cioclu_rosu1 Rank user: x5 astazi, 13:57 SOARELE APARE CLONA LUI ILICI RĂSARE !!! - Parazitii - Noi Vrem Respect (Video)

[~ Collage Sile this Millennium ~]

cioclu_rosu1

SOARELE APARE CLONA LUI ILICI RĂSARE !!!

VOTAŢI FII DE GENERALI COMUNISTI !VOTAŢI GINERII CU SOACRE RĂNITE IN REVOLUŢIE !

Nu vrem să mai fim MANIPULAŢI !!

cioclu_rosu1

SOARELE APARE CLONA

LUI ILICI RĂSARE !!!

VOTAŢI

FII DE GENERALI COMUNISTI !

VOTAŢI

GINERII CU SOACRE RĂNITE IN REVOLUŢIE !

Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle - Wikisource

Corespondenţă

Mihai Eminescu - Veronica Micle - Wikisource

[~poză,Sile this Millennium~]
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.htmlÂ

V E R O N I C A M I C L E & M I H A I E M I N E S C U - Curriculum amoris

Pagina: 1 2 3 4

pagina 3

		Veronica Micle şi Mihai Eminescu Eminescu face cunoştinţă cu Veronica Micle la Viena, în anul 1872 • întors la Iaşi în 1874, poetul însoţit de Slavici, Miron Pompiliu şi Samson Bodnărescu frecventează salonul literar al familiei Micle • anul 1875 este momentul atingerii sufletelor şi încep dedicaţiile poetice reciproce • dar imediat intervin şi primele neînţelegeri, în anul 1876, nu însă din cauza profesorului Ştefan Micle • în această chestiune el are părerea lui: "Mai mulţi răutăcioşi mi-au trimis scrisori anonime, în care povestesc lucruri fantastice, doar ar putea să-mi doboare încrederea ce o am în sinceritatea ei... Invidioşii sunt cei mai scârboşi oameni." • după fiecare controversă, cei doi reiau legătura • între timp Veronica dobândeşte şi privilegiul de a cunoaşte manuscrisele poetului • tot în anul 1876 Eminescu transfigurează liric criza pasională prin care trece, dar păstrează versurile în caietele sale • în 1877 pleacă la Bucureşti, redactor la gazeta Timpul • în anul următor Veronica publică versuri în care-şi exprimă tristeţea de a fi fost părăsită • după moartea profesorului Şt. Micle (1879), Eminescu face publică intenţia de a se căsători cu Veronica • dar relaţiile dintre ei trec prin alte dificultăţi şi la orizont se prefigurează chiar o posibilă ruptură (din vina lui) • momentul este depăşit şi prietenia dintre cei doi reintră în normal • Veronica îl vizitează în mai multe rânduri pe Eminescu, iar între Iaşi şi Bucureşti corespondenţa este restabilită • o nouă ceartă intervine în anul 1880 (din vina ei) • Eminescu conchide într-o scrisoare: "Nu crede că-ţi fac imputări... Dacă am a imputa ceva, este numai mie... Reînturnare din parte-mi nu e decât c'o singură condiţie. Aceasta e: să-împarţi soarta mea în care trăiesc, să fii a mea oricum aş trăi şi oriunde." • etern nerealizatul proiect de căsătorie revine în discuţie în anul 1881 • dar peste doi ani se declanşează boala lui Eminescu, urmând şase ani chinuitori, care vor sfârşi prin moartea amândurora în vara anului 1889.
Stimată doamnă, Aseară v-am zărit într-o lojă pe care o ocupaţi la reprezentaţia de binefacere dată în folosul săracilor, în sala societăţii dramatice. Atunci mi-am amintit de invitaţia primită, de a veni într-o joi la serata dv. literară. Nu merit laudele aduse pentru poezia EPIGONII. E o concepţie pe care o făurisem încă la Viena, într-un elan de patriotism. Trecutul m-a fascinat întotdeauna. Cronicile şi cântecele populare formează în clipa de faţă un material din care culeg fondul inspiraţiilor. Cred că voi putea ceti în salonul dv. o poezie, având un subiect cules din acest material. Primiţi respectul meu. Mihai EMINESCU

