A murit Antoaneta Ralian, „doamna seducătoare a traducerilor româneşti“ - Sursă : Adevărul

Cărţi

A murit Antoaneta Ralian, „doamna seducătoare a traducerilor româneşti“

Una dintre cele mai importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit la vârsta de 90 de ani.

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

A murit Antoaneta Ralian, „doamna seducătoare a traducerilor româneşti“ 27 noiembrie 2015, 10:59 de Simona Chiţan Devino fan Salvează în arhivă download pdf print article

Citeste mai mult: adev.ro/nygx66

Una dintre cele mai importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit joi noapte, la vârsta de 91 de ani. Un premiu de traducere, acordat de Târgul de Carte Gaudemaus, îi poartă numele. Antoaneta Ralian a semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi, printre care D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Saul Bellow, Iris Murdoch. Ştiri pe aceeaşi temă Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, l... AVANPREMIERĂ „Amintirile unei nonagenare“, de Antoaneta Ralian, cea ma... CHESTIONAR Antoaneta Ralian: „La coafor, fetele mă porecliseră «doamna... Antoaneta Ralian a murit joi seară, la Spitalul Elias, la Secţia de Terapie Intensivă, unde era internată de pe 17 noiembrie. Înmormântarea va avea loc duminică la Cimitirul Evreiesc, potrivit Denisei Comanescu, directorul Editurii Humanitas Fiction. Traducătoarea Antoaneta Ralian a-a născut pe 24 mai 1924. A fost căsătorită cu ziaristul Marius Ralian. A absolvit a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a fost redactor de carte la Editura Univers. A semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi precum: D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Raymond Federman, Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch etc. De asemenea, a contribuit la volume colective, printre care se numără: „Cartea cu bunici“, „Prima mea călătorie în străinătate“ şi „Prima mea ţigară“. A obţinut premii şi diplome de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a revistei Observator cultural şi a Departmentului de Stat al SUA. La Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din 2010 s-a înfiinţat Premiul special pentru traduceri, care îi poartă numele. „Sunt dotată cu o memorie defectuoasă, lacunară. De câte ori plecam în străinătate – şi am călătorit mult, cu pasiune – mă rodea o îngrijorare, o aprehensiune: cum să fac, ce metode mnemotehnice să folosesc ca să ţin minte toate splendorile pe care o să le văd, cum să le imprim pe retină, în memorie? Nu am putut niciodată să-mi iau note: refuzam să-mi mut fie şi numai pentru câteva clipe privirea de la un peisaj, de la o catedrală, de la o statuie şi să o îngrop într-un carnet anodin în care să metamorfozez splendoarea într-o frază seacă şi o denumire îngheţată“. „Scotocind prin sipetul cu «suveniruri», pentru a încropi culegerea de faţă, am găsit un album legat în mătase albastră, uitat de mult, pe care nu l-am mai văzut de vreo 40 de ani. Am notat în el singurul jurnal din viaţa mea, doar un an de zile, în primul an de căsătorie, şi l-am intitulat «Jurnalul unei femei măritate». Am scris sporadic, la distanţe mari, când simţeam nevoia să spun ceva. Pe vremea când nici nu visam că o să ajung traducătoare. Anul jurnalului a fost 1948–1949, adică exact acum 65 de ani, şi prima mea traducere, din limba italiană, a apărut în 1954, adică acum 60 de ani“. „Fireşte că acest jurnal de un an conţine stângăcii, romanţiozităţi, culoarea şi parfumul epocii, tatonările intrării în viaţa conjugală. M-a frapat însă un fragment, notat în ziua revelionului din 1949 (cu care se încheie de altfel întregul jurnal), în care îmi ţes visurile de călătorii, pe atunci imposibile. Mi s-a părut interesant să compar, azi, visurile înfiripate pe atunci cu realităţile trăite ulterior. Un fel de «înainte… şi dup㻓. Din „Jurnalul unei femei măritate“, 31 decembrie 1949: „Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o să împlinesc termenii contractului care s-o fi încheiat în cer la naşterea mea, că o să-mi închei misiunea pe pământ (care o mai fi şi asta?) şi că tot n-o să cunosc încă viaţa. Viaţa asta pe care am aşteptat-o în toată tinereţea mea, resemnată în atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existenţa anodină din Bucureşti, resemnată în speranţa că va veni, că va izbucni cu tot tumultul ei. Viaţa alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu noi şi interesanţi, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă niciodată pe un vapor)… Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg, îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau, vreau…“ (Copyright Editura Humanitas, „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei“, de Antoaneta Ralian). A murit Antoaneta Ralian, cea care a tradus peste 100 de romane, piese de teatru şi eseuri A absolvit în1948 Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia engleză-italiană. S-a remarcat ca traducătoare din limba engleză. n A tradus peste 100 de romane, piese de teatru şi eseuri. Citeşte şi: Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, la 89 de ani, vreau să fac din nou madlene“ Antoaneta Ralian, în dialog cu Ana Maria Sandu: „Interdicţiile prin care am trecut m-au făcut să sufăr” Care au fost spaimele Antoanetei Ralian citeste totul despre: antoaneta ralian a murit antoaneta ralian traducatoare

Citeste mai mult: adev.ro/nygx66

Una dintre cele mai importante traducătoare din România, Antoaneta Ralian, a murit joi noapte, la vârsta de 91 de ani. Un premiu de traducere, acordat de Târgul de Carte Gaudemaus, îi poartă numele. Antoaneta Ralian a semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi, printre care D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Saul Bellow, Iris Murdoch. Ştiri pe aceeaşi temă Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, l... AVANPREMIERĂ „Amintirile unei nonagenare“, de Antoaneta Ralian, cea ma... CHESTIONAR Antoaneta Ralian: „La coafor, fetele mă porecliseră «doamna... Antoaneta Ralian a murit joi seară, la Spitalul Elias, la Secţia de Terapie Intensivă, unde era internată de pe 17 noiembrie. Înmormântarea va avea loc duminică la Cimitirul Evreiesc, potrivit Denisei Comanescu, directorul Editurii Humanitas Fiction. Traducătoarea Antoaneta Ralian a-a născut pe 24 mai 1924. A fost căsătorită cu ziaristul Marius Ralian. A absolvit a Facultăţii de Litere din Bucureşti, a fost redactor de carte la Editura Univers. A semnat peste 120 de traduceri din autori prestigioşi precum: D.H. Lawrence, Thomas Hardy, Henry James, Virginia Woolf, J.D. Salinger, Lawrence Durrell, Salman Rushdie,Tennessee Williams, Raymond Federman, Russell Banks, Saul Bellow, Iris Murdoch etc. De asemenea, a contribuit la volume colective, printre care se numără: „Cartea cu bunici“, „Prima mea călătorie în străinătate“ şi „Prima mea ţigară“. A obţinut premii şi diplome de excelenţă din partea Uniunii Scriitorilor din România, a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, a revistei Observator cultural şi a Departmentului de Stat al SUA. La Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din 2010 s-a înfiinţat Premiul special pentru traduceri, care îi poartă numele. „Sunt dotată cu o memorie defectuoasă, lacunară. De câte ori plecam în străinătate – şi am călătorit mult, cu pasiune – mă rodea o îngrijorare, o aprehensiune: cum să fac, ce metode mnemotehnice să folosesc ca să ţin minte toate splendorile pe care o să le văd, cum să le imprim pe retină, în memorie? Nu am putut niciodată să-mi iau note: refuzam să-mi mut fie şi numai pentru câteva clipe privirea de la un peisaj, de la o catedrală, de la o statuie şi să o îngrop într-un carnet anodin în care să metamorfozez splendoarea într-o frază seacă şi o denumire îngheţată“. „Scotocind prin sipetul cu «suveniruri», pentru a încropi culegerea de faţă, am găsit un album legat în mătase albastră, uitat de mult, pe care nu l-am mai văzut de vreo 40 de ani. Am notat în el singurul jurnal din viaţa mea, doar un an de zile, în primul an de căsătorie, şi l-am intitulat «Jurnalul unei femei măritate». Am scris sporadic, la distanţe mari, când simţeam nevoia să spun ceva. Pe vremea când nici nu visam că o să ajung traducătoare. Anul jurnalului a fost 1948–1949, adică exact acum 65 de ani, şi prima mea traducere, din limba italiană, a apărut în 1954, adică acum 60 de ani“. „Fireşte că acest jurnal de un an conţine stângăcii, romanţiozităţi, culoarea şi parfumul epocii, tatonările intrării în viaţa conjugală. M-a frapat însă un fragment, notat în ziua revelionului din 1949 (cu care se încheie de altfel întregul jurnal), în care îmi ţes visurile de călătorii, pe atunci imposibile. Mi s-a părut interesant să compar, azi, visurile înfiripate pe atunci cu realităţile trăite ulterior. Un fel de «înainte… şi dup㻓. Din „Jurnalul unei femei măritate“, 31 decembrie 1949: „Mi-e teamă că o să îmbătrânesc, că o să împlinesc termenii contractului care s-o fi încheiat în cer la naşterea mea, că o să-mi închei misiunea pe pământ (care o mai fi şi asta?) şi că tot n-o să cunosc încă viaţa. Viaţa asta pe care am aşteptat-o în toată tinereţea mea, resemnată în atmosfera clorotică din Roman, resemnată în existenţa anodină din Bucureşti, resemnată în speranţa că va veni, că va izbucni cu tot tumultul ei. Viaţa alături de tine, dragule, dar cu multe călătorii, cu oameni mereu noi şi interesanţi, cu peisaje schimbătoare, cu mări (eu n-am fost încă niciodată pe un vapor)… Vreau să merg în cârciumioarele din Harlem şi să ascult muzică de negri. Aş vrea să fumez opium, îngropată în faldurile unui kimono; vreau să mă îngrop în bibliotecile din Oxford; vreau să rătăcesc o lună întreagă prin Louvre. Vreau să mă plimb cu un iaht, vreau să fiu invitată în manoarul unui baronet care se trage din William the Conqueror şi să-i studiez galeria de armuri, vreau să ascult, în amurg, îndepărtându-ne din ce în ce, serenada unui gondolier. Vreau, vreau, vreau…“ (Copyright Editura Humanitas, „Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei“, de Antoaneta Ralian). A murit Antoaneta Ralian, cea care a tradus peste 100 de romane, piese de teatru şi eseuri A absolvit în1948 Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia engleză-italiană. S-a remarcat ca traducătoare din limba engleză. n A tradus peste 100 de romane, piese de teatru şi eseuri. Citeşte şi: Antoaneta Ralian, cea mai cunoscută traducătoare din România: „Acum, la 89 de ani, vreau să fac din nou madlene“ Antoaneta Ralian, în dialog cu Ana Maria Sandu: „Interdicţiile prin care am trecut m-au făcut să sufăr” Care au fost spaimele Antoanetei Ralian citeste totul despre: antoaneta ralian a murit antoaneta ralian traducatoare

Citeste mai mult: adev.ro/nygx66