Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
„Din păcate, Europa de mâine va aparține
arabilor și țiganilor. De aceea consideram ca cea mai gravă crimă făcută
împotriva europenilor de baștină și a culturii europene este
deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și hămesite de
foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa creștină,
civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine, în care
urmașii noștri vor putea, probabil, supravietui pentru câteva generații
în „rezervații”… Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele
încrucișate și ne văicărim de toate ticăloșiile care se petrec sub soare
fără a întreprinde nimic. Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea
noastră, a tuturor !” - www.totpal.ro Foto document: Neagu Djuvara - militar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial V.M.: Prin urmare se schimbă în bine mersul istoriei ? Neagu Djuvara: Dacă modelul este Imperiul Roman spre sfârșit, când nu
existau războaie decât la periferie, într-adevăr semănăm cu acesta. Dar
ce mă îngrijorează pe mine este că am intrat deja într-un nou Ev Mediu.
Adică, moare definitiv civilizația occidentală. Încet, dar sigur. V.M.: Care sunt simptomele ? Neagu Djuvara: Simptomele le simțim deja demult, printr-o dezordine
morală care nu a existat niciodată. Vă dau un singur exemplu: tineretul
care se revoltă astăzi nu are absolut nici un ideal. Nu se revoltă
pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă că s-a stricat
ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de
idealuri viitoare, chiar greșite, așa cum a fost cu comunismul, astăzi
nu mai are nici un ideal…
Al doilea simptom nevăzut până acum: bizareria cu marea cotitură în artă
și gândire (care în general se petrece cu zeci sau sute de ani după ce a
căzut un imperiu) în civilizația occidentală a început între 1905-1913,
deci înainte de ivirea imperialismului american. De exemplu, în
sculptură, Brâncuşi al nostru rupe complet tradiţia care merge de la
Michelangelo la Rodin. La fel în muzică, unde dodecafonia, școala de la
Viena şi Bela Bartok, toate sunt complet în ruptură cu marea muzică de
la Monteverdi și până la Debussy. În toate domeniile artei şi gândirii
avem un viraj brutal la începutul veacului 20. Acesta ar fi semnul că
începem un nou Ev Mediu.
Asta înseamnă că hegemonia americană , care asigura un fel de pace
mondială, nu va dura cinci secole precum imperiul roman, ci probabil
doar o sută de ani. Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va
deveni metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet,
dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nici o ambiţie. De zeci de
ani. Noi nu suportăm un „atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am
creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin
să-l umple. V.M.: Și idealul Uniunii Europene ? Neagu Djuvara: Tinerii nu prea știu ce este idealul european. Tinerii
nu întrevăd ce poate să fie o Europă Unită. Nici eu nu o văd unită
deloc, nu o văd cu un guvern și un președinte. Mai cu seamă dacă intră
şi Turcia, atunci Europa avortează. V.M.: Sunteți foarte pesimist. Atunci ce viitor are civilizația europeană care a dominat lumea vreme de câteva secole ? Neagu Djuvara: Tocmai de aceea este menită să dispară. Asta este o
lege universală. Când ai avut atâta splendoare de creativitate în
știință și artă, precum și putere economică și politică ca să te întinzi
pe întregul glob terestru, trebuie să plătești prin dispariție. V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ? Neagu Djuvara: Bine înteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o
horă care se strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar. V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ? Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care
ne rămâne îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori,
încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta
decât în străinătate. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări.
Începând de la Cantemir, pîna la Eliade şi Cioran, toţi s-au remarcat în
străinătate. V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ? Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi
rog pe cei care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în
măsura posibilului, pentru a crea o nouă elită intelectuală, care s-o
înlocuiască pe cea de-acuma. V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ? Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul
Europei, aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea
germană sau franceză… V.M.: Ce ați făcut pe 1 Decembrie, de ziua națională a României ? Neagu Djuvara: Am dat interviuri zicând un lucru care supără pe mai
toată lumea: că nu sunt de acord cu alegerea lui 1 Decembrie ca
sărbătoare națională. În primul rând, nu este bine să modifici la
fiecare schimbare de regim o sărbătoare naţională. Am avut timp de
aproape un veac 10 Mai, care este ziua independenţei ţării. Prin urmare,
data intrării României în concertul european. Că 10 Mai a coincis cu
venirea prinţului Carol, ceea ce i-a făcut pe acei domni din 1990 să se
teamă, înteleg. Dar, pe de altă parte, 1 Decembrie nu este data României
mari. Este data cînd două provincii, Transilvania şi Banat , au cerut
să intre în Regatul României. Cu doua zile înainte ceruse Bucovina . Cu
şase zile înainte ceruse Basarabia. Şi toate patru au fost acceptate de
şeful statului, adică de Regele Ferdinand, la 24 Decembrie. Deci data
când s-a născut România Mare este 24 Decembrie, nu 1 Decembrie !
Pe de altă parte, mai există un motiv foarte practic. O sărbătoare
națională e bine sa fie ținută intr-un anotimp cu soare, în care vremea
să te îndemne la bucurie, oamenii să poată dansa în stradă. Ce te faci
la 1 Decembrie, când se văd aburii vorbitorilor ieșind din gură și când
bieții ostași îngheață ? V.M.: V-ați întors în România după 45 de ani de exil, în februarie 1990. Ați
scris că în primele zile petrecute la București v-ați tot întrebat: „Ce
cauți aici, Neagule ?”. Ați aflat răspunsul la întrebare ? Neagu Djuvara (râde limpede și cu poftă): Culmea este că risc să îmi
pun întrebarea și după 19 ani. Din când în când îmi pun încă întrebarea
asta și astăzi. Dar constatând cu câtă căldură sunt primit de tineret,
consider că nu m-am întors degeaba în țară.
Când am întocmit această mică lucrare făcută în grabă și sub îndemnul
altora, căci nu am avut personal intenția să scriu „Scurtă istorie a
românilor povestită celor tineri”, ea s-a vândut în 39.000 de exemplare.
Iar când m-am oprit la o farmacie, un domn foarte amabil mi-a spus: „Mă
iertați că mă adresez Dumneavoastră, dar doream să vă mulțumesc. Am o
fiică la liceu care avea o totală inapetență pentru istorie; i-am
cumpărat cartea Dumneavoastră și de atunci e pasionată de istorie”.
Acestea sunt lucruri care mă bucură și îmi dau seama că, totuși, nu am
venit degeaba în România. V.M.: Sunteți patriot ? Neagu Djuvara: Patriot ? Ascultă (pufnește furios). Nu merit să-mi
fie pusă o asemenea întrebare. Se întorcea cineva care nu e patriot ?
Soția mea, care e franțuzoaică, când a văzut ce fac în România a spus:
„Trebuie să ai patriotismul bine înșurubat în cap ca să suporți să
trăiești acolo”. V.M.: De 19 ani tot suportați. Mai suportați mult ? Neagu Djuvara: Păi da. Voi suporta până la moarte, asta e clar. Vreau
să fiu înmormântat aici. Dar mi-aș dori să mor pe un vapor. Când nu voi
mai putea să scriu am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze
care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în
mare. Să terminăm cu poveștile acelea cu înmormântări complicate, cu
alaiuri și cu discursuri.
Din păcate (și în context expresia este cu adevărat potrivită), Europa
de mâine va aparține arabilor și țiganilor. De aceea consideram că cea
mai gravă crimă făcută împotriva europenilor de baștină și a culturii
europene este deschiderea largă a porților Europei hoardelor barbare și
hămesite de foame din Asia și Africa, hoarde care vor transforma Europa
creștină, civilizată și prosperă de astăzi în Euro-Indo-Arabia de mâine,
în care urmașii nostri vor putea, probabil, supraviețui pentru câteva
generații în „rezervații”…
Iar noi, europenii de rând, stăm cu brațele încrucișate și ne văicărim
de toate ticăloșiile care se petrec sub soare fără a întreprinde nimic.
Așa încât ne merităm soarta, spre rușinea noastră, a tuturor !
STRATEGIA LUI MERKEL. GERMANIAvrea să-și mențină creșterea
economică cu ajutorul a 800.000 de refugiați. Dezvăluirile ministrului
economiei lămuresc graba lui Jean-Claude Junckers de a impune cote
obligatorii.
În timp ce multe țări europene spun că solicitanții de azil ar
putea deteriora economiile lor în cazul în care lăsa prea mulți să
intre, Germania se bazează pe cifrele record venite din afara granițelor
sale pentru a salva propria economie.
Guvernul condus de
Angela Merkel estimează că populația sa capabilă de muncă se va micșora
cu 6 milioane de oameni până în 2030 întrucât numărul de decese îl
depășește pe cel al nașterilor, ceea ce face grea misiunea guvernului de
a menține economia în creștere. "Dacă reușim să-i calificăm rapid pe cei care vin la noi și să-i
integrăm în muncă, atunci vom rezolva una dintre cele mai mari probleme
pentru viitorul economic al țării noastre: deficitul forței de muncă," a
spus Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel parlamentului în cursul zilei
de joi. Păstrarea unei balanțe între lipsa de experiență profesională a
refugiaților, lipsa de personal calificat, păstrând în același timp
populația de pe partea sa, va fi o provocare pentru guvern. Dar multe
companii germane deja se uită cu interes la potențialul estimat de
800.000 de oameni așteaptați în acest an, susține a analiză publicată pe
siteul Channel News Asia.
Potrivit acesteia, Marcel Fratzscher, șeful institutului economic
DIW, a declarat că imigranții au umplut mai mult de două treimi din cele
aproape 1,5 milioane de noi locuri de muncă create în cea mai mare
economie a Europei în ultimii cinci ani. "Avem nevoie de lucrători, dacă vrem să mențină puterea economică a Germaniei", a spus el. Situat în WEstfalia, cel mai populat stat din Germania, care a
preluat în jur de o cincime dintre noii sosiți, Dortmund găzduiește
aproximativ 4.000 de refugiați și se așteaptă ca numărul să se dubleze
până la sfârșitul anului. Orașul
industrial a suferit un declin în mineritul de cărbune și rata
șomajului a crescut la 12,7 la sută, de doua ori media națională. Un șir de lideri europeni au citat rata ridicată a șomajului ca un
motiv pentru refuzul de a lua chiar și doar câteva mii din sutele de mii
de refugiați în Europa pentru a scăpa de război și a sărăcia din
Orientul Mijlociu și Africa. Dar,
în Dortmund, Camera locală de meserii (HWK) vede diferit, spunând
aproape un sfert din întreprinderile din oraș au avut posturi libere. "Locurile de muncă sunt acolo, dar nu sunt întotdeauna adecvate
solicitanților care nu au calificările potrivite," a spus un purtător de
cuvant al HWK , menționând că ucenicia nu-i mai tentează pe mulți
germani, care au preferat să meargă la universitate după școală.
