Florin Puca - autoportet

 

open art fusion

duminică, 8 februarie 2015

Florin Puca - autoportet

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Caricatura zilei – 1 iunie Caricatura zilei de PSnews.ro - 1 Iun, 2015

Caricatura zilei – 1 iunie

• Caricatura zilei

de PSnews.ro - 1 Iun, 2015

0 28

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Povesti in jazz

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Ce mai zguduie Occidentul? - Autor : GEORGE CUSNARENCU

Ce mai zguduie Occidentul?

Autor : 

 GEORGE CUSNARENCU

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Ce mai zguduie Occidentul?

vineri, 29 mai 2015

Humanitas Fiction da girul unui creatii literare controversate, editând recent „Supunere” (Soumission), romanul lui Michael Houellebecq, puternic contestat înca înainte de a fi publicat. Cartea s-a transformat într-un adevarat fenomen editorial, imediat dupa aparitia în Franta, în ianuarie 2015, când un prim tiraj de 150.000 exemplare s-a epuizat în primele zile, urcând instantaneu pe primele locuri în topurile de vânzari.  În Germania, provocatorul roman a fost publicat la numai câteva zile distanta de lansarea editiei franceze, atingând primul loc în topurile de vânzari, cu un tiraj de peste 250.000 de exemplare. Ca si în cazul romanului 50 shades of Grey, al scriitoarei E.L. James, romanul Supunere a fost citit de mii de internauti înca înainte de aparitia editoriala, cu o bucurie care însoteste mereu apropierea de un best-seller international, asa cum avea sa devina dupa publicare în Franta, Germania si Italia. Supunere este cel de-al saselea roman al lui Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuti si tradusi autori francezi contemporani, detinator al prestigiosului Prix Goncourt, si a aparut de curând în Brazilia, Portugalia si Ungaria, în cursul acestui an urmând sa fie tradus în alte 40 de tari.  Autorul include romanul în genul PF (political fiction), o fictiune politica socanta care se zice ca deja a zguduit Occidentul! Provocator cu program, cum faceau altadata suprarealistii, Houellebecq impresioneaza prin tusele satirice îndraznete, însa întrebarile subiacente apartin unui moralist care, schitând portretul unei Europe lipsite de ideal, constata esecul proiectului iluminist si întrevede sfârsitul civilizatiei occidentale seculare. Unii îl considera un roman profetic, cum este, de pilda Emmanuel Carrere care declara pentru publicatia Le Monde:  „Doua romane profetice au zguduit secolul XX: «1984» si «Minunata lume noua». Erau profetice nu în sensul ca prevedeau viitorul, care le-a infirmat, ci pentru ca enuntau un adevar despre prezent. Anticipatiile lui Houellebecq fac parte din aceeasi familie. Houellebecq are în comun cu Huxley o curiozitate fascinata de fenomenele religioase si cu Orwell groaza de biciul politicii si un simt – pe care putini i l-au recunoscut – al ceea ce se numeste «common decency». Altfel – iar Dumnezeu stie cât îi iubesc pe Huxley si pe Orwell – Houellebecq e mai puternic decât ei”.  Cu rezerva ca în cazul anti-utopiei 1984, nu numai ca nu a infirmat viitorul, ci la confirmat cu prea-masura, dovedindu-se ca statul politienesc imaginat de Orwell în 1948, arata azi de o mie de ori mai crunt. Analiza scriitorului este lucida si neiertatoare, e vorba despre un Occident pe care înca din 1998, prin Particulele elementare, Michel Houellebecq îl analizeaza cu scalpelul chirurgului în mâna, punându-i în fata mizeria morala si deruta politica. Antieroul lui Houellebecq, François, profesor de literatura la Sorbona, mizantrop care cauta cu acelasi entuziasm pe internet meniuri de catering si servicii sexuale, asista abulic la instalarea legitima la putere a unui guvern musulman moderat.  Viata lui nu are nimic spectaculos, iar prefacerile aduse de manevrele politice se dovedesc inexorabile. Sorbona devine universitate musulmana, iar cariera lui François depinde de o convertire, ale carei avantaje sunt nesperate. Si de ce nu s-ar supune, când lucrurile promit sa se aranjeze atât de bine? La urma urmei, nu este civilizatia moderna bazata pe dezideratul „cautarii fericirii”?  Reflectii interesante, care vorbesc despre natura umana din toate timpurile, de instinctul de supunere din toate timpurile („capul plecat, sabia nu-l taie”) dar, literar vorbind, identificarea „raului” cu o anume religie scade valoarea generala a romanului. Sa ne amintim ca George Orwell descria în 1984 grozaviile unei dictaturi fara sa o numeasca explicit, la fel facea si Ionesco în Rinocerii, motiv pentru care piesa beneficia de o ambiguitate literara valabila sub orice dictatura. Ca Occidentul este „socat” de romanul Supunere pare mai degraba un accesoriu de PF, de vreme ce el n-a fost „socat”, mai degraba a acceptat, de lucrari mult mai teribile, care au descris ceea ce avea sa se numeasca de atunci, „ciocnirea civilizatiilor”, adica antinomia Occident-Islam. GEORGE CUSNARENCU

Politica de demisol a lui Crin Antonescu și reverberațiile ei târzii Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Politica de demisol a lui Crin Antonescu și reverberațiile ei târzii 

Autor:

 Horaţiu Pepine,

 DW-Bucureşti

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

FOCUS

România

Politica de demisol a lui Crin Antonescu și reverberațiile ei târzii

PNL a luat decizia de a le exclude pe deputatele Renate Weber și Norica Nicolai. Evenimentul redeschide răni vechi și capitolul unui transfer politic cu multe aspecte nelămurite.

Despărțirea dintre Renate Weber, Norica Nicolai și noul PNL era un fapt împlinit de multă vreme. Prin urmare nu s-a întâmplat nimic, dar o excludere conține întotdeauna ceva dramatic. Mai ales în epoca politicilor inclusive și a diversității, a exclude pe cineva sună terifiant. Realitatea este că evenimentul ține mai mult de limbaj. De altfel Renate Weber a făcut o declarație foarte reținută ca ton și, aparent, lipsită de resentimente; iar Norica Nicolai s-a declarat eliberată de o povară.
Dar ne putem întreba dacă cele două deputate liberale nu ar fi trebuit să demisioneze ele dintr-o organizație care le-a trădat convingerile. A trecut un an de la alegerile europene și de la transferul PNL către PPE si cu toate acestea cele două deputate au rămas în partid. Între timp, Renate Weber a participat totuși la grupul PPE și s-a întors abia ulterior la ALDE. Atunci ar fi fost poate momentul unei clarificări.
Și dacă ar fi să insistăm puțin, toți cei care au cunoscut-o s-au așteptat să demisioneze din PNL din prima clipă, fiind extrem de uimiți de înscrierea ei la populari. Fosta militantă pentru drepturile omului de la APADOR-CH aparține în mod natural liberalilor europeni. Se uită iarăși că Renate Weber este o figură centrală în cadrul organizațiilor înființate de George Soros în România și că viziunea nițel mai conservatoare a popularilor față de problemele societății o separă de acest grup. Pe când ALDE pare croit după filosofia ”societății deschise”.
În ce o privește pe Norica Nicolai lucrurile au un aspect puțin diferit. Sosită de la țărăniști, ea a adoptat inițial posturi vehement conservatoare și părea la ALDE puțin neadecvată, dar ulterior și-a descoperit filonul de stânga pe linie feministă. Spre deosebire de Renate Weber, ea a ramas însă de la bun început în ALDE, sfidând curajos riscul excluderii. Prin urmare nu e vorba deloc de o poveste cu persecutori și persecutați.
Dar neînțelegerile nu se opresc aici. Destui dintre votanții liberali l-au condamnat pe Crin Antonescu pentru manevra transferului la PPE, neștiind că, în realitate, ei înșiși, cu modul lor de a privi familia și societatea, sunt mai apropiați de populari decât de ALDE. E adevărat, unii ar fi și mai aproape de conservatorii britanici și de partidul ”Dreptate și Justiție” din Polonia, dar britanicii au devenit antipatici din clipa în care s-au opus migrației muncitorilor, iar polonezii au rămas în România niște necunoscuți. Nu în ultimul rând Crin Antonescu anticipase corect că liberalii vor pierde teren peste tot în Europa și că riscă să rămână legat de un grup lipsit de influență, cu care nici nu are prea multe afinități. Din păcate la noi prea multă lume vorbește în necunoștință de cauză. Așa cum bine observa cineva, oamenii ”habar n-au de PPE și ALDE” și n-au reținut decât cel mult povestea cu ”austeritatea” .
Fostul președinte PNL este totuși condamnabil, dar nu pentru transfer, ci pentru stilul malonest în care a construit trecerea, inducându-și vechii parteneri în eroare. Crin Antonescu spunea cândva că-l admiră pe Viktor Orban pentru curajul și franchețea lui. Dar dacă ar fi avut măcar o zecime din curajul acestuia, ar fi anunțat trecerea PNL la PPE în plenul Parlamentului European înainte de alegeri. Așadar în privința asta, Graham Watson și Guy Verhofstadt au avut dreptate să-l critice. ”Liberalismul are de a face cu onestitatea, cu libertatea și cu transparenţa”, spunea foarte supărat Guy Verhofstadt, deși acestea ar trebui să fie valorile oricărui partid. Modul furișat în care au procedat Crin Antonescu și soția lui Adina Vălean și politica aceasta de demisol i-au dezonorat. Discreția fostului lider este, în actualele împrejurări, perfect explicabilă.

• Data 28.05.2015
• Autoare/Autor Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
• Cuvinte cheie Romania, PNL, Crin Antonescu, Renate Weber, Norica Nicolai, excludere
• Distribuiţi Trimiteţi Facebook Twitter google+ Mai mult
• Comentaţi 1 comentariu
• Feedback: Scrieti-ne
• Imprimaţi Imprimaţi pagina
• Permalink http://dw.de/p/1FXib

Manuscrisul Voynich, nedescifrat de peste jumătate de secol - ARTICOL POSTAT DE: Petre Dobrescu - Sursa Libertatea.ro

Manuscrisul Voynich, nedescifrat de peste jumătate de secol

ARTICOL POSTAT DE:
 Petre Dobrescu 
Sursa

 Libertatea.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Manuscrisul Voynich, nedescifrat de peste jumătate de secol

ARTICOL POSTAT DE:
 Petre Dobrescu

În secţiunea dedicată cărţilor rare din biblioteca Universităţii Yale din SUA se află cea mai misterioasă lucrare din toate timpurile: manuscrisul Voynich, denumit astfel după cel care l-a descoperit, anticarul polonez Wilfrid Michael Voynich. Până acum, toţi lingviştii şi matematicienii care au încercat să-l descifreze au eşuat.

• 
  Iată una dintre bizarele ilustraţii din carte: femei goale scăldându-se într-un bazin desenat în forma unui stomac
• Un botanist american susţine că ar fi originar din Mexic
  
  
  

Publicitate

Manuscrisul Voynich este, în fapt, o carte cu 240 de pagini, cu o scriitură de mână îngrijită, fără ştersături ori tăieturi, într-o limbă necunoscută. Are şi o mulţime de desene - executate cu mai puţină strădanie decât în cazul scriiturii - reprezentând oameni, animale, plante ori planete. Nu se ştie cine este autorul, nici de când datează cu exactitate acest manuscris. De-a lungul vremii, cei care l-au studiat i-au numit ca posibili autori pe călugărul franciscan Roger Bacon (1214 - 1294), pe John Dee (1527 - 1608), astrolog şi alchimist aflat în slujba reginei Elisabeta I a Angliei, ba chiar şi pe genialul Leonardo da Vinci (1452 - 1519). Datarea cu carbon, efectuată recent, a infirmat toate cele trei ipoteze. S-a ajuns la concluzia că manuscrisul a fost creat între anii 1404 şi 1438, perioadă în care nici unul dintre cei trei nu trăia.
Nu are semne de punctuaţie, iar desenele sunt foarte bizare
 
Manuscrisul a fost găsit în anul 1912 într-o mănăstire iezuită de lângă Roma şi cam tot de atunci experţi de top din toată lumea se chinuiesc să-l descifreze. Iniţial, s-a crezut că va fi floare la ureche spargerea codului în care e scris. Apoi, cercetătorii şi-au dat seama că, deşi textul e format din cuvinte ce se repetă, iar alfabetul pare familiar, amestecul de litere latine, cifre arabe, semne runice şi simboluri alchimice îngreunează teribil - dacă nu face chiar imposibilă - găsirea cheii în care a fost redactat manuscrisul. Specialiştii au descoperit cu stupoare şi alte bizarerii: nici unul dintre cuvinte nu are mai puţin de 3 litere sau mai mult de 10 (lucru neîntâlnit în nici o limbă de pe glob), textul e complet lipsit de semne de punctuaţie şi... pare scris de două persoane, nu de una, în două sisteme distincte. După stabilirea acestui din urmă fapt, manuscrisul a fost împărţit în două, dar nici aşa paleografii (specialişti în descifrarea textelor vechi şi stabilirea autenticităţii acestora - n.r.) nu au reuşit să-i dea de cap. Inclusiv experţii care au descifrat celebrul cod “Enigma”, folosit de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au declarat învinşi. Desenele din carte sunt la fel de bizare ca scrierea, neuşurând în vreun fel sarcina specialiştilor: plante care nu se găsesc pe Pământ, figuri feminine ce se scaldă goale în bazine care au forma organelor interne umane, ba chiar şi schiţe ce par reprezentări ale unor constelaţii necunoscute nouă.
Text alchimic, manual de medicină sau... moştenire extraterestră?
Multă vreme s-a crezut că este vorba despre un document alchimic, în sprijinul acestei teorii venind şi scrisoarea găsită de Voynich în paginile cărţii, o scrisoare datată 19 august 1666 şi adresată de un oarecare Joannes Marcus Marci unui ilustru lingvist al vremii respective, Athanasius Kircher. Marci scrie că renunţă la manuscris în favoarea lui Kircher, după ce şi-a dedicat zadarnic viaţa încercării de a descifra misterioasa scriere. Mai menţionează că documentul e posibil să fi fost realizat de Roger Bacon şi că a fost cumpărat cu 6.000 de ducaţi de regele Rudolf al II-lea de Habsburg (1552 - 1612), care sperase că în paginile sale s-ar afla secretul transformării metalelor comune în aur. Cum în însemnările de la curtea regelui Rudolf există menţiunea achiziţionării unui astfel de document, specialiştii au concluzionat la unison că scrisoarea este autentică. De la Kircher, şi el neputincios în decodarea manuscrisului, cartea a ajuns în grija călugărilor iezuiţi, care l-au pus bine în arhiva de unde l-a “cules” Voynich în 1912.
În afară de teoria conform căreia ar fi un text alchimic, pasionaţii de criptologie au înaintat şi ipoteza conform căreia ar putea fi un manual de medicină timpurie, unul de metafizică şi magie sau... chiar un manual cu instrucţiuni lăsat omenirii de către o rasă extraterestră. Însă specialiştii, aşa cum iau în calcul posibilitatea de a avea în faţă o lucrare genială, nu exclud nici posibilitatea ca aceasta să fie un nonsens, o farsă menită să-i prostească pe colecţionarii dispuşi să plătească bani grei pe cărţi rare.

Un botanist american susţine că ar fi originar din Mexic

Un singur cercetător, botanistul american Arthur Tucker, de la Universitatea Delaware, s-a hazardat în a afirma, anul trecut, că ar fi identificat câteva plante din carte şi că ar avea o teorie plauzibilă despre limba în care ar fi scris, însă în mediul academic declaraţiile lui au rămas fără ecou. Spre deosebire de majoritatea cercetătorilor, care au plecat de la premisa că Voynich este o creaţie europeană, Tucker crede că manuscrisul ar putea avea ca origine Mexicul şi ar fi scris în azteca veche din Nahuatl, limbă dispărută în secolul al 16-lea, după cucerirea Mexicului de către spanioli.
Totodată, Tucker susţine că 37 din cele 303 plante reprezentate în misterioasa carte ar fi crescut, în secolele 15-16, în Mexic. Pe una dintre ele chiar ar fi descoperit-o într-un codex din anul 1552. Alain Touwaide, specialist în istoria plantelor la Institutul Smithsonian din Washington, şi Gordon Rugg, de la Universitatea Keele, din Marea Britanie, au declarat că Tucker ar trebui să-şi domolească puţin entuziasmul, întrucât plantele despre care vorbeşte doar seamănă între ele, nu sunt identice, aşadar, posibilitatea ca el să fi descoperit cu adevărat cheia cu care poate fi decodificat manuscrisul Voynich este foarte mică.

Mai mult:

 http://www.libertatea.ro/detalii/articol/manuscrisul-voynich-nedescifrat-peste-jumatate-secol-538115.html#ixzz3bhZgjSyx

Tendinţa de muşamalizare a „Cazului Rarinca” are o explicaţie Preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu riscă 5 ani de închisoare pentru ticluire de probe - Autor: Ion Spânu - Sursa: Cotidianul

Tendinţa de muşamalizare a „Cazului Rarinca” are o explicaţie

Preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu riscă 5 ani de închisoare pentru ticluire de probe

Autor:

 
Ion Spânu

Sursa:

Cotidianul.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Tendinţa de muşamalizare a „Cazului Rarinca” are o explicaţie

Preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu riscă 5 ani de închisoare pentru ticluire de probe

Dosarul „Livia Stanciu vs. Mariana Rarinca” a generat un adevărat tsunami în Justiţie. Motivul pentru care se încearcă, totuşi, muşamalizarea acestui caz este faptul că Livia Stanciu riscă o pedeapsă cu închisoarea de pînă la 5 ani pentru „inducerea în eroare a organelor judiciare”, potrivit art. 268 din Noul Cod penal.

Zilele trecute, Mariana Rarinca a anunţat că achitarea sa de către Curtea de Apel Bucureşti după ce a fost acuzată de şantaj la adresa Liviei Stanciu, preşedinta ÎCCJ, nu o face să renunţe la acţionarea în judecată a celor care au obligat-o să stea 191 de zile în puşcărie, deşi, cum s-a dovedit în instanţă, era nevinovată.

Livia Stanciu poate fi acuzată de inducerea în eroare a organelor judiciare

Pentru cei care se întreabă de ce a riscat Livia Stanciu să declanşeze acest scandal care poate duce la pierderea funcţiei sale şi chiar la scoaterea din rîndul magistraţilor, precizăm că domnia sa ştia foarte bine că, odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod penal, infracţiunea de „DENUNŢARE CALOMNIOASĂ” nu mai există, întrucît a dispărut odată cu dezincriminarea infracţiunii de calomnie.

Totuşi, Noul Cod Penal al României păstrează sub altă formă denunţul calomnios împotriva cuiva, sub titlul „INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE”, prevăzut la art. 268. Să vedem mai întîi textul acestui articol, urmînd apoi să analizăm dacă există la dosarul cauzei elemente care să se încadreze în prevederile art. 268 din Noul Cod Penal:

Sînt aici trei chestiuni care trebuie să fie lămurite:

1. Trebuie să existe o sesizare penală în care o persoană să fie acuzată că a comis o faptă, ştiind că aceasta nu este reală. În „Dosarul Rarinca”, ştim că există o asemenea Plîngere, depusă de Livia Stanciu în data de 6 iunie 2014 la DNA, căreia i s-a dat imediat curs. În această plîngere, aşa cum se scrie în Rechizitoriul cauzei, Livia Stanciu o acuza pe Mariana Rarinca, fosta secretară a soţului său, Andrei Stanciu, că „a ameninţat-o cu darea în vileag către presă a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru persoana vătămată şi pentru soţul acesteia, dacă persoana vătămată nu îi remite suma de 20.000 de euro, faptă săvîrşită în scopul obţinerii de către inculpată în mod injust a unui folos patrimonial”. Odată cu achitarea Marianei Rarinca, instanţa a constatat prin sentinţă definitivă că fapta nu s-a comis. Chiar documentele de la dosar, inclusiv probele obţinute prin folosirea martorului sub identitate protejată, arată că Mariana Rarinca nu a solicitat de la Livia Stanciu decît sumele datorate de familia acesteia în perioada în care era angajată prin contract! Cu alte cuvinte, condiţiile prevăzute al art. 268, al. 1 par a fi îndeplinite întrucît chiar şi în mesajele SMS de la dosar se vede că Livia Stanciu era informată în mod repetat despre ce reprezintă suma solicitată, care nu era de 20.000 euro, aşa cum se scrie în Plîngere, ci aproximativ suma de 2.400 euro. Deci Livia Stanciu ştia că acuzaţia sa era nereală! Pedeapsa prevăzută de al. 1 este „închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”!

2. La dosar există însă declaraţia martorului Radu Stanciu, fratele soţului şi cumnatul Liviei Stanciu, care declară că Mariana Rarinca i-ar fi spus că preşedinta ÎCCJ i-ar datora suma de 20.000 euro, sumă care nu rezultă din nici o altă probă. De menţionat că şi Rechizitoriu se consemnează că martorul spune că această sumă este „compensaţie pentru datorii plătite în numele lui Stanciu Andrei”! Cu toate acestea, şi procurorii şi judecătorii primei instanţe n-au ţinut cont de această precizare, ci au interpretat că suma ar reprezenta un folos patrimonial în vederea şantajului! Dacă se va dovedi că aceste probe au fost ticluite, ele ar putea duce la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la al. 2 al art 268, care face ca pedeapsa să fie alta, adică „închisoare de la 1 an la 5 ani”, fără varianta amenzii!

3. Livia Stanciu ar fi putut să scape de acuzaţia de „Inducere în eroare a organelor judiciare”. Al. 3 al art. 268 îi conferea această variantă dacă, şi după ce depusese plîngerea, s-ar fi răzgîndit şi ar fi declarat că plîngerea sau probele sînt nereale. Totul, însă, trebuia făcut „înainte de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plîngerea”. Din dosar ştim însă că urmărirea penală a început chiar în ziua depunerii Plîngerii (4.06.2014), Mariana Rarinca fiind apoi reţinută şi arestată în 10.06.2014. Cu alte cuvinte, singura variantă de a nu putea fi anchetată penal potrivit art. 268 nu mai există!

Dacă n-ar fi fost achitată, Mariana Rarinca risca 9 ani de închisoare

În spaţiul public au apărut şi teorii care vorbesc despre faptul că nu DNA ar fi avut competenţa de anchetare a Plîngerii Liviei Stanciu, ci DIICOT. De altfel, chiar Mariana Rarinca se întreba la emisiunea „Sinteza zilei” de ce îi este aplicată şi prevederea art 13, ind. 1 din Legea 78/2000. La acestă nelămurire a contribuit şi judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, care a scris pe blogul său şi a susţinut şi la TV că Livia Stanciu n-ar fi depus Plîngerea în calitate de preşedintă a ÎCCJ, ci doar de simplu cetăţean!

Să lămurim lucrurile. În Rechizitoriul acestui dosar se precizează: „Rarinca Mariana, cercetată, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de ŞANTAJ, prevăzută de art. 207, alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 13, ind. 1 din Legea 78/2000”. Iată ce conţine art. 207 din Noul Cod penal:

Se observă că pedeapsa pentru infracţiunea de şantaj, aşa cum este prevăzută la al. 3, este „închisoarea de la 2 la 7 ani”! Numai că Marianei Rarinca i se aplică şi prevederile art. 13, ind. 1 din Legea 78/2000, care îi măreşte pedeapsa cu o treime, ducînd maximul peste 9 ani de închisoare! Dar ce prevede acest înspăimîntător art. 13 indice 1, de care se teme, pe bună dreptate, Mariana Rarinca? Iată-l, împreună cu art. 1 din Legea 78/2000 la care face trimitere:

Aşadar, Livia Stanciu, ca magistrat cu multă experienţă, ştia foarte bine în momentul depunerii plîngerii împotriva fostei secretare a soţului său că femeia ar putea lua peste 9 ani de închisoare: 7 ani pentru şantaj plus 2 ani şi 3 luni pentru că persoana vătămată avea o funcţie publică în cadrul unei autorităţi publice! Aşa se explică de ce nu a trecut în plîngere suma de 2.400 euro, pe care o datora femeii, ci suma ireală de 20.000 euro. De altfel, potrivit unei declaraţii recente, procurorul de şedinţă a cerut instanţei pedeapsa maximă pentru Mariana Rarinca, adică de 9 ani şi 3 luni!

Văzînd aceste texte de lege şi consultînd Rechizitoriul cauzei, se vede cu ochiul liber chiar şi de către un nespecialist că datele arată că Livia Stanciu nu a depus plângerea în calitate de simplu cetăţean, cum bate cîmpii judecătorul Cristi Dănileţ, ci în calitate de „persoană cu funcţie publică în cadrul unei autorităţi publice”, altfel nu s-ar fi aplicat prevederile art. 13.1 din Legea 78/2000! În aceste condiţii, apare întrebarea: nu ştia acest lucru judecătorul Cristi Dănileţ, membru CSM, sau toată dezinformarea sa de pe blog şi de la TVR avea scopul de a muşamaliza acest caz chiar înainte ca el să fie discutat în CSM? Şi, una peste alta, nu este gestul său o ante-pronunţare care îl face incompatibil cu prezenţa sa între cei care vor judeca la CSM conotaţiile acestui scandal?

Cînd încheiam articolul, aflu că DNA a introdus contestaţia în anulare faţă de sentinţa de achitare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti. O decizie cît se poate de proastă, care va amplifica şi mai mult scandalul declanşat deja. Vă daţi seama ce presiune este pe judecătorii care vor primi spre judecare această solicitare a DNA? Nu era oare mai simplu ca Livia Stanciu să ceară scuze Marianei Rarinca şi să-i returneze femeii datoria pe care o are? Se pare însă că exact teama de eventualele consecinţe despre care am scris mai sus îi determină pe cei care au instrumentat acest caz să ia măsuri pripite, ca nu cumva să ajungă ei înşişi în faţa judecătorilor.

Ion Spânu

 Publicat acum 22 ore şi 12 minute