Muzee şi Case memoriale / Veronica Micle / Rezumat biografic

Pagina: 1 2 3 4

Welcome Guest RSS
De Dragoste Scrisori de dragoste - Corespondenta Veronica Micle - Mihai Eminescu Scrisori de dragoste - Corespondenta Veronica Micle - Mihai Eminescu Miţule Băet iubit si drăgălas, Azi ti-am mai scris o scrisoare, nestiind că voi primi un raspuns de la tine, tu iară incepi cu gelozia ta traditionala si de trista amintire. Bine Miţule, nu recunosti tu că hachiţele cochetariei mele e o consecvenţă naturală si e mai mult o compensaţie si mai bine zicand un cer mai senin dupa o lungă suferintă fizică si sufletească care am avut-o toată iarna si iti spun drept mai umplu pustiul vietii care-l (text lipsa) dar o niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atat de innăscut in mine si care nu e deloc afectat. Cu aceasta te sărut, te pup Miguel, Miguel si te rog să-mi scrii că de nu e poznă mare, mă fac si mai cochetă par desespoir, Miţule sunt adevărat putin cam veselă, imi pare că am născut din nou! Te pup, te sărut dulcele meu amant si fiitor bărbătel Veronica 15 Martie 1880 *** Eminul meu iubit, Mă grăbesc a răspunde seninei si amoroasei tale scrisori din 16 Martie; după cum vei fi văzut desigur din a doua scrisoare a mea din 15, am primit scrisoarea ta plină de gelozie la care am si răspuns. Pe la Iasi, scumpul meu Tropoţel, am avut cateva zile de toata frumuseţa, zile senine si calde si cu miros de primăvară. Am fost la discursul lui Maiorescu, a vorbit foarte bine – numai după mine a dezvoltat foarte putin “Dezvoltarea pasiunilor”. Discursul lui s-a invartit mai mult asupra consecvenţelor lor decat asupra lor insile. Si mi-am zis: de-ar fi el măcar un sfert consecvent spuselor sale, ce bine ar fi. A fost un public nebun la prelegerea lui. Miţicule mai vorbeste te rog cu Conta si cu alţi deputaţi, doar, doar, vor face să vină in cameră si petiţiunea mea, să-mi ieu o grijă, să stiu cum stau, să stiu ce drum s-apuc, căci cel pe care merg e foarte greu. Eminule, cand vii să te revăd, să te mai pup, să te mai cănăjesc si apoi să te mai mangai, si să-ti cer iertare frumusel si apoi intr-o lungă si dulce sărutare să se uite toate relele. Cand? Miţule cand ai putea să vii la Iasi să fim impreună ce bine ar fi! Dar tu nicand nu te gandesti la asa ceva, vălmăsagul Bucurestilor iti răpeste dorul de mine, viata ta e plină si nu simte trebuinţa prezenţei mele, totusi te pup si te răspup si te imbrăţisez doucement et gentilement. Toute a toi Veronica 19 Martie 1880 Iasi *** Domnul Eminescu, Nu sunt in stare să-mi măsor nenorocirea pe care mi-a pricinuit-o cunostinţa si relaţiunea D-tale, rusinea, despreţul oamenilor, (rand sters), desperarea, toate, toate m-au cuprins astfel incat nici nu stiu pe ce lume mă aflu. Pe D-ta să te calific – regret că esti sub orice critică – dacă prin o fericita intamplare ai perde inteligenţa care o ai, te las să judeci la ce valoare ar fi redusă persoana D-tale. D-le Eminescu, să nu ţi se pară amară scrisoarea mea, e departe de-a reflecta ura, regretul, mustrarea de cuget, groaza de care mă simt cuprinsă, numai cand gandesc, la sumedeniile de minciuni pe care ai avut curajul a mi le debita, la iezuitica ipocrizie, la intenţiunea bine meditată si bine premeditată cu care m-ai făcut (abuzand de increderea mea) să devin o groază pentru toată lumea, căci m-ai făcut ca fără rusine să afisez relatia mea cu D-ta si multe alte pe care de mai ai puţină constiinţă trebuie să te ingrozesti cand iţi vei aduce aminte de ele, si care iţi mai repet nu le-ai făcut decat cu scopul să-ţi baţi joc de mine si din cat eram de nenorocită să mă faci astfel incat să-mi vie nebuneală. D-le Eminescu, n-as voi sa-ti rapesc asa mult timp cu scrisoarea mea, insa trebuie sa-ti spun că o datorie de onoare, daca mai stii D-ta intelesul măcar al acestui cuvant, o datorie de onoare, zic, iţi impun si ce e mai mult eu o reclam: este să-mi inapoieşti toate scrisorile mele dimpreună cu fotografia mea, si eu la rândul meu vă voi inapoia tot bagajul D-Voastră de scrisori care nu cuprinde decât minciuni pe care ai talentul de-a le scrie in mod foarte frumos. D-le Eminescu, inca de la sfarsitul lui Dechembrie am inteles si planul, si tactica si purtarea care ai tinut-o faţă cu mine, pentru ca să obţii rezultatul pe care astăzi desi târziu totusi ţi-l trimit. Nu am nevoie să te declar liber de orice angajament faţă cu mine, căci tu ai fost si atunci si esti si acum, vorbele acele au zburat, si să nu crezi că mă voi acaţa ca scaiul de D-ta si imi pare rău că m-ai împins cu purtarea D-tale până la atâta încât să-ţi spun că: fie Princesă sau proletară, ţ-o jur că nu voi invidia fericirea pe care o vei pricinui nici unei femei! Rămâi dar cum ai fost si in trecut si continuă tot cu atât succes fizic si moral viata de holtei de până acum, si să-ţi dispară din cap acel nour care-ţi ingreuia mintea si-ţi incurca intrucâtva deprinderile de mai-nainte. D-le Eminescu, nici un cuvânt n-ai la adresa mea, eu am fost atât de sinceră cu D-ta încât nici un cuvant al meu n-a fost minciună. Zdrobită de amar si de desperare încă odata te mai rog să-mi trimiţi in plic toate scrisorile mele, eu imediat la rândul meu le voi trimite pe-ale dumitale. V.Micle 19/20 Februarie [1881] Iasi *** Domnule Eminescu, Presupun că multiplele si variile (ca să mă servesc de expresiile D.Voastră) ocupatii, ba poate chiar ati uitat, e cauza că până acum nu ati dat curs cererii mele, adică a-mi inapoia corespondenta si fotografia, si fiincă nu mai e vorba ca altădată să vă intreb câte parale e oca de orez in bucuresti, pentru ca să puteti motiva un răspuns la adresa mea, ci dimpotrivă e tocmai ocasiunea de a vă scotorosi de un bagaj de scrisori de nici o valoare si insemnătate cred dar ca acuma când vă reamintesc, veti fi atât de bun si de gentil si le veti face plic frumusel si mi le-ţi trimite. Dacă voiti, pot chiar să vă spun cauza pentru care, după cum v-am spus in scrisoarea trecută, voiesc să ramanem in toata forma ceea ce in faptă suntem de mult. Eu voi să vin in Bucuresti, as fi venit chiar asta iarna daca n-as fi fost slabă si mică la suflet, dar am să vin acum in curând, si vreau ca, chiar de ne vom intâlni să ni se pară ca nu ne-am mai vazut nicicând, să fiu intocmai ca acel batran dintr-o poveste, pe care mi-ai povestit-o, si din care ai facut chiar un articol de fond in jurnalul […] Timpul […], care intors inderept, nu mai stia nimic, nu mai cunostea nici oamenii, nici locurile si nu-si mai aducea aminte că el făcuse atâtea fapte mari pentru care i se si ridicase monument. De astă dată, Domnule Eminescu, sunt sigură căveti avea cavalerismul a-mi răspunde. Apropo, ce bine stii să descrii cavalerii si pe castelane, ce pacat că n-au inteles cine trebuia să inteleagă! Si V-au lăsat să degerati afară de frig. Petit bebe! Si-ti era frig tare, cu tot amorul care-ti frigea inima, au moins ça valait la peine! Îmi veti ierta aceasta mică glumă, c’est la seule que je me suis permise et même l’unique! Mai repet inca odata speranta ce am că-mi veti raspunde dupa cum doresc. Cu distisă stimă si consideratie Veronica Micle 14 Septembrie 1881 Iasi NB. In puterea unei prietenii trecute vă rog să nu vă suparati de gluma mea. Scrisori de dragoste Category: Scrisori de dragoste | Added by: dedragoste (18/January/2008)

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872306/Cele-doua-femei-clonate-de-Evidenta-Populatiei/#

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872306/Cele-doua-femei-clonate-de-Evidenta-Populatiei/#

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

STUPEFACȚIE EVZ Special Istorii vesele şi triste cu neobositul ţepar Nati| VIDEO Sechelariu pregăteşte un tun imobiliar Calea Moşilor, arteră de 60 de milioane € [vezi toate] De acelasi autor SECURIŞTII TRANSELECTRICI PDL pune Poşta în plicul lui Vîntu [vezi toate] Articole Inrudite Doi români, acelaşi CNP [vezi toate] Fisiere multimedia atasate Cele două femei „clonate”... Cele două femei „clonate” de Evidenţa Populaţiei Ionuţ Stănescu Marţi, 20 Octombrie 2009 CONFUZIE. Două femei cu nume identice trăiesc într-o încurcătură continuă: una primeşte amenzile celeilalte care, la rândul său, nu poate să se căsătorească din cauza primei. Biroul de Evidenţă a Populaţiei, din Buzău, a transformat, în urmă cu 10 ani, două adolescente, pe care le chema la fel şi aveau aceeaşi vârstă, într-una singură. Cu identitatea înjumătăţită, cele două fete cu numele Cristina Alexandru au trăit bine mersi până la vremea măritişului. Când s-a căsătorit prima, acum doi ani, s-a trezit căsătorită şi cealaltă. Când prima a făcut un copil, i s-a născut, în acte, un copil şi celeilalte. Când prima s-a mutat în Dâmboviţa, scriptele au luat-o pe sus şi-au dus-o în Dâmboviţa şi pe cealaltă. Cam tot ce-a făcut prima fată s-a reflectat în starea civilă şi socială a celei de-a doua. Şefii Biroului de Evidenţă a Populaţiei spun că încurcătura a început când celor două li s-au eliberat buletinele de identitate: primei Cristina Alexandru (Antofie, după căsătorie), născută în aprilie 1984, i-au fost atribuite datele celei de-a doua, născută în iulie 1984. În urmă cu un deceniu, un poliţist care nu stăpânea softul nou instalat pe calculatoar - menit să revoluţioneze serviciul de inventariere a cetăţenilor - a comis această greşeală. Apoi, s-a retras din activitate, lăsându-le succesorilor săi drept moştenire rezolvarea cazului. RECTIFICARE. Cristina (Alexandru) Antofie are acum o carte de identitate fără greşeli Foto: Răzvan Vălcăneanţu PRIMA CRISTINA ALEXANDRU Amendă auto pentru fata fără maşină şi carnet Născută într-o familie dezbinată, Cristina (Alexandru) Antofie a fost crescută de bunicii din partea mamei, în comuna Limpeziş, de lângă Buzău. Părinţii s-au despărţit şi-au plecat în lume când ea şi ceilalţi trei fraţi ai săi erau mici. Când a sosit timpul, bunica a mers cu fiecare copil de mână să le facă şi certificate de naştere, şi cărţi de identitate. Certificatele de naştere originale se pierduseră în dezordinea care urmase divorţului. Alt CNP, alt nume al mamei, altă dată de naştere Din cele patru rânduri de acte, doar în documentele ei s-au strecurat greşeli: alt CNP, alt nume al mamei şi altă dată de naştere. Cristina a ştiut mereu că e ceva în neregulă cu buletinul ei, dar a aşteptat să se căsătorească, crezând că problema o să se rezolve odată cu pierderea numelui de fată. „N-am ştiut eu ce e CNP-ul ăsta. Credem că-s nişte numere acolo, nişte alea, nu că o se le port şi după ce-o să mă mărit”. O şomeră şi-un şomer Tânăra trăieşte de şase ani în satul Priboiu, comuna Tătărani, Dâmboviţa, unde şi-a întemeiat o familie. Are un băieţel de 3 ani, Ştefan, pe care îl strigă Ştefi, e şomeră şi e măritată cu un bărbat de aceeaşi condiţie, Ionuţ Antofie, şomer şi el. Văzând ce încurcături au tot apărut în ultima vreme din cauza actelor de identitate, Cristina se bucură că a străbătut moda creditelor cu buletinul fără să fi făcut vreun împrumut bancar pe numele ei. Cine ştie ce-ar mai fi ieşit şi de-aici? Au avut şi ei rate, a trebuit să facă fiindcă nu se-ajungeau cu banii să-şi cumpere mobilă, dar le-a plătit soţul, le-a terminat de achitat acum o lună. Au luat un dormitor nou, pe care l-au montat într-o casă veche, a socrilor. Ionuţ Antofie a lucrat la o brutărie din Târgovişte. N-avea diplomă de brutar, muncea fără calificare, la cuptor. Primea un salariu de 500 de lei şi patru pâini în fiecare zi. Apoi a plecat în Spania, la o fermă de păsări, unde n-a rezistat mai mult de o lună şi jumătate. Nu munca l-a răpus, nici n-a fost vorba că nu se putea adapta printre străini, ci că i s-a făcut foarte tare dor de Ştefi, aşa că a lăsat baltă păsările şi-a zburat înapoi, în ţară. Din comuna Tătărani, lipsesc banii lichizi, dar, de trăit, nu se trăieşte rău: lumea are livezi cu meri, cultivă porumb, creşte vite şi strânge lemne din pădure. Ce e în plus e suit în căruţă şi dus la câmp, unde e schimbat pe ce e în minus. A pierdut legătura cu părinţii „Nu mi-am mai văzut părinţii de aproape 20 de ani. Într-un timp, auzisem că mama se mutase în Bucureşti, apoi în Harghita. Apoi am pierdut legătura. De fapt, ce legătură, că n-am ţinut niciodată vreo legătură. Tata locuieşte în Limpeziş, la două case de bunica, dar nu s-a interesat niciodată de noi. Puteam să ajungem în stradă, cerşetori, dar uite că avem toţi patru familiile noastre”, spune Cristina. Semne ale „clonei” sale din Buzău vin cu poşta Semne ale acelei încurcături din acte i-a tot adus poştaşul din Priboiu, în ultima vreme. De curând, un plic cu o sancţiune auto, dată de Poliţia Comunitară din Buzău, a găsit-o tocmai în Dâmboviţa. Pe ea, care nici permis n-are, ce să mai vorbim de maşină! Cealaltă Cristină îşi parcase automobilul pe o stradă din Buzău, într-un loc rezervat invalizilor şi fusese sancţionată cu avertisment. CEALALTĂ CRISTINA ALEXANDRU Emigrare frânată de ameninţarea bigamiei Cristina Alexandru, domiciliată în comuna Mărăcineni, judeţul Buzău, a aflat abia vara asta, când a mers să-şi schimbe buletinul, că e măritată. După ce a făcut mai multe investigaţii, a descoperit că are şi un băiat pe care îl creşte cu tot dichisul în comuna Tătărani, Dâmboviţa, şi că a primit, timp de doi ani, ajutorul acordat de stat pentru îngrijirea copiilor. A mai descoperit şi că toate obligaţiile pe care le plăteşte la asigurările sociale, 700 de lei pe lună, inclusiv pensia privată obligatorie, se scurg în contul Cristinei Antofie. Fiindcă nu i se poate elibera o nouă carte de identitate, în august anul ăsta a intentat proces Primăriei Buzău, cerând să i se şteargă menţiunea căsătoriei din actul de naştere. În plus, vrea să se căsătorească şi de-adevăratelea, nu doar în hârtii, iar măritată de două ori ar putea fi condamnată pentru bigamie. Aşteaptă deja un copil de la viitorul soţ. Trebuie să se nască la anul, în luna mai. Absolventă de Drept, Cristina Alexandru lucrează la o firmă de decoraţiuni exterioare. Vara asta, împreună cu iubitul ei, a hotărât să emigreze în Canada, la Québec. Au studii superioare, ea e juristă, el e poliţist, sunt tineri, le place franceza, deci au şanse mari să fie primiţi. Au şi fost chemaţi la un prim interviu la ambasadă. Dosarul lor, depus acum trei luni, ar fi strâns şi mai multe puncte dacă erau căsătoriţi. Îşi planificaseră cununia weekendul trecut, pe 10 octombrie, dar cine să căsătorească o femeie fără buletin, care mai are un soţ, undeva lângă Târgovişte? Acum, la mai bine de două luni de când Cristina încearcă să divorţeze de cel cu care calculatoarele Stării Civile au căsătorit-o, se simt tot mai aproape de scara avionului, nerăbdători să se mute peste Ocean. Vor să ducă o viaţă liniştită. Cel puţin, acolo cetăţenii sunt căsătoriţi numai în prezenţa şi cu consimţământul lor. În prezent, Cristina abia mai reuşeşte să meargă la controalele medicale periodice. La cabinetul ginecologic unde a fost luată în evidenţă i se cere de fiecare dată să se legitimeze. Asta nu e tot: în primăvară, la şase luni după ce începuse să frecventeze cursurile de master ale Academiei Militare, a constatat că nu există nicăieri în evidenţa instituţiei. Intrase a doua, dăduse o petrecere acasă pentru a sărbători, fusese la cursuri, o ştiau profesorii, dar, oficial, nu trecuse niciodată pragul acestei unităţi de învăţământ. Îl locul ei apărea cineva pe nume Cristina Antofie. FETELE, ÎN OGLINDĂ „Şi cum să o trec în telefon? Eu2?” Cele două Cristine nu s-au văzut niciodată la ochi, nici măcar nu s-au auzit la un telefon. Ştiu una despre alta doar cât au reuşit să smulgă de la funcţionarii birourilor de Stare Civilă, care le-au spus, de-a lungul timpului, că sunt nereguli în buletinele lor. Nu şi ce nereguli, ci doar că sunt. „Aş vrea să o văd sau măcar să o aud. Cum să spun, parcă de la 14 ani încoace eu am fost ea, am trăit în locul ei”, spune Cristina Antofie. Cristina Alexandru îi introduce cu atenţie numărul în memoria telefonului mobil, dar, când să-i scrie numele, se loveşte de-o problemă: „Cum să o trec? Eu2?”. POLIŢIA RECUNOAŞTE GREŞEALA Lanţul slăbiciunilor care a dus la confuzie Cristina Alexandru a observat că e ceva în neregulă cu actele ei de identitate încă de la 14 ani: când cei de la poliţie i-au eliberat buletinul, dar au uitat să-i restituie certificatul de naştere. Acum, e înclinată să creadă că i l-au dat fetei pe care o chema la fel. Ori de câte ori a cerut să se uite pe calculatorul de la Starea Civilă, să vadă în ce constă confuzia de care funcţionarii îi tot vorbeau, spune că a fost repezită de cei din spatele ghişeului. Chiar şi de subcomisarul Adrian Tănase, directorul executiv adjunct al Biroului de Evidenţă a Populaţiei Buzău. Subcomisarul care stă pe un butoi cu pulbere Severitatea subcomisarului nu e deloc neîntemeiată. Tănase stă cu fundul pe-un butoi de pulbere, explică şefa lui, Rodica Coroian. Cu ani în urmă, cel căruia i-a luat locul a fost săltat de poliţie şi condamnat pentru com plicitate la o reţea de prostituţie. Nişte interlopi buzoieni treceau femei uşoare peste graniţă schimbându-le mereu identitatea. Cumpărau acte de la săraci şi-şi „împachetau” târfele în altă stare civilă, fentând poliţia din ţările unde le duceau să profeseze. Din naivitate, crede Rodica Coroian, poliţistul a avizat toate buletinele contrafăcute şi a sfârşit după gratii. „La început, Adrian Tănase mi-a spus că o să mă prindă el cu identitatea falsă şi o să văd eu ce păţesc. După ce s-a mai dumirit cum stau lucrurile, s-a purtat frumos”, povesteşte Cristina Alexandru. Acum, subcomisarul cunoaşte cazul pe-ndelete şi a răspuns prompt, încă din august, Judecătoriei Buzău, spunând că eroarea aparţine serviciului pe care îl conduce. Rodica Coroian, şefa Direcţiei de Evidenţă a Persoanei din Buzău, recunoaşte şi ea că greşeala a plecat de undeva din biroul pe care acum îl coordonează, dar spune că, pe parcursul celor zece ani, au fost mai multe verigi slabe care au permis să se-ajungă aici. O bănuieşte pe Cristina Alexandru că a avut pile la caziere, altminteri nu-şi poate explica cum de i s-a eliberat acest document de mai multe ori în ultimii ani, fără ca poliţistul să mişte vreun deget văzând ce confuzie domnea în fişa ei din baza de date. Dar Rodica Coroian o bănuieşte şi pe Cristina Antofie, femeia şomeră, căsătorită cu bărbatul şomer, că ar fi avut relaţii mari la Dâmboviţa, aranjând să fie cununată la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei, alt loc unde greşeala a scăpat nerectificată. „Numele mamei era Ileana, în loc de Mariana” În capătul unei uliţe din satul Priboiu, ieşită în faţa porţii socrilor, Cristina Antofie spune spăşită: „Aşa e, şi eu am fost de vină. Am văzut de la început că, în buletinul meu, numele mamei era Ileana, în loc de Mariana, dar n-am făcut nimic. Vara asta, am mers până la Buzău şi mi-au corectat erorile din acte”. Bunica Cristinei, convocată de subcomisarul Tănase la el la birou, a dat şi ea o declaraţie în care recunoaşte că, acum zece ani, au venit mai mulţi poliţişti la ea acasă, în Limpeziş, să-i spună că actele nepoatei nu erau în regulă. Însă nepoţii erau sănătoşi, aveau ce mânca, creşteau frumos, asta conta, cine să mai aibă timp să umble după schimbarea unor cifre din CNP?

Socialist Realism Exhibits

Socialist Realism Exhibits

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

LOOX.ro

LOOX.ro

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Coptii, crestinii din Valea Nilului

Din punct de vedere etimologic, denumirea "copt“ provine din Gypt (sau kypt), ca preluare si deformare de catre greci a cuvantului Egyptos (Aivgupto), si care, initial, insemna egiptean. In prezent, cuvantul desemneaza crestinul care apartine Bisericii Copte (Egiptene). Incepand cu secolul al V-lea, Biserica Copta isi afirma specificitatea, proclamandu-si completa autonomie in raport cu Biserica “Imperiala” (melkita) – considerata ca subordonata Imperiului Bizantin – prin hotararile promulgate de Sinodul Ecumenic de la Calcedon.

Desi astazi este o tara predominant musulmana, Egiptul a fost, vreme de secole, taramul unui crestinism infloritor si leaganul monahismului. Dupa cucerirea araba (641 d. Hr.), crestinii copti nu de putine ori si-au marturisit credinta cu pretul vietii. In prezent, Biserica Copta numara 6.000.000 de credinciosi, intr-o tara cu o populatie de peste 74.000.000 de persoane.

Comunitatea crestina din Alexandria

Potrivit unei traditii transmise dupa inceputul secolului al IV-lea, Evanghelia lui Hristos a fost propovaduita in Alexandria de catre Sfantul Marcu. Alexandria, “perla Egiptului”, dupa expresia geografului Strabon, era un oras cosmopolit de cultura greaca, creat in ultimele decenii ale secolului al IV-lea i. Hr. de catre imparatul macedonean Alexandru cel Mare. Alexandria a fost, printre altele, si timp indelungat, o importanta comunitate iudaica elenizata. Orasul este unul dintre cele mai stralucitoare focare ale elenismului, in special in domeniul filosofiei de curent neoplatonician. Orasul devine in aceasta perioada un centru remarcabil de gandire teologica crestina. Cateva personalitati au jucat un rol foarte important in dezvolatarea gandirii crestin ortodoxe. O mare parte din invatatura lui Clement Alexandrinul ne-a parvenit, insa nu cunoastem aproape nimic despre Panten, considerat ca unul din initiatorii Scolii din Alexandria.

Apoi, Origen, chiar daca a fost mult timp suspect in materie de "pareri teologice indraznete", el nu a incetat niciodata a se impune ca unul din marii interpreti ai Sfintei Scripturi, si, in mod special, ai Evangheliei dupa Ioan, scriere foarte privilegiata in traditia alexandrina. Lucrarea sa “Despre principii”, reprezinta una din primele care prezinta o sinteza a teologiei crestine. Mai tarziu, in secolele IV-V, Alexandria a adus contributii de prima importanta, in formularea dogmei crestine, mai intai prin Sfantul Atanasie cel Mare, iar mai apoi, prin Sfantul Chiril.

Monahismul, o noua forma de viata crestina

Monahismul a aparut in Egipt in prima jumatate a sec. al IV-lea, si, fara indoiala, chiar la sfarsitul sec. al III-lea, in timpul persecutiilor provocate de imparatii Diocletian si Galeriu. In limba greaca, cuvantul “monachos” inseamna “singur” sau "in unitate”. In Egipt acesta forma de viata care s-a manifestat prin monahism a insemnat “singuratatea desertului”.

Pesonalitatea lui Antonie cel Mare s-a impus ca reprezentativa pentru monahismul egiptean. El mai este numit si "parintele monahilor". “Viata” sa, consemnata de catre Sfantul Atanasie cel Mare, la putina vreme dupa moartea lui Antonie (357), a travesat intreaga lume crestina de limba greaca, latina sau armeana. La varsta de 35 de ani, acesta se aseaza intr-o fortareata parasita situata pe malul drept al Nilului, la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde ramane timp de 20 de ani, pana in 306, cand ucenicii lui il obliga sa paraseasca acest loc de asceza, in urma atacurilor diabolice ce l-au lasat aproape mort. In acest moment devine parintele spiritual al multor calugari din diferitele "colonii monastice" din deserturile Egiptului. Acest nucleu reprezinta originea Manastirii Sfantul Antonie, care nu a incetat sa existe pana astazi, cand cunoaste o mare inflorire.

Alaturi de Antonie, este important sa amintim alti doi parinti imbunatatiti: Sfantul Pahomie cel Mare, contemporan cu Sfantul Antonie, considerat ca initiator al vietii comunitare (cenobitice) in Egiptul de Sus (Tebaida), si Sfantul Macarie, cel care a fost ucenicul lui Antonie, inainte de a aseza in desertul Sketic, aproape de Nitia, la jumatatea drumului dintre Cairo si Alexandria. Pe mormantul sau a fost ridicata Manastirea Sfantul Macarie cel Mare (Abu Makar) care, timp de mai multe secole, a fost resedinta patriarhilor copti si a ramas pana in prezent cea mai cunoscuta dintre manastirile copte.

Secolele de controverse teologice

Incepand cu infiintarea manastirilor, si, mai ales, datorita raspandirii influentei lor, masele de “fellahs” (locuitori bastinasi care se ocupau cu pastoritul si agricultura) au fost increstinate. Ancorati in obiceiurile si traditiile Egiptului Antic, ei au ramas fideli, limbii traditionale dar care a adoptat alfabetul grec, devenind copta. Sub aspectul doctrinei, influenta alexandrina nu a incetata se face simtita. Sfantul Atanasie cel Mare, s-a facut remarcat in timpul Primului Sinod Ecumenuic de la Niceea (325), cand a aparat cu indarjire dreapta credionta in fata ereziei ariene. Un secol mai tarziu, succesorul sau, Sfantul Chiril al Alexandriei, protagonistul principal al controverselor hristologice din secolele al IV-lea si al V-lea, a fost figura centrala a Sinodului de la Efes din 431 care a culminat cu indepartarea lui Nestorie din scaunul de Arhiepiscop al Constantinopolului. El a aparat formula “o singura natura intrupata” a lui Hristos, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, marturisind-o pe Fecioara Maria ca Nascatoare de Dumnezeu - Maica a Domnului.

Egiptul, provincie importanta a Imperiului Bizantin, a resimtit din plin, permanenta tensiune dintre acesta si Imperiul Persan. Astfel, a trebuit sa suporte presiunea unor masuri ce priveau, fiscalalitatea din ce in ce mai ridicata, precum si obligativitatea serviciului militar in randul tinerilor. Incercarea imperiala de a impune la Sinodul de la Calcedon din anul 451 formula hristologica – elaborata la sinodul roman pentru a fi promulgata ca lege imperiala si ca expresie a adevaratei credinte ortodoxe“, ea a fost considerata in Egipt – si pentru o parte dintre sirieni – ca incompatibila cu formularea pe care Sfantul Chiril a facut-o in cadrul Sinodului de la Efes. Acesta reactie s-a manifestat in apropierea marilor manastiri, si in special a celei a Sfantului Macarie cel Mare care a devenit, de altfel, resedinta Patriarhului.

Biserica Copta considera ca niciodata nu a adoptat monofizismul in forma in care este combatut de Sinodul de la Calcedon, fiind in schimb adepta miafizismului. In acel sinod, monofizismul a fost definit ca fiind credinta intr-o singura fire (natura) a lui Iisus Hristos. Coptii marturisesc ca Domnul este perfect in divinitatea Sa si ca este perfect in umanitatea Sa, dar divinitatea si umanitatea Sa erau erau unite intr-o singura fire (natura) numita "firea Cuvantului intrupat," definitie data, dupa cum intele ei, de catre Sfatul Chiril de Alexandria ("o singura fire intrupata"). Astfel, coptii marturisesc doua firi "umana" si "divina" care sunt unite intr-una singura "fara amestecare, fara confuzie si fara stricaciune".

Biserica Copta si Islamul

Cucerirea Egiptului de catre arabi din anul 641 a condus la islamizarea lui. Chiar daca arabii au recunoscut Egiptului o relative autonomie conferindu-i statutul de “dhmmi” (de protejat), situatia optilor nu a fost deloc usoara. Multe biserici au fost daramate sau transformate in moschei in aceeasi perioada in care, dupa opinia unor cercetatori, ar fi avut loc a patra (si ultima) distrugere a Bibliotecii din Alexandria, de catre Amr ibn al aAas, la ordinul Califului Omar. Totusi, existenta Bisericii Copte a fost in parte usurata in timpul dinastiei fatimide, de confesiune siita (969-1171) si in timpul celei ayyubide inaugurata de catre Saladin (1169 - 1250), timp in care aceasta a putut de asemenea sa-si definitiveze organizarea si oficiul liturgic, in stansa legatura cu Biserica Siriana “iacobita”. I

In aceste conditii au vazut lumina zilei, nu numai textele liturgice folosite pana in prezent, dar, de asemenea, mari enciclopedii teologico-liturgice si o “Istorie a Patriarhilor”. Invatatura traditiei si a spiritualitatii monastice au capatat forma definitiva; intrucat de aici se hraneste si intareste credinta si rugaciunea crestinatatii copte. Puterea lor oligarhica este sparta de expeditia lui Bonaparte in ultimii ani ai secolului al VIII-lea, si, in special, icepand cu 1811, prin opera reformatoare a lui Mehmet Ali. Gratie lui si succesorilor sai, un regim liberal s-a stabilit in Egipt. Incepand cu mijlocul secolului al XIX-lea, influenta occidentala s-a impus din ce in ce mai mult, castigand si Biserica Copta. Daca in secolul al VII-lea, populatia Egiptului crestin atingea aproximativ 9.000.000 de persoane., presiunile cuceritorilor arabi si turci, au dus la convertiri masive la mahomedanism, ajungandu-se, la inceputul secolului al XX-lea, la aproximativ 700.000 de crestini copti. La inceputul secolului al XX-lea, un copt, Boutros Ghali, a devenit primul ministrual Egiptului. Gratie interventilor sale a fost creat in anul 1895 un patriarhat copt-catolic, grupand o mica comunitate de egipteni copti care au reinnoit legaturile cu Biserica Romano-Catolica.

O Biserca Copta Evanghelica a luat nastere in jurul unui colegiu infiintat de catre presbiterieni. Insa, aceste evenimente au avut loc dupa numirea Patriarhului Kyril al IV-lea (1959-1971) si apoi a succesorului sau Patriarhului (Papei) Shenouda III (din 1971), prin care comunitatea copta cunoaste o reinnoirede exceptie, nu doar sub aspect catehetic, ci si in ceaa ce priveste viata monahala. Biserica Ortodoxa Romana intretine relatii fratesti cu Biserica Copta, iar PF Shenouda a fost oaspetele PFP Patriarh Teoctist.

Vizualizari: 236

Cuvinte cheie: copti, biserica copta, egipt, nil

MOARTEA A IEŞIT LA CUMPĂRĂTURI ÎN SISTEMUL TICĂLOŞIT

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Radu Timofte a murit

Luni, 19 Octombrie 2009, ora 09:46

Radu Timofte, fost sef al SRI in perioada 2001-2006, a murit luni dimineata, in jurul orei 6.30, la varsta de 60 de ani. Se pare ca era bolnav de mai mult timp de leucemie. "Era un om extrem de modest si care punea pe primul plan munca. Daca ar fi avut o boala ar fi ascuns-o. Mi-a fost foarte apropiat, eram colegi, si de multe ori m-am bizuit pe el in promovarea actelor legislative (...) A fost un om deosebit", a declarat Doru Ioan Taracila la Antena 3. Senatorul PSD Serban Nicolae a spus ...

cioclu_rosu1

Rank user: cioclu_rosu1 are rank user 5, ca urmare a activitatii pe Ziare.com

astazi, 10:15

Corbu1,Corbu 2 ca un refren macabru "cancerul" lucrează parcă la comandă in SISTEMUL TICĂLOSIT, despre morti numai de bine ,s-a dus langă O.Musetescu

din ciclul bancuri macabre

Bula.
"Da-i dracu de prosti, la inmormantarea aia numai eu am dansat cand inceput muzica!"

Înregistrează-te

Ovidiu Musetescu, fostul ministru al APAPS, a decedat

de D.P. HotNews.ro

18:24 Ultima ora

Ovidiu Musetescu (54 de ani), fostul ministru al Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS), a decedat in aceasta dupa amiaza, potrivitMediafax care citeaza postul de televiziune Antena 3. Ovidiu Musetescu suferea de mai mult timp de cancer, potrivit unor apropiati ai acestuia. Luna trecuta, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a primit cererea presedintelui Traian Basescu privind declansarea procedurilor legale pentru urmarirea penala a lui Ovidiu Musetescu.

citeşte tot articolul

cioclu_rosu1

MORTUL E DE VINA-PARINTELE
CONSTITUTIEI

Adaugat 17.10.2009

Confruntarea intre REFORMISTI si ANTI- REFORMISTI ca pe vremea inrincenarii ILIESCU-ROMAN, CONSTANTINESCU-CIORBEA, ILIESCU-NASTASE ,BASESCU -TARICEANU...

cioclu_rosu1

Pană si alocatiunile par trase la indigo !

[Fost ministru al Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului (APAPS), Ovidiu Tiberiu Musetescu in varsta de 54 de ani a decedat ieri, la Spitalul Elias.]
Adrian Nastase il descrie pe blogul sau ca fiind " Un vechi prieten. Un coleg de politica si unul dintre cei mai loiali membri ai partidului. Ne stiam de prin 1990. Mi-l aduc aminte de atunci, de la intalniri in sedii prafuite, incalzite cu sobe cu lemne. Am fost de atatea ori impreuna. Inclusiv in guvern. Devotat, discret, eficient, a plecat asa cum a trait. Fara sa supere pe cineva. Fara sa deranjeze. A suferit mult. In ultimile luni, in special. O boala incurabila, descoperita tarziu l-a chinuit si i-a chinuit si pe cei apropiati lui. Ovidiu a fost unul dintre putinii pe care i-am cunoscut in politica, loial echipei pana la capat."


"Era un om extrem de modest si care punea pe primul plan munca. Daca ar fi avut o boala, ar fi ascuns-o. Mi-a fost foarte apropiat, eram colegi, si de multe ori m-am bizuit pe el in promovarea actelor legislative (...) A fost un om deosebit", a declarat Doru Ioan Taracila la Antena 3.