Ce e un om , ori un an ,sau un mileniu?
Toate trecătoare luate implacabil de valul timpului
și cu valul laolată se vor risipi
înghțite câte unul în câte unul în uitarea neagră a orizontului din zare care va fi în briză mării fără tine .
D.Sin.
Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium
Asasinul celebrului realizator de la Radio Europa Liberă, Emil
Georgescu, descoperit la Montreal de brokerul fugar Cristian Sima
Asasinul celebrului realizator de la Radio Europa Liberă, Emil Georgescu, descoperit la Montreal de brokerul fugar Cristian Sima
Brokerul fugar în Elveţia, Cristian Sima, afirmă
pe contul său de facebook că cel care a comandat si organizat asasinatul
lui Emil Georgescu, un celebru realizator de emisiuni de la Radio
Europa Liberă, în anii 70-80 ai secolului trecut, trăieşte în prezent la
Montreal, în Canada, şi se numeşte acum Avram Segal. Sima publică şi o fotografie a lui Segal despre care spune că este mai veche. 26 ianuarie 1981. Emil Georgescu este bătut crunt de doi bărbaţi (leziuni faciale şi o mână ruptă). 28 iulie 1981. În timp ce Emil Georgescu se
îndrepta, dimineaţa, spre garajul locuinţei sale din Munchen, a fost
atacat de doi francezi şi înjunghiat de 26 de ori. Scapă ca prin minune,
însă moare în 1985, la doar 56 de ani. Motivele decesului său sunt încă
învăluite în mister. Despre Georgescu s-a presupus că ar fi fost
iradiat cu celebrul Radu, invocat de Generalul Ion Mihai Pacepa şi în
cazul altor redactori ai postului de radio Europa Liberă. Sima a publicat anul trecut pe facebook o convorbire cu personajul invocat acum, Avram Segal. El a afirmat că acesta l-a contactat pe facebook sub numele de Paul Stirbei. Are 66 de ani, se numeste in actele pe care le detine azi
Avram Segal, dar nici acest nume nu este cel adevarat. Detine toata baza
de date a securitatii de dinainte de 89 inclusiv dosarul meu de la
securitate cu tradarea, manifestele, inregistrarile cu Mark Stevenson
agent MI6 dar si angajamentul pe care l-am semnat in 89 cu numele Toma
Caragiu, dupa ce am fost batut crunt, scria Sima. Acest tovaras, lucreaza si azi si apara interesele familiei
lui Ion Dinca, adica Puiu Popoviciu si Radu Dimofte, cei care au
devalizat Romania.Radu Dimofte a cumparat sediul bancii Marmorosh Blank,
cu 50000 de dolari si apoi a pus-o gaj la BRD contra 220 mil euro.A
cumparat si actualul hotel Howard Johnson, fost Dorobanti pe 100000, are
mall ul de la Baneasa, KFC si Pizza hut. El nu a semnat nimic si nu are
nimic pe numele lui, totul e controlat prin Andrei Bajenariu, care are
un dosar la DNA de 80000 de pagini si care s-a dus la Predoiu sa-l
ajute, dupa ce Predoiu nu mai era ministru, discutia a avut loc in
biroul meu si am inregistrarea. Predoiu l-a refuzat.Dimofte a incercat
sa ma santajeze cu o inregistrare cu mine si cu niste fete de la el din
hotel, i-am spus ca poate sa o dea cind vrea el.Acest Avram Segal mi s-a
destainuit pentru ca e indragostit de o fosta prietena de a mea, deh,
dragostea joaca feste.Dimofte e sprijinit de nepotul gen Marin Neagoe,
Renato Neagoe, un individ care nu a avut carte munca in viata lui si
care nu poate parasi tara dar care doarme pe conturi bine garnisite in
bancile romanesti. Renato este si cumnat cu Gabi Grecu, fost director
gen la Radiocom, fost tovaras si cu Dan Nica si cu Gabi Sandu, cei doi
ministri ai telecomunicatiilor, mai afirma Sima. VEDETI SI INTERVIUL REALIZAT DE ANDREI BĂDIN CU IOANA MĂGURA BERNARD DESPRE CRIMELE SECURITĂŢII DE LA RADIO EUROPA LIBERĂ:
Noua generatie de staruri de la Hollywood - N-au nici 30 de ani, dar sunt celebri si bogati
(Galarie foto)
de
Andreea Ghinea
Luni, 17 August 2015, ora 08:33
Foto: Instagram/Emilia Clarke
Lumea de la Hollywood este una competitiva, dar si plina de satisfactii. Pe langa greii Brad Pitt, Angelina Jolie sau George Clooney, putem observa o multime de tineri actori care au atins succes dupa succes si, desi nu au trecut de 30 de ani, au deja o cariera frumoasa. Margot Robbie
are doar 25 de ani si a aparut in productii de succes. A jucat cu
Leondardo DiCaprio in "Lupul de pe Wall Street" si cu Will Smith in
"Focus". In 2016, va iesi pe piata "Suicide Squad", alta pelicula cu
tanara actrita, arataBusiness Insider.
Zoe Kravitz
are 26 de ani si este fiica celebrului cantaret Lenny Krevitz. A jucat
pana acum in productia "Mad Max: Fury Road", "Dope", in "Divergent", dar
si in "X-Men: First Class".
Foto: captura Youtube/The Tonight Show Starring Jimmy Fallon
Cara Delevingne,
22 de ani, s-a remarcat ca model prezentand pentru importante case de
moda, dar de ceva timp si-a indreptat atentia catre actorie. Frumoasa
blonda face parte din echipa "Paper Towns", "Pan" sau "Suicide Squad".
Acum are doar 12 ani, iar in 2012 a devenit cea mai tanara actrita nominalizata la Oscar pentru performanta din "Beasts of the Southern Wild". Este vorba despre Quvenzhane Wallis, care a mai aparut in "12 Years of Slave" si remake-ul "Annie".
Pana la 25 de ani, Nicholas Hoult, care a avut o relatie cuJennifer Lawrence,
are in palmares aparitii in "Mad Max: Fury Road", in recentele filme
din seria "X-Men" si o sa joace si in "X-Men: Apocalypse".
Foto: Facebook/Nicholas Hoult
Tot 25 de ani are si Ashley Benson.
Frumoasa actrita a jucat alaturi de Adam Sandler in "Pixels", iar pe
lista cu reusite se numara "Pretty Little Liars", "Spring Breakers" si
"13 going on 30".
Are doar 23 de ani, dar un rol important in "Stars Wars: The Force Awakens". Este vorba despre John Boyega al carui debut a fost in "Attack the Block".
Foto: Facebook/John Boyega
Nu mai trebuie mentionat ca cel mai cunoscut rol al actritei Emilia Clarke, in varsta de 28 de ani, este cel din "Game of Thrones". Ea mai face parte si din echipa "Terminator Genisys".
Foto: Instagram/Emilia Clarke
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
In cea mai mare parte a lumii democratice, partidele si sistemele traditionale sunt atacate, ranite si, uneori, chiar invinse. Suntem
in "era insurgentilor", in care formatiuni politice care altadata ar fi
fost considerate caraghioase, periculoase, marginale castiga alegeri.
Suntem in era in care politicieni excentrici ameninta sa-i bata la urne
pe unii dintre cei mai experimentati lideri din lume.
Cel mai la indemana (si relevant) exemplu este Grecia, acolo unde Syriza, un partid
radical de stanga, conduce tara si unde tot soiul de partide antisistem
precum comunistii, conspirationistii de la Grecii Independenti (si ei
membri ai Guvernului) sau neonazistii de la "Zorii Aurii" au
reprezentare serioasa in Parlament.
Sigur, Grecia e un caz
special, insa peste tot s-au ridicat partide "rebele". In Franta,
Frontul National a ajuns mai puternic decat a fost vreodata, chiar
castigand alegerile europene, iar sefa sa, Marine Le Pen, a avut momente
in care a fost pe primul loc in sondajele prezidentiale. E adevarat,
Frontul e mai moderat decat pe vremea lui Jean-Marie Le Pen, insa este
un partid cu puternice tendinte extremiste.
In Marea Britanie,
Partidul Independentei (UKIP) a castigat si el alegerile europene si a
luat 14% din voturi la alegerile legislative (e adevarat, ca urmare a
sistemului "castigatorul ia tot", are un singur parlamentar).
Tot
in Marea Britanie, tendintele anti-sistem se regasesc chiar in
partidele sistemului. Jeremy Corbyn, un stangist radical cunoscut pentru
legaturile cu gruparea terorista Hamas si diverse dictaturi de stanga,
oponent al largirii NATO si anti-monarhist, e favorit sa castige
alegerile pentru presedintie in Partidul Laburist, al doilea cel mai
mare din tara.
In Spania, partide anti-sistem precum Podemos si
Ciudadanos au castigat, impreuna, aproape jumatate din voturile de la
alegerile locale, un soc politic pentru o tara dominata de decenii de
doar doua partide - populari si socialisti.
In Italia, Miscarea 5 stele a comediantului Beppe Grillo are cam un sfert din locurile din Parlament.
In
Ungaria, un partid conservator, cel al premierului Viktor Orban, devine
sistemul in tara, insa contesta (sfideaza) sistemul din Uniunea
Europeana si din lumea intreaga vorbind, socant pentru unii, de trecerea
la odemocratieiliberala, pe modelul statelor autoritare.
SUA nu fac exceptie - afaceristul excentric Donald Trump
conduce cursa pentru candidatura la presedintie a Partidului
Republican, in timp ce in tabara democratilor Bernie Sanders, un
politican apropiat de profilul britanicului Corbyn, e tot mai aproape de
favorita Hillary Clinton
pe plan national si chiar o bate pe aceasta in unele state, asa cum
arata sondajele. In plus, aripa de dreapta a Partidului Republican, Tea
Party, a scos din joc in ultimii ani cativa adevarati colosi ai
politicii americane.
E adevarat, exista mari diferente intre cei
mentionati mai sus. In timp ce unii sunt de-a dreptul revolutionari prin
schimbarile pe care le propun, altii sunt revolutionari prin ei insisi,
prin personalitatile lor excentrice si imprevizibile si prin modul in
care ajung aproape de/la putere.
Toti au in comun o puternica
sfidare a establishmentului politic, a normalitatii si, ce e mai
important, sunt expresia unor puternice frustrari si dorinte de
schimbare din intreaga lume.
Cauzele "erei rebelilor"
Analizand
miscarile antisistem din toate democratiile consolidate vedem ca, desi
nu sunt primele partide care apar in cele mai importante tari ale lumii,
e pentru prima data cand atat de multe reusesc sa faca atat de mult
zgomot si chiar sa ajunga la conducere.
De ce acum se poate?
Prima cauza tine de faptul ca suntem intr-o perioada de schimbare, in
care criza economica a zguduit nu numai sistemul financiar al lumii, ci
si increderea in institutiile si partidele traditionale. Oamenii vor
altceva, vor solutii mai simple (uneori, prea simple), vor schimbari mai
rapide.
O alta cauza tine de usurinta comunicatii mesajului
"rebelilor". In era digitala este mult mai usor pentru ei sa-si
raspandeasca mesajul pentru mai multi, mai repede, mai eficient. Poti
contesta usor masinarile de partid traditionale, poti sa fii mai
convingator decat ele sau macar pe masura lor.
Si sa nu uitam ca
"rebelii" prind. Traim sub influenta unei culturi populare modelate de
filme de actiune, muzica, jocuri, ce exalteaza rebelii, insurgentii, pe
cei care indraznesc, lupta (si reusesc) impotriva unor colosi.
Nu
in ultimul rand, legat de asta, dar nu neaparat determinat de asta,
traim intr-o cultura a tineretii, chiar in timp ce societatea e din ce
in ce mai batrana. O cultura care indeamna mai mult la risc, la solutii
sangvine, la contestare.
Un mediu bun pentru "insurgenti".
De ce nu si in Romania?
Este
Romania in aceeasi linie de gandire cu restul lumii referitoare la
contestarea sistemelor traditionale? Eu cred ca da, doar ca formele de
manifestare sunt altele.
Aparitia Partidului Poporului Dan Diaconescu,
cel care a luat aproximativ 14% din voturi la parlamentarele din 2012,
este un sindrom al contestarii, al "insurgentei". Este insa altceva fata
de "insurgentele" mai serioase din alte tari, dat fiind si materialul
clientului, adica al partidului - foarte slab.
In plus, o mare
parte din energia contestarii, energia anti-sistem a fost absorbita de
USL. Paradoxal, vorbim de o alianta a doua dintre partidele sistemului,
insa austeritatea a creat conditii speciale, in care a putut fi vazuta
diferit si a luat din forta unei eventuale, reale forte politice
anti-sistem.
Poate ar merita mentionata si campania prezidentiala
a Monicai Macovei din 2014, chiar daca nu e de genul "insurgentelor" de
mai sus, lipsindu-i populismul (consistent) si o contestare complexa a
sistemului, care sa treaca de granitele anticoruptiei. Vorbim insa de o campanie
care a adus vreo 450.000 de voturi, un rezultat excelent, cred eu, daca
tinem seama ca a avut structuri practic inexistente, putin timp, putini
bani si mari probleme de conducere si organizare.
Ea arata altceva - exista spatiu si exista metode pentru contestarea sistemului traditional de partide si in Romania.
Lucian Lumezeanu este analist politic, consultant Public Affairs si fost jurnalist Ziare.com.
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Vești
proaste: cercetătorii ne-au anunțat că universul se stinge treptat
intrând într-o „bătrânețe veșnică”. Mă rog, atât cât poate să fie
bătrânețea de veșnică. O fi ieșit la pensie? Și cu cât? Probabil că are
tot pensie specială. Alți cercetători au observat că și canicula
agravează violența animalelor (vezi puzderia de violuri) și afectează
viața de cuplu – lucru evident și la cuplurile politice care n-au
suportat să mai stea nici măcar în aceeași țară pe timpul vacanței. După
o scurtă vizită în țara noastră, premierul Ponta, proaspăt venit din
Miami a și plecat să vadă un meci de fotbal la Tbilisi. Ce-i mai place
s-o șteargă din țară inculpatului ăstuia! Președintele Iohannis a
părăsit și el litoralul, unde nu l-a văzut nimeni, și a trecut prin
București spre Sibiu, la un festival de chitare care-i era dedicat. O fi
cântat la chitară? Solistă vocală, dna Udrea și-a anunțat întoarcerea
în Parlament și în politică după ce și-a regretat singură absența. Ar fi
de semnalat, în ce o privește, că prietena sa Ruxandra Dragomir care
mergea cu flori după ea la tribunal și în arest apărând-o la tv („nu pot
să cred că Elena a furat”), a dispărut cu desăvârșire. O fi început să
creadă? S-au certat? Mister. Declarat incompatibil de regele Mihai,
fostul principe Nicolae a părăsit țara. Interesant e că la Consiliul
Regal unde s-a hotărât excluderea lui Nicolae a participat și Mihnea
Constantinescu, consilier al premierului Ponta (și al mai tuturor
premierilor), diplomat de carieră și prezență sine qua non la Palatul
Victoria. Și iată, și în Casa Regală. F.f. ciudat, cum ar scrie pe FB
Ponta – care printr-o OUG a mărit salariile angajaților de la guvern și
președinție cu 70%. Aruncă și Ponta cu banii ca Leo de la Strehaia în
lăutari. Chef mare și daruri scumpe, ca la nunțile romilor. Firește nu
pentru toți bugetarii ci numai pentru cei aleși. Și numiți. Chiar și
revoluționarilor „cu rol determinant” în victoria din '89 li
s-au redat indemnizațiile (tăiate de Boc) mărite acum corespunzător:
ajung la 4000 de lei. Printre cei care și-au jucat bine rolul se numără
Dorel Vișan, Răzvan Theodorescu, Gelu Voican, Arșinel, Grigore Zanc. A
făcut cerere și procurorul general Tiberiu Nițu dar având în vedere că
era soldat și trăgea în revoluție, a fost respins. Deocamdată. Cu asta
marcăm originalitatea însângeratei revoluții române: e singura revoluție
cu plată și cu revoluționari plătiți. Și în avans și la lichidare. Oare
cei care au avut rol determinant în revoluția de la '48, or
fi primit pensie? Bălcescu, de exemplu? Dar cei de la revoluția din
Franța, or fi primit indemnizație? Saint-Just scria atunci „poporul are
un singur dușman primejdios: propria sa conducere”. Just. Very Just.
Studiul si predarea istoriei unei perioade tulburi si indelung
disputate precum modernitatea Asiei estice te pun cateodata, inevitabil,
in situatii dificile in care soliditatea a ceea ce tu consideri adevar
istoric devine motiv de dezbatere. Intreaga perioada
interbelica precum si cel de-Al Doilea Razboi Mondial in Pacific
reprezinta o sursa inepuizabila de controverse. Recenta comemorare a 70
de ani de la lansarea bombelor atomice asupra oraselor japoneze
Hiroshima si Nagasaki este doar un exemplu de eveniment care inca
aprinde spiritele, in loc sa ne adune pe toti in tacuta comemorare.
In
ciuda evidentelor si a probelor istorice existente care dovedesc
contrariul, comentatori din Statele Unite, dar si de aiurea din lume
s-au grabit sa insiste si cu prilejul acestei comemorari ca
bombardamentul in sine a reprezentat singura posibilitate de scurtare a
razboiului si de salvare a unui numar (enorm) de vieti americane.
Mai putin s-a vorbit insa despre contextualizarea bombardamentelor in succesiunea de crime de razboi
pe care ambele parti implicate in conflict le-au comis impotriva
populatiei civile adversare, dar si a celei proprii. Ba mai mult, in
cazul Razboiului din Pacific (1941-1945), a fost invocat (din nou)
atacul japonez asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor, un
moment devenit iconic in istoria americana ca un exemplu de atac
neprovocat care trebuia pedepsit fara drept de apel.
A justifica
insa necesitatea uciderii de zeci de mii de civili prin invocarea unui
atac asupra unei baze militare pare, cel putin din punctul meu de
vedere, lipsit de logica.
Aceste randuri nu se doresc insa o
aparare a regimului militarist japonez care si-a adus propria tara pe
marginea prapastiei. Daca trebuie invocate crime impotriva populatiei
civile comise de armata japoneza, atunci sunt destule exemple in China, in Coreea, care nu trebuie nici ele uitate, asa cum nu trebuie uitate nici Hiroshima si Nagasaki.
Masacrul
de la Nanjing, in China, nu este decat unul dintre ele, dar cel mai
abominabil. Autoritatile japoneze il numesc si astazi din dorinta de a
diminua ororile comise acolo printr-un eufemism vag, Nankin jiken
("incidentul de la Nanjing"), si categorii largi ale populatiei au fost
invatate in scoala ca enormitatea crimelor unei armate japoneze
dezlantuite nu este decat o exagerare a propagandei oficiale a
autoritatilor comuniste chineze.
Nu o data am fost confruntat de
studenti americani de origine japoneza care mi-au spus in timpul
cursurilor ca "incidentul" nici macar nu s-a petrecut si ca e o minciuna
sfruntata nevoindu-ma astfel sa le arat documente video si foto care
sa-i convinga ca ceea ce le spusesera parintii lor era, de fapt, gresit.
Nu
altfel stau lucrurile cu teribila practica a "statiilor de confort"
instituite de armata japoneza pentru a mentine moralul trupelor de-a
lungul intregului Razboi de 15 ani (1930-1945) si in care fete din
zonele ocupate (mai ales din Coreea), de cele mai multe ori rapite sau
ademenite cu promisiuni false, erau obligate sa serveasca nevoile
sexuale ale soldatilor japonezi.
Negata vehement de autoritatile
japoneze, practica a fost dovedita nu numai cu marturiile victimelor,
dar si cu documente din care reiese clar implicarea autoritatilor
militare in organizarea si administrarea acestor asa-numite "statii de
confort".
Mai mult, atat de puternica este dorinta actualului
guvern japonez al prim-ministrului Shinzo Abe de a-i forta pe istorici
sa nu mai predea despre acest episod negru din istoria Japoniei, incat
nu mai departe de finele anului trecut si inceputul acestui an
reprezentanti ai misiunilor diplomatice ale Japoniei in Statele Unite au
facut presiuni asupra unor profesori universitari pentru a-i face sa
renunte sa le mai predea studentilor despre acest subiect.
Revizionismul
nu este, desigur, un lucru nou si nici surprinzator. Interesul pentru
propagarea numai unei anumite parti a istoriei, cea agreata de
propaganda statutului national si menita sa inculce si sa le confirme
cetatenilor "mandria nationala", este parte integranta din mecanismul
ideologic instituit de la inceputurile perioadei moderne si de la
constituirea statelor nationale.
De temut, insa, este taria
convingerilor pe care aceasta propaganda reuseste sa le perpetueze,
tarie care mai intotdeauna aluneca in intoleranta si extremism.
George T. Sipos
este profesor universitar de studii japoneze si est asiatice si manager
in administratie universitara. Jurnalist si traducator din literatura
japoneza, locuieste si munceste in prezent in Japonia. Pe langa Ziare.com, scrie sporadic pe blogul personal, Quotidian Wonders
Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
