EXCLUSIV Iulian Vlad rupe tăcerea: „Procesul lui Ceauşescu a avut trei etape. La Târgovişte s-a executat sentinţa!“ 49 -Sursă : Adevărul.ro

EXCLUSIV Iulian Vlad rupe tăcerea: „Procesul lui Ceauşescu a avut trei etape. La Târgovişte s-a executat sentinţa!“ 49

Generalul-colonel Iulian N. Vlad consideră că, în decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era izolat pe scena politică internaţională. Fără niciun sprijin extern, dictatorul român avea soarta pecetluită, iar încercarea lui de a se agăţa de putere cu orice preţ ar fi degenerat într-un masacru dacă generalul-colonel Vlad, în calitatea sa de şef al Departamentului Securităţii Statului, nu ar fi dat ordin unităţilor de Securitate să nu tragă.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Efectele petrolului ieftin: Se va adeveri cel mai negru cosmar al Rusiei?

Actualitate

07:07 - Efectele petrolului ieftin: Se va adeveri cel mai negru cosmar al Rusiei?

Anul viitor s-ar putea concretiza cel mai negru scenariu pentru economia Rusiei, care l-ar putea obliga pe presedintele Vladimir Putin sa ia niste decizii nepopulare. The Moscow Times ne propune...

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Inca o bomba care ticaie

Actualitate
 

Inca o bomba care ticaie

Povestea tragica a copilului care a murit subit intr-o scoala din Magurele este inca un caz care scoate la iveala o realitate foarte periculoasa pe langa care trecem indiferenti, pana ne loveste o nenorocire de tip Colectiv, cand ne explodeaza bombahttp://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

SCANDAL CU OAMENII SERVICIILOR SECRETE LA MONARHIȘTI: Surorile Coposu și Marilena Rotaru și-au anunțat RETRAGEREA/ UPDATE: Și fostul consilier al Principesei Margareta, Mihai Ricci, și-a anunțat retragerea - Sursă : Flux24

SCANDAL CU OAMENII SERVICIILOR SECRETE LA MONARHIȘTI: Surorile Coposu și Marilena Rotaru și-au anunțat RETRAGEREA/ UPDATE: Și fostul consilier al Principesei Margareta, Mihai Ricci, și-a anunțat retragerea

În acest moment mă retrag din Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei.N-am făcut compromisuri, și nu voi face. Nu pot fi de acord cu anexarea politică susținută din ce în ce mai intens de Cătălin Șerban împreună cu câțiva membri ai Consiliului Director și nici cu condiționarea financiară a membrilor A.N.R.M.  Nimeni și nimic nu-mi poate cere să abandonez valorile în …

Citește mai mult.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Legea dării în plată, întoarsă de preşedintele Iohannis în Parlament

Breaking news

Legea dării în plată, întoarsă de preşedintele Iohannis în Parlament

Legea dării în plată, a fost trimisă, vineri, în Parlament, de preşedintele Klaus Iohannis....

Citeste tot articolul

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Boacana tandemului Cristoiu-Udrea - Andreea Pora

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Boacana tandemului Cristoiu-Udrea

Andreea Pora

2015-12-14

DE ACELASI AUTOR

■ Non-candidatul Bușoi

■ Politicienii nu învață decât din lecția fricii

■ Ciorditorii. Ce-i leagă pe Tobă și Oltean?

■ Afară cu Tobă și „Apud“ din guvern!

 

Lăsându-se purtat de vântul iernatic al apărării lui Dan Andronic, așa cum a făcut cu Elena Udrea, Alina Bica și Traian Băsescu, Ion Cristoiu ajunge să dea viață proverbului „unde dai și unde crapă“. A vrut să lovească în „Binom “ și a nimerit pe alăturea cu drumul, dar rău de tot alăturea. Adică, chiar în cei pentru care se pune pavăză. Culmea, în toți patru deodată. Atâta precizie mai rar, chiar și la un ditamai maestrul.

Aventurile jurnalului început de Elena Udrea în vremurile de restriște ale campaniei din 2014, culminate cu fotografiile de la Paris într-o companie care între timp a trebuit să schimbe luxul cu austeritatea, continuă cu un biet paragraf citat de Cristoiu, dar rectificat ulterior de protagonistă. Să-l lecturăm: „Cu el (cu Dan Andronic, n.n.) a fost o poveste mai de mult. Acum vreun an am aflat de la Bica că a semnat mandat cerut de SRI pentru Andronic. El vorbea des cu Preşedintele la telefon. L-am întrebat pe Preşedinte dacă ştie. Nu ştia. I-a chemat pe cei de la SRI, care nu au recunoscut inițial. Apoi au spus că au retras mandatul. Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui. I-a chemat din nou. Până la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal“.

Boacăna e dincolo de orice așteptări, nici nu-i de mirare că ai lui Ghiță & Felix au sărit în sus de bucurie. Vorba clasicilor, așa „pleașcă“ mai rar. În traducere, buclucașa poveste arată cam așa: Bica i-a spus lui Udrea, prietena și „sursa alternativă“, că Dan Andronic are probleme mari, iar SRI-ul, nemernicul de Coldea probabil, îi cere să semnze un mandat de interceptare pe siguranță națională se subînțelege, dar nu e sigur. Episodul se petrece în anul 2013 - Cristoiu, în febrilitatea transcrierii, a greșit anul, nu-i bai, l-a corectat Udrea -, perioadă în care Andronic „vorbea des cu președintele la telefon“. Normal, nimic de zis, așa-i la presa de partid și de stat. Udrea îi spune președintelui, normal și asta, din motive deja cunoscute. Președintele însă habar n-avea, iar normal, fiind vorba de un dosar de siguranță națională sau de corupție, nu era treaba președintelui să știe ce mandate, cine și de ce se dau/cer.
De aici încolo, însă, lucrurile se complică, o iau razna: prezidentul îi cheamă la el pe „cei de la SRI“, pe șefi, se înțelege, și îi ia la întrebări. Ăștia nu și nu, nici vorbă de vreun mandat. Ce erau să facă, știau și ei că șeful face urât la supărare. Și ca să vă dați seama în ce fel, să facem o paranteză tot cu episodul Paris.

„Aceasta este o operaţiune pe care serviciile, un serviciu românesc şi unul francez, şi l-au făcut între ele.“ (Traian Băsescu, 30 octombrie 2014, B1 TV)
„Am discutat și ieri, și alaltăieri, și astăzi cu șefii serviciilor. Problema mea e dacă nu e filaj românesc, dacă nu e al statului, la puterea pe care o aveți să îmi spuneți în câteva zile al cui e. Să lămurească public cine a făcut filajul!“ (Traian Băsescu, 31 octombrie, Realitatea TV)
„Am avut decretul scris (de demitere a adjunctului SRI, Florian Coldea, n.a.), doar că nu l-am semnat. Am primit un alt raport al Serviciului în două săptămâni, care îmi arăta altă realitate decât cea intuită de noi toți - că nu puteau să fie paparazzii - pentru că s-a făcut rost de facturi. Dacă erau servicii românești, aş fi semnat decretul - era evident că era un joc politic al unui serviciu. Primind un raport, strict secret, nu o să-l pot face public niciodată. Nu cred că poate fi desecretizat, cel puțin în următorii zece ani.“ (Traian Basescu, la B1 TV, 24TV, februarie 2015)

Revenind. Șefii SRI nu recunosc inițial nimic în legătură cu mandatul pentru Andronic, dar, presați, cedează și spun că l-au retras. Udrea nu se lasă, știe ea ce știe și, oricum, n-are încredere decât în prietena Bica (și în fostul): „ia vezi tu care-i treaba, verifică!“. Stupoare! Nenorociții de sereiști mințiseră, îndrăzniseră să-l mintă pe însuși președintele. „Am verificat, nu era adevărat. I-am transmis Preşedintelui“, se confesează Udrea jurnalului. Dar bomba, cum se zice acum prin presa noastră, de abia acum vine: „I-a chemat din nou. Până la urmă au oprit ascultările, care nu aveau nici un temei legal“.

Tare chestia, nu? Președintele României oprește o anchetă în curs, oprește ascultările SRI! Una din două: fie SRI nu avea mandat obținut de la judecător, nu de la Bica, ea doar putea să ceară judecătorului în calitate de șefă DIICOT - „binomul“ sau „trinomul“, Marea Adunare trebuie să ne lămurească urgent cum stă treaba! -, fie președintele a comis un grav, dar grav de tot, abuz în funcție sau cum i-o spune în Codul Penal.

Urmarea poveștii e chiar nostimă. Realizând boacăna, tandemul Udrea-Cristoiu o dă la întors. Motivele nu sunt complicate: prietena Bica intră și mai rău la apă, adica la beci, dacă ne uităm la ce-a pățit judecătoarea Georgeta Barbălată de la ÎCCJ, care a luat 4 ani cu executare pentru exact aceleași lucruri: favorizarea infractorului și „divulgarea de date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative, date pe care le cunoștea în virtutea atribuțiilor de serviciu, acțiunile sale fiind de natură a pune în pericol siguranța statului“.

Ne putem doar imagina cam ce i-a spus Udrea lui Cristoiu la telefonul dat după apariția fragmentului de jurnal, dar public a fost ca la Radio Erevan: „Am rectificat deja. Nu mi-a spus Bica, ci mi s-a spus că Bica...“. Sesizați nuanța...

Și mai nostimă e grija maternă pe care nu contenește Udrea să i-o poarte fostului președinte (mai bine lipsă!). „Ceea ce contează în acest caz e faptul că președintele putea să fie ascultat chiar și printr-un intermediar.“ Se mai întâmplă, asta-i viața și la case mai mari, când „intermediarul“ e implicat în vreun dosar de corupție sau de siguranță națională. Un motiv în plus ca „intermediarii“ să fie selectați mai cu atenție! Nu mai vorbesc de „sursele alternative“ și de oamenii de casă.

P.S. Nu știu ce-o mai scrie prin jurnalul ăla, dar i-aș da un sfat lui Udrea, așa, ca de la un neprieten: n-ar putea să-i ia jurnalul lui Cristoiu? Și să se asigure, nu știu cum, și că n-are copii?

TAGS :  

Andreea Pora Cristoiu Udrea jurnal Basescu andronic binom

Democrațiile Europei, încotro? Raluca Alexandrescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

 Analiza 22

Democrațiile Europei, încotro?

Raluca Alexandrescu

2015-12-15

DE ACELASI AUTOR

■ Politică, violență și „democrația reală“

■ Politica reală și fățărnicia codurilor de etică

■ Continuitate și "tradiție" în politica de partid

■ Ce a mai rămas din conceptul de multiculturalism?

 

Succesul electoral al partidelor populiste, adeziunea publică crescândă la un nou tip de democrație de tip plebiscitar (cazul Berlusconi sau, mai recent, al lui Beppe Grillo în Italia, Le Pen în Franța etc.) răspunde unui sentiment acut de nemulțumire îndreptat nu numai împotriva puterii politice, ci și împotriva unor structuri de tip cetățenesc, asociate simbolic sistemului.

Franța poate răsufla ușurată după al doilea tur de scrutin al alegerilor regionale: gra­ție sistemului de vot uninominal în două tu­ruri, pe fondul mobilizării electoratului (rata de participare a fost cu aproximativ 10 procente mai mare), formațiunea con­du­să de Marine Le Pen nu a reușit să câștige în ni­ciuna dintre regiuni, deși primul tur indica o victorie ge­ne­ra­lă a Frontului Na­țional (FN). (În treacăt fie spus, cum România se pre­gătește și ea de alegeri lo­cale, trebuie su­bliniat că or­­ganizarea unui singur tur, așa cum pre­vede în continuare legislația electorală de la noi, ar lăsa, într-un caz similar celui fran­cez, o formațiune precum FN la cârma regiunilor.)

Evident că rezultatul nu trebuie să lase în urmă concluziile avertismentului dat de votul din turul precedent: atunci, aproape o treime dintre francezii prezenți la urne au optat pentru un partid naționalist, xe­no­fob, dar și antiglobalist, antieuropean, cu un program economic colectivist care evocă parțial, prin detaliile privind na­țio­nalizările, programul fascist pe valul că­ruia Mussolini a venit la putere. Opțiunile unei treimi dintre votanți au amintit încă o dată că pericolul mișcărilor naționaliste și populiste este mereu prezent în inima Europei. Democrația (liberală) descrisă începând cu secolul al XVII-lea și cons­truită, concret, începând cu secolul al XIX-lea e un edificiu gândit să-și pro­te­jeze locatarii, cu prețul paradoxal, adesea, al propriei siguranțe.

Ultimele analize și comentarii din zona teoriei democrației indică direcția deja des­chisă de Tocqueville, 200 de ani mai de­vreme: democrațiile pot fi lesne „des­fi­gu­rate“ (formula aparține Nadiei Urbinati) prin folosirea cu rea-credință a chiar principiilor fondatoare. Temeliile ei conțin deopotrivă garanția drepturilor cetățenești și ciocanul care le poate, într-un moment de slăbiciune, sfărâma. Frontul Național creș­te nu de acum, el se dezvoltă în inima unei vechi democrații de câțiva zeci de ani, se prezintă la alegeri - deocamdată fără succes - și utilizează toate platformele de comunicare puse la dispoziție de re­gi­mul democratic. Și totuși, în Franța, mo­bi­li­zarea democratică, combinată cu un sis­tem electoral gândit pentru protecția de­mo­crației, și nu pentru promovarea unui partid sau a altuia, a reușit să îndepărteze deocamdată pericolul. Continuând me­ta­fo­ra constructivistă, consolidarea de­mo­cra­ției e un proces care cere timp, răbdare și, măcar din când în când, bună guvernare.

Cazul Poloniei, însă, mai puțin discutat, dar mai îngrijorător și mai relevant pentru tendințele democrațiilor tinere, cum sunt cele din Europa Centrală și de Est, indică pe de altă parte o fragilitate în­că sistemică: după alegerile din 25 oc­tom­brie, partidul conservator Lege și Dreptate (PiS) al lui Jarosław Kaczyński a câștigat majoritatea absolută și a format guvernul. De abia instalat, cabinetul polonez a pro­vocat schimbarea șefilor serviciilor secrete în noaptea următoare votului de încredere în Parlament, printr-o decizie a comisiei parlamentare de control al serviciilor speciale, dominată de partidul majoritar. Mai mult decât atât, guvernul polonez a de­terminat schimbarea componenței Tri­bu­nalului constituțional prin introducerea unui amen­da­ment care a permis ale­gerea a cinci noi judecători, în condițiile în care Par­la­mentul precedent tocmai aprobase alți cinci can­di­dați. Metodele de guvernare ale cabinetului au scos deja în stradă la Varșovia, pe 12 decembrie, peste 50.000 de oameni.

În aceste cazuri, mecanismele cons­ti­tu­ționale de protecție împotriva derapajelor antidemocratice nu au funcționat, așa cum s-a întâmplat, de altfel, și în cazul Un­­gariei, după venirea la putere a lui Vik­tor Orbán. Mai preocupant, în pofida sancțiunilor de diverse tipuri enunțate de oficialii europeni, modelul așa-numitei de­mocrații „iliberale“ (conceptul este de alt­fel străin de litera și spiritul democrației eu­ropene și își regăsește mai degrabă un echivalent în cel al „democrațiilor po­pu­lare“) pare să meargă înainte, cu toată de­zaprobarea internațională. Ceea ce poate aduce măcar un răspuns parțial întrebării „de ce în Polonia?“. De unde succesul unui partid populist, eurosceptic, con­ser­vator à outrance, într-o țară „model“ a Eu­ropei lărgite? Cum se poate explica vo­tul dat de polonezi, într-o țară care a tre­cut mult mai bine decât altele testul crizei eco­no­mi­ce, care a asimilat mult mai echi­librat de­cât altele unda de șoc a aderării la Uni­u­nea Europeană, care, în fine, are în spate o bogată tradiție a practicilor de­mo­cra­ti­ce, a mecanismelor de mobilizare, de con­trol și de apărare din partea societății civile?

Comentatorii vorbesc deja despre un caz polonez asemănător, în multe privințe, cu cel maghiar. Democrațiile liberale sunt vul­nerabile tocmai pentru că rațiunea lor de a fi implică acceptarea unor breșe în sistemul de apărare (garanțiile privind separația puterilor sau statul de drept): democrația de tip iliberal a lui Orbán sau, mai nou, a lui Kaczyński ar fi, pentru a utiliza de data aceasta o metaforă bio­lo­gistă, o maladie autoimună. Pentru apă­ra­rea polonezilor, trebuie însă amintit pre­ce­dentul din 2005, când același lider a câș­tigat alegerile, dar a fost îndepărtat tot prin vot democratic doi ani mai târziu.

Totuși, partidele populiste nu au succes numai pentru că sistemul democratic le permite și uneori le încurajează - din perspectivă for­mală, legală, constituțională - existența. La criza de tip epistemic a de­mo­crațiilor liberale se adaugă cel puțin al­te două manifestări ale desfigurării: po­pu­lismul și tirania plebiscitului. „Comu­ni­tă­țile imaginate“ de care vorbea Benedict An­derson (marele teoretician al națio­na­lis­mu­lui decedat în urmă cu câteva zile) se cre­ează și se mențin în virtutea exer­sării co­ti­diene a unor subiecte cons­ti­tu­ti­ve. Na­țiu­nea este, cum spunea Renan, „un plebiscit de fiecare zi“, dar natura acestuia nu este neapărat democratică, în sensul gândit de marele artizan al va­ri­an­tei civice franceze. În Ungaria, în Polonia, puterea politică a fost câștigată pe valul unei revendicări mult mai ample și care pune serioase probleme legate de modul de funcționare a demo­cra­țiilor astăzi. Din ce în ce mai frecvent, va­lul contestării - în Bulgaria, în Turcia, în România - cere re­câștigarea democrației în expresia ei „reală“, a mulțimii. Socie­ta­tea civilă - în de­finiția de manual, un par­tener struc­tu­rat în concertul democratic - nu mai poa­te nici ea răspunde sa­tis­fă­că­tor acestei re­ven­dicări difuze a „străzii“. De aici miș­că­rile antisistem, paradoxul su­prem al de­mo­crațiilor contemporane: fă­cute în numele democrației, dar final­men­te respingând, fără măcar să o știe sau să o dorească până la capăt, instrumente elementare ale acesteia, cel puțin așa cum a fost ea gândită în sistemul reprezentativ: par­la­mentul, partidele politice, me­ca­nis­me­le constituționale.

Succesul electoral al partidelor populiste, adeziunea publică crescândă la un nou tip de democrație de tip plebiscitar (cazul Ber­lusconi sau, mai recent, al lui Beppe Grillo în Italia, Le Pen în Franța etc.) răspunde unui sentiment acut de nemulțumire în­dreptat nu numai împotriva puterii po­litice, ci și împotriva unor structuri de tip cetățenesc, asociate simbolic sistemului.

În mai toată Europa, radicalizarea con­tes­tării se leagă de sentimentul acut al eșe­cului în exercițiul reprezentării înțelese în sens larg: strada nu se mai regăsește în Parlament, dar nici în anumite structuri deja existente ale societății civile. Are ne­voie de alte forme de organizare, dar nu știe care ar putea fi acelea. E un moment de imensă fragilitate, exploatată masiv în ultimii ani de partidele de tip populist și naționalist, care capitalizează electoral no­ua tendință plebiscitară a străzii, care va­lorifică simbolic fricile și obsesiile mul­ți­mii: nesiguranța locului de muncă, a in­tegrității fizice, terorism, teama de străini, pierderea identității în fața globalizării sau a Europei unite.

Oricare dintre aceste angoase poate servi drept liant pentru constituirea unei noi co­mu­nități - democratice sau nu. Mo­dernitatea politică s-a bi­zu­it în fond adesea pe sentimentul fra­ter­ni­tății stimulate de iminența pericolelor de tot felul: foame, frică și s-a construit, în parte, folosindu-se de acea „fecunditate a răului“ de care amintește Pierre Manent vorbind de Machiavelli. Europa națiunilor, lansată în secolul al XIX-lea, e în mare măsură rezultatul unui proces similar, care a coagulat nemulțumiri, angoase, pa­siuni, speranțe în jurul unui mare proiect de societate. Rămâne de văzut în ce măsură construcția democratică eu­ro­pea­nă actuală va reuși să găsească resursele interioare pentru o nouă reinventare.

TAGS :  

Raluca Alexandrescu Franta Alegeri Tocqueville Europa