Pentru a umple golul, a invitat 85 de refugiați pentru a da testele
de limbă germană și matematică la inceputul acestui an, alegând 15 din
Siria, Congo și Eritreea pentru a-i instrui ca opticieni, electricieni,
mecanici, muncitori în metal și montatori de parchet. Unul dintre ei a fost Abraha, care a fugit din Eritreea pe jos în
2012, după șase ani în armată. El a ajuns în Germania în noiembrie și a
început de un curs de învățare a limbii germane la adăpostul în care
stătea ca refugiat. Purtatorul de cuvant al HWK a declarat ca unele companii au oferit
locuri de formare suplimentare pentru refugiați. Ucenicii nu primesc
salariul minim de 8.50 euro (US $ 9.52) pe oră. Sindicatele au declarat
grijă că trebuie să fie luate măsuri pentru a preveni ca emigranții să
fie exploatați ca forță de muncă ieftină. Întrebat dacă un aflux de refugiați ar putea duce la scăderea
salariului minim, purtatorul de cuvant al HWK a spus că remunerația
pentru ucenicie este stabilită prin acorduri salariale colective și nu a
existat nici o negociere separată de salarii. Berthold Schroeder, șeful HWK în Dortmund, care a inițiat
proiectul-pilot, a declarat companiile mici pot acționa uneori ca un
substitut pentru familii și de a ajuta nou-veniți se stabilească în
Germania. Dar există și alte bariere în calea afluxului de refugiați care oferă un răspuns rapid la dilema demografică a Germaniei. În timp ce mulți sunt foarte educați, în special cei din Siria, în
jurul valorii de 20 la sută sunt analfabeți, a spus ministrul de interne
Thomas de Maiziere. Ministrul Muncii, Andrea Nahles a declarat ca
numărul de beneficiari de prestații ar putea crește cu până la 460.000
de refugiați. Pentru a accelera accesul la piața forței de muncă, guvernul
Germaniei a redus timpul de asteptare în așa fel încât de solicitanții
de azil să poată lucra și a eliminat obligația de a solicita aprobarea
din partea autorităților de muncă înainte de a începe perioada de
ucenicie. Tag-uri: Angela Merkel, Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, Channel News, Marcel Fratzscher, Orientul Mijlociu, Berthold Schroeder, Ministrul Muncii, Andrea Nahles
În timp ce multe țări europene spun că solicitanții de azil ar
putea deteriora economiile lor în cazul în care lăsa prea mulți să
intre, Germania se bazează pe cifrele record venite din afara granițelor
sale pentru a salva propria economie.
....................................................................................................................................................................
Curtea
de Apel Bucureşti decide, luni, dacă Sorin Mircea Oprescu, primarul
municipiului Bucureşti, rămâne în arest. Edilul-şef a contestat mandatul
de arestare preventivă emis pe numele său de judecătoarea Daria Isabela
Miheţ, din Tribunalul Bucureşti. Contestaţia lui Oprescu a fost trimisă
spre soluţionare judecătoarei Camelia Bogdan, din Curtea de Apel
Bucureşti. În luna martie, Camelia Bogdan a
decis menţinerea în stare de arest preventiv a afaceristului israelian
Avraham Morgenstern. Hotărârea a fost luată în dosarul în care
Morgenstern este judecat pentru o presupusă evaziune fiscală în valoare
de peste zece milioane de euro. Pe scurt, Morgenstern este bănuit că,
„în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir
Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din
trei contracte încheiate cu RAEDPP (Regia Autonomă Exploatarea
Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi
nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în
executarea acestor contracte“.
Avraham Morgenstern este cercetat,
într-un alt dosar, alături de Radu Mazăre, primarul Constanţei, şi de
fratele acestuia, Alexandru Mazăre, senator al României, în Dosarul
Campusului Social „Henri Coandă“.
„Sistem“
Revenind la dosarul lui Oprescu,
acesta este suspectat de luare de mită. Procurorii DNA susţin că, „în
perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi
inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din
municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care
doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în
subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut
realizat din execuţia acelor contracte, cu titlu de mită, unor factori
de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti“.
„10% din valoarea contractului“
„Astfel, executantul păstra pentru
sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă
funcţionarilor din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti,
cu titlu de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind
cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea. Concret, membrii grupului,
persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice
din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea
contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia
de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii
facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul
facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii
de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi
pentru Primar. La data de 5.09.2015, în baza unei înţelegeri prealabile
cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană
de încredere a primarului, inculpatul Oprescu Sorin Mircea a primit de
la primul suma de 25.000 de euro din totalul de 60.000 de euro pretinşi
de cei doi de la un număr de patru denunţători pentru edilul
municipiului Bucureşti“, potrivit DNA.
„Bruia semnalul telefoanelor“
În referatul propunerii de arestare,
care poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“, „referitor
la măsurile de precauţie ale inculpatului Oprescu Sorin Mircea, (...) a
mai indicat că într-un foişor aflat în curtea imobilului de la (...) se
află un aparat de aproximativ 100 X 75 cm în care sunt obligaţi să îşi
lase telefoanele mobile atunci când discută în foişor“. „Despre acest
aparat (...), zis (...), i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor,
astfel încât să nu fie interceptate. (…) Cu ocazia efectuării
percheziţiei corporale şi a autoturismului (...) , solicitându-i-se
p(...)a sumelor de bani aflate asupra sa ori în autoturism, inculpatul
Oprescu Sorin Mircea a predat suma de 5.000 de euro, formată din trei
bancnote în cupiură de 100 de euro şi 94 de bancnote în cupiură de 50 de
euro, despre care a spus că îi aparţin şi i-a luat de la casa sa din
(...)“, se mai arată în referatul propunerii de arestare. Aşa cum arătam şi mai sus, Oprescu a
fost arestat preventiv de judecătoarea Daria Isabela Miheţ, din
Tribunalul Bucureşti. Miheţ a promovat examenul organizat de Institutul
Naţional al Magistraturii în perioada 27 octombrie 2007 - 27 noiembrie
2007. Ea a fost numită judecător la Judecătoria Giurgiu în ianuarie
2008, decretul fiind semnat de fostul preşedinte al României, Traian
Băsescu. În martie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii a decis
promovarea efectivă a judecătoarei Miheţ la Tribunalul Bucureşti. În
motivare, judecătoarea Daria Isabela Miheţ arată, potrivit
stiripesurse.ro, că, „la aprecierea pericolului concret al faptelor
trebuie avută în vedere şi reacţia societăţii la asemenea fapte, prin
care o persoane publică, deţinătoare a celei de-a doua funcţii elective
ca număr de voturi în România, primeşte mită, prin intermediul
directorului unei instituţii publice din subordinea sa“.
Nu a convins instanţa
„Este de asemenea de necontestat
faptul că inculpatul O.S.M. şi-a însuşit această sumă de bani primită de
la denunţătorul (...), sens în care există la dosarul cauzei: (....) De
altfel, audiat in faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi,
inculpatul O.S.M. nu a contestat acest fapt. Totodată, probele
administrate în cursul urmăririi penale conturează teza potrivit căreia
inculpatul O.S.M. a primit de la P.B.C. suma de 25.000 de euro cu titlu
de mită, şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a susţinut inculpatul în
mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului. (…) În concluzie, din
probele existente la dosarul cauzei, astfel cum au fost expuse mai sus,
judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că inculpatul O.S.M. a
cunoscut provenienţa ilicită a sumei de 25.000 de euro, pe care a
primit-o de la denunţătorul (...), cu titlu de contraechivalent al
prestaţiei sale, aceea de a asigura stabilitatea funcţiei publice
deţinute de (...), prin încălcarea obligaţiilor ce îi reveneau în
calitate de primar al municpiului Bucureşti“, potrivit sursei mai sus
citate.
AFACEREA REFUGIAȚILOR/ OFICIALII ROMÂNI MINT ÎN CRIZA MIGRANȚILOR:
România va primi în prima fază 6351 de refugiați, anul viitor probabil
câteva zeci de mii
AFACEREA
REFUGIAȚILOR/ OFICIALII ROMÂNI MINT ÎN CRIZA MIGRANȚILOR: România va
primi în prima fază 6351 de refugiați, anul viitor probabil câteva zeci
de mii
Oficialii români dezinformează voit populația în
privința refuzului cotei de refugiați hotărâtă de Comisia Europeană.
Nici un oficial român nu are curajul să explice modalitatea de luare a
deciziei. Și nici să dezvăluie ce se află în spate și afacerea gândită
în unele capitale europene. de ANDREI BĂDIN Unele din țările care inițial refuzau cotele au revenit asupra poziției lor. Polonia și Spania, de pildă. Asta fiindcă de la Bruxelles se amenință cu tăierea de fonduri. Poloniei i s-a făcut hatârul să îi fie redus numărul de refugiați deoarece a știut să își joace cartea. România nu are cum să se opună deciziei Comisiei Europene de a primi
în prima fază 6351 de refugiați și nici un oficial nu are curaj să
explice public mecanismele luării deciziei. România TREBUIE să primeasca 6351 de refugiați, a fost anunțul făcut miercuri la Bruxelles de Jean Claude Junker, atenție la TREBUIE. Asta la un număr de refugiați de 160.000. Numai în următoarele 10 zile se așteaptă minim 40.000 de refugiați în Ungaria. Lăsam la o parte celelalte rute de migrație...
Conform informațiilor oficiale, 400.000 de oameni se află în drum spre Europa. CITIȚI ȘI:Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi: 42.000 de refugiați în Ungaria în următoarele 10 zile AFACEREA REFUGIAȚILOR PUSĂ LA CALE LA BERLIN ȘI PARIS Decizia se va lua oficial în 14 septembrie la Consiliul JAI,
unde România va fi reprezentată de vicepremierul și ministrul de
interne, Gabriel Oprea. ATENȚIE decizia NU se va lua prin consens, așa
cum se face de pildă în Consiliul European, ci cu majoritate simplă de
voturi. Într-un cuvânt decizia NU are cum să nu fie adoptată. De menționat este că România a fixat ședința CSAT la trei zile după Consiliul JAI, deci va aproba ce se va hotări la Bruxelles.
În plus se va adopta și mecanismul de împărțire al refugiaților: Germania și Franța vor decide împărțeala. Adică oamenii școliți și cu rude în cele două țări vor fi adoptați primii.De
asemenea, cele două țări pot decide să adopte creștinii, iar musulmanii
trimiși în celelalte țări. Este un anunț făcut de un oficial francez
miercuri că Parisul va primi numai creștini. Este cheia principală a afacerii refugiaților. De altfel, comentatori din presa germană au recunoscut că Germania are nevoie de forță de muncă ieftină, astfel explicându-se și entuziasmul guvernului de la Berlin. Germanii nu spun însă că vor să ia bomboana de pe colivă. Conform deciziei, România va primi aproape 4% din numărul de refugiați.
La un milion de migranți estimați moderat anul viitor înseamnă simplu
încă 40.000. La acest număr adăugați rudele migranților, cel puțin doi
de familie, varianta super optimistă duce la 80.000, plus cei 6.351 și
rudele lor, adică spre 100.000 într-un singur an. În varianta optimistă,
în cea pesimistă aproape dublu. Iar conform chiar șefului Consiliului European, Donald Tusk,
criza refugiaților va dura câțiva ani. La un milion pe an faceți un
calcul sumar și țineți cont de 4% pentru România. CITIȚI ȘI:Șeful Consiliului European recunoaște public: Exodul refugiaților va dura ani de zile POLITICIENII ROMÂNI MÂNIOȘI LA BUCUREȘTI, DE ACORD LA BRUXELLES Cea mai bună dovadă de ipocrizie în afacerea refugiaților este atitudinea partidelor românești. La București, toți țipă că NU acceptăm refugiați, dar la Bruxelles se declară PENTRU. Grupul PPE, de exemplu, format din PNL-PMP-UDMR este pentru. Grupul
socialiștilor din care face parte PSD de asemenea, chiar dacă mai
nuanțat.
Șapte teorii ale conspirației care s-au dovedit adevărate
Acum puțin timp scriam despre motivele pentru care oamenii sunt atât de fascinați de teoriile conspirației
și de ce nu ar trebui să crezi în ele. Totuși, se pare că nu
întotdeauna sunt doar produsul imaginației unor oameni cu prea mult timp
liber. Pe 20 iulie 1969, când omenirea asista la primul pas pe Lună
făcut de un om, în paralel existau câteva persoane foarte convinse de
faptul că totul e un scenariu menit să amplifice propaganda americană.
De atunci, nu a existat eveniment ieșit din comun, de interes mai mult
sau mai puțin internațional, care să nu aibă și o explicație demnă de
filmele hollywoodiene. Doar câteva ar fi 11 septembrie și celebrul
atentat, sfârșitul lumii din 2012 (și din fiecare an), Illuminati, iar
lista poate continua. Oricât
de clișeic ar suna, uneori viața bate filmul, așa că am alcătuit o
listă de teorii ale conspirației care s-au dovedit adevărate, deși
enunțarea lor nu sună cu mult mai plauzibil decât cele menționate mai
sus, care sunt total absurde.
Incidentul din golful Tonkin nu a existat, de fapt
Incidentul din golful Tonkin este expresia folosită pentru a desemna
două lupte între nave americane şi nord-vietnameze, care au avut loc pe
2, respectiv 4 august 1964. Întâmplarea a dus la declanşarea războiului
din Vietnam, iar autorităţile americane au fost acuzate, în numeroase
rânduri, că au fabricat incidentul pentru a justifica o intervenţie în
statul comunist. Oficial,
distrugătorul american USS Maddox a fost implicat într-o luptă
împotriva a trei nave vietnameze, în golful Tonkin, pe 2 august 1964, în
urma căreia patru soldaţi vietnamezi au fost ucişi, iar navele lor au
fost serios avariate. Peste două zile, distrugătorul a răspuns unui atac
vietnamez în aceeaşi zonă, iar preşedintele Lyndon Johnson a hotărât să
ceară Congresului aprobarea pentru o intervenţie militară, fapt care a
dus la începerea războiului din Vietnam. În
2005 însă, NSA a desecretizat documentele legate de eveniment, conform
cărora al doilea atac, cel care a determinat intervenţia americană, nu a
avut loc. Se pare că soldaţii de pe USS Maddox au interpretat nişte
semnale radar false drept un atac asupra lor din partea vietnamezilor,
care nu au întreprins nicio acţiune în acea noapte.
CIA chiar s-a jucat cu mințile cetățenilor americani
Teoria conspirației ne spune că CIA a realizat experimente secrete pe
cetățenii americani din 1950 până în 1973. Această teorie e atât de
adevărată, încât însuși Bill Clinton a formulat scuze publice din partea
guvernului american, în 1995. La începutul anilor ’50, guvernul Statelor Unite a autorizat CIA să înceapăOperaţiunea MKUltra,
un studiu clinic care urma să analizeze efectele hipnozei, torturii,
izolării şi ale LSD-ului, asupra pacienţilor umani. Cei mai mulţi dintre
aceştia nu ştiau despre ce e vorba, iar medicii şi personalul
spitalelor implicate au fost plătiţi pentru a nu informa subiecţii
corespunzător. Autorităţile
au oferit chiar heroină unor persoane dependente, pentru a le convinge
să ia parte la experiment. Până la încheierea operaţiunii, în 1973, când
multe dintre documente au fost distruse, mai mult de 30 de universităţi
au fost implicate şi cel puţin o persoană a murit, sinucigându-se după
ce a ingerat LSD fără să ştie. Un alt detaliu interesant: se pare că teroristul Theodore Kaczynski, cunoscut ulterior sub pseudonimul Unabomber,
a luat parte la acest experiment teribil și există chiar un studiu care
indică faptul că s-ar putea ca trauma să îi justifice într-o oarecare
măsură agresivitatea.
Operațiunea Mierla: instaurarea controlulul media asupra minții umane
În anii ’40, CIA a lansat un proiect secret numit Operațiunea Mierla.
Scopul era să cumpere influența și controlul asupra instituțiilor media
principale. De asemenea, agenții plănuiau să transforme jurnaliștii în
spioni. Chiar
si publicații prestigioase, precum New York Times sau Time au fost
obiectul acestor infiltrări și se crede că CIA a influențat astfel 25 de
surse de informare majore. Programul a avut un impact major și pe plan
extern, ajutând la coalizarea publicului împotriva grupărilor
revoluționare din America Latină, prezentate drept „comuniste” și
„criminale”, chiar dacă unele nu aveau nici o tangență cu URSS. Această
manipulare de proporții a continuat în urmatorul deceniu și, deși
oficialii CIA susțin că ea a încetat odată cu încheierea războiului
rece, scepticii sunt de părere că operațiunea este în plină desfășurare.
Serviciul American de Sănătate Publică nu a tratatat bolnavii de sifilis
Această teorie a conspirației pretindea că între 1932 și 1972,
Serviciul American de Sănătate Publică a desfășurat un studiu clinic
asupra bărbaților africani din zona rurală, care aveau sifilis. Se pare
că aceștia nu doar că nu au fost informați în legătură cu faptul că sunt
bolnavi, dar nici nu au primit tratament, deși penicilina este
accesibilă din 1940. Experimentul
a reunit 600 de bărbaţi afro-americani, 399 de bolnavi şi 201 sănătoşi.
Până la începutul lui 1970, 128 dintre bărbați au murit, soțiile a 40
dintre ei se molipsiseră, iar 19 copii au fost născuți cu sifilis
congenital. Deşi studiul era planificat să dureze doar şase luni, a
ţinut, până la urmă, 40 de ani. A fost întrerupt în 1972, după un
articol Associated Press, care a făcut publice toate neregulile care se
petreceau în cadrul experimentului Tuskegee.
Americanii plănuiau să însceneze atentate pentru a interveni în Cuba
În 1962, la scurt timp după ascensiunea lui Fidel Castro la putere în
Cuba, Departamentul Apărării din Statele Unite a propus demararea
Operaţiunii Northwoods. Aceasta urma să utilizeze o serie de măsuri
pentru a câştiga sprijinul opiniei publice americane şi internaţionale
şi pentru a justifica o intervenţie armată în statul comunist. Conform
dosarelor, care au fost desecretizate recent, tacticile care urmau să
fie folosite includeau răspândirea unor zvonuri, distrugerea unei nave
americane în golful Guantanamo, organizarea de înmormântări pentru
victimele fictive, sau chiar deturnarea unor avioane comerciale sau vase
de croazieră. Din fericire, preşedintele John Fitzgerald Kennedy a
refuzat propunerea oficialilor.
Operațiunea Snow White, un furt de documente fără precedent
Operațiunea Snow White este numele pe care l-a primit o infiltrare
fără precedent a membrilor cultului scientolog în guvernul american în
anii ’70. Aceștia au reușit să se infiltreze până și în organizații
internaționale, precum Interpolul, în speranța ștergerii oricărei urme a
vreunei activitățti ilegale efectuate de acest cult. În
1977, FBI a demascat, în sfârșit, acțiunile rău-intenționate ale
membrilor cultului. Documentele confiscate au umplut în jur de 20 de
camioane. Printre ele se aflau planuri de a pune sub acuzare sau interna
în spitale de psihiatrie persoane ce au fost critice la adresa
scientologiei, în urma unor înscenări. Scriitoarea
Paulette Cooper, cea care a dezvăluit o mare parte din practicile
ilegale ale cultului, era printre ținte. Scientologii mai voiau sa
pledeze la Națiunile Unite ca orice acțiune agresivă împotriva
scientologiei să fie încadrată la genocid.
Mărturia care a dus la implicare americanilor în războiul din Golf a fost falsă
În 1990, o fată de 15 ani din Kuwait, a depus o mărturie, în faţa
Congresului din Statele Unite, împotriva soldaţilor din Irak. Nayirah,
aşa cum a fost numită fata, a spus că militarii luau bebeluşi din
incubatoarele spitalelor şi îi aruncau pe podea, ca să îi omoare.
Mărturia fetei, împreună cu alte motive, a dus la intervenţia Statelor
Unite în războiul din Golf. O
investigaţie ulterioară a demonstrat că discursul pe care fata l-a ţinut
în faţa Congresului a fost conceput de gigantul de pe piaţa companiilor
de relaţii publice Hill & Knowlton şi, mai mult, că “Nayirah” era
fiica ambasadorului din Kuwait în Statele Unite. Tom Lantos, cel care a
coprezidat comisia în faţa căreia fata a depus mărturie, a coordonat
întreaga afacere. Coincidenţă sau nu, comisia pe care o conducea
închiria spaţiu în sediul central al companiei de PR care a pus totul la
punct.