Caricatura zilei – 13 August 2015 Caricatura zilei de PSnews.ro - 13 Aug, 2015

 

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cristian Sima face dezvăluiri despre un ambasador: „Mi l-a prezentat ca general SIE” - News - de Marius Constantin - 13 Aug, 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Cristian Sima face dezvăluiri despre un ambasador: „Mi l-a prezentat ca general SIE”

• News

de 

Marius Constantin 

- 13 Aug, 2015

0 314

Brokerul Cristian Sima a făcut dezvăluiri despre un ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, consilier pe lângă patru premieri și membru al Consiliului Regal, precizând că în trecut avea informații că fostul ambasadorul era general SIE.
Cristian Sima a vorbit despre Mihnea Constantinescu, care a participat la Consiliul Regal la care Principele Nicolae a fost exclus, precizând: „În 2012 erau mari probleme cu Grecia. Cătălin Predoiu a organizat o întâlnire la care a participat și Mihnea Constantinescu pe care mi l-a prezentat ca general S.I.E. Cătălin Predoiu a întrebat: îi spunem asta președintelui, la acea vreme Băsescu era președinte. Mihnea a răspus: vom vedea dacă vom spune”, informează b1.ro.
Cristian Sima a precizat că întâlnirea, la care a mai participat și Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă în timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, și Daniel Dăianu, membru  în Consiliul de Administraie al BNR, fost prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a avut loc în casa lui Cătălin Predoiu.
Despre Regele Mihai, Sima a afirmat că nu crede că acesta este conștient ce face.
„Mă îndoiesc că Regele Mihai este conștient de ceea ce face”, a spus acesta.
Casa Regală a explicat prezența lui Mihnea Constantinescu la discuţiile în urma cărora s-a luat decizia excluderii Prinicpelui Nicolae, spunând că acesta „este membru al Consiliului Regal”.

SURSA FOTO 

 ziuanews.ro

Romanii din diaspora se considera tradati si cer dizolvarea Parlamentului -

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Romanii din diaspora se considera tradati si cer dizolvarea Parlamentului

Cristian Sima: În 2012, Mihnea Constantinescu mi-a fost prezentat ca gen...

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Virginia Woolf Între abuz și creație - Lucia Daramus - ALTERNATIVA / THE ALTERNAALTTIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Virginia Woolf

Între abuz și creație

       Lucia Daramus

 
       Virginia Woolf a început în 1939 să-și scrie autobiografia, A Sketch of the Past. O întreprindere dificilă, având în vedere copilăria și adolescența autoarei, agitate, cu episoade depresive și tentative de suicid. A încercat să-și înțeleagă stările depresive, astfel că, în 1939, scrie: I'm interested in depression, and make myself play a game of assembling the fractured pieces. (V.W., 15 April 1939, Diary 5.)
       Luându-și notițe din propriul jurnal, a început prin a-și examina istoria propriei depresii, motivele acesteia. Făcând aceasta, a săpat drumul înapoi, spre propria familie, spre propriul comportament din acel timp al copilăriei. Fratele ei din partea mamei, pe jumătate frate, Gerge Duckworth, o numea poor goat, însemnând, așa cum apare în scrisorile ei, că era în permanență alienată, nebună: which I suppose means that I'm permanently mad. (V.W., Letters 2:1178)
       În A Sketch of the Past, Virginia Woolf își examinează cu minuțiozitate multele probleme ale familiei, începând cu comportamentul despotic al tatălui, violența lui, depresia cronică a mamei, moartea ei timpurie, comportamentul sorei ei Vanessa după moartea mamei, relația intimă a acesteia cu fratelei ei, frate pe jumătate, George Duckworth, relația Virginiei Woolf cu J. K. Stephen, vărul ei după tată, care, la rândul lui, a abuzat sexual surorile Stephen. Cel mai amănunțit răscolește amintirile ei cu privire la relația pe care Virginia Woolf a avut-o cu fratele pe jumătate, George Duckworth, maleficul George, care a abuzat-o sexual în copilărie, dar și cu Gerald, celălalt frate al ei, pe jumătate frate, care a abuzat-o sexual și a molestat surorile Stephen. Aceste din urmă amintiri, i-au stârnit autoarei simțiri de spaimă, frici, însă ea însăși declară că trebuie și e în stare să se întoarcă în trecut, să găsească o legătură între abuzul sexual suferit și stările ei depresive. A înțeles că acest abuz sexual, care s-a repetat și care era ceva obișnuit în sânul familiei Stephen, a fost central pentru formarea trăsăturilor vieții ei de mai târziu.
       În fața acestei sarcini, de a găsi legătura (deși o cauză-efect există, așa cum însăși autoarea arată) între abuzul sexual și depresie, Woolf se vede singură. Totuși, sora ei, Vanessa, o încurajează să încerce să-și scrie propria viață. Când începe să scrie Sketch of the Past, circulă știrile că Anglia va fi invadată de Hitler, astfel că această sarcină de a-și interpreta propriile stări psihologice și problemele familiei rămâne neterminată. Datorită acestor amenințări, ea împreună cu soțul ei, Leonard Woolf, hotărăsc, în cazul în care Hitler ar invada Anglia, să-și pună capăt zilelor.
       Prima amintire pare a fi una idilică, în poalele mamei ei, văzându-i rochia cu flori, apoi: It is of hearing the blind draw its little acorn across the floor as the wind blew the blind out. It is of …feeling, it is almost impossible that I should be here; of feeling the purest ecstasy I can conceive. (V.W., 25 April 1940, Diary 5).
       Aceste amintiri, care par a fi idilice, îi sunt stranii și îndepărtate, chiar ciudate. Își mai amintește sunete confuze și neclare, aerul care părea să suspende sunetul. Aceste senzații din copilărie, explică Woolf, le poartă cu ea până la maturitate.
       Recunoaște natura discontinuă a percepțiilor ei ca momente ale ființei separate, fără conexiune.
Similaritatea dintre simțirile lui Woolf ca adult și descrierea ei despre perioada copilăriei este semnificativă pentru că sugerează că Virginia a fost depresivă încă din copilărie. Copiii care trăiesc într-o depresie cronică, ceea ce descrie Woolf în A Sketch of the Past, nu au un sens al ființei, sunt conectați la experiețele copilăriei, la traumă, la indiferența de care au avut parte. După descrierea simțirilor din copilărie, autoarea face o lungă analiză a ceea ce ea numește looking-glass shame (V.W., Letters 4:2194), o descriere a trupului ei, a rușinii pe care a trăit-o, fiind abuzată sexual de Gerald Duckworth. Ea se întreabă de ce simte rușinea în trupul ei, de unde provine aceasta, însă, răscolind astfel trecutul, o teamă și o rușine de propriul trup o cuprind.
       Gerald a atacat-o sexual dincolo de ușa sufrageriei. A ridicat-o în sus și a început să-i pipăie trupul: I sat there he began to explore my body. I can remember the feel of his hand going under my clothes; going firmly and steadily lower and lower. I remember how I hoped that he would stop; how I stiffened and wriggled as his hand approached my private parts. But it did not stop. Hi hand explored my private parts too. (Blanche Wiesen Cook,Women Alone Stir My Imagination)
       Virginia Woolf avea probleme în ceea ce privește masa, mânca fie prea puțin, fie prea mult și apoi voma – era bulimică. Și cum altfel ar fi putut să fie, cum să nu-i fi creat ulterior repulsie mâncarea, atâta timp cât abuzul sexual se petrecea lângă locul unde se servea masa. În holul de lângă camera unde se lua masa atârna o oglindă iar Virginia Woolf putea privi tot ce se întâmplă în oglindă. În A Sketch of the Past ea a descris visul pe care-l avea în mod recurent, cum se vedea în oglindă și o față oribilă, față de animal, s-a arătat peste umerii ei. Și continuă, I cannot be sure if this was a dream, or if it happend.
       Această față ar putea fi fața bestială a celui care în copilărie a abuzat-o, această față îi apărea în mod recurent, o făcea să-i fie teamă, să nu aibă liniște.
       Nici cu fratele ei bun, Thoby, nu se prea înțelegea. Își amintește cum, pe iarbă fiind, a bătut-o: I dropped my hand instantly, and stood there, and let him beat me.
       Neființă, incest, violență fizică și psihică, acestea sunt doar câteva probleme grave suferite de Virginia Woolf în copilărie și adolescență.Toate aceste abuzuri au făcut-o să se simtă mai târziu teribil de deprimată, singură, abandonată, fără putere, ca paralizată, după cum ea însăși spune: my body seemed paralysed. Se simțea singură atât în copilărie, cât și la maturitate, deși la maturitate făcea parte din grupul de intelectuali (scriitori, artiști plastici, literați, muzicieni, etc.) Bloomsbury: I feel so alone, so alone, so all alone.
       Autoarea își amintește de o întâmplare incestuasă, pe când avea șase ani. Era grav bolnavă, tușea, avea spasme și frisoane. Stătea întinsă în pat iar fratele ei mai mare, Gerald, (din prima căsătorie a mamei) a venit la ea și a început să-i frământe tot corpul cu degetele, pe sub haine, în special în zonele intime. Fetița de atunci nu putea să spună nimic părinților, pentru că, deși avea doar șase ani, pentru comportamentul fraților fetele erau întodeauna de vină în familiile și societatea victoriană. Așa erau educați. Iar ea, Virginia Stephen pe atunci, Woolf mai târziu, se simțea vinovată, înfricoșată, abandonată, depresivă, și toate acestea doar la șase ani. Atunci au început abuzurile sexuale.
       Din nefericire, adesea cei (cele) care trec prin astfel de abuzuri dezvolta mai târziu un comportament autodistructiv, se pedepsesc singuri, se mutileaza, cad în alcoolism, abuzuri de medicamente sau drog, ori au tentative de suicid. Nici Virginia Woolf nu face excepție, căci, de-a lungul timpului, fie s-a gândit la suicid și a exprimat-o în scris, fie chiar a avut tentative de suicid. Până la un punct, pe ea a salvat-o scrisul. S-a exprimat prin scris. Toate acestea le-a înțeles la maturitate, când a descris în amănunt, prin intermediul prozei, viața familiei, problemele ei interne la Memoir Club. Ea a descris cum casa era aglomerată de emoții violente, furie, sentimente negative care veneau de la George și Gerald. Ea descrie cum, după moartea mamei ei, George a început s-o abuzeze sexual din nou și din ce în ce mai des. Pe atunci Virginia avea treisprezece ani. Atunci a avut un nou episod depresiv și a vrut să moară. Se simțea paralizată, se simțea bolnavă. Îl vedea pe Gerald, care o abuza și el sexual, ca pe un aligator în apă, monstruos și foarte periculos. Simțea prăpăstii, vedea abisul și pământul cum se despică de fiecare dată când apărea Gerald în calea ei. Toate acestea sunt descrise în jurnalul ei, moment în care vorbește despre sentimentele de suicid din adolescență. În jurnalul ei, din luna martie 1937, descrie aceste sentimente ale ei, ups and downs. Se simte foarte singură. Fără cuvinte. Prin vene îi curge multă răceală, simte răceala. E lipsită de putere, ochii îi sunt goi și fără lumină și continuă: this anxiety and nothingness surround me with a vacuum. In affects the thighs chiefly. And I want to burst into tears, but have nothing to cry for. (...) I looked at my eyes in the glass once and saw them positively terrified. (V.W. March 1937, Diary 5).
       Nici J.K. Stephen, vărul ei din partea tatălui, nu s-a ținut departe de molestarea surorilor Stephen. Cu o mentalitate de violator, pe care și-a exprimat-o din plin și cu multă forță prin poezie, fiind apreciat de cercurile înalte de la Cambridge, a abuzat-o sexual în nenumărate rânduri în special pe Stella Duckworth, sora cea mai mare (pe jumătate soră) a Virginiei Woolf, Stela care a devenit mamă surogat pentru micuțele Stephen, după ce mama lor moare.
       Când îl descrie pe tatăl ei, Virginia o face folosind un limbaj care te duce cu gândul la abuzul sexual. Ea descrie cum, după moartea Stelei, care a urmat morții mamei lor, Virginia a fost fără nici o protecție în casă, fully exposed without protection to the full blast of that strange character. Fără nici o protecție, Leslie Stephen, tatăl ei, devine pentru ea o problemă. Când vorbește despre furia ei cu privire la tată, ea folosește imaginea unui viol. Se simțea alături de tatăl ei ca într-o cușcă cu un leu care este furios, care rage iar ea mică și neputincioasă. În A Sketch of the Past, Virginia Woolf descrie cum l-a auzit pe tatăl ei bolborosind lucruri indecente, adolescentă fiind: lay awake at night horrified hearing, as I imagined, an obscen old man gasping and croaking and muttering senile indecencies.
       Comportamentul suicidar al Virginiei se datorează în parte abuzurilor sexuale, iar în parte copierii caracterului comportamental îndreptat spre suicid din familie. Tatăl Virginiei Woolf avea un comportament suicidar, în special după moartea Juliei, soția lui, J.K Stephen, vărul Virginiei cu probabilitate a comis suicidul, tatăl acestuia, J. F. Stephen, unchiul Virginiei, a avut tentative de suicid după moartea fiului lui. Când Virginia împlinea 9 ani, tatăl acesteia scria despre fiica lui că-i seamănă la caracter: Virginia is certainly very like me I feel.
       În ciuda celor trăite, a abuzurilor suferite, a unui comportament suicidar, Virginia Woolf a ales să scrie și să picteze. A scris cărți celebre ca Orlando, Doamna Dalloway, Spre far, A Room of One's Own, eseuri, cărți pentru copii, memorii, scrisori, toate rămase în conștiița literaturii universale, precum a lăsat urme și în istoria picturii, prin picturile pe care le-a pictat. A fost feministă și un inovator de limbaj, facând parte și fiind un membru important al grupului de intelectuali londonez Bloomsbury.
       Dar, la final, a ales să se sinucidă prin înnec, scriind în jurnalul ei ultimile cuvinte: I will go down with my colors flying.

ALTERNATIVA / THE ALTERNAALTTIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

Isabela Vasiliu-Scraba O suită de qui pro quo-uri în “Dialogurile întrerupte” de Eliade şi o primă colaborare ratată de Culianu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Isabela Vasiliu-Scraba

O suită de qui pro quo-uri în “Dialogurile întrerupte” de Eliade şi

o primă colaborare ratată de Culianu

         Desemnat de Sorin Antohi drept  “noul Eliade”, Ioan Petru Culianu a reprezentat “un fenomen exploziv introdus în cultura română de după 1989” (Aurel Codoban, Culianu, sau filozoful religiilor ca magician). Sigur, ar fi contra-productiv să repunem în circulaţie ditirambii prin care s-a realizat această masivă manipulare, care în sine ar fi fost chiar benefică, dacă numele lui Culianu n-ar fi fost folosit permanent pentru a pune pe tapet acuzaţii nefondate la adresa lui Eliade, dacă interesul s-ar fi axat exclusiv pe noutatea adusă de cărţile lui Culianu si nu pe “asasinarea postumă” a lui Mircea Eliade; dar, mai ales, dacă “fenomenul exploziv” n-ar fi fost introdus în cultura post-decembristă în principal prin mediatizarea a tot felul de neadevăruri (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Lichidarea lui Eliade prin tertipuri –sau –Adevărul cel mai plauzibil despre viaţa şi opera lui Culianu, în “Oglinda literară”, Anul VII, nr.88, aprilie 2009) referitoare la cariera de profesor de istoria religiilor a lui Ioan Petru Culianu care vreme de 12 ani a fost profesor de română în Olanda.

Numeroasele exagerări ale poveştii cu profesoratul din America imediat după moartea lui Eliade au fost menite să alimenteze falsa idee de “succesor al lui Eliade” care, insinuată în paralel cu imaginea de “nou-Eliade”, să-l înlocuiască în conştiinţa celor supuşi manipulării pe “vechiul” Eliade prin ultimul său discipol, trezind oricui compătimirea. Prin “tehnica bombardamentului subliminal” susţinută ani în şir în mass media post-decembristă s-a realizat modificarea conştiinţei celor interesaţi de istoria religiilor şi de Eliade. Pe această cale s-a ajuns ca neadevărurile referitoare la “succesorul lui Eliade” şi la “discipolul care şi-a depăşit maestrul” să fie luate drept adevăr. In paranteză fie spus, teoria manipulării conştiinţelor, a “modificării la nivel subconştient a conţinutului conştiinţei” (Culianu în rev. “22”, 22-28 mai 2001, p.13), reprezenta abordarea preferată de profesorul de română de la Groningen pentru interpretarea unor fapte ţinând de istoria religiilor. Desigur, nu în varianta înşelătoare cu bună ştiinţă când, prin “bombardament subliminal” ceva este prezentat drept altceva.

Publicarea în 2004 a corespondenţei dintre discipol şi maestru a prilejuit şi ea o multiplă manipulare în direcţia schimbării “vechiului” Eliade printr-unul “nou”. Încadrarea volumului s-a făcut în colecţia “I.P. Culianu”. O editură din vest ar fi încadrat schimbul de scrisori în colecţia “Mircea Eliade”, bine cunoscut cititorilor ca personalitatea cea mai proeminentă a istoriei religiilor din secolul 20. Dar Poliromul a optat pentru “schimbare”.

Nici titlul ales de îngrijitorii volumului nu este întâmplător. Fiindcă “dialogul” implică o situare la acelaşi nivel a celor doi interlocutori. In carte ar fi de găsit un “dialog” între Culianu şi Eliade, nu permanente solicitări ale lui Culianu, ba Eliade să vorbească cu Meslin să-l determine să-i conducă şi doctoratul de stat, ba să-l ajute cu publicarea, cu traducerile în franceză, cu găsirea vreunui post la vreo facultate din America, etc. In prefaţa volumului, Matei Călinescu se grăbeşte de la a doua propoziţie să-l compare pe Culianu cu  Pettazzoni, după numărul de scrisori pe care i le-ar fi scris lui Eliade. Exagerarea este evidentă, ca si sensul ei.

Dar virtutea de căpătâi a titlului Dialoguri întrerupte stă în capacitatea de a sugera nefericitul moment al unei vieţi retezate, când o promiţătoare carieră a fost brusc “întreruptă”. La mijloc mai este un qui pro quo, de care ne vom ocupa ceva mai încolo. In general “qui pro quo”-ul se pretează la comendii, spre a stârni râsul. In cazul lui Culianu, întotdeanua cînd întervine situaţia prin care ceva e luat drept altceva, avem de-a face cu o manipulare penibilă, nu cu ceva de râs. 

De pildă, titlul din pagina a 8-a a Suplimentului cultural al Cotidianului apărut la un an de la asasinarea lui Culianu: “Te comănduiesc să faceţi un symposion în cinstea mea postumă” (L.A.I., 18 mai 1992, p.8) are şi el la bază un qui pro quo. Fiindcă nu este vorba de o  comandă cu limbă de moarte, din imediata vecinătate a momentului împuşcării. Fraza teribilist-tinerească împlinea cam două decenii în 1991. Ea a fost extrasă dintr-o scrisoare către Pleşu trimisă de Culianu la vremea când devenise student în Italia.

Să vedem însă care este echivocul promovat prin titlul volumului de corespondenţă. Dintr-o scrisoare a lui Eliade aflăm că prin 1982 era proiectat un volum, în genul cărţii de mare succes: Mircea Eliade, L’epreuve du Labyrinthe (entretiens avec Cl. H. Rocquet) apărută în anul în care se tipărea în Italia modesta monografie pe care profesorul de română de la Groningen o scrisese despre Eliade. În cartea proiectată de Goma împreună cu Ioan Petru Culianu, Eliade urma să expună viziunea proprie asupra credinţelor şi ideilor religioase care să alcătuiasă un fel de fundal pentru discuţia asupra operei beletristice. Protejatul său, căruia faimosul istoric al religiilor îi trimitea bani în vremea studenţiei în Italia, urma să-i prezinte literatura, vorbind de Eliade-scriitorul. In 1982 Mircea Eliade s-a gândit că titlul cărţii axată pe beletristica sa neîncheiată ar putea fi Dialogues interrompus, contractul urmând să-l semneze cu Editura Hachette, pentru colecţia “Est-Ouest” coordonată de Paul Goma.

Fiind un proiect drag lui Culianu, acesta s-a pus pe scris şi i-a trimis lui Eliade contribuţia sa la volum. După citirea prezentării alcătuită de protejatul său din perspectiva acelei fictive “uitări a fascismului”, calul de bătaie a tuturor denigratorilor săi din Italia pro-comunistă, Eliade îi atrage atenţia lui Culianu că despre literatura sa vorbeşte prea puţin. De fapt, i-a fost atât de neplăcut să comenteze poziţia adoptată de discipol, încât a început scrisoarea pe 3 martie şi a terminat-o pe 28 martie 1983.

Pentru a nu abandona totuşi proiectul, Mircea Eliade vine cu propunerea de a alcătui o listă de întrebări la care tot el să răspundă, cu trimiteri la părţile de Jurnal care fuseseră publicate. Răspunsurile urmau să fie dezvoltate, eventual “dialogate” de discipol. Pe 18 sept. 1984 Culianu si-a dat seama că viziunea sa despre “Eliade-scriitorul”  îl cam “plictiseşte” pe maestrul său. De aceea discipolul îl asigură că între timp a scris ceva nou, fără legătură cu primul text. Aceasta era însă foarte departe de adevăr, lucru sesizat de Eliade,  îndată ce a văzut cum se gândise Culianu să-i situeze literatura “în context istoric”.

Ultima şansă pe care a ratat-o discipolul a fost “soluţia provizorie” oferită pe 21 sept. 1984 de Eliade. De astă dată maestrul s-a arătat dispus să răspundă unor întrebări formulate de Culianu în legătură cu sensul romanelor şi povestirilor sale. Prilejul a fost folosit de protejat pentru a-l întreba de “tentaţia extremismului” din România anilor treizeci (v. Culianu, Mircea Eliade, Ed. Nemira, 1998, p.280).

După ce a citit lista de întrebări alcătuită de cripto-comunistul său discipol - nepăsător la asasinarea românilor de către comuniştii de neam străin, neinteresat de numărul deportaţilor în Siberia din teritoriile româneşti incorporate în URSS, si indiferent la martirajul la care au fost supuşi după gratii vreme de două decenii cca 2 milioane de români, din care  200000 au fost ucişi în detenţie (v.Monumentul victimelor comunismului, în Elveţia la Chene Bourg, aproape de Geneva)-, pe 15 februarie 1985 Eliade îi scrie lui Culianu că n-a citit încă “elementele pentru dialogul nostru”, şi, desigur, abandonează proiectul colaborării cu Ioan Petru Culianu la acest volum cu dialoguri în marginea scrierilor sale literare pe care încă din 1982 îi oferise să-l semneze împreună.

Aceasta a fost prima colaborare ratată de Culianu. Ei îi vor urma încă două colaborări dintre maestru şi protejatul său, ambele eşuate, dar măcar despre ratarea celorlalte două Eliade nu a mai apucat să afle. Ne referim la proiectul volumului Histoire IV şi la condensarea impozantelor volume de istoria religiilor scrise de Mircea Eliade într-un singur volum, alcătuit sub forma unui Dictionnaire des religions (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credinţelor şi ratatele colaborări dintre Micea Eliade şi Ioan Petru Culianu).

Cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună, între 1982 şi 1985  Ioan Petru Culianu - căruia Eliade îi scria într-o dedicaţie că este “fericit că nu va rămâne singur” -, a ţinut morţiş să-i facă maestrului său dezagreabilă ideea volumului Dialogues interrompus, prin superficiale şi nepotrivite interpretări în cifru politic ale unor scrieri literare de sorginte filozofică.

Insistând să-l determine a intra în vorbă cu calomniatorii săi, din nu se ştie ce pricini Culianu (care nu era prost deloc) s-a făcut a nu pricepe cauza rezervei lui Eliade exprimată limpede: “Nu cred că se poate scrie o istorie obiectivă a mişcării legionare (…). Documentele la îndemână sînt insuficiente. In plus, o atitudine obiectivă poate fi fatală autorului. Astăzi nu sînt acceptate decât (…) execuţiile pentru majoritatea cititorilor europeni şi americani” (17 ian. 1978).

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate

Note - Categorie: Bref - Creat: Marți, 11 August 2015 18:52 - Scris de Tia Şerbănescu - Sursa : Curentul

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ziarul Curentul

Note

Categorie: Bref

Creat: Marți, 11 August 2015 18:52

Scris de Tia Şerbănescu

Sosit în țară dintr-un loc unde „era mai ieftin decât la Mamaia” (serios, cu toată reducerea TVA?), premierul Ponta a poposit la Ghiță tv (cel mai îngrijorat de soarta sa) unde ne-a asigurat că nu demisionează câtă vreme are susținerea Coaliției. Și o are: „am avut o discuție foarte clară cu partenerii de coaliție și lucrurile au fost foarte clare” - ca o apă cristalină: „s-ar putea să fim primul guvern în 25 de ani care a promis șase lucruri și le-a realizat”. Ca să fie și mai clar că a ținut de șase (tuturor cleptobaronilor săi), premierul a ieșit la tablă și a scris: avem trei promisiuni sociale, ale PSD, adică reîntregirea salariilor și a pensiilor, indexarea pensiilor și creșterea salariului minim plus trei economice, ale PNL, adică reducerea CAS, a TVA și anularea impozitului pe profitul reinvestit. Nota șase cu felicitări! Asta-i media obținută și de la dna Andronescu care i-a dat nota patru la scris (demisia din PSD pe FB) și nota nouă la oral, la tv. Premierul nu se teme de trădarea lui Dragnea „cu care am vorbit zilnic la telefon” deși „nu știu unde e, știu că e în vacanță”. Ăștia vorbesc între ei fără să știe unde sunt. Din motive de securitate. Ponta a scris și cifrele menite să ne asigure că relaxarea din Codul Fiscal e sustenabilă. A reieșit că avem toate miliardele necesare iar cei din PNL s-au răzgândit la „dresajul” lui Iohannis: „doar nu erau sub influența băuturilor alcoolice și nici a halucinogenelor când l-au votat”. Dar când l-au scris? Căci Vâlcov autorul „celui mai bun Cod Fiscal din Europa” a trecut de la Codul Fiscal direct sub Codul Penal: „dacă nu se votează Codul Fiscal, nu avem legea salarizării” unde, potrivit dnei Plumb, toate salariile cresc ca din apă. Așadar, atenție bugetari! Cod roșu! Codașii ăștia vă taie iar salariile! Premierul se consideră tehnocratul ideal: „am experiență, am trăit cu doi președinți”. Iată ceva ce n-a reușit nicio blondă. Și cum a fost? Care era mai bun la...sfat? Se pare că premierul preferă trecutul: „cred că Băsescu ar fi de 50 de ori mai bun premier decât Predoiu” și că Iohannis „l-a plagiat” pe Băsescu: „am murit de râs când a retrimis Codul în Parlament”. Nu prea credem că lui Ponta îi arde de râs în perioada asta. Doar dacă râde de ce-și aduce aminte – deși adeseori pare că râde de el însuși. Umor și la Case mai mari: regele Mihai i-a retras titlul de principe al României și de alteță regală nepotului său Nicolae pe motiv că nu corespunde la „modestie și principii morale” cu viitorul Casei Regale - care rămâne astfel numai și numai alteței sale acoperite Duda: s-a înțeles mesajul? Astăzi ginerii sunt temelie, nepoții sunt fudulie, uite și la omologul meu Ponta, trăiască premierul în pace și onor.