Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

marți, 1 septembrie 2015

România vs noua criză - la bal sau la spital? Autor: Administrator | marţi, 01 septembrie 2015 | - Sursa : Capital

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Criză

România vs noua criză - la bal sau la spital?

Autor:

 Administrator |

 marţi, 01 septembrie 2015 |



Pieţele de capital o iau razna, preţul materiilor prime se prăbuşeşte, zonele de conflict din jurul Europei se înmulţesc, iar rezultatele economiilor din SUA şi din zona euro sunt oarecum dezamăgitoare. Cât de îngrijoraţi ar trebui să fim ?

Furtuna din Grecia de acum două luni pare doar o adiere în comparaţie cu ce se întâmplă zilele acestea în China. Luni, 24 august, bursa de la Shanghai a închis în scădere cu 8,5%, marţi a mai pierdut 7,6%, miercuri încă 1,3%, iar joi a recuperat din pierdere, urcând cu 5,3%. Şi restul burselor au reacţionat cu putere la scăderile abrupte din China, la care s-au adăugat rezultate economice mai proaste decât cele prognozate venite din Statele Unite şi zona euro şi scăderea preţurilor la materiile prime. Indicele Dow Jones al Bursei din New York, de pildă, a coborât de la 17.450 pe 21 august la 16.285 pe 26 august. Bursa de la Bucureşti nu a rămas nici ea imună la mişcările de pe pieţele internaţionale. Indicele BET a închis în scădere cu 6,3% pe 24 august, a crescut cu 3% pe 25 august, a scăzut din nou cu 0,68% în ziua următoare şi a recuperat o parte din terenul pierdut pe 26 august, în ton cu pieţele internaţionale.
Cu doar câteva zile înainte, un articol publicat de CNBC cita câţiva analişti care recomandau ţara noastră şi alte state din Europa Centrală drept refugiu pentru investitorii speriaţi de volatilitatea pieţei din China, problemele din Grecia şi prăbuşirea cotaţiilor materilor prime. „Europa Centrală şi România arată destul de bine“, spunea Charles Robertson, economist-şef al băncii de investiţii Renaissance Capital. Timothy Ash, strateg pentru pieţele emergente la Nomura International, declara la rândul său că cel mai probabil locurile în care investitorii s-ar putea „ascunde“ sunt în jumătatea de est a Europei. „În general, regiunea importă materii prime şi astfel este un beneficiar al scăderii preţurilor acestora, iar legăturile comerciale cu China sunt destul de slabe, mai ales în ceea ce priveşte exporturile către China şi investiţiile chineze“, a explicat el.

Plus şi minus

Dacă reacţia bursei de la Bucureşti nu confirmă, cel puţin deocamdată, statutul de „safe haven“ al României, este totuşi adevărat că, anul trecut, exporturile româneşti către China au totalizat circa jumătate de miliard de euro (adică în jur de 1% din totalul exporturilor). Cu alte cuvinte, tensiunile, care s-ar putea traduce într-o scădere a cererii pe piaţa chineză, reprezintă un risc minor, dacă nu chiar nesemnificativ pentru producătorii români.
De cealaltă parte, însă, datele economice neconvingătoare venite de peste Ocean au dus la o depreciere relativ semnificativă a dolarului faţă de euro şi, implicit, faţă de leu. De aici ar putea veni pericolul pentru circa 30% din exporturile româneşti, care au ca destinaţie pieţele din afara UE şi care se derulează în dolari. Din cauza cursului de schimb RON-USD, acestea s-au scumpit cu circa 5% în ultimele săptămâni. În acelaşi timp, încetinirea creşterii în zona euro în al doilea trimestru al lui 2015 ar putea avea un oarecare impact asupra exporturilor autohtone către această regiune. Jumătatea plină a paharului este că, în acelaşi timp, importurile în dolari s-au ieftinit sau se vor ieftini. Iar pe listă se află atât numeroasele produse venite din China şi alte ţări asiatice, cât şi gazele naturale sau petrolul.

Petrolul – un ochi râde, altul plânge

Iar dacă a venit vorba de hidrocarburi, nu putem trece cu vederea turbulenţele din acest domeniu. Totul a început în urmă cu circa un an, când decizia OPEC (organizaţie dominată de Arabia Saudită) de a nu reduce producţia în ciuda cantităţilor mari existente pe piaţă şi a cererii în uşoară scădere a dus la o prăbuşire a cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului. Unii susţin că saudiţii lucrează mână în mână cu americanii şi că strategia lor a fost de a lovi în Rusia şi în plan secund în Venezuela, ambele state fiind puternic dependente de exporturile de hidrocarburi şi aflându-se în conflict deschis cu SUA. Alţii cred, însă, că arabii au vrut de fapt să-i scoată din joc pe producătorii americani de petrol de şist, care, din cauza tehnologiilor costisitoare utilizate, nu pot funcţiona sub un anumit preţ. Una peste alta, cotaţia ţiţeiului brut a coborât de la 106 dolari pe baril în iunie 2014 la 48 de dolari în ianuarie 2015 şi, după ce a urcat până la 60 de dolari pe baril în aprilie-mai, a căzut la sub 40 de dolari în ultima parte a lunii august, cel mai mic nivel din 2004 încoace.

Pe plan internaţional, impactul acestei spectaculoase şi relativ neaşteptate scăderi a fost cel prognozat: marii exportatori, în principal cei care au costuri mai mari de producţie (precum Rusia, Venezuela ori Canada) au suferit pierderi semnificative. Şi firmele care folosesc fracturarea hidraulică în Statele Unite s-au trezit în dificultate, însă, în ciuda prognozelor alarmiste, producţia americană de ţiţei a crescut în ultima perioadă, iar costurile de extracţie s-au redus, asta şi după ce noi tehnologii mai ieftine au început să fie utilizate pe scară tot mai largă.
La nivelul României, impactul cel mai vizibil al scăderii preţului petrolului a fost cel al reducerii preţurilor la pompă. Zilele acestea, motorina a ajuns să se vândă în unele staţii de carburanţi cu mai puţin de cinci lei pe litru, în timp ce benzina costă cu 20-30 de bani mai mult. Ceea ce echivalează, desigur, cu veşti bune pentru cei care au afaceri în domeniul transportului sau, pur şi simplu, pentru şoferii de rând. „Am făcut vreo 2.000 de kilometri prin ţară în concediul ăsta şi, faţă de anul trecut, am dat pe benzină cu vreo 120 de lei mai puţin. Poate nu pare mult, dar e cât o noapte de cazare“, spune bucureşteanul Daniel Tudor.
Nu la fel de mulţumite sunt unele din companiile din domeniu. OMV Petrom, de exemplu, a anunţat pentru primul semestru o scădere a vânzărilor cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, un profit net de 234 de milioane de euro (cu 25% mai mic faţă de primele şase luni din 2014) şi o reducere a investiţiilor. „Ne-am concentrat pe asigurarea unei afaceri durabile şi profitabile într-un mediu de piaţă cu preţuri mici la ţiţei ce ar putea dura. Am implementat măsuri de reducere a costurilor de operare şi de creştere a eficienţei operaţiunilor noastre. Pentru a ne menţine fluxul de numerar şi un bilanţ solid, ne-am prioritizat investiţiile în funcţie de potenţialul de a genera valoare pe termen lung, astfel că am obţinut o scădere a cheltuielilor de capital ale grupului de aproximativ 30%“, a dezvăluit directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Ieftinirea ţiţeiului a făcut, însă, ca Rompetrol Rafinare (rafinăria Petromidia) să înregistreze în primul semestru un profit de 18 milioane de dolari (faţă de o pierdere de 47 de milioane de euro în prima jumătate a lui 2014). Asta în timp ce grupul maghiar MOL, cu o prezenţă semnificativă pe piaţa carburanţilor din România, ar urma să înregistreze un profit brut de 2,2 miliarde de dolari anul acesta, cu 10% mai mult faţă de estimările anterioare.
La nivelul bugetului de stat, impactul petrolului ieftin este oarecum contradictoriu – acciza pe combustibili este calculată în eurocenţi la litru, iar pe măsură ce se vor vinde mai mulţi carburanţi, încasările guvernamentale vor creşte. De cealaltă parte, rezultatele financiare sub aşteptări şi restrângerea investiţiilor OMV Petrom (dar şi a altor firme din zona explorărilor şi extracţiei) vor însemna impozite mai mici plătite statului. Vor reuşi rezultatele mai bune ale unora dintre jucători să compenseze aceste pierderi? Vom şti asta doar peste câteva luni.

Europa sub asediu

La ameninţările de mai sus se adaugă valul de refugiaţi fără precedent în ultimii 70 de ani. Mii de cetăţeni ai statelor din Orientul Mijlociu sau Africa iau cu asalt în fiecare zi frontierele Uniunii Europene. Iar graniţele, deşi în teorie construite astfel încât să oprească orice intrare neautorizată, se dovedesc a fi uşor de trecut. Din fericire, poziţia geografică excentrică a României are şi efecte pozitive. Ţara noastră nu se află pe niciuna din rutele principale de intrare sau tranzit utilizate de imigranţii ilegali şi, deşi în ultimele luni au fost depistate grupuri de refugiaţi la frontierele cu Moldova, Ucraina, Bulgaria sau pe Marea Neagră, numărul lor este încă neglijabil.

Adevărata problemă este, însă, că cel mai probabil refugiaţii ajunşi pe teritoriul UE vor fi distribuiţi şi în România sau în alte state deocamdată ferite de fluxul migratoriu, având în vedere că ţări precum Italia, Grecia ori Germania se declară deja depăşite de numărul acestora (autorităţile de la Berlin, de exemplu, au estimat că până la sfârşitul lui 2015 numărul imigranţilor ilegali aflaţi pe teritoriul ţării va ajunge la 800.000, respectiv 1% din populaţie). Pe lângă cheltuielile bugetare pe care le va implica găzduirea unui număr încă neclar de cetăţeni străini, România ar putea să se confrunte şi cu o altă provocare: printre refugiaţi s-ar putea ascunde uşor extremişti. Cu alte cuvinte, riscurile unor atacuri teroriste pe teritoriul nostru ar putea creşte semnificativ.

La mila politicienilor

Întrebarea care se pune este la ce ar trebui să ne aşteptăm. Am mai sperat o dată în 2008, în frunte cu politicieni din toate colţurile eşicherului politic, că vom trece neatinşi prin criză, însă ne-am înşelat amarnic. De această dată, turbulenţele de pe pieţele internaţionale ne-au prins ceva mai pregătiţi: cheltuielile statului sunt (deocamdată) sub control, ba chiar avem excedent bugetar, gradul de îndatorare al indivizilor şi companiilor nu a crescut semnificativ şi niciuna din pieţele majore nu pare să fi dezvoltat ceva ce ar semăna cu o bulă. Totuşi, nivelul datoriei guvernamentale a ajuns în zona de atenţie, investiţiile publice se află la un nivel ridicol, iar Executivul se pregăteşte să relaxeze fiscalitatea şi, simultan, să crească lefurile în domeniul bugetar.
În urmă cu circa o lună, guvernatorul BNR Mugur Isărescu avertiza asupra riscurilor reprezentate de această strategie: „Relaxarea fiscală de proporţii de anul trecut şi din iunie 2015 a schimbat total traiectoria a ceea ce numim PIB potenţial. Aceasta face ca spaţiul de relaxare să se îngusteze extrem de rapid şi să dispară spre sfârşitul acestui an. Cu alte cuvinte, stimularea cererii în plus începând cu toamna acestui an va produce numai fum, se va duce în preţuri inflaţioniste sau în deficit de cont curent.“ El a subliniat că pentru a avea creştere economică este nevoie nu numai de stimulente, ci şi de o creştere a productivităţii şi a numărului de locuri de muncă. Vor fi suficiente aceste avertismente şi veştile proaste de peste hotare pentru a tempera elanul politicienilor? Sau faptul că anul 2016 este unul electoral ne va duce încă o dată la dezastru? Deocamdată, tocmai a fost aprobată ordonanţa guvernamentală prin care salariile din sistemul sanitar vor creşte cu 25%.

Incredibil! Ce a spus Audrey Hepburn când a aflat că va muri de cancer - de Carmen Ștefan 31 August, 2015 - 15:15

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Incredibil! Ce a spus Audrey Hepburn când a aflat că va muri de cancer

cele-mai-frumoase-femei-ale-secolului-20-audrey-hepburn-.jpg

Cele mai frumoase femei ale secolului 20
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Audrey Hepburn rămâne în memoria noastră un exemplu de frumusețe și rafinament
Foto: metropotam.ro

Fără formele voluptuoase ale lui Marilyn Monroe sau Elizabeth Taylor, dar cu ochii migdalaţi, surâsul cald și distincţia sa, Audrey Hepburn a rămas imaginea supremă a eleganţei și a feminităţii. Dar și a generozităţii. Viaţa ei a fost o călătorie în căutarea iubirii și a binelui.
Dincolo de șarmul ei de pariziancă, Audrey ra­dia graţie sufletească în stare pură. Iar acesta era se­cretul frumuseţii ei. Nimic nu era fals la ea. „Ca să ai ochi frumoși, privește binele în ceilalţi. Și ca să ai buze fru­moase, rostește cuvinte frumoase“, spunea actriţa care în 1953 se lansa la Hollywood, alături de Gregory Peck, în acea „Vacanţă la Roma“ de neuitat, scrie okmagazine.ro.
Când Prinţesa Ann și-a cumpărat o pereche de sandale romane, s-a tuns pixie și a savurat o îngheţată pe străzile Romei, dedându-se cu nesaţ micilor bucurii ale vieţii, precum oamenii simpli, lumea a descoperit un nou tipar al frumuseţii. Androgina Hepburn, la cei 1,69 m și 50 de kilograme, cu sâni mici, dar ochi jucăuși, era frumuseţea anti-Marilyn. „Sex-appealul înseamnă mai mult decât măsurile fizice. N-am nevoie de un dormitor ca să-mi dovedesc feminitatea. Pot trans­mite tot atâta sex-appeal culegând mere dintr-un copac sau stând în ploaie“, spunea ea.
După două căsnicii eșuate, din care s-a retras învinsă de infidelitatea unor soți care au fost copleșiți de greutatea numelui ei, Audrey și-a găsit în sfârșit fericirea în ultima parte a vieții, când l-a întâlnit pe actorul Robert Wolders și s-a dedicat muncii pentru UNICEF. Colabora cu organizaţia de mai multă vreme, dar acum venise tim­pul pentru misiunile adevărate, în cele mai afectate zone ale Africii, unde Robert îi era mereu alături. În sfârșit, găsise un bărbat care nu se temea de numele Hepburn, care vedea adevărata femeie din ea și care îi împărtășea idealurile.
La întoarcerea dintr-o misiune în Somalia, în august 1992, Audrey a început, însă, să se plângă de dureri de ab­domen. La Los Angeles, medicii i-au descoperit un can­cer de colon cu evoluţie galopantă. Înainte de operaţie, doctorul i-a chemat pe fiii actriței, Sean și Luca, pentru a-i anunţa că mamei lor i-au mai rămas doar trei luni de trăit.
Sean reme­morează cutremurătorul moment: „Am fost bulversaţi. Iar ea… ea ne privea surâzând: «E bine, încă mai am timp să mă ocup de copiii mei. Ăsta e mersul firesc al lucru­rilor». Ne-am întors acasă și am organizat pentru ea cel mai frumos Crăciun, pe care nu-l vom uita niciodată. Ne-am spus atunci atâtea lucruri, cu adevărat importante…“ Frumoasa Audrey s-a stins pe 20 ianuarie 1993.

LEGENDELE ȚARII LUI SOV



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

DeCeBasescu.ro - Mircea Geoana a fost acasa la domnul Sorin Ovidiu Vantu



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

luni, 31 august 2015

Cum depunem o contestatie la ANAF - Tot ce trebuie sa stim - Luni, 31 August 2015, ora 07:20 - Adrian Benta

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziare.com

Cum depunem o contestatie la ANAF - Tot ce trebuie sa stim

Luni, 31 August 2015, ora 07:20

Cum depunem o contestatie la ANAF - Tot ce trebuie sa stimFoto: Adrian Benta
In recentele dezbateri politice privind taxarea reglementata de noul Cod Fiscal, s-a auzit cu putina rezonanta publica mentiunea surselor de finantare a deficitului bugetar.
Prin aplicarea noului Cod Fiscal, deficitul bugetar estimat initial de specialisti este de 17 miliarde de lei. Pentru nespecialisti, cutuma ne arata ca fiecare procent de reducere a TVA conduce la incasari catre buget mai mici cu circa 1 miliard de euro.

Desigur, tot pentru acoperirea deficitului, ne luam la revedere de la impozitul pe dividende de 5%, ce ramane la aceeasi cota unica de 16% pe langa multe alte taxe, iar persoanele fizice autorizate si cele ce efectueaza profesii independente sunt suprataxate cu noi contributii sociale, introduse in noul Cod Fiscal, de care nu discuta nimeni.

O alta directie de acoperire a deficitului este o mai buna colectare a taxelor la buget, prin intermediul ANAF. Plata impozitelor in mod corect si in totalitate este o obligatie legitima a oricarui contribuabil al tarii, daca ne dorim sa avem un sistem de invatamant modern, adaptat practicii sau daca dorim ca sistemul medical sa fie deservit de persoane recompensate intr-un mod onest.

PUBLICITATE
Problemele apar cand aceleasi echipe de inspectori, "harsaiti" deja in lupta cu contribuabilii suprasolicitati de multiplele schimbari legislative aparute peste noapte, exasperati ca se impoziteaza hartiile si nu sumele de bani, vor strange si mai tare surubul si vor scoate bani de impozite din fapte pe care contribuabilii nu le considera impozabile.

Ce posibilitati de aparare ai daca o echipa de inspectie iti stabileste taxe pe care nu consideri ca le datorezi, fie ca esti o persoana fizica din categoria celor ce vor fi inspectati sau esti o societate aflata pe lista de verificare? In articolul de astazi, discutam de procedura contestatiei.


Senatorii, in sesiune ordinara: Codul fiscal si legea salarizarii, prioritati legislative

Exista doua tipuri de contestatie


Aceasta procedura a contestatiei este un drept legitim al contribuabilului nemultumit de cele consemnate intr-un act administrativ fiscal, cum ar fi decizia de impunere sau un act administrativ fiscal de executare silita, ce incepe prin emiterea somatiei de plata.

Retinem, asadar, ca urmarim doua proceduri de contestare, in functie daca s-a inceput sau nu executarea silita a contribuabilului.

Sa presupunem ca nu s-a inceput executarea silita, tu ca si contribuabil ti-ai exprimat un punct de vedere in scris fata de constatarile unei echipe de inspectie, iar echipa de inspectie iti explica frumos ca nu ai habar de reglementarile fiscale, desi esti inconjurat de cei mai buni specialisti, si iti emite o decizie de impunere cu niste taxe pe care nu le consideri datorate la plata.

In acest caz, in termen de maxim 30 de zile de la data la care ai luat la cunostinta de existenta acestei decizii de impunere ce a putut fi comunicata fie prin posta, fie direct sub semnatura, ai dreptul sa depui o contestatie in asa-zisa cale administrativa de atac. Retinem faptul ca incepand cu 1 ianuarie 2016, conform prevederilor din noul Cod de Procedura Fiscala, termenul de depunere a unei contestatii pe cale administrativa de atac este de 45 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal contestat.

Unde se depune contestatia?


Odata formulata contestatia, aceasta se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ contestat, cu precizarea ca depunerea ulterioara termenului indicat conduce la decaderea contestatiei.


Care sunt elementele minime ale unei contestatii?


Enumeram aceste elemente minime, pe care trebuie sa le argumentam foarte bine intr-o contestatie, deoarece lipsa oricaruia dintre aceste elemente conduce la respingerea contestatiei pe motive formale, fara a se mai analiza fondul economic si reglementarea fiscala aferenta.

In acest sens, elementele minime ale unei contestatii sunt enumerate de art. 206 din Codul de Procedura Fiscala, dupa cum urmeaza:

  • a) datele de identificare a contestatorului;
  • b) obiectul contestatiei;
  • c) motivele de fapt si de drept;
  • d) dovezile pe care se intemeiaza;
  • e) semnatura contestatorului sau a imputernicitului acestuia, precum si stampila in cazul persoanelor juridice.

  • Pentru ca o contestatie sa aiba succes, se impune o foarte corecta argumentare, bazata pe elemente logice si sustinuta prin dovezi concrete de aplicare a temeiului normativ fiscal.

    Insa nimeni nu garanteaza succesul unei contestatii, pentru ca in toate procesele castigate de contribuabil fata de Fisc, din ce in ce mai multe in ultimul timp, a existat depusa o contestatie respinsa prin solutionarea data tot de o echipa din cadrul autoritatii fiscale. Daca solutionarea contestatiei ar fi fost facuta de un organism independent, nu am fi privit cu subiectivism la modul de solutionare.


    Puterea si Opozitia si-au dat mana: Consens pe Codul Fiscal, PNL nu mai depune amendamente

    Ce procedura urmarim din perspectiva contestatiei, cand incepe executarea silita?


    In primul rand, ar trebui sa stim prin ce act administrativ fiscal incepe procedura executarii silite.

    Executarea silita incepe prin comunicarea catre contribuabil a somatiei de plata. Daca un contribuabil primeste acest document, si noi ne referim la procedura legala, si nu la degringolada ce se intalneste uneori in viata de zi cu zi, trebuie ca acest contribuabil sa se astepte la masuri coercitive din partea autoritatii fiscale, masuri legale, deoarece acestea exprima vointa de drept a statului.

    Dupa primirea acestui document, este foarte probabila blocarea conturilor bancare, instituirea sechestrelor asiguratorii si, din ce in ce mai des, vanzarea activelor contribuabilului.


    Cand se depune o contestatie impotriva executarii silite?


    Termenul de depunere a unei contestatii in procedura executarii silite este de maxim 15 zile de la comunicarea catre contribuabil a actelor administrative fiscale contestate. Trebuie sa amintim un lucru foarte important: aceasta contestatie impotriva executarii silite se depune la instanta de judecata la care este arondata autoritatea fiscala emitenta a actelor contestate.

    Exista proceduri ajutatoare contribuabilului?


    Pentru suspendarea pe o anumita perioada de timp a executarii silite acordam atentie la doua proceduri:

    a) depunerea la autoritatea fiscala a unei scrisori de garantie bancara sau a unei polite de asigurare are ca efect suspendarea executarii silite. Este o procedura relativ usoara, dar foarte greu de pus in practica de catre contribuabilii onesti ce inregistreaza lipsa de lichiditati, tocmai fenomenul ce a condus la neplata impozitelor.

    b) depunerea unei cautiuni, stabilita de instanta de judecata, in procent de pana la 20% din sumele contestate, conform art. 215 din Codul de Procedura Fiscala, in functie de aprecierea judecatorului, ce suspenda executarea silita pana la judecarea pe fond a cauzei
    .

    Adrian Benta,
    Consultant Fiscal,
    Auditor Financiar,
    Benta Consult


    Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
     Ziare.com

    5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea - Dive - 31.08.2015 - Autor: Roxana Popa

    5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea

    Dive

    31.08.2015

    Autor: 

    Roxana Popa


    http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

    5 secrete de-ale prințesei Diana care te vor face să-ți schimbi părerea despre ea

    Dive

    31.08.2015

    Autor: 

    Roxana Popa


    diana uk



    Pe 31 august se împlinesc 18 ani decând Prinţesa Inimilor a murit într-un accident de maşină care a avut loc într-un tunel din Paris.
    La 36 de ani, Diana sosise la Paris pentru a petrece câtea zile alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed. După o cină la hotelul Ritz, cei doi se îndreptau spre locuinţa miliardarului urmăriţi de numeroaşi paparazzi.
    Urmarirea începuse din Place Vadome, iar şoferul care conducea maşina în care se aflau Diana şi Dodi mergea cu viteză foarte mare: peste 100 km/oră. A pierdut controlul volanului, iar tragedia nu a mai putut fi evitată. La ora 4 dimineaţa, Diana murea în ciuda eforturilor medicilor.
    A avut parte de funeralii naţionale la care au participat peste 3 milioane de persoane şi a fost înmormântată pe o insulă, în mijlocul unui lac, pe proprietatea familiei sale din nordul Londrei.
    În fiecare an, pe 31 august, toată lumea îşi aminteşte de dispariţia Prinţesei, imaginea sa rămânând vie în memoria colectivă.
    Extrem de discretă şi timidă, Diana avea o serie de secrete, pe care puţini le-au ştiut:
    Născută pe 1 iulie 1961, Diana a fost cea de-a treia fiica a unei familii aristocrate care spera să aibă un băiat. Prinţesa i-a mărturisit prietenei sale Lady Elsa Bourker că părinţii ei nu au dorit-o. A fost urmărită de acest sentiment toată copilăria, iar lucrurile nu s-au schimabt nici după mariajul cu Charles: „Când m-am măritat cu Charles, nici el nu m-a vrut. Avea amanta sa…”
    A lucrat într-o grădiniţă aflată într-un cartier cochet din Londra şi, din acest motiv, a rămas tot timpul apropiată de copii, luptând pentru drepturile lor.
    În anii 70, înainte de a o cunoşte pe Diana, Prinţul Charles a avut o scurtă legătură cu Sarah Spencer, sora acesteia.
    După naşterea lui William a suferit de bulimie şi a vrut să se sinucidă, însă a reuşit să îşi găsească echilibrul după venirea pe lume a lui Harry.
    Când a murit, Diana era însărcinată. Asta susţine Mohamed Al-Fayed, tatăl lui Dodi, care a vorbit despre existenţa unui complot care a dus la decesul celor doi. Prinţul Charles şi Regina Elisabeta nu ar fi putut accepta ca mama viitorului rege (William) să aibă o relaţie cu un musulman.
     Revista Blogurilor

    Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu - de Sabina Fati , 31 august 2015

    http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

    Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu

    de

      Sabina Fati ,

      31 august 2015

     - stire actualizata la ora 00:07, 31 august 2015

    Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu
    William Totok, scriitor și jurnalist stabilit la Berlin, membru al Consiliului Științific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel“, spune că era nevoie de o nouă lege „antilegionară“ (Legea nr. 217/2015) pentru că precedenta era „vagă“ și „nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rând, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta“.
    Totok, membru între 1972 și 1975 al grupului de scriitori germani contestatari „Aktionsgruppe Banat“, deţinut politic pentru „pro­pagandă împotriva orânduirii socialiste“ (1975-1976), este și membru al Consiliului Știinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), din care declară că s-a autosuspendat o dată cu acest interviu, pentru perioada cât profesorul Radu Preda se află în fruntea acestei instituții.
    Profesorul Preda declarase într-un interviu recent pentru „România liberă“ că noua lege „antilegionară“ este „procomunistă“. Dar Totok susține că IICCMER ar fi trebuit să gândească mai demult o lege separată „anticomunistă“, care să limiteze „prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist“.
    William Totok argumentează că „dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici o stradă care poartă numele generalului Vasile Milea“. Totok mai adaugă că „o amalgamare legislativă ar contribui la relativizări“ și  „la stabilirea unor simetrii artificiale“.
    De ce credeți că, în România, „antilegionarii“ și „anticomuniștii“ se află pe poziții oarecum ireconciliabile, când a început acest război?
    W.T.: Nu este vorba de poziţii ireconciliabile, poţi fi fără probleme antilegionar şi, în acelaşi timp, împotriva crimelor comunismului. Promulgarea de către preşedintele ţării a Legii nr. 217/2015, modificate, a stârnit o avalanşă publicistică, întreţinută mai ales de câteva persoane gălăgioase, specializate în reabilitarea unor figuri care în trecut au ieşit în evidenţă ca extremişti de dreapta. În acest context, a ieşit la suprafaţă şi acea spumă verde murdară a vechilor legionari şi a neo-legionarilor care au crezut că în România agitaţia şi propaganda gardistă vor fi tolerate la nesfârşit. S-au mai pronunţat împotriva legii şi intelectuali de bună-credinţă care ori n-au citit cu atenţie legea, ori n-au citit-o deloc, luându-se după agitatorii de profesie care se lamentau că în România se introduce cenzura. În principiu, dezbaterea în jurul legii este binevenită, fiindcă limpezeşte anumite nedumeriri. Pe de altă parte, e regretabil că în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare, dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi „sfânt al închisorilor“. Trec peste faptul că Ghica a condus în perioada statului naţional-legionar un aparat represiv implicat în numeroase crime. În timpul detenţiei a făcut parte din comandamentul legionar clandestin şi a continuat să elaboreze proiecte extremiste, inspirate din ideologia fascistă a lui Codreanu-Sima. Împreună cu foştii săi camarazi a conceput o Românie în care, de pildă, predarea, în şcoli, în limba maternă a minorităţilor naţionale va fi interzisă, evreii vor fi expulzaţi etc. Mulţi dintre aceşti legionari radicali, foşti deţinuţi, s-au implicat activ, după 1990, în refacerea unor structuri informale şi politice, atrăgând de partea lor numeroşi tineri. După revoluţie, aceştia au devenit adevărate cutii de rezonanţă ale unei ideologii reînviate şi reajustate sub zodia democraţiei. Rezultatul a fost apariţia unor publicaţii, organizaţii, fundaţii şi partide care se revendicau direct din legionarism. Partidul Pentru Patrie, devenit apoi Totul Pentru Ţară, suspendat la începutul acestui an, avea printre fondatori un grup de vechi gardişti, iar la un moment dat ca preşedinte de onoare pe Ion Gavrilă Ogoranu. Acesta este un personaj aureolat de legende, povestiri şi colportaje istorice care au contribuit la răspândirea unor mistificări biografice, destinate prezentării gardismului ca o nevinovată mişcare naţional-creştină. Este, deci, regretabil că în toată această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbriţe de figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi seculară, antinaţionalistă şi multiculturală. Războiul la care vă referiţi în întrebarea dumneavoastră nu există; există doar dorinţa unora de a declanşa un război artificial.
    De ce era nevoie de o nouă lege privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii?
    W.T.: Legea precedentă era vagă şi nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rînd, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta. Nici incriminarea negaţionismului ca fenomen postbelic nu stabilea vreo legătură cu istoria României. Astfel, activişti ai PRM-ului n-aveau probleme în acceptarea responsabilităţilor criminale ale Germaniei naziste pentru Holocaust, negând însă pe cel practicat de aparatul condus de regimul dictatorial fascist al lui Ion Antonescu. Simpatizanţi sau susţinători ai legionarismului puteau ridica în continuare troiţe cu efigia lui Codreanu – cum
    s-a-ntâmplat în decembrie trecut, la Sibiu, în Parcul sub Arini - în timp ce cultul lui Hitler şi al naziştilor era interzis.

    Mai mulți intelectuali de marcă i-au reproșat legii în primul rând faptul că în textul ei nu apare și comunismul pe lista formelor de extremism. E o scăpare?
    W.T.: În România au existat două comisii de investigare a celor două totalitarisme; legislaţia trebuie şi ea să fie separată. Legea nr. 217/2015 nu avea ca ţintă crimele regimului comunist. O lege separată în acest sens ar fi de dorit. Ea ar putea limita prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist. Dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici strada care poartă numele generalului Vasile Milea. O amalgamare legislativă ar contribui la relativizări, la stabilirea unor simetrii artificiale şi, nu în ultimul rând, ar stimula forme ale revizionismului istoric prin punerea semnului egalităţii între două sisteme criminale.
    Istoricii și publiciștii se tem că nu vor mai putea publica lucrări despre personaje care au avut simpatii legionare. Ar fi posibilă o astfel de interpretare?
    W.T.: Aceasta interpretare este mai degrabă o diversiune răspândită de cei care foloseau anumite texte cu scopul de a-şi justifica propriile convingeri. Pe de altă parte, susţinerea acestei teze rezultă la alţii şi din lectura superficială a legii – care în
    niciun caz nu instituie o nouă cenzură, o „nouă inchiziţie“ a unui „gestapo evreiesc“, precum s-a putut citi în texte cu o puternică tentă antisemită, popularizate pe internet.

    Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), spunea într-un recent interviu pentru „România liberă“ că „această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști“, de „anticomuniști antidemocratici“ sau de antisemiți, ci „a pus în discuție absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol“. Cum poate fi deblocată această situație?
    W.T.: Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor „sfinţi ai închisorilor“, o semi-voalată propagandă legionară, uneori alături de un cerc de persoane care propagă în diferite publicaţii, pe faţă, ideologia gardistă. Este greu de înţeles cum a putut un guvern care susţine că împărtăşeşte valorile social-democraţiei să-l învestească pe dl Preda în funcţia pe care o deţine. Şi asta în urma unei sugestii venite de la fundaţia „Konrad Adenauer“, precum am citit în aceste zile în mai multe articole apărute în mass-media din România. Faptul că Fundaţia amintită a sprijinit cel puţin un proiect mai mult decât „deocheat“, pentru a folosi un termen din titlul cărţii excelente despre Cioran a Martei Petreu, „Un trecut deocheat sau Schimbarea la faţă a României“, este o problemă care ar necesita o discuţie separată.Domnul Preda ar fi avut ocazia şi timp destul să se „lupte“ pentru o „lege anticomunistă“. Faptul că IICCMER ignoră crimele comise în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării, unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere, este simptomatic pentru politica unilaterală a institutului. Doresc pe calea aceasta să anunţ că din clipa apariţiei acestui interviu mă autosuspend din Consiliul Știinţific al IICCMER pentru perioada cât se află domnul Preda în funcţia de director al acestui institut.
    De ce credeți că lipsesc scriitorii evrei din manualele românești (Mihail Sebastian, Marcel Blecher, Tristan Tzara etc.), ține de ignoranța celor care fac programa sau este vorba de o formă de naționalism?
    W.T.: Probabil, toate la un loc. În ultimii ani, am citit doar manualele de istorie şi nu mă pot pronunţa asupra celor de literatură română. Oricum, nu am auzit să apară scriitori fascişti în manualele româneşti ca şi în cele din Ungaria, unde lecturile din Albert Wass şi József Nyírő sunt recomandate elevilor.
    Spre deosebire de alte state din UE, în România exponenții extremei drepte par inofensivi. Ce i-ar putea face periculoși?
     W.T.: Coagularea lor şi trecerea de la ameninţări la crimă. Ei nu constituie un fenomen marginal, precum au trâmbiţat unii în aceste zile. Dezmembrarea Partidului România Mare, care în anul 2000 era unul dintre cele mai puternice grupuri radicale de dreapta din Europa, nu echivalează cu dispariţia fenomenului extremist. Între timp, au apărut alte partide, fundaţii sau asociaţii care, în esenţă, propagă forme ideologice preluate din arsenalul fascist clasic, adaptat la realitatea imediată. Este o tactică similară cu cea folosită de partide radicale de dreapta din Occident care au renunţat, de pildă, la propaganda antisemită deschisă, utilizând, în schimb, o serie de coduri antisemite pentru a ocoli o coliziune cu prevederile Codului Penal. 
    Unii se întreabă de ce n-ar fi nicio problemă să ieși cu portretul lui Stalin pe stradă sau să porți ori chiar să vinzi tricouri cu Che Guevara.
    W.T.: Nu e un paradox că tocmai unii susţinători ai naţionalismului ceauşist de partid şi de stat, vopsit în culorile miturilor traco-ancestrale, legionaroide şi protocroniste, se întrec în vocalize contra aşa-zisei „legi antilegionare“. În ultimă instanţă, aceştia nu vor agrea nici impunerea unei legi care îngrădeşte arborarea unor simboluri de felul celor amintite de dumneavoastră. Unii dintre ei chiar ar fi primii care ar intra sub incidenţa unei legi legate de crimele comunismului.
    Pe de altă parte, liderii mișcării legionare continuă să aibă mulți simpatizanți, chiar dacă nu toți ar fi gata să-și asume public acest lucru. Ce i-ar putea fascina, la atâta vreme de la moartea acestora?
    W.T.: În 1937, aproape un sfert din electoratul român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti. Reziduuri ale concepţiilor care au devenit vizibile atunci s-au păstrat, s-au adaptat şi au fost chiar, parţial, integrate în politica regimului ceauşist. Fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident şi un naţionalism agresiv, a devenit vizibilă pentru toată lumea, mai ales prin agitaţia zgomotoasă a unor propagandişti de talia lui Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor. Astăzi asistăm la o prelungire a acestui amestec ideologic nefast, care unge roţile demagogiei naţionalist-populiste, suplimentată de accente religios-fundamentaliste, intransigente.   

    https://silethismillennium2019.blogspot.com/

    România în Direct | Succesul lui Călin Georgescu: operațiune secretă sau...