Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

vineri, 8 mai 2015


Arhitectul Andrei Chivu „Mall-ul din Tăbăcărie a fost o mare afacere pentru anturajul primarului“

- 08 May, 2015 00:00

 - Ada CODĂU

 - Sursa : Ziua de Constanta

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 
Cuvinte cheie :
 -, 00:00, 08, 2015, :, Ada, Andrei, Arhitectul, CODĂU, Chivu, Mai multe…

Povestea executorului judecătoresc din Constanța pentru care România a fost condamnată de CEDO (hotărârea Curții Europene) -08 May, 2015 00:00 - Ionuț ZAGONEANU - Sursa: Ziua de Constanta


Povestea executorului judecătoresc din Constanța pentru care România a fost condamnată de CEDO

 (hotărârea Curții Europene)

-08 May, 2015 00:00 

- Ionuț ZAGONEANU

- Sursa: Ziua de Constanta

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

Povestea executorului judecătoresc din Constanța pentru care România a fost condamnată de CEDO (hotărârea Curții Europene)

Achitarea a fost făcută în baza art. 16 lit. a din Cod proc. Penala, conform căruia „fapta nu există“, conform avocatului.

Cotidianul ZIUA de Constanța readuce în atenție dosarul executorului judecătoresc Marius Hanu, din Constanța, arestat, judecat, condamnat și, recent, achitat. În urmă cu două zile, judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din Curtea de Apel Constanţa, l-au achitat pe Hanu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Instanța i-a aplicat executorului judecătoresc doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă, cu suspendare sub supraveghere. Înainte de această soluție, executorul judecătoresc s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) unde a susţinut că procesul penal împotriva sa nu fusese echitabil deoarece instanţele de apel nu ar fi examinat probele în mod nemijlocit şi au ajuns la decizii complet diferite în baza aceloraşi probe. În urma cercetărilor specifice, CEDO a condamnat Statul român, obligându-l să-i plătească lui Marius Hanu 3.000 de euro pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, precum și 180 de euro pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant.

În continuare, cotidianul ZIUA de Constanța prezintă câteva pasaje extrase din hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, fragmente considerate de noi a fi importante în expunerea cazului.

„Reclamantul (n.r. Marius Hanu) s-a născut în 1973 şi locuieşte în Constanţa. La 22 martie 2000, s-a început urmărirea penală faţă de reclamant, de profesie executor judecătoresc. Acesta era învinuit de luare de mită, abuz în serviciu şi fals, în baza unor plângeri penale depuse de M.M. şi G.A. (denumiţi în continuare „petenţii“), două persoane pe care le asistase în calitatea sa de executor judecătoresc în cadrul procedurii de executare. M.M. a susţinut că reclamantul îi ceruse bani în schimbul intervenţiei lui pe lângă un judecător în vederea învestirii cu formulă executorie a unui titlu de proprietate; G.A. a declarat că reclamantul îi ceruse o sumă de bani în schimbul ajutorului său în vederea învestirii cu formulă executorie a unei hotărâri judecătoreşti. La 22 martie 2000, s-a organizat o acţiune de prindere în flagrant a reclamantului. Poliţia i-a dat lui M.M. un reportofon şi bani marcaţi cu substanţă fluorescentă. M.M. şi vărul său s-au întâlnit cu reclamantul într-un bar. Potrivit procesului-verbal de prindere în flagrant, M.M. dorise să îi înmâneze reclamantului banii, însă acesta îi făcuse semn să îi pună în servieta lui. Vărul acesteia nu era prezent în acel moment. După ce plicul cu bani a fost pus în servieta reclamantului, a venit poliţia. Procesul-verbal de prindere în flagrant menţiona că nu s-au găsit urme de substanţă fluorescentă pe mâinile reclamantului, dar că banii fuseseră găsiţi în servietă“, conform hotărârii CEDO.

Achitare de sub toate învinuirile

Din datele Curții Europene a Drepturilor Omului se mai arată că Hanu „a fost ţinut în arest preventiv în perioada 30 noiembrie 2001 - 27 decembrie 2001, când a fost pus în libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a respins cererea procurorului pentru menţinerea lui în arest“. „La 3 decembrie 2001, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a emis un rechizitoriu de trimitere în judecată împotriva reclamantului pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Acuzaţiile aduse acestuia se bazau pe declaraţiile petenţilor şi ale martorilor, precum şi pe procesul-verbal de prindere în flagrant. La 24 septembrie 2002, Tribunalul Constanţa a dispus achitarea reclamantului de sub toate învinuirile după audierea martorilor, a petenţilor şi a reclamantului. Deliberând, instanţa a reţinut că singura probă incriminatoare disponibilă o constituiau declaraţiile petenţilor şi ale martorilor, dintre care unii erau rude ale petenţilor şi puteau declara numai ceea ce le spuseseră petenţii. Mai mult, niciunul dintre martori nu a fost de faţă în momentul în care banii fuseseră înmânaţi reclamantului. În al doilea rând, instanţa a reţinut că în niciuna dintre declaraţiile care i-au fost prezentate nu se menţiona ceva despre reportofonul folosit în cadrul flagrantului organizat de poliţie. În consecinţă, instanţa a hotărât că niciuna dintre probe nu era o dovadă concludentă a vinovăţiei reclamantului. Procurorul a atacat hotărârea“, potrivit deciziei CEDO.

Trei ani de închisoare cu suspendare

„În şedinţa Curţii de Apel din 10 ianuarie 2003, procurorul a solicitat condamnarea reclamantului, iar avocatul reclamantului a solicitat respingerea apelului. Reclamantul nu a depus mărturie în faţa instanţei, dar acestuia i s-a acordat ultimul cuvânt în faţa instanţei la terminarea şedinţei şi s-a declarat nevinovat. Nu au fost audiaţi martori şi nu au fost prezentate probe suplimentare în acest stadiu al procedurii. Nici reclamantul, nici avocatul său nu au depus observaţii scrise. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2003, Curtea de Apel a casat hotărârea de achitare şi l-a declarat pe reclamant vinovat de ambele învinuiri aduse, condamnându-l la trei ani de închisoare cu suspendare. Instanţa a concluzionat că declaraţiile martorilor constituiau dovada faptului că reclamantul săvârşise presupusele infracţiuni. Reclamantul a introdus recurs susţinând, inter alia, că instanţa de apel nu audiase nemijlocit martorii în legătură cu declaraţiile pe care şi-a întemeiat sentinţa şi nu a luat în considerare alte probe în apărarea sa; faptul că acuzarea reţinuse de la dosar reportofonul folosit în acţiunea de prindere în flagrant, cu toate că reclamantul solicitase examinarea lui de către instanţe, iar procurorul însuşi autorizase înregistrarea; şi faptul că niciuna dintre probele prezentate nu dovedea în mod concludent că el săvârşise pretinsele infracţiuni. La 27 iunie 2003, a avut loc o şedinţă în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Reclamantul nu a participat la şedinţă, dar avocatul său a fost prezent. Nu au fost audiaţi martori şi nu au fost prezentate probe noi în timpul şedinţei. La aceeaşi dată, instanţa a închis procedura şi a stabilit data pronunţării deciziei sale definitive“, potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului.

Respinge recursul introdus de reclamant

În cadrul următoarei şedinţe, din 4 iulie 2003, Curtea Supremă a pronunţat o hotărâre definitivă de respingere a recursului introdus de reclamant. Conform CEDO, „Curtea Supremă a concluzionat că instanţa de apel a apreciat corect probele şi că argumentele reclamantului nu se coroborau cu nicio altă probă prezentată. Instanţa supremă a subliniat că, pe lângă declaraţiile petenţilor, Curtea de Apel s-a bazat şi pe declaraţiile martorilor care ştiau că G.A. încercase să facă rost de bani ca să-l plătească pe reclamant“. De asemenea, „instanţa a considerat irelevant faptul că pe mâinile reclamantului nu fuseseră găsite urme de substanţă fluorescentă, având în vedere că solicitase ca banii să fie puşi în servieta sa. Nu s-a făcut referire la argumentele reclamantului despre reportofon sau la faptul că instanţa de apel nu a procedat la audierea nemijlocită a petenţilor şi martorilor“, conform comisiei europene.

„Ulterior condamnării definitive, tatăl nostru a decedat“

Alina Hanu, sora și totodată avocatul executorului judecătoresc, a acceptat să ne ofere câteva detalii din acest dosar, deschis în urmă cu mai bine de 15 ani. „(...) Urmează să vedem motivarea Curții de Apel Constanța. Inițial, fusese achitat de Tribunalul Constanța, în mod corect, pentru ambele fapte. Ulterior, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța și de Înalta Curte de Casație și Justiție a României. În 2004, s-a făcut plângere la CEDO pentru că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. După mai mult timp, plângerea a fost admisă. (...) S-a constatat în mod clar că au fost încălcări flagrante ale dreptului la un proces echitabil și ale dreptului la apărare. L-am reprezentat în această cauză deoarece am crezut foarte mult în ea. (...) CEDO a constatat că în mod injust a fost judecat, că au fost încălcate o serie de drepturi ale omului. Am formulat cerere de revizuire, care s-a admis. Astfel, am desființat soluția de condamnare a Curții de Apel Constanța și ne-am rejudecat. Fratele meu a fost arestat de Sfântul Andrei, pe data de 30.11.2001. Ulterior condamnării lui definitive, din păcate, tatăl nostru a făcut un accident vascular și a decedat. (...) Deși au trecut 15 ani, România se schimbă încet, din păcate. (...) În continuare, putem să parcurgem același drum, încă 15 ani. Eu mai am timp. Nu știu acum cât timp are fiecare. O să conturez exact ce se mai poate face. În acest caz, Curtea de Apel Constanța a împărțit «dreptatea». Nu este suficient ca în baza unor suspiciuni să continuăm să inculpăm, să condamnăm oameni care trag aceste ponoase pe o durată îndelungată. Probabil că nu se pot remedia în niciun fel“, a conchis Alina Hanu, avocat în cadrul Baroului Constanța.

Întreaga hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului poate fi citită accesând secțiunea „Documente“.

Citește și

Executorul judecătoresc Marius Hanu, condamnat definitiv

Executorul judecătoresc Marius Hanu, achitat pentru luare de mită ş...
Ti-a placut articolul?

joi, 7 mai 2015

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor - Marti, 05 Mai 2015, ora 09:16 - Business 24


Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor

 - Marti, 05 Mai 2015, ora 09:16 

- Business 24

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor
Foto: trend-online.com

Intr-o lume a cererii reduse pe piata interna, oficialii din guvernele tarilor dezvoltate si din economiile emergente s-au aratat tentati sa atinga cresterea economica dorita si sa creeze noi locuri de munca prin cresterea nivelului exporturilor.
Acest lucru necesita o moneda depreciata si punerea in practica a unor seturi de politici monetare conventionale si neconventionale care sa regleze cursul de schimb la nivelul dorit, observa economistul Nouriel Roubini, in analiza lunara publicata de portalul Project Syndicate.

Relaxarea cantitativa, un fenomen la moda

De la inceputul anului, mai mult de 20 de banci centrale din intreaga lume au recurs la politici monetare relaxate, urmand exemplul Bancii Centrale Europene si pe cel al Bancii Japoniei.

In zona euro, tarile situate la periferie aveau nevoie de deprecierea monedei pentru a reduce deficitul extern si a reporni cresterea economica.

Insa, deprecierea monedei euro, declansata de programul de relaxare cantitativa, a amplificat excedentul de cont curent al Germaniei, care ajunsese la 8% din PIB inca de anul trecut.

Cum si excedentele externe inregistrate de alte economii din interiorul uniunii monetare sunt de asemenea in crestere, dezechilibrul din zona euro este la un nivel alarmant si isi continua cresterea.

In Japonia, relaxarea cantitativa a fost o masura primordiala in programul de reforme al premierului Shinzo Abe.

Lansarea sa a slabit automat yenul, iar in prezent se asteapta ca nivelul schimburilor comerciale sa creasca.

Efectul programelor de relaxare cantitativa de pe cele doua piete asupra dolarului american a fost resimtit brusc.

Acesta s-a apreciat rapid si fata de alte monede ale unor tari exportatoare de materii prime, Australia si Canada, ca si fata de monedele din economiile emergente.

Pentru aceste state, prabusirea pretului petrolului si a materiilor prime au declansat o depreciere a monedei care are un rol protector asupra cresterii economice si a pietei muncii in fata unui nivel redus al exporturilor.

Calcule gresite

Dolarul a inregistrat o apreciere si fata de valutele unor economii marcate de o fragilitate economica si financiara: deficite fiscale si de cont current, inflatie in crestere si contractii in cresterea economica, un grad mare de indatorare pe piata interna si externa si instabilitate politica.

Pana si China a permis yuanului sa se deprecieze in raport cu dolarul, in cursul anului trecut, iar pe fondul unei reduceri a cresterii economice nu ar fi de mirare ca guvernul de la Beijing sa mai lase inca o data frau liber la deprecierea monedei.

Intre timp, excedentul comercial se accentueaza, in parte pentru ca China se debaraseaza de surplusul de bunuri pe piata globala.

Pana de curand, oficialii de la Washington nu s-au aratat ingrijorati de aprecierea dolarului, pentru ca perspectiva cresterii economice din Statele Unite era mult mai favorabila decat cea de pe piata europeana sau japoneza.

Intr-adeva, la inceputul anului se estima ca, in ciuda aprecierii constante a dolarului, existau premisele unei cresteri a PIB de 3%.

La fel ca unele dintre pietele emergente, America miza din plin pe scaderea pretului petrolului si dezvoltarea noilor locuri de munca pentru a creste veniturile si consumul.

Pentru economistii americani devenea clar ca, exceptand sectorul energetic, cheltuielile de capital si investitiile in sectorul imobiliar urmau sa cunosca o perioada de inflorire odata cu reluarea ritmului sustinut de crestere economica.

Insa aceste calcule s-au schimbat rapid, dand apa la moara celor care prevesteau o perioada nefasta odata cu aprecierea dolarului.

De altfel, trendul ascendent al monedei americane a fost mai rapid decat se astepta cineva si, dupa cum reflecta datele statistice din primul trimestru, impactul asupra exporturilor, inflatiei si a cresterii economice SUA se face simtit din plin.

Mai mult, cererea pe piata interna intarzie sa isi faca simtita prezenta, cresterea consumului nu s-a materializat, iar cheltuielile de capital si investitiile in sectorul imobiliar sunt cu mult sub asteptari.

Razboi pe fata

Ca efect al acestor calcule eronate, Statele Unite au intrat intr-un razboi al valutelor pentru a preveni aprecierea viitoare a dolarului.

Oficialii Rezervei Federale nu se feresc sa vorbeasca explicit despre moneda ca despre un factor care afecteaza exporturile, inflatia si cresterea economica.

Vocea lor este dublata de cea a reprezentantilor din guvernul federal care acuza Germania si restul zonei euro ca au adoptat un set de masuri menit doar sa slabeasca moneda europeana fara a da un impuls pietei interne de consum prin stimuli fiscali si o crestere rapida a salariilor.

Toate declaratiile vor fi insotite si de adoptarea unor politici monetare care sa reduca riscurile unei contractii a cresterii economice si pe cel al inflatiei reduse, cauzate de aprecierea dolarului.

Prin urmare, cresterea dobanzii de referinta anuntata de oficialii Rezervei Federale va fi efectuata mult mai tarziu si intr-un ritm mult mai lent pentru a contrabalansa efectul aprecierii rapide a dolarului.

Dar razboaiele valutelor duc de obicei la tensiuni in comertul international, iar vestea nu pica deloc bine pentru actualul guvern american, prins in mijlocul negocierilor pentru perfectarea Parteneriatului Trans-Pacific.

Nesiguranta privind asigurarea majoritatii in Congresul american este acum dublata si de cea a unui potential refuz al partenerilor asiatici, ale caror marfuri exportate pe piata din SUA ar putea face obiectul unor taxe tarifare aplicate produselor provenite din tari angrenate in "manipularea cursului valutar".

Lumea intreaga ar avea de castigat daca majoritatea guvernelor ar fi adepte ale unei politici care sa incurajeze cresterea economica prin consumul intern, in locul celei de "vanzator milog pe pietele din vecinatate", puncteaza Nouriel Roubini.

Insa acest lucru presupune ca guvernantii si oficialii din bancile centrale sa se bazeze mai putin pe politicile monetare si mai mult pe cele fiscale, cum ar fi cea de incurajare a investitiilor in infrastructura.

Inclusiv cresterea veniturilor populatiei prin cresterea salariilor si stabilirea veniturilor minime in raport cu necesarul de consum poate avea un efect benefic asupra evolutiei economice decat cel dat de deprecierea monedei.

Totalul balantei comerciale globale este zero, iar acest lucru arata ca nu toate tarile pot juca rolul de exportator net, iar un razboi al valutelor nu aduce pentru unii participanti decat castiguri inmultite cu zero.

Acesta este poate si unul din motivele pentru care intrarea Americii in acest razboi nu a fost decat o chestiune de timp.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Cuvinte cheie :

Vizualizări: 4

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Atac neasteptat pentru Iohannis din partea scriitorului Mircea Cartarescu de B.B. Ziare.com

Atac neasteptat pentru Iohannis din partea scriitorului Mircea Cartarescu

de 

B.B.

Ziare.com


http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html


Ziare.com

Atac neasteptat pentru Iohannis din partea scriitorului Mircea Cartarescu

Atac neasteptat pentru Iohannis din partea scriitorului Mircea Cartarescu
Foto: Arhiva (Administratia Prezidentiala)
Presedintele Klaus Iohannis a primit o intepatura neasteptata de la scriitorul Mircea Cartarescu, care a comentat noua conducere recent numita la Institutul Cultural Roman (ICR), ocazie cu care a spus ca, daca acesta ar trece inapoi sub coordonarea Administratiei Prezidentiale, "tot sub USL ar fi".
Mircea Cartarescu a constatat "un debut mai mult decat interesant" al "ICR-ului lui Radu Boroianu (noul presedinte al Institutului - n.red.) ".

"La prima conferinta de presa a noii echipe, Nicolae Breban a fost prezentat ca un fel de presedinte de onoare. Cu ocazia asta a tinut un discurs de un reactionarism incredibil si inveselitor", scrie pe Facebook Mircea Cartarescu.

Scriitorul considera ca, "daca asta e directia spre care se-ndreapta ICR din acest moment (...), aferim cultura!".
PUBLICITATE
Cartarescu se opreste asupra problemei care il preocupa de fapt, pe langa soarta ICR - omul de la Cotroceni: "Partea proasta e ca, dincolo de extravagantele brebaniene, avem aici de-a face cu inca un simptom al unui stat care, in lipsa desavarsita a unui presedinte care sa echilibreze lucrurile, se inclina periculos, din nou, catre zona gri a politicianismului interlop.

Prietenii ma intreaba de ce nu continuu initiativa din iarna de a milita pentru trecerea ICR din nou sub presedintie. In acest moment mi se pare inutil: tot sub USL ar fi".

ICR are un nou presedinte - Senatul a votat propunerea PSD

Fostul senator liberal Radu Boroianu a fost votat, saptamana trecuta, in plenul Senatului, pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Roman (ICR).

Radu Boroianu a fost senator timp de cateva luni, in legislatura 1996-2000, el demisionand in luna iunie 1997, pentru a ocupa postul de ambasador al Romaniei in Elvetia.

Iohannis: Conducerea ICR se schimba pe sest. Ma ingrijoreaza

Aflat la Roma in ziua votului, presedintele Klaus Iohannis a spus ca il ingrijoreaza faptul ca s-a schimbat conducerea ICR "pe sest" si ca institutia trebuie sa fie scoasa "din zona trocurilor politice" si introdusa "in zona diplomatiei publice".

EXCLUSIV Mircea Cartarescu despre Iohannis, Basescu, enigma si miracol. "Hidra nu se va lasa usor decapitata" INTERVIU

In decembrie 2014, la putin timp dupa victoria lui Klaus Iohannis la prezidentiale, Mircea Cartarescu spunea despre acesta intr-un interviu acordat Ziare.com ca este "o mare necunoscuta, cu un trecut politic atipic. A fost un excelent primar timp de un deceniu, a intrat apoi in politica mare propus direct pentru functii incredibile pentru un nou-venit (...) Apoi l-am vazut in campania recenta pentru presedintie: un om cu prestanta, cu alura de presedinte occidental, complet strain de spiritul balcanic si dambovitean al lui Basescu sau Ponta.

(...) Klaus Iohannis e un presedinte foarte norocos. A devenit un simbol al revolutiei nesangeroase petrecute pe 16 noiembrie. Un om iesit dintr-o rasturnare formidabila a situatiei politice. Un om ce se bucura de o cota uriasa de incredere. Nimic nu pare sa-l poata opri in conturarea unei Romanii cu adevarat altfel. Putina lume se-ndoieste de integritatea sa, putina lume il crede capabil de minciuna. In Occident are deja toate usile deschise.

Rareori un lider roman a avut mai multa simpatie, rareori handicapuri uriase - etnia si religia minoritare - s-au transformat in calitati ca in cazul sau. Cu ocazia acestor alegeri, romanii au dovedit lumii ca nu sunt sovini si intoleranti, ceea ce inseamna enorm. Din acest punct de vedere, noul presedinte e o uriasa sansa pentru Romania".

B.B.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Citeste mai multe despre
Joi, 07 Mai 2015, ora 07:40
Sursa:
Ziare.com
Cuvinte cheie : 

Vizualizări: 3

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

ICR: cultura sub politică - de NARCISA IORGA - Sursa; Revista 22







ICR: cultura sub politică





http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Dosar | Editie scrisa
05.05.2015


 

 

ICR: cultura sub politică

de NARCISA IORGA 
Sufocarea politică a oricărui lucru care merge bine în România e o practică verificată, iar Institutul Cultural Român nu putea face excepție. În 2012, a primit o ghioagă politică în moalele capului și nu s-a mai ridicat. A bâjbâit zadarnic prin pulbere vreo doi ani, iar acum orice speranță de revigorare devine deșartă. Numirea intempestivă în funcția de președinte a lui Radu Boroianu, vechi partener politic al lui Călin Popescu-Tăriceanu, aruncă ICR în groapa fără fund a influenței politice. Nu pare deloc o întâmplare că acest lucru se petrece în ajunul anului electoral 2016, deosebit de important prin efectul diasporei asupra rezultatului alegerilor parlamentare.
Sub forma și denumirea de Fundație Culturală Română, instituția se în­fi­in­țează în 1990, preluând activele și pa­si­vele unor instituții create în 1962 și 1972, pentru relațiile cu stră­i­nă­ta­tea. Din 1990 până în 2005, Institutul a fost condus de către Augustin Bu­zu­ra, fi­ind cvasinecunoscut ca instituție em­blematică a culturii române, ci doar ca o anexă a Ministerului de Ex­terne.
ICR a fost sub patronajul pre­șe­din­te­lui României până în 2012, când, du­pă lovitura dată statului de drept, a fost trecut sub controlul Senatului, con­dus la acea vreme de Crin An­to­nescu. ICR era considerat „un cui­bu­șor de se­cu­riști“, care „sug banii“ po­porului obi­dit, sub protecția lui Tra­ian Băsescu. În realitate, fostul pre­șe­di­nte lăsase to­talmente liberă o ins­ti­tu­ție intrată pe mâna unei echipe de ma­nagement cul­tural, spre norocul ei și al României.

Decalogul lui Horia-Roman Patapievici

În 2005, Traian Băsescu l-a numit la con­ducerea ICR pe Horia-Roman Pa­tapievici, care a propus și dezvoltat si­multan două reforme: una ins­ti­tu­țio­nală și una a politicilor culturale. În raportul de activitate pentru perioada 2005-2011, Patapievici definea noul con­cept al ICR, de export de cultură românească, astfel: „Funcționând de ani de zile în orizontul eșecului și al in­signifianței, politicile culturale în mod tradițional adoptate de ins­ti­tu­țiile românești de promovare a cul­turii române trebuiau radical (re)­gân­dite: nu liniar, ci în 3D - 1) în di­mensiunea scopurilor și mijloacelor («unde vrem, în mod realist, să ajun­gem?» versus «cum anume o pu­tem, în mod realist, face?»); 2) în di­men­siunea selecției valorilor («pia­ță internă» versus «piață externă»); 3) în dimensiunea relației statului cu cultura («propagandă culturală» versus «promovare culturală» ver­sus «cooperare culturală directă»). Scop: punerea în contact a pieței cul­turale românești cu piețele culturale străine. Modalitate: nu propagandă cu valori culturale, nu promovare a culturii recunoscute de stat drept «cultură oficială», ci cooperare cul­tu­rală directă – potrivit următorului «Decalog» informal:
1) Nu căuta niciodată să te afirmi sin­gur ori împotriva altuia!
2) Cooperează în tot ce faci!
3) Nu te bate cu pumnul în piept!
4) Lasă lucrurile să se întâmple!
5) Fii parte din mersul general!
6) Contribuie!
7) Ajută!
8) Împrietenește-te!
9) Fă-te cunoscut, făcându-i și pe alț­ii cunoscuți!
10) Fă-i cunoscuți pe alții, lăsându-i să fie așa cum sunt ei!
Lecția esențială pentru culturi, azi, este următoarea: afirmarea nu se mai poate face decât prin integrare, iar integrarea înseamnă punere în contact a piețelor culturale. Coo­pe­ra­rea directă este cuvântul de ordine. Culturile oficiale au murit“.
 Ieșind total din șabloanele cimentate încă din comunsim ale practicilor „di­plomatice“ de sub umbrela MAE, Ho­ria-Roman Patapievici a reușit ca în șa­se ani să dezvolte o rețea de 18 ins­titute în state diferite ale lumii, deși la preluarea mandatului funcționale erau doar cinci, și acelea reprezentate printr-o singură persoană, de regulă atașatul cultural al ambasadei române din țara respectivă.

Buni manageri şi programe coerente

Directorii cen­tre­lor au fost res­pon­sa­bilizați prin eva­luări anuale, iar re­ferenții au fost se­lectați prin concurs public, cu pro­ce­durile de selecție trans­parente. Pa­ta­pievici a căutat oa­meni care să fie conectați la realitățile țărilor în care funcționau centrele ICR, să fie buni manageri, cu profil rodat, nu nea­pă­rat artiști con­tem­plativi, nici banali func­ționari ai MAE, aflați în misiune temporară. Fiecare institut avea un buget anual, fixat în funcție de per­for­manțele sale anterioare, și lucra pe programe coerente, construite în acord cu un program-cadru anual, aprobate în funcție de calitatea lor.

Recunoaşterea internaţională

Zeci de evenimente culturale, fi­nan­țarea traducerii și publicării culturii române scrise, târguri de carte, fes­tivaluri de film, teatru și de operatori culturali, promovarea unor burse de cercetare și artă, expoziții itinerante, colocvii de filosofie au determinat, în 2010, alegerea ICR ca președinte al tu­turor institutelor naționale de cultură din Europa unită. Astfel, Institutul Român iese din anonimat și devine ega­lul unor prestigioase institute pre­cum British Council, Goethe Institut, Institutul Francez, Institutul Cer­van­tes. Reacțiile laudative ale publi­ca­ții­lor The New York Times, The New Yor­ker, Chicago Tribune, La Stampa, Figaro Littéraire etc. referitoare la pro­iectele artistice ale institutelor cul­turale române, cumulate cu reușita strân­gerii în jurul lor a comunităților românești din diaspora au strânit in­teresul politic al liderilor români, alt­fel mai deloc implicați în susținerea cul­turii.

De la succes cultural la țintă politică

 

ICR a devenit o țintă politică, iar în contextul luptelor dure din va­ra lui 2012, a fost un scop în sine tre­cerea sa din subordinea preșe­din­telui Ro­mâ­niei în subordinea Se­na­tu­lui do­minat de USL.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/dosar_patapievici.jpg
Horia-Roman Patapievici


Marga reșapat la ICR: cultul caloriferului


După trecerea ICR sub controlul Se­na­tu­lui, H.-R. Patapievici și toată echipa sa, for­mată din vicepreședinții Mircea Mi­hă­ieș și Tania Radu, au demisionat. Ata­cu­ri­le la adresa ICR și, în mod special, la per­soa­na lui Horia-Roman Patapievici au fost întreținute de trustul Intact, în mod special Antena 3, care acuzau insistent că promovarea evenimentelor culturale ale ICR au substrat politic. Vârful a fost atins de scandalul „poneiului roz cu zvas­ti­că“. Acesta era un exponat din cadrul unei expoziții din New York a trei artiști români de stradă, intitulată Libertatea pen­­tru oamenii leneși. Printre sute de ex­ponate de artă, poneiul roz era unul de mărimea unei palme și avea ștampilat pe spate o zvastică. Antena 3 a făcut o cam­­pa­nie de linșaj mediatic la adresa ICR și a lui Patapievici. Nicoale Văcăroiu, pre­șe­dintele Senatului României și mem­bru al PSD, a cerut Comisiei de cultură să in­ves­tigheze cazul. Presiunea politică era imen­să. Făcând referire la comisia de anchetă din Senat, condusă de Adrian Pă­unescu, scriitoarea Herta Müller de­za­vua faptul că, „după căderea lui Ceau­șes­cu, poetul de curte al dictatorului emi­­te judecăți asu­pra moralei culturii ro­mâne“, fapt pe care-l considera „o mon­struozitate“, iar „campania politică dusă împotriva ICR amintește de vremea dictaturii“.
Protestul poeților
În 2013, doi poeți au refuzat un premiu acordat de ICR, protestând față de politizarea institutului. Primul a fost Dan Sociu, după refuzul său fiind desemnat drept câștigător Andrei Dósa. Și acesta a refuzat însă premiul. Scriitorul Radu Vancu a refuzat o rezidență la ICR New York, din același motiv.
Același post de televiziune, transformat în­tr-o tribună de atacuri murdare la adre­sa lui H.-R. Patapievici, tolerate însă fără crâcnire de CNA, condus de către Răsvan Popescu, el însuși beneficiar al unor programe finanțate de ICR, a de­ve­nit promotorul lui Andrei Marga, mem­bru PNL, pentru ocuparea funcției lăsate va­cante de către H.-R. Patapievici. An­drei Marga a fost timp de trei luni mi­nis­tru de Externe în Guvernul Ponta, eșuat din cauza unor scandaluri cu miză mică precum blocarea invitațiilor și ecu­soa­ne­lor la Consiliul European pentru pre­șe­dintele Băsescu și a numirii am­ba­sa­do­ru­lui român la Roma, dar și din cauză că a fost informator al Securității, cu numele de cod „Mureșan“. Marga a demisionat în au­gust 2012. La scurt timp după acest mo­ment, Victor Ponta îl menționa ca fi­ind „din nou persoană publică“. Presa vr­e­­mii menționa că Andrei Marga ar fi dorit să devină ambasador la Berlin, dar a fost refuzat de Germania. În sep­tem­brie 2012, avea să fie numit de Senat pre­ședinte al ICR. În mandatul de aproa­pe un an în această funcție, Marga a de­mo­lat tot ce se construise în perioada de autonomie totală a ICR față de zona politică.

În prima săptămână a mandatului său, Andrei Marga a început epurările cen­tre­lor ICR cu cel de la Paris, condus de Ka­tia Dănilă, în ciuda faptului că directorul se afla în plină organizare a primei par­ticipări a României ca invitat de onoare la Salonul de Carte, cel mai important eveniment editorial din Franța, după ani la rând de eforturi pentru a obține aceas­tă recunoaștere. Directorii mai multor ins­titute culturale, printre care ai Ins­ti­tu­tului Goethe, Institutului Cultural Italian și Institutului Cultural Elvețian din Paris i-au solicitat lui Andrei Marga anularea de­miterii directorului ICR Paris, Katia Dă­nilă, și a directorului adjunct, Simona Ră­dulescu. Marga nu a renunțat, ba mai mult, a numit la Paris un personaj co­n­troversat, dovedit persoană de sprijin a Securității, și ulterior retras. Într-un ra­port de activitate publicat în decembrie 2012, Andrei Marga arăta că „Institutul Cultural Român a fost defeudalizat și re­deschis către uniunile de creație și crea­torii efectivi din cultura țării noastre“.
Cartea și partea
Controlul Curții de Conturi a descoperit nereguli, nu în cei șapte ani de mandat al lui Patapievici, cum se antepronunțase Ponta, ci în cele opt luni de mandat al lui Marga. Cartea acestuia, tipărită la ICR, deși nu era destinată vânzării, a fost vândută cu 10 lei exemplarul, deși costase doar 5.
„Institutele trebuie să revadă conceptul de cultură cu care operează, trebuie să venim la un concept natural de cultură, inclusiv cu filmul. Filmul a făcut pași mari în România, muzica, arte plastice, fă­ră dubii, trebuie să facem loc și știin­țe­lor și tehnologiilor. Dau un exemplu, ca­loriferul este o invenție transilvană, câți știu de asta?“ Cu o asemenea concepție despre mi­siunea ICR, Andrei Marga a sis­tat toate programele promovate sub con­ducerea lui H.-R. Patapievici, a înlăturat șefii institutelor culturale din Pa­ris, Bu­da­pesta, Chisinau și a venit cu ideea înființării unor fi­liale interne ale ICR în regiunile istorice ro­mânești, care s-au dovedit a fi un eșec răsunător. În schimb, în scurtul său man­dat, Marga a tipărit propria carte, Cul­tură, democrație, modernizare, la edi­tura ICR. Și-a numit nepoata (Eunicia Maria Trif) în funcția de secretar general adjunct la ICR, după ce aceasta îi fusese și consilieră la Mi­nis­terul Afacerilor Ex­ter­ne. A respins finan­țarea Festivalului In­ter­național TIFF de la Cluj, Festivalului de Jazz de la Sibiu, Fes­tivalului de film in­dependent Anonimul și Festivalului Na­țio­nal de Teatru UNITER, alegând în schimb să susțină financiar Ga­la pre­miilor VIP.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/dosar_marga.jpg
Andrei Marga


Politica omoară cultura


În iunie 2013, Andrei Marga e forțat să demisioneze, premierul Victor Ponta de­clarând în cadrul unei ședințe de guvern că „lucrurile nu merg bine la ICR“, re­cent întors fiind dintr-o vizită în Ger­ma­nia. Locul lui Marga este luat de Lilian Zam­firoiu, adjunctul ambasadorului Ro­mâniei la UNESCO la momentul res­pec­tiv. Înainte de UNESCO, nu avusese nicio tangență cu domeniul culturii, dar în anul 2004 fusese decorat de pre­şe­din­tele Ion Iliescu cu Ordinul Naţional „Ser­viciul Credincios“, în grad de Cavaler. Odată cu Zamfiroiu, în conducerea ICR au venit trimiși ai partidelor politice un ve­terinar (de la PSD), un personaj plim­bat (de PNL) prin mai multe instituții pu­blice, de la Sănătate la ANRP, un istoric (de la UDMR). Zamfiroiu desființează fili­alele interne instituite de către Andrei Mar­ga, dar acțiunile ICR din străinătate au o tentă naționalistă, minoră și sunt or­ganizate cu privirea spre factorul po­litic. Relațiile și protocoalele cu instituții de cultură din diverse țări au fost anu­late, doar fiindcă au fost încheiate de echi­pa Patapievici. Strategia lui Zamfiroiu nu a fost de promovare a culturii, ci a „pă­cii între popoare“, între angajații ICR și MAE, favorizând chiar „schimburile re­ciproc avantajoase“ între cele două ins­tituții. Șabloanele și-au recâștigat locul, iar ICR a revenit la practicile anterioare lui Horia-Roman Patapievici, fiind din nou o anexă nesemnificativă a Mi­nis­te­ru­lui de Externe. Lilian Zamfiroiu este pro­pus acum ambasador al României la Va­tican, soția sa, deși chimist, a devenit pes­te noapte diplomat la UNESCO. Man­datul său la ICR a fost doar un tranzit, o misiune ca oricare alta, cu scopul nu de a gândi o strategie pentru exportul de cultură românească, ci de a aplana niște tensiuni imaginare. Și-a îndeplinit mi­siu­nea, a primit o alta. După el, ICR rămâne cu un buget redus la aproape jumătate, comparativ cu mandatul lui Patapievici. La Stockholm, Istanbul, Praga, Chișinău, Bu­dapesta, Madrid, institutele culturale nu au fie directori, fie nu au adjuncți. Re­ferenții ICR nu mai sunt condiționați de cunoașterea limbii din țările în care ac­tivează, deși ei sunt cureaua de trans­misie dintre administrațiile statelor de re­ședință și ICR. Continuă în instanță pro­ce­sele deschise pentru demiterea abu­zivă a unor directori, precum cei de la Paris, Budapesta și Chișinău. Viața mer­ge, deci, mai departe. Politica, la fel. Doar cultura poate să moară, chiar dacă, pen­tru șapte ani, părea să fi scăpat de blestem. Zamfiroiu primește însă osanale de la politrucii PSD, unul dintre ei fiind Ra­du Pricopie, ministrul Educației, care n-a fost în stare să pună abecedare pe băn­cile școlarilor.

Atenție la Boroianu, să nu spele ICR precum Poarta Sărutului
http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/dosar_zamfiroiu.jpg
Lilian Zamfiroiu
Președinția ICR revine acum lui Radu Bo­roianu, un vechi politician dâmbovițean, la final de carieră, cu biografia împărțită între politică și cultură, pe alocuri, di­plo­mație, și care nu pare să iasă din tiparul așezat de mult pe institut. Până și afa­cerea privată, cu galeria de artă pe care o deține, e la mijlocul drumului sinuos din­tre artă și politică, numele ei fiind amin­tit în dosarul DNA în care e cercetat Darius Vâlcov, colecționarul de tablouri ascunse prin pereți. Mai descurajant însă pare un alt element din biografia lui Ra­du Boroianu, de specialist al Ministerului Culturii care a aprobat spălarea cu fur­tunul a monumentului Poarta Sărutului. În toamna anului 2013, într-o conferință de presă de la Târgu Jiu, Boroianu spu­nea că „așa se spală monumentele“ și că nu are ce să-și reproșeze după ce re­zultatul „igienizării“ a uimit o lume în­treagă. Radu Boroianu conduce acum Ins­titutul Cultural Român. Vina aparține și apatiei PNL față de orice act de po­litizare exercitat de către PSD. Liberalii, principala forță de opoziție, sunt luați prin surprindere precum autoritățile lo­cale de venirea iernii. Singura lor reacție la demisia intempestivă a lui Lilian Zam­firoiu a fost să propună candidat la șefia ICR o persoană cu o mică notorietate, ca­re nu avea absolut nicio șansă în fața ma­șinii de vot din parlament. Dacă ar fi avut preocupări serioase în privința re­sur­selor umane, liberalii ar fi avut o listă scurtă de personalități culturale de pri­mă mână care ar fi fost dispuse să preia conducerea ICR. Între un politician cu pasiuni culturale precum Radu Boroianu și un veritabil om de cultură, dacă par­lamentarii PSD ar fi ales politicianul pen­tru a fi președinte ICR, atunci partidul ma­joritar ar fi avut o mare problemă de ima­gine. Degeaba fac declarații post fac­tum. Prin lipsa de implicare, PNL a arun­cat ICR în brațele PSD, spre nenorocul culturii române, blestemată să nu poată ieși din rolul Cenușăresei.
http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1311/dosar_boroianu.jpg
Radu Boroianu

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima