Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

joi, 7 mai 2015

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor - Marti, 05 Mai 2015, ora 09:16 - Business 24


Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor

 - Marti, 05 Mai 2015, ora 09:16 

- Business 24

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor

Roubini: Euro se depreciaza si atrage dolarul in razboiul valutelor
Foto: trend-online.com

Intr-o lume a cererii reduse pe piata interna, oficialii din guvernele tarilor dezvoltate si din economiile emergente s-au aratat tentati sa atinga cresterea economica dorita si sa creeze noi locuri de munca prin cresterea nivelului exporturilor.
Acest lucru necesita o moneda depreciata si punerea in practica a unor seturi de politici monetare conventionale si neconventionale care sa regleze cursul de schimb la nivelul dorit, observa economistul Nouriel Roubini, in analiza lunara publicata de portalul Project Syndicate.

Relaxarea cantitativa, un fenomen la moda

De la inceputul anului, mai mult de 20 de banci centrale din intreaga lume au recurs la politici monetare relaxate, urmand exemplul Bancii Centrale Europene si pe cel al Bancii Japoniei.

In zona euro, tarile situate la periferie aveau nevoie de deprecierea monedei pentru a reduce deficitul extern si a reporni cresterea economica.

Insa, deprecierea monedei euro, declansata de programul de relaxare cantitativa, a amplificat excedentul de cont curent al Germaniei, care ajunsese la 8% din PIB inca de anul trecut.

Cum si excedentele externe inregistrate de alte economii din interiorul uniunii monetare sunt de asemenea in crestere, dezechilibrul din zona euro este la un nivel alarmant si isi continua cresterea.

In Japonia, relaxarea cantitativa a fost o masura primordiala in programul de reforme al premierului Shinzo Abe.

Lansarea sa a slabit automat yenul, iar in prezent se asteapta ca nivelul schimburilor comerciale sa creasca.

Efectul programelor de relaxare cantitativa de pe cele doua piete asupra dolarului american a fost resimtit brusc.

Acesta s-a apreciat rapid si fata de alte monede ale unor tari exportatoare de materii prime, Australia si Canada, ca si fata de monedele din economiile emergente.

Pentru aceste state, prabusirea pretului petrolului si a materiilor prime au declansat o depreciere a monedei care are un rol protector asupra cresterii economice si a pietei muncii in fata unui nivel redus al exporturilor.

Calcule gresite

Dolarul a inregistrat o apreciere si fata de valutele unor economii marcate de o fragilitate economica si financiara: deficite fiscale si de cont current, inflatie in crestere si contractii in cresterea economica, un grad mare de indatorare pe piata interna si externa si instabilitate politica.

Pana si China a permis yuanului sa se deprecieze in raport cu dolarul, in cursul anului trecut, iar pe fondul unei reduceri a cresterii economice nu ar fi de mirare ca guvernul de la Beijing sa mai lase inca o data frau liber la deprecierea monedei.

Intre timp, excedentul comercial se accentueaza, in parte pentru ca China se debaraseaza de surplusul de bunuri pe piata globala.

Pana de curand, oficialii de la Washington nu s-au aratat ingrijorati de aprecierea dolarului, pentru ca perspectiva cresterii economice din Statele Unite era mult mai favorabila decat cea de pe piata europeana sau japoneza.

Intr-adeva, la inceputul anului se estima ca, in ciuda aprecierii constante a dolarului, existau premisele unei cresteri a PIB de 3%.

La fel ca unele dintre pietele emergente, America miza din plin pe scaderea pretului petrolului si dezvoltarea noilor locuri de munca pentru a creste veniturile si consumul.

Pentru economistii americani devenea clar ca, exceptand sectorul energetic, cheltuielile de capital si investitiile in sectorul imobiliar urmau sa cunosca o perioada de inflorire odata cu reluarea ritmului sustinut de crestere economica.

Insa aceste calcule s-au schimbat rapid, dand apa la moara celor care prevesteau o perioada nefasta odata cu aprecierea dolarului.

De altfel, trendul ascendent al monedei americane a fost mai rapid decat se astepta cineva si, dupa cum reflecta datele statistice din primul trimestru, impactul asupra exporturilor, inflatiei si a cresterii economice SUA se face simtit din plin.

Mai mult, cererea pe piata interna intarzie sa isi faca simtita prezenta, cresterea consumului nu s-a materializat, iar cheltuielile de capital si investitiile in sectorul imobiliar sunt cu mult sub asteptari.

Razboi pe fata

Ca efect al acestor calcule eronate, Statele Unite au intrat intr-un razboi al valutelor pentru a preveni aprecierea viitoare a dolarului.

Oficialii Rezervei Federale nu se feresc sa vorbeasca explicit despre moneda ca despre un factor care afecteaza exporturile, inflatia si cresterea economica.

Vocea lor este dublata de cea a reprezentantilor din guvernul federal care acuza Germania si restul zonei euro ca au adoptat un set de masuri menit doar sa slabeasca moneda europeana fara a da un impuls pietei interne de consum prin stimuli fiscali si o crestere rapida a salariilor.

Toate declaratiile vor fi insotite si de adoptarea unor politici monetare care sa reduca riscurile unei contractii a cresterii economice si pe cel al inflatiei reduse, cauzate de aprecierea dolarului.

Prin urmare, cresterea dobanzii de referinta anuntata de oficialii Rezervei Federale va fi efectuata mult mai tarziu si intr-un ritm mult mai lent pentru a contrabalansa efectul aprecierii rapide a dolarului.

Dar razboaiele valutelor duc de obicei la tensiuni in comertul international, iar vestea nu pica deloc bine pentru actualul guvern american, prins in mijlocul negocierilor pentru perfectarea Parteneriatului Trans-Pacific.

Nesiguranta privind asigurarea majoritatii in Congresul american este acum dublata si de cea a unui potential refuz al partenerilor asiatici, ale caror marfuri exportate pe piata din SUA ar putea face obiectul unor taxe tarifare aplicate produselor provenite din tari angrenate in "manipularea cursului valutar".

Lumea intreaga ar avea de castigat daca majoritatea guvernelor ar fi adepte ale unei politici care sa incurajeze cresterea economica prin consumul intern, in locul celei de "vanzator milog pe pietele din vecinatate", puncteaza Nouriel Roubini.

Insa acest lucru presupune ca guvernantii si oficialii din bancile centrale sa se bazeze mai putin pe politicile monetare si mai mult pe cele fiscale, cum ar fi cea de incurajare a investitiilor in infrastructura.

Inclusiv cresterea veniturilor populatiei prin cresterea salariilor si stabilirea veniturilor minime in raport cu necesarul de consum poate avea un efect benefic asupra evolutiei economice decat cel dat de deprecierea monedei.

Totalul balantei comerciale globale este zero, iar acest lucru arata ca nu toate tarile pot juca rolul de exportator net, iar un razboi al valutelor nu aduce pentru unii participanti decat castiguri inmultite cu zero.

Acesta este poate si unul din motivele pentru care intrarea Americii in acest razboi nu a fost decat o chestiune de timp.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Cuvinte cheie :

Vizualizări: 4

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Niciun comentariu:

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

Cine a Furat Banii lui Ceausescu | PODCAST Cristian Sima