foto : AlterMedia
MASONERIA ŞI ROMÂNIA ,OTELLO ŞI DESDEMONA (pamphlet) - S_this_M's blog
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
astazi, 16:43
Masoneria sau OPERA DE TREI PARALE o prelucrare a basmului “Punguta cu doi bani”
[In rolul lui Iago ar putea fi unul Clej de la BBC si in rolul lui Otello insusi Obama iar in rolul DESDEMONEI sarmana si ariana Romanika]
OTELLO SIONIST MASON ESTE GELOS PE ARIANA DESDEMONA
OTELLO un erou negru (in care saminta de geloziei nu fusese zgindarita ) intra in actul intii triumfal marcat de instrumente de alama in care muzica compusa de Verdi sugereaza grandoarea personajului
, Desdemona in schimb este insotita de viori si viole…Actul 2 se
straduie sa ne lamureasa de nevinovatia Desdemonei …In actul 3 ,ultimul
tablou (4)din cunoscuta opera al lui Verdi OTELLO “DECAZUT” in onoarea
sa conjugala recurge din razbunare la crima , dar moartea Desdemonei il
exasperaza si decide sa se sinucida . Chiar inainte de a muri ,
orchestra joaca un ” sarut ” …
Personajul acesta face casa “buna-de-rea” cu Iago care s-a crezut odata un bun soldat dar in comparatie cu imaginea publica a lui OTELLO devine un complexat si introvertit . Reactioneaza machiavelic si
manipulator in public, paradoxal, fiind rasist; era gelos pe stapinul
sau OTELLO pentru nobletea acestuia si pentru faptele sale vitejesti de
soldat curajos si bun camarad de arme etc .O sotie frumoasa si alba ca
Desdemona pune “bomboana pe coliva” . Muzica lui Verdi portretizeaza in
profunzime raul din Iago dar acesta prin charisma si volubilitateasa de
intrigant de curte este mai degraba “simpatic” concurind-ul pe OTELLO
pe care gelozia il impinge la un act odios :crima .Iago este doar
autorul moral al crimei stapinului pe care si-l dorea mort …in fond
,prin extensie ,Iago este si autorul actului suicidal al lui OTELLO
deci autorul moral a doua vieti suprimate , care are la origini intriga
sa pornita din gelozia fata de OTELLO.
Ceea ce in ochii spectatorului , neofit in ale psihologiei,”iluminat” de conventia sociala face din Otello un “gelos de tip patologic” iar din Iago un “invidios lovit in amorul propriu”
fapt ce pare normal intr-o societate bazata pe “competitie ” ….
Ei bine de aici incepe rolul specialistului (in psihologie) ,aveti cuvintul :
PS.
BIBLIOGRAFIE :
“ING. VIOREL ROSU, DR CAMELIA ROSU
DEZVALUIRI CUTREMURATOARE
despre modul in care
FRANCMASONERIA
cauta sa distruga
ROMANIA
Editura ANANTA, 1997″
Vinovatele pentru catastrofa de pe strada Traian sunt izvoarele care alimentează Lacul Siutghiol şi care se varsă, ulterior, în mare.
A5 şi A4 sunt blocurile în care locatarii trăiesc cu groaza în suflet. De când a început să se surpe strada Traian, pericolul ca blocurile din zonă să se prăbuşească, odată cu pământul de sub ele, este foarte mare. Până când se vor găsi resurse financiare pentru a demara lucrările de consolidare a străzii, natura îşi urmează cursul. Pe sub calea de acces trece o parte din apa izvoarelor care alimentează lacul Siutghiol, aceasta antrenând, odată cu vărsarea în Marea Neagră, şi mult pământ pe care îl întâlneşte în cale. Asemenea căderi de teren s-au produs de-a lungul timpului în cantităţi însemnate în acea zonă, astfel că, în ultimele zeci de ani, au dispărut două străzi vecine cu marea, pământul încercând să o înghită şi pe cea de-a treia, strada Traian.
În fiecare zi, locatarii trec prin faţa craterului, pentru a observa dacă pământul continuă să se surpe. Exact în faţa gropii, între blocurile A4 şi A5, se mai află un bloc, tot de opt etaje, AR 279. Printre locatarii respectivelor imobile se regăsesc şi două persoane cunoscute în Constanţa. În AR 279, la parter, are atelierul de desen artistul plastic Gheorghe Caruţiu, lector universitar doctor în cadrul Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Ovidius, soţul fostei directoare a Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Constanţa, Daniela Caruţiu. În scara A a blocului A5 locuieşte Emil Banias, directorul Direcţiei tehnice, achiziţii publice din cadrul Companiei Naţionale-Administraţia Porturilor Maritime (CN-APM) Constanţa, nimeni altul decât fratele senatorului PDL Mircea Banias. În acest moment, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC), Gigi Chiru, a recomandat municipalităţii să treacă la mutarea locuitorilor din zonăAdaugat la 03.08.2010 12:53:24
Palatul Comunal Constanţa a avut, în timp, două sedii, care sunt ocupate astăzi de muzee – Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie şi Muzeul de Artă Populară.
Aflăm, din volumul „Constanţa 1878 – 1928. Spectacolul modernităţii târzii”, realizat de dr. Doina Păuleanu (vol. II, editura Arcade, 2006), că planurile primului sediu propriu al primăriei (cedat poştei în 1906, astăzi Muzeul de Artă Po-pulară) au fost concepute de arhitectul Ion N. Socolescu înainte de 1894.
Arhitectul şi antreprenorul Ion N. Socolescu a fost unul dintre fondatorii Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti şi primul ei director în 1892, fondator al Societăţii Arhitecţilor Români în 1891, preşedintele acesteia din 1901 până în 1904 şi redactor şef între 1890 şi 1894 al primei reviste de specialitate, „Analele arhitecturii”.
Construcţia palatului comunal începe printr-o licitaţie, care are loc în 1894, fiind câştigată de Şt. Pişculici. Contractul este semnat pe 8 iunie 1894, iar inaugurarea are loc pe 20 noiembrie 1896. Sediul este vândut în 1906 Poştei Române, iar primăria se mută cu chirie pe strada C. A. Rosetti, schimbând, apoi, mai multe sedii.
În 1903, Primăria propune ca noul centru al Primăriei să se ridice între străzile Transilvania, Carol I şi Dorobanţilor, însă terenul cerut nu este cedat. În 1911, primarul Titus Cănănău anunţă construirea Palatului Comunal în Piaţa Independenţei (actuala Piaţă Ovidiu), arhitectul Victor Ştefănescu (Stephănescu) fiind solicitat pentru a realiza planurile noului edificiu.
Valul de exproprieri stârneşte rezerve şi nemulţumiri, înregistrate de presa vremii şi transformate într-o campanie care a luat, pe parcurs, amploare. Lucrările se opresc în anul în care încep – 1912, sunt reluate în 1914 şi sistate din cauza războiului pentru o lungă perioadă, iar între anii 1919 – 1921 lucrarea se încheie. În 1977, edificiul se transformă în muzeu (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie).
Inaugurarea are loc pe 17 iulie 1921, ziarele vremii accentuând din nou nemulţumirile legate de locul ales pentru construirea Palatului Comunal: „Palatul Comunal inau-gurat ieri, care şi din punct de vedere arhitectonic lasă de dorit, nu se găseşte în centrul oraşului, la îndemâna cetăţenilor, cum ar trebui să fie. El închide piaţa în partea dinspre mare, transformând-o într-un adevărat cuptor în lunile de vară. Şi în sfârşit se ridică pe un teren atât de impropriu, încât a trebuit să se facă fondaţiuni de 15, 20 metri adâncime pe 6-8 metri lăţime, ceeace a ridicat costul dela ˝ milion la 3 ˝ cu perspectiva de a atinge cifra de 5 milioane când va fi cu totul terminat şi mobilat.
Să avem deci francheţea de a spune că Palatul Comunal din Constanţa este şi rămâne o mare greşeală; şi noi avem chiar convingerea că până în cele din urmă, el va fi destinat unei alte instituţiuni”, scria Ioan N. Roman, citit de dr. Doina Păuleanu (p. 497).
Posted by: S_this_M |