Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

luni, 17 august 2015

Epoca rebelilor: Politicienii care zguduie lumea - de Lucian Lumezeanu, consultant politic Luni, 17 August 2015, ora 07:09

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziare.com

Epoca rebelilor: Politicienii care zguduie lumea

de

 Lucian Lumezeanu,

 consultant politic

Luni, 17 August 2015, ora 07:09

   
Epoca rebelilor: Politicienii care zguduie lumea
Lucian Lumezeanu
In cea mai mare parte a lumii democratice, partidele si sistemele traditionale sunt atacate, ranite si, uneori, chiar invinse.
Suntem in "era insurgentilor", in care formatiuni politice care altadata ar fi fost considerate caraghioase, periculoase, marginale castiga alegeri. Suntem in era in care politicieni excentrici ameninta sa-i bata la urne pe unii dintre cei mai experimentati lideri din lume.

Cel mai la indemana (si relevant) exemplu este Grecia, acolo unde Syriza, un partid radical de stanga, conduce tara si unde tot soiul de partide antisistem precum comunistii, conspirationistii de la Grecii Independenti (si ei membri ai Guvernului) sau neonazistii de la "Zorii Aurii" au reprezentare serioasa in Parlament.

Sigur, Grecia e un caz special, insa peste tot s-au ridicat partide "rebele". In Franta, Frontul National a ajuns mai puternic decat a fost vreodata, chiar castigand alegerile europene, iar sefa sa, Marine Le Pen, a avut momente in care a fost pe primul loc in sondajele prezidentiale. E adevarat, Frontul e mai moderat decat pe vremea lui Jean-Marie Le Pen, insa este un partid cu puternice tendinte extremiste.

In Marea Britanie, Partidul Independentei (UKIP) a castigat si el alegerile europene si a luat 14% din voturi la alegerile legislative (e adevarat, ca urmare a sistemului "castigatorul ia tot", are un singur parlamentar).

Tot in Marea Britanie, tendintele anti-sistem se regasesc chiar in partidele sistemului. Jeremy Corbyn, un stangist radical cunoscut pentru legaturile cu gruparea terorista Hamas si diverse dictaturi de stanga, oponent al largirii NATO si anti-monarhist, e favorit sa castige alegerile pentru presedintie in Partidul Laburist, al doilea cel mai mare din tara.

In Spania, partide anti-sistem precum Podemos si Ciudadanos au castigat, impreuna, aproape jumatate din voturile de la alegerile locale, un soc politic pentru o tara dominata de decenii de doar doua partide - populari si socialisti.

In Italia, Miscarea 5 stele a comediantului Beppe Grillo are cam un sfert din locurile din Parlament.

In Ungaria, un partid conservator, cel al premierului Viktor Orban, devine sistemul in tara, insa contesta (sfideaza) sistemul din Uniunea Europeana si din lumea intreaga vorbind, socant pentru unii, de trecerea la o democratie iliberala, pe modelul statelor autoritare.

SUA nu fac exceptie - afaceristul excentric Donald Trump conduce cursa pentru candidatura la presedintie a Partidului Republican, in timp ce in tabara democratilor Bernie Sanders, un politican apropiat de profilul britanicului Corbyn, e tot mai aproape de favorita Hillary Clinton pe plan national si chiar o bate pe aceasta in unele state, asa cum arata sondajele. In plus, aripa de dreapta a Partidului Republican, Tea Party, a scos din joc in ultimii ani cativa adevarati colosi ai politicii americane.

E adevarat, exista mari diferente intre cei mentionati mai sus. In timp ce unii sunt de-a dreptul revolutionari prin schimbarile pe care le propun, altii sunt revolutionari prin ei insisi, prin personalitatile lor excentrice si imprevizibile si prin modul in care ajung aproape de/la putere.

Toti au in comun o puternica sfidare a establishmentului politic, a normalitatii si, ce e mai important, sunt expresia unor puternice frustrari si dorinte de schimbare din intreaga lume.


Cauzele "erei rebelilor"



Analizand miscarile antisistem din toate democratiile consolidate vedem ca, desi nu sunt primele partide care apar in cele mai importante tari ale lumii, e pentru prima data cand atat de multe reusesc sa faca atat de mult zgomot si chiar sa ajunga la conducere.

De ce acum se poate? Prima cauza tine de faptul ca suntem intr-o perioada de schimbare, in care criza economica a zguduit nu numai sistemul financiar al lumii, ci si increderea in institutiile si partidele traditionale. Oamenii vor altceva, vor solutii mai simple (uneori, prea simple), vor schimbari mai rapide.

O alta cauza tine de usurinta comunicatii mesajului "rebelilor". In era digitala este mult mai usor pentru ei sa-si raspandeasca mesajul pentru mai multi, mai repede, mai eficient. Poti contesta usor masinarile de partid traditionale, poti sa fii mai convingator decat ele sau macar pe masura lor.

Si sa nu uitam ca "rebelii" prind. Traim sub influenta unei culturi populare modelate de filme de actiune, muzica, jocuri, ce exalteaza rebelii, insurgentii, pe cei care indraznesc, lupta (si reusesc) impotriva unor colosi.

Nu in ultimul rand, legat de asta, dar nu neaparat determinat de asta, traim intr-o cultura a tineretii, chiar in timp ce societatea e din ce in ce mai batrana. O cultura care indeamna mai mult la risc, la solutii sangvine, la contestare.

Un mediu bun pentru "insurgenti".


De ce nu si in Romania?


Este Romania in aceeasi linie de gandire cu restul lumii referitoare la contestarea sistemelor traditionale? Eu cred ca da, doar ca formele de manifestare sunt altele.

Aparitia Partidului Poporului Dan Diaconescu, cel care a luat aproximativ 14% din voturi la parlamentarele din 2012, este un sindrom al contestarii, al "insurgentei". Este insa altceva fata de "insurgentele" mai serioase din alte tari, dat fiind si materialul clientului, adica al partidului - foarte slab.

In plus, o mare parte din energia contestarii, energia anti-sistem a fost absorbita de USL. Paradoxal, vorbim de o alianta a doua dintre partidele sistemului, insa austeritatea a creat conditii speciale, in care a putut fi vazuta diferit si a luat din forta unei eventuale, reale forte politice anti-sistem.

Poate ar merita mentionata si campania prezidentiala a Monicai Macovei din 2014, chiar daca nu e de genul "insurgentelor" de mai sus, lipsindu-i populismul (consistent) si o contestare complexa a sistemului, care sa treaca de granitele anticoruptiei. Vorbim insa de o campanie care a adus vreo 450.000 de voturi, un rezultat excelent, cred eu, daca tinem seama ca a avut structuri practic inexistente, putin timp, putini bani si mari probleme de conducere si organizare.

Ea arata altceva - exista spatiu si exista metode pentru contestarea sistemului traditional de partide si in Romania.


Lucian Lumezeanu este analist politic, consultant Public Affairs si fost jurnalist Ziare.com.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre 
Sursa:
 Ziare.com

joi, 13 august 2015

Ziarul Curentul : ” Plăți ” - Categorie: Bref - Creat: Miercuri, 12 August 2015 18:57 - Scris de Tia Şerbănescu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Plăți



Vești proaste: cercetătorii ne-au anunțat că universul se stinge treptat intrând într-o „bătrânețe veșnică”. Mă rog, atât cât poate să fie bătrânețea de veșnică. O fi ieșit la pensie? Și cu cât? Probabil că are tot pensie specială. Alți cercetători au observat că și canicula agravează violența animalelor (vezi puzderia de violuri) și afectează viața de cuplu – lucru evident și la cuplurile politice care n-au suportat să mai stea nici măcar în aceeași țară pe timpul vacanței. După o scurtă vizită în țara noastră, premierul Ponta, proaspăt venit din Miami a și plecat să vadă un meci de fotbal la Tbilisi. Ce-i mai place s-o șteargă din țară inculpatului ăstuia! Președintele Iohannis a părăsit și el litoralul, unde nu l-a văzut nimeni, și a trecut prin București spre Sibiu, la un festival de chitare care-i era dedicat. O fi cântat la chitară? Solistă vocală, dna Udrea și-a anunțat întoarcerea în Parlament și în politică după ce și-a regretat singură absența. Ar fi de semnalat, în ce o privește, că prietena sa Ruxandra Dragomir care mergea cu flori după ea la tribunal și în arest apărând-o la tv („nu pot să cred că Elena a furat”), a dispărut cu desăvârșire. O fi început să creadă? S-au certat? Mister. Declarat incompatibil de regele Mihai, fostul principe Nicolae a părăsit țara. Interesant e că la Consiliul Regal unde s-a hotărât excluderea lui Nicolae a participat și Mihnea Constantinescu, consilier al premierului Ponta (și al mai tuturor premierilor), diplomat de carieră și prezență sine qua non la Palatul Victoria. Și iată, și în Casa Regală. F.f. ciudat, cum ar scrie pe FB Ponta – care printr-o OUG a mărit salariile angajaților de la guvern și președinție cu 70%. Aruncă și Ponta cu banii ca Leo de la Strehaia în lăutari. Chef mare și daruri scumpe, ca la nunțile romilor. Firește nu pentru toți bugetarii ci numai pentru cei aleși. Și numiți. Chiar și revoluționarilor „cu rol determinant” în victoria din '89 li s-au redat indemnizațiile (tăiate de Boc) mărite acum corespunzător: ajung la 4000 de lei. Printre cei care și-au jucat bine rolul se numără Dorel Vișan, Răzvan Theodorescu, Gelu Voican, Arșinel, Grigore Zanc. A făcut cerere și procurorul general Tiberiu Nițu dar având în vedere că era soldat și trăgea în revoluție, a fost respins. Deocamdată. Cu asta marcăm originalitatea însângeratei revoluții române: e singura revoluție cu plată și cu revoluționari plătiți. Și în avans și la lichidare. Oare cei care au avut rol determinant în revoluția de la '48, or fi primit pensie? Bălcescu, de exemplu? Dar cei de la revoluția din Franța, or fi primit indemnizație? Saint-Just scria atunci „poporul are un singur dușman primejdios: propria sa conducere”. Just. Very Just.

Adevarul istoric: undeva la mijloc

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziare.com

Adevarul istoric: undeva la mijloc

Joi, 13 August 2015, ora 11:22

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

George T. Sipos

 Studiul si predarea istoriei unei perioade tulburi si indelung disputate precum modernitatea Asiei estice te pun cateodata, inevitabil, in situatii dificile in care soliditatea a ceea ce tu consideri adevar istoric devine motiv de dezbatere.
Intreaga perioada interbelica precum si cel de-Al Doilea Razboi Mondial in Pacific reprezinta o sursa inepuizabila de controverse. Recenta comemorare a 70 de ani de la lansarea bombelor atomice asupra oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki este doar un exemplu de eveniment care inca aprinde spiritele, in loc sa ne adune pe toti in tacuta comemorare.

In ciuda evidentelor si a probelor istorice existente care dovedesc contrariul, comentatori din Statele Unite, dar si de aiurea din lume s-au grabit sa insiste si cu prilejul acestei comemorari ca bombardamentul in sine a reprezentat singura posibilitate de scurtare a razboiului si de salvare a unui numar (enorm) de vieti americane.

Mai putin s-a vorbit insa despre contextualizarea bombardamentelor in succesiunea de crime de razboi pe care ambele parti implicate in conflict le-au comis impotriva populatiei civile adversare, dar si a celei proprii. Ba mai mult, in cazul Razboiului din Pacific (1941-1945), a fost invocat (din nou) atacul japonez asupra bazei navale americane de la Pearl Harbor, un moment devenit iconic in istoria americana ca un exemplu de atac neprovocat care trebuia pedepsit fara drept de apel.

A justifica insa necesitatea uciderii de zeci de mii de civili prin invocarea unui atac asupra unei baze militare pare, cel putin din punctul meu de vedere, lipsit de logica.

Aceste randuri nu se doresc insa o aparare a regimului militarist japonez care si-a adus propria tara pe marginea prapastiei. Daca trebuie invocate crime impotriva populatiei civile comise de armata japoneza, atunci sunt destule exemple in China, in Coreea, care nu trebuie nici ele uitate, asa cum nu trebuie uitate nici Hiroshima si Nagasaki.

Masacrul de la Nanjing, in China, nu este decat unul dintre ele, dar cel mai abominabil. Autoritatile japoneze il numesc si astazi din dorinta de a diminua ororile comise acolo printr-un eufemism vag, Nankin jiken ("incidentul de la Nanjing"), si categorii largi ale populatiei au fost invatate in scoala ca enormitatea crimelor unei armate japoneze dezlantuite nu este decat o exagerare a propagandei oficiale a autoritatilor comuniste chineze.

Nu o data am fost confruntat de studenti americani de origine japoneza care mi-au spus in timpul cursurilor ca "incidentul" nici macar nu s-a petrecut si ca e o minciuna sfruntata nevoindu-ma astfel sa le arat documente video si foto care sa-i convinga ca ceea ce le spusesera parintii lor era, de fapt, gresit.

Nu altfel stau lucrurile cu teribila practica a "statiilor de confort" instituite de armata japoneza pentru a mentine moralul trupelor de-a lungul intregului Razboi de 15 ani (1930-1945) si in care fete din zonele ocupate (mai ales din Coreea), de cele mai multe ori rapite sau ademenite cu promisiuni false, erau obligate sa serveasca nevoile sexuale ale soldatilor japonezi.

Negata vehement de autoritatile japoneze, practica a fost dovedita nu numai cu marturiile victimelor, dar si cu documente din care reiese clar implicarea autoritatilor militare in organizarea si administrarea acestor asa-numite "statii de confort".

Mai mult, atat de puternica este dorinta actualului guvern japonez al prim-ministrului Shinzo Abe de a-i forta pe istorici sa nu mai predea despre acest episod negru din istoria Japoniei, incat nu mai departe de finele anului trecut si inceputul acestui an reprezentanti ai misiunilor diplomatice ale Japoniei in Statele Unite au facut presiuni asupra unor profesori universitari pentru a-i face sa renunte sa le mai predea studentilor despre acest subiect.

Revizionismul nu este, desigur, un lucru nou si nici surprinzator. Interesul pentru propagarea numai unei anumite parti a istoriei, cea agreata de propaganda statutului national si menita sa inculce si sa le confirme cetatenilor "mandria nationala", este parte integranta din mecanismul ideologic instituit de la inceputurile perioadei moderne si de la constituirea statelor nationale.

De temut, insa, este taria convingerilor pe care aceasta propaganda reuseste sa le perpetueze, tarie care mai intotdeauna aluneca in intoleranta si extremism.

George T. Sipos este profesor universitar de studii japoneze si est asiatice si manager in administratie universitara. Jurnalist si traducator din literatura japoneza, locuieste si munceste in prezent in Japonia. Pe langa Ziare.com, scrie sporadic pe blogul personal, Quotidian Wonders

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Citeste mai multe despre
Sursa:
  Ziare.com

 


Caricatura zilei – 13 August 2015 Caricatura zilei de PSnews.ro - 13 Aug, 2015

 

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cristian Sima face dezvăluiri despre un ambasador: „Mi l-a prezentat ca general SIE” - News - de Marius Constantin - 13 Aug, 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
PSnews.ro

Cristian Sima face dezvăluiri despre un ambasador: „Mi l-a prezentat ca general SIE”

-

0 314

Brokerul Cristian Sima a făcut dezvăluiri despre un ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, consilier pe lângă patru premieri și membru al Consiliului Regal, precizând că în trecut avea informații că fostul ambasadorul era general SIE.
Cristian Sima a vorbit despre Mihnea Constantinescu, care a participat la Consiliul Regal la care Principele Nicolae a fost exclus, precizând: „În 2012 erau mari probleme cu Grecia. Cătălin Predoiu a organizat o întâlnire la care a participat și Mihnea Constantinescu pe care mi l-a prezentat ca general S.I.E. Cătălin Predoiu a întrebat: îi spunem asta președintelui, la acea vreme Băsescu era președinte. Mihnea a răspus: vom vedea dacă vom spune”, informează b1.ro.
Cristian Sima a precizat că întâlnirea, la care a mai participat și Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă în timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, și Daniel Dăianu, membru  în Consiliul de Administraie al BNR, fost prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a avut loc în casa lui Cătălin Predoiu.
Despre Regele Mihai, Sima a afirmat că nu crede că acesta este conștient ce face.
„Mă îndoiesc că Regele Mihai este conștient de ceea ce face”, a spus acesta.
Casa Regală a explicat prezența lui Mihnea Constantinescu la discuţiile în urma cărora s-a luat decizia excluderii Prinicpelui Nicolae, spunând că acesta „este membru al Consiliului Regal”.


Romanii din diaspora se considera tradati si cer dizolvarea Parlamentului -


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Romanii din diaspora se considera tradati si cer dizolvarea Parlamentului










Cristian Sima: În 2012, Mihnea Constantinescu mi-a fost prezentat ca gen...



http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima