http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
Prima victimă a Legii 217/2015 este un poet mort în război în Slovacia
Ambasada României refuză ca podul unde a murit să poarte numele "Ion Şiugariu"
Mai repede decît ne aşteptam, a
apărut prima aplicare abuzivă a Legii 217/2015. Pe 28 august, Primăria
din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace,
să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucît acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Ambasada României nu este însă de acord, considerîndu-l „fascist”, deşi a murit luptînd pentru eliberarea Slovaciei împotriva trupelor fasciste!
Cazul ne-a fost sesizat de Cezarina Bârzoi, care ne-a pus la dispoziţie un amplu material documentar realizat de doamna Angela Miclea, directoarea Casei Orăşeneşti de Cultură Tăuţii-Măgherăuş, şi care a sesizat în aceste zile toate autorităţile româneşti fără să primească vreun răspuns.
Tînărul poet Ion SOREANU-ŞIUGARIU s-a născut pe 6 iunie 1914 la Băiţa, Tăuţii-Măgherăuş, şi a murit pe front, la numai 31 de ani, în ziua de 1 februarie 1945, pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. Făcea parte din armata română de eliberare cu care a intrat în oraşul slovac şi se ocupa de aprovizionarea cu muniţie şi hrană. În urma soldaţilor români veneau şi trupele ruseşti, însă Ion Şiugariu a căzut secerat de gloanţe chiar pe podul de peste rîul Hron.
Primăria din Brezno s-a gîndit ca, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa, podul pe care a murit să poarte numele „Ion Şiugariu”, iar pe o clădire aflată în imediata vecinătate să fie pusă o placă comemorativă. În acest sens, a fost trimisă următoarea scrisoare către Ambasada României din Slovacia, în care Primăria din Brezno se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român Ion Şiugariu pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist:
Iată şi răspunsul halucinant al Ambasadei Române, în care se exprimă rezerve faţă de această iniţiativă, întrucît poetul este asociat cu „mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată şi ea cu crimele de război!
Autorităţile slovace revin cu un alt e-mail către Ambasada Română, în care-şi arată surprinderea faţă de informaţiile trimise şi întreabă dacă motivele invocate fac inadmisibilă intenţia lor de a da numele podului după numele eroului:
Răspunsul din partea Ambasadei este năucitor: căutaţi alt soldat mort acolo şi daţi podului numele acestuia! Un asemenea sadism nu cred să mai fie întîlnit în vreo corespondenţă diplomatică, aşa cum a fost formulat de Radu Coantă, secretarul doi al Ambasadei României, motiv pentru care acest personaj nu mai are ce căuta într-o astfel de instituţie ce reprezintă ţara:
Primăria din Brezno este şocată de cele două răspunsuri primite de la Ambasada Română şi scrie Primăriei din Tăuţii- Măgherăuş, localitatea de baştină a eroului, cerînd informaţii care să infirme enormităţile transmise de Ambasada României, în care Ion Şiugariu era făcut „fascist”, în timp ce slovacii ştiau că este şi eroul lor, căci a murit luptînd tocmai împotriva armatei fasciste:
În grupul de voluntari care pregătesc ceremonia din 28 august din Brezno se află şi poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ, care scrie către Primăria din Tăuţii- Măgherăuş o scrisoare tulburătoare:
Incredibil! Poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ scrie că-i pare rău de informaţia venită de la ambasadă, dar că el va cinsti totdeauna memoria lui Ion Şiugariu, căci „el a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Nu ne-a putut da mai mult decît ne-a dat”, sperînd că „numele lui va fi curăţat” de acuzaţiile aduse tocmai de concetăţenii eroului!
Motivul pentru care Ion Soreanu-Şiugariu, cum este numele lui complet, este considerat în mod abuziv ca fiind „fascist” de către Ambasada Română din Slovacia îl reprezintă actuala Lege 217/2015, care condamnă, de fapt, genocidul şi crimele de război! Or, după cum se ştie, Ion Şiugariu şi-a dat viaţa luptînd împotriva armatei fasciste! Cum este posibil ca, în lipsa vreunei sentinţe care să-l incrimineze, Ion Şiugariu, declarat erou şi de armata română, şi de cea slovacă, să fie mînjit cu noroi de nişte funcţionari ai Ambasadei României, fără ca aceştia să fie pedepsiţi exemplar?
Singurul argument care a stat la baza acestei acuzaţii absurde îl reprezintă faptul că, înainte de a pleca pe front, a fost funcţionar de nevoie al Statului în timpul guvernului Antonescu, ca şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici. Avea simpatii legionare, însă totul s-a redus la credinţa că România avea o şansă de renaştere prin Mişcarea Legionară. A scris un singur articol, „Destin catedralic”, pe care l-a publicat în 14 noiembrie 1940, din care reproducem exact pasajele care-l decriu ca simpatizant al legionarilor:
„Generatia mea a cunoscut prigoana, temnita şi moartea, dar n'a încetat niciun moment să creadă cu tot sufletul ei curat in biruintă. In mijlocul unei istorii oarbe, alături de nişte conducători legati la ochi, această generatie entuziastă şi martiră, a ars ca o nouă Ioana d'Arc, pe rugul celor mai pure, celor mai definitive şi mai eroice hotărâri. O Românie nesigură, rătăcitoare şi bolnavă, o Românie înstrăinată între propriile ei hotare, îşi aştepta mântuirea, tânjia după o înviere care intârzia să se arate.... In timp ce profesorii improvizati ai acestei generatii se căzneau să ridice mici bisericute personale, umbroase şi străine, altii visau o Românie superbă, înaltă şi puternică, o Românie nemuritoare ca o catedrală. In timp ce aceşti impostori se gândeau numai la fericirea lor proprie, această generatie propovăduia o spiritualitate românească largă, cuprinzătoare, o bogată revărsare de suflet şi de faptă natională în universalitate. Nu restrângere şi resemnare minoră într'o istorie imperfectă si găunoasă, ci rivalizare directă cu fruntea încununată a marilor destine epocale... Cât de frumos şi cât de bine rezumă această legendă istoria biruintei şi marşului legionar, la baza cărora este aşezată cea mai desinteresată şi mai totală jertfă din câte cunoaşte istoria noastră politică şi spirituală. Mişcarea legionară n'a fost niciodată o mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr'o teribilă ardere interioară, dintr'o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiasca jertfa ca o primă si admirabilă necesitate. De aceea, ea n'a precupetit nimic, a îndurat totul cu bucurie, a suferit răstignirea fără şovăire, ştiind cu sigurantă că după trei zile va veni învierea... Noua Românie, puternică şi legionară, se înaltă sub ochii noştri. Am acceptat şi am indurat jertfa; opera trebue să fie cu atât mai măreată, mai nemuritoare. Este ceea ce se face, ceeace a început să se facă de câteva luni încoace. Când mânâstirea va fi gata, destinul catedralic al acestei generatii va fi împlinit şi atunci poate, ne vom putea face si noi aripi de şindrilă pentra a intra în moarte”.
Sigur, la 27 de ani cît avea atunci cînd a scris acest articol, Ion Şiugariu, asemenea altor tineri din generaţia sa, vedea în Mişcarea Legionară altceva decît vede astăzi societatea. Putea să greşească în opţiunile şi simpatiile sale, însă nu a făcut niciodată parte din vreun partid şi nu se poate spune în nici un caz că a fost „fascist”! Mai mult decît atît, cînd a fost vorba să se înroleze în armată nu a ales armata Germaniei fasciste, ci Armata Română, dîndu-şi viaţa tocmai pentru eliberarea Europei de fascism!
Ion Şiugariu a scris un excepţional „Jurnal de pe front”, în care descrie întîmplări tulburătoare trăite de el şi soldaţii alături de care a luptat împotriva armatei fasciste. Este, de asemenea, autorul unor volume de poezii de o frumuseţe rară, primite laudativ de critica literară în revistele „Familia” sau „Convorbiri literare” (autorii cronicilor erau Octav Şuluţiu şi Al. Husar). Însuşi Ovidiu Papadima scrie despre poezia lui Ion Şiugariu.
În mai 1944, cînd lucra la cîteva volume despre Bacovia şi Blaga, este concentrat în regimentul din zona Jitaru - Mogoşeşti (Slatina), de unde este deplasat pentru a participa la insurecţia armată, luptînd în bătăliile celebre de la Băneasa şi Otopeni. Este trimis apoi cu regimentul său în Ardeal şi participă la luptele pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, fiind rănit grav, în bătălia pentru oraşul Brezno din Cehoslovacia, unde, din cauza pierderii masive de sînge, moare, fiind îngropat în cimitirul din satul Polhora pri Brezno, alături de alt ofiţer şi de şapte soldaţi căzuţi odată cu el.
În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, sublocotenentul de rezervă Soreanu - Şiugariu Ion este decorat post-mortem cu ordinul Coroana României cu spade, în gradul de Cavaler, şi cu Panglică de Virtutea Militară, iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Şiugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei. În prezenţa Monseniorului Vladimir Ghica, a sf. pr. Chinezu Liviu, Mircea Todericiu şi a păr. Lupea, d. Ion Groşanu a vorbit despre laborioasa tinereţe a poetului, iar d. prof. Ierugan a evocat anii frumoşi ai copilăriei lui”.
În 1956, rămăşiţele pămînteşti ale lui Ion Şiugariu au fost aduse în ţară şi reînhumate în cimitirul militar de la Zvolen, lângă Banska Bistriţa. În august 1958, o delegaţie guvernamentală din România participă la ceremonia dezvelirii monumentului ridicat la Zvolen în memoria eroilor români, iar Laurenţiu Fulga, devenit mai tîrziu preşedintele Uniunii Scriitorilor, depune o floare pe mormîntul lui Ion Şiugariu.
În 1968, „Editura militară” publică volumul „Carnetele unui poet căzut în război”, cu o prefaţă semnată de Laurenţiu Fulga, iar în anul 1975 aceeaşi editură publică „Poetul-ostaş Ion Şiugariu”. În 1974, sub îngrijirea soţiei lui Ion Şiugariu, Lucia, apare la München volumul „Sete de ceruri”, cu o prefaţă de Vintilă Horia, intitulată „Ion Şiugariu de la Meşterul Manole”! În 1997, la Editura „Agora” din Iaşi, apare şi volumul „Ţara Crinilor”, cu eseuri aparţinînd lui Ion Şiugariu, cu o prefaţă de Prof. Univ. M.C. Alexandru Husar. Aceste informaţii le-am preluat din Tabelul cronologic semnat de Lect. univ. dr. Marcel Crihană, cel care a îngrijit volumul Ion Şiugariu - „Viaţa poeziei”, apărut în 1989 la Editura Marineasa din Timşoara, care conţine toate articolele lui Ion Şiugariu (344 pagini) publicate în „Revista Fundaţiilor legale” între 1942-1944.
După cum se vede, nici măcar comuniştii nu-l considerau „fascist”, Ion Şiugariu fiind descris de Ioan Cosma în articolul „Amintiri despre Ion Şiugariu”, apărut în anul 1974, în revista „Pentru socialism”, în aceşti termeni: „Parcă-l văd cum trecea munţii care despart satul său natal, Băiţa, de Valea Borcutului, prezentându-se zilnic, cu lecţiile învăţate, la şcoală. Cu traista plină cu cărţi, caiete şi o bucată de mălai străbătea, pe ploi, zăpadă, viscol şi ger, pădurile de carpen şi fag de pe Tigher şi Prăpade”.
Iar acum, din cauza acestei nedrepte şi periculoase Legi 217/2015, un asemenea erou al României, decorat pentru sacrificiul lui suprem, apreciat pentru opera sa incredibilă pentru vîrsta fragedă la care a murit, poate să fie trecut din lista eroilor naţionali pe cea a criminalilor de război doar pentru că un ambasador vrea să dea bine în faţa celor care au promovat această aberaţie legislativă?
Şi, pentru a sublinia şi mai mult aberanta decizie a Ambasadei Române din Slovacia, iată ce scria în 6 iunie 2015 deputatul Adrian Merka, din partea minorităţii slovace în România, cînd se împlineau 101 ani de la naşterea lui Ion Şiugariu, deci exact cînd legea se afla la Cotroceni pentru promulgare: „Acesta este unul dintre soldaţii care s-au jertfit pentru libertatea noastră în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, în urmă cu 70 de ani, un rol important având atunci şi Armata Regală Română, care a suferit mari pierderi şi a reuşit eliberarea a 1.722 de localităţi, din care 31 de oraşe... 101 ani de la naşterea unei astfel de personalităţi nu trebuie să treacă neobservaţi. Acest eveniment trebuie să fie motiv de sărbătoare şi aducere aminte atât pentru români, cât şi pentru slovaci şi cehi, pentru întreg sprijinul pe care l-a oferit acest om de o nobleţe morală impresionantă prin verticalitatea unei poziţii exemplare în generaţia sa. Poetul-erou şi-a jerfit viaţa pentru un ideal care trebuie să ne unească, noi fiind datori să continuăm ceea ce acesta a început.
În calitate de cetăţean român, reprezentant al minorităţii slovace şi cehe în Parlamentul României îmi doresc ca slovacii să nu uite de jertfa românilor, iar aceasta să dăinuie pe veci în sufletele lor. Acesta este motivul pentru care vreau sa pun pe viitor bazele unui simbol al recunoştinţei faţă de ceea ce reprezintă aceste valori ale poporului român, militând pentru inaugurarea în memoria poetului-erou Ion Şiugariu a unui bust, a unei străzi şi a unei şcoli care să-i poarte numele, toate în Slovacia, exprimându-ne astfel recunoştinţa şi consideraţia pentru o astfel de personalitate”.
Se pare că deputatul Adrian Merka s-a ţinut de cuvînt, iar pe 28 august 2018, peste două săptămîni, ar fi trebuit să fie făcut primul pas: numele lui Ion Şiugariu să devină numele podului din Brezno, unde poetul-erou şi-a pierdut viaţa! Numai că nişte funcţionari care reprezintă România în Slovacia, au decis să facă din eroul Ion Şiugariu prima victimă a Legii 217/2015, promovată cu sprijinul lui Alexandru Florian, fiul ideologului stalinist Radu Florian!
Cazul acestui poet-erou Ion Şiugariu este, în opinia noastră, cel mai important argument ca Legea 217/2015 să fie abrogată, din moment ce permite asemenea erori şi abuzuri.
Cazul ne-a fost sesizat de Cezarina Bârzoi, care ne-a pus la dispoziţie un amplu material documentar realizat de doamna Angela Miclea, directoarea Casei Orăşeneşti de Cultură Tăuţii-Măgherăuş, şi care a sesizat în aceste zile toate autorităţile româneşti fără să primească vreun răspuns.
Tînărul poet Ion SOREANU-ŞIUGARIU s-a născut pe 6 iunie 1914 la Băiţa, Tăuţii-Măgherăuş, şi a murit pe front, la numai 31 de ani, în ziua de 1 februarie 1945, pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. Făcea parte din armata română de eliberare cu care a intrat în oraşul slovac şi se ocupa de aprovizionarea cu muniţie şi hrană. În urma soldaţilor români veneau şi trupele ruseşti, însă Ion Şiugariu a căzut secerat de gloanţe chiar pe podul de peste rîul Hron.
Primăria din Brezno s-a gîndit ca, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa, podul pe care a murit să poarte numele „Ion Şiugariu”, iar pe o clădire aflată în imediata vecinătate să fie pusă o placă comemorativă. În acest sens, a fost trimisă următoarea scrisoare către Ambasada României din Slovacia, în care Primăria din Brezno se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român Ion Şiugariu pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist:
Iată şi răspunsul halucinant al Ambasadei Române, în care se exprimă rezerve faţă de această iniţiativă, întrucît poetul este asociat cu „mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată şi ea cu crimele de război!
Autorităţile slovace revin cu un alt e-mail către Ambasada Română, în care-şi arată surprinderea faţă de informaţiile trimise şi întreabă dacă motivele invocate fac inadmisibilă intenţia lor de a da numele podului după numele eroului:
Răspunsul din partea Ambasadei este năucitor: căutaţi alt soldat mort acolo şi daţi podului numele acestuia! Un asemenea sadism nu cred să mai fie întîlnit în vreo corespondenţă diplomatică, aşa cum a fost formulat de Radu Coantă, secretarul doi al Ambasadei României, motiv pentru care acest personaj nu mai are ce căuta într-o astfel de instituţie ce reprezintă ţara:
Primăria din Brezno este şocată de cele două răspunsuri primite de la Ambasada Română şi scrie Primăriei din Tăuţii- Măgherăuş, localitatea de baştină a eroului, cerînd informaţii care să infirme enormităţile transmise de Ambasada României, în care Ion Şiugariu era făcut „fascist”, în timp ce slovacii ştiau că este şi eroul lor, căci a murit luptînd tocmai împotriva armatei fasciste:
În grupul de voluntari care pregătesc ceremonia din 28 august din Brezno se află şi poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ, care scrie către Primăria din Tăuţii- Măgherăuş o scrisoare tulburătoare:
Incredibil! Poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ scrie că-i pare rău de informaţia venită de la ambasadă, dar că el va cinsti totdeauna memoria lui Ion Şiugariu, căci „el a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Nu ne-a putut da mai mult decît ne-a dat”, sperînd că „numele lui va fi curăţat” de acuzaţiile aduse tocmai de concetăţenii eroului!
Ambasada României în Slovacia s-a transformat în instanţă de judecată
Evident, oricine se întreabă ce crime a făcut acest tînăr poet-erou pentru ca Ambasada Română să vorbească în aceşti termeni despre cel care, la numai 31 de ani, şi-a lăsat acasă soţia, Lucia Stroescu (care trăieşte şi acum în Aachen, Germania, avînd vîrsta de 96 de ani), şi a plecat pe front în armata română, dîndu-şi viaţa pentru eliberarea Slovaciei, oferind sacrificiul suprem în lupta contra fascismului. Este absurd, deci, ca tocmai el să fie acuzat că a fost fascist şi chiar ţara lui să-l denigreze, oprind o iniţiativă a autorităţilor slovace prin care memoria sa era onorată!Motivul pentru care Ion Soreanu-Şiugariu, cum este numele lui complet, este considerat în mod abuziv ca fiind „fascist” de către Ambasada Română din Slovacia îl reprezintă actuala Lege 217/2015, care condamnă, de fapt, genocidul şi crimele de război! Or, după cum se ştie, Ion Şiugariu şi-a dat viaţa luptînd împotriva armatei fasciste! Cum este posibil ca, în lipsa vreunei sentinţe care să-l incrimineze, Ion Şiugariu, declarat erou şi de armata română, şi de cea slovacă, să fie mînjit cu noroi de nişte funcţionari ai Ambasadei României, fără ca aceştia să fie pedepsiţi exemplar?
Singurul argument care a stat la baza acestei acuzaţii absurde îl reprezintă faptul că, înainte de a pleca pe front, a fost funcţionar de nevoie al Statului în timpul guvernului Antonescu, ca şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici. Avea simpatii legionare, însă totul s-a redus la credinţa că România avea o şansă de renaştere prin Mişcarea Legionară. A scris un singur articol, „Destin catedralic”, pe care l-a publicat în 14 noiembrie 1940, din care reproducem exact pasajele care-l decriu ca simpatizant al legionarilor:
„Generatia mea a cunoscut prigoana, temnita şi moartea, dar n'a încetat niciun moment să creadă cu tot sufletul ei curat in biruintă. In mijlocul unei istorii oarbe, alături de nişte conducători legati la ochi, această generatie entuziastă şi martiră, a ars ca o nouă Ioana d'Arc, pe rugul celor mai pure, celor mai definitive şi mai eroice hotărâri. O Românie nesigură, rătăcitoare şi bolnavă, o Românie înstrăinată între propriile ei hotare, îşi aştepta mântuirea, tânjia după o înviere care intârzia să se arate.... In timp ce profesorii improvizati ai acestei generatii se căzneau să ridice mici bisericute personale, umbroase şi străine, altii visau o Românie superbă, înaltă şi puternică, o Românie nemuritoare ca o catedrală. In timp ce aceşti impostori se gândeau numai la fericirea lor proprie, această generatie propovăduia o spiritualitate românească largă, cuprinzătoare, o bogată revărsare de suflet şi de faptă natională în universalitate. Nu restrângere şi resemnare minoră într'o istorie imperfectă si găunoasă, ci rivalizare directă cu fruntea încununată a marilor destine epocale... Cât de frumos şi cât de bine rezumă această legendă istoria biruintei şi marşului legionar, la baza cărora este aşezată cea mai desinteresată şi mai totală jertfă din câte cunoaşte istoria noastră politică şi spirituală. Mişcarea legionară n'a fost niciodată o mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr'o teribilă ardere interioară, dintr'o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiasca jertfa ca o primă si admirabilă necesitate. De aceea, ea n'a precupetit nimic, a îndurat totul cu bucurie, a suferit răstignirea fără şovăire, ştiind cu sigurantă că după trei zile va veni învierea... Noua Românie, puternică şi legionară, se înaltă sub ochii noştri. Am acceptat şi am indurat jertfa; opera trebue să fie cu atât mai măreată, mai nemuritoare. Este ceea ce se face, ceeace a început să se facă de câteva luni încoace. Când mânâstirea va fi gata, destinul catedralic al acestei generatii va fi împlinit şi atunci poate, ne vom putea face si noi aripi de şindrilă pentra a intra în moarte”.
Sigur, la 27 de ani cît avea atunci cînd a scris acest articol, Ion Şiugariu, asemenea altor tineri din generaţia sa, vedea în Mişcarea Legionară altceva decît vede astăzi societatea. Putea să greşească în opţiunile şi simpatiile sale, însă nu a făcut niciodată parte din vreun partid şi nu se poate spune în nici un caz că a fost „fascist”! Mai mult decît atît, cînd a fost vorba să se înroleze în armată nu a ales armata Germaniei fasciste, ci Armata Română, dîndu-şi viaţa tocmai pentru eliberarea Europei de fascism!
Ion Şiugariu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu Spade, în gradul de Cavaler”, şi cu „Panglică de Virtutea Militară”
În aceste condiţii, vine întrebarea: nici sacrificiul suprem pe care l-a dat împotriva fascismului nu poate să-i aducă iertarea pentru păcatul gîndirii de tinereţe? Trebuie reţinut că în dreptul lui Ion Şiugariu nu există nici o crimă de război sau participare la vreo formă a holocaustului, fapte incriminate de Legea 217/2015, astfel încît se impune demisia ambasadorului român în Slovacia, care a luat de capul său o decizie pentru care nu avea abilitare, împotriva poetului-erou nexistînd vreo sentinţă care să confirme apartenenţa lui la „fascism”!Ion Şiugariu a scris un excepţional „Jurnal de pe front”, în care descrie întîmplări tulburătoare trăite de el şi soldaţii alături de care a luptat împotriva armatei fasciste. Este, de asemenea, autorul unor volume de poezii de o frumuseţe rară, primite laudativ de critica literară în revistele „Familia” sau „Convorbiri literare” (autorii cronicilor erau Octav Şuluţiu şi Al. Husar). Însuşi Ovidiu Papadima scrie despre poezia lui Ion Şiugariu.
În mai 1944, cînd lucra la cîteva volume despre Bacovia şi Blaga, este concentrat în regimentul din zona Jitaru - Mogoşeşti (Slatina), de unde este deplasat pentru a participa la insurecţia armată, luptînd în bătăliile celebre de la Băneasa şi Otopeni. Este trimis apoi cu regimentul său în Ardeal şi participă la luptele pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, fiind rănit grav, în bătălia pentru oraşul Brezno din Cehoslovacia, unde, din cauza pierderii masive de sînge, moare, fiind îngropat în cimitirul din satul Polhora pri Brezno, alături de alt ofiţer şi de şapte soldaţi căzuţi odată cu el.
În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, sublocotenentul de rezervă Soreanu - Şiugariu Ion este decorat post-mortem cu ordinul Coroana României cu spade, în gradul de Cavaler, şi cu Panglică de Virtutea Militară, iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Şiugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei. În prezenţa Monseniorului Vladimir Ghica, a sf. pr. Chinezu Liviu, Mircea Todericiu şi a păr. Lupea, d. Ion Groşanu a vorbit despre laborioasa tinereţe a poetului, iar d. prof. Ierugan a evocat anii frumoşi ai copilăriei lui”.
În 1956, rămăşiţele pămînteşti ale lui Ion Şiugariu au fost aduse în ţară şi reînhumate în cimitirul militar de la Zvolen, lângă Banska Bistriţa. În august 1958, o delegaţie guvernamentală din România participă la ceremonia dezvelirii monumentului ridicat la Zvolen în memoria eroilor români, iar Laurenţiu Fulga, devenit mai tîrziu preşedintele Uniunii Scriitorilor, depune o floare pe mormîntul lui Ion Şiugariu.
În 1968, „Editura militară” publică volumul „Carnetele unui poet căzut în război”, cu o prefaţă semnată de Laurenţiu Fulga, iar în anul 1975 aceeaşi editură publică „Poetul-ostaş Ion Şiugariu”. În 1974, sub îngrijirea soţiei lui Ion Şiugariu, Lucia, apare la München volumul „Sete de ceruri”, cu o prefaţă de Vintilă Horia, intitulată „Ion Şiugariu de la Meşterul Manole”! În 1997, la Editura „Agora” din Iaşi, apare şi volumul „Ţara Crinilor”, cu eseuri aparţinînd lui Ion Şiugariu, cu o prefaţă de Prof. Univ. M.C. Alexandru Husar. Aceste informaţii le-am preluat din Tabelul cronologic semnat de Lect. univ. dr. Marcel Crihană, cel care a îngrijit volumul Ion Şiugariu - „Viaţa poeziei”, apărut în 1989 la Editura Marineasa din Timşoara, care conţine toate articolele lui Ion Şiugariu (344 pagini) publicate în „Revista Fundaţiilor legale” între 1942-1944.
După cum se vede, nici măcar comuniştii nu-l considerau „fascist”, Ion Şiugariu fiind descris de Ioan Cosma în articolul „Amintiri despre Ion Şiugariu”, apărut în anul 1974, în revista „Pentru socialism”, în aceşti termeni: „Parcă-l văd cum trecea munţii care despart satul său natal, Băiţa, de Valea Borcutului, prezentându-se zilnic, cu lecţiile învăţate, la şcoală. Cu traista plină cu cărţi, caiete şi o bucată de mălai străbătea, pe ploi, zăpadă, viscol şi ger, pădurile de carpen şi fag de pe Tigher şi Prăpade”.
Iar acum, din cauza acestei nedrepte şi periculoase Legi 217/2015, un asemenea erou al României, decorat pentru sacrificiul lui suprem, apreciat pentru opera sa incredibilă pentru vîrsta fragedă la care a murit, poate să fie trecut din lista eroilor naţionali pe cea a criminalilor de război doar pentru că un ambasador vrea să dea bine în faţa celor care au promovat această aberaţie legislativă?
Şi, pentru a sublinia şi mai mult aberanta decizie a Ambasadei Române din Slovacia, iată ce scria în 6 iunie 2015 deputatul Adrian Merka, din partea minorităţii slovace în România, cînd se împlineau 101 ani de la naşterea lui Ion Şiugariu, deci exact cînd legea se afla la Cotroceni pentru promulgare: „Acesta este unul dintre soldaţii care s-au jertfit pentru libertatea noastră în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, în urmă cu 70 de ani, un rol important având atunci şi Armata Regală Română, care a suferit mari pierderi şi a reuşit eliberarea a 1.722 de localităţi, din care 31 de oraşe... 101 ani de la naşterea unei astfel de personalităţi nu trebuie să treacă neobservaţi. Acest eveniment trebuie să fie motiv de sărbătoare şi aducere aminte atât pentru români, cât şi pentru slovaci şi cehi, pentru întreg sprijinul pe care l-a oferit acest om de o nobleţe morală impresionantă prin verticalitatea unei poziţii exemplare în generaţia sa. Poetul-erou şi-a jerfit viaţa pentru un ideal care trebuie să ne unească, noi fiind datori să continuăm ceea ce acesta a început.
În calitate de cetăţean român, reprezentant al minorităţii slovace şi cehe în Parlamentul României îmi doresc ca slovacii să nu uite de jertfa românilor, iar aceasta să dăinuie pe veci în sufletele lor. Acesta este motivul pentru care vreau sa pun pe viitor bazele unui simbol al recunoştinţei faţă de ceea ce reprezintă aceste valori ale poporului român, militând pentru inaugurarea în memoria poetului-erou Ion Şiugariu a unui bust, a unei străzi şi a unei şcoli care să-i poarte numele, toate în Slovacia, exprimându-ne astfel recunoştinţa şi consideraţia pentru o astfel de personalitate”.
Se pare că deputatul Adrian Merka s-a ţinut de cuvînt, iar pe 28 august 2018, peste două săptămîni, ar fi trebuit să fie făcut primul pas: numele lui Ion Şiugariu să devină numele podului din Brezno, unde poetul-erou şi-a pierdut viaţa! Numai că nişte funcţionari care reprezintă România în Slovacia, au decis să facă din eroul Ion Şiugariu prima victimă a Legii 217/2015, promovată cu sprijinul lui Alexandru Florian, fiul ideologului stalinist Radu Florian!
Cazul acestui poet-erou Ion Şiugariu este, în opinia noastră, cel mai important argument ca Legea 217/2015 să fie abrogată, din moment ce permite asemenea erori şi abuzuri.
Economia
islandeza da semne ca tara poate intra din nou in randul statelor
bogate ale lumii, pozitie pe care o detinea si inainte de 2008. Chiar
daca agentiile de rating nu i-au dat inca un calificativ maxim,
cresterea economica din Islanda si somajul redus sunt peste cele din
zona euro.
