Poreclă Sile this Millennium Pseudonime sile_this_millennium

sâmbătă, 9 mai 2015


BUJOR NEDELCOVICI

 Prozator, romancier, eseist, scenarist ...

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE

 - Politica, cultura, stiri, publicitate

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 
BUJOR NEDELCOVICI

Prozator, romancier, eseist, scenarist

BUJOR NEDELCOVICI
       Bujor Nedelcovici s-a născut pe 16 martie 1936, la Bârlad, judeţul Vaslui, fiul lui Grigore Nedelcovici, ofiţer, şi al Marcelei (născută Ţepeş).
       Va absolvi Liceul „I.L.Caragiale" din Ploieşti (1953) şi Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Bucureşti (1958).
       Profesează avocatura la Baroul din Ploieşti (1959) pentru o periodă scurtă, fiind exclus, deoarece tatăl său fusese arestat pe considerente politice (fost membru al Partidului Liberal).
Pentru existenţă ocupă diferite poziţii: muncitor la întreprinderea de Construcţii Hidroenergetice Bicaz (1959-1962), merceolog la Braşov (1962-1965), economist la întreprinderea de Electricitate Bucureşti (1965-1971).
       În anii următori se dedică scrisului, în 1982 având funcţiile de secretar al secţiei de proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi redactor-şef la „Almanahul literar".
       Din anul 1987 alege calea exilului, trăiește la Paris, unde continuă să scrie. Susține un ciclu de conferințe în Statele Unite și publică în Canada (La Revue Cité Libre) eseul Întâlnirea cu secolul al XXI-lea. Face parte din colegiul de redacție al revistei Esprit, unde publică articole și eseuri.
       Trăieşte la Paris. Este căsătorit cu Carmen Lăzăroiu; au un băiat.
       Opera: (publicată în România) „Ultimii” (roman, 1970) / „Fără vâsle” (roman, 1972) / „Noaptea” (roman, 1974) / „Grădina Icoanei” (roman, 1977) / „Zile de nisip” (roman, 1979) / „Somnul Vameșului” (roman, 1981) / „Îmblânzitorul de lupi” (roman, 1991) / „Oratoriu pentru imprudență” (nuvele, 1992) / „Noaptea de solstițiu” (piesă de teatru, 1992) / „Aici și acum” (publicistică, 1996) / „Jurnal infidel. Ieșirea din exil 1992-1997, jurnal de exil, 1998” / „Iarba zeilor” (nuvele, 1998) / „2+1” (teatru, 1999) / „Lectorul de imagini” (album de fotografii, 2006); (publicată în Franța) „Al doilea mesager” (roman, 1985) / „Le matin d'un miracle” (roman, 1993) / „Le provocateur” (2000).
       Ca scenarist realizează: „Întâlnirea” (1982) / „Somnul insulei” (1994) - în colaborare cu Mircea Veroiu.



După ce am citit cartea Eugen Fried, de Annie Kriegel şi Stéphane Courtois în care au analizat cazul "Tovarăşului Clement" în spatele căruia se ascundea Eugen Fried - reprezentantul Kominternului care a condus Partidul Comunist Francez din 1931 pînă în 1943 -, am fost tentat să scriu un scurt eseu despre oamenii din subterană, spionii, "les taupes" - cîrtiţele -, tehnicienii în acţiuni subversive şi de subminare a pilonilor de rezistentă - Statul, Libertatea şi Religia -, aventurierii revoluţiei comuniste, ilegaliştii, specialiştii în simulare şi disimulare, cei care au determinat izbucnirea unor evenimente istorice (revoluţii, lovituri de stat, luptă anticolonială) şi care au rămas în umbră, ascunşi în cavernele anonimatelor, fanaticii, credincioşii noii religii laice care au aprins flăcările mişcărilor de revoltă a maselor, explicate apoi de teoreticieni ca o "necesitate istorică"... Verhovenski, Stavroghin şi Kirilov (Demonii) întruchipati în fiecare militant care avea un singur scop: distrugerea societăţii prin orice mijloace: "Stavroghin stătea cu pistolul lăsat în jos şi aştepta nemişcat să tragă în adversarul său".
       Poate tentaţia de a scrie acest eseu era determinată şi de faptul că Eugen Fried făcea parte din axa Moscova-Bucuresti-Paris. Fried a cunoscut-o pe Ana Rabinovici Pauker la Paris, au lucrat împreună ca reprezentanti ai Kominternului şi au avut un copil, Maria, născută la Moscova în 1932.
       Lista celor care au incendiat Secolul al XX-lea ar continua cu Marcel Pauker, soţul Anei Pauker (denunţat de ea), Cristian Racovski (născut în Bulgaria, cetătean român, unul din liderii Partidului Socialist Român, devenit apoi prim secretar al Republicii Ucraina), Bodnăraş, Valter Roman, Karl Radek (trimis în Germania de Komintern pentru a destabiliza Republica de la Weimar şi declanşarea revoluţiei, ajutat de Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Franz Mehring), Bèla Kun şi Mathias Rakosi în Ungaria, Gheorghi Dimitrov în Bulgaria, Manuilski şi Maurice Thorez în Franta, Palmiro Togliatti în Italia, Emma Goldmann în Statele Unite, Andres Nin în Spania, Ramon Mercader în Mexic (care l-a ucis pe Trotki), englezul Fhilby (spion pentru Moscova), Sorge pentru Stalin... şi mulţi, mulţi alţii, fără să-l uităm pe bancherul Parvus care l-a finanţat pe Lenin în exil şi la Moscova.
       Încercînd să-mi amintesc aceste "cârtiţe" care au lucrat pe sub pămîntul mocirlos pentru ca "ciuma rosie" să se răspîndească în lumea întreagă (Oppenheimer, Klaus Fuchs, Enrico Fermi, Julius şi Ethel Rosenberg - care au făcut spionajul atomic în favoarea URSS - sau Münzenberg şi Artur London în Franţa) am înţeles că ei construiau ISTORIA fără să ştie ce creează şi în special ce vor lăsa în urma lor. Ei reprezentau "primul cerc" al unui butoi cu pulbere care a aruncat în aer Secolul al XX-lea, începînd cu 1917 în Rusia şi 1933 în Germania.
       "Al doilea cerc" era reprezentat de... Istorie!
       "Istoria - era de părere Husserl - nu este altceva decît mişcarea vie de solidaritate şi de implicare mutuală a formării de sens şi a sedimentelor sensului originar".
       Căderea în Istorie s-a produs de-a lungul Secolelor al XVIII-XIX şi XX-lea, începînd cu "Secolul Luminilor" (Enciclopedistii, Rousseau şi Voltaire), Revolutia Franceză, Hegel, Marx şi Nietzsche ("Dumnezeu a murit!") şi a continuat pînă la Blumenberg şi toţi filosofii care au pledat pentru secularizare, laicizare şi "izgonirea din religios", semnficaţie, sens şi sacru. Transcendenţa a fost înlocuită de imanenţă, libertatea a luat locul religiei, iar gnoza modernă a distrus sinteza antică realizată - cum era de părere Sfântul Augustin - dintre Atena şi Ierusalim, adică marea filosofie greacă şi creştinismul. Uimirea, admiraţia şi iubirea au fost înlocuite de teroarea istoriei. Omul credea că a dobîndit accesul la o cunoastere autentică în ruptură cu trecutul, memoria şi tradiţia, iar orice origine teologică a cunoaşterii devenea inutilă. Omul a luat locul lui Dumnezeu şi poate decide singur asupra vieţii proprii şi a destinului celorlalţi. Secularizarea se bazează pe concepţia că istoria este unică şi temporală formă a jocului semnificaţiilor. Conşţiina nu este un efect, ci o cauză eficientă a istoriei. Istoria apare ca un cîmp de tensiune între două forţe în luptă pentru puterea politică: de o parte o idealizare, de altă parte o neutralizare în serviciul continuităţii şi al conservării. Istoria mai era privită ca permanentă raportare a ciclurilor care cunosc perioade de ruptură şi de continuitate. "Îndrăznesc să spun - era de părere Tocqueville - că un mare număr de procedee întrebuinţate de guvernul revoluţionar au avut precedente în ultimele două secole de monarhie. Vechiul regim a furnizat Revoluţiei multe exemple, la care au adăugat geniul atrocitătii". România a preferat de multe ori continuitatea şi de aceea nu a cunoscut o perioadă de destabilizare sau decomunizare şi nici post-decomunizare. Singura perioadă de ruptură violentă a fost cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989, dar din păcate fără nici un rezultat, nici cel putin să ştim cine au fost "teroriştii".
Cârtiţa, istoria şi timpul
"Totul este bine" - Oedip
"Tout ce qui arrive est adorable" - Léon Bloy
       
Bujor Nedelcovici - din cărţile saleBujor Nedelcovici - din cărţile sale
       Filosofia şi ideologia în perioadele dominate de Istorie încearcă să explice, să determine şi să domine gîndirea pentru a rămîne sub teroarea istoriei. Teologia politică a fost înlocuită şi filosofia politică şi puţini sînt cei care se mai întreabă: "Cum se poate trăi printre monştri, nemernici şi sarlatani când vrei să trăieşti o viată frumoasă?" Secularizarea sau laicizarea, urmate de pozitivism, sociologism, empirism, ştiinţe sociale, pragmatism, republicanism iacobin, socialism ştiinţific, ultraliberalism... nu au reuşit totuşi să stingă vocaţia pentru religie (religare - lat. împreună), transcendent şi sacru.
       Dar dacă Istoria a fost "al doilea cerc al butoiului cu pulbere", cel de al "treilea cerc" este Timpul. Istoria este în relaţie cu timpul trăit şi timpul lumii, sau timpul ca perioadă scurtă ori timpul ca perioadă lungă. Eroare capitală se face atunci cînd se forţează timpul trăit individual să intre în timpul lumii, precum două păpuşi ruseşti care nu reuşesc să intre una într-alta... Explicaţia? Individul supus finitudinii încearcă să-şi explice şi să comprime viaţa proprie în timpul lumii. Consecinţa? Deziluzie tragică, fatalism şi descurajarea tuturor speranţelor pe care nu le vedea realizate.
       Timpul trăit este evacuat de orice substanţă şi individul uită să se bucure şi să fie fericit pe durata scurtă a timpului pe care îl trăieşte. O altă eroare des întîlnită este idealizarea aprecierilor care nu ţin cont de realitatea faptică. Diferenţa dintre ceea ce dorim şi ceea ce sîntem (dintre ceea ce credem şi ceea ce este, dintre utopie şi realitate) ca indivizi, colectivităţi sau popoare. Una din soluţiile ieşirii din tragicul existenţial: povestea, ficţiunea şi arta unde timpul trăit se află în armonie cu timpul lumii. Drumul poate fi parcurs ori începând cu "povestea" şi ajungînd la "filo-sofie", sau invers. Timpul capătă astfel reprezentare, semnificaţie şi sens. Dimensiunea imanentă intră în armonie cu dimensiunea transcendentă. Cetatea Omului se conciliază cu Cetatea lui Dumnezeu.
       Joachim de Flore era de părere că există o Trinitate temporală: Vârsta Tatălui, Vârsta Fiului şi Vârsta Spiritului. Civilizaţia modernă s-ar afla în "Vârsta spiritului" şi poate nu întîmplător Nietzsche credea că Secolul al XX-lea va fi un secol al războaielor ideologice, adică exact contrar a ceea ce reprezintă Spiritul.
       Gnoza modernă - încercarea de re-mitizare şi re-divinizare a cunoaşterii umane - chiar dacă ştie că nu se mai află în "Timpul Biblic: Creaţie, Revelaţie, Mântuire", iar separaţia dintre religios şi politic s-a realizat, nu uită că o metafizică a politicului sau o antropologie filosofică este posibilă în redescoperirea criteriilor de valoare, de principii şi demnitate umană.
       Cârtiţelor care au împînzit subteranele Secolului al XX-lea ar fi trebuit să li se spună cuvintele adresate de Isus către Iuda: "Ceea ce vrei să faci, fă-o repede!"
***Bujor Nedelcovici - laureat al Festivalului Internaţional de poezie 'Nichita Stănescu', Ploieşti, 2007
Bujor Nedelcovici - laureat al Festivalului Internaţional de poezie 'Nichita Stănescu', Ploieşti, 2007

Despre Bujor Nedelcovici şi opera sa:       Acestea (n.n. articolele lui Bujor Nedelcovici), din revistele vremii. apărute înainte şi după plecarea sa la Paris, oglindesc atitudinea protestatară şi consecvenţa poziţiei sale etice, surprinzând autorul în ipostaza unui teoretician literar. Adunate în volumele Aici şi acum şi Cochilia şi melcul sau Fericirea interzisă, articolele evidenţiază trei ipostaze diferite ale autorului, care se întrepătrund permanent: aceea a misionarului, a publicistului atent la societatea românească a prezentului, pe care o priveşte cu ochi scrutător şi a criticului literar sau de film, care presupune afilierea la sfera artisticului. Expunerile scrise nu evidenţiază doar o implicare spontană şi o meditaţie imediată a scriitorului, ci o preocupare permanentă faţă de realităţi şi teme care dobândesc o valoare ontologică - oportunismul, exilul, intelectualul - ceea ce dezvăluie înclinaţia sa filozofică, el fiind un căutător al sensurilor, dincolo de învelişul primar al realităţii.
NEAGU Maria-Mirabela
       Bujor era coleg de liceu cu ei şi mai mic cu un an decât mine la Liceul Ion Luca Caragiale din Ploieşti...
       I-am propus lui Dinu Mihăilescu (n.n. cu ocazia Festivalul Internaţional de Poezie "Nichita Stănescu" - Ediţia XIX din 2007) să dea numele lui Bujor Nedelcovici promoţiei sale, după exemplul seriei mele, care poartă numele lui Nichita Stănescu. Dinu a propus imediat acest lucru şi toată lumea a acceptat cu mare entuziasm, iar Bujor a fost emoţionat şi a răspuns cu câteva cuvinte simple, dar din inimă. În continuare am ţinut legătura şi primul lucru realizat, am reuşit să-l aduc, după un timp, la liceul Ion Luca Caragiale unde a fost primit fabulos, iar atmosfera din sală a depăşit orice aşteptări. Cireaşa pe tort a fost punerea în scenă a unui fragment din opera lui, interpretată cu mult talent de elevii liceului. Bujor a fost extrem de emoţionat şi mi-a mulţumit pentru sprijinul la această vizită, spunând că nu se aştepta să fie atât de reuşită, mai ales prin nivelul discuţiilor la care s-au ridicat copii. Între timp, eu am făcut ceea ce ştiam de la dascălii mei, am studiat. Studiul meu a constat din lecturarea întregii opere a lui Bujor Nedelcovici pe care am împrumutat-o de la Biblioteca Nicolae Iorga din Ploieşti. Mai mult, am scanat toate coperţile şi am realizat un colaj Bujor Nedelcovici şi Opera sa pe care i l-am trimis la Paris. Am primit de la el o scrisoare, dar mai ales o vedere cu o fată superbă, prin care mi-a mulţumit pentru gestul meu de a crea acel colaj.

Mircea GOCIMAN
       Odată cu pătrunderea în rândul intelectualităţii române din Paris asistăm la o adevărată declanşare a eului său creator, volumele publicate după 1990 devenind repede cunoscute şi în România, ceea ce îi aduce aprecierea atât din partea intelectualităţii franceze cât şi a celei româneşti. Titluri precum Îmblânzitorul de lupi, Oratoriu pentru imprudenţă, două volume de teatru: Noaptea de solstiţiu şi 2+1, Aici şi acum (publicistică) Jurnalul infidel. Ieşirea din exil 1992-1997, constituie, fiecare în parte, mărturia unei conştiinţe care nu a trădat niciodată nici arta dar nici latura ei angajată, indiferent dacă problemele dezbătute sunt din realitatea comunistă sau cea a Apusului democrat.
Antoaneta TURDA
       Romanul său de debut (n.n. „Ultimii”, 1970) se remarcă prin atmosfera crepusculară, printr-o sensibilitate paroxistică, aproape maladivă, prin labirintica investigaţie psihologică. Romanele următoare – „Fără vâsle”, 1972, „Noaptea”, 1974 şi „Grădina Icoanei”, 1977 - sunt o “cronică de familie” făcută din perspectiva unui personaj care vrea să-şi cunoască arborele genealogic pentru a-şi înţelege propria viaţă. Ulterior, romancierul le-a declarat părţi ale unei trilogii şi le-a republicat sub titlul comun Somnul vameşului, 1981. Mărturisirea făcută de el în postfaţa trilogiei este semnificativă: “Am fost martorul unei epoci, eram obligat să-mi depun mărturia. Nu am dreptul să uit sau să tac.” Ca şi alţi prozatori, el îşi revendică deci un rol de “cronicar”.
Alex. ŞTEFĂNESCU
       Activitatea de scenarist a lui Bujor Nedelcovici, a fost o adevărată aventură, mai puţin cunoscută, datorită condiţiilor impuse de cenzura comunistă. Ca ploieştean, la noi în casă se discuta foarte des, cu admiraţie, despre Bujor Nedelcovici.
       El a scris scenariile pentru trei filme: "Întâlnirea", "Faleze de nisip" şi "Somnul insulei". Fiecare film are „povestea” lui
       Scenariu pentru "Întâlnirea" a fost scris în 1971. Aprobarea scenariului a durat mai mulţi ani, de insistenţe şi aşteptări. În 1979, Sergiu Nicolaescu, fără a cere consinţământul autorului, modifică scenariu, imprimându-i o tentă „ilegalistă”, declarându-se "coscenarist". Filmul a fost un exemplu clasic de deformare a subiectului cărţii după care s-a scris scenariu; în fapt un eşec.
       La scurt timp, filmul "Faleze de nisip" inspirat din romanul, "Zile de nisip" s-a turnat sub regia lui Dan Piţa. A fost o colaborare fericită unde şi autorul a participat la turnarea anumitor secvenţe. Premiera filmului la "Cinematograful Scala" a fost vizionată de Dumitru Popescu-Dumnezeu, secretar cu Propaganda al C.C. şi Seful Comisiei ideologice a C.C. După patru zile filmul a fost retras, datorită unei critici aspre din partea lui Ceauşescu cu ocazia "Consfătuiri de lucru pe probleme organizatorice şi politico-educative" de la Mangalia, 1983.
       Filmul "Somnul insulei" a fost realizat în 1994 la "Casa de filme Solaris", condusă de Dan Pita, regia Mircea Veroiu, întors după şase ani de exil la Paris. Premiera a avut loc la Paris, la cinematograful "Le latin". Filmului i s-a acordat premiul "Makhila de argint" la Festivalul de la Arcachon, Franţa.
       Chiar dacă filmele sale nu au avut şansa de a ajunge la masa largă a spectatorilor, autorul rămâne drept un mare iubitor, un pasionat, al celei de a şaptea artă, în ţară şi în exil.

Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate
Cuvinte cheie : 

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Isabela Vasiliu-Scraba, SCRISOARE DESCHISĂ către dl Aurelien Demars - ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, public


Isabela Vasiliu-Scraba,

 SCRISOARE DESCHISĂ către dl Aurelien Demars

 - ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE

 - Politica, cultura, stiri, public

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 
 
Isabela Vasiliu-Scraba, SCRISOARE DESCHISĂ către dl Aurelien Demars


Stimate domnule Aurelien Demars,

Argumentarea respingerii participării mele la Colocviul Cioran din 7-9 mai 2015 este atat de șubredă, încât v-as ruga sa faceți efortul să gasiti temeiuri mai convingătoare. Dacă rațional nu v-ați putut susține poziția defavorabilă mie (asa cum voi arăta în cele ce urmează) înseamnă fie că irațional (după vizionarea pe youtube a comunicării mele, vezi Isabela Vasiliu-Scraba,  Cioran- prophète de la vraie sainteté, URL http://www.scribd.com/doc/187765196/Isabela-Vasiliu-Scraba-Emil-Cio... la Colocviul Cioran 2011, inregistrată în două părți https://www.youtube.com/watch?v=vabhvW-nU9U  si partea doua https://www.youtube.com/watch?v=2BHknoJPFpg  sau după citirea textului https://isabelavs2.wordpress.com/emil-cioran/isabelavs-cioranmistic15/ ) v-au copleșit porniri negative de discriminare (din cauza sexului, a vârstei și a originii) fie că a fost vorba de un refuz a priori, iar dumneavoatră v-a revenit doar misiunea de a-i da o formă acceptabilă, lucru care nu v-a reușit la prima încercare. Poate o să vă reușească la a doua tentativă de argumentare pe care v-o solicit acum.
  1. Îmi scrieți că v-a părut cu atât mai rău că n-ați reținut propunerea mea (Cioran prin singurătăți asceto-mistice) cu cât ați avut ocazia DE A MĂ FI ASCULTAT în 2014. Oare cum v-a reușit performanța să mă vedeți și să mă ascultați în 2014 când am fost practic impiedicată să ajung la acel Colocviu Cioran printr-un atac mitocănesc din ziarul „Tribuna Sibiului” declanșat puțin înainte de începerea lucrărilor Colocviului ?
  2. Pentru respingere invocați si data limită pe care n-aș fi respectat-o întocmai, prin trimiterea rezumatului „cu câteva minute înainte de miezul nopții”. Dacă ați fi făcut o cât de onestă socoteală a timpului, ați fi observat că între ora 22h 49PM și ora 24 care încheie ziua de 15 martie (data limită a predării rezumatelor) sint mai mult de „câteva minute”.
  3. La semnătura nu v-ați pus numele, ați preferat să treceți „La coordination scientifique du Colloque international Emil Cioran de Sibiu”, uitând că în text scriseseți  următoarele: „notamment sur la philocalie, le rapport à Staniloae… nous avons déjà accueilli des communications de D. Kraus, de E. van Itterbeek, de moi-même, etc). Ce altceva să însemne „moi-meme”  decât Aurelien Demars? V-as ruga să-mi precizați din comunicările citate de Dvs. în legătură cu Filocalia, pagina unde ați trecut Dvs., domnule A. Demars, ori unde a scris Kraus, sau Itterbeek numele stilizatorilor traducerii Filocaliei, stilizatori de care eu menționasem că intenționez să vorbesc la Colocviu (a se vedea punctul de vedere pe care urma sa-l dezvolt  https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-t... ).
In legătură cu textul respingerii pe care mi l-ați trimis rapid pe 16martie 2h53 ar fi multe de observat. In argumentarea dumneavoastră gândirea șablonardă m-a impresionat cel mai neplăcut. Văzând în textele mele pentru Colocviile Cioran cuvântul  „mistic” (https://fr.scribd.com/doc/201531861/IsabelaVasiliuScrabaCioranSibiu... ), gândirea dumneavoastră pe șablon a adăugat automat „domeniul istorico-politic”, scoțând din burtă „la dimension « théologico-politique » de Cioran au tournant des années 1940”. Or, „singurătățile asceto-mistice” sunt în afara istoriei. Din nefericire acest lucru elementar scapă celor obișnuiți să asocieze automat cuvinte. De pildă, lângă „misticism” să pună neapărat cuvântul „mesianism” cum am remarcat și în conversația Dvs cu Mihaela Gențiana Stănișor care  m-a lămurit nu numai asupra șabloanelor dumneavoastră de gândire, dar si asupra lucrurilor nesemnificative pe care le-ați reținut în legătură cu relația dintre studentul Cioran si profesorul Nae Ionescu despre care am scris și în lucrarea pentru Colocviu Cioran 2014 (http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-CioranMistic15.htm ) precum si în volumul meu din 2000 In labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă (despre scrierile mele a se vedea textul memorialistic http://www.alternativaonline.ca/IVS1307.html ).
Căderea în timp este un titlu cioranian care se explică mult mai puțin complicat decât v-a dus pe dumneavoastră fantezia, pe calea lui „penseur d’occasion”, în latină occidere=tomber si de aici : La chute dans le temps.
CADEREA DIN TIMP este o expresie a lui Nae Ionescu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica. ), preocupat de păcatul originar si de mântuire așa cum a fost toată viața și Cioran. Wolfgang Kraus observase că lui Cioran „îi pare foarte importantă cunoașterea păcatului originar”. Vienezul mai notase în jurnalul său că „trăirea mistică e capitalul lui Cioran... si  că, în opinia lui Cioran, CEI CARE NEGLIJEAZĂ RELIGIA SUNT TOTAL NEINTERESANTI”.
În textul referatului meu din 2014 reținusem din Cioran că mântuirea nu-i este indiferentă și că numai un om cu coardă religioasă îl poate înțelege. Dumneavoastră sunteți atât de opac la religie încât nici ascetica n-ați sesizat-o ca moarte pentru evenimentele timpului istoric, considerându-mi comunicarea în afara tematicii MORTII. Tinând seama de idiosincraziile pe care vi le trezește religia, v-as propune o altă temă a mea pentru Colocviu din 7-9 mai 2015 :
CIORAN DEVENIT UN NOU MARX 

Cu cele mai bune gânduri,
Isabela Vasiliu-Scraba
18 martie 2015 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate
Cuvinte cheie :
Vizualizări: 2
Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Misterul adevaratei mame a lui Vladimir Putin: multi morti, amenintari si niciun raspuns exact - Vineri, 08 Mai 2015, ora 22:20 - Sursa: Ziare.com -Autor: Cristian Soitu


Misterul adevaratei mame a lui Vladimir Putin: multi morti, amenintari si niciun raspuns exact 

- Vineri, 08 Mai 2015, ora 22:20

 - Sursa: 

Ziare.com

-Autor: Cristian Soitu

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Misterul adevaratei mame a lui Vladimir Putin: multi morti, amenintari si niciun raspuns exact

Misterul adevaratei mame a lui Vladimir Putin: multi morti, amenintari si niciun raspuns exactFoto: Laif / Zeit Online
Care sunt adevaratele origini ale lui Vladimir Putin? O ancheta ce a inceput in urma cu mai bine de 15 ani a cauzat mai multe morti in conditii suspecte si niciun raspuns exact deocamdata.
Subiectul "adevaratei mame" a lui Vladimir Putin a fost readus in actualitate de publicatia germana Zeit Online, ce a prezentat un reportaj despre modul in care Vladimir Putin ar fi incercat sa-si ascunda originile reale.

Discutiile despre "adevarata mama" a lui Vladimir Putin au inceput in 2000, inainte ca Putin sa devina presedintele Rusiei. Atunci, un oficial cecen pe nume Rustam Daudov, ce lucra in Georgia, a intrat in posesia unor informatii potrivit carora Vladimir Putin ar avea o mama alta mama naturala si ar fi fost cu doi ani mai batran.

Vera Putina, o femeie ajunsa la varsta de 89 de ani, din satul georgian Metehi, sustine ca este mama adevarata a lui Vladimir Putin, pe care l-a nascut si apoi instrainat la varsta de 10 ani, prin intermediul parintilor sai, unor rude indepartate - care au devenit astfel parintii recunoscuti oficial de presedintele Rusiei.

PUBLICITATE
Misterul adevaratei mame si mortile suspecte ce au urmat

Rustam Daudov avea declaratiile presupusei mame reale pe o caseta video, iar in 2000 a incercat sa le exploateze pentru a impiedica alegerea lui Putin in functia de presedinte al Rusiei si indepartarea trupelor rusesti din Cecenia.

El a luat astfel legatura cu afaceristul cecen Zia Bajaiev si cu jurnalistul rus Artiom Borovic, care ar fi urmat sa transmita subiectul in presa. Acestia erau asteptati la Tbilisi, insa avionul in care se aflau a explodat la scurt timp de la decolare. Tatal lui Artiom Borovic a acuzat serviciile secrete din Rusia pentru acest accident, dar autoritatile ruse au sustinut ca avionul a explodat in urma unei erori tehnice.

Ce avere colosala ar avea Vladimir Putin - atac dur la adresa prese...

Incidentul aviatic a facut ca interesul jurnalistilor rusi pentru subiect sa se diminueze, astfel ca Daudov a fost nevoit sa gaseasca solutii externe. Prima incercare a fost facuta in Turcia, cu un trust de presa ce i-a promis ca va acoperi subiectul.

Stirea a aparut in martie 2000 in ziarul Turkiye, insa filmarea in care Vera Putina vorbea despre presupusul sau fiu nu a mai aparut la televiziune. Daudov a afirmat ca sefii trustului de presa i-au transmis ca decizia s-a luat pentru ca, in caz contrar, proiectul conductei de gaz "Blue Stream" ar fi fost in pericol.

O alta solutie externa a venit din Italia, din partea jurnalistului Antonio Russo, ce a acoperit conflictele din Rwanda, Bosnia si Kosovo. Acesta a facut o vizita in Georgia in luna octombrie a anului 2000, s-a intalnit cu Daudov, a primit caseta video, insa la cateva ore distanta a fost gasit mort, zacand pe un drum.

Preocuparea lui Daudov pentru a face public acest subiect nu a scazut insa, desi erau amenintari serioase. El spune ca serviciile secrete rusesti l-au vanat in permanenta, iar in 2003 ar fi comis o greseala, cand au ucis un alt Rustam Daudov, dintr-o confuzie. La televiziunile din Rusia, uciderea a fost anuntata insa folosindu-se fotografia celui ce sustine ca Putin ar avea o mama diferita.

Inceputul sfarsitului pentru Vladimir Putin? Bumerangul care-l poat...

De ce nu si-ar recunoaste Putin originile

Toti cei ce au avut de suferit din cauza acestei anchete l-au indicat pe Vladimir Putin ca fiind in spatele crimelor. Ce ar avea insa de ascuns Putin?

Sursa citata mentioneaza ca viata presedintelui rus se putea schimba radical, daca s-ar fi dovedit ca este un copil ilegitim ce a copilarit in Georgia.

"Este posibil ca istoria lumii sa fi fost alta. Este posibil ca Vladimir Putin sa nu mai fi ajuns presedinte. Este posibil ca razboiul din Cecenia sa fi avut un curs diferit, iar razboaiele din Georgia si Ucraina sa nu fi avut loc niciodata. Este chiar posibil ca astazi Rusia sa fi fost partenera Uniunii Europene", mentioneaza Zeit Online.

Povestea rusului care traieste un cosmar dupa ce l-a criticat pe Vl...

Ce se intampla astazi cu Vera Putina

Vera Putin, femeia ce povestea in 2000 cu lux de amanunte cum l-ar fi crescut pe Vladimir, pe care il alinta "Vova", locuieste si astazi in acelasi sat georgian, fiind ingrijita de fiicele sale.

Daca in trecut discuta cu presa, astazi este extrem de atenta, iar familia sa explica motivul pentru care nu mai vrea sa dea ochii cu jurnalistii.

"Nu trebuie sa va pierdeti timpul vorbind cu mama mea. Nu ii este permis sa spuna ceva. I s-a interzis sa mai vorbeasca cu jurnalistii. Au speriat intreg satul. Erau de la serviciile secrete", afirma Luba, una dintre fiicele Verei Putina.

Aceasta a mentionat ca, in urma cu mai multi ani, doi barbati si doua femei au sosit la locuinta familiei, sustinand ca sunt politisti, respectiv asistente. Ei au luat mostre de sange de la batrana, iar apoi au disparut. Luba spune ca faceau parte din serviciile secrete, care au dorit sa faca un test ADN.

"Nimeni de aici nu se indoieste de faptul ca Vladimir Putin este fiul mamei mele", garanteaza Luba, chiar daca nu a vazut niciodata rezultatul testului de sange.

Intrebari fara raspuns

Vladimir Putin a negat in permanenta ca ar avea o alta mama decat cea pe care o recunoaste in mod neoficial, insa cecenul Daudov, care intre timp a inceput o viata noua in vestul Europei, i-a adresat mai multe intrebari.

"In primul rand, de ce i-a facut KGB-ul mai multe vizite Verei Putina in Metehi, asa cum au confirmat locuitorii? In al doilea rand, daca nu este fiul ei, de ce Putin nu a incercat niciodata sa-l caute pe omul care este cu adevarat fiul Verei Putina? In al treilea rand, de ce nu au facut serviciile secrete rezultatele testului de ADN al Verei Putina?", a intrebat acesta.

In acest moment, Daudov spune ca are o singura dovada pe care se bazeaza: o fotografie cu presupusul Vladimir Putin, la varsta de 3 ani, pe care serviciile secrete n-ar fi gasit-o in locuinta Verei Putina, in momentul in care au descins. Antropologii spun insa ca mai degraba Putin nu ar fi cel din aceasta imagine.

O alta dovada ar fi arhiva scolii din Metehi, unde in perioada respectiva a aparut in evidenta un copil cu numele Vladimir Putin. Adevarul il stie insa doar presedintele Rusiei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.
Citeste mai multe despre
Vineri, 08 Mai 2015, ora 22:20
Sursa:
Ziare.com
Autor:

Cristian Soitu
Cuvinte cheie :
Cuvinte cheie :

Vizualizări: 3


Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

vineri, 8 mai 2015


Medicul de gardă EVZ EXCLUSIV. CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Cardul de sănătate stopează furtul din bugetul asigurărilor sociale 

Autor:

 Ionel Stoica , Petrisor Cana

 | joi, 07 mai 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

EVZ

Medicul de gardă

Medicul de gardă

EVZ EXCLUSIV. CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”. Cardul de sănătate stopează furtul din bugetul asigurărilor sociale

Autor:
Ionel StoicaPetrisor Cana
| joi, 07 mai 2015
În primele zile, cardul de sănătate a dat mari bătăi de cap atât pacienților, cât și medicilor
FOTO: RĂZVAN PETRESCU
Prescrierea de rețete gratuite pentru falși pacienți sau pentru persoane decedate va fi imposibilă, odată cu introducerea cardului de sănătate. Metoda era folosită de unii medici pentru a sifona bani din sistemul de sănătate.

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, ne-a explicat că, odată cu intrarea în vigoare a obligativității cardului de sănătate, orice medic trebuie să treacă în sistemul informatic natura serviciul medical efectuat: eliberarea unei rețete sau o simplă consultație. „Este un sistem care împiedică furtul din sistemul național de sănătate, chiar dacă sunt unii care se opun aplicării lui”, a precizat Ciurchea. Practic, folosirea cardului de sănătate împiedică fraudarea sistemului de sănătate.
„Evenimentul zilei” vă prezintă unul dintre cele mai elocvente cazuri în care bugetul asigurărilor a fost fraudat cu suma de 2,3 milioane de lei, în lipsa unei astfel de evidențe informatice. Este vorba de dosarul medicului Viorel Tiberius Mogoș, de la Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”, acuzat că a eliberat sute de rețete gratuite pentru medicamente antidiabetice pe numele unor falși pacienți sau a unor persoane decedate. Mogoș a fost trimis în judecată, în decembrie 2014, pentru 718 fapte de fals, complicitate la înșelăciune, abuz în serviciu și 1.373 de fapte de complicitate la uz de fals, alături de medicul Carmen Dondoi și de Georgeta Doina Opreapatroana farmaciilor „2NA Farm”.

Medicamente pentru persoane decedate
„Evenimentul zilei” prezintă detalii inedite din rechizitoriul procurorilor Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC) din Parchetul General.
Metoda
Totul începe în 2010, atunci când inspectorii de la Ministerul Sănătății au descoperit că Viorel Tiberius Mogoș (foto) a eliberat 73 de rețete gratuite pentru medicamente antidiabetice folosind datele de stare civilă ale unor persoane decedate. Reprezentantul farmaciei „2NA Farm” a solicitat Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București decontarea acestor medicamente. Prejudiciul produs: 184.783 de lei. A fost scânteia care a declanșat un amplu control la cabinet și farmacii.


FOTO: Viorel Tiberius Mogoș


I n s p e c t o - rii au descoperit alte nereguli: medicații duble sau triple date unor pacienți, sau medicamente care au intrat în farmacie, dar nu rezultă că au fost și eliberate asiguraților, deşi au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB). Astfel, cazul a ajuns la Parchet.

Zeci de persoane, medici, pacienți, asistente, angajați în farmacii au fost audiați în timpul anchetei. Procurorii au descoperit că frauda a fost posibilă deoarece Mogoș era amic cu Oprea, reprezentanta farmaciilor „2NA Farm”. În cele mai multe cazuri, medicul prelua medicamentele direct din farmacie. Apoi urma remiterea către farmacie a rețetelor necesare pentru a fi decontată valoarea medicamentelor la CASMB.
Ce au spus pacienții
Din declaraţiile pacienţilor audiaţi a rezultat că, fie nu au primit toate medicamentele menţionate în reţetă, medicul recomandându- le numai câteva dintre acestea, deși pe rețetă apar și alte medicamente care nu au fost remise pacienților, fie nu au primit nici unul din medicamentele menționate în rețete întrucât nu erau pacienții lui Mogoș.
1.373 rețete, expertizate
1.373 de rețete au fost expertizate grafic, iar concluzia a fost că acestea au fost completate de Mogoș sau de medicul rezident Carmen Dondoi, care le-a parafat cu parafa medicului specialist și le-a semnat în numele acestuia. Acestea au fost înaintate reprezentanților „2NA Farm” și decontate la CASMB. „Inculpații - fie că sunt farmaciști sau medici - urmăresc comiterea de infracțiuni contra patrimoniului (înșelăciune în dauna statului, reprezentat prin CASMB), în scopul creșterii ilicite a propriilor venituri (după caz, bonusurile salariale lunare pentru farmacisti), prin inducerea în eroare a CASMB”, arată procuroarea Denisa Cristodor, cea care a anchetat cazul. „Colaborarea” care caracterizează circuitul nelegal presupune în primul rând un beneficiu pentru farmacie (creșterea încasărilor din vânzări și decontări de la CASMB, dar și ale angajaților, prin acordarea de bonusuri la salariul de bază), cât și pentru medici. Din această anchetă, procurorii au separat un nou dosar, este vorba de circa 3.000 de rețete, despre care au indicii că ar fi falsificate.
„Nu am luat acest medicament”
Sute de bolnavi, sau rudele acestora, au declarat în timpul anchetei că nu știau că pe rețetele lor s-au prescris medicamente gratuite, care au fost decontate la CASMB. Medicamentele erau ridicate, de cele mai multe ori, din cabinetul medical, sau la farmacia din spatele policlinicii. Unii pacienți au declarat că semnau „ca primarul”, la rubrica „Am primit medicamentele”, fără să verifice ce scria pe rețetă.
Sofia C.: Până la momentul prezentării acestor reţete de organele de cercetare penală nu am ştiut că pentru soţul meu au fost emise două reţete medicale compensatorii în aceeaşi zi. Nu am ridicat niciodată medicamente antidiabetice orale Actos, Siofor, Glucotrol şi Milgamma.
Constantin C.: După ce am studiat- o cu atenţie, declar că scrisul şi semnătura ce apar la rubrica „am primit medicamentele” îmi aparţin cu certitudine. Referitor la medicamentele prescrise pe această rețetă, cum ar fi Byetta – soluție injectabilă, arăt faptul că mie nu mi s-a prescris și nici nu am ridicat vreodată acel tratament. Bănuiesc că au fost completate după ce semnam reţeta, deoarece când o completam eram atent la ceea ce scrie pe ea şi întotdeauna corespundea cu ceea ce primeam.
Elisabeta P.: Referitor la medicamentele ce apar prescrise şi ridicate pe baza acestor reţete, arăt faptul că fratele meu nu a făcut niciodată insulină şi eu nu am ridicat niciodată medicamente cum ar fi Siofor, Actos sau Byetta, singurul medicament pe care i l-a prescris dr. Mogoş, mereu, fiind Glucotrol.
Domnica P.: În legătură cu reţeta cu seria CSAN 0741530, declar că apare în plus un medicament pe care nu-l administrez antidiabet, şi anume Levemir.
Florentina C.: Mi-au fost prezentate două reţete având seriile CSAN 6915533 respectiv CSAO 0620215, eliberate pe numele soacrei mele. Precizez că la rubrica de la nr. 5 este scrisul şi semnătura mea, dar arăt că nu am primit niciodată, de la dr. Mogoş, alte medicamente în afară de Actaprid şi Levemir.
Florentina C.: După ce am studiat reţeta cu atenţie, declar faptul că scrisul şi semnătura de la rubrica «Am primit medicamentele» îmi aparţin, dar eu nu am ridicat de pe această reţetă insulina Byetta, mama fiind non insulino-dependentă.
Două rețete într-o zi: „Veneau cu diverse scuze”
Tiberius Viorel Mogoș (54 de ani), Oprea Georgeta Doina (58 de ani) și Carmen Dondoi (31 de ani) nu au recunoscut acuzațiile. Procurorii atrag atenția că între Mogoș și Oprea există o relație de prietenie dublată de una de afaceri. Pe 2 mai 2008, Mogoș, în calitate de cumpărător, a încheiat cu „2NA Farm”- reprezentată de Oprea, o promisiune de vânzare- cumpărare, având ca obiect un teren în suprafață de 1136,66 mp situat în comuna Snagov, prețul convenit fiind de 1.500 de euro/mp. „Eu nu am câștigat nimic din activitatea de colaborare cu farmacia SC Farm2- NA SRL, în afară de mulțumirile pacienților și de satisfacția profesională de a-mi îndeplini datoria”,a precizat Mogoș. „Am eliberat două rețete în aceeași zi pacienților care veneau cu diverse scuze: i s-a furat medicația, a pierdut medicația, copilul a plecat la țară cu medicamentele, din greșeală etc.”, a mai spus medicul.
Când, unde și cum poate fi folosit cardul de sănătate
Pe baza dificultăților constatate în teren și a sesizărilor cititorilor cotidianului „Evenimentul zilei”, i-am adresat o serie de întrebări președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, legate de modul în care funcționează Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate (SIUI). Drept urmare, acesta ne-a declararat cum, când și unde poate fi folosit cardul de sănătate și ce trebuie să facă pacienții care întâmpină probleme în folosirea acestuia.


FOTO: Vasile Ciurchea


● Cardul de sănătate poate fi activat la medicul de familie, la policlinici și în spitale;
● Medicul trebuie să introducă cardul în cititor şi să îl menţină acolo până când asiguratul îşi tastează PIN-ul ales de el şi primește validarea din partea sistemului. Toate celelalte operaţii - consultaţia, redactarea reţetei -se fac după scoaterea cardului din cititor;
● La farmacii, cardul este folosit pentru eliberarea rețetei.;
● Odată cu folosirea cardului de sănătate, orice serviciu medical – rețetă sau consultație – este validată în sistem în vederea decontării;
● În cazul în care cardul nu funcționează, medicul trebuie să sesizeze disfuncționalitatea la helpdesk- ul CNAS;
● În situația în care cardulnufuncționează fără vina lui, pacientul trebuie să se prezinte la casa de asigurări din localitatea în care are domiciliul pentru a-l preda și a solicita eliberarea altuia. Capătă o adeverință privind calitatea de asigurat și va primi alt card în 60 de zile;
● În cazul în care cardul este deteriorat, pierdut sau beneficiarul își schimbă numele în urma căsătoriei, de exemplu, posesorul trebuie să se prezinte la Casa de Asigurări și să plătească o taxă de 15,5 lei;
● Cei care nu au intrat în posesia cardului din motive întemeiate, precum schimbarea adresei din buletin sau plecarea din țară, beneficiază de serviciile medicale;
●  Nu este obligatoriu ca posesorul să activeze cardul de sănătate în primele zile. Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomanda ca activarea cardului sa se realizeze cu ocazia unei vizite la medic pentru un  serviciu medical.

Tag-uri:
Cuvinte cheie :  

Vizualizări: 1

Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

Deutsche Welle, despre Klaus Iohannis: Prestidigitație cu protejarea datelor personale Autor: Larisa Bernaschi | vineri, 08 mai 2015


Deutsche Welle, despre Klaus Iohannis: Prestidigitație cu protejarea datelor personale Autor: Larisa Bernaschi

 | vineri, 08 mai 2015

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html
 

EVZ

Politica

Deutsche Welle, despre Klaus Iohannis: Prestidigitație cu protejarea datelor personale

Autor:
Larisa Bernaschi
| vineri, 08 mai 2015
Jurnalistul Horaţiu Pepine scrie într-un comentariu pe Deutsche Welle că legea Big Brother mediată de preşedintele Klaus Iohannis şi semnată de toate partidele parlamentare "este mai intruzivă decât legile anterioare invalidate de Curtea Constituțională".

"Serviciile de informații și-au impus punctul de vedere, primind în plus și un bonus substanțial. De fapt, legea mediată de președintele Klaus Iohannis este mai intruzivă decât legile anterioare invalidate de Curtea Constituțională. Față de legea din 2012 care prevedea o perioadă de 6 luni pentru reținerea datelor, noul proiect stipulează 3 ani. Asistăm la un veritabil tur de iluzionism. Toată lumea implicată a susținut că se caută un compromis, o formă ponderată care să împace și capra și varza, în timp ce se impunea de fapt varianta maximală", scrie Horaţiu Pepine.
Jurnalistul susţine că noua lege nu are nicio garanţie suplimentară faţă de cea din 2012. 
"Iată ce conținea lege 82 din 2012: ”Organele de cercetare ale poliției judiciare au dreptul să solicite datele reținute în baza prezentei legi doar cu aprobarea procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală ori a procurorului competent potrivit procedurii de dare în urmărire a persoanelor și cu aprobarea judecătorului competent. Așadar nicio schimbare. Și nu există nicio vreo altă garanție suplimentară. De fapt s-a renunțat la ideea de a se elabora o lege distinctă, preferându-se amendarea legii 506 din 2004 privitoare la tratamentul datelor cu caracter personal. Prin urmare toate prevederile de care au nevoie serviciile secrete au fost introduse aici în forme sucite, ca să nu fie recunoscute ușor. De exemplu, se spune că datele reținute trebuie să fie șterse ”nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării”. Ca și cum s-a face abonaților un hatâr. Procedurile interne ale unei societăți de comunicații privind administrarea datelor sunt, de fapt, preluate abil și convertite în registrul de date de care au nevoie serviciile de informații. Nu mai există nicio prevedere explicită privind reținerea datelor, dar acest lucru nu face legea mai puțin intruzivă, societățile fiind practic nevoite să-și dezvolte procedurile interne și să rețină datele 3 ani pentru fiecare client, iar, dacă acest client se va fi dovedit suspect, încă 5 ani din momentul unei solicitări a organelor competente", a mai precizat Pepine. 
De asemenea, el mai susţine că motivul pentru care partidele au fost chemate la Cotroceni pentru a se pune de acord în ceea ce priveşte legea Big Brother este pentru ca nimeni să nu conteste la CCR. 
"Din acest moment, totul este să nu aibă cineva ideea să conteste legea la Curtea Constituțională. Acesta a fost și motivul pentru care reprezentanții partidelor au fost chemați la Cotroceni și invitați să semneze. Ne întoarcem la o observație mai veche. În spiritul care infuzează statul de drept în epoca noastră târzie, ”anticonstituțional” nu e decât ceea ce a fost invalidat de o instanță de jurisdicție constituțională. O lege nouă care camuflează prevederile unei legi vechi invalidate este, prin urmare, ”constituțională”. Iată o misiune pentru cei care reflectează cu spirit lucid și nepartizan la evoluțiile vremii noastre: să alcătuim un catalog al lucrurilor care sunt ”constituționale” doar pentru că nu au fost (încă) invalidate de Curtea Constituțională sau care nu vor fi invalidate, în noile circumstanțe", a conchis Pepine. 

Tag-uri:

Vizualizări: 1
Încetare urmărire – Nu mă anunţa prin email când sunt răspunsuri

https://silethismillennium2019.blogspot.com/

AUR: Agent al intereselor Rusiei. Justiția confirmă din nou dezvăluirile...