Una dintre cele mai importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit la vârsta de 90 de ani.
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
A murit Antoaneta Ralian, „doamna seducătoare a traducerilor româneşti“
27 noiembrie 2015, 10:59
de
Simona Chiţan
Devino fan
Salvează în arhivă
download pdf
print article
Citeste mai mult:
adev.ro/nygx66
Una dintre cele mai
importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit joi
noapte, la vârsta de 91 de ani. Un premiu de traducere, acordat de
Târgul de Carte Gaudemaus, îi poartă numele. Antoaneta Ralian a semnat
peste 120 de traduceri din autori prestigioşi, printre care D.H.
Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger,
Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Saul Bellow, Iris
Murdoch.
Ştiri pe aceeaşi temă
Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum,
l...
AVANPREMIERĂ „Amintirile unei nonagenare“, de Antoaneta Ralian, cea
ma...
CHESTIONAR Antoaneta Ralian: „La coafor, fetele mă porecliseră
«doamna...
Antoaneta Ralian a murit joi seară, la Spitalul Elias, la Secţia de
Terapie Intensivă, unde era internată de pe 17 noiembrie. Înmormântarea
va avea loc duminică la Cimitirul Evreiesc, potrivit Denisei Comanescu,
directorul Editurii Humanitas Fiction.
Traducătoarea Antoaneta Ralian a-a născut pe 24 mai 1924. A fost
căsătorită cu ziaristul Marius Ralian. A absolvit a Facultăţii de Litere
din Bucureşti, a fost redactor de carte la Editura Univers.
A semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi precum: D.H.
Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger,
Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Raymond Federman,
Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch etc. De asemenea, a contribuit
la volume colective, printre care se numără: „Cartea cu bunici“, „Prima
mea călătorie în străinătate“ şi „Prima mea ţigară“. A obţinut premii şi
diplome de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, a
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a revistei Observator cultural şi
a Departmentului de Stat al SUA. La Târgul Internaţional de Carte
Gaudeamus din 2010 s-a înfiinţat Premiul special pentru traduceri, care
îi poartă numele.
„Sunt dotată cu o memorie defectuoasă, lacunară. De câte ori plecam
în străinătate – şi am călătorit mult, cu pasiune – mă rodea o
îngrijorare, o aprehensiune: cum să fac, ce metode mnemotehnice să
folosesc ca să ţin minte toate splendorile pe care o să le văd, cum să
le imprim pe retină, în memorie? Nu am putut niciodată să-mi iau note:
refuzam să-mi mut fie şi numai pentru câteva clipe privirea de la un
peisaj, de la o catedrală, de la o statuie şi să o îngrop într-un carnet
anodin în care să metamorfozez splendoarea într-o frază seacă şi o
denumire îngheţată“.
„Scotocind prin sipetul cu «suveniruri», pentru a încropi culegerea de
faţă, am găsit un album legat în mătase albastră, uitat de mult, pe care
nu l-am mai văzut de vreo 40 de ani. Am notat în el singurul jurnal din
viaţa mea, doar un an de zile, în primul an de căsătorie, şi l-am
intitulat «Jurnalul unei femei măritate». Am scris sporadic, la distanţe
mari, când simţeam nevoia să spun ceva. Pe vremea când nici nu visam că
o să ajung traducătoare. Anul jurnalului a fost 1948–1949, adică exact
acum 65 de ani, şi prima mea traducere, din limba italiană, a apărut în
1954, adică acum 60 de ani“.
„Fireşte că acest jurnal de un an conţine stângăcii, romanţiozităţi,
culoarea şi parfumul epocii, tatonările intrării în viaţa conjugală. M-a
frapat însă un fragment, notat în ziua revelionului din 1949 (cu care
se încheie de altfel întregul jurnal), în care îmi ţes visurile de
călătorii, pe atunci imposibile. Mi s-a părut interesant să compar, azi,
visurile înfiripate pe atunci cu realităţile trăite ulterior. Un fel de
«înainte… şi dup㻓.
Din „Jurnalul unei femei măritate“, 31 decembrie 1949:
„Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o să împlinesc termenii contractului
care s-o fi încheiat în cer la naşterea mea, că o să-mi închei misiunea
pe pământ (care o mai fi şi asta?) şi că tot n-o să cunosc încă viaţa.
Viaţa asta pe care am aşteptat-o în toată tinereţea mea, resemnată în
atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existenţa anodină din
Bucureşti, resemnată în speranţa că va veni, că va izbucni cu tot
tumultul ei.
Viaţa alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu
noi şi interesanţi, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă
niciodată pe un vapor)…
Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de
negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau
să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună
întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu
invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the
Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg,
îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau,
vreau…“ (Copyright Editura Humanitas, „Amintirile unei nonagenare.
Călătoriile mele, scriitorii mei“, de Antoaneta Ralian).
A murit Antoaneta Ralian, cea care a tradus peste 100 de romane, piese
de teatru şi eseuri
A absolvit în1948 Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din
Bucureşti, secţia engleză-italiană.
S-a remarcat ca traducătoare din limba engleză. n A tradus peste 100 de
romane, piese de teatru şi eseuri.
Citeşte şi:
Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, la
89 de ani, vreau să fac din nou madlene“
Antoaneta Ralian, în dialog cu Ana Maria Sandu: „Interdicţiile prin care
am trecut m-au făcut să sufăr”
Care au fost spaimele Antoanetei Ralian
citeste totul despre:
antoaneta ralian a murit antoaneta ralian traducatoare
Citeste mai mult:
adev.ro/nygx66
Una dintre cele mai
importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit joi
noapte, la vârsta de 91 de ani. Un premiu de traducere, acordat de
Târgul de Carte Gaudemaus, îi poartă numele. Antoaneta Ralian a semnat
peste 120 de traduceri din autori prestigioşi, printre care D.H.
Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger,
Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Saul Bellow, Iris
Murdoch.
Ştiri pe aceeaşi temă
Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum,
l...
AVANPREMIERĂ „Amintirile unei nonagenare“, de Antoaneta Ralian, cea
ma...
CHESTIONAR Antoaneta Ralian: „La coafor, fetele mă porecliseră
«doamna...
Antoaneta Ralian a murit joi seară, la Spitalul Elias, la Secţia de
Terapie Intensivă, unde era internată de pe 17 noiembrie. Înmormântarea
va avea loc duminică la Cimitirul Evreiesc, potrivit Denisei Comanescu,
directorul Editurii Humanitas Fiction.
Traducătoarea Antoaneta Ralian a-a născut pe 24 mai 1924. A fost
căsătorită cu ziaristul Marius Ralian. A absolvit a Facultăţii de Litere
din Bucureşti, a fost redactor de carte la Editura Univers.
A semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi precum: D.H.
Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger,
Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Raymond Federman,
Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch etc. De asemenea, a contribuit
la volume colective, printre care se numără: „Cartea cu bunici“, „Prima
mea călătorie în străinătate“ şi „Prima mea ţigară“. A obţinut premii şi
diplome de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, a
Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a revistei Observator cultural şi
a Departmentului de Stat al SUA. La Târgul Internaţional de Carte
Gaudeamus din 2010 s-a înfiinţat Premiul special pentru traduceri, care
îi poartă numele.
„Sunt dotată cu o memorie defectuoasă, lacunară. De câte ori plecam
în străinătate – şi am călătorit mult, cu pasiune – mă rodea o
îngrijorare, o aprehensiune: cum să fac, ce metode mnemotehnice să
folosesc ca să ţin minte toate splendorile pe care o să le văd, cum să
le imprim pe retină, în memorie? Nu am putut niciodată să-mi iau note:
refuzam să-mi mut fie şi numai pentru câteva clipe privirea de la un
peisaj, de la o catedrală, de la o statuie şi să o îngrop într-un carnet
anodin în care să metamorfozez splendoarea într-o frază seacă şi o
denumire îngheţată“.
„Scotocind prin sipetul cu «suveniruri», pentru a încropi culegerea de
faţă, am găsit un album legat în mătase albastră, uitat de mult, pe care
nu l-am mai văzut de vreo 40 de ani. Am notat în el singurul jurnal din
viaţa mea, doar un an de zile, în primul an de căsătorie, şi l-am
intitulat «Jurnalul unei femei măritate». Am scris sporadic, la distanţe
mari, când simţeam nevoia să spun ceva. Pe vremea când nici nu visam că
o să ajung traducătoare. Anul jurnalului a fost 1948–1949, adică exact
acum 65 de ani, şi prima mea traducere, din limba italiană, a apărut în
1954, adică acum 60 de ani“.
„Fireşte că acest jurnal de un an conţine stângăcii, romanţiozităţi,
culoarea şi parfumul epocii, tatonările intrării în viaţa conjugală. M-a
frapat însă un fragment, notat în ziua revelionului din 1949 (cu care
se încheie de altfel întregul jurnal), în care îmi ţes visurile de
călătorii, pe atunci imposibile. Mi s-a părut interesant să compar, azi,
visurile înfiripate pe atunci cu realităţile trăite ulterior. Un fel de
«înainte… şi dup㻓.
Din „Jurnalul unei femei măritate“, 31 decembrie 1949:
„Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o să împlinesc termenii contractului
care s-o fi încheiat în cer la naşterea mea, că o să-mi închei misiunea
pe pământ (care o mai fi şi asta?) şi că tot n-o să cunosc încă viaţa.
Viaţa asta pe care am aşteptat-o în toată tinereţea mea, resemnată în
atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existenţa anodină din
Bucureşti, resemnată în speranţa că va veni, că va izbucni cu tot
tumultul ei.
Viaţa alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu
noi şi interesanţi, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă
niciodată pe un vapor)…
Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de
negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau
să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună
întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu
invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the
Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg,
îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau,
vreau…“ (Copyright Editura Humanitas, „Amintirile unei nonagenare.
Călătoriile mele, scriitorii mei“, de Antoaneta Ralian).
A murit Antoaneta Ralian, cea care a tradus peste 100 de romane, piese
de teatru şi eseuri
A absolvit în1948 Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din
Bucureşti, secţia engleză-italiană.
S-a remarcat ca traducătoare din limba engleză. n A tradus peste 100 de
romane, piese de teatru şi eseuri.
Citeşte şi:
Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, la
89 de ani, vreau să fac din nou madlene“
Antoaneta Ralian, în dialog cu Ana Maria Sandu: „Interdicţiile prin care
am trecut m-au făcut să sufăr”
Care au fost spaimele Antoanetei Ralian
citeste totul despre:
antoaneta ralian a murit antoaneta ralian traducatoare
Citeste mai mult:
adev.ro/nygx66