Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 4 septembrie 2015

IT WAS LOVE - Frank Duval



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Caricatura zilei – 4 septembrie 4 Sep, 2015


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Traian Băsescu acuză Occidentul că a dus la crearea Statului Islamic și la criza refugiaților - Flux 24

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html


Traian Băsescu acuză Occidentul că a dus la crearea Statului Islamic și la criza refugiaților




Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat joi seară Occidentul că a creat  puterea de azi a Organizației Statul Islamic prin intervențiile greșite în Libia și Siria, la care România s-a opus. Băsescu a reiterat la B1 Tv că se opune primirii refugiaților în România.
Să mă lase UE cu solidaritatea, a susținut Băsescu.
Fostul șef al statului român a spus că România a anticipat ce se va întâmpla în Consiliul European.
CITIȚI ȘI:Traian Băsescu: România NU trebuie să primească refugiați/ Țările occidentale care au provocat haosul din Libia și Siria să-și asume responsabilitatea
Aștept ca președintele și premierul să se folosească de ceea ce a făcut România în această direcție în Consiliul European și prin poziția de atunci să explice acum de ce nu acceptă refugiați, a mai spus Băsescu.
UE nu poate face acestei situații, dar s-a ferit să ia măsuri, e o chestie majoră de securitate, a mai afirmat fostul președinte.
Băsescu a susținut că trebuie distruse capacitățile de plecare a navelor de imigranți.
Ieri erau 1700 de refugiați pe care trebuie să îi primească România, azi sunt 7000, mâine vor fi mult mai mulți, a mai precizat Băsescu.
”Eu am spus și în intervenția mea de acum câteva zile, când am fost categoric împotriva unei poziții prin care România să accepte primirea refugiaților. Îmi mențin poziția că România ar face o mare greșeală să intre în categoria statelor membre care vor accepta refugiați, indiferent că sunt din Siria, din Magreb sau Afganistan. România are piloni extrem de puternici în Consiliul European. Nu e treaba mea să le spun public, e treaba reprezentanților României să valorifice acele poziții. Vreau să spun un lucru. România și-a pus piloni în interiorul Consiliului European asupra Orientului Mijlociu, Asupra Libiei și Siriei, care sunt acum marile goluri, care îi pot folosi la o poziție prin care să spună: România v-a avertizat, dar ați luat-o pe cont propriu. Nu ne puneți să plătim o factură pe care voi ați generat-o. Povestea cu solidariatea trebuia să funcționeze atunci când România a atras atenția cu Siria și Libia, cu ce punem în locul dictatorilor. Și am pus Statul Islamic care își trimite oamenii peste mări. Pentru că Stat Islamic deține exploatări petroliere, deține în Siria și Irak zone de control are resurselor petroliere pe care le valorifică. Și în acest val de care ne e milă, intră și oameni finanțați de cei care dețin astfel de resurse.Îi văd și eu că sunt chinuiți, dar când ești șef de stat în loc de inimă trebuie să ai o piatră. În condițiile în care avem un acord de la Dublin care spune clar că care sunt regulile UE cu privire la imigrația ilegală. Cine crede că astfel de valuri se preiau doar prin a le oferi cazare se înșală profund”, a declarat Traian Băsescu în cadrul emisiunii ”Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV și moderată de Cătălin Striblea și Sabin Orcan.
Fostul președinte a mai spus că îi este de milă de refugiați, de mamele care fug cu copiii în brrațe, dar ”ca șef de stat, trebuie să ai o inimă de piatră”.
Acesta a mai menționat faptul că autoritățile din țara noastră ar trebui să trateze criza imigranților ca pe o problemă de securitate pentru România, dar și pentru Uniunea Europeană. Traian Băsescu a mai afirmat că UE nu poate face față acestei situații, care era anticipabilă.
Ba mai mult, susține fostul președinte, România nu are de ce să primească 1.700 sau 7.000 de imigranți (n.r. cifre vehiculate în presă), deoarece nu știm multe informații despre aceste persoane.
”Eu sunt un om căruia îi dau lacrimile. Am văzut imaginile, sunt înduioșătoare, dar un șef de stat trebuie să spună nu”, a spus Băsescu.

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic - ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Isabela Vasiliu-Scraba, „Rinocerizarea” criteriului biografic la un istoric dilematic


Motto: „Am văzut Rinocerii de Ionescu. Alături de sclavia economică, rinocerizarea e unul din flagelele cumplite și permanente pe care omul e nevoit să le suporte. Rinocerizarea e perfect valabilă peste tot unde se face politică și se propagă vreo ideologie”. (Victor Felea, Jurnal, 13 sept. 1964).

Isabela Vasiliu-Scraba
„Rinocerizarea” criteriului biografic s-a putut observa la un istoric dilematic recenzând  Scrisorile din București, 1944-1946 (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006) trimise de profesorul Eric Tappe (1910-1992) specialist în limba română la Universitatea din Londra, fost elev al istoricului Grigore Nandriș de la Londra (fratele memorialistei Anița Nandriș Cudla deportată de sovietici de la Cernăuți în Siberia pentru 20 de ani). Ȋntr-un  articol din 2008 (vezi „Dilema Veche”, Nr. 211/ 2008), Andrei Pippidi mentionează relațiile englezului Tappe cu români de prestigiu, cu istoricul academician gen. Radu Rosetti, cu arheologul Ion Nestor (1905-1974), director al Muzeului Național de Antichități - devenit din 1956 Institutul de Arheologie al Academiei-, și cu Marioara Golescu (1), - ultima fiind cea care a avut ideea de a salva prin fotografiere multe din Tăblițele de la Sinaia făcute dispărute în comunism (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un ziarist, o filoloagă și o carte bombă: Cronica geto-dacă de pe Tăblițele de la Sinaia, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Nr. 76/ 2008, p.3382,  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/dan_romalo2.htm     ), dar „uită” arestările istoricilor menționați, detenții începute la Ministerul de Interne condus de Teohari Georgescu / Burăh Tescovici. „Regimurile care funcționeză pe baza terorii exercitate de o poliție politică” ar fi conspirative, observa în 2002 un fost deținut politic, nepot al istoricului militar Radu Rosetti, decedat în temnița comunistă din Sighetul Marmației (2).
„Rinocerizarea” devine posibilă după „cucerirea puterii prin modificarea mentalității, grație hegemoniei ideologice” veșnic atentă ca cele spuse și publicate să nu-i fie defavorabile (vezi Ion Varlam, Pseudoromânia. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, p.68). Istoricul Ion Varlam vede o ilustrare simbolică a conspirativității chiar în numele conspirativ al unor comuniști precum Lenin, Stalin, Molotov, Teohari Georgescu, Vasile Luca, Walter Roman, Silviu Brucan, Leonte Răutu, Andrei Oișteanu, Paul Cornea, Zigu Ornea, etc.” (Op. Cit., p.66). 
După moda „libertății de expresie” dinainte de 1990 când era absolut interzis a se vorbi în public despre martirii închisorilor comuniste (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Sfântului Arsenie Boca, https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/) și despre milioanele de detenținuți politic de după 23 august 1944 (vezi  Monumentul victimelor comunismului din Elveția, la Chene Bours, aproape de Geneva) dilematicul recenzent al Scrisorilor din București s-a ferit să menționeze temnița politică făcută fără nici o vină de exact acele personalități care-l impresionaseră pe Eric Tappe în anii șederii sale de la sfârșitul anului 1944 până în 1948 la Misiunea Militară Britanică din București.
Despre detenția Marioarei Golescu (1897-1987), condamnată la 20 de ani de muncă silnică (3), aflăm de la d-na Aspazia Oțel Petrescu povestind în două pagini antologice cum a salvat-o Marioara Golescu după înghețul pe timp de iarnă la izolator (vezi Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne..., București, Ed. Platytera, 2008, pp. 233-235, prima ediție în 2000 la Fundația Culturală Buna Vestire, pp. 235-238).
Ȋn cazul Mariei Golescu (specialistă care studiase mult în străinătate) arestată în 1949, „uituceala” dilematicului istoric Andrei Pippidi este cu atât mai semnificativă, cu cât nobila specialistă în artă bisericească,  „poliglotă și plină de înțelepciune” (apud. Aspazia Oțel Petrescu) făcuse anii de temniță comunistă pentru „vina” de a-l fi cunoscut și a fi corespondat cu britanicul Eric Tappe (4), „vină” care le-a dat prilej agenților Moscovei să-i confecționeze acuzația de „spioană britanică” și s-o condamne pentru „înaltă trădare de patrie”.

Note și considerații marginale:

1.Colaboratoare cu articole de istoria artei bizantine în reviste prestigioase ale vremii (Revista Fundațiilor Regale, Cronica numismatică și arheologică, Convorbiri literare, Revue historique du Sud-Est europeen, Boabe de grâu, etc) Maria Golescu a publicat în Buletinul Comisiunii Istorice, 1943-1944, articolul Un arhitect român la începutul veacului al XIX-lea : meșterul Ilie Gulie, pp.109-113, on-line https://fr.scribd.com/doc/264118184/Maria-Golescu-Mesterul-Ilie-Gulie-1943-1944 . Despre caietele ei aflate în arhiva Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din București s-a publicat în 16 mai 2013 un articol scris de Silvia Marin Barutcieff și Cristina Bogdan, on-line la http://revistacultura.ro/nou/2013/05/lada-de-zestre-a-mariei-golescu/ .
2. Despre academicienii și istoricii supuși regimului de exterminare din inchisoarea de la Sighetul Marmației se poate citi în cartea profesorului Nuțu Roșca, Închisoarea elitei românești (Baia Mare, Ed. Gutinul, 1998) de unde aflăm că rinocerizații regimului comunist scriau pe actele de deces ale celor uciși după gratii „persoană fără ocupație”. Iată câteva nume ale „dezocupaților” arestați de poliția politică: academician George Brătianu, decedat la 55 de ani după trei ani de temniță, doctor în litere la Sorbona, profesor de istorie universală, succesor al lui N. Iorga; acad. Alex. Lapedatu, decedat după trei luni de închisoare politică, din 1935 președinte al Academiei Române; acad. Ioan Lupaș, președinte al Secției Istorice a Academiei Române, descoperitorul actelor originale ale Unirii ortodocșilor cu papistașii, istoric sfătuit de Lucian Blaga să nu publice sub comuniști actele din care reiese înșelăciunea catolicilor;  acad. Ion Nistor, fost rector al Universității din Cernăuți, unde era profesor de Istoria Românilor ; acad. Dumitru Caracostea, doctor în filologie romanică la Viena cu W. Meyer-Luebke, fost profesor universitar la catedra de Istorie literară și Folclor de la Universitatea din București, fost Președinte al Secției Literare a Academiei Române, deținut din 1950 până în 1955 la inchisoarea din Sighet fără a fi fost judecat și condamnat; filozoful academician Ion Petrovici specializat în Germania șI în Franța, fost profesor de logică și de istoria filozofiei la Universitatea din Iași, apoi la Universitatea din București,  italienistul Alexandru Marcu, membru corespondent al Academiei purtat în lanțuri în închisoare împreună cu filozoful Mircea Vulcănescu, ambii omorâți după gratii ; poetul Adrian Maniu, membru corespondent al Academiei, publicat după ieșirea din temniță de poetul Mircea Ciobanu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ ); istoricul basarabean Ion Pelivan care a făcut parte din Delegația României la Conferințele de pace de la Paris șI Geneva, decedat după patru ani de închisoare comunistă; istoricul Teofil Sauciuc-Săveanu, fost rector al Universității din CernăuțI unde a predat filologie clasică, doctor în filozofie șI litere la Viena, profesor de istorie antică șI epigrafie la Universitatea din București; acad. Radu Rosetti, istoric militar, fost director al Muzeului Militar șI apoi al Bibliotecii Academiei; acad. Silviu Dragomir (unchiul filozofului Alexandru Dragomir, vezi interviul refăcut șI adnotat de Isabela Vasiliu Scraba https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/ ), istoric cercetător al arhivelor austriece șI maghiare, fost profesor universitar, doctor în teologie șI istoric al bisericii; acad. George Fotino, eminent specialist în limbi clasice, fost decan șI profesor de istorie a dreptului românesc la Universitatea din București; istoricul Ștefan Meteș, membru corespondent al Academiei, fost director al Arhivelor Statului din 1922 până în 1947; istoricul Victor Papacostea, fost profesor la Facultatea de Litere șI Filozofie din București șI întemeietorul Institutului de Studii șI Cercetări Balcanice; Zenovie Pâclișanu, decedat în închisoarea din Sighetul Marmațiuei, membru corespondent al Academiei, autor de scrieri privitoare la istoria bisericească, fost profesor de teologie la Blaj (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2002, pp. 141-142, http://www.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari ). 
3.Condamnarea de 20 de ani de muncă silnică a aflat-o d-na Aspazia Oțel Petrescu de la Marioara Golescu (1897-1987) întemnițată la 53 de ani probabil doar pentru că era o „medievalistă de mare cultură și cu o minte fermecătoare, pasionată de istorie și de arheologie” (Dan Romalo, Cronica getă pe plăci de plumb, Ed. Alcor, București, 2005, p.19). Informația Aspazia Oțel Petrescu este mai credibilă decât „condamnarea la 16 ani” despre care scrie Enciclopedia României on-line după George Marcu (coordonator), Enciclopedia personalităților feminine din România, București, Ed. Meronia, 2012, mai ales că inerția vremurilor de teroare securistă e sezizabilă exact la capitolul istoriei detențiilor politice despre care înainte de 1990 era absolut interzis a se vorbi. Iată pasajul despre Maria Golescu din cartea fostei studente a lui Lucian Blaga ajutată să scape de „repatrierea” în URSS de mama scriitorului Marin Tarangul (1938-2010), care-i fusese profesoară la Liceul de fete din Cernăuți. Tânăra Aspazia ajunsese înghețată tun în „camera secretului mare” unde condamnatele aveau pedepse mari : „Văzând că picioarele mele refuză să-și revină, domnișoara Marioara Golescu m-a chemat pe patul dânsei, mi-a desfășurat picioarele din tot felul de șosete cu care au fost îmbrăcate, doar, doar se vor încălzi și așa goale, le-a aplicat direct pe epigastrul său, locul cel mai cald al corpului omenesc. Nu puteam să le retrag  deoarece domnișoara le ținea stâns înlănțuite și ca să nu mă întind la o polemică pe linia sacrificiului ce-l făcea, a început să-mi povestească un episod din viața sa, cu adevărat extrem de interesant. Vocea ei plăcută, cu timbru grav, ne-a dus în însorita Italie, la braț cu Charles Diehl, reputatul bizantinolog, într-o discuție  privitoare la primele mânăstiri creștine din acea țară, discuție polemică pe care dânsa avea s-o câștige. Mă întrebam cum putea să suporte sloiurile de ghiață ale picioarelor mele când într-o cameră neîncălzită într-o iarnă haină păstrarea căldurii propriului corp era o problemă. Simțeam cum, în schimbul căldurii ce mi-o ceda primea fiori de ghiață care îi dădeau un frison ușor. Cu mâna ei bolnavă. în timp ce povestea, îmi masa ușor picioarele pentru ca trecerea la starea normală să fie mai puțin dureroasă. Și astfel, încet, încet a reușit să-mi dezmorțească sloiurile de gheață și să-mi aducă picioarele la o stare normală. Eu eram foarte mândră că eram nepoata bunicilor mei, unul fost căpitan de răzeși sub Soroca Nistrului, celălalt fost plăieș vornic în Cotenii de sub Cernăuți… Cât de mândră trebuie să fie domnișoara Mărioara Golescu de strămoșii ei, această voevodală prințesă valahă (căci Goleștii una sînt cu Basarabii) și cât de vrednică era de ei, căci pe un câmp de luptă diferit de acela pe care luptaseră ei nu a pregetat să încălzească la sânul ei plebeenele mele picioare” (Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către tine, Doamne, 2008, pp.233-235).
4. Corespondența dintre Eric Tappe și Maria Golescu (din perioada 1946-1979) se află în arhiva School of Slavonic and Est European Studie htts,  Tappe Collection, vezi http://www.aim25.ac.uk/cgi-bin/vcdf/detail?coll_id=7064&inst_id=58 . Maria Golescu a ajuns în Anglia „cumpărată” cu 4500 de lire sterline la începutul deceniului șase probabil prin același personaj Jakober prin care Ion Rațiu și alți români din exil negociau cumpărarea filozofului Noica aflat și el fără de vină după gratii. Prețul cumpărării lui Constantin Noica prin acel Jakober, „traficant de vieți umane și reprezentant al intereselor românești în domeniul cerealelor” (vezi Ion Rațiu, Cine mă cunoaște în țară așa cum sunt?, București, Ed. „Progresul Românesc”, 1991,  p.92), ar fi fost de 3000 lire sterline, din care Mircea Eliade ar fi dat 500 de dolari. Noica urma să  ajungă „în Apus prin luna mai 1962” (apud. Ion Rațiu, op. cit). Cum bine se stie, Noica a ieșit din temniță abia în 1964 (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Excluderea din cultura românească a lui Noica și a poeților martirizați în închisorile comuniste, https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-10noicaexclus/ ).
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

Spirite Categorie: Bref Creat: Joi, 03 Septembrie 2015 18:46 Scris de Tia Şerbănescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Spirite

 În timp ce Codul Fiscal trecea în galop prin Parlament ca să ajungă degrabă la Cotroceni, premierul recunoștea că seceta din agricultură s-ar putea să afecteze creșterea economică și să întreacă reducerea TVA din alimentație: „noi muncim și alții țipă” a constatat Ponta nemulțumit de ceilalți. Probabil țipă de durere. Dar și premierul țipă cât poate la Blaga și Gorghiu deși ar trebui să-i mai cruțe căci ei reprezintă cât de cât opoziția. Lăudat de premier, șeful ANAF Gelu Diaconu i-a scris lui Ponta plângându-se că ANAF nu se poate reforma din poziția de „rudă săracă” a ministerului de finanțe așa că a cerut „autonomie decizională” și un „board de specialiști”, ca-n America. Dacă te uiți în curtea șefilor ANAF nu s-ar zice că-i rudă săracă. Blejnar are o vilă cât toate zilele iar Șerban Pop lua mită de 200.000 de euro de la un singur caz. Acum e la mititica împreună cu Bica. De altfel, DNA a început să facă parte din biografia multor politicieni cărora le-a schimbat destinul. Obținând două zile de libertate (din arestul la domiciliu) spre a fi alături de Oana Mizil la nașterea fetiței lor, Vanghelie le-a declarat ziariștilor: „o să vedeți alt Vanghelie mult mai complicat și mai inteligent”. Ăsta chiar ar fi un miracol! Adică arestul te face inteligent? Nu toți au absolvit însă pușcăria cu inteligență sporită. Becali a ieșit la fel cum era, Copos e neschimbat, Năstase idem. E adevărat că și în libertate poți să-ți pierzi din capacități. Fostul președinte Băsescu s-a prezentat la Parchet în procesul de șantaj înaintat de Firea unde i s-a schimbat încadrarea fiind inculpat pentru amenințare: „ei pot să strige pe stadion Băsescu la Pușcărie dar eu n-am voie să spun nimic”. Depinde cum spui. Și cui spui. Iar Firea nu e nici pe departe cel mai sigur interlocutor. Dacă dl. Băsescu îi sugera Firei să ancheteze și retrocedările de terenuri din Voluntari, n-avea proces și n-ajungea să vorbească precum Felix, Năstase și Udrea: „e un joc politic în care din păcate sunt antrenate și instituțiile statului, e o avalanșă de dosare deschise de oameni politici care au ca obiectiv să mă țină în afara politicii”. Și tu Brutus? Fostul președinte repetă textele corupților inculpați pe vremea sa când îl acuzau că le fabrică dosare. Ce decădere. Inculpat și el, premierul a criticat populismul lui Băsescu care a cerut României „să refuze să primească imigranți pe teritoriul ei” observând că s-a trezit în el „spiritul geto-dac”. Aș! E spiritul elen. Noroc că deocamdată imigranții sirieni ne ocolesc. Toți vor în Germania. Încă n-au aflat că și președintele nostru este etnic german. Ce-i drept nici noi n-am simțit asta. Pare un Oblomov de Sibiu. Vorbește sibilinic și citește silabisind.

Seful Comisiei de Etica din Universitatea Bucuresti: Teza de doctorat a lui Oprea e plagiat - Ziare.com

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziare.com

Seful Comisiei de Etica din Universitatea Bucuresti: Teza de doctorat a lui Oprea e plagiat

Vineri, 04 Septembrie 2015, ora 10:58

Seful Comisiei de Etica din Universitatea Bucuresti: Teza de doctorat a lui Oprea e plagiatFoto: Arhiva / Administratia Prezidentiala
Marian Popescu, presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti, are un verdict transant dupa ce a analizat lucrarea de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, spunand ca, in mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind "copiate integral".
Presedintele Comisiei de Etica a Universitatii Bucuresti, Marian Popescu, contrazice, in nume personal, concluzia Consiliului National de Etica din Ministerul Educatiei - singurul organism abilitat la nivel national pentru solutionarea acestor sesizari - in cazul tezei de doctorat "Procedura plangerii prealabile", sustinute de Gabriel Oprea in anul 2000, la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.

In luna iulie, Comisia pe care Marian Popescu o conduce a decis sa se autosesizeze si sa examineze teza de doctorat a vicepremierului Gabriel Oprea, dupa ce in presa au aparut informatii privind un posibil plagiat.

"Legea ne-a obligat, cum se intampla in cazul demnitarilor, sa transmitem autosesizarea la Consiliul National de Etica. Consiliul National de Etica a dat verdictul atat de rapid, incat nici macar nu am apucat sa le transmitem ce incepuseram noi sa analizam", a declarat Marian Popescu pentru Gandul.

Potrivit acestuia, la Consiliul National de Etica au ajuns atat autosesizarea Comisiei, cat si o sesizare facuta de o alta persoana, dar avand acelasi obiect, iar Consiliul Etica, aflat in subordinea Ministerului Educatiei, a dat rapid verdictul: "Nu se confirma".

"Bibliografia consultata a fost bine valorificata de autor in cuprinsul tezei de doctorat, iar in procesul de documentare au fost selectate si citate din lucrarile folosite idei si informatii semnificative asupra problematicii analizate; (...) indicarea prin notele de subsol a lucrarilor consultate si a autorilor acestora se inscrie in cerintele care trebuie respectate in procesul de elaborare a unei lucrari stiintifice, cerinte impuse de dispozitiile legale in vigoare la data elaborarii tezei", este concluzia Consiliului de Etica.


Consiliul de Etica: Suspiciunea de plagiat privind teza de doctorat a lui Oprea, neconfirmata

In acel moment, in lipsa unui temei legal care sa ii permita sa dea un verdict pe lucrarea unui demnitar, Comisia a renuntat oficial sa mai dezbata subiectul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, spune Marian Popescu. Acesta a continuat insa sa examineze, pe cont propriu, lucrarea de doctorat a vicepremierului si vorbeste, in nume personal, despre concluziile la care a ajuns.

"Zeci de pagini copiate integral"


"Trebuia sa fac acest lucru, trebuia sa merg pana la capat. Este vorba, in mod sigur, despre un plagiat. O sa le atrag tovaraseste atentia celor de la Consiliu ca in lucrarea lui Gabriel Oprea sunt zeci de pagini copiate integral.

In afara de pasajele semnalate in presa, am gasit si altele, preluate din alte lucrari, fara citarea sursei. Ceea ce s-a intamplat este de domeniul evidentei", spune Marian Popescu, anuntand ca va face publice in scurt timp concluziile detaliate ale analizei care indica "o culpa grava" in ceea ce il priveste pe Gabriel Oprea.

El pune sub semnul intrebarii activitatea Consiliului National de Etica, aratand ca nu exista niciun temei legal pentru care acesta ar trebui sa examineze lucrarile demnitarilor.

Potrivit lui Marian Popescu, examinarea suspiciunilor de plagiat ar trebui sa cada in sarcina universitatii care a acordat titlul.

Presa a relatat ca lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, "Procedura plangerii prealabile", coordonata de profesorul universitar doctor Ion Neagu, contine pasaje copiate din alte carti si nu are introducere si concluzii proprii. Hotnews scria ca Oprea a copiat pagini intregi din "Plangerea Prealabila. Teoria generala a plangerii prealabile. Aplicatiunea la legislatiunea romana" a lui Constantin Turai, publicata in 1938, precum si o serie de citate din Nicolae Iorga si Gheorghe Ghibanescu, care in cartea lui Turai se regasesc marcate si citate corect de catre autor.

Ulterior, Hotnews a semnalat suspiciuni de plagiat in cazul a patru lucrari de doctorat coordonate de Gabriel Oprea, in calitatea sa de coordonator de doctorat la Academia Nationala de Informatii "Mihai Viteazul".

Este vorba despre lucrarile secretarei lui Oprea, Adela Loredana Neagu, despre cea a primarului sectorului 2, Neculai Ontanu, care este si secretar general al UNPR, despre cea a avocatei lui Ponta, Loredana Radu, si despre lucrarea prim-adjunctului procurorului general al Romaniei, Bogdan Licu.

Dupa ce la Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a fost depusa sesizare privind suspiciunea de plagiat in cazul tezei sale de doctorat, vicepremierul Gabriel Oprea spunea ca el este un om corect, iar cel care a facut plangerea este "principala sursa de zvonuri si minciuni" indreptate impotriva sa.

"In legatura cu incercarile mai vechi si mai noi de a pune sub semnul intrebarii probitatea mea morala, corectitudinea declaratiilor de avere si legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusa la Universitatea Bucuresti privind teza de doctorat, tin sa precizez urmatoarele: sunt un om corect, am respectat si respect legile tarii.

In privinta parcursului meu academic, am cerut si am primit din partea Ministerului Educatiei, conform legii, atestarea faptului ca atat titlul de doctor, cat si cel de conducator de doctorat au fost obtinute cu respectarea tuturor normelor legale si a exigentelor academice in vigoare la momentul respectiv", sustinea Oprea.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre  
Sursa:
 MEDIAFAX

Opt semne ale Apocalipsei financiare Autor: Adrian Panaite | vineri, 04 septembrie 2015 |

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Piata de capital

Opt semne ale Apocalipsei financiare

Autor:

 Adrian Panaite  

| vineri, 04 septembrie 2015 | 

De ce ar trebui să vină criza şi cum va arăta propagarea ei.

Nu sunt călăreţii Apocalipsei, dar sunt semne care pot prevesti furtuna financiară. Pot fi şi etape ale unui trend descendent pe activele de risc nu este exclus să fi fost inaugurat în aceste săptămâni. Publicaţia britanică enunţă cele opt teme care pot fi repere ale crizei ce va să vie.
Când criza bancară a lovit pieţele globale acum şapte ani, băncile centrale au intervenit ca împrumutători de ultimă instanţă. Dezmăţul creditului din sectorul privat a fost înlocuit de împrumuturile asumate de instituţiile publice, iar tipăririle masive de bani au dat timp economiei să se vindece. Este un răgaz care acum expiră. Din China până în Brazilia, băncile centrale pierd controlul asupra aceleiaşi economii pe care au salvat-o în criza financiară precedentă. Este numai o problemă de timp până când Bursele vor intra în colaps sub povara propriei greutăţi şi a aşteptărilor mult prea ridicate.

1. Frânarea Chinei

China a fost salvatoarea economiei lumii din anul 2008 încoace. A lansat un pachet de stimuli fără precedent susţinând un boom al investiţiilor în infrastructură. Cererea vorace pentru mărfuri a sprijinit pe mai departe ţările exportatoare de carburanţi şi materii prime. Aceeaşi economie s-a lovit acum de o stâncă. Avansul economic a ţării a coborât sub 7% pentru prima dată într-un sfert de veac, potrivit datelor pur oficiale. Aceasta înseamnă, probabil, că economia este cu mult mai slabă. Intervenţiile masive ale băncii centrale în sensul relaxării monetare şi devalorizării monedei ne arată că sfârşitul de joc se apropie. Primul semnal de alarmă este aprins din piaţa imobiliară. În rezidenţial preţurile au scăzut abrupt după creşteri susţinute. Pentru milioanele de chinezi care au ales să-şi stocheze avuția în case, vremurile se anunţă a fi de nelinişte.

2. Prăbuşirea din pieţele de mărfuri

Unda de şoc din China s-a transmis direct pe segmentul mărfurilor. Indicele global al Bloomberg ce măsoară evoluţia a 22 de preţuri pe diverse categorii de commodities a căzut până minime nemaivăzute din anul 2000 încoace. Petrolul este cel mai bun barometru al creşterii economice globale, în măsura în care alimentează aproape toate industriile. Acesta a atins minime multianuale succesive în această vară indicând că ceva nu este în regulă în economia lumii. Minereul de fier are şi el cerere în scădere după ce oţelăriile din China au frânat ritmul de alimentare a boom-ului din construcţii. Preţul de referinţă a scăzut la 56 de dolari pe tonă, la mai puţin de jumătate faă de 140 dolari pe tonă în ianuarie 2014.

3. Criza creditului în sectorul minier

Şocul din pieţele de mărfuri s-a reflectat în veniturile companiilor care exploatează resurse. Problema este că miliarde de dolari au fost împrumutate de aceste societăţi pentru noile mine şi exploatări petroliere care erau profitabile numai la preţuri ridicare în pieţele de mărfuri. Sunt zăcămintele care acum aduc pierderi, iar creditele contractate pentru aceste proiecte se dovedesc a fi imposibil de rambursat. Nicăieri aceasta nu se resimte mai acut decât în industria petrolului şi gazului de şist din SUA. Telegraph oferă exemplul bondurilor corporative emise de Chesapeake şi care deja se tranzacţionează cu aproximativ 20% sub valoarea lor nominală. Cum multe împrumuturi vor trebui refinanţate în anii ce vor urma, contagiunea se va extinde rapid.

4. Piesele de domino încep să cadă

Ceea ce până acum susţinea economia globală începe să se dezintegreze. China întoarce trendul. Pieţele emergente care consumau multe bunuri produse în Occident sunt vătămate de devalorizarea propriilor lor monede. Rusia, India, China, Africa de Sud despre care se presupunea că vor prelua ştafeta, sunt în stadii diferite de dezordine. Băncile centrale pierd rapid controlul. Bursele intră în vrie. Investitorii se îngrămădesc spre paradisuri de refugiu precum francul elveţian.

5. Creditul intră în contracţie

Pe măsură ce autorităţile de politică monetară rămân fără muniţie, pieţele de credit vor căuta cu disparare să găsească din nou preţul riscului. O întoarcere sănătoasă după şase ani de stimuli monetari. Este posibil ca după aceşti şase ani de dopping sistemul financiar să nu facă faţă şi să se dovedească vulnerabil la alte rate de dobândă.

6. Şocul pe dobânzi

De aici vine următorul pericol. În SUA şi Marea Britanie de şase ani dobânzile sunt zero, iar acestea ar urma să crească. Investitorii încep cumpărările de dolari şi lire sterline în anticiparea acestor majorări.

7. Bursele mature intră în ajustări masive după a treia cea mai lungă piaţă bull din istorie

Au fost 77 de luni de creştere din martie 2009 încoace Pe Bursele de la Londra şi New York, a treia ca mărime. Prima a dus la marele crah bursier din 1929 care a precedat Marea Criză interbelică, iar a doua a dus la dezintegrarea balonului tehnologic american în anul 2000. Pieţele de acţiuni au beneficiat acum de mărirea bazei monetare de patru ori în cazul Americii unde Fed a urcat bilanţul la 4.000 miliarde dolari de la 800 miliarde dolari în 2008.

8. Piaţa americană supraevaluată

Scăderile au venit într-o piaţă prielnică la New York unde câştigurile raportate la preţuri - indicatorul P/E - ajustate după metoda profesorului Robert Shiller, urcaseră la 27,2, cu 64% peste media istorică de 16,6l Doar în trei cazuri din anul 1882 a fost mai ridicată: în 1929, în 2000 şi în 2007.

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima