http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
" La Târgovişte s-a dezvăluit adevăratul Ceauşescu "
Ca şi momentul 22 decembrie 1989, de la Bucureşti, momentul 25 decembrie 1989, de la Târgovişte, cunoaşte, în cei 22 de ani care s-au scurs de atunci, o Istorie a receptării şi a fixării în posteritate.
Pasionantă ca şi momentul propriu-zis, această Istorie are cel puţin două planuri:
1) Primul: stabilirea exactă, fără zorzoane stilistice, dar mai ales fără note tendenţioase, a ceea ce s-a întâmplat în prima parte a teribilei zile de Crăciun.
2) Al doilea: definirea a ceea ce a fost la Târgovişte în 25 decembrie 1989.
În primul plan, cele două decenii postdecembriste au însemnat apariţia unor documente şi mărturii în stare să contracareze formidabila manipulare prin media şi prin zvonistică a momentului 25 decembrie 1989. Pe măsura depărtării de eveniment, dar şi pe măsura înaintării în democraţia autentică, opusă „democraţiei originale“ cultivate de regimul Iliescu, opinia publică a devenit tot mai interesată de Adevărul despre evenimentele din decembrie 1989. Răspunzând acestei nevoi, numeroşi istorici şi publicişti au căutat noi documente şi mărturii, au supus verificării critice pe cele propuse şi impuse de autorii Loviturii de stat din decembrie 1989, au convocat pe cei implicaţi în momentul Târgovişte pentru a-i face să spună adevărul acolo unde au minţit în primii ani postdecembrişti sau să dezvăluie amănunte pe care le-au trecut sub tăcere.
Mai citeşte
S-au stabilit, astfel, în conflict cu versiunea din 1990, câteva lucruri precise: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost retezaţi nu de militarii garnizoanei Târgovişte, revoltaţi de regimul dictatorial, ci de paraşutiştii aduşi de Victor Stănculescu în cadrul misiunii sale; Decretul de înfiinţare a Tribunalului Militar Extraordinar, iscălit de Ion Iliescu, e nul şi neavenit; arestarea Ceauşeştilor era ştiută la Bucureşti încă din seara lui 22 decembrie 1989.
Călăilor le e frică!
În al doilea plan – cel al definirii exacte a momentului –, pe parcursul a două decenii, formulei Procesul Ceauşeştilor i-au luat locul formulele: Mascarada de Proces al Ceauşeştilor, Parodia de Proces al Ceauşeştilor. Apariţia şi afirmarea noilor formule au corespuns unei mutaţii spectaculoase în receptarea momentului de către opinia publică. Dacă în primele luni după 25 decembrie 1989, ca urmare a incredibilei manipulări practicate de presa regimului FSN-ist, s-au mai găsit români dispuşi să creadă că la Târgovişte a avut loc un act justiţiar sau cel puţin măcar necesar, pe măsura trecerii timpului, numărul naivilor s-a redus până la zero. Azi, nu cred să existe cetăţean al României – cu excepţia celor implicaţi în Lovitura de stat din decembrie 1989, fireşte – care să nu urmărească şocaţi secvenţele de la Proces, ori de câte ori ele sunt difuzate pe posturile TV. Semnificativ pentru această stare de spirit rămâne următorul fapt: în timp ce vorbeam cu Victor Stănculescu, în direct, pe micul ecran se difuzau secvenţe de la Proces. Numeroşi telespectatori au sunat cerându-ne să nu mai difuzăm secvenţele respective. Erau atât de şocante în violenţa lor, încât dialogul propriu-zis nu mai putea fi receptat cum se cuvine.
Secvenţa din emisiunea din 11 octombrie 2011 în care Victor Athanasie Stănculescu se străduieşte să facă în direct un avion de hârtie, într-o repetare peste decenii a secvenţei de la Târgovişte, va rămâne – sunt singur – în antologia televiziunilor nu numai româneşti, ci şi europene. L-am întrebat pe general de ce s-a apucat să facă avionul în timpul Procesului. Mi-a răspuns – aşa cum se vede din Stenograma emisiunii – că voia să-şi risipească tensiunea. Dezvăluirile făcute de Victor Stănculescu sunt menite a răsturna tot ce s-a ştiut până acum despre atmosfera din încăperea de cazarmă.
Toţi cei prezenţi acolo sunt devastaţi de emoţie. Membrii Completului, de emoţia că nu vor reuşi să reziste presiunii exercitate de Nicolae Ceauşescu prin strădania de a le reaminti că sunt, totuşi, slujitori ai Justiţiei şi nu ai Crimei comandate. Generalul Victor Stănculescu e dominat de teama că membrii Completului ar putea claca. Ştabii de la Bucureşti, în frunte cu Ion Iliescu, dau telefoane peste telefoane la Târgovişte, neliniştiţi la gândul că Nicolae Ceauşescu ar putea să scape. Oricât de ciudat ar părea, singurul lucid de acolo, singurul care nu se pierde cu firea e Nicolae Ceauşescu. Deşi păziţi de zidurile cazărmii, de paraşutiştii înarmaţi, de Moscova, călăilor le e frică. Le e frică de Nicolae Ceauşescu! Lui Nicolae Ceauşescu, deşi aflat după avatarurile halucinante ale prăbuşirii de la Putere, nu-i e frică.
El are tăria de a-şi stabili o strategie (nerecunoaşterea juridică a Completului), de a o linişti pe Elena Ceauşescu, de a-i trata cu dispreţ pe cei din sală, dar mai ales, de a răspunde calm, sigur pe sine, la acuzaţiile propagandistice aduse de Judecător şi Procuror. Din acest punct de vedere, dintre toţi cei prezenţi la Târgovişte, singurul care ia în serios Justiţia română e Dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din start, aşa cum a stabilit şi dialogul cu Victor Stănculescu, fostul Conducător pune la îndoială constituţionalitatea Procesului. Când vrea să răspundă acuzaţiilor propagandistice, Nicolae Ceauşescu ţine să precizeze că o face în afara cadrului juridic, adresându-se membrilor Completului ca unor simpli cetăţeni.
Stenograma emisiunii din 11 octombrie 2011 apare astfel drept un moment major în istoria apropierii de Adevăr în cazul 25 decembrie 1989. E întâia oară în ultimii 22 de ani când regizorul şi supervizorul momentului relatează cu lux de amănunte cele întâmplate la Târgovişte. Dezvăluirile sale sunt astfel o contribuţie decisivă la stabilirea o dată pentru totdeauna a Adevărului despre momentul judecării şi asasinării fostului conducător. Dintre aceste dezvăluiri, importante mi se par cele referitoare la prestaţia lui Nicolae Ceauşescu. Întâia oară după 25 decembrie 1989, avem dovada – excepţională, dacă ne gândim că o oferă cel care nici azi nu regretă ce a făcut la Târgovişte – că Nicolae Ceauşescu şi-a păstrat luciditatea, de la debutul Procesului şi până în clipa Execuţiei, în încăperea sordidă a cazărmii.
De la început – recunoaşte Victor Athanasie Stănculescu – Nicolae Ceauşescu şi-a propus să conteste Procesul din punct de vedere juridic şi nu politic. Avem astfel explicaţia corectă a referirilor sale la Constituţie şi a negării Completului de judecată. Dar, mai ales, avem astfel explicaţia gesturilor de a o linişti pe Elena Ceauşescu. Ele nu exprimau atât tandreţea unui soţ, cât efortul unui bărbat politic de a contracara pe Elena Ceauşescu în deraierile acesteia de la planul asumat de Nicolae Ceauşescu.
O şedinţă de demascare
Mărturiile lui Victor Stănculescu din Stenograma tipărită de noi în acest număr constituie însă o contribuţie spectaculoasă şi la definirea a ceea ce s-a întâmplat la Târgovişte. Pe parcursul întregii emisiuni, generalul n-a obosit a susţine că s-a deplasat la Târgovişte cu misiunea primită de la Ion Iliescu şi asumată de el de bună voie de a-i lichida pe Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu. Că aşa şedeau lucrurile ne-o dovedeşte şi mărturisirea despre telefoanele pe care le primea generalul de la Bucureşti, toate exprimând nerăbdarea de a vedea „problema rezolvată“. În aceste condiţii, nu mai putem considera, ca până acum, momentul Târgovişte drept un Proces, fie el şi trucat până la nivelul Mascaradei.
Elena şi Nicolae Ceauşescu în timpul procesului de la Târgovişte
La Târgovişte a avut loc – putem spune cu tărie – o tipică şedinţă de demascare în genul celor din timpul stalinismului românesc. Se ştie că astfel de şedinţe, desfăşurate nu numai la nivelul organizaţiilor de partid, dar şi la nivelul organizaţiilor de tineret, de sindicat sau pur şi simplu de întreprindere, aveau loc după o schemă prestabilită: Victima – deja condamnată – era supusă unui violent rechizitoriu public de activistul venit de la raion, supervizat de ofiţerul de Securitate din sală. De ce mai era nevoie de o asemenea şedinţă, dacă oricum victima era exclusă deja din partid, anticamera trimiterii la puşcărie sau la plutonul de execuţie? Pentru ca auditoriul – colegii victimei – să afle ce erori şi crime comisese condamnatul. Momentului Târgovişte i s-a zis Proces. În realitate, a fost o şedinţă de demascare a lui Nicolae Ceauşescu, în faţa asistenţei, mai întâi şi, prin intermediul casetei video, a întregii ţări, mai apoi.
Rechizitoriul Procurorului nu s-a ocupat de stabilirea infracţiunilor comise de cetăţeanul Nicolae Ceauşescu, ci de denunţarea regimului Ceauşescu. Judecătorul s-a lansat, la rându-i, într-un discurs propagandistic. Înregistrat pe bandă, momentul avea să fie difuzat la TVR pentru ca oamenii muncii să se convingă că regimul Ceauşescu trebuia răsturnat. Studiile dedicate lui Ceauşescu din ultimii ani de domnie au insistat pe pierderea lucidităţii de către fostul Conducător. Nu-i exclus ca Nicolae Ceauşescu să-şi fi pierdut luciditatea în condiţiile zidului de linguşiri care-l înconjura şi a valului de dezinformări care-l lua cu asalt. Când a scăpat de condiţia de Conducător, când a devenit, în fine, Nicolae Ceauşescu cel adevărat, cel din primii ani de Putere, şi-a dovedit extraordinarele calităţi de bărbat politic.
Momentul de la Târgovişte, sfârşit cu moartea fizică, a fost pentru Nicolae Ceauşescu momentul crucial de destin, cel prin care ne-a convins pe noi, spectatorii filmului cu Procesul, că a fost un mare bărbat de stat. Unul care nu face compromisuri nici măcar în faţa morţii.
Comparându-l pe Nicolae Ceauşescu de la Târgovişte cu Ion Iliescu din fruntea României – un om gata la orice compromis pentru a rămâne la Putere – avem explicaţia celor peste zece ani de orbecăire a României prin mlaştina tranziţiei sub mandatul lui Ion Iliescu.
O crimă comisă cu sânge rece
Asasinarea lui Muammar Gaddafi într-o pretinsă bulibăşeală a făcut pe unii comentatori români să afirme că momentul Târgovişte a fost superior celui din Libia. Nimic mai fals. Momentul Târgovişte, care putea fi rezolvat prin împuşcarea lui Ceauşescu fără şedinţa de demascare, a dat o lovitură cumplită Justiţiei române, prin constrângerea de a fi sălbatică. Din acest punct de vedere, noi, românii, am fost mult mai primitivi decât libienii. Pe Muhamar Gaddafi l-au asasinat nişte analfabeţi, membri ai lumpenului. Pe Nicolae Ceauşescu l-au asasinat nişte intelectuali, membri ai elitei româneşti: un activist PCR – Ion Iliescu, un ziarist – Silviu Brucan, un procuror – Dan Voinea, un judecător – Gică Popa şi un general al Armatei Române – Victor Athanasie Stănculescu. Asasinii liderului libian au acţionat într-un moment de pierdere a lucidităţii. Asasinii lui Nicolae Ceauşescu au acţionat pe deplin conştienţi de ceea ce făceau. De aceea, spre deosebire de asasinarea lui Muammar Gaddafi, asasinarea lui Nicolae Ceauşescu e o crimă cu sânge rece.
Mai citeşte:
Sursă :
Adevărul.ro
