă pentru potențialul de scandal, acesta afirmând chiar că nu posedă calitățile necesare pentru a fi un adevărat diplomat. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a carierei sale, diplomația a stat în capul fișei sale de post. În primele patru zile ale lui 2016, Waszczykowski a ieșit la rampă cu interviuri și comentarii menite a îmbunătăți imaginea deja șifonată a noii guvernări. Efectul a fost exact opus, după ce afirmațiile ministrului în presa europeană s-au dovedit a fi mai degrabă demne de idealuri ce ar fi precedat instituționalizarea valorilor liberalismului și libertăților fundamentale ale omului. Isterizarea discursului public a continuat prin răspunsurile formale și/sau publice date președintelui Comisiei Europene, Juncker, și comisarilor Timmermans și Oettinger, care au amenințat Polonia cu inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe motive de încălcare a statului de drept. Escaladarea prin scrisori publice nu a întârziat, miniștrii polonezi acuzând UE și Germania de încălcarea drepturilor suverane ale Poloniei. Varșovia a lăsat impresia că ar fi devenit brusc ucenicul Moscovei în materie de retorică contondentă și propagandă anti-UE.
În iulie 2016, Varșovia va fi gazda Summit-ului NATO unde, ca de obicei, vor fi luate importate decizii în privința noii posturi militare a Alianței în Europa Centrală și de Est. Există riscul ca, pe fondul derapajului democratic din ultimele luni, summit-ul să fie unul de vitrină, iar importanți lideri europeni să evite participarea la un eveniment de importanță majoră pentru continent. Motivul este unul simplu: liderii de la Varșovia încep să devină nefrecventabili, după modelul Orbán.
Între timp, în lunile care vor urma, cel mai probabil vom asista la formarea unui tandem Orbán-Kaczyński, atât la nivel de percepție mediatică, dar și la nivel de poziții publice. Tandemul polono-ungar nu va fi unul instituțional, fiindcă deocamdată Kaczyński nu are vreo funcție executivă în Polonia. Însă la nivel de percepții, valori și stil de guvernare, tandemul va prinde probabil contur.
Pe acest fundal convulsiv, o serie de potențiale proiecte lansate pe piața regională de idei riscă să devină „nefrecventabile“ sau să fie suspendate. Una dintre aceste idei este conceptul de Intermarium, prin care Varșovia își dorește consolidarea Europei Centrale și de Est pe linia Tallinn–Trieste și Tallinn-Salonic. Chiar dacă este o idee agreată în unele dintre capitalele vizate, modul în care corifeii lui Kaczyński au început să relaționeze cu Berlinul și Bruxellesul respinge de la bun început aproape orice posibilitate ca Polonia să rămână un lider al Europei Centrale și de Est.
* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.
În contrast cu campaniile pe undeva surprinzător de plictisitoare din primăvara și toamna lui 2015, viața politică poloneză a fost bulversată de o criză în cascadă care, iată, nu a întârziat să afecteze și relațiile cu UE, și, mai ales, cu Germania, unul dintre cei mai importanți vecini ai Poloniei. Dacă aceeași logică a confruntării verbale și normative va prevala, e posibil să asistăm la transformarea Poloniei într-un antimodel similar Ungariei, cu efecte greu de prevăzut asupra politicii interne și chiar externe a UE.
Aparent, noua guvernare PiS nu ar fi trebuit să-și impună schimbările într-un stil atât de vehement. Preluarea puterii cu o majoritate absolută în Sejm, fără precedent în istoria postcomunistă a Poloniei, ar fi trebuit să-i confere suficientă încredere pentru a-și pune în practică viziunea despre guvernare într-un mod calm, sobru și fără excese. Teoretic, PiS dispune de toată legitimitatea și timpul necesar pentru a-și realiza promisiunile din campania electorală. Practic, însă, orice calcul rațional este dat peste cap de personalitățile celor numiți în poziții-cheie în stat, mișcare generată de teama pierderii puterii (după precedentul din 2007 și chiar 2010) de către fondatorul partidului Lege și Justiție – Jarosław Kaczyński.
La două luni de la preluarea efectivă a puterii, guvernul condus de Beata Szydło s-a aflat la originea a trei sau patru crize politice și de imagine, care au început să se răsfrângă deja asupra relațiilor externe ale Poloniei. Tot mai multe voci se întreabă până unde va merge PiS în perioada imediat următoare, în mediile analitice devenind dominantă opinia că, după modelul Orbán, Kaczyński ar vrea să atingă performanțele celui dintâi (aflat la putere din 2010) în maximum șase luni. De altfel, schimbările normativ-structurale înfăptuite în două luni par a fi copiate la indigo după Orbán și FIDESZ, cu rezerva că în Ungaria aceste schimbări s-au produs pe parcursul a doi-trei ani.
Guvernarea prin interpuși
Așadar, Polonia pare a fi noul coșmar politic al UE. Preluarea puterii prin nominalizarea unor persoane care ar servi cu loialitate partidul de guvernare, precum și modul uneori scandalos de a-și implementa viziunea despre ce este bine pentru Polonia produc deja izolarea pe plan extern. Existau puține indicii despre schimbările atât de radicale produse pe scena politică internă a Poloniei. Unicul factor clar care anunța, totuși, vag potențiale probleme era personalitatea președintelui onorific al PiS, care însă a trecut treptat în umbră, încercând să împingă în față personalități noi, cu un profil impecabil.
În mod surprinzător, primul ministru polonez nu și-a pus propriu-zis semnătura pe crizele politice-instituționale din ultimele luni. Kaczyński nu are o calitate oficială alta decât parlamentar de rând. Cu alte cuvinte, nu putem să vorbim de o copie a lui Orbán. În contrast cu alţi foști prim-miniștri, Beatei Szydło i-a fost rezervat un rol politic redus, aceasta concentrându-se pe dosarul social promis în campania electorală și care până acum a generat doar o controversată politică privind acordarea unor indemnizații pentru copii în valoare de aproximativ 120 de euro. Este o politică socială fără finalitate clară, menită a servi drept mită postelectorală și cu impact pe termen lung asupra balanței bugetare. Până în prezent, nici primul ministru Szydło nu a fost în centrul scandalurilor, ci mai degrabă a jucat rolul unui tehnocrat, adevărata politică desfășurându-se la nivelul liderilor din cercul de confidenți ai lui Kaczyński. Astfel, personalizarea prin interpuși este poate prima caracteristică a noii puteri de la Varșovia.
Coruperea funcțională a instituției primului ministru
Schimbările structurale se petrec departe de controlul primului ministru, care, deși este persoana de încredere a liderului din umbră, nu face parte din cercul restrâns de confidenți. În mod cutumiar deja, începând cu plecarea lui Donald Tusk la Bruxelles, în Polonia s-a produs o corupere funcțională a instituției primului ministru, unde liderii partidelor de guvernământ au promovat premieri slabi politic pentru a-și menține influența din umbră și a promova politicile percepute ca importante. Nici precedenta guvernare nu excela în politica de personal, spre exemplu, în instituțiile media de stat sau în administrația unor agenții de stat. Însă, sub guvernul PiS, administrația multora dintre instituții a fost supusă unei politizări fără precedent, după adoptarea pachetului de legi pe media. Același lucru s-a întâmplat și cu instituția prezidențială, care, în ultimele luni, a devenit un apendice cu ștampila partidului condus din umbră de Kaczyński. Până în prezent, niciun act legislativ adoptat în Sejm, de obicei masiv criticat nu numai pe plan intern, dar și în plan extern, nu a fost supus vreunei critici din partea președinției.
Personalități radicale
Nu putem să ignorăm poate cel mai important factor în politica la cel mai înalt nivel: rolul personalităților. În cazul Poloniei reînnoite politic în 25 octombrie 2015, rolul individului ca lider contează mai mult ca niciodată. Ar putea părea derizorie o asemenea analiză, însă ieșirile publice ale apropiaților lui Jarosław Kaczyński au demonstrat în repetate rânduri că o asemenea interpretare își are rostul său, deoarece aceștia acționează ca principalii generatori ai agendei politice. La o sumară analiză a declarațiilor făcute până în prezent de personalitățile-cheie din cercul lui Kaczyński, vom observa că cea mai mare parte a retoricii nu a servit decât la crearea unor percepții conservatoare, eurosceptice și personalizate despre rolul Poloniei în UE. În mod esențial, noua politică a guvernului polonez lasă impresia că vine să corecteze anumite greșeli și nedreptăți comise în trecut la adresa inițiatorilor.
În prezent, nucleul problemei este Jarosław Kaczyński. În comparație cu regretatul său frate Lech, Jarosław a fost întotdeauna ceva mai dificil în relațiile umane. Realizările sale par a fi fost întotdeauna rodul unor conjuncturi în care s-a simțit cel mai în largul său doar în tandem cu fratele său geamăn. După pierderea tragică a acestuia în accidentul aviatic de la Smolensk, în aprilie 2010, Jarosław a trăit un adevarat șoc personal, iar cel mai grav a fost faptul că teoria conspirației a început să-i domine imaginarul politic. Tema conspirației a atins cote grotești atunci când unii membri PiS au pretins chiar că Lech ar fi fost asasinat de o cabală între Tusk și Putin. În această logică a complotului care explică practic orice, un loc de confident i-a fost rezervat actualului ministru al Apărării, Antoni Macierewicz, căruia i se mai spune în medii „Black Hawk“, pentru stilul său radical și viziunile uneori extreme despre rolul unor instituții. Macierewicz ar fi absolut convins de existența conspirației de la Smolensk împotriva elitelor poloneze, iar în discursul său public acest filon poate fi observat chiar și în timpul unor emisiuni banale pe teme culinare din perioada sărbătorilor de iarnă.
În egală măsură, ministrul de Externe Witold Waszczykowski a fost supranumit de influentul ziar de dreapa Rzeczpospolita ca fiind un „cowboy scandalos“. Într-adevăr, ministrul nu este cunoscut pentru calitățile sale diplomatice, ci mai degrabă pentru potențialul de scandal, acesta afirmând chiar că nu posedă calitățile necesare pentru a fi un adevărat diplomat. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a carierei sale, diplomația a stat în capul fișei sale de post. În primele patru zile ale lui 2016, Waszczykowski a ieșit la rampă cu interviuri și comentarii menite a îmbunătăți imaginea deja șifonată a noii guvernări. Efectul a fost exact opus, după ce afirmațiile ministrului în presa europeană s-au dovedit a fi mai degrabă demne de idealuri ce ar fi precedat instituționalizarea valorilor liberalismului și libertăților fundamentale ale omului. Isterizarea discursului public a continuat prin răspunsurile formale și/sau publice date președintelui Comisiei Europene, Juncker, și comisarilor Timmermans și Oettinger, care au amenințat Polonia cu inițierea procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor pe motive de încălcare a statului de drept. Escaladarea prin scrisori publice nu a întârziat, miniștrii polonezi acuzând UE și Germania de încălcarea drepturilor suverane ale Poloniei. Varșovia a lăsat impresia că ar fi devenit brusc ucenicul Moscovei în materie de retorică contondentă și propagandă anti-UE.
Un viitor tot mai sumbru
În iulie 2016, Varșovia va fi gazda Summit-ului NATO unde, ca de obicei, vor fi luate importate decizii în privința noii posturi militare a Alianței în Europa Centrală și de Est. Există riscul ca, pe fondul derapajului democratic din ultimele luni, summit-ul să fie unul de vitrină, iar importanți lideri europeni să evite participarea la un eveniment de importanță majoră pentru continent. Motivul este unul simplu: liderii de la Varșovia încep să devină nefrecventabili, după modelul Orbán.
Între timp, în lunile care vor urma, cel mai probabil vom asista la formarea unui tandem Orbán-Kaczyński, atât la nivel de percepție mediatică, dar și la nivel de poziții publice. Tandemul polono-ungar nu va fi unul instituțional, fiindcă deocamdată Kaczyński nu are vreo funcție executivă în Polonia. Însă la nivel de percepții, valori și stil de guvernare, tandemul va prinde probabil contur.
Pe acest fundal convulsiv, o serie de potențiale proiecte lansate pe piața regională de idei riscă să devină „nefrecventabile“ sau să fie suspendate. Una dintre aceste idei este conceptul de Intermarium, prin care Varșovia își dorește consolidarea Europei Centrale și de Est pe linia Tallinn–Trieste și Tallinn-Salonic. Chiar dacă este o idee agreată în unele dintre capitalele vizate, modul în care corifeii lui Kaczyński au început să relaționeze cu Berlinul și Bruxellesul respinge de la bun început aproape orice posibilitate ca Polonia să rămână un lider al Europei Centrale și de Est.
* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu