http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Trecând peste faptul că nici până în ziua de astăzi Neculai Onțanu n-a explicat cuiva cum a ajuns tocmai general maior în armata română, acesta se ambiționează cu ardoare să pozeze într-un individ educat, parcă scos din operele lui Caragiale.
De aceasta dată ne vom concentra pe doctorul Onțanu, că până la urmă, dacă ești general, îți permiți să fii și doctor, e rușinos să nu reușești asta.
Onțanu se mândrește că a absolvit Facultatea de Sociologie și Psihologie, București (Când?), ajunge general, fără studii în domeniul militar, și, într-un final, după mai mulți ani de distracție la primărie, hodoronc-tronc apare dintr-o dată doctorul Neculai Onțanu, cu studii tocmai în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Leibniz.
„2007 – <<Securitate si buna guvernare>> DOCTOR în Administratie Publica – Leibniz University – United States of America ” – asta scrie în CV-ului doctorului Onțanu, document publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 2.
Pe loc repaus, acum analizăm problema!
Obscura Leibniz University, al cărei site poate fi accesat aici, fără să aibă vreo legătură cu Universitatea Leibniz din Hannover, Germania, funcționează doar în mediul virtual. Din prezentarea facultății reiese că este un „loc virtual de învățare” și are „programe de învățare la distanță”. Ceea ce trebuie eliminat din descrierea facultății e tocmai termenul de „învățare”. Facultatea funcționează simplu: dai banu, iei diploma. Și nici nu e scumpă, numai taxa de înscriere e 100 de dolari.
PSnews a încercat, insistent, să ia legătura cu reprezentanții Universității Leibniz din SUA, dar fără rezultat, deoarece de fiecare dată ne-a întâmpinat robotul telefonic care ne-a transmis să lăsăm mesajul nostru după semnalul sonor. De asemenea, reprezentanții universității fantomă nu ne-au răspuns la e-mail până în acest moment (21.08.2015, ora 09:00).
Totodată, am intenționat să discutăm cu primarul Neculai Onțanu și să ne explice măcar cum să ajungem și noi doctori, dacă n-avea chef să dea explicații despre studiile sale. Voiam să știm, ca orice indivizi obsedați de cercetare, cum să obții o diplomă de la americani. Edilul nu a răspuns la telefon, iar secretariatul Primăriei ne-a transmis că vor reveni cu un telefon, ceea ce nu s-a întâmplat până la scrierea acestui articol (21.08.2015, ora 09:00).
După un proces de documentare, PSnews a descoperit că Universitatea Leibniz a avut o filială și în Milano, la începutul anilor 2000, probabil în perioada ei de glorie. Statul italian a reacționat imediat la această farsă educațională și în 2003 a decis, prin Ministerul Educației, să nu recunoască filiala Leibniz SUA din Italia. Ba chiar mai mult, i-a obligat să renunțe la titlul de „universitate” și să nu-și mai facă reclamă în acest sens, autoritățile din peninsulă considerând că Leibniz SUA n-are această calitate.
Dacă italienii și-au permis să sfideze Leibniz SUA, PSnews i-a contactat pe reprezentanții Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) din România, ca să afle dacă o diplomă de doctorat la Leibniz SUA va fi acceptată de instituțiile din țara noastră. După ce funcționarii statului au căutat informații despre instituția respectivă, ne-au transmis că au găsit, în baza de date internațională a instituțiilor, doar Universitatea Leibniz din Hannover, Germania. Am insistat să caute mai bine Leibniz University din Statele Unite ale Americii, atrăgându-le atenția că este o universitate online, cu cursuri la distanță, moment în care răspunsul CNRED a fost prompt: „A! Astea nu se recunosc. Doar cu cursuri la zi”.
În CV-ul primarului Onțanu apar cursuri peste cursuri, doctorate peste doctorate, și se ridică următoarea întrebare: Oare câte avioane de hârtie a reușit să-și contruiască primarul din astfel de diplome?
EXCLUSIV Doctoratele primarului Onțanu dispar rând pe rând. Și-a cumpărat generalul UNPR un doctorat pentru doar 100 de dolari?