Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu - de Sabina Fati , 31 august 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu

de

  Sabina Fati ,

  31 august 2015

 - stire actualizata la ora 00:07, 31 august 2015

Interviu cu William Totok, membru al Consiliului ştiinţific al IICCMER: O lege „anticomunistă“ ar interzice statuia lui Adrian Păunescu

William Totok, scriitor și jurnalist stabilit la Berlin, membru al Consiliului Științific al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului în România – „Elie Wiesel“, spune că era nevoie de o nouă lege „antilegionară“ (Legea nr. 217/2015) pentru că precedenta era „vagă“ și „nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rând, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta“.
Totok, membru între 1972 și 1975 al grupului de scriitori germani contestatari „Aktionsgruppe Banat“, deţinut politic pentru „pro­pagandă împotriva orânduirii socialiste“ (1975-1976), este și membru al Consiliului Știinţific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), din care declară că s-a autosuspendat o dată cu acest interviu, pentru perioada cât profesorul Radu Preda se află în fruntea acestei instituții.
Profesorul Preda declarase într-un interviu recent pentru „România liberă“ că noua lege „antilegionară“ este „procomunistă“. Dar Totok susține că IICCMER ar fi trebuit să gândească mai demult o lege separată „anticomunistă“, care să limiteze „prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist“.
William Totok argumentează că „dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici o stradă care poartă numele generalului Vasile Milea“. Totok mai adaugă că „o amalgamare legislativă ar contribui la relativizări“ și  „la stabilirea unor simetrii artificiale“.
De ce credeți că, în România, „antilegionarii“ și „anticomuniștii“ se află pe poziții oarecum ireconciliabile, când a început acest război?
W.T.: Nu este vorba de poziţii ireconciliabile, poţi fi fără probleme antilegionar şi, în acelaşi timp, împotriva crimelor comunismului. Promulgarea de către preşedintele ţării a Legii nr. 217/2015, modificate, a stârnit o avalanşă publicistică, întreţinută mai ales de câteva persoane gălăgioase, specializate în reabilitarea unor figuri care în trecut au ieşit în evidenţă ca extremişti de dreapta. În acest context, a ieşit la suprafaţă şi acea spumă verde murdară a vechilor legionari şi a neo-legionarilor care au crezut că în România agitaţia şi propaganda gardistă vor fi tolerate la nesfârşit. S-au mai pronunţat împotriva legii şi intelectuali de bună-credinţă care ori n-au citit cu atenţie legea, ori n-au citit-o deloc, luându-se după agitatorii de profesie care se lamentau că în România se introduce cenzura. În principiu, dezbaterea în jurul legii este binevenită, fiindcă limpezeşte anumite nedumeriri. Pe de altă parte, e regretabil că în mai toate luările de poziţie se pune accentul pe victimele legionare, dintre care un număr mare au fost implicate în acţiuni criminale, iar altele au luptat pentru biruinţa gardismului şi instaurarea unui regim dictatorial. Vă dau un exemplu emblematic. La începutul acestui an, s-a cerut canonizarea fostului şef al poliţiei legionare, Alexandru Ghica (Alecu Ghyka), prezentat ca o victimă a comunismului şi „sfânt al închisorilor“. Trec peste faptul că Ghica a condus în perioada statului naţional-legionar un aparat represiv implicat în numeroase crime. În timpul detenţiei a făcut parte din comandamentul legionar clandestin şi a continuat să elaboreze proiecte extremiste, inspirate din ideologia fascistă a lui Codreanu-Sima. Împreună cu foştii săi camarazi a conceput o Românie în care, de pildă, predarea, în şcoli, în limba maternă a minorităţilor naţionale va fi interzisă, evreii vor fi expulzaţi etc. Mulţi dintre aceşti legionari radicali, foşti deţinuţi, s-au implicat activ, după 1990, în refacerea unor structuri informale şi politice, atrăgând de partea lor numeroşi tineri. După revoluţie, aceştia au devenit adevărate cutii de rezonanţă ale unei ideologii reînviate şi reajustate sub zodia democraţiei. Rezultatul a fost apariţia unor publicaţii, organizaţii, fundaţii şi partide care se revendicau direct din legionarism. Partidul Pentru Patrie, devenit apoi Totul Pentru Ţară, suspendat la începutul acestui an, avea printre fondatori un grup de vechi gardişti, iar la un moment dat ca preşedinte de onoare pe Ion Gavrilă Ogoranu. Acesta este un personaj aureolat de legende, povestiri şi colportaje istorice care au contribuit la răspândirea unor mistificări biografice, destinate prezentării gardismului ca o nevinovată mişcare naţional-creştină. Este, deci, regretabil că în toată această dezbatere victimele comunismului care reprezintă o Românie democratică, ţărănişti, liberali, social-democraţi, sunt umbriţe de figuri cu un trecut politic îndoielnic, în contradicţie cu principiile şi valorile statului de drept în accepţiunea sa modernă, occidentală şi seculară, antinaţionalistă şi multiculturală. Războiul la care vă referiţi în întrebarea dumneavoastră nu există; există doar dorinţa unora de a declanşa un război artificial.
De ce era nevoie de o nouă lege privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii?
W.T.: Legea precedentă era vagă şi nu ţinea cont de forma specifică a fascismului românesc, adică, în primul rînd, de legionarism, care fusese cea mai vizibilă şi cea mai răspândită formă a extremismului de dreapta. Nici incriminarea negaţionismului ca fenomen postbelic nu stabilea vreo legătură cu istoria României. Astfel, activişti ai PRM-ului n-aveau probleme în acceptarea responsabilităţilor criminale ale Germaniei naziste pentru Holocaust, negând însă pe cel practicat de aparatul condus de regimul dictatorial fascist al lui Ion Antonescu. Simpatizanţi sau susţinători ai legionarismului puteau ridica în continuare troiţe cu efigia lui Codreanu – cum
s-a-ntâmplat în decembrie trecut, la Sibiu, în Parcul sub Arini - în timp ce cultul lui Hitler şi al naziştilor era interzis.
Mai mulți intelectuali de marcă i-au reproșat legii în primul rând faptul că în textul ei nu apare și comunismul pe lista formelor de extremism. E o scăpare?
W.T.: În România au existat două comisii de investigare a celor două totalitarisme; legislaţia trebuie şi ea să fie separată. Legea nr. 217/2015 nu avea ca ţintă crimele regimului comunist. O lege separată în acest sens ar fi de dorit. Ea ar putea limita prezenţa în spaţiul publicistic a celor care au tămâiat regimul naţional-comunist şi continuă să promoveze în mod voalat imaginea pozitivă a naţionalismului şi şovinismului ceauşist. Dacă ar exista o astfel de lege, nu ar exista o statuie ridicată în memoria lui Adrian Păunescu şi nici strada care poartă numele generalului Vasile Milea. O amalgamare legislativă ar contribui la relativizări, la stabilirea unor simetrii artificiale şi, nu în ultimul rând, ar stimula forme ale revizionismului istoric prin punerea semnului egalităţii între două sisteme criminale.
Istoricii și publiciștii se tem că nu vor mai putea publica lucrări despre personaje care au avut simpatii legionare. Ar fi posibilă o astfel de interpretare?
W.T.: Aceasta interpretare este mai degrabă o diversiune răspândită de cei care foloseau anumite texte cu scopul de a-şi justifica propriile convingeri. Pe de altă parte, susţinerea acestei teze rezultă la alţii şi din lectura superficială a legii – care în
niciun caz nu instituie o nouă cenzură, o „nouă inchiziţie“ a unui „gestapo evreiesc“, precum s-a putut citi în texte cu o puternică tentă antisemită, popularizate pe internet.
Profesorul Radu Preda, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), spunea într-un recent interviu pentru „România liberă“ că „această lege nu a scos la suprafață cohorte de extremiști“, de „anticomuniști antidemocratici“ sau de antisemiți, ci „a pus în discuție absența unui consens minim istoriografic privind trecutul traumatizat al României din ultimul secol“. Cum poate fi deblocată această situație?
W.T.: Radu Preda face, sub pretextul discutării aşa-numiţilor „sfinţi ai închisorilor“, o semi-voalată propagandă legionară, uneori alături de un cerc de persoane care propagă în diferite publicaţii, pe faţă, ideologia gardistă. Este greu de înţeles cum a putut un guvern care susţine că împărtăşeşte valorile social-democraţiei să-l învestească pe dl Preda în funcţia pe care o deţine. Şi asta în urma unei sugestii venite de la fundaţia „Konrad Adenauer“, precum am citit în aceste zile în mai multe articole apărute în mass-media din România. Faptul că Fundaţia amintită a sprijinit cel puţin un proiect mai mult decât „deocheat“, pentru a folosi un termen din titlul cărţii excelente despre Cioran a Martei Petreu, „Un trecut deocheat sau Schimbarea la faţă a României“, este o problemă care ar necesita o discuţie separată.Domnul Preda ar fi avut ocazia şi timp destul să se „lupte“ pentru o „lege anticomunistă“. Faptul că IICCMER ignoră crimele comise în ultimii 20 de ani ai regimului comunist la frontiera de vest a ţării, unde sute de oameni au fost torturaţi, condamnaţi şi împuşcaţi de către militari care pot fi identificaţi şi traşi la răspundere, este simptomatic pentru politica unilaterală a institutului. Doresc pe calea aceasta să anunţ că din clipa apariţiei acestui interviu mă autosuspend din Consiliul Știinţific al IICCMER pentru perioada cât se află domnul Preda în funcţia de director al acestui institut.
De ce credeți că lipsesc scriitorii evrei din manualele românești (Mihail Sebastian, Marcel Blecher, Tristan Tzara etc.), ține de ignoranța celor care fac programa sau este vorba de o formă de naționalism?
W.T.: Probabil, toate la un loc. În ultimii ani, am citit doar manualele de istorie şi nu mă pot pronunţa asupra celor de literatură română. Oricum, nu am auzit să apară scriitori fascişti în manualele româneşti ca şi în cele din Ungaria, unde lecturile din Albert Wass şi József Nyírő sunt recomandate elevilor.
Spre deosebire de alte state din UE, în România exponenții extremei drepte par inofensivi. Ce i-ar putea face periculoși?
 W.T.: Coagularea lor şi trecerea de la ameninţări la crimă. Ei nu constituie un fenomen marginal, precum au trâmbiţat unii în aceste zile. Dezmembrarea Partidului România Mare, care în anul 2000 era unul dintre cele mai puternice grupuri radicale de dreapta din Europa, nu echivalează cu dispariţia fenomenului extremist. Între timp, au apărut alte partide, fundaţii sau asociaţii care, în esenţă, propagă forme ideologice preluate din arsenalul fascist clasic, adaptat la realitatea imediată. Este o tactică similară cu cea folosită de partide radicale de dreapta din Occident care au renunţat, de pildă, la propaganda antisemită deschisă, utilizând, în schimb, o serie de coduri antisemite pentru a ocoli o coliziune cu prevederile Codului Penal. 
Unii se întreabă de ce n-ar fi nicio problemă să ieși cu portretul lui Stalin pe stradă sau să porți ori chiar să vinzi tricouri cu Che Guevara.
W.T.: Nu e un paradox că tocmai unii susţinători ai naţionalismului ceauşist de partid şi de stat, vopsit în culorile miturilor traco-ancestrale, legionaroide şi protocroniste, se întrec în vocalize contra aşa-zisei „legi antilegionare“. În ultimă instanţă, aceştia nu vor agrea nici impunerea unei legi care îngrădeşte arborarea unor simboluri de felul celor amintite de dumneavoastră. Unii dintre ei chiar ar fi primii care ar intra sub incidenţa unei legi legate de crimele comunismului.
Pe de altă parte, liderii mișcării legionare continuă să aibă mulți simpatizanți, chiar dacă nu toți ar fi gata să-și asume public acest lucru. Ce i-ar putea fascina, la atâta vreme de la moartea acestora?
W.T.: În 1937, aproape un sfert din electoratul român a votat grupări fasciste, 17% pe legionari, 5-6% pe cuzişti. Reziduuri ale concepţiilor care au devenit vizibile atunci s-au păstrat, s-au adaptat şi au fost chiar, parţial, integrate în politica regimului ceauşist. Fascizarea regimului trecut, voalată de un patriotism strident şi un naţionalism agresiv, a devenit vizibilă pentru toată lumea, mai ales prin agitaţia zgomotoasă a unor propagandişti de talia lui Adrian Păunescu sau Corneliu Vadim Tudor. Astăzi asistăm la o prelungire a acestui amestec ideologic nefast, care unge roţile demagogiei naţionalist-populiste, suplimentată de accente religios-fundamentaliste, intransigente.